Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 12/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 2179/119/2013/a5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 12/C DOSAR NR._
Ședința publică din data de 28 februarie 2014
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CFJC 7:
Președinte – A. M. – judecător
- Grefier - R. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror M. R. -
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial B..
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – B. Teritorial C. împotriva încheierii de ședință din data de 25.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 13.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio – video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul inculpat B. R. L. în stare de arest preventiv (deținut în Penitenciarul C.) asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat O. M., intimatul inculpat C. R.. în stare de arest preventiv (deținut în Penitenciarul C.) asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B. C. și avocați aleși M. A. și P. R. Ș., intimatul inculpat Șoaigo A. în stare de arest preventiv (deținut în Penitenciarul C.) asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M. J. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocații aleși M. A. și P. R. Ș. depun la dosarul cauzei împuternicirea avocațială ./28.02.2014.
Instanța, în temeiul art. 91 alin. 4 Cod procedură penală, constată încetată delegația apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C. R., respectiv a doamnei avocat B. C., prin prezentarea apărătorilor aleși, avocați M. A. și P. R. Ș., astfel că, în baza art. 6 din Protocolul nr._/2008 privind plata onorariilor pentru avocații care acordă asistența juridică din oficiu în materie penală, dispune plata către Baroul B. a sumei de 25 lei, reprezentând 25% din onorariul ce ar fi fost cuvenit dacă prestația avocațială din oficiu ar fi fost finalizată.
Instanța procedează la identificarea intimaților inculpați B. R. L., C. R. și Șoaigo A. care se identifică cu datele personale aflate la dosarul cauzei.
Întrebate fiind părțile dacă au cereri sau chestiuni prealabile de formulat, avocat oficiu O. M. solicită a depune la dosarul cauzei un memoriu formulat de intimatul inculpat B. R. L..
Nemaifiind alte cereri sau chestiuni prealabile de formulat, instanța în temeiul art. 206 Cod procedură penală, acordă cuvântul în susținerea constanței formulate în cauză.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, arată că a înțeles să formuleze contestație împotriva încheierii din data de 25.02.2014 pronunțată de Tribunalul C., pe care o critică pentru netemeinicie, având în vedere înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar dispusă față de cei trei inculpați.
Arată că inculpații B. R. L., Șoaigo A. și C. R. sunt cercetați în stare de arest preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, fără drept; introducerea în țară de droguri de risc și mare risc, fără drept și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
Prin încheierea din data de 25.02.2014 instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii privative de libertate cu una restrictivă prin raportare la două considerente, respectiv, pe de-o parte a apreciat că a fost depășit termenul rezonabil pe perioada în care cei trei inculpați au fost arestați preventiv timp de aproximativ 8 luni de zile în medie, iar pe de altă parte s-a raportat la circumstanțele personale ale inculpaților.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpaților, arată că instanța de judecată, aceeași instanță care timp de 7 luni de zile a menținut măsura arestului preventiv și care de fiecare dată s-a raportat la referatele de evaluare efectuate în cauză, în prezentul dosar a dispus înlocuirea măsurii raportându-se la aceleași referate de evaluare, punctând puținele aspecte pozitive legate de persoana inculpaților și ignorând toate celelalte aspecte care, în majoritatea lor, le sunt nefavorabile. În opinia sa, din aceste referate rezultă în mod concret faptul că inculpații nu au capacitatea de a înțelege gravitatea faptelor pe care le-au săvârșit.
Pe de altă parte, arată că toate circumstanțele invocate de prima instanță, în afara celor reiterate în referatele de evaluare, respectiv: situația familiară și starea de sănătate, aceste aspecte sunt cele existente și la momentul la care au luat decizia săvârșirii infracțiunilor. Ca atare, consideră că nu pot fi avute în vedere aceste aspecte în momentul în care se dispune înlocuirea măsurii, cu atât mai mult cu cât nimic în această cauză nu s-a modificat față de momentul la care s-a luat măsura arestării preventive, nici în ce privește starea de fapt și nici în ce privesc circumstanțele personale ale inculpaților. Arată că, într-adevăr, ceea ce s-a modificat este scurgerea timpului, însă, în opinia sa, nu se poate considera că s-a încălcat termenul rezonabil câtă vreme inculpații sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni foarte grave prin raportare la natura acestor fapte, la modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, la perioada în care s-a desfășurat activitatea infracțională, la cantitatea de droguri.
