ICCJ. Decizia nr. 955/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 955/2011
Dosar nr. 47374/3/2007
Şedinţa publică de la 3 martie 201.
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 28 decembrie 2007, sub nr. 47374/3/2007, reclamanta SC D.A.SA a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la acoperirea foloaselor nerealizate (lucrum cessans), reprezentând profitul net nerealizat de către SC D.A. SA în perioada 1 ianuarie 2005 â€" 31 decembrie 2005, prin plata către reclamantă a sumei de 16.525.992 dolari SUA în echivalent lei la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 4856 din 3 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 47374/3/2007, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate de reclamanta SC D.A. SA, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin convenţia cadru autentificată la BNP E.E. sub nr. 1345 din 8 noiembrie 1996, B.R.C.E. B. SA, în drepturile şi obligaţiile căreia s-au substituit succesiv SC B.C.R. SA (OG nr. 39/1999) şi apoi pârâta A.V.A.S. (OG nr. 85/2001) s-a obligat ca în schimbul celor 2.000.000 de acţiuni nou emise să verse suma de 20.800.000 dolari SUA ca aport social la SC D.A. SA, în 15 tranşe de valori cuprinse între 1 şi 1,6 milioane dolari SUA.
Întrucât aceste tranşe nu au fost achitate la termenele scadente, după ce au avut loc şi mai multe litigii pe rolul instanţelor, între reclamanta SC D.A.SA şi pârâta A.V.A.S. s-a încheiat contractul de tranzacţie nr. 17669 din 25 noiembrie 2004 având ca obiect finalizarea obligaţiei de efectuare a vărsămintelor restante subscrise şi a dobânzilor aferente.
La art. 3.1 din tranzacţie pârâta A.V.A.S. s-a obligat să achite către SC D.A. SA vărsămintele restante privind aportul de capital şi dobânzile legal stabilite, iar la art. 3.2 s-a prevăzut renunţarea în mod necondiţionat de către SC D.A. SA şi de către toţi acţionarii săi la toate litigiile existente şi viitoare privind executările silite aflate pe rolul instanţelor de judecată, precum şi la orice drepturi şi pretenţii împotriva B.C.R. derivând din raporturile stabilite cu fosta B., în particular cele derivând din Convenţia cadru, fie că acestea au făcut obiectul unor procese finalizate, în curs sau care ar fi putut face obiectul unor litigii viitoare, întrucât au fost transferate în sarcina A.V.A.S., care substituie B.C.R.
De asemenea, la art. 7.2 s-a stabilit că drepturile şi obligaţiile constituite pentru fosta B. conform Convenţiei Cadru sunt considerate, de la data semnării tranzacţiei, ca fiind constituite pentru A.V.A.S. şi vor fi exercitate de către acesta.
În drept, s-a considerat de către prima instanţă, că acţiunea nu este întemeiată, constatându-se că prin încheierea tranzacţiei reclamanta SC D.A. SA a renunţat la orice pretenţii prezente sau viitoare împotriva pârâtei A.V.A.S. derivând din raporturile stabilite cu fosta B. prin Convenţia cadru, intenţia părţilor fiind ca, în schimbul plăţii de către A.V.A.S. a vărsămintelor restante să se stingă toate litigiile dintre acestea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În motivarea apelului se susţine că hotărârea apelată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 977, art. 978 şi art. 982 C. civ., în sensul că instanţa a făcut o interpretare total abuzivă a clauzei prevăzută în art. 3.2. din contractul de tranzacţie nr. 17669 din 24 noiembrie 2004. Astfel, clauza privind renunţarea la litigiile existente şi viitoare se referă doar la litigiile privind executările silite aflate pe rolul instanţelor de judecată (aşa cum sunt acestea menţionate expres în anexa 1 la contract) şi la drepturi şi pretenţii împotriva B.C.R. derivând din raporturile stabilite cu fosta B. SA.
