Principiile libertăţii voinţei contractuale şi consensualismului juridic
| Comentarii |
|
în materie comercială, din considerente de celeritate şi oportunitate a operaţiunilor comerciale, funcţionează din plin principiile libertăţii voinţei contractuale şi al consensualismului juridic.
(Secţia comercială, decizia nr. 427/1995)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta A.R.R. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta T.V.R. Bucureşti, solicitând a se dispune obligarea pârâtei la: 1.201.960.621 lei, contravaloarea serviciilor prestate; 150.902.653 lei, penalităţi de întârziere în decontare; cheltuieli de judecată.
S-a arătat că pârâtei i-au fost prestate servicii care asigură transportul şi difuzarea programelor de televiziune, la valoarea indicată, pe care aceasta nu a achitat-o, situaţie în care datora şi penalităţi de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 557/22.03.1995, Tribunalul Bucureşti - secţia comercială a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, obligând pârâta la plata sumei de 400.351.947 lei, penalităţi de întârziere şi la 10.000 lei, cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că, în timpul procesului, bugetul de stat a preluat plata sumelor datorate, prin H.G. nr. 352/1994.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială a admis apelul şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins obligarea pârâtei la penalităţi de întârziere şi a obligat-o la 10.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, în lipsa unui raport contractual, nu sunt datorate penalităţi de întârziere.
S-a arătat că, în materie comercială, din considerente de celeritate şi oportunitate a operaţiunilor comerciale, funcţionează din plin principiile libertăţii voinţei contractuale şi al consensualismului juridic.
S-a susţinut că raporturile comerciale dintre părţi nu s-au încheiat sub forma unui înscris unic, semnat de ele, prin acordul concordant de voinţă, în care să fie cuprinsă şi o clauză penală privind răspunderea debitorului obligaţiei neîndeplinite sau pentru întârzierea în executare cu plata de penalităţi.
în lipsa unei convenţii valabil încheiată între părţi, care să cuprindă şi
o clauză contractuală privind răspunderea părţii în culpă cu plata de penalităţi, nu-şi au aplicabilitate de drept penalităţile prevăzute de Legea nr. 76/1992.
Este în afară de orice îndoială că Legea nr. 76/1992 reglementează raporturi juridice comerciale ce fac parte din dreptul privat, ale cărui norme au un caracter supletiv, aceasta însemnând că părţile sunt în drept să stipuleze, în mod liber, drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceste drepturi.
S-a arătat, de asemeni, că, din conţinutul art. 7 din Legea nr. 76/1992, rezultă că, în cazul în care s-a convenit la plata de penalităţi, fără a se determina cuantumul lor, numai acest cuantum prevăzut de lege are un caracter imperativ, părţile putând conveni însă penalităţi mai mari sau altfel de penalităţi.
în cazul în care nu s-a prevăzut o clauză penală în contract, nu se poate reţine că acesta s-a completat de drept cu o clauză în acest sens, prin efectul legii de mai sus.
Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 1.033/1995 a Curţii Supreme de Justiţie - secţia comercială.
| ← Poprire asigurătorie. Condiţii | Probe. Interogatoriu. Lipsa părţii citată cu menţiunea “la... → |
|---|