Amintește faptul că inculpatul B. R. L., cu banii oferiți de coinculpații C. R. și Șoaigo A., a cumpărat de pe teritoriul Spaniei, cantitățile totale de 259,5 grame de cannabis, 543,76 grame de rezină de cannabis și 28,3 grame de cocaină pe care le-a introdus pe teritoriul României.
Apreciază că nu se poate dispune la acest moment punerea în libertate a inculpaților, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească nu este finalizată, în cauză urmând a fi audiați alți martori propuși de către parchet și de apărare și a fi ascultate înregistrările convorbirilor telefonice autorizate în cauză.
Mai arată că, pe de altă parte, prima instanță s-a raportat la atitudinea procesuală a inculpaților, făcând aplicarea dispozițiilor art. 83 lit. a, prima teză din Codul de procedură penală, în sensul că inculpații au dreptul de a nu da declarații. Precizează că în prezenta cauză inculpații au dat declarații, nu una, ci mai multe, de fiecare dată aceste declarații fiind nuanțate funcție de materialul probatoriu de care au luat cunoștință în dosar. Ca atare, în momentul în care inculpații decid să dea declarații pot fi folosite și împotriva lor.
De asemenea, tot în ce privește atitudinea procesuală a inculpaților, solicită a se avea în vedere că s-au depus la dosarul cauzei dovezi din care rezultă faptul că inculpații C. R. și Șoaigo A., în cursul urmăririi penale, au luat legătura cu martorii B. A. și C. Janos, deși prin încheierea nr. 4/05.07.2013 li se impusese obligația de a
nu lua legătura cu martorii din dosar. Pe de altă parte, în cursul judecății, aflați în Penitenciarul C., au luat legătura în repetate rânduri cu martorii N. Zsuzsa A., D. L. și B. A. cu care, deși au purtat discuții irelevante, câtă vreme aceste persoane erau martori în cauză, iar atitudinea inculpaților de a continua legăturile, chiar și în stare de arest preventiv, este grăitoare cu privire la modalitatea în care aceștia înțeleg să se prezinte în fața instanței de judecată.
Cu privire la inculpatul B. R. L., apreciază că există dovezi la dosarul cauzei din care rezultă că prin intermediul fratelui său R. A. O. și a numitului Kondra G., nu numai că a luat legătura cu martorul S. O. A. care nu a fost încă audiat în cauză în fața instanței de fond, dar a și proferat amenințări la adresa lui și a familiei sale în scopul de a-l intimida.
Pentru aspectele expuse anterior, apreciază că înlocuirea măsurii arestării preventive nu este oportună la acest moment procesual, existând posibilitatea de a se împiedica buna desfășurare a procesului penal și chiar există pericolul ca inculpații să continue desfășurarea activităților infracționale, cu atât mai mult cu cât în cauză sunt implicate persoane care nu au fost identificate și a căror identitate inculpații au refuzat să o dea.
Pe cale de consecință, solicită admiterea contestației formulate, desființarea încheierii atacate și menținerea stării de arest preventiv a inculpaților.
Avocat ales M. A. pentru intimatul inculpat C. R., solicită respingerea contestației formulate de către parchet, menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blândă, respectiv cu măsura controlului judiciar.
Arată că, după luni de zile, este pentru a treia oară când inculpatul se află în fața Curții de Apel B. și, oarecum, cam de pe aceeași poziție, în sensul că prima instanță a apreciat că cercetarea judecătorească poate fi desfășurată și cu inculpatul pe care-l apără într-o altă stare decât cea privativă de libertate. În opinia sa, instanța de fond, administrând în mod nemijlocit probele de la dosarul cauzei, se constată de la termen la termen că împrejurările relevate prin actul de sesizare poate au o altă destinație, o altă turnură ori finalitate decât cea înaintată spre analizare de către parchet.
