ICCJ. Decizia nr. 772/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 772/2011
Dosar nr. 8964/1/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia atacată Înalta Curte, cu opinie majoritară a respins ca nefondat recursul declarat de pârâţii M.C. şi S.P., instanţa de recurs reţinând, în esenţă, legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, opinia separată fiind în sensul admiterii recursului, modificării deciziei atacate şi respingerii apelului ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat contestaţie în anulare contestatorii M.C. ŞI S.P., întemeindu-şi în drept cererea pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. şi cele ale art. 6 CEDO, solicitând anularea deciziei atacate şi, în rejudecarea recursului, admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului ca nefondat.
În motivarea contestaţiei în anulare contestatorii invocă următoarele critici subsumate, în ordinea în care au fost indicate, dispoziţiilor art. 318 teza a II-a şi art. 318 teza I C. proc. civ., astfel:
- art.318 teza a II-a C. proc. civ.:
- instanţa de recurs nu a răspuns criticii vizând faptul că interpretarea clauzei penale inserata de către părţi în antecontractul de vânzare-cumpărare a fost incorect făcuta de instanţa de apel, în raport de probele administrate în cauză şi faţă de pactul comisoriu de grad IV inserat în contract.
Contestatorii precizează că acest motiv de recurs este menţionat şi dezvoltat la pct. 7.1 din memoriul de recurs. Dacă s-ar fi analizat motivul de recurs, efectiv invocat, arară contestatorii, ar fi rezultat că, la 01 septembrie 2007, părţile trebuiau să se prezinte la notar pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare.
Cu privire la acest aspect contestatorii precizează că opinia separată analizează efectiv critica concretă adusă deciziei, dar este ineficientă în ansamblul hotărârii.
- art. 318 teza I C. proc. civ.:
În cadrul acestei critici contestatorii arată că neobservarea conţinutului, formei, caracterului şi calităţii autorului unui înscris propus drept „înscris notarial", dar care, în realitate, constituie o „declaraţie extrajudiciară a unui notar public privind fapte pretins constatate personal, dar neînsuşite în formalitatea autentificării" constituie o greşeală materială în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. care impune retractarea hotărârii date în recurs.
Contestatorii reproşează, sub acest aspect, instanţei de recurs că nu a analizat critica vizând încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., precizând totodată că opinia separată reproduce corect conţinutul cererii de apel formulată de intimată în timp ce opinia majoritară se bazează pe o eroare materială evidentă, aparent justificata prin dreptul instanţei de a cenzura şi a nu accepta punctul de vedere al recurenţilor care se referă numai la conţinutul actului de procedura al intimatei.
Contestatorii mai arată că eroarea materială săvârşită în modalitatea neobservării formei reale aplicabile declaraţiei extrajudiciare a unei persoane fizice, pentru fapte pretins constatate personal, dar lipsite de garanţia autenticităţii, este evidentă.
Contestaţia în anulare este nefondată şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Temeiul contestaţiei este art. 318 C. proc. civ. potrivit căruia: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificarea sau de casare".
Textul legal reglementat de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, cum este cazul şi în speţă, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.
În speţă, instanţa de recurs a arătat foarte clar şi punctual care sunt considerentele pentru care a găsit că motivele de recurs
invocate ca nefiind analizate de contestatori sunt nefondate.
Faptul că instanţa de recurs nu a considerat fundamentate criticile formulate de recurenţii-pârâţi, argumentându-şi în drept că respingerea acestora nu echivalează cu nemotivarea recursului.
Aşadar, nemulţumirea contestatorilor privind modul în care a fost motivată Decizia contestată, nu poate duce la deschiderea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, într-un alt caz decât cele limitativ arătate art. 318 C. proc. civ. (greşeală materială şi omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare).
În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ., având în vedere caracterul de excepţie al textului mai sus enunţat care rezultă din formularea „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare..." analiza susţinerilor privind existenţa unei „greşeli materiale" presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus în mod necesar la pronunţarea unei soluţii eronate. În alte cuvinte, pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunţată de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să fie necesară o reexaminare a fondului. În contextul precizat se constată că prin motivele evocate care vizează aprecierea şi interpretarea înscrisurilor care au stat la baza determinării situaţiei de fapt şi a aplicării legii, contestatorii au criticat Decizia instanţei de recurs pe alte chestiuni decât cele procedurale. Întreaga argumentare duce cu evidenţă la concluzia că se tinde la reformarea soluţiei, printr-o rediscutare a situaţiei de fapt şi a probelor despre care se afirmă că au fost interpretate greşit. Or, această cale de atac – contestaţia în anulare – tinde la anularea unei hotărâri pronunţată în recurs nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 318 C. proc. civ. va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.C. şi S.P. împotriva deciziei nr. 1593 din 6 mai 2010 a Î.C.C.J., secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 771/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 773/2011. Comercial → |
|---|
