ICCJ. Decizia nr. 864/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 864/2011
Dosar nr. 13/1285/2008
Şedinţa publică de la 24 februarie 2011
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 311/CC/2008 pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din data de 17 martie 2008, în dosarul nr. 13/1285/2008, de judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Comercial Cluj, s-a respins excepţia lipsei de interes a acţiunii ca neîntemeiată; s-a respins, totodată, ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.I.F. OLTENIA SA în contradictoriu cu pârâtele SC S.T.R. SA şi SC A.I.I. SRL.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a solicitat anularea hotărârii adunării generale ordinare a acţionarilor pârâtei SC S.T.R. SA din data de 18 decembrie 2007 în ce priveşte punctul 4 al acestei hotărâri, reclamanta susţinând că hotărârea este contrară interesului social, încalcă dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti şi este adoptată prin abuz de majoritate al acţionarului majoritar. Pârâtele s-au apărat susţinând legalitatea hotărârii AGOA şi au invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei.
S-a reţinut că punctul 4 din hotărârea contestată, are ca obiect majorarea capitalului social prin aportul în numerar al SC S.T.R. SA la pârâta SC A.I.I. SRL, cu suma de 7.299.743 lei, hotărârea fiind adoptată cu o majoritate de 62,75 %, reclamanta, care a votat împotrivă, deţinând 31,01 %.
Excepţia lipsei de interes a fost apreciată ca neîntemeiată, reţinându-se că reclamanta are tot interesul să atace în instanţă hotărârile adoptate de pârâta al cărei acţionar este.
Acţiunea a fost apreciată ca nefondată, pe fond, reţinându-se că nu s-a dovedit reaua-credinţă a acţionarului majoritar SC C.T.C. SA BUZĂU, fiind evident din punctul de vedere al judecătorului că, din moment ce societatea pârâtă a înfiinţat o societate fiică, trebuie să-şi protejeze interesele comerciale prin sprijinirea activităţii acesteia, inclusiv prin majorări de capital. Aspectele legate de profitabilitatea societăţii fiică, de renunţarea societăţii mamă la sume importante de bani în favoarea acesteia, au fost considerate de judecător ca excedând controlului judecătoresc. A reţinut judecătorul că acţionarii ce deţin majoritatea voturilor hotărăsc modul de conducere al activităţii societăţii, acţionarii minoritari trebuind să accepte hotărârea. Judecătorul a concluzionat că abuzul de poziţie majoritară nu este sancţionat de către legiSIaţia română, fiind evident că societatea nu poate fi condusă decât cu votul majoritar şi nu de către acţionarii minoritari.
Judecătorul a apreciat că nu poate proceda la analiza oportunităţii adoptării hotărârii atacate, apreciere făcută în raport de apărarea pârâtei în sensul că reclamanta urmăreşte doar satisfacerea intereselor sale imediate, prin solicitarea de acordare a dividendelor. A fost înlăturată şi susţinerea reclamantei în sensul că prin majorările succesive ale capitalurilor sociale diferitelor societăţi fiice s-ar pierde controlul acţionarului minoritar asupra sumelor investite, aceste drept nefiindu-i luat niciodată. A fost înlăturat şi argumentul bazat pe faptul că au fost pronunţate alte hotărâri care au dat dreptate reclamantei, reţinându-se că practica judiciară nu constituie temei de drept şi că la momentul pronunţării acelor hotărâri ar fi putut exista şi alte argumente pentru care respectivele acţiuni au fost admise.
Sentinţa de fond a fost apelată de reclamanta S.I.F. OLTENIA SA, aceasta solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii, criticile sale vizând greşita interpretarea a probatoriului administrat şi greşita aplicare a legii.
Prin Decizia civilă nr. 104 din 13 septembrie 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentinţa atacată în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea în parte de hotărâri AGOA din 18 decembrie 2007 în ce priveşte punctul 4.
Completul de apel a reţinut următoarele: demersul reclamantei s-a bazat pe aspectul că majorarea capitalului social la societatea parteneră, prin cuantumul său ridicat, este de natură a afecta grav interesul social. Pornind de la această constatare, judecătorii apelului au dispus efectuarea unei expertize contabile prin care să se analizeze situaţia economico-financiară a societăţii partenere, criticile reclamantei referitoare la abuzul de majoritate urmând a fi analizat în funcţie de concluziile acestui raport. Din raportul de expertiză s-a reţinut că hotărârea AGOA contestată nu a fost pusă în aplicare, nu a fost înregistrată la oficiul registrului comerţului, nu a fost înregistrată în contabilitatea celor două societăţi, iar suma cu care ar fi trebuit să fie majorat capitalul social nu a fost virată; de asemenea, reprezentanţii societăţii pârâte nu au comunicat care sunt resursele financiare care ar fi asigurat majorarea de capital. Expertul a mai precizat că în ipoteza în care hotărârea ar fi fost pusă în aplicare, societatea pârâtă ar putea fi pusă în situaţia: de a apela la credite care să genereze cheltuieli şi, implicit, diminuarea profitului; de a înregistra întârzieri la plăţi sau întârzieri la investiţiile propuse.
