Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 279/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 279/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 348/197/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 279/Ap DOSAR NR._ 2014
Ședința publică din data de 22 mai 2014
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CAJ3
- Președinte - N. Țînț - judecător
- Judecător- N. H.
- Grefier- O. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – D. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul S. C. împotriva sentinței penale nr. 654 din 26 martie 2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 08 mai 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 15 mai 2014 și apoi pentru data de astăzi, 22 mai 2014, când,
C U RT E A,
Deliberând asupra apelului penal de față:
Constată că, prin sentința penală nr. 654/26.03.2014 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul penal nr._, a fost respinsă, în baza art. 386 din noul Cod penal, cererea formulată de apărătorul inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d, e noul Cod penal ( cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal ) în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. a, b noul Cod penal ( cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal ).
În baza art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d, e din noul Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul S. C., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În baza art. 61 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, a fost revocată liberarea condiționată dispusă cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1112/2009 a Judecătoriei B. și s-a contopit restul neexecutat de 672 zile închisoare cu pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare stabilită prin prezenta, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând 5 ani închisoare.
În baza art. 67 alin. 1, 2 din noul Cod penal, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din noul Cod penal, pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. 1 lit. c din noul Cod penal, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. 1 din noul Cod penal, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din noul Cod penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. 3 din noul Cod penal.
În baza art. 72 alin. 1 din noul Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive în cauză, respectiv perioada 14.12.2013 la zi.
În baza art. 399 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 178/15.12.2013 al Judecătoriei B..
S-a constatat că persoana vătămată V. D. G. B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus recoltarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în S.N.D.G.J.
În baza art. 274 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, că în seara de 14.12.2013, după ora 18.00, inculpatul S. C., care era însoțit la momentul respectiv de P. T. S., s-a urcat în autobuzul care deservea linia 4 din stația de la Gara B., așezându-se pe locul de lângă cel pe care era așezată persoana vătămată V. D. G. B.. Imediat după ce a luat loc, inculpatul S. C. a început să vorbească cu coinculpatul P. T. S. pe un ton ridicat, înjurând și adoptând o atitudine agresivă generală, fără aparent a viza vreo persoană anume. De asemenea, cei doi s-au lăudat cu faptul că anterior ar fi bătut o persoană, toate acestea ducând la intimidarea persoanelor din jur.
La un moment dat, inculpatul S. C. a abordat persoana vătămată, discutând cu aceasta iar apoi cerându-i să vadă telefonul mobil pe care îl are asupra sa, sub pretextul unui posibil schimb de telefoane. Numitul V. D. G. B. a refuzat inițial, însă inculpatul a insistat, adăugând și că nu ar vrea să-l bată și pe el. De asemenea, inculpatul a făcut un gest brusc prin care a lovit geamul, mișcare pe care a executat-o trecând brațul prin fața victimei care era așezată pe locul de la fereastră, împrejurare în care persoana vătămată a crezut că ar putea să fie exercitate violențe și împotriva sa.
Astfel, pe fondul stării de temere create de întreg comportamentul inculpatului, persoana vătămată a scos telefonul din buzunar și i l-a predat, acceptând și să scoată cartela sa telefonică din aparat, aceasta fiind înlocuită cu cartela inculpatului.
La scurt timp, la stația de autobuz Sanitas, șoferul vehiculului, martorul B. I., alertat de un pasager cu privire la cele întâmplate, a pătruns în zona aferentă călătorilor pentru a verifica ce se întâmplă, discutând în această ocazie și cu inculpatul. După ce șoferul a revenit la locul său, inculpatul a coborât din autobuz, la aceeași stație, având asupra sa telefonul persoanei vătămate.
Ulterior, aceasta a anunțat organele de poliție care au procedat la efectuarea de verificări, depistându-l pe inculpatul S. C. în zona Gării având asupra sa telefonul persoanei vătămate.
