ICCJ. Decizia nr. 753/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 753/2011
Dosar nr. 6358/111/2008
Şedinţa publică de la 17 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 18 decembrie 2008, reclamantul M.I. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat la data de 29 februarie 2008 între SC W.L. SRL şi M.I., având încheierea de dată certă nr. 756 din 29 februarie 2008 dată de Biroul Notarului Public V.C. şi a Actului Adiţional la Contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din data de 2 aprilie 2008.
În fapt, s-a arătat că prin contractul indicat în petitul cererii, SC W.L. SRL, prin administrator SC S.P. SRL, a vândut către pârâtul M.I. un număr de 65.715 acţiuni deţinute de vânzător în calitate de acţionar, la SC R.D. SA, reprezentând 1.309977% din capitalul social, pentru preţul de 6.280 lei/acţiune, urmând ca preţul total să fie achitat în termen de 45 zile de la data semnării contractului, iar a doua în termen de 36 luni de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.
A criticat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni care formează obiectul cererii de chemare în judecată, care deşi în ultima clauză din contract a stipulat că părţile au deplină putere şi autoritate de a încheia actul şi de a-şi îndeplini obligaţiile cesiunii, administratorii SC W.L. SRL erau M.E., E.C. şi SA, conform Hotărârii AGA din data de 12 iunie 2007 şi nu SC S.P. SRL prin B.S., cum eronat s-a declarat în cuprinsul contractului, şi ca atare acesta nu putea semna în numele societăţii actul de cesiune.
De asemenea, în momentul semnării contractului, aceeaşi cotă de 1.309977% din capitalul social al SC R.D. SA care face obiectul cesiunii atacate, făcea obiectul unei alte judecăţi în dosarul 3380/111/2008 pe rol la Tribunalul Bihor, având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din data de 19 iunie 2007 între SC W.L. SRL şi M.V.
A mai învederat că în dosarul nr. 127/35/2008 al Curţii de Apel Oradea, la data de 10 aprilie 2008, SC W.L. SRL a formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul SC R.D. SA, în care arată că este acţionar al SC R.D. SA, că în acelaşi dosar pârâtul M.I., prin cerere de intervenţie accesorie, arată că este acţionar al SC R.D. SA cu o participaţie de 49,344453% din capitalul social, fapt care demonstrează că la data respectivă, cesiunea atacată în prezentul dosar, nu exista.
În finalul cererii, reclamantul argumentează că data contractului nu corespunde realităţii, că acesta a fost antedatat de către semnatari, întrucât la data de 23 iunie 2008 pârâtul M.I. a înregistrat la Tribunalul Bihor o acţiune având ca obiect autorizare convocare AGA la SC R.D. SA, ce face obiectul dosarului nr. 2896/111/2008 în care la pagina 2, penultimul alineat, se arată expres că acţionarii SC R.D. SA sunt SC E.D. SA, SC I.M. SRL, SC W.L. SRL, M.I. şi M.V., iar la data de 25 septembrie 2008 pârâtul M.I., în dosarul nr. 368/35/2008 aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea arăta că prin reînscrierea SC W.L. SRL ca acţionar al SC R.D. SA, prin demersul efectuat şi-a îndeplinit şi obligaţia informării corecte a terţilor cu privire la situaţia juridică reală a societăţilor SC W.L. SRL şi SC R.D. SA.
Prin întâmpinare scrisă, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar sub aspectul dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., a solicitat reclamantului explicaţii asupra naturii juridice a motivelor invocate în susţinerea cererii de anulare, precum şi asupra temeiurilor de drept pe care se bazează, în vederea configurării unui cadru procesual care să-i permită formularea unei apărări corespunzătoare.
Ulterior, prin precizare la acţiune, intitulată Note de şedinţă, reclamantul a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 29 februarie 2008 şi a actului adiţional, arătând că au fost încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (1) pct. 2 din Statutul SC R.D. SA, neexistând o hotărâre AGA de vânzare a acţiunilor, încălcându-se dispoziţiile art. 969 C. civ., care reprezintă convenţia părţilor.
De asemenea a apreciat actul de vânzare-cumpărare atacat ca fiind lovit de nulitate absolută, având la bază o cauză falsă şi ilicită, scopul urmărit de pârât fiind de preluare a controlului SC R.D. SA, şi prin aceasta asupra întregului grup de firma T.G., în frauda reclamantului.
Prin sentinţa comercială nr. 860/COM din 2 decembrie 2009 a Tribunalului Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă cererea precizată şi s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 29 februarie 2008 încheiat între SC W.L. SRL în calitate de vânzător şi pârâtul M.V. în calitate de cumpărător şi actului adiţional cu dată certă nr. 756 din 29 februarie 2008.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin Contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 29 februarie 2008 vânzătoarea SC W.L. SRL, a transmis pârâtului M.I. dreptul de proprietate asupra unui număr de 65.715 de acţiuni deţinute în calitate de acţionar al SC R.D. SA, reprezentând 1,309977% din capitalul social, actul de vânzare fiind încheiat de către vânzătoare prin administrator SC R.D. SA în persona fizică B.S. E.
