ICCJ. Decizia nr. 861/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 861/2011
Dosar nr. 24758/2/2004
Şedinţa publică de la 24 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta C.N.A.D.N. prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C.S.X. SA, restituirea cauţiunii în valoare de 1.300.000.000 lei (rol), consemnată în dosarul nr. 1793/2004 în vederea soluţionării cererii de suspendare a executării sentinţei arbitrale nr. 191 din 9 iunie 2004, până la soluţionarea acţiunii în anulare.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 20 aprilie 2005 în dosarul nr. 1793/2004 s-a dispus suspendarea executării sentinţei arbitrale nr. 191 din 9 iunie 2004 până la soluţionarea acţiunii în anulare formulată împotriva acestei hotărâri.
Prin sentinţa nr. 159 din 6 octombrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 24758/2/2004 s-a dispus admiterea acţiunii în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 191/2004 şi, pe fond, s-a respins cererea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin încheierea din 11 august 2010 a admis excepţia prescripţiei şi a respins ca prescrisă cererea reclamantei C.N.A.D.N.R. de restituire a cauţiunii.
În argumentarea acestei soluţii, Curtea de Apel a reţinut că cererea nu constituie o excepţie de la regula prescriptibilităţii extinctive instituite de art. 1 din Decretul nr. 167/1958. şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 23 din decret a apreciat că cererea de restituire a cauţiunii, sumă consemnată la o instituţie bancară pe seama şi la dispoziţie instanţei, potrivit art. 300 alin. (3) şi art. 7231 C. proc. civ., se supune dispoziţiilor amintite, parcurgând două etape: cea a solicitării restituirii adresată instanţei, singura în măsură să dispună asupra sumelor de bani consemnate, prescriptibilă în termenul de 3 ani, ce curge de la data naşterii dreptului de a cere restituirea, şi cea a cererii de eliberare efectivă a sumelor de bani solicitată în mod direct instituţiei bancare, prescriptibilă într-un termen de 1 an, ce curge de la momentul eliberării încheierii de încuviinţare a restituirii de către instanţă.
Totodată, s-a considerat că, în cauză, nu este incidentă excepţia instituită de art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, rolul cauţiunii consemnate potrivit legii la dispoziţia instanţei neputându-se suprapune în totalitate cu cel al unei garanţii constituite în baza legii, garantarea acoperirii eventualului prejudiciu înregistrat de creditor fiind doar una din funcţiile instituirii cauţiunii, pe lângă, între altele, descurajarea cererilor abuzive.
Caracterul prescriptibil al cererilor de această natură se menţine cu atât mai mult cu cât, legiuitorul recunoaşte, la o dată mai recentă, prescriptibilitatea cererilor de restituire a sumele consemnate în orice scop de către persoane fizice sau juridice, la dispoziţia organelor judiciare, pentru care s-a dispus restituirea şi nu s-a cerut ridicarea de către cei care le-au depus sau care erau îndreptăţiţi să le ridice, prin art. 1 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 14/2007 aprobate prin HG nr. 731 din 4 iulie 2007.
Faptul că legiuitorul a înţeles să lămurească situaţia juridică a sumelor consemnate cu titlu de cauţiune doar în situaţia în care s-a dispus restituirea şi nu s-a cerut ridicarea de către cei interesaţi, declarându-le ca trecând în proprietatea privată a statului, omiţând să se pronunţe în mod expres şi asupra situaţiei în care partea interesată nici nu a solicitat încuviinţarea restituirii, nu constituie un motiv de înlăturare a aplicabilităţii în speţă a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
În concluzie instanţa de apel a subliniat incidenţa în soluţionarea cererii a termenului de prescripţie de 3 ani, ce curge de la momentul naşterii dreptului de a cere restituirea sumei consemnate cu titlu de cauţiune, potrivit art. 7231 C. proc. civ.
Aplicând această interpretare legală la situaţia concretă desprinsă din dosarul cauzei, Curtea a constatat că termenul de prescripţie s-a împlinit anterior înregistrării cererii de restituire a cauţiunii, momentul de început al acestuia fiind marcat de expirarea perioadei de 30 de zile de la soluţionarea irevocabilă a pricinii în data de 6 octombrie 2005, prin pronunţarea sentinţei nr. 159 în dosarul nr. 24758/2/2004.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs C.N.A.D.N. România întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de nelegalitate invocat recurenta a susţinut, referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de instanţă, că în mod eronat s-a reţinut în cuprinsul încheierii art. 23 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă şi s-a citat din art. 24 al aceluiaşi Decret.
Mai mult decât atât, recurenta consideră, că Decretul 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă se aplică pretenţiilor care decurg din raporturile juridice dintre părţi. Ori, între instanţă şi C.N.A.D.N.R. nu există raporturi juridice ca atare Decretul nr. 167/1958 nu îşi găseşte aplicabilitatea.
După cum rezultă din dispoziţiile art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. scopul cauţiunii este acela de a garanta eventualul prejudiciu înregistrat de creditor, iar dacă creditorul nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, cauţiunea se eliberează de îndată astfel nu există un termen în care aceasta se restituie.
De asemenea, susţine recurenta, în mod eronat instanţa a făcut referire la faptul că în speţă sunt aplicabile art. 1 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 14/2007 aprobate prin HG nr. 731/2007 motivat de faptul că până la această dată nu s-a dispus restituirea cauţiunii de către instanţă aşa cum este prevăzut de art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.
Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, arată recurenta, poate fi formulată numai în cazul în care acele drepturi sunt prescriptibile, ori, în speţa de faţă, drepturile nu au fost dovedite a fi prescriptibile ele fiind garanţii constituite în baza legii sau garantarea acoperirii eventualului prejudiciu înregistrat de creditor.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii şi restituirea cauţiunii.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 304 alin. (1) pct. (9) C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 23 din Decretul nr. 167/1958, a art. 1 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 14/2007 şi a dispoziţiilor art. 7231 C. proc. civ.
Motivul de recurs invocat de recurentă este fondat întrucât instanţa de apel a reţinut în mod nelegal incidenţa dispoziţiilor art. 23 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă cu trimitere la alin. (1) şi (2). Instanţa a ignorat alin. (3) din textul de lege menţionat care prevede că dispoziţiile alineatelor precedente nu sunt aplicabile sumelor constituite drept garanţie pe baza normelor legale sau a clauzelor contractuale.
Cauţiunea reprezintă suma de bani ce trebuie depusă de una din părţile procesului, cu titlu de garanţie, pentru a acoperi eventualele pagube ce ar rezulta din luarea unor măsuri la cererea sa împotriva celeilalte părţi.
Ca atare, faţă de natura sa juridică de garanţie legală, cauţiunea depusă în baza normelor legale este exceptată potrivit alin. (3) al art. 23 din Decretul nr. 167/1958 de la termenul de prescripţie de trei ani, astfel că instanţa a soluţionat greşit cauza pe excepţia prescripţiei.
A reţine prescriptibilitatea cererii ar însemna că deponentul proprietar ar rămâne lipsit pentru totdeauna de suma constituită drept garanţie, soluţie inadmisibilă, lipsită de orice raţiune.
Soluţionând greşit cauza pe excepţie şi nu pe fond Înalta Curte în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ. va admite recursul declarat de C.N.A.D.N. România SA Bucureşti, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea cererii pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.A.D.N. România SA BUCUREŞTI împotriva Încheierii din 11 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 860/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 862/2011. Comercial → |
|---|
