ICCJ. Decizia nr. 730/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 730/2011
Dosar nr. 5767/2/2009
Şedinţa publică de la 17 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 72 de la 17 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, s-au respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei de interes, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi acţiunea formulată de reclamanţii U.D. şi U.V. în contradictoriu cu pârâtele SC T. & P. S.C.S. prin lichidator judiciar şi AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, precum şi cererea de chemare în garanţie a SC R.F.B. SA.
In motivare, cu privire la excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile prevăzute de art. 46 alin. (1) O.U.G. nr. 51/1998, sancţionată cu inadmisibilitatea, instanţa de fond a dispus respingerea acesteia, apreciind raportat la art. 109 alin. (2) C. proc. civ., că, prin dispoziţiile invocate, legiuitorul a instituit o norma derogatorie de la obligaţia comunicării cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor doveditoare prin intermediul instanţei conform art. 85 si art. 86 C. proc. civ.
Referitor la excepţiile invocate de către chemata in garanţie R.F.B. SA prin întâmpinare, Curtea de Apel urmează a le respinge, apreciind că interesul în formularea cererii rezidă în valorificarea unui pretins drept de proprietate asupra imobilului ipotecat prin contractul 174 din 10 ianuarie 1995, a cărei nulitate se invocă; excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca urmare a faptului că acesta nu a fost îndreptată şi împotriva R.F.B. SA nu poate fi primită, întrucât, în mod corect, în considerarea contractului de cesiune de creanţă nr. 720032 din 02 decembrie 1999, reclamanţii şi-au îndreptat acţiunea împotriva succesorului în drepturi A.V.A.S.
In ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare in garanţie, Curtea de Apel reţine incidenţa dispoziţiilor art. 60 C. proc. civ., potrivit cărora partea chemată în judecată poate să cheme în garanţie o altă persoana împotriva căreia s-ar putea îndrepta, în cazul in care ar cădea în pretenţii, A.V.A.S., în calitate de succesor în drepturi în temeiul contractului de cesiune de creanţă sus amintit, preluând cu titlul de garanţie şi imobilul asupra căruia s-a instituit ipoteca prin contractul atacat prin prezenta acţiune.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că drepturile reale imobiliare, pentru a fi opozabile, sunt supuse înscrierii în registrele de publicitate imobiliară, transferul instantaneu al dreptului de proprietate, prin simplul efect al contractului, fiind îndepărtat în profitul anteriorităţii publicităţii imobiliare; reclamanţii nu au probat transcrierea dreptului lor de proprietate, dobândit în temeiul pretinsului contract nr. 4741 din 19 iunie 1995, în registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni, pentru a putea opune valabil dreptul lor terţului, respectiv Băncii Agricole SA, în favoarea căruia s-a instituit garanţia imobiliară.
De altfel, constituirea unui drept real asupra bunului altuia este asimilată erorii asupra persoanei, asupra calităţii esenţiale de titular al dreptului de proprietate, care nu se sancţionează cu nulitatea absolută, invocata prin cererea de chemare în judecată, ci cu nulitatea relativă.
Menţionarea contractului de ipotecă nr. 178 din 10 ianuarie 1995 în cuprinsul contractului de credit nr. 74 din 12 iulie 1995, câtă vreme formalităţile de publicitate în vederea constituirii valabile a garanţiei imobiliare nu au fost îndeplinite şi în temeiul noului contract de împrumut, nu sunt de natură a atrage nulitatea contractului de ipotecă nr. 178 din 10 ianuarie 1995 aşa cum acesta a fost iniţial încheiat.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii U.D. şi U.V. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi admiterea acţiunii, invocând fără a indica vreun motiv de nelegalitate.
In argumentarea motivelor de recurs, se arată că determinarea reclamanţilor la perfectarea actului reprezintă rodul manoperelor dolosive practicate de către reprezentanţii băncii împrumutătoare, debitor şi notar, iar, prin decizia nr. 80 de la 21 ianuarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, s-a confirmat calitatea de proprietari asupra imobilului.
Cu privire la excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu, Înalta Curte constată că, prin sentinţa comercială nr. 567/S din 19 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia comercial faliment, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei SC T. & P. S.C.S. şi radierea acesteia din evidenţele registrului comerţului. întrucât capacitatea de exerciţiu nu poate supravieţui capacităţii de folosinţă, se constată că sfârşitul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice este marcat de momentul încetării capacităţii de folosinţă, acesta reprezentând momentul încetării persoanei juridice înseşi. In aceste condiţii, Înalta Curte va admite excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a SC T. & P. S.C.S. Paşcani prin lichidator judiciar C.E.L. IPURL şi va respinge recursul ca fiind declarat împotriva unei persoane fără capacitate de exerciţiu.
Pe fondul recursului, analizând motivele invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente :
Constituirea garanţiei de către SC T. & P. S.C.S. prin încheierea contractului de ipotecă nr. 178 din 10 ianuarie 1995 s-a făcut în mod valabil pentru creditul contractat în ianuarie 1995. Faptul că, ulterior, părţile au înţeles să garanteze cu aceeaşi ipotecă şi cel de-al doilea împrumut, contractat în 12 iulie 1995, se datorează culpei reclamanţilor, deoarece îndeplinirea formelor de publicitate era în sarcina acestora, iar sancţiunea neîndepliniri formelor de publicitate este inopozabilitatea faţă de terţi.
Dreptul de proprietate al reclamanţilor se impunea a fi valorificat pe alte căi, aceştia având deschisă calea contestaţiei la executare în condiţiile art. 401 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., iar, pentru a putea opune valabil dreptul lor de proprietate terţilor, recurenţii - reclamanţi trebuiau să probeze transcrierea dreptului lor de proprietate dobândit în temeiul contractului nr. 7441 din 19 iunie 1995, în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni la data încheierii contractului de credit ( 12 iulie 1995 ), acest lucru realizându-se de abia la data de 28 mai 2002.
Cu privire la motivele de nulitate invocate, Înalta Curte reţine că acestea trebuie să vizeze vicii ale contractului de ipotecă existente la momentul încheierii acestuia. Or, din recursul reclamanţilor, nu se desprind aspecte care să evidenţieze vicii existente la momentul încheierii contractului de ipotecă, ci numai neîndeplinirea unor formalităţi ulterioare încheierii lui, cu atât mai mult cu cât la momentul încheierii contractului de garanţie imobiliară (10 ianuarie 1995), contractul de vânzare-cumpărare era perfect valabil (acesta fiind desfiinţat la data de 30 octombrie 1998).
Consecinţa juridică a faptului că împrumutul realizat prin contractul de credit nr. 74/1995 a fost garantat cu un contract de ipotecă a cărui existenţă încetase este aceea că împrumutul acordat rămâne negarantat, acest aspect neinfluenţând, însă, valabilitatea contractului de ipotecă, garanţia fiind o chestiune de oportunitate pentru creditor.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii U.D. şi U.V. împotriva sentinţei nr. 72 de la 17 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a SC T. & P. S.C.S. Paşcani prin lichidator judiciar C.E.L. IPURL Iaşi şi respinge recursul ca fiind declarat împotriva unei persoane tară capacitate de exerciţiu. Respinge recursul declarat de reclamanţii U.D. şi U.V. faţă de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi intimata - chemată în garanţie SC R.F.B. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 72 de la 17 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 731/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 729/2011. Comercial → |
|---|
