Contestaţie la executare. Decizia nr. 103/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 11070/271/2009
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 103/R/.> Ședința publică din 04 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. A.
Judecător: B. D.
Judecător: O. C. C.
Grefier V. E. E.
Pe rol fiind judecarea recursului comercial introdus de recurentele S.C. G. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A. (succesoarea S.C. G. ASIGURĂRI S.A.), cu sediul social în București, .-60, etaj 4, sector 1, și S.C. A. ELETTRONICA S.R.L., cu sediul procesual ales în Oradea, Calea Borșului, nr. 38/M, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata Societatea de Executori Judecătorești „B.”, cu sediul în Oradea, .. 1, jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr. 1456/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei S.C. G. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A, c.j. L. M. M., în baza împuternicirii pe care o depune la dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, recursurile se află la primul termen de judecată, sunt motivate, recursul formulat de S.C. A. ELETTRONICA S.R.L este legal timbrat, recursul formulat de S.C. G. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A nu este legal timbrat, după care:
Reprezentanta recurentei S.C. G. România Asigurare Reasigurare S.A depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 97 lei și timbru judiciar 0,50 lei. Arată că, nu are alte probe de propus sau cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, în baza art.150 C.pr.civ. socotește cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului formulat de S.C. G. România Asigurare Reasigurare S.A, modificarea în parte a sentinței atacate, rejudecarea cauzei pe fond și reducerea onorariului avocațial în faza de executare silită la o sumă rezonabilă, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxe timbru. Arată că, instanța de fond a stabilit că onorariul avocațial cuvenit apărătorilor intimatei în faza de executare silită este de 3.000 euro. Aceasta sumă deși redusă față de suma stabilită inițial prin Procesul verbal de executare silită, este nejustificat de mare în raport de faptul că, după ce în fața instanței de fond unde problemele de drept dezbătute, probațiunea au fost dificile, creditoarea a fost reprezentantă de un singur apărător, însă în dosarul de executare silită a fost reprezentată de doi apărători. Învederează că suma solicitată nu poate fi justificată prin prisma muncii depusă de apărătorii intimatei, fiind exagerată raportat la împrejurarea că prestația celor doi avocați s-a rezumat doar la faza de executare silită. Solicită respingerea recursului formulat de S.C. A. ELETTRONICA S.R.L.
După luarea cauzei, dar înainte de închiderea dezbaterilor se prezintă reprezentanta recurentei S.C. A. ELETTRONICA S.R.L, av. G. L., în baza împuternicirii avocațiale de la dosar. Depune la dosar dovada cheltuielilor ocazionate în prezenta cauză, respectiv copia facturii nr. 78/14.12.2011, nr. 79/14.12.2011, nr. 84 din 16.02.2010 și extrase de cont, arătând că în onorariul avocațial sunt incluse și deplasările în Italia. Solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii contestației la executare, menținerii Procesului verbal și a tuturor actelor de executare, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxe de timbru. Solicită respingerea recursului formulat de S.C. G. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A.
Instanța considerând cauza lămurită închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 3296/2012 Judecătoria Oradea a admis în parte, contestația formulată de contestatoarea S.C. G. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. (succesoarea S.C. G. ASIGURĂRI S.A.) în contradictoriu cu intimații S.C. A. ELETTRONICA S.R.L și Societatea de Executori Judecătorești „B.” și, în consecință:
A anulat în parte Procesul Verbal din 26.06.2009 întocmit în dosarul execuțional nr. 720/E/2009 al Societății de Executori Judecătorești „B.”, precum și actele de executare silită subsecvente, pentru suma de 7.000 euro reprezentând onorariul avocațial în faza de executare silită (3.500 euro pentru av. Z. R. și 3.500 euro pentru av. N. – D. G. E.), respectiv pentru suma de 29.500,10 lei reprezentând echivalentul în lei a acestei sume, la cursul BNR avut în vedere de executorul Judecătoresc.
