Contestaţie la executare. Decizia nr. 244/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Decizia nr. 244/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 15055/271/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 244/R/.> Ședința publică de la 20 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. T.
Judecător D. B.
Judecător A. S.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea recursului comercial declarat de recurenta ., cu sediul în loc.București, ., sector 1, în contradictoriu cu intimatul P. V., cu dom.loc.oradea, ..11, ., împotriva sentinței civile nr.4234 din 15.03.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 13 mai 2013, când partea prezentă a pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 20 mai 2013, după care:
TRIBUNALUL
DELIBERÂND,
Asupra recursului de față Tribunalul constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 4234 din 15.03.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul în București, ., sector 1 în contradictoriu cu intimatul P. V., domiciliat în Oradea, .. 11, ..
S-a anulat în parte formele de executare îndeplinite în dosarul execuțional nr. 345/E/2011 al B. B. G. în sensul că debitul total este de 2.229 lei și nu 2.970,20 lei, iar onorariul executorului judecătoresc este de 275,28 lei, nu 368,52 lei.
S-au respins ca nefondate celelalte cereri ale contestatoarei.
A fost obligat intimatul să achite contestatoarei cheltuieli de judecată de 875 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele;
În dosarul de executare nr.345/E/2011 intimatul a procedat la punerea în executare a titlului executoriu sentința civilă nr. 328/LM/2010 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._/111/2010 prin care contestatoarea a fost obligată să achite intimatului drepturile bănești corespunzătoare primei de C. în anul 2007, reprezentând un salariu de bază mediu pe ., sumă ce va fi actualizată cu indicii de inflație de la data plății efective și a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin procesul verbal de stabilire a debitului și cheltuielilor de judecată SEJ B. a stabilit suma totală de recuperat ca fiind 4.138,72 lei, din care: 2.470,2 lei - drepturi C. actualizate, 500 lei - cheltuieli de judecată, 500 lei - onorariu avocat, 150 lei - onorariu expert contabil, 150 lei - cheltuieli de executare și 368,52 lei cu TVA - onorariu executor. Drepturile salariale de C. 2007 actualizate au fost stabilite pe baza unei expertize contabile. Onorariul de expert este justificat prin factura nr. 36/18.l07.2011, iar onorariul de avocat prin chitanța nr. 18/20.04.2011.
În procedura executării silite contestatoarea s-a recuperat o parte debitul de 4.138,72 lei, astfel cu reiese din ordinele de plată aflate la filele 21-24 dosar de executare.
Prin raportul de expertiză contabilă judiciară nr. 18/25.01.2012 s-a calculat suma brută actualizată pentru anul 2007 la 2.480 lei, iar suma netă de plată, după reținerea contribuțiilor sociale și a impozitului, la 1.729 lei.
Problema litigioasă principală din acest dosar este modul de calcul al primei de C. pe anul 2007.
Art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă al . anul 2007 prevede că salariații beneficiază de C. de suplimentarea drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe . valoarea acestuia se stabilește cu minim 15 zile înainte de eveniment, pe baza negocierilor cu sindicatul. Din adresa nr. 504/11.06.2007 reiese că . sindicatul au stabilit salariul mediu brut la 2.000 lei/persoană. Contestatoarea, prin organele de conducere, a emis adresele nr. 830 și 831/05.02.2008 prin care a arătat că pentru noiembrie 2007 salariul de bază mediu este de 1.387 lei și că această valoare ar fi făcut obiectul negocierilor cu sindicatul, respectându-se prevederile art. 168 alin. 1 Contract colectiv de muncă.
La calculul primei de C. pe anul 2007 instanța de fond a ținut cont de salariul mediu brut de 2.000 lei, întrucât această valoare este rezultatul negocierilor dintre conducerea . și sindicat, adresa nr. 504/11.06.2007 fiind semnată de ambele părți. De asemenea, suma de calcul este stabilită înainte ca drepturile salariale să devină scadente, în concordanță cu teza ultim din art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă.
În ce privește suma de 1.387 lei, aceasta nu respectă criteriile prevăzute de art. 168 alin. 1: nu a fost stabilită cu 15 zile înainte de eveniment, ci ulterior, în februarie 2008, iar adresele nr. 830 și 831/05.02.2008 nu poartă semnătura ambelor părți ca dovadă a negocierii dintre conducere și sindicat.
Ca atare, instanța își va însuși concluziile raportului de expertiză, în care s-a calculat prima brută de C. 2007 pe baza salariul mediu brut la 2.000 lei/persoană, stabilindu-se prima brută actualizată de 2.480 lei, intimatul fiind îndreptățit să primească, după efectuarea reținerilor legale, suma netă de 1.729 lei.
Adăugând la această sumă cheltuielile de judecată de 500 lei din fața instanțelor de fond și de recurs, necontestate, debitul total este de 2.229 lei și nu 2.970,20 lei cât a stabilit executorul judecătoresc.
Instanța de fond a apreciat că onorariul avocat de 500 lei pentru reprezentarea intimatului în faza executării silite, care a fost achitat la începutul procedurii, nu este exagerat, în condițiile în care același avocat l-a reprezentat pe intimat și la soluționarea contestației la executare fără a solicita un alt onorariu.
Onorariul de 150 lei perceput de expertul contabil în faza executării silite nu poate fi înlăturat pe motiv că expertiza ar fi eronată, atât timp cât expertul și-a îndeplinit obligația efectuând expertiza. Oricum, onorariul perceput este foarte mic în comparație cu cel cerut de expertul contabil ce a realizat expertiza în faza contestației la executare, pe care contestatoarea l-a achitat fără obiecțiuni.
