Revendicare. Compararea titlurilor de proprietate deţinute de părţi. Titlu de proprietate mai bine caracterizat.
| Comentarii |
|
Dacă titlurile provin de la autori diferiţi, se procedează la compararea între ele a drepturilor autorilor celor două titluri, având câştig de cauză cel care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, conform principiului „nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet” (nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are)
Certificat de atestare a dreptului de proprietate emis de Statul român, prin reprezentant Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în temeiul HG 834/1991 şi titlul de proprietate emis în temeiul Legii nr.1/2000.
Anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în patrimoniul persoanei juridice, nu a existat vreun drept de proprietate asupra imobilului, ci numai un drept de folosinţă şi administrare.
Prin titlurile de proprietate eliberate în aplicarea procedurii jurisdicţionale reglementate de Legea nr.18/1991, Legea nr.169/1997 şi Legea nr.1/2000 s-a reconstituit, s-a reconfirmat pentru moştenitori (sau titulari, după caz) dreptul de proprietate existent în patrimoniul autorilor acestora. În realitate, practic, dreptul de proprietate nu a ieşit niciodată din patrimoniul autorilor, ci doar datorită contextului socio-politic, exercitarea atributelor dreptului de proprietate a fost împiedicată, întreruptă, legile invocate având un pronunţat caracter reparator, recognitiv de drepturi, iar nu unul constitutiv.
Prin sentinţa nr.831 din 14 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr.19917/63/2007, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă SCSPIESRL în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SCASAC şi cu chemaţii în garanţie CLA a Legii nr. 18/1991 de pe lângă CLC şi CJA a Legii nr.18/1991 de pe lângă PD, având ca obiect revendicare. S-a admis în parte cererea reconvenţională precizată formulată de pârâta SCASAC, fiind obligată reclamanta-pârâtă să lase pârâtei-reclamante în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1.869 m.p., situată în Craiova, str. Calea Severinului nr. 58, identificată pe schiţa de plan la raportul de expertiză întocmit de expert MP prin punctele 5-310-11-12-16-9-7-5. S-a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a chematelor în garanţie CLA a Legii nr.18/1991 şi CJA a Legii nr. 18/1991 şi cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta-pârâtă SCSPIESRLC, în contradictoriu cu chematele în garanţie CLA Legii nr. 18/1991 de pe lângă CLC şi CJA a Legii nr.18/1991 de pe lângă PD.
Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Dolj a declarat apel, în termen legal, pârâta-reclamantă SCASAC, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de apel, pârâta SCASAC, după o prezentare a istoricului litigiului, a invocat că, instanţa de fond, printr-o interpretare greşită a probelor administrate şi reţinând o stare de fapt eronată, a apreciat că, dreptul de proprietate al reclamantei SCSPIESRLC este preferabil, celui deţinut de aceasta, în condiţiile în care ambele părţi deţin titluri de proprietate, constând în contractul de vânzare-cumpărare nr.2509/20.06.2006, încheiat cu SCPSRL, în calitate de vânzător şi, respectiv, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr.1656/26.08.1996 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
În opinia apelantei pârâte, instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că titlurile deţinute de ambele părţi emană de la autori diferiţi.
În realitate, titlurile de proprietate emană de la acelaşi autor - Statul român, care a emis atât certificatul de atestare a dreptului de proprietate prin Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, cât şi titlurile de proprietate nr.2983/2003 şi nr.2934/2003, în temeiul cărora au fost încheiat ulterior actele de vânzare-cumpărare succesive.
Apelanta pârâtă SCASAC a mai invocat că, chiar dacă s-ar reţine că titlurile părţilor provin de la autori diferiţi, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr.1656/26.08.1996 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei este afectat de vicii de anulabilitate, decurgând din actele premergătoare eliberării lui, datorate faptului că sentinţa nr.18346 a fost pronunţată de Judecătoria Craiova, fără ca dreptul acesteia de administrare şi folosinţă să fie constatat în contradictoriu cu vreun pârât şi că procesul-verbal de delimitare a vecinătăţilor poartă ştampila unei instituţii care nu există.