A menținut actele de executare silită sus menționate pentru diferența de 3.000 euro reprezentând onorariul avocațial în faza de executare silită (1.500 euro pentru av. Z. R. și 1.500 euro pentru av. N. – D. G. E.), respectiv pentru suma de 12.642,90 lei reprezentând echivalentul în lei a acestei sume, la cursul BNR avut în vedere de Executorul Judecătoresc, precum și pentru celelalte sume puse în executare silită, prin actele de executare silită mai sus arătate, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că :
În fapt, prin sentința comercială nr. 540/. mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 4608/111/. și irevocabilă prin decizia nr. 1617/2011 din 14.04.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, instanța a admis cererea formulată de intimata S.C. A. ELETTRONICA S.R.L. Italia împotriva contestatoarei S.C. G. ASIGURĂRI S.A., și a obligat-o pe contestatoare să plătească intimatei suma de 218.600 euro cu titlu de despăgubiri, în echivalent în lei la cursul zilei din data plății, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 6.000 euro în echivalent în lei la cursul zilei din data plății, reprezentând onorariu de avocat, și 11.214,40 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Prin cererea înregistrată la data de 23.06.2009 la Societatea de Executori Judecătorești B., sub dosar execuțional nr. 720/E/2009, intimata S.C. A. ELETTRONICA S.R.L. a solicitat a se proceda la executarea silită a contestatoarei pentru suma de 224.600 euro, în echivalent în lei la cursul zilei din data plății, precum și pentru suma de 11.214,40 lei, datorate de către contestatoarea din prezenta cauză, în baza sentinței comerciale mai sus arătate pronunțate de Tribunalul Bihor, sentință care este executorie. Prin cererea de executare silită s-a menționat că, din suma totală de 224.600 euro, suma de 218.600 euro este datorată cu titlu de despăgubiri, iar 6.000 euro reprezintă onorariul de avocat din faza de judecată. S-a menționat totodată faptul că suma de 11.214,40 lei reprezintă taxă de timbru și timbru judiciar. De asemenea, s-au solicitat și cheltuieli de executare în cuantum de 10.000 euro, echivalent în lei, reprezentând onorarii de avocați în faza de executare silită.
Printr-o altă adresă scrisă, depusă la S. B. tot la data de 23.06.2009, intimata din prezenta cauză a solicitat Executorului Judecătoresc să realizeze plata cheltuielilor de executare după cum urmează: suma de 5.000 euro în echivalent în lei în contul Cabinetului de Avocat N. – D. G. E., suma de 5.000 euro în echivalent în lei în contul Cabinetului de Avocat Z. R. și suma de 5.000 lei în contul deschis la Banca UNICREDIT Ț. ORADEA pe numele MICROROM S.R.L. Odată cu adresa sus menționată, intimata a depus la dosarul execuțional copii după factura GN 027 din 23.06.2009 emisă de Cabinetul de Avocat N. – D. G. E. pentru suma de 5.000 euro reprezentând onorariu de avocat, conform contractului de asistență juridică din 23.06.2009, precum și după factura nr. 105 din 23.06.2009 emisă de Cabinetul de Avocat Z. R., pentru suma de 5.000 euro, reprezentând onorariu de avocat, conform contractului din 23.06.2009. pentru suma de 5.000 lei menționată de intimată în adresa mai sus menționată, nu s-au depus acte justificative în dosarul execuțional.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Oradea în data de 25.06.2009, Executorul Judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a sumelor menționate prin sentința comercială nr. 540/. executare, respectiv Judecătoria Oradea, prin Încheierea nr. 750/2009 din 26.06.2009 pronunțată în dosarul nr._, a admis cererea formulată de Executorul Judecătoresc și a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. 720/E/2009.
