ICCJ. Decizia nr. 866/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 866/2011
Dosar nr. 6828/86/2009
Şedinţa publică de la 24 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 96 din 9 aprilie 2008 Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia nulităţii întâmpinării şi a respins acţiunea reclamantei S.I.F. Moldova SA Bacău împotriva pârâtei SC M.E.S. SA Suceava ca nefondată, luând act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a constatat că prin Hotărârea AGA din 16 noiembrie 2007 nu s-au încălcat prevederile art. 125 alin. (3) şi (5), art. 129, art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta şi prin Decizia Decizia nr. 3 din 12 ianuarie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că, deşi în considerente instanţa de fond a analizat motivele de nulitate ale hotărârii, invocate de reclamantă, în dispozitiv s-a pronunţat doar asupra cererii de suspendare a hotărârii din 16 noiembrie 2007, lăsând nesoluţionate celelalte capete de cerere, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe la data de 28 aprilie 2009.
După rejudecare, Tribunalul prin sentinţa nr. 43 din 1 martie 2010, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că doamna inginer T.L. are în cadrul SC M. SA â€" Suceava următoarele responsabilităţi: operaţiuni de evidenţa personalului în cadrul unităţii; evidenţa şi păstrarea în arhiva societăţii a tuturor documentelor care se creează în societate conform reglementărilor în vigoare, aceste atribuţiuni neconferindu-i calitatea de funcţionar în sensul textului citat, întrucât conform dicţionarului explicativ al limbii române, prin funcţionar se înţelege orice persoană care îndeplineşte o muncă ce are caracter administrativ. Sub un alt aspect, administrarea presupune o activitate de control, decizie şi dispoziţie, similară funcţiilor enunţate de legiuitor.
În mod corect a semnalat pârâta că în cazul în care interpretarea acestui articol s-ar face conform celor exprimate de către reclamantă, art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 republicată, nu ar putea să producă efecte niciodată, întrucât din Asociaţia Salariaţilor M.E.S. Suceava fac parte salariaţii acesteia, care nu-şi vor putea reprezenta niciodată personal interesele în adunările generale întrucât ar avea calitatea de funcţionari.
Referitor la încălcarea art. 125 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată â€" invocată de reclamantă, instanţa a reţinut că doamna T.L. a votat în numele a 72,0913 % din numărul acţionarilor, conform procurii speciale nr. 77/2007.
Referitor la nelegalitatea inserării în procesul verbal al AGA a preţului vânzării activelor, instanţa a reţinut că acest aspect a fost abordat şi cu ocazia pronunţării sentinţei nr. 32 din 11 februarie 2008 a Tribunalului Suceava.
Vânzarea activelor sub preţul de evaluare de 1.478.170 Euro, în cazul indicării unui posibil cumpărător nu s-ar fi diminuat fără acordul reprezentantului reclamantei în Consiliul de Administraţie al SC M.E.S. SA Suceava. Din Consiliul de Administraţie al SC M.E.S. SA a făcut parte şi domnul S.N. - reprezentantul S.I.F. Moldova şi, în cazul în care s-ar fi adoptat un preţ mai mic al vânzării decât cel evaluat de 1.478.170 Euro, acesta se putea opune.
Tribunalul a concluzionat că hotărârea AGA din 16 noiembrie 2007, a fost luată pentru evitarea executării silite a activelor acesteia de către creditorii societăţii, diminuarea preţului cu aproximativ 7 % din preţul evaluării fiind făcută din raţiuni strict obiective şi conjuncturale, tocmai în scopul apărării intereselor acţionarilor, astfel că acţiunea reclamantei nu reflectă interesul acţionarilor, şi în cazul în care hotărârea ar fi anulată, creditorii vor proceda oricum la executarea silită a patrimoniului societăţii. Datorită procedurii de executare silită activele societăţii nu vor fi vândute cu o reducere de 7 % faţă de preţul evaluat, ci cu o reducere de 25 % a preţului evaluării, conform art. 510 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta şi prin Decizia nr. 68 din 23 septembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.I.F. Moldova SA Bacău.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Verificând modalitatea convocării adunării generale menţionate, instanţa a constatat că au fost respectate dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 31/1990 republicată prin anunţuri publicitare apărute în ziarul Crai Nou din 12 octombrie 2007 şi Monitorul Oficial al României, partea a IVâ€"a, din 11 octombrie 2007, precum şi prin afişări la locurile principale de acces din unitate, iar în ceea ce priveşte modalitatea avizului de convocare, a reţinut că în cuprinsul legii societăţii comerciale nu se prevede că în convocare trebuie prevăzute informaţii ample asupra tuturor problemelor ce urmează a fi discutate, fiind suficientă menţionarea explicită a tuturor problemelor ce fac obiectul dezbaterilor Adunării Generale a Acţionarilor. Materialele pentru adunare, în special Raportul de evaluare, a fost comunicat în copie apelantei la sediul reprezentanţei din Suceava, la data de 22 octombrie 2007, iar un alt exemplar a fost depus la secretariat, pentru a fi pus la dispoziţia acţionarilor, la cerere.