Apelanta pârâtă SCASAC a susţinut că, aceste considerente reţinute de instanţa de fond se impune a fi înlăturate, întrucât hotărârea judecătorească invocată are doar efect declarativ al dreptului de administrare şi folosinţă şi, chiar dacă nu s-a judecat în contradictoriu cu intimata reclamantă, aceasta este un act juridic ce are efect opozabil faţă de terţi, iar, pe de altă parte, intimata reclamantă nu a făcut dovada existenţei unei stări de fapt contrare celei reţinute de hotărârea judecătorească.
Un alt argument invocat de apelanta pârâtă, pentru înlăturarea considerentelor reţinute de instanţa de fond, îl constituie şi faptul că instanţa de fond nu a fost învestită cu acţiune în anularea titlului său de proprietate, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate, fiind un act administrativ, putea fi contestat de intimata reclamantă, în temeiul Legii nr.29/1990 sau al Legii nr.554/2004, printr-o cerere în anulare sau în cadrul unei plângeri penale pentru cercetare falsului, însă, în lipsa acestor demersuri, instanţa nu le poate cenzura într-o acţiune în revendicare.
De asemenea, apelanta pârâtă SCASAC a susţinut că dreptul de proprietate transmis intimatei reclamante nu poate fi considerat preferabil, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu a fost la dispoziţia Comisiei de Fond Funciar, acesta nefiind niciodată la CAP Cernele, aflându-se deja în proprietatea sa şi că s-ar fi formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru acest teren, iar reconstituirea s-ar fi făcut pe acest teren.
Dimpotrivă, apelanta pârâtă SCASAC a considerat că titlul său de proprietate, constând în certificatul de atestare seria M07 nr.1656/26.08.1996 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, face dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, iar izvorul acestui drept este chiar legea, conform dispoziţiilor HG nr.834/1991, a cărei procedură a urmat-o şi în concordanţă cu dispoziţiile art.15 şi 20 alin.2 din Legea nr.15/1990.
În opinia apelantei pârâte SCASAC, nu se poate reţine susţinerea intimatei reclamante SCSPIESRLC, că la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, era în derulare procedura de reconstituire pe Legea nr.18/1990, întrucât nu este dovedită identitatea între cele două terenuri şi că reconstituirea s-ar fi cerut pentru terenul ce făcuse obiectul certificatului de atestare.
La data de 16 mai 2013, intimata reclamantă SCSPIESRLC a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că susţinerea apelantei potrivit căreia titlurile emană de la acelaşi autor este eronată, întrucât, în cazul său, acesta nu este Statul român, iar faptul că instanţa de fond a acordat preferinţă titlului său de proprietate este corect, fiind în concordanţă cu legea şi cu întregul ansamblu al probelor administrate.
În cuprinsul întâmpinării, intimata reclamantă SCSPIESRLC a invocat că, întreaga jurisprudenţă s-a pronunţat în sensul de a acorda preferinţă unui titlul recognitiv, confirmativ al unui drept redobândit, iar vocaţia reconstituirii dreptului a existat în momentul intrării în vigoare a legii, aşadar, oricum anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate al reclamantei sau înscrierii în registrul de publicitate, care nu este de natură a-i conferi valabilitate sau preferinţă.
In opinia intimatei reclamante SCSPIESRLC, o soluţie contrară ar goli de conţinut şi principiul securităţii actelor juridice şi garantării proprietăţii prin aplicarea legilor reparatorii, în condiţiile în care terenul în litigiu a intrat în circuitul civil printr-un act cu titlu oneros.