La aceeaşi dată, prin actul adiţional cu dată certă nr. 756, părţile modifică clauzele contractuale sub aspectul plăţii eşalonate a contravalorii acţiunilor, stabilind ca prima rată de plată a contravalorii acestora să se realizeze până la data de 31 mai 2008, menţinând celelalte clauze contractuale.
Susţinerile reclamantului, conform cărora actul este lovit de nulitate absolută, întrucât vânzătoarea SC W.L. SRL, la data întocmirii actului, nu era reprezentată de SC S.P. SRL, au fost găsite ca nefondate, prima instanţă respingându-le, deoarece prin sentinţa nr. 54/COM/2008 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul 2952/111/2007, menţinută de Curtea de Apel Oradea prin respingerea apelului declarat de M.V., s-a constatat nulitatea absolută a AGA SC W.L. SRL din data de 12 iunie 2007.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului, conform căreia, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pachetul de acţiuni nu se afla în proprietatea SC R.D. SA, pe considerentul că anterior, la data de 19 iunie 2007, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra acţiunilor de la aceeaşi vânzătoare, prima instanţă a respins-o, ca neîntemeiată, întrucât, ca efect al nulităţii transferului dreptului de proprietate, stabilit prin sentinţa nr. 72/COM/2008 a Tribunalului Bihor, acţiunile au reintrat în proprietatea vânzătorului.
Faţă de criticile aduse de reclamant, prin precizarea de acţiune, prima instanţă a reţinut că acţiunile reprezintă titluri de valoare emise de societatea pe acţiuni, iar circulaţia acestora este dominată de principiul liberei circulaţii, însă potrivit statutului, societatea deţinătoare SC R.D. SA este o societate pe acţiuni de tip închis care şi-a stabilit modalitatea de transmitere a acţiunilor, şi care constituie legea părţilor, în considerarea dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Fiind un contract comercial, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege pentru valabilitatea lui, condiţii prevăzute de art. 948 C. civ. referitor la capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită.
În conformitate cu art. 35 din Decretul nr. 31/1954, Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoane juridice în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi.
Sub acest aspect se reţine că în conformitate cu art. 17 din Statutul SC R.D. SA, nici unul dintre acţionari nu va putea vinde sau transmite acţiunile sale decât coacţionarilor sau, cu acordul acestora poate vinde şi la terţi, prioritate având ceilalţi acţionari ai firmei, iar în conformitate cu art. 22 din acelaşi Statut, AGA poate decide cu privire la cumpărarea şi vânzarea acţiunilor.
Având în vedere că la baza contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni lipseşte consimţământul persoanei juridice, prin lipsa unei hotărâri AGA, în conformitate cu art. 22 din Statutul SC R.D. SA, raportat la art. 969 C. civ., prima instanţă a apreciat cererea precizată ca fiind întemeiată şi pe cale de consecinţă, în baza art. 948 C. civ., a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 29 februarie 2008 încheiat între SC W.L. SRL în calitate de vânzător şi pârâtul M.V. în calitate de cumpărător şi a actului adiţional cu dată certă nr. 756 din 29 februarie 2008.
Referitor la existenţa unei clauze ilicite, care a stat la baza încheierii actului de vânzare-cumpărare acţiuni, invocată de reclamant prin precizarea de acţiune, prima instanţă a reţinut că, prin cauza actului juridic se înţelege obiectivul urmărit de părţi la încheierea acestuia, iar pentru condiţia de valabilitate, cauza trebuie să fie licită şi morală, în considerarea dispoziţiilor art. 966 şi respectiv art. 968 C. civ.
În speţă, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, pârâtul M.I. a urmărit majorarea contribuţiei sale la capitalul social la SC R.D. SA şi totodată ruperea echilibrului decizional, încălcând dispoziţiile art. 17 şi art. 22 din Statutul societăţii, fapt confirmat de lipsa aprobării AGA şi a numeroaselor litigii invocate de părţi, în încercarea de a rupe echilibrul decizional la societăţile comerciale controlate, considerente în virtutea cărora s-a impus admiterea cererii precizate şi sub incidenţa dispoziţiilor art. 966 - 968 C. civ.
Împotriva cestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâtul M.I., solicitând admiterea apelului declarat, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesual activă, iar, în subsidiar, ca fiind neîntemeiată.
În motivare, a arătat că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 948 C. civ., deoarece a fost investită să verifice existenţa nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între M.I., în calitate de cumpărător şi SC W.L. SRL în calitate de vânzător.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii M.V. şi SC W.L.I. SRL au solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei apelate ca fiind legală şi temeinică.
Prin Decizia nr. 54/C din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile autorităţii de lucru judecat şi a lipsei calităţii de reprezentant convenţional al intimatei SC W.L. SRL în privinţa domnilor avocaţi S.G. şi M.F., a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional al intimatei SC W.L. SRL, în privinţa domnului consilier P.C., a fost admis, ca fondat, apelul declarat de M.I. împotriva sentinţei nr. 860/COM din 2 decembrie 2009 a Tribunalului Bihor, pe care a schimbat-o în totalitate în sensul că a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul M.V.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M.V.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele.