În drept, s-a reținut că, fapta inculpatului care, în seara de 14.12.2013, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla în autobuzul aferent liniei 4, printr-un comportament agresiv verbal ( formulând injurii și amenințări ) și fizic ( lovind un geam printr-un gest executat lângă persoana vătămată ), a creat persoanei vătămate V. D. G. B. o stare de temere pe fondul căreia a deposedat-o pe aceasta de un telefon mobil marca Samsung Galaxy, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1 Cod penal, respectiv art. 233 Noul Cod Penal.
Instanța de fond a constatat că atât vechiul Cod penal cât și noul Cod penal reglementează într-o manieră identică fapta de tâlhărie, în ambele variante fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Astfel, sub aspectul laturii obiective, există acțiunea mijloc – exercitarea de amenințări asupra victimei, precum și acțiunea scop – însușirea unui bun de valoare, producându-se și rezultatul prevăzut de lege atât sub forma atingerii aduse libertății morale a persoanei cât și prin diminuarea patrimoniului acesteia, între acțiuni și rezultate existând un raport de cauzalitate directă. De asemenea, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă.
Instanța de fond a constatat că s-a dispus trimiterea în judecată reținându-se și aplicabilitatea alineatului 2 lit. b – săvârșirea faptei pe timp de noapte și litera c – într-un loc public sau mijloc de transport, precum și alineatul 21 lit. a – comiterea faptei de două persoane împreună.
Ca urmare modificărilor legislative, după punerea în discuția părților, prima instanță a constatat că în prezent aceeași faptă este prevăzută ca și tâlhărie calificată, conform art. 234 ainl. 1 lit. d – fiind comisă în timpul nopții ( în data de 14.12.2013, la ora 18.15, după instalarea întunericului ) și litera e – în mijloc de transport în comun, nemaifiind însă reținută ca și element agravant, comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună.
În cauză, s-a solicitat și schimbarea încadrării juridice a faptei din tâlhărie calificată în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. a, b din noul Cod penal, invocându-se în esență inexistența amenințărilor care să fi dus la crearea unei stări de temere victimei; instanța de fond a considerat însă că în speță s-a dovedit existența acestor amenințări precum și faptul că inculpatul s-a folosit de starea de temere creată victimei pentru deposedarea acesteia de bun, astfel că s-a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale tâlhăriei.
Pe cale de consecință, s-a apreciat că se impune respingerea cererii formulate de apărătorul inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din tâlhărie calificată în furt calificat.
Pentru a aprecia cu privire la legea mai favorabilă inculpatului, prima instanță a arătat că a avut în vedere faptul că în vechea reglementare limitele de pedeapsă erau cuprinse între 7 și 20 de ani închisoare în timp ce noul Cod penal prevede limite de pedeapsă mai mici, respectiv între 3 și 10 ani închisoare, motiv pentru care, în ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța de fond a reținut că acesta reprezintă legea penală mai favorabilă.
Pe cale de consecință, la individualizarea pedepsei care s-a aplicat inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, instanța de fond a reținut dispozițiile art. 74 din noul Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după comiterea infracțiunii și elementele de natură a caracteriza persoana inculpatului.
În raport de aceste criterii, instanța de fond a reținut că mijloacele folosite nu indică o gravitate deosebită iar rezultatul produs nu a fost unul important. Pe de altă parte, însă s-a constatat că inculpatul a acționat într-un mijloc de transport în comun, dovedind o îndrăzneală deosebită și intimidând prin comportamentul său mai multe persoane, creând o stare de nesiguranță pentru acestea, împrejurări de natură a agrava răspunderea penală. De asemenea, nu a existat o trebuință deosebită a inculpatului în procurarea bunului, acțiunea acestuia demonstrând obișnuința unor astfel de acțiuni ilicite și nepăsare față de posibilitatea de a fi tras la răspundere. Nu în ultimul rând, același lucru rezultă și din antecedentele penale ale inculpatului care a fost condamnat anterior tot pentru fapte de tâlhărie, executând o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani închisoare. În raport de toate aceste elemente, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea față de inculpat a unei pedepse cu închisoare, într-un cuantum mai ridicat decât minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.