Intimata reclamantă SCSPIE SRL CRAIOVA a mai invocat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut fraude grosolane, care au condus la emiterea certificatului de atestare seria M07 nr.1656/26.08.1996 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, constând în faptul că sentinţa prin care s-a constatat dreptul acesteia de folosinţă şi administrare nu s-a pronunţat în contradictoriu cu niciun pârât, fiind încălcat principiul contradictorialităţii, nefiind o procedură necontencioasă şi în faptul că procesul-verbal de delimitare a vecinătăţilor, este aplicată ştampila Primăriei judeţului Dolj, instituţie care însă nu există.
Tot în cuprinsul întâmpinării, intimata reclamantă a arătat că certificatul de atestare seria M07 nr.1656/26.08.1996 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei nu a respectat dispoziţiile Legii nr.213/1998 şi ale Legii nr.18/1991 şi nici cele ale HG 834/1991, întrucât nu s-a dovedit, prin documentaţia depusă, că întreaga suprafaţă de teren solicitată era necesară desfăşurării activităţii societăţii intimate reclamante, mai ales în condiţiile în care Comisia de Fond Funciar realizase deja punerea în posesie a foştilor proprietari.
Toate acestea dovedesc, în opinia intimatei reclamante, că certificatul de atestare seria M07 nr.1656/26.08.1996 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei este afectat de cauză ilicită, fiind obţinut prin fraudă la lege, astfel cum a fost apreciată de practica instanţei supreme, acestea fiind, de fapt, cauzele de anulabilitate a titlului intimatei reclamante, reţinute de instanţa de fond, care au determinat concluzia de a acorda preferinţă titlului său de proprietate.
Analizând sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj prin prisma motivelor de apel invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2509, încheiat la data de 20 septembrie 2006, la BNPGI, între SCPSRL, în calitate de vânzător, şi intimata reclamantă SCSPIESRLC, în calitate de cumpărător, aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 4.093 m.p., situat în municipiul Craiova, zona Cernele, compus din suprafaţa de 1.900 m.p., situată în tarlaua 24, parcela 187/2 şi suprafaţa de 2.193 m.p., situată în tarlaua 24, parcela 187/1, teren ce a fost intabulat în Cartea funciară sub nr.39.348, la data de 20 septembrie 2009, prin conversia cărţii funciare nr.33.466.
Printr-o succesiune de acte translative de proprietate, vânzătoarea SCPSRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului (teren în suprafaţă de 4.093 m.p.), prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.335/2005, la BNPGI, de la numitul TF, care, la rândul său, prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.178 şi nr.179 din 27.01.2004, la Biroul Notarului Public Papa Eugenia, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă de 1.900 m.p. şi, respectiv, 2.193 m.p., situate în municipiul Craiova, zona Cernele, tarlaua 24, parcelele 187/20, respectiv 187/1, de la numiţii FT, FP şi FAE (ca moştenitori ai autorului FT) şi, respectiv, FE (ca moştenitor al autorului FD).
Iniţial, FE a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.193 m.p., situat în municipiul Craiova, zona Cernele, tarlaua 24, parcele 182/2, în temeiul titlului de proprietate nr.2893 din 6.06.2003, eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Dolj, fiind intabulat în Cartea Funciară sub nr.30.813, iar FT, FP şi FAE (ultimii doi ca moştenitori ai defunctului FT) au stăpânit în proprietate terenul în suprafaţă de 1.900 m.p., situat în parcele 187/1, aceeaşi tarla, în temeiul titlului de proprietate nr.2934 eliberat de aceeaşi comisie, la data de 8.10.2003.
Apelanta pârâtă SCASAC este titulara dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 100.717,086 m.p., în temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07, nr.1656, emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, la data de 26.08.1996, ce a fost înscris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni de pe lângă Judecătoria Craiova, sub nr.2059 din 25.03.1997 şi, ulterior, la data de 17.12.2003, intabulat în Cartea Funciară sub nr.31.945, nedefinitivă.
