Pretenţii. Sentința nr. 10/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 18995/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 248/2013
Ședința publică de la 22 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. O.
Judecător O. P. A.
Judecător C. I. C.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă . BUCUREȘTI împotriva sentinței nr._/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă P. E., având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurenta pârâtă . BUCUREȘTI avocat D. B. și intimata reclamantă P. E., personal.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, de grefierul de ședință,care învederează că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței întâmpinare în dublu exemplar formulată de intimat reclamant.
Se comunică un exemplar de pe întâmpinare recurentei pârâte prin reprezentant convențional.
Avocat D. B., pentru recurenta pârâtă, depune la dosar, împuternicirea de reprezentare juridică, ordin de plată nr. 2773/26.02.2013 în sumă de 6 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, care se anulează la dosar prin care face dovada satisfacerii taxei judiciare de timbru aferentă recursului și arată că nu solicită termen în vederea observării întâmpinării și mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente.
Avocat D. B., pentru recurenta - pârâtă, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, a se constata că acțiunea formulată de reclamant este prescrisă și pe cale de consecință și cererea de restituire a prestațiilor succesive, și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
P. E., solicită respingerea recursului ca lipsit de obiect,având în vedere că a făcut rambursarea integrală a creditului.
Instanța, pune în discuție excepția lipsei de obiect a recursului formulată de intimata reclamantă.
Avocat D. B., solicită respingerea excepției.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele,
Prin acțiunea formulată si înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la 24.07.2012 sub nr._, reclamanta P. E. a chemat in judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea clauzelor prevăzute de art. 3 lit. d), art. 8.1 lit. c si d si art. 10.2 din conventia de credit_/28.07.1008.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat ca la data de 28.07.2008, a incheiat cu pârâta conventia de credit nr. _ prin care i s-a acordat un credit cu garanție imobiliară in valoare totală de 29.355 CHF, cu o perioadă de rambursare de 300 luni.
Reclamanta arata ca prevederile art. 3 lit d „data ajustarii dobânzii: Banca isi rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicând imprumutatului noua structura a ratei dobânzii, rata astfel modificata se va aplica de la data comunicarii”, constituie o clauza abuziva in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.
Se arată că această clauză pune sub semnul întrebării echilibrul contractul, deoarece banca are dreptul de a stabili noul nivel al dobânzii fără a fi negociat cu clientul.
Reclamanta mai arata ca art. 8.1 lit. c si d din conditiile generale prevad ca in cazul aparitiei unor situatii neprevazute care in opinia bancii fac sa devina improbabil ca imprumutatul sa-si poata indeplini obligatiile asumate, banca va avea dreptul pe baza unei notificari transmise imprumutatului, codebitorului si garantului, sa declare soldul creditul fiind scadent anticipat, rambursabil imediat impreuna cu dobânda acumulata si toate celelalte costuri datorate bancii conform conventiei.
Cum formulările „situație neprevăzută”, „în opinia bancii”, „să devină improbabil” nu oferă posibilitatea să se aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv, apreciază reclamanții că este abuzivă o astfel de clauză.
Se arata de asemenea, că art. 10.2 din Conditiile generale prevede ca in oricare din cazurile in care din diferite motive, aratate la art. 10.1, costurile legate de acordarea sau punerea la dispozitie a oricarui credit cresc, imprumutatul va plati acesteia in termen de 15 zile de la data la care a fost notificat in scris, sumele suplimentare astfel incât sa compenseze banca pentru cresterea costurilor, clauza fiind abuzivă deoarece creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Reclamanta susține că la data încheierii contractului nu a avut posibilitatea să negocieze clauzele contractuale întrucât convenția era deja redactată pentru toți clienții băncii.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 1, 2, 4, 13 si 14 din Legea nr. 193/2000, art. 5, art.948 alin. 4 si art. 966 C.civ. si art. 5 din Conventia de credit nr._/28.07.2008.
În dovedire la dosarul cauzei au fost depuse: conventia de credit, grafic rambursare credit, sentinte civile, convocarea la conciliere.
La data de 25.09.2012, pârâta a formulat întâmpinare in care a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune de a solicita anularea clauzelor abuzive, pe fond solicitând respingerea cererii.
Referitor la clauza prevăzută de art. 3 lit. d, arată că aceasta a fost negociată cu reclamanții și, de asemenea că nu se creează un dezechilibru semnificativ cât timp pârâta modifică rata dobânzii doar în situația apariției unor situații semnificative pe piața monetară.