În ce privește onorariul executorului judecătoresc, acesta va fi apreciat în funcție de suma de 1.729 lei ce se va pune în executare și de cheltuielile de judecată de 500 lei de la instanțele de fond și recurs, în total 2.229 lei. Conform anexei la Ordinul Ministrului Justiției 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, pentru sume urmărite mai mici de 50.000 lei, onorariul maxim este de 10%. Onorariul executor inițial este de 368,52 lei cu TVA; deducând din această sumă TVA-ul de 24%, reiese că executorul judecătoresc a perceput un onorariu de 10% din debitul total urmărit de 2.970,20 lei. Instanța de fond a aplicat același procent pe care executorul judecătoresc l-a negociat cu intimatul și a stabilit că onorariul net cuvenit executorului este de 222 lei, iar onorariul cu TVA este de 275,28 lei.
Procesul verbal de stabilire a debitului și a cheltuielilor de executare, contrar celor susținute de contestatoare, conține numele creditorului, intimat în prezenta cauză. Într-adevăr, procesul verbal nu conține domiciliul creditorului, iar această lipsă atrage sancțiunea nulității procesului verbal, conform art. 388 alin. 1 pct. 5 și alin. 2 Cod proc. civ. Pe de altă parte, deși în cazul acestei nulități exprese vătămarea se presupune până la dovada contrarie, conform art. 105 alin. 2 teza ultimă Cod proc. civ., contestatoarea nu a avut probleme în identificarea intimatului din moment ce în același proces verbal a fost menționat titlul executoriu în care apare și domiciliul intimatului și a formulat contestația la executare în termen, indicând în mod corect intimatul.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 404 alin. 1 Cod de procedură civilă, a admis în parte contestația la executare în sensul anulării în parte a actelor și formelor de executare îndeplinite cu privire la debitul total și la onorariul executorului judecătoresc. Contestatoarea a achitat doar o parte din sumele urmărite, dar nu suficient pentru a le acoperi în totalitate, astfel că nu se pune problema întoarcerii executării silite și a restabilirii situației anterioare.
Intimatul nu a dovedit cheltuielile de judecată. Contestatoarea a suportat cheltuieli de judecată de 1.750 lei reprezentând onorariu expert prin ordinul de plată_/08.03.2012 și 3558/25.11.2011. Pe baza expertizei judiciare contabile instanța a stabilit că sumele executate nu sunt corecte, dar, în același timp a reținut că nici pretențiile contestatoarei nu sunt fondate. Dată fiind soluția de admitere în parte a contestației, instanța a obligat intimatul la plata către contestatoare a jumătate din onorariul expertului, 875 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în temeiul art. 276 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat recurs recurenta ., cu sediul procedural ales în loc.București, ., sector 1, în contradictoriu cu intimatul P. V., Oradea, ..11, ., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a contestației la executare formulată împotriva procesului verbal de executare silită ce face obiectul dosarelor de executare nr.345/E/2011 al SEJ B. și pe cale de consecință anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarele de executare contestate.
Cu cheltuieli de judecată ocazionate de litigiul pe fond și de prezentul recurs.
În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică dată cu aplicarea greșită a legii.
Se susține că instanța de fond a interpretat în mod eronat art. 168 din Contractul Colectiv de muncă. Astfel, în lipsa unor negocieri care să stabilească o valoare mai mare a bazei de calcul pentru bonusurile de Paști și C., aceasta nu poate fi mai mare decât cea prevăzută de art. 168 alin.1 din Contractul Colectiv de muncă.
Depunerea de către recurentă a unei expertize extrajudiciare nu impunea citarea recurentei la efectuarea acesteia (nefiind, de altfel, nici posibilă).
În mod eronat s-a respins motivul care vizează cuantumul excesiv al onorariilor executorului, avocatului și al expertului din faza de executare.
În drept sunt invocate prevederile art.304 ind.1 și 402 C.proced.civ.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod proc. civilă, instanța constată că motivele invocate în susținerea prezentului recurs sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că, la calculul primei de C., s-a avut în vedere valoare de 2000 lei, deoarece această valoare este rezultatul negocierilor dintre conducerea recurentei și Sindicat, conform adresei semnate de ambele părți.
Instanța de fond nu a stabilit arbitrar această sumă, ci a avut în vedere concluziile raportului de expertiză (fila 119,120 dosar fond).
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor, în mod corect a reținut instanța de fond că onorariile fixate sunt modice( 500 lei avocat, 1729 lei executor, 150 lei expert în faza de executare), astfel încât și aceste susțineri ale recurentei nu sunt fondate.
Pentru aceste motive, va respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta . împotriva sentinței civile nr.4234 din 15.03.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o va menține în totalitate.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta ., cu sediul în loc.București, ., sector 1, în contradictoriu cu intimatul P. V., cu dom.loc.Oradea, ..11, ., împotriva sentinței civile nr.4234 din 15.03.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2013
Președinte, A. T. | Judecător, D. B. | Judecător, A. S. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.fond.L.C.U.
Red.jud.recurs S.A./04.06.2013
Tehn.red.M.M. 2 ex.
← Pretenţii. Decizia nr. 64/2013. Tribunalul BIHOR | Pretenţii. Decizia nr. 425/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|