În speţă, atât intimata reclamantă SCSPIESRLC, cât şi apelanta pârâtă SCASAC au revendicat imobilul teren în suprafaţă de 4.093 m.p., situat în municipiul Craiova, zona Cernele, invocând drept dovadă a dreptului lor de proprietate, titlurile deţinute de fiecare: contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 septembrie 2006, autentificat sub nr.2509, la BNPGI şi, respectiv, certificat de atestare a dreptului de proprietate seria M07, nr.1656, emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, la data de 26.08.1996.
În conformitate cu dispoziţiile art.480 cod civil din anul 1864, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.
În temeiul textului de lege invocat, dreptul de proprietate poate fi apărat prin exercitarea acţiunii în revendicare, care este acţiunea petitorie, prin care proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoaşterea dreptului său de proprietate şi restituirea bunului.
În ceea ce priveşte proba dreptului de proprietate, regula înscrisă în art.1169 Cod civil din anul 1864, conform căreia cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, este aplicabilă şi în materia dovedirii proprietăţii, reclamantul fiind acela care ar trebui să facă dovada pozitivă că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat şi nu pârâtul, nefiind suficient să pretindă că pârâtul nu are un asemenea drept.
Spre deosebire de modurile originare de dobândire a proprietăţii (uzucapiunea şi ocupaţia), care constituie proba deplină şi absolută a dreptului de proprietate, titlurile (fie translative, fie declarative) reprezintă doar mijloace relative de probă, având caracterul unor simple prezumţii ale dreptului de proprietate, deduse din însăşi existenţa lor şi care nu împiedică proba contrară.
Având în vedere insuficienţa probatorie a titlurilor şi dificultatea probei în acest caz, fiind necesar să se dovedească faptul că toţi autorii succesivi au fost ei înşişi adevăraţi proprietari, literatura juridică şi practica judiciară au considerat că reclamantul în revendicare poate avea câştig de cauză în acţiunea sa, nu numai atunci când va reuşi să facă dovada pe deplin şi absolut a dreptului său de proprietate, ci şi atunci când va crea în favoarea sa numai probabilitatea că dreptul revendicat îi aparţine.
De asemenea, s-a statuat că dovada dreptului de proprietate se poate face potrivit următoarelor reguli: titlu de proprietate poate fi folosit în acţiunea în revendicare, devenind comun părţilor, acesta putând fi orice act prin care se recunoaşte dreptul de proprietate; titlul de proprietate este opozabil erga omnes, datorită caracterului de opozabilitate generală, absolută al dreptului de proprietate; posesia cea mai bine caracterizată este determinantă.
Pe baza acestor reguli, tot literatura şi practica judiciară au consfinţit şi principiile de dovadă a acţiunii în revendicare.
Astfel, în cazul în care reclamantul şi pârâtul au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, iar titlurile provin de la acelaşi autor, are câştig de cauză cel care a transcris mai întâi, potrivit art.712 Cod civil din anul 1864, deoarece, prin transcriere, actul devine opozabil celor care au dobândit ulterior, iar dacă nici reclamantul, nici pârâtul nu au făcut transcrierea, câştigă cel cu titlul care are data mai veche.
Dacă titlurile provin de la autori diferiţi, se procedează la compararea între ele a drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, având câştig de cauză cel care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, conform principiului „nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet” (nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are). Totuşi, dacă reclamantul nu reuşeşte să dovedească faptul că autorul său a avut un drept preferabil, câştigă cel care se află în posesia bunului, potrivit principiului „in pari causa melior este causa possidendis” (în situaţii asemănătoare, este preferabil cel ce posedă).
În speţă, ambele părţi au invocat, pentru dovada propriului drept de proprietate, existenţa titlurilor de proprietate şi, deşi apelanta pârâtă SCASAC a susţinut, într-o primă teză, că atât titlul său de proprietate (certificat de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr.1656/26.08.1990), cât şi cel al autorilor iniţiali (titlurile de proprietate nr.2893 din 6.06.2003 şi nr.2934 din 8.10.2003) ai intimatei reclamante SCSPIESRLC, provin de la acelaşi autor - Statul român, Curtea a constatat că această ipoteză nu se verifică.
