Acţiunea în simulaţie. Simulaţia prin interpunerea de persoane. Condiţii.
| Comentarii |
|
Pentru a ne afla în situaţia simulaţiei prin interpunere de persoane trebuie să fie îndeplinite cumulativ anumite condiţii: să existe două contracte (unul public, unul secret), contractul secret să fie concomitent sau anterior celui public, contractele să fie încheiate între aceleaşi persoane cu intenţia de a desemna ca beneficiar o altă persoană decât cea din contractul public.
Chiar dacă înţelegerea încheiată între părţi, ca act secret, îndeplineşte cerinţele unui contract verbal, actul de adjudecare ca act public nu îndeplineşte condiţiile art. 1294 Cod civil, referitoare la contractul de vânzare - cumpărare, întrucât nu ne găsim în faţa acordului de voinţă al proprietarului de a înstrăina un bun, ci în faţa unei executări silite prin care un terţ, cu atribuţii în faza de executare silită a obligaţiilor, transmite dreptul de proprietate asupra bunului supus executării, independent de voinţa proprietarului. El este un act de executare, nu un acord de voinţă al părţilor: proprietar şi cumpărător.
Prin sentinţa nr. nr.826/2012 din 8 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj -Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr.20484/63/2011, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii CG şi CL, împotriva pârâţilor NI în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi UŢBSA, s-a constatat simulat actul de adjudecare încheiat la 04.02.2008 între UT şi NI şi procesul verbal de vânzare din 16-01-2008. S-a constatat că adjudecatari ai imobilului din Craiova, str. Bahlui, nr.2, cu nr. cadastral 14130, compus din teren în suprafaţă de 200 mp(272 mp din măsurători) şi constricţiile edificate pe el C1 -casă de locuit cu 4 camere, 2 holuri, bucătărie, baie, WC, cămară şi C2 garaj şi anexele gospodăreşti, sunt CG şi CL, care au calitatea de proprietari. Prezenta hotărâre ţine loc de act autentic.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Apartamentul ce a făcut obiectul litigiului a fost cumpărat la licitaţie în urma unei executări silite de către pârâtul NI cu credit bancar de la UŢBSA.
Înainte de licitaţie între reclamant şi pârât a existat o înţelegere potrivit căreia acesta să cumpere imobilul pe numele său încadrându-se în condiţiile impuse de bancă de a obţine un credit ipotecar (reclamanţii neavând venituri suficiente în acest sens, cererea lor de creditare fiind refuzată), urmând ca ulterior să treacă imobilul în proprietatea reclamanţilor.
Avansul a fost achitat în sumă de 72.400 lei de către reclamanţi conform chitanţei de depunere din data de 16,01,2008 pentru NI.
Între aceştia nu a fost constituit un act autentic sau sub semnătură privată date fiind relaţiile de rudenie (pârâtul este văr primar al reclamantului), însă înţelegerea recunoscută la interogatoriu de către NI a fost ca bunul imobil să fie cumpărat pe numele său, urmând ca ulterior să transfere proprietatea asupra reclamanţilor, aceştia urmând să achite ca şi până acum ratele la bancă.
Reclamanţii au intrat în posesia imobilului imediat după cumpărarea sa la licitaţie (elocventă în acest sens este declaraţia martorului BA), au încheiat contracte de utilităţi, au plătit impozitul, folosind bunul netulburaţi şi în prezent.
Potrivit art.1175 cod civil actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali, un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane.
Caracteristic pentru simulaţie este faptul că ea presupune existenţa concomitentă între aceleaşi părţi a cel puţin două contracte: unul public aparent denumit şi contract simulat, prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii, un altul secret denumit contraînscris, care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care acestea anihilează în tot sau în parte aparenţa juridică creată de actul public, dar simulat.
Este adevărat că pentru a se admite pe cale judecătorească o acţiune în simulaţie, care să înlăture efectele contractului aparent, este necesar ca actul secret să îndeplinească condiţiile de valabilitate de fond şi de formă, cerute de lege la data încheierii actului.
Însă, în speţă, convenţia dintre reclamanţi şi pârâtul NI a fost una verbală, dovedită prin recunoaşterea la interogatoriu de către pârât, părţile fiind în imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris, dată fiind relaţia de rudenie dintre ei.
