ICCJ. Decizia nr. 742/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 742/2011
Dosar nr. 9358/1/2010
Şedinţa publică de la 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 septembrie 2008 reclamantul M.S. a chemat în judecată pârâta SC F.C. SRL prin administratori D.A. şi D.C., anularea Hotărârilor Adunării Generale a Asociaţilor prin care s-a stabilit destinaţia profitului pe anii 2004, 2005 şi 2006.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, deţine calitatea de asociat al pârâtei SC F.C. SRL, împreună cu asociaţii D.A. şi D.C., aceştia deţinând şi calitatea de administratori ai societăţii. Hotărârile a căror anulare o solicită au fost adoptate de către cei doi asociaţi în lipsa consimţământului reclamantului, acesta nesemnând procesele-verbale şi nefiind de acord cu conţinutul acestora.
În drept, reclamantul a indicat dispoziţiile art. 132 şi art. 196 din Legea nr. 31/1990.
Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 20 noiembrie 2008, pârâta SC F.C. SRL a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta susţine că hotărârile au fost adoptate valabil din punct de vedere juridic, cât timp cei doi asociaţi şi administratori ai societăţii au fost împuterniciţi de reclamant ca în numele său şi pentru el să aprobe bilanţul contabil al societăţii şi să stabilească profitul net, precum şi să îl reprezinte şi să semneze în numele său şi pentru el oriunde trebuinţa o va cere, semnătura acestora fiindu-i opozabilă, mandatul fiind acordat de reclamant astfel cum rezultă din hotărârea societăţii, fără număr, din data de 6 februarie 2004, şi nefiind revocat până în prezent. Pe de altă parte, chiar în lipsa consimţământului reclamantului hotărârile adoptate sunt legale, cât timp au fost adoptate cu voturile celor doi asociaţi prezenţi reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, conform art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
În fond după rejudecare Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 11 din 2 februarie 2010 a admis cererea precizată a reclamantului, a anulat Hotărârile Adunărilor Generale ale Asociaţilor SC F.C. SRL prin care s-a stabilit destinaţia profitului pe anii 2004, 2005 şi 2006.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că, invocând aspectul că Hotărârile Adunărilor Generale prin care s-a stabilit destinaţia profitului pe anii 2004, 2005 şi 2006 au fost adoptate în lipsa consimţământului său întrucât nu a semnat aceste înscrisuri şi nu exprimă acordul său, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a anterior identificatelor hotărâri.
Prin precizare de acţiune depusă în al doilea ciclu procesual, reclamantul s-a prevalat şi de faptul că hotărârile Adunărilor Generale (aceleaşi), au fost luate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind convocarea asociaţilor dat fiind că el nu a fost convocat la adunare, iar în lipsa sa nu era îndeplinit cvorumul necesar (majoritatea absolută a asociaţilor), pentru adoptarea hotărârii.
Pârâta afirmă că hotărârile în discuţia au fost adoptate în mod legal deoarece reclamantul i-a împuternicit pe ceilalţi doi asociaţi să aprobe bilanţul contabil al societăţii şi să stabilească beneficiul net, mandatul acordat prin hotărâre fără număr din 6 februarie 2004 reprezentând o procură generală.
Potrivit art. 195 din Legea nr. 31/1990, convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.
Unica ipoteză prevăzută de lege în care formalitatea cerinţelor pentru convocare pot fi înlăturate, este aceia în care acţionarii reprezentând întreg capitalul social hotărăsc, prezenţi fiind, în acest sens, potrivit art. 121 din Legea nr. 31/1990.
Mandatul de care pârâta se prevalează nu poate fi considerat că asigură îndeplinirea acestei exigenţe întrucât nu este un mandat special acordat unei persoane, pentru o adunare generală determinată, cu o ordine de zi prestabilită.
Se reţine în consecinţă că hotărârea de aprobare a bilanţului net au fost adoptate în adunări pentru care nu s-a făcut dovada îndeplinirii formalităţilor de convocare, fără ca reclamantul să fie prezent sau reprezentat într-o modalitate apta să suplinească acest fapt, neîndeplinirea formalităţii privind convocarea fiind o cauză de nulitate absolută.
S-a mai reţinut că una din trăsăturile regimului juridic al nulităţii absolute este aceia că nu poate fi confirmată.
Astfel, faptul că a fost organizată o nouă adunare generală la societatea pârâtă, în data de 28 aprilie 2009, care a avut pe ordinea de zi validarea şi revalidarea hotărârilor şi proceselor verbale adoptate între anii 2002-2008, printre care şi cele în discuţie, nu este de natură să conducă la respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, aşa cum pretinde pârâta.
Răspunzând criticilor formulate de pârâtă prin apelul promovat, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia nr. 146 din 27 septembrie 2010 a admis apelul, a schimbat sentinţa criticată şi pe fond a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că, prima instanţă a reţinut în mod greşit că reprezentarea asociaţilor în adunarea generală este posibilă exclusiv prin acordarea unui mandat special, iar mandatul cuprins în înscrisul de la data de 6 februarie 2004 nu îndeplineşte această cerinţă.
Deşi, reclamantul a susţinut faptul că dat fiind conţinutul său, aceasta nu poate fi considerată ca fiind o procură în accepţiunea art. 124 din Legea nr. 31/1990 în vigoare la acel moment, acest aspect nu este relevant în cauză. Fostul art. 124 din Legea nr. 31/1990 în vigoare la momentul acordării mandatului de reprezentare conţinut în hotărârea din data de 6 februarie 2004 - actualul art. 125 al Legii menţionate - se referă exclusiv la societăţile pe acţiuni, nu şi la societăţile cu răspundere limitată, deci este inaplicabil raporturilor juridice dintre părţile litigante.