La data de 26.06.2009, prin Procesul Verbal întocmit în baza prevederilor art. 3711 din codul de procedură civilă în dosarul execuțional nr. 720/E/2009, Executorul Judecătoresc a stabilit valoarea creanței urmărite ca fiind în cuantum de 1.021.934,93 lei, care se compune din următoarele sume: I) debitul, compus din: 1) suma de 218.600 euro x 4,2143 lei = 921.245,98 lei, cu titlu de despăgubiri transformate în lei la cursul BNR din 26.06.2009 (1 euro = 4,2143 lei); 2) suma de 6.000 euro x 4,2143 lei = 25.285,80 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, transformate în lei la cursul BNR din 26.06.2009; 3) suma de 11.214,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă timbru, totalul debitului fiind stabilit astfel la suma de 957.746,18 lei; II) cheltuieli de urmărire/executare, reprezentând onorariul de executare în cuantum de 19.194,92 lei + TVA de 2.697,03 lei, reprezentând 21.891,95 lei, reținându-se faptul că 5.000 lei reprezintă avans fără TVA achitat de un cumpărător extern; III) cheltuieli de executare: 1) taxe poștale 8,8 lei; 2) comisioane bancare 26 lei; 3) onorariu avocat 10.000 euro x 4,2143 lei = 42.143 lei – onorariu avocațial, transformat în lei la cursul BNR mai sus arătat, cu mențiunea că suma de 5.000 euro reprezintă onorariul pentru av. Z. R. și suma de 5.000 euro reprezintă onorariul pentru av. N. – D. G. E.; 4) alte cheltuieli în sumă de 100 lei = TVA de 19 lei = 119 lei, conform Hotărârii nr. 2/2007 a UNEJR. S-a arătat astfel că totalul cheltuielilor de urmărire (II + III) se ridică la suma de 64.188,75 lei. S-a mai făcut mențiunea că Procesul Verbal sus menționat constituie titlu executoriu, în temeiul dispozițiilor art. 3711 din Codul de Procedură Civilă.
Ulterior, Executorul Judecătoresc a emis Somația de Plată nr. 1/29.06.2009 către societatea reclamantă, pentru plata sumei mai sus arătate, iar ulterior a emis Somația de Plată nr. 2/02.07.2009, după care a emis adresa de înființare a popririi către RAIFFEISEN BANK S.A. pentru diferența de plată rămasă neachitată de 42.143 lei, restul creanței puse în executare silită fiind plătit de către societatea contestatoare. Societatea contestatoare a fost înștiințată despre înființarea popririi, prin adresa nr. 720-1/07.07.2009, de către Executorul Judecătoresc.
La data de 01.09.2009, așa cum a rezultat din Procesul Verbal întocmit de Executorul Judecătoresc la acea dată, s-a plătit reprezentantului societății intimate și diferența de 42.143 lei reprezentând onorariul avocațial. La data de 08.09.2009, s-a întocmit de către Executorul Judecătoresc, procesul verbal de închidere a dosarului execuțional, cu mențiunea că s-a realizat integral obligația prevăzută de titlul executor, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii.
Raportat la prima Somație de Plată mai sus arătată, instanța a constatat că societatea contestatoare a formulat contestația la executare în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art. 401 din Codul de Procedură Civilă.
În ce privește fondul contestației la executare, instanța a considerat că aceasta este admisibilă. Astfel, conform prevederilor art. 399 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Conform prevederilor art. 399 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. În baza art. 3717 alin. 4 din Codul de Procedură Civilă, pentru sumele menționate în procesul verbal de cheltuieli întocmit de Executorul Judecătoresc, acest proces verbal constituie titlu executoriu.
În consecință, procesul verbal de cheltuieli poate fi contestat pe calea contestației la executare, sub toate aspectele acestuia, inclusiv sub aspectul cuantumului onorariilor avocațiale avansate de creditoare pentru faza de executare silită. În consecință, instanța aanalizat aceste onorarii avocațiale, în raport de susținerile contestatoarei și de actele de la dosarul prezentei cauze. Instanța a apreciat că sumele puse în executare silită cu titlu de onorarii avocațiale în faza de executare silită sunt nepotrivit de mari, față de complexitatea prestației efectuate de cei doi avocați ai creditoarei. În situația în care, în faza judecății onorariul avocațial a fost de 6.000 euro, nu se justifică în niciun caz ca, același tip de cheltuieli să fie mult mai mari în faza executării silite.