În același timp, instanța de fond a constatat că din analiza fișei de cazier a inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare prin sentința penală nr. 1112/2009 a Judecătoriei B. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 22.11.2013 cu un rest de 672 zile închisoare, rest care nu se împlinise la data pronunțării sentinței penale.
Ținând cont că după condamnarea la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni închisoare și înainte de executarea în întregime a pedepsei, inculpatul a săvârșit, cu intenție, o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru existența stării de recidivă postcondamnatorie conform art. 37 lit. a Cod penal. De asemenea, sunt îndeplinite și condițiile pentru reținerea aceleiași stări de recidivă și în raport de dispozițiile art. 41 alin. 1 din noul Cod penal, modificarea adusă prin acest text de lege și care vizează cuantumul pedepsei care constituie prim termen al recidivei ( respectiv închisoarea mai mare de 1 an ), neprezentând relevanță în speță.
În ceea ce privește regimul sancționator al recidivei în situația din speță, respectiv comiterea unei fapte în termenul de liberare condiționată, instanța de fond a considerat ca vădit mai favorabile dispozițiile art. 61 Cod penal – care presupun aplicarea regulilor concursului de infracțiuni vizând cumulul juridic, în raport cu cele ale art. 104 alin. 2 din noul Cod penal, care fac trimitere la regulile de la recidivă, respectiv art. 43 alin. 1 din noul Cod penal, și la un sistem de sancționare ce presupune cumulul aritmetic.
Pe cale de consecință, reținând art. 5 alin. 1 din noul Cod penal și aplicând legea mai favorabilă, instanța de fond, în baza art. 61 Cod penal, a apreciat că se impune revocarea liberării condiționate și contopirea restului rămas neexecutat de 672 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta. Raportat la art. 34 lit. b Cod penal, instanța de fond a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, apreciat necesar raportat la perseverența infracțională a inculpatului care comite în mod repetat infracțiuni contra patrimoniului.
Instanța de fond a reținut că în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 187/2012, pedepsele complementare și cele accesorii sunt aplicate conform legii apreciate ca fiind mai favorabile, în speță Noul Cod penal.
Pe cale de consecință, constatând că art. 234 din noul Cod penal sancționează tâlhăria calificată și cu interzicerea unor drepturi, în baza art. 67 alin. 1, 2 din noul Cod penal, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea față de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, din noul Cod penal, pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. 1 lit. c din noul Cod penal, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. 1 din noul Cod penal, instanța de fond a apreciat că se impune interzicerea acelorași drepturi și ca pedeapsă accesorie, urmând ca aceasta să fie executată pe durata executării pedepsei principale, conform art. 65 alin. 3 din noul Cod penal.
Pe latura civilă, instanța de fond a constatat că persoana vătămată V. D. G. B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termenul legal, inculpatul S. C., solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună schimbarea încadrării juridice date faptei de către prima instanță, din tâlhărie în furt, iar mai apoi să se înceteze procesul penal pentru această din urmă infracțiune, în baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. g din noul Cod de procedură penală.
În motivarea apelului promovat, inculpatul a arătat, prin intermediul avocatului din oficiu, că a recunoscut că se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat; într-adevăr, i-a sustras telefonul persoanei vătămate dar nu a exercitat nicio amenințare asupra acesteia de natură a o constrânge să îi cedeze acel telefon. Între persoana vătămată V. D. G. B. și inculpatul S. C. a avut loc o discuție, acesta din urmă propunându-i persoanei vătămate să facă schimb de telefoane. În momentul în care inculpatul a avut în mână telefonul persoanei vătămate, acesta a fugit cu telefonul. Așadar, în niciun moment persoana vătămată nu s-a simțit amenințată sau intimidată de către inculpatul S. C..
