Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 26/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Curtea de Apel BRAŞOV - Sentințe și decizii penale / 2014

Decizia nr. 26/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 155/64/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 26/C DOSAR NR._

Ședința publică din data de 24 martie 2014

Instanța constituită din:

- Completul de judecată CFJC15

- Președinte - N. H. - judecător

- Grefier - R. G.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – C. I. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial B..

Pe rol fiind soluționarea contestațiilor declarate de inculpații C. E. și P. I. V. împotriva Încheierii de ședință din data de 21 martie 2014 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și de Familie B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video, în sistem computerizat.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul inculpat C. E. în stare de arest (deținut în Penitenciarul C.) asistat de avocat ales N. A. și contestatorul inculpat P. I. V. asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat R. C..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Avocat N. A. depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr._/24.03.2014 pentru asistența juridică a inculpatului Catagay E..

Având în vedere dispozițiile art.12 alin. 3 Cod procedură penală, se prezintă interpretul de limbă turcă – I. D. – desemnat în baza legii nr.178/1997 pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de instanța de judecată, care să asigure traducerea dezbaterilor în/din limba turcă.

Conform dispozițiilor art.105 Cod procedură penală raportat la art.121 și art. 381 Cod procedură penală se procedează la depunerea jurământului de către interpret I. D. căruia i se pune în vedere să asigure traducerea în mod fidel a dezbaterilor în/din limba turcă. Depune la decont pentru traducere în sumă de 262,48 lei.

Instanța procedează la identificarea inculpaților C. E. - fiul lui R. și R. născut la data de 13.12.1966 și P. I. V. – fiul lui I. C. și M. A., născut la data de 27.06.1993.

Întrebate fiind, părțile arată că nu au cereri de formulat în cauză.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și, în temeiul dispozițiilor art. 388Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra contestațiilor.

Avocat ales N. A., pentru contestatorul inculpat C. E., arată că, potrivit art. 206 alin. 7 Cod procedură penală, solicită admiterea contestației formulată de inculpat și, pe cale de consecință, să se constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală, respectiv controlul judiciar.

Analizând prevederile art. 202 alin. 1 Cod procedură penală sub aspectul scopului urmărit prin luarea unei măsuri preventive prevăzută în alin. 4 al aceluiași text de lege, consideră că cererea de înlocuire formulată de inculpat la instanța de fond este admisibilă.

În motivarea susținerii cererii de înlocuire a măsurii solicită a se observa că din toate probele administrate în cauză până în acest moment rezultă, fără putință de tăgadă, că buna desfășurare a procesului penal poate fi realizată și în condițiile în care inculpatul ar fi pus în libertate, mai ales că până la acest moment procesual au fost administrate toate probele admise, mai puțin interceptările telefonice în integralitate realizate de către organele de cercetare penală. Mai mult decât atât, o analiză amplă are în vedere și împrejurarea că nu există nici un indiciu care ar duce la concluzia că inculpatul, pus în libertate, s-ar sustrage de la judecată ori ar săvârși alte infracțiuni.

Arată că la acest moment procesual ne aflăm în prezența unei persoane cu o vârstă respectabilă care, fiind cetățean străin, se află de mult timp pe teritoriul României și care, până la arestarea sa, era un prosper om de afaceri. Așa cum rezultă și din depozițiile martorilor audiați în fața primei instanțe, în circumstanțiere, inculpatul era o persoană respectabilă, respectuoasă, un bun familist, care s-a integrat în regulile sociale impuse de standardele românești și totodată, arată că până la momentul arestării a avut venituri licite.

De asemenea, arată că, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, instanța de judecată poate înlocui măsura preventivă luată împotriva inculpatului cu una mai ușoară dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului. Astfel că, în opinia sa, interpretarea art. 211 Cod procedură penală duce la concluzia de necontestat că în cauză sunt întrunite condițiile generale pentru luarea măsurii preventive al controlului judiciar, iar potrivit art. 215 Cod procedură penală instanța de judecată stabilește obligațiile care îi revin inculpatului pe toată perioada cât se află sub control judiciar, în caz contrar fiind aplicabile prevederile art. 215 alin. 7 Cod procedură penală.

În concluzie, față de poziția procesuală a inculpatului care oferă garanții reale în respectarea deciziei instanței de judecată, solicită admiterea contestației în sensul solicitat și a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, iar pe cale de consecință, a se dispune punerea în libertate a inculpatului.

Avocat oficiu R. C., pentru contestatorul inculpat P. I. V., solicită admiterea contestației formulată și, în baza art. 202 alin. 2 Cod procedură penală, punerea acestuia în libertate sub control judiciar.

Din punctul său de vedere, inculpatul a dat motive temeinice din care rezultă că nu ar zădărnici buna desfășurare a cercetării judecătorești care este în curs de finalizare, fiind audiați martorii. Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere și faptul că inculpatul nu poartă o vină chiar atât de mare, în condițiile în care infracțiunea reținută cu privire la persoanele vătămate minore nu a fost săvârșită prin constrângere, existând un acord din partea acestora.

Pe de alte parte inculpatul a oferit garanții reale cu privire la faptul că nu ar zădărnici în niciun fel cercetarea judecătorească și, pe cale de consecință, solicită admiterea cererii de înlocuire a măsurii preventive cu măsura controlului judiciar.

Reprezentantul Ministerul Public solicită respingerea contestațiilor formulate de către cei doi inculpați.

