ICCJ. Decizia nr. 735/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 735/2011
Dosar nr. 6510/1/2010
Şedinţa publică de la 17 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 iunie 2006 reclamanta SC E.G.C. SRL Bucureşti solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată pârâta SC V.M. SRL Bucureşti la respectarea contractului de închiriere înregistrat sub nr. 1 din data de 26 octombrie 2004 şi pe cale de consecinţă constatarea valabilităţii acestui contract şi în prezent, obligarea pârâtei la a proceda la reparaţiile necesare cerute de lege, pentru spaţiul ce a făcut obiectul închirierii, spaţiu ce s-a dovedit a avea vicii ascunse, iar în subsidiar, în situaţia în care pârâta refuză să îndeplinească cele două cerinţe, obligarea acesteia la plata daunelor echivalente, constând în restituirea chiriei în valoare de 128.135,3480 lei, restituirea garanţiei în valoare de 58.327,8765 lei, restituirea investiţiilor făcute în perioada cuprinsă intre data semnării contractului şi data la care s-a aflat că avea vicii ascunse, dată de la care curge obligaţia pârâtei cu privire la executarea lucrărilor de consolidare, adică costurile de proiectare în valoare de 12.764,9145 lei, costul contractului E.D.F.E.E.M.S. SA şi anume 12.496,27 lei, cost avize, în sumă de 483,2000 lei, cost echipament, în valoare de 183.773,6420 lei, dobânzile legale şi suma de 100.000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat pentru neîndeplinirea scopului pentru care a fost închiriat spaţiul ce face obiectul contractului, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea cererii, reclamanta a arătat că la data de 26 octombrie 2004, între părţi s-a încheiat un contract de închiriere având ca obiect spaţiul comercial situat în Bucureşti, sector 1, pentru o perioadă de patru ani.
Mai arată reclamanta că a achitat chiria stabilită şi a plătit pârâtei şi o garanţie, în conformitate cu clauzele contractuale, însă în momentul în care a început amenajarea spaţiului închiriat, amenajare care nu afecta structura de rezistenţă a imobilului, a constatat ca organele abilitate să emită autorizaţia de construcţie în vederea modificărilor interioare ale spaţiului au solicitat în prealabil consolidarea imobilului potrivit OG nr. 20/1994.
Reclamanta mai susţine că astfel a constatat că pârâta i-a închiriat un spaţiu într-un imobil aflat pe lista construcţiilor care necesita obligatoriu consolidare, figurând cu bulina roşie, or, potrivit art. 8 lit. f) din contract, aceasta s-a obligat să răspundă în faţa locatarului pentru vicii ascunse.
De asemenea, reclamanta a mai învederat că este evident faptul că pârâta, în calitatea sa de locator nu a avertizat-o la semnarea contractului cu privire la consolidarea obligatorie a structurii imobilului solicitând o chirie ce se putea stabili numai pentru un imobil funcţional şi nu cu vicii ascunse.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 6647 din 28 mai 2008 a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea ca prescrisă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că urmare precizărilor ulterioare a acţiunii reclamanta solicită obligarea părţii adverse la plata daunelor produse prin nerespectarea contractului, învederându-se tribunalului faptul că la art.8 din contract este inserată obligaţia pârâtei de a răspunde in faţa reclamantei pentru viciile ascunse ale bunului închiriat. Reclamanta a menţionat că pârâta i-a închiriat un spaţiu aflat intr-un imobil de pe lista construcţiilor ce necesită consolidare, locatorul neavertizând societatea reclamantă la semnarea contractului cu privire la acest aspect.
Reclamanta a invocat in susţinerea acţiunii sale, astfel cum a fost restrânsă şi precizată, disp. art. 1420, art. 1422 şi urm. C. civ., respectiv răspunderea pentru vicii ascunse.
Prin disp. art. 1420 C. civ. este reglementată obligaţia locatorului de garanţie, locatorul răspunzând, conform art. 1422 C. civ., de viciile ascunse ale lucrului închiriat care îi împiedică întrebuinţarea.
Fiind vorba de o răspundere pentru vicii sunt aplicabile disp. art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.
Textul legal menţionat stipulează că dreptul la acţiune referitor la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie.
În conformitate cu disp. art. 11 din acelaşi act normativ, în acest caz termenul de prescripţie începe să curgă de la data descoperirii viciilor.