Ca atare, susţine apelanta, renunţarea este limitată doar la drepturi şi pretenţii împotriva B.C.R., întrucât acestea au fost transferate în sarcina A.V.A.S., iar nu şi la pretenţii sau drepturi pe care reclamanta le-ar avea faţă de A.V.A.S., voinţa reală a părţilor contractante a fost în acest sens iar aceasta rezultă atât din elemente intrinseci clauzelor contractului de tranzacţie (cuprinse în art. 1.9, art. 2, art. 7.2 şi art. 10.2), cât şi din elemente extrinseci contractului de tranzacţie.
În drept apelanta a invocat dispoziţiile art. 282-298 C. proc. civ.
Pe parcursul judecării apelului a fost administrată proba cu înscrisuri, depuse la dosar de ambele părţi, precum şi proba cu expertiză contabilă având ca obiectiv stabilirea profitului net nerealizat de apelantă în perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005, ca urmare a neîndeplinirii de către A.V.A.S. a obligaţiilor din convenţia cadrul nr. 1345 din 8 noiembrie 1996 (filele 106 â€" 129 din dosarul Curţii de Apel Bucureşti - vol. I).
La termenul de judecată din 26 octombrie 2009, intimata a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat, în raport cu sentinţa civilă nr. 3918/2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 3073/2005, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia civilă nr. 1929 din 25 mai 2007) precum şi Decizia Î.C.C.J. nr. 995/2009.
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost unită cu fondul de către instanţa de apel, prin încheierea din 18 ianuarie 2010.
Prin Decizia comercială nr. 243 din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată, şi a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele.
În ce priveşte excepţia invocată s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece nu este întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Dacă identitatea de părţi este întrunită, în ce priveşte celelalte două categorii de identitate, de obiect şi cauză, acestea nu sunt întrunite.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată soluţionată irevocabil prin Decizia comercială nr. 1929 din 22 mai 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei A.V.A.S. la plata sumei de 2.149.184 dolari SUA, constând în prejudiciul efectiv cauzat reclamantei (damnum emergens) în perioada 10 octombrie 2002 â€" 31 decembrie 2002, pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale de către pârâtă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie â€" filele 230-232 din dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, â€" vol. I, Decizia comercială nr. 344 din 2 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, â€" filele 233- 237 din dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, â€" vol. I şi sentinţa comercială nr. 3918 din 27 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, â€" filele 238- 242 din acelaşi dosar).
Ca atare, obiectul cauzei soluţionată irevocabil anterior se referă la pretenţii izvorâte dintr-un prejudiciu efectiv cauzat în perioada 10 octombrie 2002- 31 decembrie 2002, iar cauza acestei pretenţii îşi are izvorul într-o răspundere civilă contractuală referitoare la daune pentru prejudiciu efectiv.
În cauza de faţă însă, aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta solicită obligarea pârâtei la acoperirea foloaselor nerealizate (lucrum cessans), respectiv profit net nerealizat de către reclamantă în perioada 1 ianuarie 2005 â€" 31 decembrie 2005, ca urmare a faptului că pârâta nu a virat la termenele stipulate diferenţa de 14.000.000 dolari SUA asumată prin convenţia cadru din 8 noiembrie 1996, iar perioada vizată este situată după încheierea contractului de tranzacţie dintre părţi (din 25 noiembrie 2004).
Cu privire la teza intimatei în sensul că nu a înţeles să invoce excepţia autorităţii de lucru judecat, ca şi excepţie procesuală, ci doar ca o prezumţie absolută care ar avea natura unei apărări de fond, instanţa de apel a apreciat că efectul procesual al autorităţii de lucru judecat nu poate fi decât acela al împiedicării judecării în fond a pricinii, aşa cum reglementează dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Pe fondul apelului, instanţa de apel a reţinut următoarele.
În ce priveşte primul motiv de apel, referitor la faptul că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 977, a art. 978 şi art. 972 C. civ., acesta este nefondat, instanţa de fond făcând o corectă şi judicioasă interpretare a clauzelor contractuale cuprinse în contractul de tranzacţie.