Excepţia autorităţii de lucru judecat nu a putut fi reţinută, având în vedere împrejurarea că, prin încheierea din 21 octombrie 2009, prima instanţă s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentanţi legali ai SC W.L. SRL, or, în faţa instanţei de apel s-a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii de reprezentanţi convenţionali ai acestei societăţi şi, mai mult, chiar în ipoteza în care instanţa s-ar fi pronunţat deja asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant convenţional, nu se poate reţine excepţia autorităţii de lucru judecat referitor la acest aspect, dat fiind că o asemenea excepţie este una de fond, care vizează obiectul juridic dedus judecăţii, astfel cum rezultă din prevederile art. 1201 C. civ., neputând fi invocată cu privire la soluţionarea unei alte excepţii, ci instanţa în faţa căreia se invocă o excepţie, trebuie să o examineze potrivit situaţiei existente şi care rezultă din actele dosarului la data soluţionării acesteia.
În ceea ce priveşte excepţiile invocate reciproc de către reprezentanţii SC W.L. SRL, privind lipsa calităţii de reprezentanţi convenţionali, instanţa de apel s-a raportat, în soluţionarea acestora, la momentul judecăţii apelului, astfel că, examinând împuternicirile avocaţiale şi delegaţiile prezentate, instanţa de apel a reţinut că SC W.L. SRL, prin noul consiliu de administraţie, a acordat împuternicire avocaţială avocatului M.F. la data de 23 martie 2010 şi avocatului S.G. la data de 26 martie 2010, iar la data respectivă era adoptată hotărârea AGA din data de 10 septembrie 2008, prin care s-a numit un nou consiliu de administraţie format din 5 persoane şi s-a revocat administratorul SC D.P. SRL Această hotărâre a fost menţionată în registrul comerţului, fiind suspendată doar la data de 6 mai 2010, prin ordonanţa nr. 435/COM din 6 mai 2010 a Tribunalului Bihor.
În schimb, în privinţa consilierului juridic P.C., instanţa de apel a reţinut că acesta a fost împuternicit prin delegaţia semnată la data de 18 mai 2010, de către B.S., reprezentant legal al administratorului SC D.P. SRL, or, la acea dată, chiar dacă era suspendată hotărârea AGA, de revocare a administratorului SC D.P. SRL, mandatul acestuia expirase la data de 19 decembrie 2009.
Faţă de aceste împrejurări, instanţa de apel a reţinut că, deşi la momentul pronunţării deciziei, era suspendată hotărârea AGA de desemnare a noului consiliu de administraţie, la momentul acordării împuternicirilor avocaţiale, acesta îşi putea exercita mandatul, suspendarea survenind ulterior, la data de 6 mai 2010.
În ce priveşte fondul cauzei s-au reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 18 decembrie 2008, reclamanţii M.V. şi SC W.L. SRL au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat la data de 29 februarie 2008 între SC W.L. SRL, în calitate de vânzător şi M.I., în calitate de cumpărător, având încheierea de dată certă nr. 756 din 29 februarie 2008 dată de Biroul Notarului Public V.C. şi a actului adiţional la contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din data de 2 aprilie 2008.
În motivarea acţiunii, s-a invocat lipsa calităţii de reprezentant legal al societăţii vânzătoare SC W.L. SRL, a SC D.P. SRL, prin B.S., căci la data încheierii contractului, reprezentanţii acestei societăţi erau M.M., E.C. şi SA, conform hotărârii AGA din data de 12 iulie 2007. S-a mai invocat, totodată, împrejurarea că data contractului nu ar corespunde realităţii, contractul fiind antedatat.
Prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei la filele 77 şi urm., reclamantul M.V. a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, determinat de lipsa unei hotărâri AGA a SC R.D. SA, precum şi de cauza falsă şi ilicită
Raportat la aceste precizări, prima instanţă a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, precum şi a actului adiţional la acesta.
Nu s-a reţinut, însă, motivul de apel vizând pronunţarea instanţei asupra altui lucru decât cel care s-a cerut, în condiţiile în care instanţa a analizat toate motivele de nulitate invocate de reclamanţi, printre acestea numărându-se şi lipsa consimţământului şi cauza falsă şi ilicită, care constituie motive de nulitate absolută a contractului, instanţa de apel raportându-se nu numai la ceea ce a pronunţat expres prima instanţă, ci şi la motivele reţinute în considerentele hotărârii şi care sprijină soluţia pronunţată în cauză. Instanţa de apel a avut în vedere că, practic, prima instanţă, a reţinut sancţiunea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, deşi a făcut referire în dispozitiv la sancţiunea nulităţii relative, din moment ce a reţinut ca întemeiat motivul de nulitate absolută al lipsei consimţământului şi al cauzei ilicite.
Pe cale de consecinţă, a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, căci nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes în cauză.
În ceea ce priveşte, însă, motivele de apel ca vizează fondul acţiunii, instanţa de apel a reţinut că acestea sunt întemeiate.