Cu privire la inculpatul C. E., arată că s-a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai ușoară în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, însă, în urma analizării articolului menționat anterior se observă că înlocuirea unei măsuri cu o alta este condiționată și de conduita inculpatului. Din conduita inculpatului, concretizată în depoziția și atitudinea manifestată de-a lungul întregului proces penal, nu rezultă că și-ar recunoaște în vreun fel implicarea în comiterea faptelor pentru care este acuzat. În acest sens, în fața primei instanțe a dat o declarație amplă la două termene de judecată, prima declarație fiind întreruptă pe motive de ordin medical, a fost continuată la termenul următor de judecată. Din toată declarația dată rezultă faptul că inculpatul ar fi fost o ,,victimă” a părților vătămate, în sensul că aceste părți vătămate, având o situație materială mai precară decât cea a inculpatului și, dorind să se distreze, au profitat de acesta cerând-i bani și chemându-l la B.. Astfel cum a declarat, inculpatul a acceptat să intre în atmosfera creată de vârsta fragedă a părților vătămate, respectiv vârste cuprinse între 14 și 18 ani, încercând să uite de un alt viciu, acela al jocurilor de noroc. În ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, în opinia sa, nu poate fi considerat o persoană matură, familistă și serioasă, având în vedere că a întreținut raporturi sexuale cu minore ceea ce denotă un alt caracter al inculpatului și nu cel prezentat de apărare.

Cu privire la inculpatul P. I. V., solicită a fi avute în vedere antecedentele penale ale acestuia, fiind condamnat în două rânduri de către Judecătoria B. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și de fiecare dată instanțele de judecată au avut o anumită înțelegere față de vârsta inculpatului la acel moment, în sensul că o instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar cealaltă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În opinia sa, atâta timp cât instanțele au manifestat o clemență față de inculpat și nu au dispus pedepse cu executare, nu mai există garanții că, odată pus în libertate, inculpatul se va abține să comită alte fapte de natură penală, cu atât mai mult cât în prezenta cauză este trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de minore și viol. Din punctul său de vedere, aceste infracțiuni sunt deosebit de grave, având în vedere consecințele asupra evoluției viitoare și a dezvoltării ulterioare a părților vătămate cu vârste fragede ce pot apărea datorită implicării lor de către cei doi inculpați în infracțiunile comise.

Mai arată că la termenul anterior, în fața instanței de fond, cauza a fost amânată din motive obiective, în sensul că D.I.I.C.O.T. nu a comunicat relațiile solicitate la termenul anterior, astfel că nu s-a putut trece la dezbateri. Însă, fiind singurele probe care ar trebui administrate, consideră că la următorul termen de judecată urmează să aibă loc dezbaterile și instanța să pronunțe o hotărâre condamnare, așa cum o susține Ministerul Public, sau de achitare a celor doi inculpați.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea contestațiilor formulate, urmând a se ține seama și de criteriile prevăzute de noul Cod de procedură penală pentru a se dispune luarea unei măsuri preventive și ulterior, menținerea măsurii.

Inculpatul C. E., având ultimul cuvânt, arată că este închis de 13 luni și faptul că niciuna dintre declarațiile aflate la dosarul cauzei nu coincid. În opinia sa, dosarul a fost contrafăcut și nu a fost întocmit transparent.

Mai arată că de 23 de ani domiciliază în România și în toată această perioadă nu a încălcat niciodată legile acestei țări. Are un băiat de 16 ani și o fată de 6 ani, ambii având probleme de sănătate, iar soția sa, neavând o calificare în domeniul comerțului, magazinele sale s-au închis.

Solicită a fi pus în libertate pentru a fi lângă copiii săi și să poată să-și deschidă o afacere pentru a-și întreține familia. În acest sens, precizează că va respecta obligațiile ce i se vor impune de către instanță.

Totodată, arată că s-a dorit să dea declarație și, deși a dat declarația, încă este învinovățit, iar toate persoanele care au dat declarații în dosar au mințit și au dat declarații false. De asemenea, arată că la dosarul cauzei există toate discuțiile purtate de dânsul, însă, discuțiile purtate de persoanele care îl acuză nu există. În opinia sa, este condamnat fără probe și fără judecată și solicită să fie pus în libertate.

Inculpatul P. I.-V., având ultimul cuvânt, solicită să fie lăsat în libertate întrucât dorește să fie lângă familia sa.

Arată că de la început a susținut că este nevinovat, a recunoscut ceea ce a făcut. Înainte de a fi arestat, a respectat programul de supraveghere, s-a prezentat la Serviciul de Probațiune, ofițerul însărcinat cu supravegherea având cunoștință tot timpul unde se afla și urma cursurile la liceul ,,M. C.”.

Solicită judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA

Deliberând asupra contestaților penale de față:

Constată că prin încheierea de ședință din data de 21.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ s-a constatat în baza art.208 al.4 Cod procedură penală, cu aplicarea art.203 al.6 Cod procedură penală, art.223 al.2 Cod procedură penală și art.16 din Legea nr.255/2013, legalitatea și temeinicia măsurii preventive și s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților: P. I.-V. - arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr.7/07.02.2013, emis de Tribunalul pentru Minori și Familie B. și C. E., arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr.9/20.02.2013, emis de Tribunalul pentru Minori și Familie B..

În temeiul art.242 Cod procedură penală au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, formulate de inculpați.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că inculpatul P. I.-V. a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 07.02.2013 și până la data de 07.03.2013, în baza mandatului de arestare nr.7 emis prin încheierea nr.4 din 07.02.2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B.. Durata măsurii arestării preventive a fost prelungită în două rânduri, până la data de 20.04.2013 inclusiv (prin încheierea din data de 04.03.2013 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul nr._ și respectiv încheierea din data de 18.03.2013 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul nr._ ).

