Pretenţii. Decizia nr. 425/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 425/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 6456/271/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 425/R/.> Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. V. E.
JUDECĂTOR D. R.
JUDECĂTOR D. S.
GREFIER C. A. H.
Pe rol fiind recursului litigii cu profesioniștii formulat de recurenta ., cu sediul ales în Oradea, .. 8 ., în contradictoriu cu intimata . SRL, cu sediul în .. 122, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr._ /17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederând instanței că la termenul de judecată din data de 13.09.2013 părțile prezente au pus concluzii asupra recursului, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, dată la care a fost amânată pronunțarea pentru termenul din 20 septembrie 2013, la care intimata . SRL a depus prin registratura Tribunalului Bihor concluzii scrise, respectiv pentru acest termen de judecată, după care:
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față Tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ /17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în Oradea, ., . în contradictoriu cu pârâta . SRL cu sediul în Haieu, nr. 122, jud. Bihor.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,90 lei reprezentând rest de preț neachitat și a sumei de 819,13 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Între părți s-au derulat raporturi juridice comerciale concretizate în efectuarea de către reclamnată a unor lucrări de tâmplărie în favoarea pârâtei.
Între părți nu s-a încheiat un contract cu privire la lucrările efectuate ci s-au emis facturi de către reclamnată.
Din materialul probator reiese că pârâta a comandat reclamnatei întreaga lucrare ce conținea 51 uși interior, 2 uși culisante, 14 măsuțe de cafea, o ușă de bucătărie, lambriuri pentru terasa, gard și balustrada, în luna aprilei 2007. La data de 19.04.2007 pârâta a achitat reclamantei cu mai multe chitanțe și facturi – f. 19-26, dosar inițial - în total suma de_ lei cu titlu de avans mobilier. Pârârta susține că acestă sumă reprezenta costul întregii manopere, în timp ce reclamanta susține că prețul lucrării negociat și acceptat de părți era de 60.000 lei. Pe lângă aceste sume pârâta a mai achitat și materialul din care s-au executat lucrările – f. 27-35.
Potrivit raportului de contraexpertiză de la dosar – f. 87 și f. 130, experții în construcții au evaluat lucrarea efectuată de reclamnată în contul pârâtei ca valorând în varianta solicitată de reclamnată suma de_,90 lei, iar în varianta solicitată de pârâtă suma de_,90 lei.
La stabilirea acestor costuri experții au arătat că au ținut cont de materialele cumpărate de pârâtă pe care nu le-au inclus în devizul stabilit – f. 94.
Între cele două valori stabilite de experți instanța de fond s-a raportat la valoarea de_,90 lei având în vedere că din materialul probator reiese că inițial ușile au fost greșite și a fost nevoie ca reclamanta să le modifice. Culpa în executarea greșită a ușilor de către reclamantă aparține reclamnatei având în vedere că din declarațiile martorilor instanța de fond nu a putut reține o culpă a pârâtei, martorii relatând din spusele administratorului reclamantei, niciunul dintre el nefiind prezent la efectuarea măsurătorilor. Obligația de a efectua măsurători exacte în realizarea unei uși, este a tâmplarului, care trebuie să se delaseze la imobil, să ia măsurile exacte și apoi să realizeze ușa și tocul acesteia. Din declarațiile martorilor reiese că dacă ulterior luării măsurătorilor de către tâmplar s-au mai turnat șape, acesta avea obligația de a reveni la pensiune și a lua măsurătorile exacte.
Articolul 969 C.civ. consacră principiul forței obligatorii a contractelor, în temeiul căruia părțile unui contract sunt ținute să-și execute întocmai obligațiile asumate prin încheierea contractului.
În baza art.46 Cod Comercial obligațiile comerciale se dovedesc și cu facturi acceptate. Facturile fac dovada în legătură cu existența actului juridic și cu executarea obligației ce face obiectul lor. Facturile comerciale fac dovadă deplină împotriva emitentului, adică a vânzătorului și în favoarea destinatarului, adică a cumpărătorului. Facturile pot face dovada și în favoarea emitentului cu condiția să fie acceptate la plată de către destinatar. Acceptarea este expresă dacă destinatarul aplică semnătura sa pe un exemplar al facturii. Dacă însă factura nu este semnată de către destinatar și nici nu se poate face dovada de către emitent a unei acceptări tacite a acesteia de către destinatar factura nu poate constitui mijloc de probă împotriva sa.
