ICCJ. Decizia nr. 769/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 769/2011
Dosar nr. 8123/1/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Deliberând asupra recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1128 din 24 martie 2010, Tribunalul Maramureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată, formulată de M.C.M., obligând – pârâta SC E.M. SRL la 1.481.693,1 reprezentând contravaloare părţi sociale care au aparţinut antecesorului reclamantei M.M.H., precum şi a sumei de 23.927,31 lei cheltuieli de judecată, compensând restul cheltuielilor. Totodată tribunalul a respins acţiunea faţă de pârâţii W.B.B.A.E., M.L.R.A., M.T.I.M., V.S.A.H.J.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut incidenţa în speţă, a dispoziţiilor art. 202 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, conform cărora plata părţilor sociale către succesori se face conform ultimului bilanţ contabil, acesta fiind ultimul bilanţ contabil aprobat de asociatul decedat, respectiv bilanţul din anul 2007. Întrucât activitatea defunctului a încetat în iulie 2007, fapt recunoscut de către părţi, în întâmpinare, după această dată, orice act sau fapt juridic care a influenţat valoarea părţilor sociale, nu trebuie să influenţeze drepturile reclamantei.
Tribunalul a mai reţinut că decesul asociatului este asimilabil cu retragerea din societate, astfel încât sunt incidente şi dispoziţiile art. 226 din Legea nr. 31/1990, care fac trimitere la stabilirea drepturilor asociatului retras pe bază de expertiză.
Prima instanţă de fond a apreciat că stabilirea drepturilor băneşti ale asociatului reclamant nu se poate face prin raportare la valorile de înregistrare, recalcularea urmând a se face la preţul de circulaţie al mijloacelor fixe.
Tribunalul a respins apărarea pârâţilor în sensul că reclamantei nu-i pot fi acordate drepturi băneşti pe considerentul împrumutului acordat fostului soţ în valoare de 27.600 Euro, garantat cu părţile sociale, întrucât abia după ce suma solicitată în prezenta cauză devine certă, lichidă şi exigibilă se poate solicita compensarea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, pârâta SC E.M. SRL BAIA SPRIE, solicitând, în principal, desfiinţarea sentinţei atacate, întrucât judecătorul fondului a acordat altceva decât s-a cerut prin acţiunea modificată la data de 7 octombrie 2009. Sub acest aspect, apelanta-pârâtă a arătat că prin acţiunea modificată, reclamanta a solicitat plata părţilor sociale conform art. 202 din Legea nr. 31/1990, prin raportare la ultimul bilanţ aprobat în anul 2008.
Apelanta a învederat că judecătorul de fond nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât a dispus doar plata cuantumului părţilor sociale ce revin asociatului decedat, fără să se pronunţe cu privire la structura capitalului social, după această plată.
Cât priveşte schimbarea temeiului de drept al acţiunii, apelanta-pârâtă a arătat că instanţa de fond are obligaţia să verifice prevederile actului constitutiv referitoare la eventualele clauze de continuare a activităţii societăţii cu moştenitorii.
Instanţa de fond nu a analizat inadmisibilitatea acţiunii de fond, având în vedere că pe rolul instanţelor belgiene se află un dosar privind executarea garanţiei unui contract de împrumut, garanţie reprezentată de 10460 părţi sociale. Ca atare, instanţa era obligată să analizeze situaţia părţilor sociale revendicate în acţiunea de faţă.
Apelanta-pârâtă a învederat că se impune schimbarea sentinţei apelate, întrucât tribunalul a acordat despăgubiri conform ultimului bilanţ contabil aprobat de defunct, deşi reclamanta a solicitat despăgubiri conform bilanţului aprobat în 2008. Această hotărâre a instanţei de fond este infirmată de însăşi faptul că reclamanta a semnat hotărârea nr. 1 a A.G.A. a pârâtei din 4 iulie 2009, în cadrul căreia au fost aprobate situaţiile financiare pe anul 2009.
În acordarea despăgubirilor către intimata-reclamantă tribunalul a avut în vedere activul net reevaluat, fără să ţină cont de apărările pârâtei privind valoarea unor bunuri inutilizabile şi cu influenţă negativă în ceea ce priveşte activul, datorită eventualelor costuri de demolare.