În opinia sa instanța de fond a analizat cu mare atenție, raportându-ne de asemenea și la dispozițiile noului Cod de procedură penală, dispoziții care sunt mai umane în ceea ce privește analizarea anumitor stări înainte ca o persoană să fie condamnată, arată că dorește să facă referire la dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură penală care privesc înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta, analizând din perspectiva faptului că au existat indicii pentru care s-a dispus această măsură preventivă ce reprezintă o primă teză din art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, însă, de asemenea, ea trebuie coroborată și privită indisolubil legată pentru că este legată o frază de cealaltă frază prin conjuncția ,,și”, iar instanța de fond în urma analizării împrejurărilor concrete ale cauzei, făcând vorbire despre probatoriul administrat nemijlocit în fața instanței și conduita procesuală a inculpaților, se apreciază că măsura preventivă poate să fie înlocuită cu una mai ușoară, ceea ce s-a și întâmplat în prezenta speță.
Totodată, arată că este evident că trebuie să ne raportăm și la scopul pentru care se dispune una sau alta dintre măsurile preventive, iar scopul este foarte clar definit în art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, scopul fiind acela de a împiedica inculpatul, făptuitorul, învinuitul de la săvârșirea unei noi infracțiuni, de a-l împiedica să se sustragă de la continuarea și desfășurarea bunului mers al unui proces penal.. În acest sens, analizând motivarea primei instanțe prin prisma motivelor parchetului, arată că s-a făcut referire tot timpul la împrejurarea că nu au fost administrate în cauză toate probele, că cineva aflat în stare de libertate ar fi luat legătura cu altă persoană vorbind despre unul din inculpații aflați în stare de arest preventiv și precizează că aceste motive nu-l vizează pe inculpatul C. R.. În acest sens, solicită a se analiza situația fiecărui inculpat în parte și să nu se facă referire în mod global la toți inculpații și să fie ținuți împreună doar pentru că se afirmă că împreună ar fi săvârșit infracțiunile, fiind vorba de persoana și viața fiecărui inculpat în parte.
În ce privește inculpatul pe care-l apără, C. R., arată că prin cererea formulată în fața instanței în sensul revocării măsurii arestării preventive a învederat că acesta este sprijinit și ajutat de familie, este o persoană tânără și consideră că după trecerea a unui timp rezonabil, astfel cum este denumit de legiuitor, însă, apreciază că o perioadă de 9 luni este o perioadă foarte mare care depășește termenul așa zis rezonabil. În opinia sa și trecerea timpului trebuie coroborat cu toate celelalte împrejurări și necesități pentru care s-ar impune menținerea măsurii arestului preventiv care este cea mai gravă măsură.
Solicită a se observa că însuși legiuitorul privește cu mai multă blândețe toate situațiile ce se pot ivi și oferă o largă paletă instanței de judecată pentru a dispune înlocuirea celei mai grave dintre măsurile preventive cu una mai ușoară. În acest sens a analizat instanța de fond, în urma administrării și analizării probelor privite din perspectiva gravității în ceea ce-l privește pe inculpatul C. R. și a decis că se poate înlocui această măsură gravă a arestării preventive cu una mai puțin gravă, respectiv aceea a controlului judiciar. De asemenea, a dispus pe lângă cele trei condiții obligatorii de îndeplinit înscrise în alin. 1 art. 242 Cod procedură penală, a stabilit și o largă paletă de măsuri opționale pentru instanță dar obligatorii de îndeplinit pentru inculpat, evident că orice abatere de la oricare din măsurile dispuse de către instanță atrage măsura revocării acesteia.
Față de toate aceste împrejurări, întrucât consideră că măsura dispusă de instanța de fond, pe lângă faptul că este legală și judicioasă este și una umană, solicită respingerea contestația formulată de către parchet și să se mențină încheierea dispusă de prima instanță în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive.