Astfel, s-a reţinut că este întemeiată susţinerea că au fost aplicate în mod greşit prevederile art. 948 C. civ., sub aspectul lipsei consimţământului părţii care se obligă. Prima instanţă a apreciat că, faţă de lipsa unei hotărâri AGA a SC R.D. SA, prin care să se aprobe transferul acţiunilor, nu se poate reţine consimţământul persoanei juridice la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Este greşită, însă, această susţinere, având în vedere că SC R.D. SA nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, astfel că nu se poate pune problema existenţei sau inexistenţei consimţământului acesteia. Raportat la această împrejurare, se impunea ca prima instanţă să examineze în mod distinct motivul de nulitate al contractului, dat de lipsa unei hotărâri AGA a SC R.D. SA, invocat prin notele de şedinţă de la filele 77 şi urm. Mai mult, reclamantul nu a invocat deloc, ca motiv de nulitate a contractului, lipsa consimţământului acestei societăţi la încheierea actului juridic.
În ceea ce priveşte necesitatea obţinerii în prealabil a unei hotărâri AGA a SC R.D. SA privind aprobarea transferului de acţiuni, instanţa de apel a constatat că, potrivit statutului acestei societăţi, respectiv potrivit art. 17 lit. a) din statut, cesiunea este liberă între acţionari. Nici unul dintre acţionari nu va putea vinde sau transmite acţiunile sale decât coacţionarilor sau cu acordul acestora poate vinde şi la terţi, prioritate având ceilalţi acţionari ai firmei. Este adevărat că, potrivit art. 22 din acelaşi statut, adunarea generală poate decide cu privire la cumpărarea şi vânzarea unor acţiuni, însă din coroborarea acestei prevederi cu dispoziţiile art. 17 anterior citate, instanţa va reţine că, faţă de prevederea expresă în sensul că cesiunea între acţionari este liberă, art. 22 nu poate fi interpretat altfel decât în sensul că vizează vânzarea acţiunilor către persoane din afara societăţii.
Prin urmare, în condiţiile în care M.I., în calitatea sa de cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare, avea la data respectivă calitatea de acţionar în cadrul societăţii SC R.D. SA, iar statutul acestei societăţi nu impunea o hotărâre AGA ca şi condiţie prealabilă transferului acţiunilor între acţionari, nu se poate reţine nulitatea contractului de vânzare-cumpărare pentru acest motiv.
Mai mult, nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea actului juridic, condiţiile de validitate impuse de lege. Or, Legea nr. 31/1990 nu impune adoptarea unei hotărâri AGA ca o condiţie de valabilitate a transferului acţiunilor între acţionari, ci din contră, în actul constitutiv al societăţii pe acţiuni trebuie menţionată, potrivit art. 8 lit. f2) din Legea nr. 31/1990, orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni. Din interpretarea per a contrario a acestei prevederi legale, rezultă că, în lipsa menţionării unei asemenea restricţii, transferul acţiunilor este liber.
În ceea ce priveşte cauza ilicită reţinută de către prima instanţă, instanţa de apel a reţinut că soluţia este greşită şi sub acest aspect. Astfel, este adevărat că valabilitatea unui contract este condiţionată de existenţa unei cauze reale, licite şi morale (art. 966 C. civ.). Totodată, potrivit art. 967 C. civ., convenţia este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă, iar cauza este prezumată până la proba contrarie. Prin această dispoziţie se instituie două prezumţii, respectiv prezumţia de valabilitate a cauzei şi prezumţia de existenţă a cauzei. Consecinţa este aceea că, cel care invocă lipsa sau nevalabilitatea cauzei, trebuie să dovedească aceasta şi, în consecinţă, să răstoarne prezumţiile.
În speţă, este evident că, prin vânzarea unor acţiuni între acţionari, se schimbă raportul de forţe în cadrul societăţii, însă o asemenea evoluţie este firească în viaţa unei societăţi comerciale, atâta vreme cât nu au fost încălcate dispoziţiile imperative ale legii. Totodată, este evident că, din perspectiva cumpărătorului, acesta a urmărit şi creşterea posibilităţii sale de control asupra societăţii respective. Însă acest lucru nu contravine, de plano, dispoziţiilor legale, bunelor moravuri ori ordinii publice.
Nici existenţa mai multor litigii între principalii acţionari ai societăţii - M.I. şi M.V. - nu poate justifica existenţa unei cauze ilicite, căci aceasta trebuie dovedită în concret, cu referire la actul juridic dedus judecăţii, iar nu prin raportare la o situaţie conflictuală de ansamblu, care nu poate conduce, de plano, la conturarea ideii relei-credinţe a cumpărătorului. Mai mult decât atât, instanţa de judecată nu poate specula cu privire la substratul luării unor hotărâri AGA contestate în instanţă, respectiv nu poate reţine că toate litigiile au fost determinate de încercarea unuia sau altuia dintre cei doi acţionari de a rupe echilibrul decizional.