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 15.04.2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., definitivă prin decizia penală nr.400/R/24.04.2013 a Curții de Apel B., s-a constatat, în temeiul art.300 ind.1 al.1 și 3 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, menținându-se arestarea preventivă. De asemenea, prin încheierile din 04.06.2013, 26.06.2013, 12.08.2013, 04.10.2013, 05.11.2013, 09.12.2013 și 23.01.2014, rămase definitive, a fost verificată legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și s-a dispus succesiv menținerea acestei măsuri preventive.

Inculpatul Catagay E. a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.02.2013 și până la data de 21.03.2013, în baza mandatului de arestare nr.9 emis prin încheierea nr.7 din 20.02.2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B..

Durata măsurii arestării preventive a fost prelungită până la data de 20.04.2013 inclusiv (prin încheierea din data de 18.03.2013 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B.).

Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul întocmit de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial B., la data de 10.04.2013.

În sarcina inculpatului P. I.-V. s-a reținut săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de „trafic de minori” prevăzută de art.13 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal (9 acte materiale) cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal și „viol” prevăzută de art.197 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal.

În sarcina inculpatului C. E. s-a reținut comiterea în concurs real a infracțiunilor de „viol” prevăzută de art.197 alin.1 și 3 din Codul penal, „viol” prevăzută de art.197 alin.1 din Codul penal (2 fapte), „tentativă la infracțiunea de act sexual cu un minor” prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.198 alin.3 Cod penal (4 fapte), și „act sexual cu un minor” prevăzută de art.198 alin.3 Cod penal;

În fapt, s-a reținut, în esență, că inculpatul P. I. V., în intervalul iulie 2012 – februarie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, le-a recrutat prin inducere în eroare pe minorele G. N. (16 ani), D. A. (17 ani), I. I. R. (14 ani), pe care ulterior, prin amenințare și violență, le-a exploatat, obligându-le atât la întreținerea de relații sexuale cu cetățeanul turc C. E., cât și la practicarea prostituției cu diferiți clienți pe raza localității Costinești și de asemenea pe minorele T. A.-L. (16 ani), T. M.-A. (15 ani), A. C.-C. (16 ani), C. M.-T. (16 ani), M. A. (15 ani), T. M. (15 ani), în scopul exploatării lor prin întreținerea de relații sexuale cu cetățeanul turc C. E., modalități în care a obținut sume de bani ce au variat între 100 și 400 lei/ victimă. De asemenea, la mijlocul lunii decembrie 2012, în timp ce se afla într-una din camerele Hotelului „Rosenau” situat pe raza localității Rîșnov, profitând de imposibilitatea victimei M. A. (15 ani) de a-și exprima voința datorită consumului excesiv de alcool, a întreținut cu aceasta un act sexual normal.

În ceea ce-l privește pe coinculpatul C. E. s-a reținut, în esență, că în prima săptămână a lunii august 2012, în timp ce se afla la o pensiune din localitatea B., împreună cu victima I. I.-R. (14 ani) a determinat-o pe aceasta să consume în cantități excesive alcool și substanțe halucinogene și, profitând de imposibilitatea sa de a-și exprima voința, a întreținut cu minora raporturi sexuale orale. De asemenea, în prima săptămână a lunii august 2012, în timp ce se afla la o pensiune din localitatea B., împreună cu victima D. A. (17 ani) a determinat-o pe aceasta să consume în cantități excesive alcool și substanțe halucinogene și, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, a întreținut cu minora raporturi sexuale orale.

În a doua jumătate a lunii ianuarie 2013, același inculpat, în timp ce se afla la un hotel din municipiul București, împreună cu victima M. M. M. (15 ani), prin constrângere, a întreținut cu minora raporturi sexuale normale. Anterior, în cursul lunii septembrie 2012, în timp ce se afla într-una din camerele Hotelului „Rosenau” situat pe raza localității Râșnov, a pus în aplicare hotărârea de a o determina pe T. A.-L. (16 ani) să întrețină cu el acte sexuale, sens în care i-a promis sume de bani și alte foloase, executarea hotărârii infracționale fiind întreruptă de refuzul minorei.

De asemenea, în cursul lunii decembrie 2012, în timp ce se afla într-una din camerele Hotelului „Rosenau” situat pe raza localității Râșnov, același inculpat a pus în aplicare hotărârea de a o determina pe T. M. (15 ani) să întrețină cu el acte sexuale, sens în care i-a promis sume de bani și alte foloase, executarea hotărârii infracționale fiind întreruptă de refuzul minorei.

În prima jumătate a lunii noiembrie 2012, în timp ce se afla într-un hotel situat pe raza municipiului București, inculpatul a pus în aplicare hotărârea de a o determina pe A. C. C. (16 ani) să întrețină cu el acte sexuale, sens în care i-a promis suma de bani necesară achitării cheltuielilor aferente unei intervenții medicale de natură ginecologică, executarea hotărârii infracționale fiind întreruptă de refuzul minorei. Tot în prima jumătate a lunii noiembrie 2012, în timp ce se afla într-un hotel situat pe raza municipiului București, a pus în aplicare hotărârea de a o determina pe M. A. (15 ani) să întrețină cu el acte sexuale, sens în care i-a promis sume de bani și alte foloase, executarea hotărârii infracționale fiind întreruptă de refuzul minorei. În sfârșit, în cursul lunii decembrie 2012, în timp ce se afla într-una din camerele Hotelului „Rosenau” situat pe raza localității Râșnov, inculpatul C. a determinat-o pe G. J.-S. (15 ani) să întrețină cu el un act sexual oral, promițându-i și ulterior oferindu-i diferite foloase.