Avocat ales P. R. Ș. pentru inculpatul C. R. arată că achiesează la concluziile puse de avocat M. A. și solicită respingerea contestației formulată de către D.I.I.COT – B. Teritorial C.. Totodată, solicită menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul C. în prezenta cauză cu privire la inculpatul C. R..
Solicită a se aprecia motivele formulate de către parchet ca fiind, în opinia sa, nejustificate, prin raportare la întreg materialul probator administrat în prezenta cauză și care a fost analizat cu multă strictețe, fiind administrat și în fața instanței și a tuturor părților implicate în acest proces, în acest mod a avut posibilitatea să contracareze toate afirmațiile și acuzațiile ale parchetului în momentul în care s-a întocmit prezentul dosar și care, evident au fost avute în vedere și analizate atunci când s-a dispus inițial măsura arestării preventive. însă, în acest stadiu procesual ne aflăm în situația în care judecătorul de fond, pe baza administrării probelor, contrar celor afirmate de reprezentantul Ministerului Public în sensul că nu s-a modificat nimic cu privire la starea de fapt, arată că se opune acestei afirmații întrucât judecătorul de fond a apreciat că ceva s-a modificat prin administrarea probelor.
În acest sens solicită a se observa că au fost audiați un număr de 17 martori, toți fiind propuși de către parchet, inclusiv martori sub acoperire, iar declarațiile celor 17 martori audiați nu au relevat că inculpații C. R. și Șoaigo A. s-ar face vinovați de săvârșirea vreunei fapte penale cu implicare în traficul de droguri.
În opinia sa, la acest moment, după trecerea a mai mult de șapte luni de zile de când s-a apreciat că ar fi existat acele indicii temeinice, respectiv acele suspiciuni rezonabile pe care le prevede legiuitorul în art. 223 alin 2 Cod procedură penală precum și condițiile pentru care este necesară luarea, menținerii și prelungirea măsurii arestării preventive raportat la gravitatea faptei și cuantumul pedepsei, acestea nu mai există. În urma modificărilor survenite după data de 01.02.2014 cuantumurile pedepselor au fost reduse de către legiuitor și de asemenea, legiuitorul a înțeles să fie puțin dur chiar și cu un infractor primar, prin prisma faptului că înțelege să reducă pedepsele, înțelege ca la o primă condamnare, neurmată de aplicarea și a dispozițiilor cu privire la recidive, înțelege să acorde o șansă mai puternică unei peroane care, în situația în care poate se constată că se face vinovată de săvârșirea unei infracțiuni, totuși acordă mai multă înțelegere, o umanitate mai puternică față de această persoană, comparativ cu o persoană care se află într-o stare de recidivă.
Pentru acest lucru, în continuare argumentează că în această situație se impune o măsură mai blândă față de inculpatul C. R. prin prisma tuturor probelor care au fost administrate până în prezent, întrucât nu mai există nici măcar acea suspiciune rezonabilă potrivit noilor prevederi. În situația în care se apreciază că există o suspiciune cât de mică prin prisma scopului procesului penal prevăzut de art. 202 Cod procedură penală, doar pentru a se asigura o bună desfășurare a procesului penal, solicită a se dispune o măsură mai blândă, ce nu privează de libertate această persoană care de 7 luni, în mod efectiv se degradează fiind privat de libertate și este conștient de fapta săvârșită, respectiv măsura controlului judiciar.
În ce privește faptul că inculpatul nu a colaborat cu organele de cercetare penală, astfel cum se afirmă de către reprezentanții Ministerului Public, arată că acesta nu a colaborat pentru că nu cunoaște aspecte care să fie relevante pentru parchet.
Pentru aceste motive solicită respingerea contestației formulată de către Ministerul Public și menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond.
Avocat oficiu O. M., pentru inculpatul B. R. L., solicită respingerea contestației formulată de Ministerul Public și să se mențină, ca fiind legală și temeinică, încheierea pronunțată de Tribunalul C. la data de 25.02.2014 prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.
