Insolvență. Cerere de stabilire a responsabilităţii administratorului statutar al debitorului
| Comentarii |
|
Săvârşirea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006. Lipsa nejustificată de la interogatoriu.
art.138 alin.1, lit.a din Legea nr.85/2006;
art.105 alin.2 Cod procedură civilă, art. 225 Cod procedură civilă
Potrivit dispoziţiilor art.138 alin.1 lit. a) din Legea insolvenţei, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului prin folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al altei persoane.
Reţinerea în sarcina recurentei pârâte a săvârşirii faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit. a din Legea nr.85/2006 este justificată, în condiţiile în care: s-a dovedit că, prin folosirea bunurilor în interes propriu sau în cel al unei alte persoane, recurent, în calitate de administrator statutar al debitoarei, a mărit starea de insolvabilitate a debitoarei, determinând insolvenţa şi falimentul acesteia; este dovedită existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului şi prejudiciul cauzat şi, implicit, s-a probat îndeplinirea condiţiilor generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform art.998-999 Cod civil, şi anume: fapta ilicită, prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
Nu se poate invoca încălcarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, în situaţia în care pârâta a fost legal citată la domiciliul său, cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art.225 Cod procedură civilă, iar cererea de amânare şi actul medical, anexate cererii de recurs, nu figurează ca fiind înregistrate la instanţa de fond.
Prin sentinţa nr. 132 din 5 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia Comercială în dosarul nr.18243/63/2010/a6, s-a admis cererea lichidatorului CII M.M, desemnat să administreze procedura insolvenţei debitorului SC F SA, formulată în contradictoriu cu pârâta
I.G şi a fost obligată pârâta la plata către societatea debitoare a sumei de 439.169,71 lei, reprezentând pasiv rămas neacoperit.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosarul nr. 18243/63/2010 al Tribunalului Dolj, a fost admisă cererea debitoarei şi s-a deschis procedura generală de insolvenţă a SC F SRL, fiind numit lichidator CII MM, iar prin sentinţa nr. 105/31.01.2012 s-a deschis procedura falimentului împotriva aceleiaşi debitoare.
La data de 01.02.2011, lichidatorul a depus raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au determinat apariţia stării de insolvenţă şi, la data de 06.11.2012, a formulat cerere de antrenare a răspunderii pârâtului IG. Din tabelul definitiv consolidat al creanţelor asupra debitoarei, instanţa a constatat un cuantum total al acestora în sumă de 439.169 lei. De asemenea, din rapoartele lichidatorului şi înregistrările contabile aferente balanţelor de verificare contabilă ale societăţii debitoare, s-a constatat că în patrimoniul debitoarei existau înregistrate active.
Având în vedere dispoziţiile art. 138 alin 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, instanţa a reţinut că, pentru angajarea răspunderii membrilor acestor organe de conducere trebuie îndeplinite următoarele condiţii: săvârşirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existenţa prejudiciului, existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia persoanei care răspunde, probarea acestor patru condiţii revenind lichidatorului, titular al acţiunii, conform art. 1169 Cod civil. Totodată, luând în considerare prevederile Legii nr. 82/1991, instanţa a arătat că administratorul unei societăţi comerciale are obligaţia de a conduce contabilitatea şi de a întocmi situaţiile financiare anuale, iar deturnarea sau ascunderea unei părţi din activul unei persoane juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia constă în schimbarea destinaţiei unor bunuri ce aparţin acesteia, dosirea unor bunuri sau drepturi patrimoniale sau consemnarea unor datorii fictive sau sume nedatorate în evidenţele fiscale ale acesteia; folosirea unui bun al societăţii în interes propriu sau al altei persoane presupune scoaterea acestuia din patrimoniul debitorului şi trecerea sa în patrimoniul persoanei culpabile sau al celei în interesul căreia sunt folosite.