În conformitate cu prevederile art.16 al.1 din Legea nr.255/2013, măsurile preventive aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii noi continuă și se mențin pe durata pentru care au fost dispuse, în condițiile prevăzute de legea veche. La expirarea acestei durate, măsurile preventive pot fi prelungite ori, după caz, menținute, revocate sau înlocuite cu o altă măsură preventivă, în condițiile legii noi.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că temeiurile care au justificat arestarea preventivă, în ceea ce-i privește pe ambii inculpați, circumstanțiate inițial în drept prin prevederile art.148 al.1 lit. f din Codul de procedură penală din 1968 subzistă și impun în continuare arestarea preventivă a acestora, în condițiile art.223 al.2 Cod procedură penală, chiar dacă aceste temeiuri au cunoscut modificări, inclusiv ca urmare a succesiunii în timp a legilor penale.

Astfel, în prezent, continuă să subziste, pe baza probatoriului administrat în cauză atât în timpul urmăririi penale cât și a judecății, o suspiciune rezonabilă împotriva inculpatului C. E. cu privire la săvârșirea a nu mai puțin de 3 infracțiuni de „viol” (art.197 al.1,3 din Codul penal din 1969 – actualmente art.218 al.1 și 3 lit. c Cod penal și 2 infracțiuni prevăzute de art.197 al.1 Cod penal din1969 – actualmente art.218 al.1 Cod penal), precum și cu privire la săvârșirea de către același inculpat a unei infracțiuni de „act sexual cu un minor” (art.198 al.3 Cod penal 1969 – în prezent, art.220 al.3 Cod penal), toate aceste 4 infracțiuni contra libertății și integrității sexuale fiind săvârșite asupra unor victime minore. Deși incidența legii penale mai favorabile poate fi analizată numai la momentul soluționării fondului cauzei, tribunalul a constatat că cele 4 fapte constând în „tentativă la infracțiunea de act sexual cu un minor” (prevăzută anterior de art.20 C.p.1969 raportat la art.198 al.3 Cod penal) nu mai pot fi luate în considerare ca atare la analiza măsurii preventive, față de prevederile art.33 al.2 și art.220 Cod penal. Ca urmare, în analiza îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege pentru menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, tribunalul a avut în vedere numai primele 4 infracțiuni menționate anterior.

În ceea ce-l privește pe inculpatul P. I. V., tribunalul a constatat că și în cazul acestuia subzistă o suspiciune rezonabilă privind presupusa comitere a faptelor de „trafic de minori” în formă continuată (art.13 al.1,2 din Legea nr.678/2001 – în prezent, art.211 al.1,2 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal 1969 – 9 acte materiale și art.37 lit. b Cod penal 1969) și „viol” (art.197 al.1 Cod penal 1969 – în prezent, art.218 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal).

Astfel, bănuiala plauzibilă și rezonabilă privind faptul că inculpații ar fi săvârșit presupusele fapte pentru care sunt cercetați se întemeiază, în principal, pe declarațiile date în cursul urmăririi penale, iar mai apoi în timpul judecății de către părțile vătămate G. N., D. A., I. I.-R., T. A.-L., T. M. A., M. M. M., A. C.-C., C. M.-T., M. A., T. M., G. J.-S., coroborate însă și cu elemente desprinse din alte mijloace de probă administrate în cauză, precum declarațiile martorilor, atât cele date în faza de urmărire penală, cât și cele din faza de judecată, procesul-verbal întocmit la data de 05.12.2012 cu prilejul punerii la dispoziție a lucrătorilor de poliție a SMS-urilor stocate pe terminalul mobil al părții vătămate D. A., actele medicale și rapoartele medico-legale depuse la dosarul cauzei, procesele-verbale de efectuare a unor verificări la mai multe unități hoteliere, procesele-verbale de conducere în teren/cercetare la fața locului, procesele-verbale de percheziție și conținutul unor convorbiri telefonice, interceptate în condițiile legii.

Prin urmare, față de ambii inculpați au fost și rămân îndeplinite cerințele impuse de fostul art.143 Cod procedură penală 1968, respectiv de actualul art.223 al.1 teza I și al.2 teza I Cod procedură penală.

Pe de altă parte, tribunalul a constatat că față de infracțiunile imputate inculpaților, în cauză nu este necesară îndeplinirea vreuneia dintre ipotezele prevăzute la art.223 al.1 lit.a-d Cod procedură penală, întrucât toate infracțiunile enumerate mai sus (cele care își găsesc corespondența în prevederile noului Cod penal) se încadrează în prevederile al.2 al aceluiași text de lege, necesitatea menținerii arestării preventive urmând a fi evaluată pe baza criteriilor stabilite de legiuitor, respectiv gravitatea faptei, modul și circumstanțele de comitere a acesteia, anturajul și mediul din care provin inculpații, antecedentele penale și celelalte împrejurări privitoare la persoana acestora și starea de pericol pe care o prezintă pentru ordinea publică.