Prima instanță a dat o greșită interpretare probatoriului existent în cauză, reținând săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de tâlhărie și nu a infracțiunii de furt calificat, așa cum rezultă din declarații și din probele administrate în dosar; întreg probatoriul administrat în cauză nu dovedește faptul că inculpatul S. C. se face vinovat de amenințarea persoanei vătămate, ca infracțiune componentă a celei de tâlhărie, întrucât aceasta ar fi presupus ca, cu intenție, inculpatul să exercite acțiuni de intimidare direct asupra acesteia, scopul final fiind cel al săvârșirii furtului.
Analizând, în aplicarea dispozițiilor art. 420 Cod procedură penală însă în limitele prevăzute de art. 417 Cod procedură penală, sentința penală atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că apelul formulat de inculpatul S. C. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a realizat o analiză completă și amănunțită a întregului material probator administrat în cauză și a stabilit o stare de fapt corectă, constând, în esență, în aceea că în seara de 14.12.2013, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla în autobuzul aferent liniei 4, din Municipiul B. printr-un comportament agresiv verbal ( formulând injurii și amenințări ) și fizic ( lovind un geam printr-un gest executat lângă persoana vătămată ), a creat persoanei vătămate V. D. G. B. o stare de temere pe fondul căreia a deposedat-o pe aceasta de un telefon mobil marca Samsung Galaxy, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, al. 2¹ lit. a Cod penal de la 1968, reglementată în prezent de art. 233, art. 234 lit. d Cod penal.
La stabilirea stării de fapt, instanța de fond a avut în vedere declarațiile oferite de V. D. G. B. în cursul urmăririi penale, în calitate de parte vătămată ( fila 15 dosar urmărire penală ) precum și cele din faza de judecată când a fost audiat în calitate de martor ( fila 67 dosar Judecătorie ), din cuprinsul cărora rezultă că în timp ce se afla în autobuzul 4 a fost deposedat de un telefon mobil de inculpatul S. C.. Persoana vătămată a avut o atitudine constantă în cursul procesului, susținând că a predat telefonul în urma cererii formulate de inculpat, pe fondul temerii create de comportamentul agresiv al acestuia, respectiv scandalul provocat în autobuz prin tonul utilizat, înjurăturile și amenințările proferate ca și prin gestul violent de lovire a geamului. Această declarație se coroborează cu procesul-verbal de constatare întocmit de agenții de poliție ( fila 12 dosar urmărire penală ), din care rezultă că în aceeași seară în zona Gării B. au fost identificați cei doi inculpați, S. C. și P. T. S., iar asupra primului a fost găsit și telefonul mobil aparținând victimei și parțial chiar cu declarația inculpatului.
Cu toate că inculpatul neagă că ar fi exercitat asupra victimei o agresiune fizică sau verbală, sau că ar fi amenințat-o, astfel că apreciază că fapta comisă de el ar fi trebuit încadrată în dispozițiile privind infracțiunea de furt calificat și nu ale celor de tâlhărie, Curtea reține că prima instanță a stabilit în mod corect, pe baza materialului probator administrat în cauză, că prin atitudinea sa agresivă, inculpatul a intimidat persoana vătămată și i-a creat o stare de temere, care a determinat-o ca atunci când inculpatul i-a solicitat telefonul, să i-l dea convinsă fiind că altfel va fi agresată.
În ciuda acestei negări exprese, declarațiile inculpatului confirmă susținerile persoanei vătămate privind comportamentul agresiv al acestuia. Astfel, deși inculpatul a afirmat că nu a vorbit tare, a acceptat posibilitatea să fi adresat injurii, pe fondul consumului de alcool, precizând că acestea au fost îndreptate spre inculpatul P. T. S., astfel cum de altfel a relatat și persoana vătămată. De asemenea, deși în cuprinsul declarației a afirmat că s-a sprijinit de geam, afirmație neverosimilă în condițiile în care nu era așezat pe locul de la fereastră, ulterior, pe parcursul audierii persoanei vătămate, inculpatul a făcut precizarea că a lovit geamul, pe fondul stării de nervozitate create de discuția cu P. T. S..
Prin urmare, toate circumstanțele la care a făcut referire persoana vătămată – agresivitatea verbală dar și prin gesturi, au fost confirmate și de către inculpat, chiar dacă în această modalitate implicită, prin urmare, apare dovedită situația de fapt expusă de victimă și reținută în rechizitoriu.