Pe de altă parte, reclamantul şi-a motivat acest motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare pe preţul nesemnificativ stabilit în contract, raportat la valoarea reală a acţiunilor, cât şi pe modalitatea de plată a preţului, respectiv 36 luni.
Din acest punct de vedere, se va reţine că, potrivit art. 1303 C. civ., aplicabil şi în materie comercială, preţul vânzării este real dacă este sincer şi serios. Prin preţ serios se înţelege preţul care nu este derizoriu (infim), atât de disproporţionat în raport cu valoarea lucrului vândut, încât să nu existe preţ. Seriozitatea fiind o chestiune de fapt, este lăsată la aprecierea instanţei, însă reclamantul trebuie să aducă probe în sprijinul afirmaţiei sale, în sensul neseriozităţii preţului.
În speţă, însă, reclamantul nu a adus nici o probă, ci s-a limitat la simpla afirmaţie cum că preţul ar fi nesemnificativ. Or, în lipsa unor elemente şi dovezi concrete din care să rezulte existenţa unui preţ derizoriu, nu se poate reţine nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel, dacă preţul este sincer şi serios, contractul de vânzare-cumpărare trebuie apreciat ca fiind valabil, chiar dacă preţul ar fi mult inferior valorii reale a acţiunilor vândute, întrucât părţile sunt libere să determine preţul sub/peste valoarea lucrului, iar echivalenţa este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului, ci şi la subiectivismul părţilor.
De asemenea, nu poate fi apreciată ca justificând reţinerea cauzei ilicite nici eşalonarea plăţii diferenţei de preţ pe o perioadă de 36 luni, căci în temeiul principiului libertăţii contractuale, părţile pot stipula în contractul pe care îl încheie orice clauze, atâta timp cât nu sunt încălcate prevederile legale.
Nu prezintă relevanţă nici faptul încheierii contractului la numai 20 zile după ce fusese anulat contractul de cesiune de acţiuni încheiat la data de 19 iunie 2007 între SC W.L. SRL şi M.V., în condiţii identice cu cele din contractul ce face obiectul analizei în prezentul dosar. Din acest punct de vedere, instanţa de apel a reţinut că, prin sentinţa comercială nr. 72/COM din 8 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat la data de 19 iunie 2007, astfel că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din data de 29 februarie 2008, pârâta SC W.L. SRL redevenise proprietară asupra pachetului de acţiuni înstrăinat către M.V. De altfel, prin Decizia nr. 122 di8n 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, au fost respinse apelurile declarate împotriva sentinţei nr. 72 din 8 februarie 2008 a Tribunalului Bihor, reţinându-se că părţile din contractul încheiat la data de 19 iunie 2007 au convenit încetarea efectelor acestui contract, desfiinţându-l prin acordul lor.
Instanţa de apel, examinând şi celelalte motive de nulitate invocate de reclamant prin cererea introductivă, cât şi prin precizările scrise depuse pe parcursul soluţionării cauzei, nu le-a găsit fondate. În ceea ce priveşte faptul că, la data încheierii contractului, SC W.L. SRL ar fi fost în mod nelegal reprezentată de SC D.P. SRL prin B.S., în locul administratorilor M.M., E.C. şi SA, care fuseseră numiţi prin hotărârea AGA din data de 12 iunie 2007, instanţa de apel a reţinut că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni (29 februarie 2008) se pronunţase deja sentinţa comercială executorie nr. 54/COM/2008, rămasă definitivă prin respingerea apelului, prin care s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA din data de 12 iunie 2007, or, în temeiul principiului retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic, nulitatea produce efecte şi pentru trecut - ex tunc - înlăturând efectele care s-au produs între momentul încheierii actului şi acela al constatării nulităţii.
Nu se poate lua în considerare nici antedatarea contractului, căci acesta a primit dată certă din partea notarului public V.C., iar combaterea datei contractului în această situaţie, adică a constatării făcute în mod direct de către notarul public, se poate face doar prin înscrierea în fals, potrivit art. 1173 C. civ., or, pârâţii nu s-au înscris în fals cu privire la acest înscris, potrivit procedurii prevăzute de art. 180 C. proc. civ.
Reclamantul a mai invocat şi nevalabilitatea contractului, dată de neînscrierea acestuia în registrul acţionarilor, căci în opinia sa lipsa înscrierii echivalează cu nerealizarea transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor.
Asupra acestui aspect, instanţa de apel a constatat că art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 se referă la transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor, care constituie un efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Prin urmare, nu prezintă relevanţă în speţa de faţă modul în care se realizează transferul proprietăţii asupra acţiunilor, căci acest aspect nu are nici o legătură cu valabilitatea contractului, care se analizează raportat la prevederile legale în vigoare la data încheierii contractului.
Aşadar, declaraţia făcută în registrul acţionarilor privind vânzarea acţiunilor nu constituie o condiţie de validitate a contractului sau, altfel spus, validitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 februarie 2008 nu este condiţionată de înscrierea ulterioară a acestuia în registrul acţionarilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanţii SC W.L. SRL şi M.V. aducându-i următoarele critici.
I.1. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu greşita aplicare a legii.