În data de 16 noiembrie 2007 s-a întrunit la cea de-a doua sa convocare Adunarea Generală a Acţionarilor în şedinţă extraordinară, după alegerea secretarului de şedinţa pentru redactarea procesului verbal în persoana d-nei T.L., care de altfel şi semnează de întocmire; ordinea de zi prezentată de Preşedintele Consiliului de Administraţie a fost analizată şi votată cu majoritate de voturi, aşa cum rezultă din procesul verbal de şedinţa care începe cu menţiunea că secretariatul constată că Adunarea Generală Extraordinară secretarul semnând cu numele întreg, menţiune care acoperă orice erori de redactare. Materialele privind problemele de discutat conform ordinii de zi au fost prezentate de Preşedintele Consiliului de Administraţie, iar la această şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor au fost prezenţi 4 din cei 5 membrii ai Consiliului de Administraţie, inclusiv dl. S.N. - reprezentantul S.I.F. Moldova în Consiliul de Administraţie al societăţii. Astfel membrii prezenţi din Consiliul de Administraţie au prezentat propunerea de a înstrăina un activ după obţinerea aprobărilor, necesitatea înstrăinării de bunuri imobiliare, precum şi modul de organizare a societăţii în noile condiţii de criză economică a întregii industrii generată de problemele din economie.
A fost hotărâtă şi restructurarea producţiei prin restrângerea gamei produselor realizate şi creşterea ponderii produselor de executat cu materialul clientului (prestări servicii), precum şi închirieri de capacităţi tehnologice.
Consiliul de Administraţie din SC M.E.S. SA Suceava în care unul din administratori este d-1 ing. ec. S.N., reprezentant S.I.F. Moldova, în urma analizelor periodice pe care le-a efectuat asupra activităţilor productive, neproductive şi economico-financiare, a ajuns la concluzia că pentru optimizarea acestora, singura soluţie este regândirea şi reorganizarea fluxurilor tehnologice de fabricaţie, organizarea şi conducerea prin concentrarea tuturor activităţilor, din mers şi într-o perioadă cât mai scurtă pe amplasamentul nou al fabricii, concomitent cu înstrăinarea pe parcurs a construcţiilor cu terenurile aferente care înregistrau pagube, sume cu care urma sa se achite debitele către stat, bănci, furnizori, salariaţi.
În ceea ce priveşte data depunerii procurilor speciale atât a reprezentantului ASC M.E.S. cât şi a reprezentantului S.I.F. Moldova, acestea au fost depuse în aceeaşi zi, fiind înregistrate cu aceeaşi dată şi depuse la secretariatul CA şi AGA în original.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.I.F. Moldova S.A. Bacău solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii cererii de anulare a hotărârii AGEA de la SC M.E.S. SA Suceava din 16 noiembrie 2007. Comunicarea către Oficiul Registrului Comerţului Suceava, conform art. 7 din Legea nr. 26/1990 republicată, cu ultimele modificări, coroborat cu art. 132 pct. 10 din Legea nr. 31/1990, a unei copii legalizate de pe hotărârea irevocabilă prin care se dispune anularea hotărârii adunării generale arătate mai sus pentru a se efectua înregistrările la registrul comerţului şi a se face publicarea în Monitorul Oficial pe cheltuiala pârâtei. Radierea menţiunilor înscrise la Oficiul Registrului Comerţului Suceava în baza hotărârii adunării generale extraordinare din 16 noiembrie 2007 pe cheltuiala pârâtei.
În dezvoltarea în fapt a recursului, reclamanta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu a analizat în mod concret toate motivele de anulare invocate de societatea recurentă respectiv nerespectarea art. 129 alin. (2) şi art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.