Cu toate că ambele titluri de proprietate au fost emise în temeiul legii, titlul de proprietate deţinut de apelanta pârâtă SCASAC are ca autor Statul român, în timp ce al intimatei reclamante SCSPIESRLC, urcând pe linia transmiţătorilor succesivi, provine de la autorii numiţilor FT, FP, FAE (FT) şi FE (FD).
Spre deosebire de titlul de proprietate deţinut de apelanta pârâtă SCASA C-certificat de atestare a dreptului de proprietate seria M07, nr.1656/26.08.1996, emis de Statul român, prin reprezentant Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în temeiul HG 834/1991, prin care acesteia i-a fost constituit dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafaţă de 100.717,086 m.p. (ce include şi terenul în litigiu), cel al autorilor intimatei reclamante SCSPIESRLC, emis în temeiul Legii nr.1/2000, este un titlu recognitiv de drepturi, prin care le-a fost reconfirmat, reconstituit acestora dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, drept care nu a aparţinut Statului. Numai mijlocul prin care au fost obţinute titlurile de proprietate este acelaşi - legea - nu şi autorii.
Prin urmare, pentru motivele relevate, Curtea a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că, nu este incidentă ipoteza titlurilor scrise privind dreptul de proprietate provenind de la acelaşi autor, ci aceea în care titlurile provin de la autori diferiţi..
În contextul în care se reţine că titlurile de proprietate provin de la autori diferiţi, Curtea a apreciat că nu pot fi reţinute argumentele invocate de apelanta pârâtă SCASAC, referitoare la faptul că titlul său are o dată mai veche şi este transcris mai întâi, întrucât acestea ar putea prezenta relevanţă juridică numai în situaţia în care s-ar realiza compararea unor titluri care provin de la acelaşi autor.
Reţinând, în speţă, teza că titlurile de proprietate, invocate de părţi, privind de la autori diferiţi şi făcând aplicarea regulilor şi principiilor expuse, statuate de literatura juridică şi practica judiciară, Curtea a constatat că şi concluzia instanţei de fond, prin care a acordat drept de preferinţă titlului de proprietate al autorului intimatei reclamante SCSPIESRLC, considerând că posesia sa este mai bine caracterizată, este corectă.
Astfel, titlul doveditor al dreptului de proprietate al apelatei pârâte SCASAC îl constituie certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07, nr.1656, emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, la data de 26.08.1996.
Prin acest titlu, urmare a parcurgerii procedurii administrativ-jurisdicţionale, reglementată de dispoziţiile HG nr.834/1991, apelantei pârâte SC ASAC i-a fost constituit dreptul de proprietate asupra imobilului - teren în suprafaţă de 100.717,086 m.p., situat în Craiova, str.Prelungirea Severinului nr.174, Dolj, după ce, anterior, apelanta pârâtă obţinuse, într-o procedură judiciară necontencioasă, sentinţa nr.18746 pronunţată la data de 8.12.1995 de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.25931/1991, prin care i se constatase dreptul de folosinţă şi administrare asupra terenului în suprafaţă de 16.976,74 m.p., situat în Craiova, str.Prelungirea Severinului nr.174, având ca vecinătăţi: la Nord - SCOSA, Est - Staţia CFR Cernele - Triaj Craiova, Vest - RAT şi Sus - SCA SA.
Curtea a constatat că niciodată anterior, în patrimoniul apelantei pârâte SCASAC, nu a existat vreun drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, ci numai un drept de folosinţă şi administrare.
În schimb, titlul doveditor al dreptului de proprietate al intimatei reclamante SCSPIESRLC îl constituie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2509/20 septembrie 2006, autentificat de BNPGI.