În cauză, faţă de înscrisurile depuse la dosar tribunalul a apreciat că reclamanta a avut cunoştinţă de existenţa viciilor pretinse încă de la data de 5 iunie 2005, dată la care a fost comunicată adresa nr. 516 de către I.P.C.T.C.C.
Totodată, este certă cunoaşterea de către reclamantă a existenţei viciilor şi la data de 5 octombrie 2005 raportat la conţinutul adresei nr. 069 din 5 octombrie 2005 prin care reprezentantul legal al societăţii E.G.C. SRL a comunicat părţii cocontractante faptul că spaţiul necesită operaţiuni ample de consolidare.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
Întrucât acţiunea a fost introdusă de reclamantă la data de 8 iunie 2006, termenul de prescripţie de 6 luni de la data descoperirii viciilor a fost depăşit, astfel încât tribunalul va admite, în baza art. 1, art. 5 şi art. 11 din Decretul nr. 167/1958 excepţia prescripţiei, urmând a respinge acţiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost restrânsă şi precizată ca prescrisă.
Apărările reclamantei în sensul incidenţei prevederilor art. 22 din Decretul nr. 167/1958 au fost înlăturate întrucât acţiunea reclamantei nu vizează un drept de proprietate uzufruct, uz, abitaţiune, servitute sau superficie, pretenţiile sale fiind întemeiate pe răspunderea pentru vicii decurgând din încheierea unui contract de locaţiune.
În apel după casare, ţinând cont de indicaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de criticile apelantei reclamante Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 278 din 9 iunie 2010 a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că prin pronunţarea deciziei nr. 2901 din 13 noiembrie 2009, instanţa de recurs a confirmat calificarea dată de prima instanţă acţiunii apelantei, în sensul că prin aceasta se urmăreşte antrenarea răspunderii pârâtei pentru viciile ascunse ale bunului închiriat, apelanta menţinându-şi această poziţie şi cu prilejul rejudecării apelului.
S-a apreciat că viciile invocate de apelantă îşi au originea în împrejurarea că imobilul închiriat era înscris pe lista construcţiilor ce necesită obligatoriu consolidare, situaţie în care I.P.C.T.C.C. a impus realizarea unor lucrări de consolidare anterior oricăror lucrări de amenajare a imobilului potrivit destinaţiei dorite.
În cuprinsul cererilor depuse la dosar, inclusiv a concluziilor scrise, apelanta a recunoscut că I.P.C.T.C.C. şi-a motivat dispoziţia cuprinsă în adresa din data de 6 mai 2005 prin faptul că imobilul închiriat este o clădire ce prezintă risc seismic, potrivit unei expertize realizate în anul 1993, şi că nu s-au efectuat până la acel moment lucrări de consolidare.
Pentru a schimba considerentele sentinţei atacate în ceea ce priveşte termenul de prescripţie aplicabil, apelanta ar fi trebuit să dovedească utilizarea de către intimată a unor mijloace viclene cu intenţia de a ascunde aceste împrejurări şi a o determina să încheie actul.
Or, chiar dacă mijloacele viclene ar fi constat într-o inacţiune, respectiv necomunicarea către apelantă a acestor aspecte legate de - starea imobilului, partea interesată ar fi trebuit să dovedească intenţia frauduloasă a intimatei, reaua credinţă, simpla neglijenţă neputând fi considerată act viclean.
Totodată, afirmarea angajării răspunderii pentru viciile ascunse şi a lipsei sarcinilor asupra imobilului închiriat nu pot fi considerate manopere viclene deoarece nu fac decât să reia obligaţii impuse prin lege locatorului şi să evidenţieze o situaţie reală, necesitatea consolidării neputând fi considerată o sarcină stricto sensu asupra imobilului.
Pe de altă parte, conform art. 11 din Decretul nr. 167/1958, termenul special de prescripţie începe să curgă de la data la care apelanta a cunoscut aceste împrejurări, care este în mod cert data adresei eliberate de I.P.C.T.C.C., 6 mai 2005, de atunci partea având toate informaţiile privind lucrările suplimentare ce trebuiau realizate pentru a fi autorizată efectuarea amenajărilor conform proiectului de arhitectură propus.
Această situaţie a fost adusă la cunoştinţa intimatei prin adresa nr. 069 din 5 octombrie 2010, după obţinerea autorizaţiei de construcţie pentru lucrări de consolidare şi amenajare.