Susținerea reclamantei potrivit căreia prevederile art.3 lit. d din Convenția de Credit sunt abuzive este neîntemeiată deoarece clauza a fost însușită prin semnătură ca urmare a acceptării acesteia.
Pârâta susține că dispozițiile art. 8.1. lit. c. și d din convenție nu este o clauză abuzivă deoarece stabilește posibilitatea băncii de a declara soldul scadent numai în cazul apariției unor situații semnificative cu privire la capacitatea consumatorului de a rambursa împrumutul.
De asemenea, susține că art. 10.2 din Conditiile generale nu este o clauză abuzivă în înțelesul art.4 din L193/2000 pentru că pune în sarcina clientului suportarea tuturor creșterii tuturor costurilor de acordare sau de punere la dispoziție a oricărui credit.
Aceste clauze nu sunt abuzive deoarece nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Prin sentința nr._/10.10.2012 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria C. a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind constatarea nulității clauzelor abuzive, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P. E., împotriva pârâtei ., cu sediul in Bucuresti, sector 2, a respins cererea privind constatarea nulității clauzei prevăzute de art.3 lit. d din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/28.07.2008, a constatat nulitatea absolută a clauzelor abuzive prevăzute de art. 8.1. lit. c și d și art. 10.2 din Condițiile Generale ale convenției de credit nr._/28.07.2008.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond analizând actele si lucrările dosarului, instanța va retine sub aspectul excepțiilor invocate, că excepția prescripției dreptului de a cere anularea clauzelor invocată de către pârâtă este neîntemeiată.
Pârâta susține că interesul protejat este unul privat și deci sancțiunea este nulitatea relativă, astfel că dreptul la acțiune se prescrie în 3 ani de la data încheierii contractului.
Constatând că, prin legislația protecției consumatorilor se urmărește un obiectiv de protecție, normele fiind unele de ordine publică, instanța apreciază că se protejează un interes general, sancțiunea care intervine fiind nulitatea absolută, astfel că acțiunea este imprescriptibilă extinctiv.
Privind fondul cauzei, instanța reține că, la data de 28.07.2008, reclamanta a incheiat cu pârâta conventia de credit nr._ pentru acoperirea cheltuielilor personale, in baza careia reclamanta a imprumutat suma de 29.855 CHF pe o perioada de 300 luni.
În Condițiile speciale ale convenției a fost stipulat la art. 3 – dobânda in cuantum de 3,99% p.a, iar la pct. 3 lit. d că „ banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul în intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii.”.
Convenția de credit nr._ reprezintă un contract ale cărui clauze intră sub incidența Lg.193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între comercianți și consumatori.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1) din Legea nr. 193/2000 „orice contract incheiat intre comercianti si consumatori, pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”.
In alineatul 2) din același articol, se arata că ”in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului”.
Conform alineatului 3) din același articol ”se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”.
Prin art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, se arata ca „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul, va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”.
Totodata, conform alin. 1 lit. a din anexa Legii 193/2000 „ Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract.
Raportat la cele expuse mai sus, instanta constata că susținerile reclamantei, în sensul că prevederile art.3 lit. d din Convenția de Credit sunt abuzive sunt neîntemeiate.
La pct. 3 lit. d din Condițiile Speciale s-a prevăzut că rata dobânzii curente poate fi ajustată de bancă în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, cu obligația băncii de a comunica împrumutatului noua rată a dobânzii, care se aplică de la data comunicării, motiv pe care instanța îl apreciază ca fiind unul întemeiat în modificarea unilaterală a dobînzii, deoarece acesta poate fi unul verificabil, rezultând că această clauză nu contravine dispozițiilor art. 4 din L123/2000.
Nu se poate aprecia existența clauzei abuzive privind ajustarea dobânzii, de vreme ce aceasta a făcut obiectul unei negocieri directe, despre care reclamanta a avut cunoștință, fiind rezultatul opțiunii acesteia.
Prin urmare, instanța reține că respectiva clauză contractuală, nu are caracter abuziv, în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr.193/2000.
În ceea ce privește prevederile art. 8.1 lit c și d și art. 10.2 instanța le apreciază ca fiind abuzive.
Astfel, se constată următoarele; prin exprimarea „situație neprevăzută”, aceasta nefiind în nici un fel definită, ci fiind lăsată la aprecierea băncii (aspect care rezultă fără posibilitate de tăgadă din exprimări ca: „ în opinia băncii”, „să devină improbabil”), se lasă la discreția băncii declararea creditului ca scadent anticipat, fiind creat astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Referitor la art.10.2 din Condițiile generale, reține că prin înserarea în contract a acestei clauze se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin punerea în sarcina clientului a suportării tuturor creșterilor costurilor de acordare sau de punere la dispoziție a oricărui credit (fără să se precizeze dacă acest credit are sau nu legătură cu contractul părților) sau aceea de a achita sume suplimentare în situația în care banca este obligată să constituie depozite sau rezerve suplimentare.