Or, în acest context, ca aspecte comune celor doi inculpați, tribunalul a reținut presupusul mod de operare imputat inculpaților, a cărui constanță și similaritate în cazul majorității victimelor denotă perseverență infracțională, pluralitatea victimelor, vârsta extrem de tânără a acestora, presupunându-se că inculpații ar fi profitat de credulitatea, naivitatea și teribilismul acestora, precum și datele care există în cauză privind folosirea (în special de către inculpatul C.) a unor substanțe cu efect psihoactiv pentru a obține „cooperarea” victimelor, întinderea în timp a presupusei activități infracționale și caracterul repetat al faptelor, precum și insistența presupus a fi fost manifestată de către inculpați în ceea ce privește contactarea și convingerea victimelor, toate aceste elemente conturând, la rândul lor, un grad ridicat de pericol social și un risc ridicat de reiterare a presupusului comportament antisocial. Tot ca elemente comune celor doi inculpați, tribunalul reține că fapte de natura celor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, prin conținutul lor concret, valorile sociale lezate și prin faptul că implică o pluralitate de victime minore și aflate în situații vulnerabile (familial și/sau financiar) sunt susceptibile să creeze un impact emoțional extrem de puternic asupra comunității, efect care ar fi agravat în mod semnificativ prin lăsarea în libertate a inculpaților, chiar dacă s-a scurs un interval relativ mare de timp de la săvârșirea presupuselor fapte. Or, limitarea dreptului fundamental la libertate individuală, pentru o anumită perioadă de timp (perioadă care se determină de la caz la caz, în funcție de specificul și complexitatea cauzei), în vederea bunei desfășurări a instrucției penale, precum și din considerente ținând de ordinea și interesul public este recunoscută atât de către Constituția României, cât și de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la situația specifică a fiecăruia dintre inculpați, tribunalul a constatat că inculpatului C. (chiar dacă nu mai pot fi luate în considerare la examinarea măsurii preventive faptele de „tentativă la act sexual cu un minor”) i se impută în continuare nu mai puțin de 4 infracțiuni privitoare la viața sexuală care implică părți vătămate minore (dintre care 3 infracțiuni de viol), astfel încât aspectele invocate de către acesta privind circumstanțele sale personale și familiale nu pot fi la acest moment determinante. Deși martorii propuși de inculpat fac referire la anumite activități comerciale licite desfășurate de inculpat (în calitate de administrator a unei societăți comerciale deținute de către soția sa), precum și cu privire la un bun comportament al inculpatului în viața de familie și cea socială, tribunalul a constatat că acesta este cetățean străin, existând astfel un risc inerent de sustragere de la judecată, ceea ce ar afecta buna desfășurare a procesului penal, iar comportamentul inculpatului, astfel cum este evidențiat până acum, la nivel de suspiciune rezonabilă, de către datele existente în cauză, nu confirmă că acesta ar fi fost anterior integrat în comunitate într-o măsură care să excludă/să atenueze riscul puternic al reiterării comportamentului antisocial, astfel cum a fost conturat mai sus.

În ceea ce-l privește pe inculpatul P. I.-V., tribunalul a luat în considerare și împrejurarea că presupusele fapte imputate inculpatului în prezenta cauză se presupune că ar fi fost săvârșite în stare de recidivă mare postcondamnatorie și, sub aspect temporal, în proximitatea momentului la care inculpatul fusese pus în libertate de sub puterea unui mandat de arestare preventivă emis într-o altă cauză, ceea ce, alături de celelalte circumstanțe concrete ale cauzei, reținute ca simplă bănuială rezonabilă, denotă o periculozitate extrem de ridicată, presupusă perseverență infracțională și un risc major de reiterare a comportamentului antisocial. Inculpatul a fost condamnat anterior definitiv de nu mai puțin de 2 ori, deși se află la o vârstă foarte tânără, inclusiv pentru infracțiuni care prezintă elemente de violență („tâlhărie”), în fiecare dintre acele ocazii inculpatul beneficiind de clemență, prin suspendarea executării pedepselor aplicate, ceea ce nu l-a împiedicat să reitereze comportamentul antisocial. În plus, măsurile și obligațiile de supraveghere care ar putea fi impuse inculpatului sunt relativ aceleași care pot fi impuse în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și care anterior s-au dovedit ineficiente în cazul acestuia.

Față de cele de mai sus, tribunalul a constatat că de la precedenta verificare a legalității și temeiniciei stării de arest preventiv au intervenit unele modificări cu privire la temeiurile arestării preventive, inclusiv prin . noului Cod penal și scurgerea unei perioade mai lungi de timp în care inculpații s-au aflat în arest preventiv, însă sunt în continuare îndeplinite cerințele arestării preventive a acestora, astfel cum sunt trasate acestea în prezent, prin prevederile noului Cod de procedură penală. De asemenea, în raport cu complexitatea cauzei și cu faptul că prelungirea cercetării judecătorești în primă instanță are drept cauză tocmai cererile în probațiune formulate de către inculpați, aceștia dorind să propună probele în apărare numai după epuizarea probatoriului acuzării, iar relațiile solicitate pentru termenul de astăzi sunt rezultatul direct al declarației date de către inculpatul C. E., care nu a dorit inițial să dea declarație în cauză (respectiv la debutul procesului, astfel cum prevedea art. 323 din Codul de procedură penală din 1968), tribunalul a apreciat că durata arestării preventive în cauză rămâne rezonabilă și nu sunt încălcate limitele stabilite prin prevederile art.239 al.1 Cod procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri au formulat contestații inculpații C. E. și P. I. V. criticând-o pentru netemeinicie și solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună punerea lor în libertate, în urma înlocuirii acestei măsuri cu o măsură neprivativă de libertate.