În speță, instanța de fond a constatat că pârâta avea obligația achitării lucărilor efectuate în valoare totală de_,90 lei, conform raportului de contraexpertiză în construcții, nefiind un contract care să ateste înțelegerea părților, și niciun martor nefiind prezenta la înțelegerea părților. Din această valoare, pârâta a achitat suma de_ lei rămânând un rest de plată de_,90 lei.
Având în vedere că pârâta nu și-a executat obligația de plată a restului de preț, instanța de fond a admis acțiunea în parte și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de_,90 lei reprezentând preț neachitat.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cotă de 1% pe zi de întârziere, instanța de fond a respins acest capăt de cerere având în vedere că penalitățile solicitate nu au fost acceptate, negociate și înscrise printr-un contract între părți ci inserate de către creditoare în factura fiscala nr._/08.10.2007, deși în facturile anterioare privind avansul pe lucrare de la f. 19-25 dosar anterior în niciuna dintre ele nu s-au prevăzut astfel de penalități. Factura fiscala nr._/08.10.2007 nici măcar nu a fost semnată și acceptată de pârâtă.
Prin urmare, instanța a admis acțiunea în parte și a obligat pârâta la plata debitului principal de_,90 lei.
Conform art. 274 alin. 1 C.proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, pârâta este cea care a căzut în pretenții existând și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, instanța a admis în parte proporțional cu valoarea pretențiilor admise, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 819,13 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. A compensat cheltuielile de judecată în ceea ce privește onorariul avocațial și onorariile experților achitate în cauză având în vedere că pretențiile stabilite de instanță reprezintă cota de 37% din valoarea obiectului cererii principale de chemare în judecată. Astfel celelalte cheltuieli de onorariu avocațial și onorarii expertiză au rămas în sarcina fiecărei părți așa cum au fost achitate pe parcursul procesului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs recurenta . solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii în întregime a acțiunii pe care a formulat-o, cu consecința obligării intimatei . SRL la plata sumei de_ lei reprezentând preț neachitat, conform facturii nr._/2007 și a sumei de 5475 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acestei sume pentru perioada de 1095 de zile. Solicită instanței de recurs să dispună obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cauză în prima instanță.
În motivare se arată că într-un prim ciclu procesual instanța a admis în parte acțiunea, prin Sentința civilă nr. 3586/2009, obligând pârâta la plata diferenței de preț neachitate în sumă de_ lei, nefiind acordate penalități de întârziere în cuantum de 0,1%.. Tribunalul Bihor prin decizia Comercială nr. 221/R/. dosar nr._, a admis ca fondat recursul pârâtei dispunând casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize. În reluarea ciclului procesual s-a efectuat un raport de expertiză stabilind valoarea lucrărilor la suma de_ lei fără TVA și un raport de contraexpertiză care a stabilit două variante cu valori de_ lei și_ lei. Consideră că instanța de fond nu putea interveni în convenția dintre părți și să stabilească un alt preț, încălcând prin intervenția sa principiul libertății contractuale. Mai arată că în mod nejustificat instanța de fond a optat pentru cea de-a doua valoare din lucrarea de contraexpertiză.
Recurenta mai învederează instanței că în mod nelegal instanța a respins capătul de cerere având ca obiect plata penalităților de întârziere, acestea fiind convenite prin convenția verbal încheiată între părți și tot în mod nelegal, consideră recurenta instanța nu a acordat cheltuieli de judecată în integralitate, cu toate că s-a reținut culpa procesuală a pârâtei.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
La data de 20.09.2013 intimata . SRL a depus concluzii în vederea soluționării recursului și a solicitat respingerea acestuia cu motivarea că instanța de fond nu a intervenit, prin soluția pronunțată, între părți, ci a stabilit clauzele contractului care nu s-a încheiat în formă scrisă, stabilind prețul serviciilor prestate de către recurentă.