De reţinut a fost faptul că pârâta UŢBSA nu neagă că a avut la cunoştinţă despre o asemenea înţelegere, reclamanţii învederând că au solicitat anterior acordarea unui credit pe numele lor, însă nu au îndeplinit condiţiile cerute de bancă, fiind sfătuiţi de angajaţii acesteia să folosească o persoană interpusă care să îndeplinească condiţiile pentru creditare.
Chiar dacă acest aspect nu a fost dovedit în mod direct, toate plăţile făcute de reclamanţi, atât avansul, cât şi ratele ulterioare, au fost acceptate de pârâta UŢBSA ca o recunoaştere tacită a acestei înţelegeri.
Mai mult decât atât, asupra imobilului în litigiu exista o ipotecă ce poartă asupra sa indiferent de schimbarea proprietarului.
Este adevărat că în baza contractului de credit încheiat între NI şi bancă înstrăinarea este interzisă, însă atâta timp cât ipoteca există asupra imobilului, riscul prejudicierii băncii în caz de neplată a ratelor este inexistent, astfel încât pentru siguranţa circuitului civil şi reglementarea unei situaţii de fapt transferul imobilului pe numele reclamanţilor adevăraţii plătitori ai avansului şi ratelor, este justificat fără a aduce atingere patrimoniului pârâtei UŢBSA, cu atât mai mult cu cât titularul contractului de credit este în penitenciar în executarea unei pedepse privative de libertate.
Astfel, una din formele pe care le poate îmbrăca simulaţia este interpunerea de persoane, ceea ce presupune existenţa unui act juridic public, ale cărui părţi, împreună cu o a treia persoană, care rămâne anonimă, încheie actul secret care prevede că efectele actului public se produc, în realitate, faţă de acest din urmă participant la actul ocult, adevăratul beneficiar al dreptului transmis sau constituit prin actul aparent.
In speţă, din cele expuse şi reţinute, a rezultat că dispoziţiile art.1175 cod Civil îşi găsesc aplicabilitatea, la operaţiune juridică participând trei categorii de părţi, înţelegerea ascunsă şi actul public. Datorită însă unor dispoziţii bancare restrictive în privinţa acordării creditelor, părţile au apelat la simulaţia prin interpunere de persoane pentru realizarea acesteia fiind necesar acordul între cele trei persoane, fapt dovedit prin probele administrate.
Atâta timp cât operaţiunea nu a avut un caracter ilicit, a rămas relevantă voinţa reală a părţilor şi efectele juridice pe care ea a urmărit să le producă în realitate.
Impotriva sentinţei a formulat apel, la data de 19.12.2012, pârâta UŢB SA.
Prin motivele de apel, depuse la dosar la 20.02.2012, apelanta a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând, în primul rând, că acţiunea era inadmisibilă.
Atât procesul verbal de licitaţie, cât şi actul de adjudecare nu îmbracă forma unor acte juridice în accepţiunea dată de dreptul substanţial, de acord de voinţă a părţilor, ci sunt acte de executare care se întocmesc cu respectarea normelor de procedură civilă privitoare la executarea silită. Ele nu îmbracă forma unui contract, nefiind vorba de un acord de voinţă, ci numai de constatarea unei stări de fapt.
Apelanta a susţinut şi că acţiunea reclamanţilor este neîntemeiată, nefiind întrunite condiţiile simulaţiei referitoare la existenţa actului public şi secret, ambele încheiate între aceleaşi persoane.
Actul secret trebuie să îmbrace condiţiile de fond şi de formă cerute de lege la data încheierii actului, iar acesta să fie concomitent sau anterior încheierii contractului public.
Instanţa de fond a reţinut în mod eronat că pârâta ar fi cunoscut actul simulat, fapt dovedit prin acceptarea statelor plătite de reclamanţi.
O ultimă critică vizează faptul că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, menţionând că hotărârea ţine loc de act autentic de vânzare - cumpărare, deşi pe rolul Judecătoriei - Craiova se afla înregistrat dosarul nr. 31558/2015/2011(suspendat) ce are ca obiect tocmai cererea reclamanţilor de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic.
Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat apelul fondat pentru următoarele considerente:
Simulaţia presupune existenţa concomitent, între aceleaşi părţi, a două contracte: unul public, aparent, (denumit contract simulat) prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi un altul secret (denumit contraînscris), care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care aceasta anihilează, în tot sau în parte, aparenţa juridică creată prin actul public, simulat.
O formă a simulaţiei este de interpunerea de persoane, invocată de reclamanţi în cauza
de faţă.