În dezvoltarea motivelor contestației formulate inculpatul C. E., a arătat prin intermediul avocatului ales că din toate probele administrate în cauză până în acest moment rezultă, fără putință de tăgadă, că buna desfășurare a procesului penal poate fi realizată și în condițiile în care inculpatul ar fi pus în libertate, mai ales că până la acest moment procesual au fost administrate toate probele admise, mai puțin interceptările telefonice în integralitate realizate de către organele de cercetare penală. Mai mult decât atât, o analiză amplă are în vedere și împrejurarea că nu există nici un indiciu care ar duce la concluzia că inculpatul, pus în libertate, s-ar sustrage de la judecată ori ar săvârși alte infracțiuni.

Inculpatul are o vârstă respectabilă care, fiind cetățean străin, se află de mult timp pe teritoriul României și care, până la arestarea sa, era un prosper om de afaceri. Așa cum rezultă și din depozițiile martorilor audiați în fața primei instanțe, în circumstanțiere, inculpatul era o persoană respectabilă, respectuoasă, un bun familist și care s-a integrat în regulile sociale impuse de standardele românești și totodată, până la momentul arestării a avut venituri licite.

Potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură penală instanța de judecată poate înlocui măsura preventivă luată împotriva inculpatului cu una mai ușoară, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului; interpretarea art. 211 Cod procedură penală duce la concluzia de necontestat că în cauză sunt întrunite condițiile generale pentru luarea măsurii preventive al controlului judiciar.

În aceste condiții, față de poziția procesuală a inculpatului, care oferă garanții reale în respectarea deciziei instanței de judecată, se impune admiterea contestației, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, iar pe cale de consecință, dispunerea punerii în libertate a inculpatului.

Inculpatul contestator P. I. V. a solicitat prin intermediul avocatului, admiterea contestației formulată și, în baza art. 202 alin. 2 Cod procedură penală, punerea sa în libertate sub control judiciar.

Inculpatul a dat până în prezent dovezi temeinice din care rezultă că nu ar zădărnici buna desfășurare a cercetării judecătorești care este în curs de finalizare, fiind audiați martorii. Pe de altă parte, inculpatul nu poartă o vină chiar atât de mare, în condițiile în care infracțiunea reținută cu privire la persoanele vătămate minore nu a fost săvârșită prin constrângere, existând un acord din partea acestora.

Inculpatul a oferit garanții reale cu privire la faptul că nu ar zădărnici în niciun fel cercetarea judecătorească și, pe cale de consecință, solicită admiterea cererii de înlocuire a măsurii preventive cu măsura controlului judiciar.

Analizând în aplicarea dispozițiilor art. 206 Cod procedură penală raportat la art. 2451 Cod procedură penală hotărârea atacată și ținând seama de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că sunt nefondate ambele contestații formulate de inculpații C. E. și P. I. V. pentru următoarele considerente:

Inculpatul P. I.-V. a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 07.02.2013 și până la data de 07.03.2013, prin încheierea nr.4 din 07.02.2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B. (în baza căreia s-a emis mandatul de arestare nr.7/2013 al Tribunalului pentru Minori și Familie B.). Temeiul avut în vedere la luare măsurii arestării preventive l-a constituit dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.

În sarcina inculpatului s-a reținut la momentul luării măsurii arestării preventive comiterea infracțiunii de „trafic de minori” prevăzută de art.13 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal (3 acte materiale) constând în esență în aceea că în vara anului 2012 în baza aceleiași rezoluții infracționale, le-a recrutat prin inducere în eroare pe minorele G. N. (16 ani), D. A. (17 ani) și I. I. R. (14 ani), pe care ulterior, prin amenințare și violență, le-a exploatat, obligându-le la practicarea prostituției și obținând în această modalitate sume substanțiale de bani.

Durata măsurii arestării preventive a fost prelungită în două rânduri, până la data de 20.04.2013 inclusiv iar prin încheierea din Camera de Consiliu din 15.04.2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., definitivă prin decizia penală nr.400/R/24.04.2013 a Curții de Apel B., s-a constatat, în temeiul art.300 ind.1 al.1 și 3 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, menținându-se arestarea preventivă. De asemenea, prin încheierile din 04.06.2013, 26.06.2013, 12.08.2013, 04.10.2013, 05.11.2013, 09.12.2013 și 23.01.2014, rămase definitive, a fost verificată legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și s-a dispus succesiv menținerea acestei măsuri preventive.

Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, reținându-se în sarcina acestuia comiterea în concurs real a mai multor infracțiuni decât cele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive („trafic de minori” prevăzută de art.13 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal (9 acte materiale) cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal în concurs cu „viol” prevăzută de art.197 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal).

Inculpatul Catagay E. a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.02.2013 și până la data de 21.03.2013 prin încheierea nr.7 din 20.02.2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B. în baza căreia s-a emis mandatul de arestare nr.9 al Tribunalului pentru Minori și Familie B.. Temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive l-a constituit și pentru acest inculpat dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Durata măsurii arestării preventive a fost prelungită până la data de 20.04.2013 inclusiv (prin încheierea din data de 18.03.2013 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B.).

În sarcina acestui inculpat s-a reținut la momentul luării măsurii arestării preventive comiterea în concurs a trei infracțiuni de viol prevăzute de art.197 alin.1 și 3 din Codul penal, și respectiv art.197 alin.1 din Codul penal (2 fapte).