În raport de concluziile expertizei efectuate în cauză, judecătorii apelului au apreciat că hotărârea adoptată prin votul acţionarului majoritar este păgubitoare pentru societate şi, implicit, pentru acţionarii acesteia, iar faptul că prejudiciul nu s-a produs încă în patrimoniul societăţii este determinat de nepunerea în executare a hotărârii AGOA. Prin urmare, s-a apreciat că majorarea capitalului social hotărâtă la 18 decembrie 2007 s-a făcut cu nesocotirea interesului societăţii, în favoarea interesului particular al unei terţe societăţi â€" A.I.I. SRL â€" care determină, în raport de cuantumul său excesiv, o deplasare a capitalului social al pârâtei către o societate terţă şi, totodată, e externalizare a resurselor sale financiare către entităţi asupra cărora acţionarul majoritar deţine controlul. În consecinţă, s-a apreciat ca fiind dovedit abuzul de majoritate, chiar dacă hotărârea respectă condiţiile de formă, acţionarul majoritar votând pentru adoptarea unei hotărâri păgubitoare pentru societate şi contrară interesului comun al tuturor acţionarilor.
Decizia de apel a fost recurată de pârâta SC S.T.R. SA, care a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă.
Pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând Decizia de apel din punctul de vedere al greşitei aplicări a legii, susţinând că judecătorii apelului au reţinut greşit incidenţa prevederilor art. 131 din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care reclamanta a invocat prevederile art. 132 din aceeaşi lege. Pârâta a mai criticat Decizia de apel din perspectiva lipsei reglementării legale a abuzului de majoritate, prevederea legală invocată de reclamantă (art. 210 din Legea nr. 297/2004) referindu-se doar la posibilitatea sancţionării pentru daune, neprevăzând sancţiunea anulării hotărârii adoptate. Pârâta a mai invocat legalitatea adoptării hotărârii AGOA din 18 decembrie 2007, reclamanta nedovedind încălcarea vreunei prevederi legale.
Prin întâmpinare, reclamanta S.I.F. OLTENIA SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că s-a reţinut corect existenţa abuzului de drept, prin raportare la prevederile art. 210 din Legea nr. 297/2004 şi art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954; a mai arătat că şi în situaţia existenţei unei acţiuni distincte pentru recuperarea prejudiciului, acest aspect nu înlătură dreptul de a contesta în justiţie hotărârea, în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Pârâta a depus la dosar practică judiciară.
Analizându-se cauza prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
În ce priveşte critica întemeiată pe aplicarea greşită a legii, din perspectiva admiterii apelului în temeiul art. 131 din Legea nr. 31/1990, se reţine că în speţă este, evident, vorba de o greşeală materială, completul de apel având în vedere prevederea art. 132 din aceeaşi lege, ca temei al acţiunii în anularea hotărârii adunării generale.
Nu poate fi reţinută nici critica privind greşita aplicare a prevederilor art. 210 din Legea nr. 297/2004, textul alineatului 1 vizând situaţia folosirii abuzive a poziţiei majoritare a acţionarilor, prin recurgerea la fapte neloaiale, care au ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora. Se apreciază incidenţa art. 210 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, prin raportare la elementele speţei deduse judecăţii, subliniindu-se că ipoteza reglementată în alin. (1) diferă de cea reglementată în alin. (2) al art. 210.
De asemenea, se apreciază că textul art. 210 din Legea nr. 297/2004 nu limitează dreptul la acţiunea în anularea hotărârii AGOA adoptată prin folosirea poziţiei majoritare, dreptul la formularea unei acţiuni în despăgubire fiind distinct de dreptul de contestare în justiţie a hotărârii adoptate.
Susţinerile pârâtei referitoare la respectarea condiţiilor formale reglementate de Legea nr. 31/1990 depăşeşte cadrul procesual dat de limitele judecăţii cauzei în apel, în condiţiile în care judecătorii apelului nu au reţinut existenţa vreunei nelegalităţi formale a modului de convocare ori de desfăşurare a şedinţei în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea contestată.
De asemenea, susţinerile pârâtei referitoare la modalitatea interpretării probatoriului, prin raportare la reţinerea unor concluzii ale expertizei efectuate în apel, în detrimentul altor concluzii ce îi erau favorabile, nu pot fi analizate în recurs, controlul exercitat de completul de judecată fiind limitat, conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ., la criticile de legalitate, iar nu la aspectele de temeinicie ale deciziei de apel.
Pentru considerentele reţinute şi constatându-se legalitatea deciziei pronunţate de judecătorii apelului, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.T.R. SA CLUJ NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 104 din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 863/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 865/2011. Comercial → |
|---|
