ICCJ. Decizia nr. 843/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 843/2011
Dosar nr. 19405/3/2005
Şedinţa publică de la 24 februarie 2011
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3369 din 27 februarie 2009, pronunţată în dosarul nr. 19405/3/2005, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins cererea principală formulată de reclamanta SC U.C. SRL în contradictoriu cu pârâta U.R.A.; a respins excepţia prescripţiei ca neîntemeiată; a admis cererea reconvenţională precizată, formulată de pârâta U.R.A.; a dispus rezilierea parţială a contractului nr. 36/2001 în ceea ce priveşte livrările de camere frigorifice şi agregate frigorifice conform actului adiţional nr. 2 din 07 iunie 2002, din culpa reclamantei; a obligat reclamanta la plata sumei de 27.884,38 Euro, în echivalent în lei la cursul oficial din data plăţii, reprezentând diferenţă între valoarea echipamentelor efectiv livrate, instalate şi puse în funcţiune în baza contractului nr. 36/2001 şi plăţile în avans efectuate de pârâtă; a obligat reclamanta la plata sumei de 93.604,64 Euro, în echivalent în lei la cursul oficial din ziua plăţii, reprezentând penalităţi de întârziere în executarea obligaţiei de montare, instalare şi punere în funcţiune a echipamentelor şi instalaţiilor livrate în temeiul contractului nr. 36/2001.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că prin contractul nr. 36 din 08 februarie 2001, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale nr. 1-4, reclamanta s-a obligat să furnizeze, să asambleze, să instaleze, să pună în funcţiune echipamentele menţionate în anexele la contract, pârâta obligându-se la plata în avans a preţului echipamentelor, în proporţie de 95 % din valoarea acestora până în momentul livrării, diferenţa de 5 % urmând a fi achitată în termen de 5 zile de la finalizarea instalării şi punerii în funcţiune a echipamentelor, prin proces verbal.
Reclamanta a solicitat, prin cererea introductivă, obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 20.945 Euro, reprezentând 95 % din valoarea echipamentelor (act adiţional nr. 2/2002), 258.186,14 lei, reprezentând 5 % din preţul tuturor echipamentelor ce fac obiectul contractului, 7.356,515 lei reprezentând diferenţa de curs valutar. Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat să se dispună rezilierea parţială a contractului nr. 36/2001, completat prin actul adiţional nr. 2/2002, invocând executarea necorespunzătoare de către reclamantă a obligaţiilor asumate în privinţa livrării şi montării echipamentelor şi restituirea sumelor achitate în avans, cu penalităţi de întârziere.
Judecătorul fondului a reţinut, din analiza materialului probator, că reclamanta nu şi-a îndeplinit în mod culpabil obligaţiile contractuale; s-a reţinut, astfel, că deşi pârâta a achitat 95 % din preţul contractului, reclamanta a depăşit termenul prevăzut în ce priveşte livrarea echipamentelor, predarea şi montarea acestora, aspect care a determinat pârâta să invoce excepţia de neexecutare a contractului şi să refuze plata facturii pe care îşi întemeiază pretenţiile reclamanta.
Judecătorul a înlăturat apărările reclamantei, în combaterea excepţiei de neexecutare, cu următoarele considerente: nu s-a dovedit prorogarea termenului de livrare până la data la care pârâta ar fi obţinut scutirea de la plata TVA, conform contractului operaţiunile de indigenare şi obţinerea facilităţilor fiscale revenind reclamantei, solicitarea acesteia intervenită ulterior expirării termenului contractual neavând valenţa unei prorogări a termenului de livrare; expertul a reţinut că pârâta a asigurat spaţiul pentru livrarea şi depozitarea tuturor echipamentelor şi pentru frontul de montaj. În aceste condiţii, judecătorul fondului a apreciat netemeinicia cererii reclamantei şi temeinicia cereri pârâtei, constatând în rezilierea parţială a contractului dintre părţi, ca urmare a culpei reclamantei în executarea obligaţiilor asumate. În ce priveşte solicitarea reclamantei referitoare la obligarea pârâtei la plata diferenţei de 5 % din contract, s-a reţinut că această sumă trebuia achitată în termen de 5 zile de la finalizarea instalării şi punerii în funcţiune a echipamentelor; or, probatoriul administrat a demonstrat că reclamanta nu a finalizat contractul, astfel încât nu poate pretinde această plată. De asemenea, raportul de expertiză a relevat că plăţile efectuate de pârâtă acoperă costul echipamentelor livrare şi instalate, existând o diferenţă de 27.884,38 Euro achitată în plus, sumă ce trebuie restituită acesteia.