În acest caz contractul aparent se încheie între anumite persoane, fiind însoţit totodată de un contract secret - contraînscris - prin care se precizează că adevăratul beneficiar al contractului este o altă persoană decât cea care apare în contractul public.
În consecinţă, pentru a ne afla în situaţia simulaţiei prin interpunere de persoane trebuie să fie îndeplinite cumulativ anumite condiţii: să existe două contracte (unul public, unul secret), contractul secret să fie concomitent sau anterior celui public, contractele să fie încheiate între aceleaşi persoane cu intenţia de a desemna ca beneficiar o altă persoană decât cea din contractul public.
Efectul acţiunii în simulaţie este înlăturarea efectelor contractului secret cu condiţia ca acesta să fie, el însuşi, valabil încheiat.
Din analiza înscrisurilor şi a celorlalte probe administrate la instanţa de fond, s-a constatat însă că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile simulaţiei.
În primul rând, nu ne aflăm în faţa a două contracte.
Dacă, în ce priveşte înţelegerea încheiată între reclamanţi şi pârâtul PN aceasta îndeplineşte cerinţele unui contract verbal, actul public, actul de adjudecare, nu îndeplineşte condiţiile art. 1294 Cod civil referitoare la contractul de vânzare - cumpărare.
În această cauză, nu ne găsim în faţa acordului de voinţă al proprietarului de a înstrăina un bun, ci în faţa unei executări silite prin care un terţ cu atribuţii în faza de executare silită a obligaţiilor, transmite dreptul de proprietate asupra bunului supus executării, independent de voinţa proprietarului. El este un act de executare, nu un acord de voinţă al părţilor: proprietar şi cumpărător.
Pe de altă parte, nu este îndeplinită nici condiţia ca cele două acte (cel public şi cel secret) să fie încheiate între aceleaşi persoane.
Dacă actul secret a fost încheiat între reclamanţii CG şi CL şi pârâtul NI, cel public a fost încheiat de executorul bancar cu adjudecatarul NI.
Nu este îndeplinită nici condiţia ca părţile din actul public să fi ştiut că beneficiar al acestuia sunt, conform actului secret, reclamanţii.
Nici banca şi cu atât mai puţin executorul bancar, neluând parte la încheierea actului secret, nu aveau cum să ştie că adjudecarea se face, nu pentru sine, de pârâtul NI, adevăraţii cumpărători fiind reclamanţii.
Deşi se susţine în acţiune că un angajat al băncii a propus reclamanţilor să apeleze la o interpunere de persoane pentru a cumpăra imobilul în discuţie, nu s-a probat acest lucru şi, oricum, un angajat nu poate reprezenta Banca în lipsa unui mandat special, dat în formă scrisă.
Mai mult, nici nu reiese clar cine ar fi sugerat reclamanţilor această operaţiune, deoarece reclamanţii vorbesc, în concluziile scrise, de executorul bancar, în timp ce pârâtul NI, în cuvântul pe fond, a făcut referire la unul dintre directorii băncii.
Faptul că reclamanţii au achitat ratele la bancă în numele pârâtului NI nu reprezintă un acord al băncii în sensul că aceştia au devenit proprietari ai imobilului, cât timp titular al contractului de credit era NI, iar plăţile erau făcute pentru acesta, nu în locul lui.
Plata acestor sume la bancă, precum şi încheierea unor contracte cu furnizorii de utilităţi direct de către reclamanţi, dovedeşte că a existat o convenţie între reclamanţii CG şi CL şi pârâtul PN, dar nu că sunt îndeplinite celelalte condiţii ale simulaţiei.
Dincolo de toate aceste considerente, nici actul secret nu îndeplineşte condiţiile unui veritabil act de vânzare cumpărare.
Fiind vorba de imobile, actul secret ar fi avut valoarea unui contract de vânzare cumpărare numai dacă ar fi fost încheiat în formă autentică, ceea ce ar înlătura caracterul secret.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că, în cauză, nu ne aflăm în cazul unei simulaţii prin interpunere de persoane, astfel încât, în baza art. 296 şi următoarele Cod procedură civilă, a admis apelul, a modificat sentinţa în sensul că a respins acţiunea ca nefondată. (Decizia nr. 14 din data de 06.03.2013 - Secţia a II-a Civilă, rezumat judecător Lotus Gherghină)
| ← Cerere de suspendare provizorie a hotărârii AGEA. Condiţii de... | Achiziţii publice. Condiţii de acordare a unui termen de... → |
|---|