S-a constatat că, deşi în balanţa de verificare contabilă încheiată de către debitoare erau înregistrate active ce ar fi putut asigura plata datoriilor, administratorul societăţii în posesia căruia se află, nu a procedat la predarea bunurilor, iar pârâta nu a făcut dovada contrară necesară pentru răsturnarea prezumţiei că bunurile au fost folosite în interes propriu. Având în vedere dispoziţiile art. 225 Cod procedură civilă, instanţa a considerat că refuzul pârâtei de a se prezenta înaintea instanţei la interogatoriu demonstrează caracterul intenţional al săvârşirii faptei ilicite.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta I G, criticând-o ca netemeinică şi nelegală. Criticile formulate au vizat, în esenţă, următoarele aspecte: la data de 05.02.2013, când a fost pronunţată sentinţa recurată, a trimis prin fax o cerere de amânare a cauzei, prin care a încunoştinţat instanţa că nu se poate prezenta din motive medicale, cerere însoţită de o adeverinţă medicală; susţinerile lichidatorului potrivit cărora a notificat-o în vederea predării bunurilor debitoarei, precum şi cu privire la dispoziţiile deciziei din 07.10.2011, i-a adus la cunoştinţă termenele stabilite prin încheiere şi obligativitatea de a depune actele prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, nu corespund adevărului, întrucât, anterior datei de
05.02.2013, a existat o relaţie de colaborare şi interes comun între părţi; nu corespunde adevărului susţinerea potrivit căreia nu a pus la dispoziţia lichidatorului actele contabile şi nici cea privind faptul că a semnat o notificare prin care să refuze restituirea bunurilor debitoarei.
A susţinut că nu a înstrăinat bunurile debitoarei, că acestea se află la sediul societăţii din Craiova, str. C, nr.2, au fost inventariate de AFP Dolj la data de 25.10.2011, dată la care a formulat şi cerere, prin care a solicitat obligarea tuturor terţilor în posesia cărora se află bunurile societăţii debitoare să procedeze la predarea lor către lichidator.
Recurenta a precizat că între debitoare, în calitate de locatar şi SC C SA, în calitate de locator, s-a încheiat un contract de închiriere, în cadrul căruia s-a prevăzut că debitoarea avea dreptul de efectua lucrări de modernizare a construcţiei proprietarului, contravaloarea acestora, însumând 1.480.810 lei, trebuind restituită proprietarului la expirarea contractului. A învederat că, deşi a depus la dosar factura în care este menţionată suma respectivă, care se regăseşte în contul proprietarului spaţiului, lichidatorul nu a respectat obligaţia de a urmări şi recupera această sumă de la SC C SA sau de a se înscrie la masa credală a respectivei societăţi. A mai susţinut că bunurile existente la sediul debitoarei din Str. C, nr.2 sunt administrate şi folosite de SC C SA şi că a înmânat lichidatorului toate actele existente la dosar, ceea ce constituie o dovadă a bunei sale credinţe. În raport de cele menţionate anterior, recurenta a solicitat să se ia în considerare faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, deoarece nu a săvârşit o faptă ilicită, nu a creat un prejudiciu debitoarei, lichidatorul nu a probat cererea formulată.
O altă critică a vizat aplicarea dispoziţiilor art.225 Cod procedură civilă, recurenta susţinând că, la data de 05.02.2013, nu a refuzat să se prezinte la interogatoriu, ci a fost în imposibilitate de a se prezenta, astfel cum rezultă din adeverinţa medicală şi cererea menţionate anterior, a căror lipsă de la dosar nu şi-o poate explica.
La data de 25.06.2013, ca răspuns la cererea instanţei, intimatul lichidator al debitoarei , CII MM, a precizat că bunurile cu privire la care, în cadrul cererii de recurs, recurenta pârâtă a susţinut că se află în Craiova, Str. Câmpului, nr.2, nu au fost predate, refuzul predării fiind motivat de administratorul special al debitoarei prin aceea că proprietarul nu permite accesul în incinta spaţiului. Referitor la contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la spaţiul închiriat, a susţinut că proprietarul a refuzat să achite factura nr. 653/02.12.2011, motivând că, potrivit contractului de închiriere, trebuia să se bazeze pe devize aprobate în prealabil de către proprietar.
Examinând sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi dispoziţiile legale invocate, dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 304 1 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut că recursul este nefondat.
Prima critică a recurentei, subsumată motivului de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, respectiv încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, nu a fost primită, date fiind următoarele considerente:
Din observarea dosarului de fond rezultă că hotărârea recurată a fost pronunţată cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, în condiţiile în care pârâta a fost legal citată pentru termenul din 5 februarie 2013, cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art.225 Cod procedură civilă, la domiciliul său din Craiova, str. P B, nr.59, judeţul Dolj, iar cererea de amânare şi actul medical, depuse în xerocopie la fila 5 a dosarului de recurs, nu figurează ca fiind înregistrate la instanţa de fond. În lipsa dovezii privind înregistrarea la dosarul de fond a cererii de amânare la care se află ataşată adeverinţa medicală, nu a fost reţinută încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art.156 Cod procedură civilă, în sensul nesocotirii dreptului la apărare al pârâtei şi nici aplicarea greşită a dispoziţiilor art.225 Cod procedură civilă.