Astfel, în afara cererii de executare silită, prin care creditoarea a solicitat punerea în executare a sentinței comerciale pronunțate de Tribunalul Bihor, și a unei scurte adrese înaintate către societatea contestatoare, la două zile după înregistrarea cererii de executare silită, nu mai există la dosarul execuțional comunicat instanței niciun alt înscris care să fi fost formulat de către creditoare prin avocatele acesteia. În aceste condiții, instanța a considerat că executarea silită a sumei de 10.000 euro, în echivalentul în lei, cu titlu de onorarii avocațiale în faza de executare silită, este total nejustificată. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, din adresa comunicată contestatoarei de către intimată, prin cele două avocate, a doua zi după sesizarea organului de executare, a rezultat cu claritate că societatea contestatoare și-a manifestat disponibilitatea de a efectua plata, aceasta fiind însă îndrumată de intimată să efectueze plata sumelor în contul S. B., după ce va primi somația și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită. Prin urmare, instanța a considerat că, raportat la demersurile efectuate de intimată prin intermediul celor două avocate, constând în celor două scurte înscrisuri întocmite de acestea (cererea de executare silită și adresa înaintată societății contestatoare), este absolut nejustificată executarea silită a sumei reprezentând 10.000 euro în echivalentul în lei, cu titlu de onorariu avocațial în faza executării silite. Din contră, instanța a apreciat că, în faza executării silite, dată fiind complexitatea redusă a prestațiilor efectuate de avocați, sunt justificate onorarii avocațiale care să reprezinte cel mult jumătate din cheltuielile de judecată cu onorariile avocațiale avansate în faza judecății. Astfel, dacă în faza judecății, au fost încuviințate de către instanță cheltuieli de judecată de 6.000 euro, instanța consideră că, în faza executării silite sunt justificate onorarii avocațiale în valoare totală de cel mult 3.000 euro, respectiv câte 1.500 euro pentru fiecare avocată. Punerea în sarcina debitoarei a unui onorariu avocațial mai mare de 3.000 euro, în faza de executare silită, este în mod evident, excesivă și nerezonabilă. Astfel, suma care depășește valoarea de 3.000 euro a urmat să rămână în sarcina creditoarei, care a încheiat contractele de asistență juridică pentru aceste sume, nejustificat de mari, fiind astfel de acord să avanseze onorariile avocațiale în acest cuantum.
Prin urmare, instanța a admis în parte, contestația la executare formulată de contestatoare și a anulat, în parte, Procesul Verbal din 26.06.2009 întocmit în dosarul execuțional nr. 720/E/2009 al Societății de Executori Judecătorești „B.”, precum și actele de executare silită subsecvente, pentru suma de 7.000 euro reprezentând onorariu avocat (reprezentând 3.500 euro pentru av. Z. R. și 3.500 euro pentru av. N. – D. G. E.), respectiv pentru suma de 29.500,10 lei reprezentând echivalentul în lei a acestei sume, la cursul BNR avut în vedere de Executorul Judecătoresc, menținând actele de executare silită pentru onorariul de avocat în cuantum de 3.000 euro (reprezentând 1.500 euro pentru av. Z. R. și 1.500 euro pentru av. N. – D. G. E.), respectiv pentru suma de 12.642,90 lei reprezentând echivalentul în lei a acestei sume, precum și pentru celelalte sume puse în executare silită.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs contestatoarea S.C. G. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și rejudecând pe fond cauza, reducerea onorariului avocațial în faza de executare silită de la suma de 3000 euro, stabilită de instanța de fond (câte 1500 euro pentru fiecare avocat), la o sumă rezonabilă, în acord cu prestația apărătorilor intimatei.
În motivarea cererii de recurs se arată că potrivit Procesului Verbal încheiat de S. „B." în data de 26.06.2009 în dosarul execuțional nr.720/E/2009, la cap. III, „Cheltuieli de executare", executorul judecătoresc a stabilit în sarcina recurentei, printre altele, obligația de plată a sumei de 10.000 euro (42.143 lei la cursul BNR din data de 26.06.2009) reprezentând „onorariu avocațial", respectiv 5000 euro pentru avocat Z. R. și 5000 euro pentru avocat N. D. G. E..