Astfel, prima instanţă nu a avut în vedere consimţământul SC R.D. SA, în sensul de manifestare de voinţă a acestei societăţii, realizată prin organele executive de conducere, ci inexistenţa consimţământului acestei societăţi realizat prin organul său deliberativ, respectiv AGA, fiind cunoscut faptul că voinţa socială a unei societăţi comerciale se formează în organul de deliberare - Adunarea Generală a Acţionarilor.
Lipsa aprobării AGA, atunci când este necesară, echivalează cu inexistenţa voinţei sociale, respectiv inexistenţa consimţământului.
Nu există contradicţiei între dispoziţiile art. 17 din statutul SC R.D. SA şi dispoziţiile art. 22 din acelaşi Statut, prima instanţă fiind cea care a făcut o interpretare corectă a acestor dispoziţii.
2. Este greşit raţionamentul instanţei de apel, prin care se refuză judecarea cererii în constatarea nulităţii unui act încheiat în contra unor reguli imperative prevăzute în statut, pe motiv că legea nu impune o condiţiei pe care statutul nu o cuprinde.
Au fost ignorate de către instanţa de apel apărările potrivit cărora prevederile speciale ale Legii nr. 31/1990 conferă actului constitutiv al societăţii forţa juridică echivalentă cu cea a legii, iar încălcarea acestora este sancţionată cu nulitatea.
Reclamanţii-recurenţi invocă în acest sens dispoziţiile art. 8 lit. f2), art. 98 alin. (1) şi art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, susţinând că încălcarea prevederilor statutare este de natură să atragă sancţiunea nulităţii actului astfel încheiat.
3. În mod greşit susţine instanţa de apel că nu s-a făcut dovada cauzei ilicite.
Astfel, nu s-a reţinut faptul că în litigiul promovat de pârâtul M.I. în dosarul nr. 3380/111/2007, acesta a susţinut că toate societăţile au fost concepute pentru a fi conduse paritar de către cei doi fraţi, şi că dobândirea de către V.M. a majorităţii acţiunilor în cadrul SC R.D. SA ar duce la ruperea echilibrului decizional.
De asemenea, în cadrul acestei acţiuni M.I. a invocat, drept motiv de nulitate absolută, lipsa hotărârii AGA de aprobare a cesiuni de acţiuni, acest motiv de nulitate fiind găsit întemeiat de către instanţă, care a dispus anularea contractului încheiat între V.M. şi SC W.L. SRL, pentru nerespectarea prevederilor art. 17 şi art. 22 din statutul SC R.D. SA
În măsura în care simpla dobândire a majorităţii acţiunilor de către V.M. în cadrul SC R.D. SA are o cauză ilicită, în mod similar şi actul prin care M.I. a dobândit majoritatea acţiunilor este afectat de aceeaşi cauză ilicită.
II. Hotărârea instanţei de apel este rezultatul interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii.
Astfel, potrivit art. 17 din statutul SC R.D. SA niciunul dintre acţionari nu va putea vinde acţiunile sale fără acordul celorlalţi iar conform art. 22 din acelaşi statut Adunarea Generală a Acţionarilor decide cu privire la vânzarea şi cumpărarea acţiunilor.
Instanţa de apel nu a interpretat în mod corect voinţa reală a asociaţilor, care a fost în sensul că orice cesiune a acţiunilor, între asociaţi sau către terţi, să fie supusă aprobării Adunării Generale a Acţionarilor.
Raţiunea pentru care s-a dorit a fi urmată această procedură, a fost aceea de a păstra echilibrul decizional în cadrul societăţii.
Prin înlăturarea de către instanţa de apel, a obligativităţii aprobării, prin hotărâre AGA, a înstrăinării acţiunilor, este de natură să nesocotească manifestarea specială şi neechivocă de voinţă a părţilor semnatare a actului constitutiv care au înţeles să deroge de la principiul libertăţii de voinţă consacrate de Legea nr. 31/1990.
În mod greşit s-a făcut de către instanţa de apel, o referire la un aşa zis drept de preemţiune sau de preferinţă al acţionarilor, instituţie juridică care este total diferită de cea care a fost instituită prin art. 22 din statutul SC R.D. SA, prin această din urmă prevedere urmărindu-se să se apere interesul societar şi nu interesul acţionar.
Recurenţii reiterează faptul că tocmai nerespectarea acestei prevederi statutare l-a determinat pe pârâtul M.I. să formuleze acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 3380/83/2007.
La dosarul cauzei, intimatul M.I. a depus o întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibil sau ca nefondat, a recursului formulat de către SC W.L.I. SRL şi, ca nefondat, a recursului declarat de către M.V.
Intimatul a susţinut că prin încheierea de şedinţă din 21 octombrie 2009 a Tribunalului Bihor, a fost declarată nulă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC W.L.I. SRL ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant legal a numitei A.S.
Această încheiere a intrat în puterea lucrului judecat nefiind atacat cu apel de către niciuna dintre părţi, intimatul apreciind că recursul SC W.L.I. SRL a fost exercitat omisso medio.