Prin Decizia civilă nr. 116 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul pârâtei, schimbând în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta la 317.587,91 lei contravaloare părţi sociale ce au aparţinut antecesorului reclamantei M.C., menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Totodată, curtea de apel a obligat intimata-reclamantă la plata sumei de 11.478 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că primul motiv de desfiinţare este nefondat, întrucât tribunalul s-a pronunţat în limitele investirii sale, respectiv, a acordat intimatei-reclamante suma de 1.481.631 lei solicitată expres în cererea precizată la data de 10 martie 2010, depusă în urma concluziilor raportului de expertiză.
Cât priveşte al doilea motiv de desfiinţare, instanţa de apel a apreciat că şi acesta este nefondat, întrucât în cauză acţiunea iniţială de retragere din societate, întemeiată pe art. 226 din Legea nr. 31/1990, a fost modificată în acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 202 din aceeaşi lege, având ca obiect plata părţilor sociale dobândite prin succesiune, întrucât nu există o clauză de continuare a funcţionării societăţii cu răspundere limitată, cu moştenitorii. Curtea de apel a reţinut că precizarea la acţiune pe care s-a pronunţat tribunalul, nu cuprinde o cerere de stabilire a modului de repartizare a părţilor sociale între asociaţi, iar dispoziţiile art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu impune obligaţia instanţei de a se pronunţa pe acest aspect.
Cât priveşte inadmisibilitatea acţiunii de fond întrucât părţile sociale dobândite de reclamantă prin succesiune fac obiectul garanţiei unui contract de împrumut încheiat de antecesorul reclamantei cu ceilalţi asociaţi, instanţa de apel a apreciat că existenţa pe rolul instanţelor din Belgia a unei cauze cu acest obiect nu blochează accesul la justiţie al reclamantei, astfel încât acţiunea acesteia să fie inadmisibilă. Cel mult, s-ar putea pune problema unei suspendări judecătoreşti conform art. 244 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., cerere de suspendare la care pârâta a renunţat, iar instanţa a apreciat că nu este oportună, întrucât dezlegarea prezentei cauze nu depinde de soluţia dată de instanţa din Belgia.
Cât priveşte fondul cauzei, curtea de apel a reţinut că textul art. 202 din Legea nr. 31/1990 este imperativ în ceea ce priveşte obligaţia de plată a părţilor sociale, în cazul în care se face dovada calităţii de moştenitor şi dacă nu există clauză de continuare a activităţii societăţii cu moştenitorii, prin rapoarte la ultimul bilanţ contabil aprobat.
Ca atare, instanţa de apel a apreciat că nu pot fi primite susţinerile apelantei-pârâte cu privire la ce se înţelege prin ultimul bilanţ contabil, întrucât acesta nu poate fi decât acela aprobat de asociatul defunct, pentru că altfel s-ar crea posibilitatea fraudării intereselor moştenitorilor prin subevaluarea părţilor sociale.
Relativ la cuantumul despăgubirilor acordate, curtea de apel a reţinut că dispoziţiile art. 202 din Legea nr. 31/1990 au în vedere contravaloarea părţilor sociale conform ultimului bilanţ contabil, fără posibilitatea reevaluării acestora. Ca atare, acordarea despăgubirilor reevaluate excede textului de lege precizat, care se raportează la valorile de înregistrate în contabilitate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, recurenta-reclamantă, criticând Decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate, recurenta-reclamantă a arătat că Decizia atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 202 din Legea nr. 31/1990, republicată, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a reţinut că moştenitorul are dreptul la plată contravalorii părţilor sociale, fără posibilitatea vreunui reevaluări.
În plus, instanţa de apel nu a pus acest aspect în discuţia părţilor.
O atare soluţie a instanţei de apel conduce la concluzia că drepturile asociatului decedat sunt mai mici decât drepturile asociatului retras sau exclus, instanţele de judecată, inclusiv instanţa supremă, stabilind că drepturile cuvenite asociatului retras se calculează prin raportare la valoarea reală a activelor.
Recurenta a arătat că dispoziţiile art. 202 din Legea nr. 31/1990 care fac trimitere la bilanţul contabil, trebuie interpretate în sensul că au în vedere situaţia datelor de activ şi pasiv înscrise în ultimul bilanţ contabil aprobat, ca bază de calcul.
Recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că drepturile succesorului sunt diferite de drepturile cuvenite autorului său, care ar fi avut dreptul la valoarea actualizată a celor 13200 de părţi sociale.
O atare interpretare dată de curtea de apel dispoziţiilor art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, înfrânge dispoziţiile art. 46 din Constituţia României şi principiile de drept succesoral, conform cărora drepturile patrimoniale ale defunctului nu pot fi diferite de cele ale succesorului.
Recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a diminuat în mod nelegal cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă la judecata fondului, încălcând astfel dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
S-a mai arătat că instanţa de apel a acordat altceva decât s-a cerut de către apelantă prin însăşi cererea de apel, care a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate sau schimbarea acesteia şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă sau schimbarea hotărârii de fond şi admiterea acţiunii precizate la data de 7 octombrie 2009, respectiv conform ultimului bilanţ contabil aprobat pe anul 2009.
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanţa de apel era obligată să se pronunţe asupra obiectului cererii de apel dedusă judecăţii, aplicând principiul disponibilităţii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate formulate, Înalta Curte reţine că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:
Unul dintre principiile care limitează regula caracterului devolutiv al apelului este tantum devolutum quantum appelatum, care este o cerinţă a principiului disponibilităţii, aplicabil procesului civil, principiu ce se impune şi în faţa instanţelor de control judiciar aşadar şi a instanţei de apel.
Ca atare, conform principiului enunţat, instanţa de apel, ca instanţă de reformare, este chemată să cerceteze cauza doar prin raportare la motivele invocate în cererea de apel, neputându-se pronunţa asupra altor motive de reformare neindicate în conţinutul motivelor de apel.
Faţă de principiul reţinut anterior, Înalta Curte reţine că este întemeiată critica recurentei-reclamante menţionată în finalul motivelor de recurs, întrucât instanţa de apel a avut în vedere, pentru admiterea apelului, alte motive decât acelea cu care a fost legal investită prin cererea de apel.
Astfel, considerentele reţinute de instanţa de apel ca temei de reformare a sentinţei atacate, fac trimitere la modul greşit de evaluare a despăgubirilor cuvenite reclamantei, respectiv prin reevaluarea acestora, şi nu în baza înregistrărilor contabile apărute în bilanţul contabil aferent anului 2007, ceea ce încalcă dispoziţia expresă din art. 202 din Legea nr. 31/1990, deşi o atare critică nu se regăseşte între motivele de apel cuprinse în cererea aflată la dosarul cauzei.
Înalta Curte reţine că apelanta-pârâtă a criticat sentinţa atacată prin invocarea unor motive de desfiinţare a acesteia - motive respinse de către instanţa de apel în mod legal, şi pentru inadmisibilitatea acţiunii de fond. Şi această critică de nelegalitate a fost în mod corect respinsă de către instanţa de apel.
Cât priveşte însă fondul cauzei, criticile apelantei-pârâte vizează în esenţă precizările succesive ale acţiunii de către reclamantă şi bilanţul contabil la care trebuie să se raporteze instanţa, conform art. 202 din Legea nr. 31/1990, republicată. De asemenea, au fost formulate critici de netemeinicie, cu privire la conţinutul reportului de expertiză depus în cauză.
Ca atare, faţă de principiul tantum devolutum quantum appelatum şi faţă de dispoziţiile art. 292 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel a depăşit limitele investirii sale prin cererea de apel, încălcând astfel principiul disponibilităţii aplicabil în procesul civil şi principiul dreptului la apărare al participanţilor la acesta.
Pentru considerentele mai sus inserate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat şi va casa Decizia atacată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În baza art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte pune în vedere instanţei de apel, ca la rejudecare să aibă în vedere principiul interpretării sistematice a dispoziţiilor din Legea nr. 31/1990, republicată, avându-se în vedere şi raţiunea legii.
Având în vedere motivele reţinute de Înalta Curte care impun soluţia de casare a deciziei atacate, celelalte motive invocate şi care privesc fondul cauzei vor fi analizate de instanţa de apel la rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta M.C.M. împotriva deciziei nr. 116 din 28 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 891/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 770/2011. Comercial → |
|---|