Constată totodată că nu este precizată modalitatea în care vor fi calculate aceste sume suplimentare, ci este lăsată de asemenea la discreția băncii stabilirea acestora, banca doar notificând clientul în legătură cu obligația plății unor sume suplimentare.
Față de cele reținute mai sus și având în vedere prevederile art. 966 C.Civ, instanța va admite în parte acțiunea.
Va respinge cererea privind constatarea nulității clauzei prevăzute de art.3 lit. d din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/28.07.2008.
Va constata nulitatea absolută a clauzelor abuzive prevăzute de art. 8.1. lit. c și d și art. 10.2 din Condițiile Generale ale convenției de credit nr._/28.07.2008.
Împotriva sentinței nr._/2012 a declarat recurs pârâta ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, a se constata că acțiunea formulată de reclamant este prescrisă și pe cale de consecință și cererea de restituire a prestațiilor succesive, și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocată, arată că recent ICCJ prin decizia 753/17.02.2011 a statuat că în sfera de aplicare a art. 304 pct.9 Cod procedură civilă "este inclusă și interpretarea clauzelor contractuale constituite ca probe în dosar, deoarece art. 969 din Codul civil le califică drept "legea părților".
În motivare, în baza disp. art. 304 C.proc.civ. recurenta a arătat că instanța de fond, deși nu era competentă cu soluționarea cauzei, a apreciat în mod greșit și netemeinic, fără a face aplicarea unor principii de bază ale dreptului procesual civil, ca fiind întemeiată acțiunea formulată de către reclamanți.
Instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune,fără a aduce o motivare concretă,explicită și pertinentă acestei soluții.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, a arătat că instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, apreciind în mod greșit că acțiunea este imprescriptibilă, dată fiind nulitatea care afectează clauzele abuzive. A arătat că în raport de temeiul juridic invocat - Legea nr. 193/2000, nulitatea clauzelor cuprinse în convenția de credit este o nulitate relativă, normele de drept invocate protejând un interes privat, individual al persoanei care a încheiat contractul.
Termenul de prescripție aplicabil acțiunii în anularea clauzelor abuzive este cel instituit de art. 3 din Decretul 167/1958, respectiv termenul general de 3 ani, care începe să curgă potrivit art. 9 din acest termen de la data la care contractantul a cunoscut cauza anulării și întrucât convenția a fost încheiată în anul 2008, iar cererea a fost înregistrată în anul 2012, deci după expirarea termenului de trei ani, astfel că acțiunea formulată de reclamant este prescrisă. Pe de altă parte, întrucât odată cu stingerea dreptului la acțiunea principală, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective, a arătat că este prescrisă și cererea de restituire a prestațiilor succesive efectuate de către reclamanți.
Clauza prevăzută de art. 8.1 lit.c privind declararea soldului scadent anticipat ,este reglementată în condițiile generale ale convenției de creditare și nu este o clauză abuzivă în înțelesul art.4 din Legea 193/2000 pentru că nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Fiind un contract de credit obiectul acestuia este punerea la dispoziție a unor sume de bani pentru o anumită perioadă de timp,în schimbul unui anumit preț
Deoarece prev. clauzei 8.1 lit c stabilesc posibilitatea băncii de a declara soldul creditului scadent numai în cazul apariției unor situații semnificative cu privire la capacitatea consumatorului de a rambursa împrumutul, banca fiind de asemenea obligată să informeze consumatorul,conform art 7 alin.2 lit c din condițiile generale, nu se va putea reține existența vreunui abuz caracterizat de însăși existența clauzei.
Clauza prev.de art. 10.2 cu privire la costurile suplimentare,este reglementată în cadrul condițiilor generale ale convenției de credit.
Comisionul privind costurile suplimentare,este,în măsura în care apar costuri suplimentare, parte a costului creditului, fiind datorat pentru operațiile băncii desfășurate în legătură cu avansarea sau solicitarea de avansare a unor cheltuieli în legătură cu,și pentru respectivul credit,și care se poate prezenta sub mai multe forme la rândul său, în funcție de justificarea pe care se bazează.
Astfel prin clauza cuprinsă în cadrul art. 10.2 din condițiile generale ale convenției de credit, s-a născut doar vocația băncii de a putea să își recupereze eventualele cheltuieli suplimentare,însă acest fapt nu echivalează cu obligarea împrumutatului la plata unor comisioane suplimentare în mod necondiționat.