Nu a fost reţinută nici solicitarea reclamantei referitoare la plata diferenţei de curs valutar, în contract neexistând o clauză care să oblige pârâta la o asemenea plată.
A fost reţinută solicitarea pârâtei referitoare la plata penalităţilor de întârziere, în raport de art. V alin. (4) din contract care prevede că pentru întârzieri în executarea lucrărilor ce îi revin, vânzătorul (reclamanta) se sancţionează cu penalităţi de 0,15 % pe zi de întârziere aplicate asupra valorii lucrărilor întârziate la executare; s-a apreciat că, în funcţie de data ultimei livrări, la care se adaugă termenul de 15 zile pentru punerea în funcţiune, dreptul pârâtei de a solicita penalităţi s-a născut la data de 26 decembrie 2003, penalităţile fiind calculate în raportul de expertiză. În funcţie de aceeaşi dată la care s-a născut dreptul reclamantei la perceperea de penalităţi, s-a reţinut netemeinicia excepţiei de prescripţie a dreptului material la acţiune, constatându-se că cererea reconvenţională a fost formulată în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Sentinţa de fond a fost apelată de reclamanta SC U.C. SRL, care a solicitat admiterea acţiunii principale şi respingerea cererii reconvenţionale, criticile sale vizând greşita apreciere a materialului probator, precum şi greşita soluţionare a excepţiei de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru penalităţile de întârziere.
Prin Decizia comercială nr. 139 din 01 martie 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă, cu următoarele considerente: s-a reţinut corecta apreciere de către judecătorul fondului a naturii actului dintre părţi, ca fiind un contract cu executare succesivă, iar nu un contract cu executare instantanee, în raport de clauzele contractuale care nu se referă doar la transmiterea unui bun în schimbul unui preţ, ci se referă şi la obligaţii de asamblare, instalare, punere în funcţiune şi asigurarea unui service pe perioada de garanţie. În consecinţă, a fost aplicată corect sancţiunea rezilierii, iar nu cea a rezoluţiunii.
S-a reţinut totodată, corecta interpretare a probatoriului, din perspectiva nerespectării termenelor de livrare a echipamentelor, iniţiativa pentru obţinerea unui regim vamal favorabil nefiind de natură a conduce la modificarea automată a termenelor de livrare. Pe baza aceluiaşi probatoriu, s-a înlăturat şi critica reclamantei referitoare la obligaţia de plată a diferenţei de 5 % din valoarea contractului, reţinându-se că obligaţia de plată se năştea în momentul în care era finalizată operaţiunea de montare şi instalare a echipamentelor, aspect nerealizat de reclamantă. A fost înlăturată şi critica reclamantei referitoare la diferenţele de curs valutar, neexistând o clauză care să permită calcularea unor asemenea diferenţe. În sfârşit, a fost înlăturată şi critica reclamantei referitoare la neasumarea obligaţiei de montare a echipamentelor, în raport de clauza art. 1 din contract, potrivit căreia SC U.C. SRL vinde, asamblează, instalează, pune în funcţiune şi asigură service pe perioada de garanţie.
Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SC U.C. SRL, aceasta solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei pronunţate în cauză în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei de fond în sensul admiterii cererii principale şi respingerii cererii reconvenţionale.
Criticile reclamantei, subsumate prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9, au vizat următoarele aspecte:
Cu privire la cererea principală:
- greşita soluţionare a cauzei în ce priveşte rezilierea parţială a contractului, reclamanta apreciind că actul dintre părţi era unul cu executare instantanee, astfel încât nu se putea dispune rezilierea livrării echipamentelor, ci doar, eventual, a montajului, punerii în funcţiune sau a garanţiei; mai arată că potrivit contractului, nerespectarea termenului de livrare se sancţionează cu penalităţi de întârziere, iar nu desfiinţarea contractului; mai critică greşita apreciere asupra prorogării termenului de livrare, judecătorii instanţelor inferioare înlăturând apărarea bazată pe obţinerea unui regim vamal favorabil.
