Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 41/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 28700/197/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 41/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
Completul de judecată CR3:
Președinte: C. G. - judecător
JUDECĂTOR: A. M. JUDECĂTOR: S. F.
Grefier: D. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. A. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul N. I. M. împotriva sentinței penale nr. 1661 din data de 18 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, susținerile, întrebările și răspunsurile părților prezente, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 23 ianuarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 28 ianuarie 2014, când,
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată:
Prin sentința penală nr. 1661/18.09.2013, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria B., în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195 / 2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și prin raportare la art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, a condamnat inculpatul N. I. M. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere.
În baza art. 83 Cod penal a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 186/06.02.2012 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la data de 17.02.2012, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 357 alin. 3 Cod procedură penală a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a, b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul să plătească suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii, încheiat la data de 09.06.2012, inculpatul N. I. M. a fost depistat de lucrători din cadrul poliției C., în timp ce efectuau serviciul de patrulare, procedându-se la oprirea autoturismului marca F. Punto ce se deplasa dinspre . Câmpul Alb, ocazie cu care s-a constatat că la volanul autoturismului se afla inculpatul N. I. M. care a recunoscut faptul că nu posedă permis de conducere.
În timpul urmăririi penale, începută prin rezoluția din data de 04.07.2012, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin.1 din O.U.G nr.195/_, audiat fiind inculpatul N. I. M. a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, arătând că, după ce în cursul zilei a schimbat plăcuțele de frână ale autoturismului, în jurul orei 21.30 a plecat de la domiciliu la volanul acestuia cu intenția de a proba sistemul de frânare, sens în care s-a deplasat pe străzile Florilor, Câmpul Alb și Muntișor, unde a fost oprit de echipajul de poliție.
În calitate de martori au fost audiați numiții G. A. C. și L. C. A. în prezența cărora inculpatul N. I. M. a fost legitimat, acesta recunoscând că nu posedă permis de conducere.
Din adresa nr._/27.06.2012 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B. a rezultat că inculpatul N. I. M. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Din fișa de cazier depusă la dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 186/06.02.2012 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la 17.02.2012, la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 Cod penal, fiind stabilit un termen de încercare de 2 ani și 8 luni, fiind astfel aplicabile dispozițiile privind recidiva postcondamnatorie.
În faza de cercetare judecătorească inculpatul prezent în fata instanței a solicitat aplicarea art. 320/1 alin 7 Cod procedură penală, precizând că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa prin actul de sesizare și nu solicită administrarea mijloacelor de probă.
În drept, fapta inculpatului care în data de 09.06.2012 a condus pe drumurile publice din municipiul C., autoturismul marca F. Punto cu număr de înmatriculare_, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. art. 86 alin.1 din O.U.G nr.195/_.
Având în vedere probele administrate și poziția procesuală a inculpatului, instanța a considerat ca fiind dovedite, atât comiterea faptei cât și vinovăția inculpatului, elementul material al laturii obiective regăsindu-se în conduita inculpatului care, ignorând dispozițiile din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, a condus un autovehicul pe drumurile publice, deși nu avea permis de conducere, iar cu privire la latura subiectivă, fapta inculpatului a fost săvârșită cu forma de vinovăție a intenției indirecte, acesta prevăzând rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, respectiv pericolul social al faptei, împrejurarea în care s-a produs, dar și persoana inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor, urmând să se dispună condamnarea inculpatului potrivit dispozitivului hotărârii.
Împotriva hotărârii menționate a declarat recurs inculpatul N. I. M., hotărâre criticată pentru netemeinicie.
În motivare, inculpatul a arătat că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală raportat la art. 181 Cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate sub minimul special, prin reținerea dispozițiilor referitoare la circumstanțele atenuante și efectele acestora.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele conform art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Starea de fapt a fost corect reținută pe baza probelor administrate, iar încadrarea juridică este legală și temeinică, fapta inculpatului N. I. M., care la data de 09.06.2012 a condus autoturismul marca F. Punto cu număr de înmatriculare_ pe drumurile publice din municipiul C., fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Din procesul-verbal datat 9.06.2012 (fila 9 dosar urmărire penală) se constată că lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului C. au oprit autoturismul marca F. Punto cu număr de înmatriculare_ care se deplasa dinspre . Câmpul Alb, la volan aflându-se inculpatul N. I. M..
