Recurs nul Cerere repunere in termen inregistrare declaratie de creanta Tardivitate

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALA NR:102

Sedinţa publică din30 ianuarie 2008

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta debitoare BANCA INTERNATIONALA A RELIGIILOR prin J. E., împotriva sentinţei comerciale nr.2465/20.06.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Comercială, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatele BANCA NATIONALA A ROMÂNIEI şi S. Insolvency Specialists T. (fosta SC S. ŞI VALORIFICARE ACTIVE N. T. (S.)).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă recurenta debitoare prin avocat D. E. depunând împuternicire avocaţială la dosarul cauzei şi lichidatorul judiciar prin avocat T. N. cu împuternicire avocaţială la dosarul cauzei, lipsind intimata BNR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de şedinţă, după care:

Recurenta debitoare prin apărător, depune la dosar copie xerox a unei recipise postale, arătând că astfel face dovada depunerii motivelor de recurs în termen.

Intimata lichidator judiciar prin avocat, solicită respingerea acestei dovezi, faţă de faptul că nu a depus dovada numită notă de inventar, care cuprinde denumirea actelor expediate, iar recipisa depusă nu dovedeşte că au fost depuse motivele de recurs. Solicită anularea recursului ca fiind nemotivat în termenul prevăzut de lege.

Recurenta debitoare prin apărător, învederează că nu are alt înscris de depus la dosar şi solicită a se constata că recursul a fost motivat în termenul legal.

Curtea reţine cauza în pronunţare pe acest aspect.

CURTEA

Prin sentinţa comercială nr.2465/20.06.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Comercială, în dosarul nr(...), s-a respins cererea de repunere în termenul de înregistrare a declaraţiei de creanţă. S-a admis excepţia tardivităţii depunerii declaraţiei de creanţă de creditoarea Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă S. S-a dispus menţinerea în tabelul creanţelor a creditoarei Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă S cu suma de 34.867.199 lei în conformitate cu articolul 111 din Legea nr.64/1995 republicată în Monitorul Oficial nr.608/13.12.1999.

Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a avut în vedere dispoziţiile legale în materie.

Împotriva sentinţei comerciale nr.2465/20.06.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Comercială a declarat recurs BANCA INTERNATIONALA RELIGIILOR reprezentată de ing. J. E. desemnat în conformitate cu articolul 7 alin. 2 din OUG nr.186/1999.

Intimata S. INSOLVENCY SPECIALISTS T. a formulat întâmpinare solicitând în primul rând anularea recursului ca fiind nemotivat în termenul prevăzut de lege iar în al doilea rând respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat.

Analizând actele şi lucrările dosarului Curtea reţine următoarele:

Potrivit articolului 303 alin.1 Cod Procedură Civilă recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

A. 2 al articolului 303 Cod Procedură Civilă prevede că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Articolul 7pct.9 din Legea nr.85/2006 prevede că publicarea actelor de procedură sau după caz a hotărârilor judecătoreşti în Buletinul de insolvenţă înlocuieşte de la data publicării acestora, citarea, convocarea şi notificarea actelor de procedură efectuate individual faţă de participanţii la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.

Faţă de faptul că sentinţa recurată a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr.1922/30.07.2007 (fila 46 din dosarul de fond) iar recursul nu a fost motivat, Curtea va aplica dispoziţiile legale în materie.

Este adevărat că la termenul din 30 ianuarie 2008 recurenta a depus un înscris având ca destinatar Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII a Comercială, însă, prin înscrisul respectiv nu se face dovada că motivele de recurs au fost depuse la termenul prevăzut de lege.

Având în vedere considerentele arătate Curtea în baza articolului 306 Cod Procedură Civilă va constata recursul nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul formulat de recurenta debitoare BANCA INTERNATIONALA A RELIGIILOR reprezentată de ing. J. E., împotriva sentinţei comerciale nr.2465/20.06.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Comercială, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatele BANCA NATIONALA A ROMÂNIEI şi S. Insolvency Specialists T. (fosta SC S. ŞI VALORIFICARE ACTIVE N. T. (S.).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 30 ianuarie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs nul Cerere repunere in termen inregistrare declaratie de creanta Tardivitate