Instanța de fond nu a acordat nici măcar un rând în cuprinsul sentinței cu privire la argumentele prezentate de recurentă și nici nu a motivat decizia de a anula clauzele prevăzute de art 8.1 lit c și art. 10.2 din convenția de credit.
Recurenta a arătat că clauzele analizate nu pot fi considerate abuzive prin raportare strict la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000. In acest sens, art. 4 alin 1 din Legea 193/2000 prevede ca „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
În cauză nu sunt îndeplinite cele trei condiții cerute de lege, respectiv clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; clauza să fie contrară bunei credințe; prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, iar reclamantul nu a făcut dovada necesară pentru a răsturna prezumția de bună credință.. Instanța de fond a apreciat în mod greșit că prevederea contractuală privind posibilitatea ajustării dobânzii curente ar fi o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000, având în vedere că Anexa la lege oferă o listă exemplificativă a clauzelor care sunt considerate abuzive iar printre acestea se situează și clauzele care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractuale, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Totodată a menționat că în mod greșit instanța de fond a reținut ca abuzivă clauza prevăzută la art. 5 lit. a, ce reglementează dreptul de a percepe comisionul de risc. A precizat că nu este o clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât această clauză a fost negociată direct cu reclamanții, a fost citită, explicată și însușită de aceștia prin semnarea convenției de credit, fiind convenită de comun acord .
În mod eronat a reținut instanța de fond că recurenta ar fi trebuit să justifice mai în detaliu clauzele perceperii comisionului de risc, întrucât acestea fac parte din prețul contractului care este format din dobândă și comisioane,iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
O altă critică invocată de recurentă a fost greșita aplicarea a normelor de drept european relevante în judecarea cauzei, referitoare la faptul că toate costurile unui credit sunt incluse în D. aceasta reprezentând prețul serviciului prestat de către bancă, ignorând apărările sale în ceea ce privește aplicarea art. 4 alin 2 al Directivei 93/13/CEE.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 312 Cod procedură civilă, Directiva 93/13/CEE.
Recursul a fost timbrat cu suma de 6 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate,prin prisma motivelor de recurs formulate și având în vedere dispozițiile art.304 și 304 ind.1 c.p.civ ,tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Criticile recurentei referitoare la soluționarea greșită de către instanță a excepției privind prescripția dreptului material la acțiunea în anulare și susținerile referitoare la incidența unei cauze de nulitate relativă, raportat la natura interesului ocrotit, sunt neîntemeiate, motivul de nulitate invocat de reclamant, acela al existenței unui caracter abuziv al clauzei contestate, fiind unul de nulitate absolută, atât timp cât prin instituirea normei ce îl sancționează se urmărește ocrotirea unui interes general, iar nu privat, care să fie dedus din raporturile contractuale ale părților.
Prin urmare, solicitându-se constatarea nulității absolute a unei clauze din convenția încheiată între părți, iar nulitatea fiind o sancțiune care constă in desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale, îndreptându-se împotriva efectelor care contravin dispoziției legale încălcate și lăsând neatinse efectele care nu contrazic legea, devine aplicabil în cauză principiul restituirii integrale a prestațiilor
De aceea, tribunalul apreciază caracterul imprescriptibil al acțiunii în anulare,și în mod corect, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului de a cere anularea clauzelor din contractul de credit și excepția inadmisibilității cererii privind restituirea prestațiilor .
De asemenea ,tribunalul constată că este legală și soluția de respingere a excepției prescripției dreptului reclamanților de a solicita restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc, întrucât dreptul reclamanților de a solicita restituirea comisionului de risc încasat de recurentă se naște la data la care instanța de fond a pronunțat hotărârea judecătorească prin care a constatat nulitatea absolută a clauzelor abuzive,moment din care începe să curgă termenul legal de prescripție de 3 ani, iar cererea acestora este formulată în termenul legal de prescripție.
Tribunalul constată că starea de fapt a fost corect stabilită și legea a fost corect aplicată. instanța de fond ,dând dovadă de rol activ prin examinarea existenței unor clauze abuzive în contractul părților.
În speță, tribunalul nu constată existența unor motive de recurs ordine publică, pe care le-ar putea analiza din oficiu, iar criticile invocate de recurentă nu pot avea ca efect modificarea sau casarea hotărârii.