S-a reținut în sarcina acestuia că în prima săptămână a lunii august 2012, în timp ce se afla la o pensiune din localitatea B., împreună cu victima I. I.-R. (14 ani) a determinat-o pe aceasta să consume în cantități excesive alcool și substanțe halucinogene și, profitând de imposibilitatea sa de a-și exprima voința, a întreținut cu minora raporturi sexuale orale. De asemenea, în prima săptămână a lunii august 2012, în timp ce se afla la o pensiune din localitatea B., împreună cu victima D. A. (17 ani) a determinat-o pe aceasta să consume în cantități excesive alcool și substanțe halucinogene și, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, a întreținut cu minora raporturi sexuale orale.

Și acest inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, reținându-se în sarcina acestuia comiterea în concurs real a mai multor infracțiuni decât cele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.

Curtea reține că din actele și lucrările dosarului nu rezultă nici o modificare a stării de fapt care a stat la baza luării măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, indiciile și probele care creează suspiciunea rezonabilă că inculpații pot fi autorii infracțiunilor pentru care au fost inițial arestați continuând să subziste.

Infracțiunile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați se regăsesc și în actualul Cod penal. În ceea ce îl privește pe inculpatul P. I. V. ele sunt prevăzute în prezent de art.211 al.1,2 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal 1969 (fost art.13 al.1,2 din Legea nr.678/2001), iar în ceea ce îl privește pe C. E. cele trei infracțiuni de „viol” sunt prevăzute de art. art.218 al.1 și 3 lit. c Cod penal (fost art.197 al.1,3 din Codul penal din 1969 – o infracțiune) și art.218 al.1 Cod penal (2 infracțiuni prevăzute de art.197 al.1 Cod penal din1969).

Și temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive față de ambii inculpați - cel prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală - se regăsește în prezent în dispozițiile art. 223 alin. 2 Cod procedură penală.

Verificând, conform art. 208 alin. 4 Cod procedură penală dacă mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, prima instanță a apreciat în mod corect că acestea sunt neschimbate și justifică în continuare menținerea acestei măsuri.

Chiar dacă măsura arestării preventive este una excepțională, iar inculpații se află în stare de arest de peste un an, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au dispărut și nu s-au modificat.

Dispozițiile art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevăd că „orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale:… dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Detenția poate fi justificată dacă din anumite elemente concrete rezultă că trebuie acordată prioritate protejării ordinii publice, libertatea individuală trecând în subsidiar (cauza Smirnova c. Rusia).

La stabilirea necesității luării și respectiv menținerii măsurii arestării preventive a unui inculpat trebuie analizat conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în ce măsură în cauză există un interes real al societății în sensul privării de libertate a inculpatului, care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul, are o pondere mai mare decât regula cercetării și judecării lui în stare de libertate și dacă o altă măsură preventivă neprivativă de libertate nu ar fi suficientă pentru garantarea desfășurării în bune condiții a procedurii pornite împotriva inculpatului.

Raportat la cele expuse, prima instanță a apreciat corect că în speță interesul societății în sensul privării de libertate a inculpaților este încă actual, are o pondere mai mare decât regula judecării în libertate a inculpaților și impune privarea în continuare de libertate a acestora.

Infracțiunile de care sunt acuzați inculpații, astfel cum au fost expuse sintetic anterior sunt foarte grave. Este adevărat că pericolul concret al faptei nu se confundă cu pericolul pentru ordinea publică pe care-l poate prezenta lăsarea unui inculpat în libertate însă nici nu poate fi ignorată gravitatea faptei atunci când se analizează dacă lăsarea în libertate a unui inculpat prezintă pericol concret pentru ordinea publică; gravitatea faptei nu trebuie să constituie singurul criteriu în baza căruia să se concluzioneze că există pericol concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpatului, însă modalitatea de comitere a faptei, numărul autorilor, numărul victimelor, prelungirea în timp a activității infracționale, numărul actelor materiale, caracteristicile faptei și consecințele acesteia reprezintă tot atâtea elemente de care instanța trebuie să țină seama și pe care să le coroboreze cu circumstanțele personale ale inculpatului și cu alte elemente ce rezultă din dosar pentru a stabili dacă lăsare unui inculpat în libertate prezintă sau nu pericol concret pentru ordinea publică.

Modul de operare imputat inculpaților din speța dedusă judecății, numărul actelor materiale respectiv al infracțiunilor comise, pluralitatea victimelor, vârsta extrem de tânără a acestora, precum și datele care există în cauză privind folosirea (în special de către inculpatul C.) a unor substanțe cu efect psihoactiv pentru a obține „cooperarea” victimelor, întinderea în timp a presupusei activități infracționale și caracterul repetat al faptelor, precum și insistența manifestată de către inculpați în ceea ce privește contactarea și convingerea victimelor, conturează un grad ridicat de pericol social, denotă perseverență infracțională, și un risc ridicat de reiterare a comportament antisocial de către inculpați odată lăsați în libertate.