Astfel, aşa cum rezultă din contractul de tranzacţie încheiat între părţi la data de 24 noiembrie 2004 (filele 94-103 din dosarul Tribunalului) obiectul acestuia a fost: Renunţarea în mod necondiţionat de către SC D.A. şi A.V.A.S. Bucureşti, precum şi în mod individual, de către toţi acţionarii SC D.A. […] la toate litigiile existente şi viitoare privind executările silite aflate pe rolul instanţelor de judecată […] precum şi la orice drepturi şi pretenţii împotriva B.C.R. derivând din raporturile stabilite de fosta B., în particular cele rezultând din Convenţia cadru, fie că acestea au făcut obiectul unor procese finalizate, în curs sau ar fi putut face obiectul unora viitoare, întrucât au fost transferate în sarcina A.V.A.S. care substituie B.C.R. conform Ordonanţei nr. 18/2004 (art.3.2 â€" fila 97).
Susţinerea apelantei în sensul că prin această clauză apelanta ar fi renunţat doar la litigiile privind executările silite şi la drepturile şi pretenţiile împotriva B.C.R., iar nu şi la cele îndreptate împotriva A.V.A.S. Bucureşti, nu poate fi primită, deoarece din întregul contract de tranzacţie rezultă că intenţia comună a părţilor a fost stingerea litigiilor existente, dar şi preîntâmpinarea unor litigii viitoare (cum este şi cel de faţă), aşa cum de altfel, este prevăzut scopul tranzacţiei, de dispoziţiile art. 1704 şi următoarele C. civ.
Instanţa de apel a considerat că, în temeiul art. 977, art. 982 şi art. 978 C. civ., interpretarea dată de prima instanţă este corectă şi corespunde regulilor de interpretare stabilite de Codul civil, susţinerea apelantei având natura unei simple speculaţii de text, care însă nu poate fi primită, dat fiind întregul text al tranzacţiei şi sensului ce rezultă din actul întreg.
Apelanta consideră că voinţa reală a părţilor a fost de a renunţa numai la pretenţiile viitoare împotriva B.C.R., iar nu şi împotriva A.V.A.S. Bucureşti, însă o atare interpretare ar lipsi de efecte clauza prin care părţile fac trimitere expresă la subrogarea A.V.A.S. Bucureşti în drepturile şi obligaţiile B.C.R. (toate, fără excepţie…). Din această perspectivă, atât elementele intrinseci clauzelor contractului de tranzacţie, cât şi cele extrinseci conduc la aceeaşi concluzie reţinută corect de către prima instanţă.
În ce priveşte critica referitoare la scopul tranzacţiei, acesta este clar exprimat de părţi în chiar clauza prevăzută în art. 3.2. intitulată Obiectul contractului din aceasta nerezultând, aşa cum se afirmă, că părţile au dorit doar să stingă litigiile existente, fără să convină şi asupra preîntâmpinării unor procese viitoare în raport cu A.V.A.S. Bucureşti.
Dimpotrivă, prin sintagma renunţă la orice drepturi şi pretenţii împotriva B.C.R. derivând din raporturile stabilite cu fosta B., în particular cele rezultând din Convenţia cadru, fie că […] ar fi putut face obiectul unora viitoare, întrucât au fost transferate în sarcina A.V.A.S. Bucureşti, care substituie B.C.R., conform Ordonanţei nr. 18/2004 instanţa de apel a apreciat că părţile au dorit, printre altele, şi să preîntâmpine litigii viitoare (cum este cel de faţă) împotriva B.C.R. sau împotriva A.V.A.S. Bucureşti (în calitate de subrogat în drepturile şi obligaţiile B.C.R., la rândul să, subrogată în drepturile şi obligaţiile B.).
În fine, critica apelantei privind posibilitatea părţilor de a rezolva pe cale amiabilă orice divergenţă privind interpretarea şi executarea contractului de tranzacţie (art. 12.4 din contract) nu poate fi apreciată drept un motiv de apel propriu-zis, de vreme ce apelanta nu arată în ce mod o astfel de susţinere ar putea fi aptă de a conduce la reformarea hotărârii primei instanţe, mai ales că fiind declanşat litigiul, este cert că soluţionarea amiabilă nu a fost posibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC D.A. SA Bucureşti, aducându-i următoarele critici:
1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 977 şi art. 982 C. civ., raportat la dispoziţiile art. 3.2 din Contractul nr. 17669 din 24 noiembrie 2004.