Instanța de fond în cuprinsul sentinței recurate realizează o completă prezentare a situației de fapt, cât și o analiză elaborată a fiecărei cereri a reclamanților și apărare a pârâtei, aceasta constituind chiar o manifestare a rolului activ,iar statuarea primei instanțe cu privire la art.8 .1 lit.c și d și art.10.2 din convenția de credit ,este corectă ,acesta fiind rezultatul aprecierii în ansamblu a întregului material probatoriu administrat în cauză.
Astfel, în a aprecia cu privire la caracterul abuziv al clauzelor denunțate de către reclamanți instanța de fond a analizat condițiile prevăzute de către art. 4 din Legea 193/200, concluzionând în sensul că aceste clauze creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fapt ce le-a conferit un caracter abuziv. Simplul fapt că respectivele clauze au avut un caracter preformulat și nu au fost negociate cu reclamanții nu a constituit temeiul constatării lor ca abuzive, aceasta rezultând din disproporția între drepturile și obligațiile părților pe care l-au generat.
În aceste condiții, tribunalul consideră că faptul constatării caracterului abuziv al clauzelor invocate de către intimații reclamanți nu a fost determinate de o apreciere ab initio a acestui caracter, ci de o analiză detaliată și concretă, raportată la efectele contratului de credit încheiat între părți, iar nu generică, a acestui caracter.
Aceste elemente ale contractului de credit puteau fi analizate de instanță în condițiile art. 4 alin.6 din Lg. nr. 193 – „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. Se observă astfel că nici art. 4 alin. 6 din Lg. nr. 193, nici art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb și la exprimarea în mod clar și inteligibil a respectivelor clauze. De altfel, prin hotărârea CJCE din cauza Murciano Quintero, s-a stabilit că instanța este obligată să verifice din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Este nefondată critica referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept intern și european incidente în cauză. Prevederile art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu pot beneficia de un efect direct orizontal și nici chiar de un efect direct vertical decât în situația în care aceste prevederi nu ar fi fost transpuse sau ar fi fost greșit transpuse în legislația română.
În aceste condiții, față de faptul preluării exprese și literale a art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE în conținutul Legii 193/2000 – art.4 alin.6, instanțele naționale, în aprecierea caracterului abuziv al unor clauze contractuale urmează să aibă în vedere dispozițiile legii interne, o eventuală transpunere defectuoasă, ceea ce însă nu se poate considera cu privire la dispoziția normativă sus-menționată, îndreptățind doar la o interpretare conformă, iar nu la un efect direct.
Mai mult chiar posibilitatea instanțelor naționale de a aprecia cu privire la caracterul abuziv al unor clauze contractuale, poziție constantă exprimată de către CJUE în jurisprudența sa, se poate extinde chiar și asupra clauzelor referitoare la obiectul sau prețul contractului, precum clauza reglementând comisionul de risc, comision cu privire la care însăși recurenta susține că afectează valoarea D. a contractului, în măsura în care aceste clauze nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Acest fapt rezultă din interpretarea per a contrario a art.4 alin.6 Legea 193/2000, teza finală, text ce preia literal conținutul art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE.
Prin urmare, tribunalul apreciază că sunt nefondate criticile referitoare la greșita aplicare a legii, instanța de fond realizând o corectă stabilire a dispoziției aplicabile - art.4 alin.6 Legea 193/2000 și o corectă interpretare a conținutului acesteia.
În mod corect, instanța de fond a analizat clauzele prev. de art. 8.1 lit. c și d și art.10. 2 din convenția de credit ,ca fiind abuzive. Contractul de credit poate fi executat silit, iar situațiile în care creditul trebuie plătit anticipat nu pot fi apreciate unilateral de bancă, ci trebuiau determinate exact în contract, tocmai pentru a se evita eventualele abuzuri. De asemenea, clauza prevăzută la art. 10.2 din Condițiile generale, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin punerea în sarcina clientului a suportării unor costuri care nu puteau fi anticipate la data încheierii convenției și fără a fi precizată modalitatea de calcul
În consecință, apreciind drept nefondate criticile invocate de către recurentă, în raport de dispozițiile art. 312 C.pr.civ., tribunalul urmează să respingă prezentul recurs, acesta fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă . BUCUREȘTI cu sediul in Bucuresti, sector 2, ., . 10,
împotriva sentinței nr._/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă P. E., cu domiciliul în C., .. 201J, ., judetul D..
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2013
Președinte, I. O. | Judecător, O. P. A. | Judecător, C. I. C. |
Grefier, A. F. |
Red.jud.C.I.C.
Tehn.red./A.F. 25 Aprilie 2013
Red.jud.fond.D.Satroe
| ← Obligatia de a face. Decizia nr. 501/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 488/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