- nelegala respingere a pretenţiei referitoare la plata diferenţei de 5 % din valoarea contractului, în raport de faptul că nu a făcut montajul echipamentelor, ci o societate terţă, procesul verbal de punere în funcţiune nr. 32 din 22 noiembrie 2004 a fost semnat fără obiecţiuni de pârâtă, singurele echipamente neinstalate şi nepuse în funcţiune fiind cea referitoare la camerele frigorifice;
- nelegala respingere a pretenţiei vizând diferenţa de curs valutar, în contract fiind prevăzută această plată, în art. II alin. (5);
- nelegala respingere a pretenţiei referitoare la plata penalităţilor de întârziere, conform art. V alin. (3), judecătorii apelului reţinând în mod greşit că nu s-au formulat critici cu privire la acest aspect, ci s-ar fi exprimat o simplă nemulţumire.
Cu privire la cererea reconvenţională:
- nelegala trimitere la art. 1020 şi art. 1021 C. civ., care denotă confuzia pe care o face completul de apel în ce priveşte cauza de desfiinţare a contractului; nelegalitatea rezilierii parţiale a contractului în condiţiile în care pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată asumată;
- necercetarea de către completul de apel a criticilor formulate în ce priveşte obligarea sa la restituirea sumei achitate de pârâtă în contul contractului, în condiţiile dovedirii livrării echipamentelor, cu excepţia camerelor frigorifice, precum şi în ce priveşte penalităţile de întârziere, în condiţiile în care nu a realizat montajul; reclamanta apreciază că în ce priveşte aceste critici completul de apel a făcut doar o vagă motivare în fapt, fără a motiva în drept.
Reclamanta mai precizează că a fost respinsă în mod greşit excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune, invocând generic apărările expuse în faţa judecătorului fondului; mai susţine că s-a invocat o excepţie şi în faţa completului de apel, neobservată.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu următoarele argumente: corecta dispunere a rezilierii parţiale, ca urmare a neîndeplinirii obligaţilor asumate de reclamantă, sub aspectul livrării, montării şi punerii în funcţiune a echipamentelor, în condiţiile în care transmiterea dreptului de proprietate asupra echipamentelor făcându-se la momentul achitării integrale a preţului şi livrării integrale a mărfurilor; reţinerea corectă a condiţiei rezolutorii, chiar neprevăzută expres în contract, conform art. 1020, art. 1021 C. civ.; s-a reţinut corect culpa reclamantei în condiţiile în care autorizaţia de scutire pentru TVA a fost eliberată la data de 18 septembrie 2002, avizarea pârâtei s-a făcut la 30 iulie 2003, la un an de la eliberarea autorizaţiei; reclamanta avea obligaţia de montare şi punere în funcţiune a echipamentelor achiziţionate, contractul invocat de această parte vizând instalarea unor alte echipamente (instalaţii de ventilare şi condiţionare); o parte din echipamentele livrate de reclamantă au avut defecţiuni, necesitând intervenţia reclamantei în perioada de garanţie; corecta soluţionare a cauzei din perspectiva respingerii pretenţiilor reclamantei referitoare la plata diferenţei de 5 % din contract şi la penalităţile de întârziere, precum şi din perspectiva admiterii solicitărilor sale referitoare la penalităţile de întârziere şi la restituirea sumelor achitate în plus, pentru echipamente achitate şi nelivrate.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în calea de atac a recursului.