În consecinţă, corect au apreciat asociaţii D.C. şi D.A. faptul că nu este necesar un mandat separat pentru fiecare Adunare Generală în parte (dispoziţie aplicabilă exclusiv societăţilor pe acţiuni), iar mandatul acordat prin hotărârea din data de 6 februarie 2004 este valabil atâta timp cât nu a fost revocat.
Pe de altă parte, cu privire la îndeplinirea în speţă a cvorumului şi majorităţii necesare adoptării hotărârilor anulate de prima instanţă, independent de existenţa procurii valabile de reprezentare în Adunările Generale ale Asociaţilor acordată, solicită să se aibă în vedere faptul că hotărârile anulate de prima instanţă au fost valabil adoptate, cu votul majorităţii absolute a asociaţilor şi a părţilor sociale, neexistând vreo dispoziţie expresă şi imperativă aplicabilă speţei din care să rezulte contrariul.
Ca urmare, fiind îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 129 din Legea nr. 31/1990, alin. (7) care prevede că nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate în conformitate cu dispoziţiile art. 117 şi art. 1171, cu excepţia cazului în care toţi acţionarii au fost prezenţi sau reprezentaţi şi niciunul dintre aceştia nu s-a opus sau nu a contestat această hotărâre, cum opoziţia reclamantului se referă la mandatul acordat asociaţilor, nerevocat nici la data pronunţării prezentei decizii, faţă de faptul că prin hotărârea ulterioară luată în 15 mai 2009 s-au validat hotărârile anterioare privind destinaţia profitului pe anii 2004, 2005 şi 2006, s-a apreciat că nu sunt incidente motive de anulare a hotărârii adunării generale.
Cu petiţia înregistrată la data de 4 noiembrie 2010 reclamantul a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că eronat instanţa de apel a considerat inaplicabil fostul art. 124, actualmente art. 125 din Legea nr. 31/1990 pentru considerentul că regula instituită de acesta s-ar aplica numai societăţilor pe acţiuni. Instanţa a pierdut, însa, din vedere faptul ca reglementarea adunării generale a acţionarilor constituie dreptul comun pentru toate societăţile comerciale, fiind aplicabil inclusiv în materia societăţilor cu răspundere limitată, dacă reglementarea proprie acestora nu cuprinde reglementări contrare. Or, în cazul de faţă nu există o altă reglementare, context în care necesitatea existentei unui mandat special de reprezentare, pentru fiecare adunare generală în parte, era absolut necesar, nefiind suficient mandatul general din data de 6 februarie 2004, căruia instanţa i-a dat eficienţă, cu consecinţa validării hotărârilor contestate.
O altă eroare a instanţei rezida în neanalizarea aspectului privind lipsa convocărilor pentru adunările generale în care s-au adoptat cele trei hotărâri contestate. Nu se poate trece cu vederea faptul ca pentru aceste adunări nu s-au făcut nici un fel de convocări, situaţie în care adunările sunt nelegal constituite, iar hotărârile adoptate nule. Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia ca mandatul general este valabil pentru ca subsemnatul să fi putut fi reprezentat, tot nu s-ar putea retine că adunările au fost legale chiar şi fără convocare, deoarece mandatul general acordat nu a făcut în nici un caz inutilă formalitatea convocării.
Recursul este fondat.
Reglementarea adunării generale a acţionarilor se aplică drept lege generală pentru toate societăţile comerciale.
Potrivit art. 125 alin. (1) acţionarii nu vor putea fi reprezentaţi în adunările generale decât prin alţi acţionari în baza unei procuri speciale, cu excepţia cazurilor prevăzute de art.102 alin. (2) şi (3) când procura specială poate fi dată şi altui coproprietar.
Din economia textului precitat rezultă că participarea la adunarea generală, prin reprezentanţi, dă posibilitatea acţionarilor să îşi manifeste voinţa lor.
Reprezentarea prin acţionari este de natură să confere o mai mare siguranţă mandantului cu privire la calitatea modului în care instrucţiunile şi punctele sale de vedere vor fi exprimate şi apărate în cadrul şedinţei adunării de către mandatar dat fiind că acesta din urmă este o persoană care cunoaşte societatea.
Legea societăţilor comerciale nu cere existenţa unei procuri autentice pentru reprezentarea acţionarului în adunarea generală, dar este evidentă necesitatea unei procuri scrise pentru a permite secretariatului adunării să verifice întrunirea cvorumului.
Introducând conceptul de procură specială legiuitorul a înţeles să impună existenţa unui mandat distinct pentru fiecare adunare generală. Procura respectivă trebuie să aibă un conţinut din care să rezulte fără dubiu limitele în care reprezentantul poate vota în numele acţionarului absent.
Din această perspectivă se apreciază că o procură care acordă reprezentantului putere discreţionară de vot pentru anumite probleme înscrise în ordinea de zi sau pentru alte probleme, în afara ordinii de zi este nulă.
Or, în speţă mandatul dat, a fost un mandat general fapt ce încalcă dispoziţiile art. 125 din Legea nr. 31/1990 astfel că.
Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M.S. împotriva deciziei nr. 146/A de la 27 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, modifică Decizia şi respinge apelul ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 735/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 743/2011. Comercial → |
|---|