- Potrivit art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, T.L. nu putea reprezenta valabil acţionarul majoritar Asociaţia Salariaţilor M.E.S. Suceava în cadrul adunării generale extraordinare deoarece era funcţionar al SC M.E.S. SA Suceava. Din fişa postului rezultă că activitatea şi responsabilităţile persoanei respective ţin de o activitate cu caracter eminamente neproductiv, fapt ce conduce la concluzia că T.L. se încadrează în categoria funcţionarilor societăţii. Prin urmare votul exprimat de această persoană în numele acţionarului majoritar este lovit de nulitate, fiind exprimat prin intermediul unui împuternicit care nu poate reprezenta valabil acţionarul majoritar.
- În procesul verbal întocmit cu ocazia adunării generale extraordinare din 16 noiembrie 2007 nu se face nici o referire la faptul că procura în baza căreia a votat reprezentantul acţionarului majoritar a fost depusă şi reţinută în original la societate cu 48 de ore înainte de adunarea generală, deşi potrivit art. 125 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, o astfel de menţiune în procesul verbal se impune a fi făcută.
- Recurenta a invocat şi încălcarea art. 129 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 însă instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestui motiv de nulitate. Din cuprinsul procesului verbal de şedinţă nu rezultă că adunarea generală a ales un secretar dintre acţionarii prezenţi care să efectueze operaţiunile prevăzute de acest text de lege.
- Nu au fost respectate cerinţele privind convocarea adunării generale, respectiv art. 117 alin. (6), coroborat cu art. 129 alin. (7) din Legea nr. 31/1990. Potrivit convocatorului adunării generale publicată în M.Of. nr. 2758 din 11 octombrie 2007, preţul analizat şi aprobat de consiliul de administraţie urma a fi prezentat şi aprobat de adunarea generală din 16 noiembrie 2007 în vederea valorificării activului de la primul punct al ordinii de zi.
- Hotărârea privind posibilitatea de diminuare semnificativă a preţului de vânzare de la suma de 1.478.170 Euro, la valoarea de 1.370.000 Euro, fără nici un fel de justificare, este de natură să aducă prejudicii societăţii şi prin urmare şi acţionarilor acesteia.
Intimata M.R.L.S.P.R.L. Iaşi în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC M.E.S. SA Suceava a formulat întâmpinare solicitând anularea recursului întrucât nu au fost precizate motivele de recurs pe care se întemeiată cererea, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Excepţia nulităţii recursului nu este fondată întrucât criticile formulate de reclamantă pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi reţinute întrucât instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect prevederile art. 125 alin. (3), (5) din Legea nr. 31/1990, art. 129 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 117 alin. (6) coroborat cu art. 129 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 şi a analizat motivele de anulare a hotărârii AGE a acţionarilor de la SC M.E.S. SA Suceava din data de 16 noiembrie 2007 cu respectarea prevederilor art. 295 C. proc. civ.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că funcţia deţinută de T.L. în cadrul SC M.E.S. SA Suceava nu e de natură a genera interdicţia prevăzută de art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, neîmpiedicând-o pe aceasta să reprezinte acţionarul în adunarea generală, astfel că votul exprimat de aceasta nu este lovit de nulitate.
Referitor la prevederile art. 125 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 invocate de reclamantă s-a reţinut corect de instanţa de apel că procurile speciale atât a reprezentantului ASC M.E.S. cât şi a reprezentantului S.I.F. Moldova SA Bacău au fost depuse la secretariatul consiliului de administraţie şi adunării generale în original, că acest aspect nu s-a invocat la momentul adoptării hotărârii atacate deşi reprezentantul reclamantei a fost prezent şi nici nu s-a demonstrat împrejurarea potrivit căreia aceste procuri nu s-au depus în termenul prevăzut de lege, astfel că în mod legal s-a respins şi această critică.
Constatând că procesul verbal de şedinţă a fost semnat de secretarul ales dintre acţionarii prezenţi care a efectuat operaţiunile prevăzute de lege instanţa de apel a reţinut legal că nu s-au încălcat prevederile art. 129 din Legea nr. 31/1990.
Raportat la starea de fapt stabilită se apreciază că instanţa de apel a constatat legal că au fost respectate dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 129 alin. (7) din Legea nr. 31/1990.
În ceea ce priveşte aspectele ce vizează preţul de vânzare se reţine că acesta a fost stabilit în urma unei evaluări şi ţinând cont de situaţia în care se afla societatea din punct de vedere economic.
Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de pârâta S.I.F. MOLDOVA SA Bacău împotriva deciziei nr. 68 din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 865/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 869/2011. Comercial → |
---|