Analizându-se cauza din perspectiva criticilor formulate şi a apărărilor invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Nu poate fi reţinută critica reclamantei privind o greşită calificare a contractului dintre părţi (critică ce ar putea fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), judecătorii instanţelor inferioare statuând corect din punct de vedere juridic că actul părţilor este un contract cu executare succesivă, iar nu unul cu executare instantanee, concluzie ce este impusă atât de clauzele care reglementează obligaţiile părţilor (în special ale reclamantei â€" de livrare, montare şi punere în funcţiune a echipamentelor livrate), cât şi de clauzele ce reglementează modalitatea de plată şi momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra echipamentelor. Din această perspectivă, în mod legal s-a dispus în cauză rezilierea parţială a contractului, sancţiune ce intervine în cazul neîndepliniri culpabile de către una dintre părţile contractante a obligaţiilor asumate.
Nu poate fi reţinută nici critica vizând greşita aplicare a sancţiunii rezilierii, în condiţiile în care în contract s-au prevăzut doar penalităţi de întârziere pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate. Aşa cum au reţinut şi judecătorii instanţelor inferioare, condiţia rezolutorie este subînţeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate (art. 1020 C. civ.). În consecinţă, chiar dacă părţile au prevăzut o clauză penală pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale, acest aspect nu înlătură dreptul părţii ce şi-a îndeplinit obligaţia de a solicita desfiinţarea contractului pentru neîndeplinirea obligaţiei corelative. Din considerentele reţinute, este înlăturată şi critica reclamantei referitoare la o nelegală motivare a soluţiei pronunţate cu trimitere la prevederile art. 1020 şi art. 1021 C. civ., textele legale apreciate ca fiind incidente în cauză.
Critica reclamantei referitoare la ignorarea de către judecătorii apelului a existenţei unei prorogări convenţionale a termenului de livrare nu reprezintă o critică de nelegalitate, ci se bazează pe probatoriul administrat, în calea de atac a recursului neprocedându-se la analiza temeiniciei deciziei de apel, ci doar la analiza legalităţii acestei decizii (aspect ce rezultă din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., care menţionează că se poate solicita modificarea sau casarea unei hotărâri doar pentru motivele de nelegalitate enumerate la pct. 1-9).
De asemenea, susţinerile reclamantei referitoare la greşita respingere a pretenţiilor sale vizând restul de 5 % din valoarea contractului şi penalităţile de întârziere nu reprezintă critici de nelegalitate ce pot fi analizate în recurs, ci reprezintă critici de netemeinicie, bazate pe probatoriul administrat. Se subliniază că modul de interpretare al unor clauze contractuale, prin raportare la probatoriul administrat reprezintă aspecte de fond, ce fundamentează temeinicia hotărârii pronunţate, fără a putea fi reanalizate în cadrul controlului de legalitate al hotărârii în cadrul recursului.
Este înlăturată şi critica reclamantei vizând nemotivarea de către judecătorii apelului a deciziei pronunţate (critică întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Se reţine că judecătorii apelului au motivat fiecare critică a reclamantei, prin raportare la probatoriul administrat şi la contractul dintre părţi. Nu se reţine nici o lipsă de temei legal, aşa cum susţine reclamanta, constatându-se că aspectele criticate de reclamantă în apel (vizând obligarea sa la restituirea sumelor achitate pentru echipamente nelivrate şi obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere) sunt analizate prin raportare la prevederile contractuale, contractul fiind legea părţilor. Aserţiunile reclamantei vizând greşita apreciere a culpei care a condus la rezilierea contractului nu reprezintă critici de nelegalitate, fiind o problemă care impune analiza probatoriului administrat.
Critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este nefondată, judecătorii instanţelor inferioare statuând corect cu privire la neîmplinirea termenului de 3 ani, calculat de la data naşterii dreptului pârâtei la plata acestor penalităţi până la data formulării cererii reconvenţionale.
Pentru considerentele reţinute, apreciindu-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
Va fi respinsă cererea intimatei pârâte de obligare a recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că înscrisurile depuse de parte în dovedirea acestor cheltuieli nu probează că plăţile atestate prin chitanţele nr. AVR 00115 şi AVR 00122 din 15 decembrie 2010 reprezintă contravaloarea asistenţei juridice, pe aceste înscrisuri nefiind menţionat numărul contractului de asistenţă juridică, ori numărul dosarului în care s-a acordat asistenţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC U.C. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 139 din 1 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei pârâte U.R.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 753/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 846/2011. Comercial → |
|---|