Intimatul susţine că deşi reclamanţii au susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, nu au indicat niciun text de lege care să fi fost aplicat greşit.
Acesta susţine că de fapt reclamanţii sunt nemulţumiţi de aprecierea instanţei cu privire la aspectele de fond şi nu cu privire la aplicarea greşită a legii.
Se apreciază că instanţa de apel a tras propriile concluzii cu privire la contractul de face obiectul litigiului, şi a constatat că între condiţiile de validitate nu se regăseşte cea a consimţământului SC R.D. SA, indiferent prin ce organ de conducere ar fi exprimat acest consimţământ.
În acest sens, se apreciază că, în mod corect a reţinut instanţa de apel, faptul că nu este necesar consimţământul SC R.D. SA aceasta nefiind parte în contract.
De asemenea, intimatul susţine că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 17 şi ale art. 22 din statul SC R.D. SA, iar critica reclamanţilor privind interpretarea acestor articole din statut nu vizează de fapt legalitatea hotărârii, ci modul de apreciere a probelor, respectiv a documentului intitulat statutul SC R.D. SA.
Intimatul pârât mai susţine că nici critica cu privire la cauza ilicită nu este susţinută în mod real şi că nu s-a făcut dovada încălcării legii cu privire la acest aspect, recurenţii nefăcând dovada, în niciun fel, a existenţei cauzei ilicite.
Se mai susţine de către intimatul-pârât că în a doua parte a memoriului de recurs, reclamanţii au catalogat interpretarea dispoziţiilor statului SC R.D. SA ca o interpretare greşită a actului dedus judecăţii deşi în prima parte a memoriului au catalogat acest aspect drept o aplicare greşită a legii, considerând că şi această critică este nefondată.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile şi la apărările formulate, Înalta Curte constată următoarele.
Critica cu privire la inadmisibilitatea recursului reclamantei-recurente SC W.L.I. SRL nu poate fi reţinută.
Chiar dacă aceasta a avut iniţial calitate de reclamantă, iar prin încheierea din 21 octombrie 2009 a Tribunalului Bihor, secţia comercială de contencios administrativ, cererea de chemare în judecată formulată de aceasta a fost declarată nulă, aceasta nu înseamnă că respectiva societate nu are calitate procesuală.
Ea este, pe de o parte, una dintre părţile contractante în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 28 februarie 2008, iar pe de altă parte Decizia instanţei de apel a fost pronunţată şi în contradictoriu cu aceasta, astfel încât SC W.L.I. SRL are calitatea de a formula calea de atac a recursului, intimata-pârâtă nesusţinând faptul că recursul nu ar fi fost formulat de către reprezentantul legal al acestei societăţi.
Nu se pune problema faptului că recursul ar fi fost declarat omisso medio, având în vedere că în apel soluţia a fost schimbată, societatea rămânând chemată în judecată în calitate de pârâtă, neatacând hotărârea primei instanţe doar pentru faptul că a fost mulţumită de soluţie, exercitând calea de atac a recursului, nefiind mulţumită de soluţia pronunţată de instanţa de apel.
În ce priveşte fondul cauzei, recursul este fondat, având în vedere considerentele ce urmează.
Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a legii.
Obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum ea a fost precizată, îl constituie constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 29 februarie 2008 încheiat între SC W.L.I. SRL, în calitate de vânzător şi M.V., în calitate de cumpărător şi a actului adiţional cu dată certă nr. 756 din 29 februarie 2008, pe motiv de lipsă a consimţământului şi de cauză ilicită.
Problema esenţială care se pune pentru dezlegarea pricinii de faţă este aceea a raportului dintre contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, a cărui nulitate absolută se cere a fi constatată, şi statutul SC R.D. SA.
Apărarea formulată de către intimatul pârât M.I., în sensul că între condiţiile de validitate a respectivului contract de vânzare-cumpărare de acţiuni nu se regăseşte şi cea a consimţământului SC R.D. S.A, indiferent prin ce organ de conducere ar fi exprimat acest consimţământ, nu poate fi reţinută.
Astfel, actul constitutiv al unei societăţi comerciale pe acţiuni, cum este şi SC R.D. SA (care cuprinde contractul de societate şi statutul societăţii) are o dublă natură, atât una instituţională cât şi una contractuală.
Toate cele trei părţi implicate în cauza de faţă sunt asociaţi ai SC R.D. SA şi sunt legate prin contractul de societate.
Prin urmare, orice act de dispoziţie încheiat în legătură cu acţiunile acestei societăţi, trebuie să respecte atât dispoziţiile legale în materie, adică cele prevăzute de Legea nr. 31/1990, cât şi dispoziţiile din actul constitutiv.
Având în vedere că toate cele trei părţi au consimţit în mod liber la încheierea actului constitutiv al SC R.D. S.A, dispoziţiile din acest act constitutiv, în baza art. 969 C. civ., constituie legea părţilor în ce priveşte vânzarea-cumpărarea de acţiuni ale respectivei societăţi.
În acest sens, a interpreta corect clauzele cuprinse în actul constitutiv, înseamnă a interpreta corect legea aplicabilă părţilor.