Din cuprinsul Somației de Plată nr. 1/29.06.2009 (pag.1) rezultă că suma în discuție reprezintă „onorariu avocațial în faza de executare silită".
Instanța de fond a reținut. în mod corect, că anterior demarării executării silite prestația celor doi apărători ai creditoarei a fost minimală rezumându-se, practic, la redactarea unei cereri de executare silită.
De asemenea, după ce la data de 29.06.2009 recurenta a fost informată despre demararea executării silite, la data de 01.07.2009 a achitat prin virament în conturile bancare indicate de executor sumele reprezentând debitul stabilit prin sentința comercială nr. 540/. Tribunalul Bihor, inclusiv cheltuielile de judecată, onorariu și alte cheltuieli ocazionate de executarea silită fără a mai fi necesare alte demersuri din partea executorului ori a apărătorilor creditoarei.
În opinia recurentei, nici după demararea executării silite prestația celor doi avocați ai creditoarei nu a fost una substanțială. De altfel, din actele dosarului de executare silită nu rezultă că activitatea depusă de apărătorii creditoarei ar fi fost una complexă, cu grad mare de dificultate și care să necesite un efort deosebit.
În acest context, valoarea totală a onorariului avocațial stabilit prin procesul verbal încheiat de executor (10.000 euro) a fost net superioară celui stabilit de instanța de fond pentru prestația apărătorului în dosarul în care s-a soluționat cererea de chemare în judecată (6000 euro).
Cu toate acestea, instanța de fond a stabilit că onorariul avocațial cuvenit apărătorilor intimatei în faza de executare silită, este de 3000 euro (1500 euro pentru avocat Z. R. și 1500 euro pentru avocat N. G. D.). Această sumă, desi redusă față de suma stabilită inițial prin Procesul Verbal de executare silită, este. în continuare, nejustificat de mare în raport de faptul că. după ce în fata instanței de fond unde problemele de drept dezbătute, probatiunea etc. au fost dificile, creditoarea a fost reprezentată de un singur apărător, în dosarul de executare silită aceasta este reprezentată de doi avocați a căror prestație a fost una redundantă, simbolică.
Motivarea instanței de fond potrivit cu care suma de 3000 euro, încuviințată cu titlu de onorariu avocațial în faza de executare silită, reprezintă ½ din cuantumul onorariului avocațial din faza judecății in dosarul nr. 540/. părerea recurentei, netemeinică. Apreciază că nici suma de 3000 euro nu poate fi justificată prin prisma muncii depuse de apărătorii intimatei, fiind exagerată raportat la împrejurarea că prestația celor doi avocați s-a rezumat, practic, doar la simpla redactare unei cereri de executare silită.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 274 alin. 3, art. 299 si urm., art. 399 și urm. C.Proc.civ.
Impotriva aceleași hotărâri a formulat recurs și intimata A. ELETTRONICA S.R.L.. solicitând, în temeiul art 304 pct 7 și 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii contestației formulate de contestatoare . Reasigurare SA, având drept consecință menținerea Procesului verbal din 26.06.2009 și a tuturor actelor de executare subsecvente din dosarul execuțional nr. 720/E/2009 al S. B. din Oradea, ..l, județul Bihor, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru în recurs și onorariu de avocat.