Astfel, din observarea cuprinsului dispoziţiilor art. 3.2 din Contract, se desprind două situaţii juridice, şi anume:
a) litigii existente şi viitoare privind executările silite aflate pe rolul instanţelor de judecată, litigii menţionate în anexa I la Contract, şi,
b) drepturi şi pretenţii împotriva B.C.R., derivând din raporturile stabilite cu fosta B., fie că acestea au făcut obiectul unor procese finalizate, în curs de desfăşurare sau ar fi putut face obiectul unor procese viitoare.
Recurenta susţine că interpretarea greşită s-a făcut în ce priveşte cea de-a doua situaţie juridică, deoarece aceasta se referă la drepturi şi pretenţii împotriva B.C.R., însă nu se referă la A.V.A.S.
Se mai susţine de către recurenta-reclamantă că acest lucru rezultă din elementele intrinseci ale contractului de tranzacţie nr. 17669 din 24 noiembrie 2004, respectiv din dispoziţiile art. 1.9, art. 2, art. 7.2 şi art. 10.2 dar şi din elementele extrinseci contractului de tranzacţie, respectiv din faptul că la data de 26 octombrie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a încuviinţat executarea silită prin poprirea conturilor debitoarei B.C.R.; din faptul că la data de 28 octombrie 2004 organul de executare a înfiinţat poprirea asupra contururilor debitoarei B.C.R., prin adresa nr. 45513 din 28 octombrie 2004; din faptul că nota de fundamentare care a stat la baza adoptării OUG nr. 85 din 28 octombrie 2004 a fost iniţiată de către A.V.A.S. iar iniţiativa tranzacţionării a aparţinut tot A.V.A.S.-ului.
Recurenta-reclamantă accentuează faptul că a renunţat la drepturile şi pretenţiile împotriva B.C.R. SA doar pentru că acestea au trecut la A.V.A.S.
Totodată, se susţine de către recurenta-reclamantă că Decizia nr. 1172 din 7 aprilie 2009, pronunţată de INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE în dosarul nr. 47331/3/2007 are autoritate de lucru judecat cu privire la interpretarea art. 3.2 din contractul de tranzacţie, iar instanţa de apel trebuia să-şi întemeieze soluţia pe această problemă de drept rezolvată în mod irevocabil de INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
2. Voinţa reală a părţilor contractante a fost reconfirmată de pârâta A.V.A.S. şi constatată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 3918 din 27 septembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 3073/2005, prin răspunsul dat de reprezentantul A.V.A.S. cu privire la interpretarea dată la art. 3.2 din Convenţia de tranzacţie.
Recurenta-reclamantă susţine că prin acest răspuns reprezentantul A.V.A.S. a confirmat faptul că s-a renunţat doar la drepturile şi pretenţiile împotriva B.C.R. dar nu şi la cele împotriva A.V.A.S.
3. Cu toate că în contractul de tranzacţie nr. 17669 din 24 noiembrie 2004, la art. 12.4 se prevede că orice divergenţă dintre părţi cu privire le interpretarea şi executarea contractului va fi rezolvată pe cale amiabilă, intimata-pârâtă nu a răspuns la încercarea de conciliere directă promovată de recurenta-reclamantă în baza art. 7201 C. proc. civ.
La data de 15 decembrie 2010 intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, precum şi soluţionarea cauzei în lipsă.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Prima critică nu poate fi reţinută, instanţa de apel făcând o corectă aplicarea a dispoziţiilor art. 969, art. 977 şi art. 982 C. civ., raportat la dispoziţiile cuprinse în contractul nr. 17669 din 24 noiembrie 2004, în special la dispoziţiile cuprinse în art. 3.2 din acest contract.
Instanţa de apel a interpretat în mod logic, în concordanţă cu voinţa reală a părţilor, dispoziţiile art. 3.2 din respectivul contract, reţinând că părţile au renunţat, în mod necondiţionat, la toate litigiile prezente şi viitoare privind executările silite aflate pe rolul instanţelor de judecată, dar şi la orice drepturi şi pretenţii împotriva B.C.R., derivând din raporturile stabilite cu fosta B., fie ca acestea au făcut obiectul unor procese finalizate, în curs de desfăşurare sau care ar fi putut face obiectul unor procese viitoare, inclusiv împotriva A.V.A.S., cum este şi cel de faţă.