Circumstanțele personale și familiale ale inculpatului C. E. care de altfel au fost analizate de către prima instanță sunt de necontestat ca de altfel și împrejurarea că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale; cu toate acestea, având în vedere indiciile comiterii unor infracțiuni de o asemenea gravitate asupra unor persoane minore, gravitatea faptelor pe despre care există suspiciunea că au fost comise de acesta, numărul faptelor perseverența de care a dat dovadă, prelungirea în timp a activității infracționale conduce la concluzia că există un risc crescut de recidivă a acestuia odată lăsat în libertate, mai ales că faptele par a fi comise după același tipar, inculpatul manifestând o înclinație spre întreținerea de acte sexuale cu persoane de sex feminin minore. Inculpatul nu oferă la acest moment procesual, chiar dacă procesul se apropie de final, garanții că lăsat în libertate nu și-ar relua comportamentul infracțional – pe care l-a negat de altfel tot timpul procesului - sau că nu s-ar sustrage de la procedura care se desfășoară împotriva sa prin părăsirea țării; prima instanță a reținut corect că inculpatul este cetățean străin, existând astfel un risc inerent de sustragere de la judecată, ceea ce ar afecta buna desfășurare a procesului penal, iar comportamentul inculpatului, astfel cum este evidențiat până acum, la nivel de suspiciune rezonabilă, de către datele existente în cauză, nu confirmă că acesta ar fi fost anterior integrat în comunitate într-o măsură care să excludă sau să atenueze riscul puternic al reiterării comportamentului antisocial, astfel cum a fost conturat mai sus; mai degrabă inculpatul a creat atât în familie cât și în societate aparența unei persoane oneste, deși în realitate avea preocupări de natura celor de care este acuzat.

În ceea ce-l privește pe inculpatul P. I.-V., în mod judicios a luat în considerare tribunalul împrejurarea că acesta nu se află la prima încălcare a legii penale; fapte imputate inculpatului în prezenta cauză sunt săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie datele comiterii lor fiind situate în proximitatea momentului la care inculpatul a fost pus în libertate de sub puterea unui mandat de arestare preventivă emis într-o altă cauză, ceea ce, alături de celelalte circumstanțe concrete ale cauzei, reținute ca simplă bănuială rezonabilă, denotă o periculozitate extrem de ridicată, perseverență infracțională și un risc major de reiterare a comportamentului antisocial.

Inculpatul a fost condamnat anterior definitiv de 2 ori, deși se află la o vârstă foarte tânără, inclusiv pentru infracțiuni care prezintă elemente de violență („tâlhărie”), în fiecare dintre acele ocazii inculpatul beneficiind de clemență, prin suspendarea executării pedepselor aplicate, ceea ce nu l-a împiedicat să reitereze comportamentul antisocial.

Deși a trecut aproximativ un an de la luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, Curtea nu poate reține apărarea inculpaților în sensul că durata arestării lor ar fi depășit un termen rezonabil, astfel că se impune punerea lor în libertate, eventual prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, spre exemplu controlul judiciar.

Prin prisma dispozițiilor art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dar și a jurisprudenței CEDO (Tomasi c. Franței) se constată că în raport de complexitatea și natura cauzei, de necesitatea administrării în bune condiții a probelor, de modul în care a fost instrumentată cauza până în prezent și de lipsa unei culpe din partea autorității judiciare în finalizarea procedurii, precum și de conduita procesuală a inculpaților, care au propus probe în apărare numai după ce au fost administrate toate probele în acuzare, ceea ce a condus la prelungirea duratei procedurii, la acest moment al procesului penal, nu au fost depășite limitele rezonabile ale arestării preventive.

În considerarea tuturor celor expuse Curtea apreciază că nu au dispărut și nici nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpații P. I.-V. și C. E. astfel că în mod corect a procedat prima instanță menținând starea de arest a acestora și respingând ca nefondate cererile formulate de aceștia de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar.

Întrucât instanța de control nu a identificat nici un alt motiv care să impună reformarea hotărârii contestate, în baza art. 425¹ alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 206 Cod procedură penală se vor respinge ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații contestatori C. E. și P. I. V. deținuți actualmente în Penitenciarul C. în baza mandatelor de arestare preventivă nr. 9/20.02.2013 și respectiv 7/7.02.2013 emise de Tribunalul pentru Minori și Familie B., împotriva încheierii de ședință din 21.03.2014 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._, pe care o va menține.

În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție și se va plăti Baroului B. suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu în procedura contestației pentru inculpatul P. I. V..

În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție și se va plăti Traducătorului – interpret autorizat I. D. suma de 262, 48 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de traducere din limba română în limba turcă și invers, prestate în ședința publică din 24.03.2014 la Curtea de Apel B.

În baza art. 275 alin 2 Cod procedură penală vor fi obligați fiecare dintre inculpații contestatori să plătească statului câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații contestatori C. E. (fiul lui R. și al lui R., născut la data de 13.12.1966) și P. I. V. (fiul lui I. – C. și M. - A., născut la 27.06.1993), deținuți actualmente în Penitenciarul C. în baza mandatelor de arestare preventivă nr. 9/20.02.2013 și respectiv 7/7.02.2013 emise de Tribunalul pentru Minori și Familie B., împotriva încheierii de ședință din 21.03.2014 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._, pe care o menține.

În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală se suportă din fondurile Ministerului de Justiție și se plătește Baroului B. suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu în procedura contestației pentru inculpatul P. I. V..

În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală se suportă din fondurile Ministerului de Justiție și se plătește Traducătorului – interpret autorizat I. D. suma de 262, 48 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de traducere din limba română în limba turcă și invers, prestate în ședința publică din 24.03.2014 la Curtea de Apel B.

În baza art. 275 alin 2 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre inculpații contestatori să plătească statului câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. H. R. G.

Red. N.H./15.05.2014

Dact. R.G./16.05.2014/5 ex

Jud.fond.A.I.

← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 279/2014....		Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 116/2014. Curtea... →

Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 26/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 26/2014. Curtea de Apel BRAŞOV