Ca atare, interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 17 şi art. 22 din statutul SC R.D. SA reprezintă cheia dezlegării şi soluţionării litigiului de faţă.
În primul rând, trebuie remarcat faptul că niciuna dintre părţi nu a ridicat problema vreunei neconcordanţe dintre dispoziţiile statutului SC R.D. SA şi dispoziţiile Legii nr. 31/1990.
În cuprinsul art. 8 din Legea nr. 31/1990, se arată ce anume trebuie să cuprindă actul constitutiv al unei societăţi pe acţiuni, la lit. f2) arătându-se că acest statut trebuie să cuprindă orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni.
În speţa de faţă, instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 17 raportat la art. 22 din statut, deci a aplicat greşit legea, actul constitutiv, aşa după cum s-a arătat mai sus, constituind, în cauza de faţă, legea părţilor.
Astfel, din analiza conţinutului art. 17 lit. a) rezultă că voinţa acţionarilor SC R.D. SA a fost aceea ca cesiunea acţiunilor să fie liberă numai între acţionari, iar cesiunea către terţi să fie posibilă numai cu acordul celorlalţi acţionari, aceasta însemnând de fapt că este nevoie de acordul acţionarilor constituiţi în AGA şi nu doar acordul acţionarului care vinde.
Această dispoziţie trebuie întregită cu dispoziţiile art. 22 din statut, care arată care sunt atribuţiile AGA a SC R.D. SA, la pct. 2 al alin. (1) al acestui articol, arătându-se că pentru vânzarea-cumpărarea de acţiuni ale societăţi este necesar acordul AGA al acestei societăţi.
Prin urmare, fiind vorba de vânzarea-cumpărarea de acţiuni aparţinând SC R.D. SA, un astfel de contract de vânzare-cumpărare nu poate fi încheiat în mod absolut liber, ci cu respectarea dispoziţiilor legii speciale şi anume Legea nr. 31/1990, şi respectiv a Actului constitutiv al acestei societăţi, în măsura în care acest act cuprinde restricţii cu privire la vânzarea-cumpărarea de acţiuni, restricţii ce sunt permise de Legea nr. 31/1990, or, în speţa de faţă, s-a făcut dovada faptului că vânzarea-cumpărarea de acţiuni ale SC R.D. SA este condiţionată de existenţa acordului AGA al acestei societăţi.
Ca atare, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat la data de 29 februarie 2008 între SC W.L.I. SRL, în calitate de vânzător şi M.I. în calitate de cumpărător, precum şi actul adiţional cu dată certă, având nr. 756 din 29 februarie 2008, fiind încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale, respectiv ale art. 22 din statutul SC R.D. SA, raportat la art. 8 lit. f2) din Legea nr. 31/1990 şi la art. 968 şi art. 969 C. civ., este lovit de nulitate absolută.
De asemenea, se poate reţine şi caracterul ilicit al cauzei, câtă vreme într-o cauză similară (respectiv în dosarul nr. 3380/111/2007), pârâtul intimat M.I. a susţinut, obţinând şi o hotărârea judecătorească în acest sens, că un contract de vânzare-cumpărare de acţiuni, încheiat în condiţii similare între cei doi reclamanţi, este lovit de nulitate absolută, pe motiv de cauză ilicită, pentru că ar încălca principiul de conducere paritară de către cei doi fraţi a societăţii respective, nefiind just şi nici echitabil ca ceea ce este ilicit pentru reclamantul persoană fizică să fie licit pentru pârât.
Nu se poate reţine susţinerea că hotărârea instanţei de apel este dată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, în cauză nefiind vorba de interpretarea greşită a unui act juridic, ci de interpretarea unor clauze din actul constitutiv, deci de interpretarea legii aplicabile părţilor.
În acelaşi timp, nu se poate reţine nici susţinerea pârâtului-intimat că recurenţii ar fi criticat, de fapt, probele administrate în cauză, respectiv documentul intitulat statutul SC R.D. SA, acest aşa zis document, interpretat ca un mijloc de probă de către pârât, fiind de fapt legea aplicabilă părţilor, în baza acordului de voinţă manifestat cu ocazia semnării actului constitutiv, interpretarea lui corectă conducând, aşa cum s-a arătat mai sus, la soluţionarea, justă şi echitabilă a litigiului.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 22 din statutul SC R.D. SA, la art. 8 lit. f2) din Legea nr. 31/1990 şi la art. 948, art. 968 şi art. 969 C. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenţii M.V. şi SC W.L.I. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 54/C din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, va modifica, în parte, această decizie, în sensul că va respinge apelul declarat de pârâtul M.I. împotriva sentinţei nr. 860/COM din 2 decembrie 2009 a Tribunalului Bihor, secţia comercială de contencios administrativ.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenţii M.V. şi SC W.L.I. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 54/C din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte Decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul M.I. împotriva sentinţei nr. 860/COM din 2 decembrie 2009 a Tribunalului Bihor, secţia comercială de contencios administrativ.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 743/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 843/2011. Comercial → |
|---|
