ICCJ. Decizia nr. 846/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 846/2011
Dosar nr. 3641/2/2008
Şedinţa publică de la 24 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti la data de 21 aprilie 2005 sub nr. 2228, reclamanta A.V.A.S. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii C.M.P., G.P., V.E., M.C.P. şi J.A., instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 574.500.000 lei, reprezentând penalităţi calculate ca urmare a neefectuării investiţiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 28 din 31 martie 2000 şi obligarea acestora la realizarea investiţiei sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 1 milion lei pe zi de întârziere.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa nr. 4708 din 8 iunie 2006 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 10596/2002 reclamanta a chemat în judecată Asociaţia I.R.P. PAS Timişoara solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 304.500.000 lei reprezentând penalităţi calculate pentru neexecutarea obligaţiei contractuale prevăzută la clauza 8.9 din contract aplicabilă la suma de 1.007.000 lei, obligaţie investiţională pentru anul 2000.
Prin sentinţa civilă nr. 2978 din 12 septembrie 2003 pronunţată în dosarul nr. 10596/2002 instanţa a respins acţiunea. Instanţa a reţinut că pentru anul 2000 pârâta s-a obligat la realizarea unei staţii de preepurare până la 30 septembrie 2000, cu o investiţie de 102.500.000 lei, expertul constatând că pârâta a construit în regie proprie această staţie de preepurare, îndeplinindu-şi obligaţia asumată prin contract.
Hotărârea a fost menţinută prin Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, instanţa reţinând că investiţia de mediu asumată a fost realizată. Recursul împotriva acestei decizii a fost respins prin Decizia nr. 811 din 10 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa a mai reţinut că celelalte obligaţii asumate de cumpărător prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, în condiţiile în care societatea şi-a schimbat obiectul de activitate, nu se mai justifică a fi executate, potrivit teoriei impreviziunii. Astfel, atâta vreme cât societatea nu mai desfăşoară activitatea poluantă de tăbăcire şi prelucrare a pieilor pârâţii nu pot fi obligaţi la efectuarea unei investiţii de mediu care viza exact această activitate.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 279 din 30 mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă A.V.A.S. împotriva sentinţei primei instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că obligaţia realizării investiţiilor de mediu a fost respectată de pârâţi, aceştia desfăşurând activitatea de tăbăcire şi finisare a pieilor, iar după data încetării acestei activităţi, executarea obligaţiei realizării investiţiilor de mediu nu mai poate subzista întrucât scopul acestei obligaţii nu mai există.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă A.V.A.S. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia comercială nr. 898 din 5 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 279 din 30 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost casată Decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 3641/3/2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
La dosarul cauzei apelanta A.V.A.S. a depus precizări faţă de indicaţia înserată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare arătând că suma de 574.500.000 lei rol reprezintă 30 % din suma de 1.915.000.000 lei (ROL) rămasă neinvestită la data de 1 aprilie 2002 cu titlu de penalităţi calculate conform clauzei 8.9 alin. (10) pentru neefectuarea obligaţiei de investiţie.
Prin Decizia comercială nr. 557 din 16 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a constatat că pentru anul 2000 cumpărătoarea s-a obligat la realizarea unei staţii de preepurare, staţie care a fost realizată în regie proprie, astfel încât în mod corect instanţele de judecată au reţinut că pârâta nu datorează penalităţile de întârziere solicitate de către reclamantă.
Prin adresa nr. 4910 din 25 noiembrie 2003 Agenţia de Protecţie a Mediului Timişoara (comunicată către A.P.P.A.P.S. Bucureşti) apreciază că obligaţiile de mediu din avizul de privatizare şi preluate în programul de conformare (punerea în funcţiune la parametrii optimi a staţiei de preepurare, modernizarea staţiei de preepurare, achiziţionarea unei instalaţii de deshidratare a nămolului) nu mai sunt necesare să fie realizate, avându-se în vedere schimbarea obiectului de activitate al societăţii.
Prin adresele nr. 264 din 4 decembrie 2003 şi 7 din 23 februarie 2005 intimaţii-pârâţi au notificat apelantei atât situaţia existentă la momentul respectiv cât şi solicitarea de a modifica contractul raportat la clauza 8.9, în conformitate cu art. (12) din OG nr. 25/200.
Deşi apelanta â€" reclamantă îşi întemeiază pretenţiile (constând în penalităţi de întârziere) pe prevederile art. 969 C. civ. pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, aceasta îşi invocă propria culpă constând în refuzul nejustificat de a încheia actul adiţional la contract faţă de situaţia existentă la momentul respectiv.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. Bucureşti solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâţilor:
- la plata sumei de 574.500.000 lei, reprezentând penalităţi calculate ca urmare a neefectuării investiţiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 28 din 31 martie 2000.
- obligarea pârâtei la efectuarea investiţiei astfel cum prevăd dispoziţiile contractuale, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 1 milion lei de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) respectiv art. 16, art. 261 alin. (2) şi art. 271 din OG nr. 25/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. 969, art. 970 şi art. 1073 C. civ.
Sancţiunea nerealizării investiţiei este conform clauzei nr. 8.9 alin. (10) penalitatea egală cu 30% din suma rămasă neinvestită la sfârşitul fiecărui an şi cumulat.
- Cumpărătorul nu a făcut investiţia în societate din surse proprii, fapt constatat şi în Raportul de expertiză contabilă, care la pct. 7.1 precizează că în luna septembrie 2000 societatea a efectuat cheltuieli, în sumă de 93.570.933 lei vechi. Nu se menţionează în raport că suma ar fi fost virată societăţii de către cumpărător.
- În conformitate cu dispoziţiile OG nr. 25/2002 cu modificările şi completările ulterioare cumpărătorul nu poate fi exonerat de plata penalităţilor.
Intimaţii P.C.M., P.M.C. şi P.G. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat întrucât instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect prevederile contractuale, în concordanţă cu prevederile OG nr. 25/2002, art. 969, art. 970 şi art. 1073 C. civ.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că pârâta nu datorează penalităţile de întârziere solicitate de reclamantă întrucât pentru anul 2000 cumpărătoarea a realizat în regie proprie staţia de preepurare, îndeplinindu-şi obligaţia asumată prin contract.
În ceea ce priveşte celelalte obligaţii asumate de cumpărătoare prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni s-a apreciat corect că executarea lor nu se mai justifică în condiţiile în care societatea şi-a schimbat domeniul de activitate, scopul pentru care aceste obligaţii au fost prevăzute în contract nu mai subzistă, astfel că pârâta nu poate fi obligată la plata penalităţilor aferente ca urmare a neexecutării acestor obligaţii.
Restul criticilor nu se subsumează unor critici de nelegalitate, fiind în fapt critici de netemeinicie ale acestei hotărâri prin raportare la probele administrate, încât nu pot face obiect de analiză în recurs.
Pentru considerentele expuse, se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 557 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 843/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 847/2011. Comercial → |
|---|