Prin urmare, s-a apreciat că răspunsul pârâtei nu dovedeşte o recunoaştere a pretenţiilor apelantei şi nici absenţa caracterului litigios al raportului dintre părţi, pentru a influenţa soluţia asupra excepţiei prescripţiei, conform argumentelor apelantei.
Cu petiţia înregistrată la data de 22 iulie 2010 a declarat recurs în termen şi legal timbrat reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine în apel, intimata nu a fost reprezentată legal, întrucât reprezentantul acesteia nu a făcut dovada calităţii sale fiind încălcate dispoziţiile art. 161 C. proc. civ.
Se mai susţine că în apel nu s-a judecat decât prescripţia dreptului la acţiune, apreciindu-se că termenul de prescripţiei începe să curgă de la data descoperii viciilor respectiv 5 iunie 2005.
Problema de drept ce trebuia soluţionată de instanţa de apel era acea a termenului de la care urma să curgă prescripţia în condiţiile art. 11 din Decretul nr. 167/1958: prescripţia acţiunii privind viciile unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate începe să curgă de la data descoperii viciilor...
Deşi s-a arătat în apel că există probe care dovedesc că lucrul nu a fost transmis â€" iar intimata nu a negat acest lucru prin întâmpinare, instanţa de apel a considerat că chiar şi în absenţa unui proces-verbal întocmit în formă scrisă este evident că apelanta a preluat imobilul.
Dar nici măcar intimata nu a afirmat acest lucru ca atare concluzia instanţei de apel apare ca total nefondată.
Aceiaşi instanţă a interpretat greşit şi dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 care arată că prescripţia acţiunii privind viciile unei construcţii începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea a trei ani de la predare.
Apreciind că preluarea s-a făcut şi fără formă scrisă instanţa de apel a încălcat principiul pacta sunt servanda în condiţiile în care între părţi exista un contract scris cu prevederi clare în special art. 8.
Instanţa de apel nu a făcut o referire în Decizia recurată cu privire la întreruperea cursului prescripţiei.
Premiza stingerii dreptului material la acţiune prin prescripţie nu este îndeplinită în condiţiile în care subiectul pasiv recunoaşte dreptul contestat.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 161 alin. (1) C. proc. civ. când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri. (2) Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.
Din economia textului precitat rezultă că anularea actelor de procedură făcută de cel care nu are capacitate procesuală de exerciţiu sau de reprezentantul părţii nu intervine automat, la termenul la care se constată neregularitatea procedurală.
Lipsa dovezii calităţii de reprezentant se invocă pe cale de excepţie. Deşi prin efectul pe care îl produce excepţia este peremptorie, pentru că duce la anularea cererii, ea începe prin a avea efect dilatoriu, deoarece nulitatea nu intervine automat, la data la care se invocă excepţia, ci numai dacă nu se face dovada calităţii de reprezentant în termenul acordat în acest scop.
Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant este o excepţie de procedură, art. 161 fiind înscris în Cod în secţiunea intitulată Excepţiile de procedură şi excepţia puterii de lucru judecat.
Excepţia poate fi invocată în orice stare a pricinii, dar nu direct în căile de atac, de vreme ce lipsa calităţii de reprezentant este nulitate relativă. Or, nulitatea relativă nu poate fi invocată pentru prima dată în căile de atac.
De remarcat faptul că recurenta, pe parcursul judecării apelului nu a ridicat excepţia lipsei calităţii de reprezentant.
Prin motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Motivul de modificare priveşte situaţia în care deşi actul juridic dedus judecăţii este cât se poate de clar fiind vădit neîndoielnic instanţa îi schimbă natura ori înţelesul.
În speţă din probele administrate rezultă un dubiu asupra corespondenţei purtate de părţi interpretarea dată de instanţă constituind o situaţie de fapt care nu poate fi criticată în recurs.
În speţă, recurenta critică în realitate modul de interpretare a înscrisurilor depuse în susţinerea folosirii mijloacelor viclene de către intimată pentru nedescoperirea viciilor ascunse, sau a datei la care s-a năsut dreptul la acţiune conform art. 11 din Decretul nr. 167/1958.
De altfel, recurenta nu a arătat în concret în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic, simpla afirmaţie în acest sens nefiind suficientă.
În aceste condiţii văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.G.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 278 de la 9 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 732/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 742/2011. Comercial → |
|---|