Interpretarea dată de către reclamanta-recurentă tezei a II din art. 3.2 din contractul nr. 17669 din 24 noiembrie 2004 nu poate fi primită, deoarece, este împotriva logicii să renunţi la drepturi şi pretenţii doar împotriva cedentului şi nu în ce priveşte şi pe cesionar, pentru că altfel ar însemna că recurenta-reclamantă renunţa la ceva ce oricum nu mai avea, drepturile şi pretenţiile împotriva B.C.R. derivând din raporturile stabilite cu fosta B., precum şi cele prevăzute în Convenţia Cadru fiind transferate în sarcina A.V.A.S., conform OUG nr. 85/2004.
Prin urmare, este clar că recurenta-reclamantă, ca parte a acestui contract, a dorit, împreună cu intimata-pârâtă, să stingă şi orice litigiu viitor, renunţând şi la orice drepturi şi pretenţii viitoare de la A.V.A.S., pentru că nu putea să mai renunţe decât la acestea, cele faţă de B.C.R. fiind transferate asupra A.V.A.S.
În ce priveşte critica referitoare la autoritatea de lucru judecat pe care ar avea-o Decizia nr. 1172 din 7 aprilie 2009 pronunţată de INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE în dosarul nr. 47331/3/2007, aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, a fost invocată pentru prima dată direct în faţa instanţei de recurs, în faţa instanţei de apel fiind invocată doar excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei comerciale nr. 1929 din 22 mai 2007 a INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, excepţie respinsă de către instanţa de apel pe motiv că în această decizie obiectul cauzei îl reprezenta prejudiciul efectiv cauzat reclamantei, iar în cauza de faţă obiectul litigiului îl constituie folosul nerealizat, însă cu privire la respingerea acestei excepţii recurenta-reclamantă nu a făcut nici o critică în motivele de recurs.
De altfel, din interpretarea unitară a dispoziţiilor contractului de tranzacţie nr. 17669 din 25 noiembrie 2004, inclusiv a dispoziţiilor art. 1.9, art. 2, art. 7.2 şi art. 10.2 dar şi ale art. 3.1 şi art. 3.2 rezultă că voinţa reală a părţilor a fost aceea de a înlătura atât litigiile existente dar şi de a preveni apariţie unor litigii viitoare între părţi.
Nici din elementele extrinseci contractului de tranzacţie invocate de către recurenta-reclamantă nu se poate desprinde faptul că aceasta ar fi renunţat doar la drepturile şi pretenţiile cu privire la B.C.R., deoarece prin OUG nr. 85 din 28 octombrie 2004, aceste drepturi şi pretenţii au fost preluate de către A.V.A.S., contractul de tranzacţie fiind încheiat după data adoptării acestei ordonanţe, dispoziţiile art. 3.2 neavând sens decât dacă se referă la A.V.A.S., deoarece la data încheierii contractului de tranzacţie aceste drepturi şi pretenţii trecuseră din sarcina B.C.R. în sarcina A.V.A.S.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Este evident faptul că cele susţinute de către recurenta-reclamantă nu corespund adevărului, deoarece prin sentinţa nr. 3918 din 27 septembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă acţiunea reclamantei din cauza de faţă, acţiune ce se referea la prejudiciul efectiv suferit în perioada 10 octombrie â€" 31 decembrie 2002, apelul formulat de către reclamantă împotriva acestei sentinţe fiind respins prin Decizia comercială nr. 344 din 2 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, (dosar nr. 36428/2/2005), recursul declarat împotriva aceste decizii fiind respins prin Decizia nr. 1929 din 22 mai 2007 a INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
3. Cea de-a treia critică nu poate fi reţinută, aceasta neconstituind un motiv de recurs propriu-zis, nefăcându-se nicio trimitere la nelegalitatea deciziei recurate, sub aspectul neîndeplinirii procedurii de conciliere directă, prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Având în vedere cele de mai sus în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.A. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 243 din 16 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 886/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 962/2011. Comercial → |
|---|