Audiat fiind, inculpatul a recunoscut că nu posedă permis de conducere, împrejurare ce rezultă și din procesul-verbal de verificare datat 9.06.2012 (fila 19 dosar urmărire penală).
Martorii G. A. C. (fila 8 dosar urmărire penală) și L. C. A. (filele 10-11 dosar urmărire penală) au fost prezenți în data de 9.06.2012 orele 21,51 pe . văzut un echipaj de poliție care a oprit un autoturism de culoare albastră, de unde a coborât un bărbat … s-a constatat că respectivul se numește N. I. M. care a declarat că nu posedă permis de conducere”.
În ședința publică din 15.05.2013, prezent fiind, inculpatul a solicitat ca judecata să se facă în baza art. 3201 Cod procedură penală (fila 23 dosar judecătorie).
În atare împrejurări, fapta inculpatului N. I. M. care a condus autoturismul pe drumurile publice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Potrivit art. 181 Cod penal fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni dacă aceasta aduce o atingere minimă uneia din valorile sociale apărate de lege și dacă prin conținutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanță.
Niciuna din aceste condiții nu sunt îndeplinite în speță, astfel că fapta comisă de inculpat constituie infracțiune.
Astfel, nu se poate ignora împrejurarea că, deși nu poseda permis de conducere, inculpatul a condus autoturismul proprietate personală, asumându-și în mod conștient punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice.
Împrejurarea că inculpatul a absolvit cursurile unei școli de șoferi, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 25 dosar urmărire penală nu are nicio consecință pozitivă în condițiile în care inculpatul nu a fost admis în urma susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere.
Mai mult, din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 186/06.02.2012 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul penal nr._/197/2011 pentru săvârșirea a 3 infracțiuni, prevăzute de art. 86 alin. 1, respectiv 85 alin. 1, teza II și art. 85 alin. 2 teza II din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, împrejurări în care sunt aplicabile prevederile art. 37 lit. a Cod penal, fapta dedusă judecății fiind comisă în interiorul termenului de încercare (fila 28 dosar urmărire penală).
În atare împrejurări, se constată o perseverență infracțională din partea inculpatului ceea ce nu poate conduce la concluzia că fapta comisă la data de 9.06. 2012 și care face obiectul prezentului dosar nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Există circumstanțe personale favorabile (a recunoscut și regretat comiterea faptei), iar din caracterizarea depusă la dosar se constată că este angajat, cu un comportament corespunzător la locul de muncă.
În raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și față de cele personale ale inculpatului, Curtea apreciază că se impune reținerea prevederilor art. 74 alin. 1, lit. c, alin. 2 Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special, sens în care se va admite (art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală) recursul declarat de inculpatul N. I. M. împotriva sentinței penale nr. 1661/18.09.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._, pe care o va casa în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei.
Rejudecând în aceste limite, va descontopi pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv 2 pedepse de câte 8 luni închisoare.
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 luni închisoare la 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 repuplicată, cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală, art. 74 alin. 1 lit.c, alin. 2 Cod penal, art. 76 lit. e Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal, va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 186/6.02.2012 a Judecătoriei B., pedeapsa ce se adaugă la pedeapsa stabilită prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 luni închisoare și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste considerente,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul N. I. M. împotriva sentinței penale nr. 1661/18.09.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei.
Rejudecând în aceste limite, descontopește pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv 2 pedepse de câte 8 luni închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 luni închisoare la 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală, art. 74 alin. 1 lit. c, alin. 2 Cod penal, art. 76 lit. e Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 186/6.02.2012 a Judecătoriei B., pedeapsa ce se adaugă la pedeapsa stabilită prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 luni închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. GhigheciAurelia MunteanuSimona F.
Grefier
D. S.
Red.AM/04.02.2014
Tehnoredact.DS/05.02.2014/2 ex.
Jud.fond. N. C.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 21/2014.... | Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... → |
---|