Deşi titlul de proprietate invocat de intimata reclamantă SCSPIESRLC constituie doar un mijloc relativ de probă, prezumţia instituită de acesta nu a fost răsturnată, în speţă, prin proba contrară.
Dimpotrivă, mergând pe scara tuturor transmiţătorilor succesivi, acest titlu, prezentat ca dovadă, se completează cu proba că toţi autorii, care anterior au înstrăinat imobilul (SCP, TF, FT, FP, FAE şi FE) au fost ei înşişi adevăraţi proprietari, în temeiul contractelor autentice de vânzare-cumpărare şi al titlurilor de proprietate nr.2893 din 6.06.2003 şi nr.2934 din 8.10.2003, emise de Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr.18/1991 de pe lângă Prefectura Dolj, în baza Legii nr.1/2000, a Legii nr.169/1997 şi a Legii nr.18/1991.
Prin titlurile de proprietate eliberate prin aplicarea procedurii jurisdicţionale reglementate de Legea nr.1/2000 şi a Legii nr.18/1991, precum şi a Legii nr.169/1997, s-a reconstituit doar, s-a reconfirmat pentru moştenitori (sau titulari, după caz) dreptul de proprietate existent în patrimoniul autorilor acestora. În realitate, practic, dreptul de proprietate nu a ieşit niciodată din patrimoniul autorilor intimatei reclamante SCSPIESRLC, ci doar datorită contextului socio-politic, exercitarea atributelor dreptului de proprietate a fost împiedicată, întreruptă, legile invocate având un pronunţat caracter reparator, recognitiv de drepturi, iar nu unul constitutiv.
In acest context, pentru considerentele relevate, Curtea a constatat că intimata reclamantă SCSPIESRLC a dovedit că a dobândit de la autorul al cărui drept de proprietate este preferabil, creând în favoarea sa convingerea că dreptul asupra imobilului revendicat îi aparţine, spre deosebire de apelanta pârâtă SCASAC, care a făcut dovada că a avut în patrimoniul său doar un drept de folosinţă şi administrare, pe baza căruia Statul român i-a constituit un drept de proprietate.
In condiţiile în care nulitatea titlului de proprietate deţinut de apelanta pârâtă SCASAC- certificat de atestare a dreptului de proprietate seria M07, nr.1656, emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, la data de 26.08.1996 - nu a fost invocată şi constatată nici pe cale de acţiune principală ori de excepţie, Curtea a înlăturat argumentele întemeiate pe aşa-numitele „vicii de anulabilitate”, reţinute de instanţa de fond, ce vizează actele premergătoare eliberării acestuia (sentinţa nr.18746 din 8.12.1995 a Judecătoriei Craiova şi procesul-verbal de delimitare a vecinătăţilor).
Pentru identitate de raţiune, Curtea a înlăturat şi argumentele invocate de apelanta pârâtă SCASAC, ce vizează modalitatea prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate al autorilor intimatei reclamante SCSPIESRLC (FT, FP şi FAE - ca moştenitori ai lui FT - şi FE- moştenitor al lui FD), aceste argumente putând fi valorificate numai în cadrul promovării unei acţiuni în nulitate a titlurilor de proprietate nr.2893/6.06.2003 şi nr.2934/8.10.2003.
Câtă vreme aceste titluri de proprietate nu au făcut obiectul vreunei acţiuni în constarea nulităţii şi nu au fost anulate, susţinerile, ce vizează reconstituirea dreptului de proprietate pe acest amplasament, vocaţia la reconstituire a numiţilor FT, FP, FAE, FE ori dacă terenul s-a aflat la dispoziţia Comisiei de fond funciar, sunt argumente ce exced cadrului procesual. (Decizia nr. 88 din data de 10.10.2013 - Secţia a II-a Civilă, rezumat judecător Lotus Gherghină)
| ← Posibilitatea dizolvării când activul net al societăţii s-a... | Cerere de suspendare provizorie a hotărârii AGEA. Condiţii de... → |
|---|