Nici citarea recurentei în Craiova, str. P B, nr.59 s-a considerat că nu este de natură a atrage casarea sentinţei în temeiul art.304 pct.5 Cod procedură civilă, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din certificatul de nomenclatură stradală depus la fila 72 a dosarului de recurs, imobilul situat la adresa str. P B, nr.59 figurează în Nomenclatorul Străzilor Municipiului Craiova la adresa str. P B, nr.65, adresă indicată în cartea de identitate, dosarului de recurs, precum şi în adeverinţa medicală eliberată la data de 04.02.2013.
Cât priveşte cea de-a doua critică, prin care recurenta a invocat, în esenţă, reţinerea greşită în sarcina sa a săvârşirii faptei prevăzute de art.138 lit. a) din Legea nr.85/2006, s-a motivat că este, de asemenea, neîntemeiată, date fiind următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art.138 alin.1 lit. a) din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului prin folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al altei persoane.
S-a constatat că, prin chiar motivele de recurs, recurenta pârâtă a recunoscut atât existenţa bunurilor mobile menţionate în lista de inventariere întocmită la data de 25.10.2011, ştampilată şi semnată de către recurentă, cât şi a bunurilor mobile menţionate în cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr.18243/63/2010 al Tribunalului Dolj -Secţia comercială. De asemenea, s-a avut în vedere din planul de reorganizare al SC F SA, propus de către debitor, rezultă că, la data de 30.06.2010, societatea debitoare deţinea active în valoare totală de 2.183.996 lei, mijloacele fixe fiind descrise în cadrul Cap.5 - „Analiza patrimoniului societăţii debitoare”, pct.5.1.1 - Situaţia activelor imobilizate, iar prin raportul întocmit la data de 11.01.2011, administratorul judiciar a confirmat că societatea avea înregistrate în contabilitate, la data de 31.12.2008, active imobilizate în valoare de 1.623.368 lei, constând în mijloace de transport, echipamente tehnice, utilaje, mobilier şi imobilizări în curs reprezentând modernizări ale spaţiilor închiriate, dar şi că, din analiza balanţei la
31.12.2008, a constatat că societatea a înstrăinat în anul 2008 mai multe active.
În condiţiile în care bunurile mobile a căror existenţă rezultă din înscrisurile menţionate anterior nu au fost predate administratorului în vederea inventarierii şi valorificării, faptul că recurenta a promovat, la data de 25.10.2011, o cerere prin care a solicitat să se dispună obligarea tuturor terţilor în posesia cărora se află bunurile din patrimoniul societăţii să procedeze la predarea lor către administrator şi că a depus la dosar factura nr.653/02.12.2011, reprezentând „Modernizare construcţii conform contractului nr.951/29.12.2006 şi actului adiţional nr.1/15.01.2007” a cărei contravaloare, în sumă de
1.480.810 lei, nu a fost recunoscută de SC C SA, astfel cum rezultă din adresa nr.432/12.12.2011, , întrucât facturii nu i-a fost ataşată o anexă sau un deviz de lucrări aprobat, nu este de natură a proba susţinerile recurentei privind netemeinicia reţinerii în sarcina sa a săvârşirii faptei prevăzută de art.138 lit. a) din Legea nr.85/2006.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, din observarea cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr.18243/63/2010/a1 al Tribunalului Dolj - Secţia Comercială rezultă că cererea nu cuprinde numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, respectiv denumirea şi sediul persoanelor juridice, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar, condiţii de validitate formală a acestei cereri esenţiale pentru determinarea completă a cadrului procesual, iar din observarea sentinţei nr.327/27.03.2013, pronunţată în dosarul nr.18243/63/2010/a3 al Tribunalului Dolj, irevocabilă prin nerecurare rezultă că s-a constatat perimată cererea menţionată anterior.
Date fiind considerentele menţionate anterior, Curtea a constatat că este corectă reţinerea în sarcina recurentei pârâte a săvârşirii faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit. a din Legea nr.85/2006, în condiţiile în care: s-a dovedit că, prin folosirea bunurilor în interes propriu sau în cel al unei alte persoane, recurenta a mărit starea de insolvabilitate a debitoarei, determinând insolvenţa şi falimentul acesteia; este dovedită existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului şi prejudiciul cauzat şi, implicit, îndeplinirea condiţiilor generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform art.998-999 Cod civil, şi anume: fapta ilicită, prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
Prin urmare, apreciind că motivele de recurs nu sunt întemeiate, iar raportat la situaţia de fapt, determinată prin interpretarea probelor administrate în cauză, hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
(Decizia nr. 1166/2013/8 iulie 2013 - Secţia a-II civilă, rezumat judecător Doina
Lupea)
| ← Insolvență. Administratorul/lichidatorul desemnat provizoriu... | Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.... → |
|---|