Instanța de control reține că persoana vătămată nu ar fi avut niciun motiv să realizeze un „ schimb ” de telefoane cu inculpatul; persoana vătămată nu îl cunoștea pe inculpat, nu îl mai văzuse până atunci; aceasta a avut o atitudine constantă în cursul procesului penal; în toate declarațiile date, a arătat că nu ar fi înmânat inculpatului telefonul dacă acesta din urmă nu i-ar fi cerut insistent telefonul și nu i-ar fi spus că „ nu ar vrea să-l bată și pe el ”, așa cum se lăuda că a făcut cu o altă persoană înainte de a urca în autobuz, împrejurare care, coroborată cu violența verbală și agresivitatea de care dădea dovadă inculpatul și prietenul său, i-a creat o accentuată stare de temere că dacă nu face ce-i cere inculpatul ar putea fi violentată.
De altfel, faptul că, deși inculpatul și prietenul său făceau scandal în autobuz, înjurau, vorbeau cu voce tare și au lovit geamul cu pumnul, nimeni din autobuz nu a intervenit și nu a luat atitudine față de manifestările inculpatului și ale prietenului său, a creat convingerea persoanei vătămate că trebuie să se descurce singură în această împrejurare, pentru că nu poate conta pe ajutorul vreunei persoane din autobuz. În aceste condiții, înmânarea telefonului inculpatului de către persoana vătămată s-a realizat cu certitudine în condiții de constrângere morală și temere pentru integritatea sa corporală, de amenințare cu violența din partea inculpatului, împrejurări care se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 2¹ lit. a Cod penal de la 1968, reglementată în prezent de art. 233, art. 234 lit. d Cod penal și nu a celui de furt calificat.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că în mod judicios a procedat prima instanță respingând cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat; cu privire la infracțiunea de tâlhărie, împăcarea nu este posibilă, astfel că soluția solicitată a fi adoptată de către instanța de apel, de încetare a procesului penal în temeiul art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. g din noul Cod de procedură penală,nu poate fi dispusă în cauză, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru adoptarea unei astfel de soluții.
Instanța de control, analizând din oficiu hotărârea sub toate aspectele, constată că prima instanță a identificat corect legea penală favorabilă aplicabilă inculpatului S. C. și a aplicat, dând relevanță criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din noul Cod penal, o pedeapsă legală și corect individualizată, al cărui cuantum este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului în scopul respectării pe viitor a valorilor protejate de legea penală. Inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale, ci dimpotrivă a comis fapta dedusă în prezent judecății în stare de recidivă postcondamnatorie, împrejurare care dovedește o perseverență pe calea infracțională a acestuia și chiar o „ specializare ” în comiterea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului săvârșite cu violență ( deține până în prezent 3 condamnări la pedeapsa închisorii pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie ), aspecte care justifică o orientare a pedepsei peste limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă.
În considerarea celor expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul S. C., împotriva sentinței penale nr. 654/26.03.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, care va fi menținută.
În baza art. 422 Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal, se va adăuga la durata prevenției inculpatului timpul scurs începând cu data de 26.03.2014 la zi.
Având în vedere soluția de respingere a apelului care urmează a se pronunța în cauză, în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul apelant să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul S. C., fiul lui I. și Doichița, născut la data de 27.01.1984, împotriva sentinței penale nr. 654/26.03.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, pe care o menține.
În baza art. 422 Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal, adaugă la durata prevenției inculpatului timpul scurs începând cu data de 26.03.2014 la zi.
În baza art. 272 Cod procedură penală, se suportă din fondurile Ministerului Justiției și se plătește Baroului B. suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu asigurat apelantului inculpat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul apelant să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuielile judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. Țînț N. H.
GREFIER
O. S.
Red. N.H./28.08.2014
Dact. O.S./28.08.2014
2 exemplare
Jud. fond: M. C.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 525/2014. Curtea de... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