În motivarea căii de atac se arată că hotărârea primei instanțe nu ține cont de apărările formulate de societate cu prilejul dezbaterilor, dovedite cu actele existente la dosar, în care a arătat că a fost o cauză cu o valoarea foarte mare, cauza a urmat două cicluri procesuale ajungând de două ori la înalta Curte, contestatoarea în fond neavând nici un moment intenția de a plăti, contestatoarea în fond încearcă să inducă instanța în eroare cu afirmația că a intenționat plata benevolă în contextul dovedit în care aceasta a contactat creditorul ulterior începerii executării, încercând să amâne executarea și să se sustragă de la plata cheltuielilor de executare deja angajate de către recurentă, cauza a fost soluționată definitiv și irevocabil în favoarea acestei părți de către înalta Curte, după o luptă care a durat ani, în care momentul cel mai important în afara celui al soluției finale, 1-a reprezentat executarea sumelor de bani binemeritate, cheltuielile de judecată nu s-au solicitat decât în mică parte, urmând a fi solicitate pe cale separată, onorariul avocațial a fost stabilit nu numai pentru formularea unei simple cereri de executare silită, ci a ținut cont și de deplasările avocaților în Italia pentru a acorda consultanță în vederea executării sumelor mult-așteptate.
Apreciază, astfel, ca fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct 7 din Codul de procedură civilă, instanța neanalizând în motivare aspectele extrem de relevante învederate de către recurentă și care, potrivit aprecierii sale, ar fi condus la cu totul altă soluție în cauză, menținându-se actele de executare exact așa cum au fost realizate.
În opinia recurentei aspectele cele mai relevante în aprecierea valorică a onorariului, nu sunt analizate deloc (nici măcar amintite) de instanță. Astfel, consideră că soluția este motivată superficial, fapt care reprezintă o veritabilă nemotivare a hotărârii judecătorești (în acest sens și CEDO, Hotărârea Ruiz Torjia vs Spania din 9 decembrie 1994), iar insuficiența motivării se încadrează în motivul de recurs invocat, respectiv 304 pct 7 Cod procedură civilă - I. D., Tratat de procedură civilă. Editura Servo . 123: loan B., Motivele de recurs în procesul civil. Editura Wolters Kluvers, București, 2008, pg 168; CSJ, Decizia nr. 723/200, în Buletinul Jurisprudenței 1990-2003. pg 930
Examinând actele și lucrările dosarului, hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de ambele recurente, instanța reține următoarele:
Așa cum a reținut și instanța de fond, potrivit art. 274 alin. 3 C.Proc.civ., „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
Plecând de la aceste dispoziții legale, în mod judicios a apreciat judecătorul fondului că suma de 10.000 euro (42.143 lei la cursul BNR din data de 26.06.2009) menționată în Procesului Verbal încheiat de S. „B." în data de 26.06.2009 în dosarul execuțional nr.720/E/2009, la cap. III, „Cheltuieli de executare", reprezentând „onorariu avocațial", respectiv 5000 euro pentru avocat Z. R. și 5000 euro pentru avocat N. D. G. E. este disproporționată raportat la complexitatea muncii depuse de acestea în faza de executare silită.
Totuși, prin raportare la criteriul alternativ prevăzut de lege, respectiv valoarea pricinii, în mod corect a apreciat prima instanță că acesta nu ar putea fi coborât sub 3000 euro, câte 1500 euro pentru fiecare din cei doi avocați, ținându-se seama și de onorariul perceput în faza de judecată (6000 euro).
Față de aceste aspecte, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind nici un motiv de casare ori modificare din cele prevăzute de art.304 C.pr.civ, instanța, în temeiul art.312 va respinge, ca neîntemeiate ambele recursuri.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile introduse de recurentele S.C. G. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. (succesoarea S.C. G. ASIGURĂRI S.A.), cu sediul social în București, .-60, etaj 4, sector 1, și S.C. A. ELETTRONICA S.R.L., cu sediul procesual ales în Oradea, Calea Borșului, nr. 38/M, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata Societatea de Executori Judecătorești „B.”, cu sediul în Oradea, .. 1, jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr. 1456 din 30.01.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totalitate.
IREVOCABILĂ.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică 04.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
T. A. B. D. O. C. C.
Grefier,
V. E. E.
Red.jud. T.A/04.04.2013
Jud.fond. O.C.
Tehnored.V.E.
Nr. ex. – 2 ex
← Pretenţii. Decizia nr. 286/2013. Tribunalul BIHOR | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|