Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 356/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 356/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 5006/111/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 356/R/.>
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător C. C. O.
Judecător O. M. U.
Grefier A. F. S.
Pe rol fiind judecarea cererii de suspendare a executării sentinței civile nr. 5255 din data de 15.04.2013 a Judecătoriei Oradea până la soluționarea recursului declarat ce formează obiectul dosarului nr._/271/2012 cu termen de judecată la data de 25.11.2013 formulată de recurenta . cu sediul în Oradea, ., județul Bihor în contradictoriu cu intimații B. M. F. dom. în Oradea, ..16, .. 12, județul Bihor și B. R. A. cu dom în Oradea, ..16, .. 12, județul Bihor, având ca obiect suspendare executare art. 300 Cod procedură civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei, cons. jur. M. G. în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare a părților este legal îndeplinită, cauza se află la al doilea termen de judecată, cererea de suspendare a executării este motivată, legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei potrivit chitanței nr._ și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța întreabă părțile dacă mai au de depus înscrisuri, de invocat excepții și de formulat cereri.
Reprezentanta recurentei arată că nu mai are de formulat cereri, de invocat excepții și de depus înscrisuri.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea cererii, arată instanței că sentința a cauzat prejudicii mari, comisionul de risc este legal, motiv pentru care se impune suspendarea executării sentinței civile nr. 5255/15.04.2013 a Judecătoriei Oradea până la soluționarea recursului declarat împotriva acesteia, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Asupra cererii de față, Tribunalul constată următoarele:
Prin cererea adresată și înregistrată la Tribunalul Bihor sub nr._, petenta a solicitat suspendarea executării sentinței civile nr. 5255/15.04.2013 a Judecătoriei Oradea până la soluționarea recursului formulat împotriva acesteia.
În motivarea cererii, petenta arată că prin sentința civilă nr. 5255 din data de 15.04.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a admis cererea formulată și precizată de reclamanții B. M. F. și B. R. A., ambii cu domiciliul în Oradea, ., .. 12, jud. Bihor în sensul că s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea abuzivă a clauzei de la pct. 6.2 din Contractul de Credit nr. RM_/2008 și pe cale de consecință fost obligată petenta să le restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de administrare începând cu cel de-al doilea an de creditare.
Împotriva acestei sentințe, recurenta-pârâtă a formulat recurs acesta fiind înregistrat sub nr._/271/2012 la Tribunalul Bihor.
La data de 20.05.2013 reclamantul B. M. F. a solicitat băncii punerea în executare a sentinței civile nr. 5255/2013, iar față de împrejurarea că împotriva acesteia s-a declarat recurs, petenta apreciază că executarea mai înainte de soluționarea acestuia i-ar aduce grave prejudicii întrucât în situația admiterii recursului ar fi mai greu să-și recupereze sumele de bani achitate reclamanților.
A mai arătat de asemenea că plata sumelor în baza unei hotărâri care nu este irevocabilă poate conduce prin admiterea recursului și la costuri suplimentare în sarcina reclamanților care ar putea fi obligați la rândul lor la cheltuieli de judecată făcute într-un litigiu pentru întoarcerea prestațiilor și la dobânzi legale pentru sumele ce trebuie să le returneze.
În drept, a invocat dispoz. art 300 alin. 2 C. Pr. Civ.
În dovedirea cererii a depus la dosar în copie sentința civilă nr. 5255/15.04.2013, cererea de punere în executare formulată de client, recursul declarat împotriva sentinței civile arătate cu precizarea că a fost constituită cauțiunea în dosarul de suspendare provizorie din care solicită ca aceasta să fie redusă în cauza de față.
Analizând cererea supusă judecății, Tribunalul constată și reține următoarele:
În urma pronunțării sentinței civile nr. 5255/15.04.2013 pronunțată în dosarul_/271/2012 petenta a fost obligată să restituie reclamanților B. M. F. B. R. A. suma încasată ca plată nedatorată reprezentând comision de administrare încasat lunar începând cu cel de-al doilea an de creditare.
La data de 20.05.2013, reclamantul B. M. F. a solicitat punerea în executare a sentinței civile, ulterior formulării recursului împotriva aceleiași sentințe de către petenta-pârâtă, recurs înaintat sub nr. 2296/14.05.2013.
Potrivit dispoz. art 300 alin 2 C. Pr. Civ., instanța sesizată cu judecarea recursului poate să dispună motivat suspendarea executării hotărârii împotriva căreia s-a declarat recurs, iar alin. 3 stabilește că suspendarea la cerere a executării hotărârii recurate se poate acorda numai după depunerea unei cauțiuni ce se va stabili prin încheiere.
În cauză, față de starea de fapt descrisă anterior, raportat la dispozițiile legale citate, Tribunalul apreciază că cererea privind suspendarea executării sentinței civile nr. 5255/15.04.2013 până la soluționarea recursului este întemeiată și o va admite.
Astfel, se constată că petenta a depus cauțiunea în cuantumul fixat de tribunal prin încheierea din camera de consiliu din data de 10.06.2013, respectiv suma de 1376,20 lei reprezentând 10% din suma și de asemenea că există riscul producerii unor grave prejudicii atât pentru petentă cât și pentru intimați în situația admiterii recursului formulat împotriva sentinței civile recurate.
Aceasta pe de-o parte ar conduce la declanșarea unui nou litigiu în vederea obținerii unui titlu executoriu și ar putea pune în sarcina intimaților-reclamanți alte sume reprezentând cheltuieli făcute într-un asemenea litigiu.
În consecință, apreciind că cererea este întemeiată, Tribunalul Bihor o va admite și va dispune suspendarea executării sentinței civile nr. 5255/15.04.2013 până la soluționarea recursului declarat împotriva acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de suspendare formulată de recurenta . în contradictoriu cu intimații B. M. F. și B. R. A..
Dispune suspendarea executării sentinței civile nr. 5255 din data de 15.04.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2012, până la soluționarea recursului declarat împotriva acesteia.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17.06. 2013.
Președinte, D. S. | Pt. judecător, C. C. O.- promovat C.A.O. semnează președintele instanței M. C. | Judecător, O. M. U. |
Grefier, A. F. S. |
Red.Jud. D.S./17.07.2013
Red.jud.fond. P.F.V.
Tehn.red. A.S./2 ex/
În data de 27.06.2013, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus de către recurenta R. B. SA o cerere de înștiințare privind noul sediu.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 433/2013. Tribunalul BIHOR | Acţiune în constatare. Decizia nr. 341/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|