De asemenea, intimata a susținut că prin soluția pronunțată instanța de fond s-a conformat întocmai îndrumărilor din decizia de casare care a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, necesitatea efectuării unui raport de expertiză în cauză, pentru stabilirea întinderii obligațiilor părților, fiind vorba de efectuarea unei expertize și a unei contraexpertize, instanța a confirmat lucrarea considerată pertinentă în cauză și că, în mod corect a respins cererea privind acordarea de penalități, această clauză nefiind negociată între părți.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 cod. Proc. Civ, tribunalul constată că recursul nu este fondat, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente la o stare de fapt judicios stabilită pe baza probelor administrate în cauză.
Între părți s-au derulat raporturi juridice comerciale constând în confecționarea de către reclamanta-recurentă . a unor obiecte de mobilier pentru pârâta-intimată, reprezentând: 51 de uși de interior, 2 uși culisante, 14 măsuțe de cafea, o ușă de bucătărie, lambriuri pentru terasă, gard și balustradă, în perioada aprilie 2007, dar pentru acre nu s-a încheiat între părți un contract scris, ci doar s-au emis facturi, pârâta achitând suma de 36.400 lei.
În legătură cu suma achitată de către pârâtă, între părți au apărut neînțelegeri, fiecare parte având argumente diferite, respectiv reclamanta că suma plătită reprezintă contravaloarea ușilor de exterior și a măsuțelor și au rămas neplătite celelalte obiecte de mobilier, iar pârâta că a achitat integral contravaloarea tuturor obiectelor confecționate de către reclamantă.
În stabilirea pretențiilor, instanța de fond a administrat, în rejudecare, proba cu interogatoriul părților, efectuarea unei expertize de specialitate și a unei contraexpertize, conformându-se întocmai dispozițiilor instanței de control judiciar, precum și proba cu martori.
A reținut instanța de fond, în mod clar și temeinic, că reclamanta a executat mai multe obiecte de mobilier pentru pârâtă, scop în care a achiziționat mai multe materiale necesare, la care a adăugat și celelalte activități manopera, utilajele și transportul produselor finite, costul total fiind de 49.845 lei – varianta susținută de către reclamantă și de 48.137 lei – varianta susținută de către pârâtă,
Deoarece, așa cum s-a reținut din celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați, instanța a stabilit că pentru ușile de interior a fost necesar să fie modificate, datorită unor măsurători inexacte, făcute chiar de către acesta, iar lucrările efectuate în plus, nu pot fi suportate de către pârâtă, atâta timp cât culpa aparține exclusiv reclamantei.
În temeiul dispozițiilor art.969 din Codul civil și a dispozițiilor art. 46 din Codul Comercial, în vigoare la data introducerii acțiunii în instanță, 08.04.2008, instanța a stabilit că pârâta datorează suma de 11.718,90 lei, diferența dintre valoarea totală de 48.118,90 lei a obiectelor de mobilier executate și suma achitată deja de 36.400 lei, dând o interpretare corectă textelor legale arătate.
Instanța a respins suma privind acordarea de penalități, cu motivarea temeinică și legală că acestea nu au fost negociate, acceptate și stabilite într-un contract între părți, iar factura în care au fost inserate nu a fost nici semnată și nici acceptată de către pârâtă.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art 274 Cod. Proc. Civ., instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată dovedite, respectiv taxa judiciară de timbru aferentă cererii introductive la instanță și a compensat cheltuielile cu expertiza și contraexpertiza efectuate în cauză de către părți, instanța ținând seama de faptul că acțiunea a fost admisă în parte, adică în procent de 37 % din valoarea pretențiilor solicitate inițial prin cererea de chemare în judecată.
Motivele de recurs invocate de către recurentă nu înlătură prevederile legale arătate și constatând că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, tribunalul va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta ., cu sediul ales în Oradea, .. 8 ., în contradictoriu cu intimata . SRL, cu sediul în .. 122, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr._ /17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. V. E. D. R. D. S.
GREFIER
C. A. H.
Red.Jud. D.S.
Red.jud.fond. D.L.
Tehn.red. C.H./2 ex/16.10.2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 244/2013. Tribunalul BIHOR | Pretenţii. Decizia nr. 286/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