Consideră că această contestație este neîntemeiată, în primul rând prin motivele pe care le-a expus reprezentanta parchetului în sensul că aceeași instanță de judecată care a dispus luarea măsurii arestării preventive și ulterior a prelungit-o pe parcursul anului 2013, la acest moment procesual a apreciat că nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv și solicită a se avea în vedere că la dosarul cauzei există dovezi clare că nu este pentru prima oară când instanța de fond a apreciat că se poate continua judecata cu inculpatul în stare de libertate.
Mai solicită a se avea în vedere faptul că, practic, instanța de judecată a ajuns la această concluzie în urma administrării nemijlocite a materialului probator existent în cauză.
De asemenea, apreciază corectă motivarea prin care prima instanță a reținut faptul că termenul rezonabil a fost depășit, în acest sens urmând a se avea în vedere că inculpatul se află în stare de arest preventiv de aproximativ 9 luni, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive la acest moment nu mai subzistă.
Arată că, din punctul său de vedere, temeiurile prevăzute în actualul Cod de procedură penală nu se regăsesc cu privire la inculpatul pe care-l reprezintă. Astfel, arată că temeiurile prevăzute 223 alin.1 Cod procedură penală nu sunt îndeplinite chiar dacă există o suspiciune rezonabilă ce rezultă din materialul probator administrat în cauză, că inculpatul a săvârșit o faptă penală, consideră că niciuna dintre condițiile prevăzute ulterior nu sunt îndeplinite.
Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care este trimis în judecată, astfel că nu are nicio motivare să încerce să influențeze vreuna dintre părți sau martori ori să amenințe martorii ce urmează a fi audiați pentru a da anumite declarații. Mai mult, în opinia sa, nici temeiul prevăzut de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală nu este îndeplinit chiar dacă fapta pentru care inculpatul este judecat îndeplinește condițiile referitoare la cuantumul pedepsei și la specificul acestei infracțiuni, însă, din punctul său de vedere pericolul concret existent la acest moment nu este probat în niciun fel și, de asemenea, nu este probată situația prin care s-ar aprecia că privarea de libertate ar fi singura măsură prin care se poate înlătura acest pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, solicită a se avea în vedere și stadiul procesual în care se află judecarea prezentei cauze, fiind audiați numeroși martori, urmând a fi audiați doar câțiva martori și de administrat probele. Practic, inculpatul nu dorește să se sustragă de la judecată, este conștient de fapta pe care a săvârșit-o, a recunoscut-o, dorește să se reintegreze în societate, să-și caute un loc de muncă, urmând a respecta obligațiile impuse de către instanță.
Pentru aceste considerente solicită menținerea încheierii pronunțată de către Tribunalul C. pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică.
Avocat oficiu M. J. A., pentru intimatul inculpat Șoaigo A., pune concluzii de respingere a contestației formulată de Ministerul Public și de menținere, ca fiind legală și temeinică, a încheierii pronunțată la data de 25.02.2014 de Tribunalul C. prin care s-a dispus pentru acest inculpat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.
Consideră că instanța de fond în mod just a apreciat că față de acest inculpat nu se mai justifică menținerea arestului preventiv față de împrejurarea că, din depozițiile martorilor și a probelor administrate până în prezent existente la dosar, nu reiese în mod concret că acest inculpat s-a ocupat efectiv cu comercializarea de droguri.
Totodată, solicită a se avea în vedere și referatul de evaluare depus în cauză din care reies circumstanțele personale ale inculpatului.
În replică, reprezentanta Ministerului Public, față de susținerile apărării prin care s-a invocat că, pentru a dispune înlocuirea măsurii, instanța de fond a avut în vedere faptul că din probele administrate până în prezent a rezultat, într-un fel sau altul, că faptele inculpaților nu sunt cele reținute de parchet și că există dubii sau suspiciuni că inculpații ar fi săvârșit faptele astfel cum s-a reținut în rechizitoriu.
Sub acest aspect, arată că la fila 11 a încheierii atacate în mod clar rezultă în continuare suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi comis infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestora, înlocuirea măsurii fiind dispusă strict pe considerentul că s-a încălcat termenul rezonabil și raportat la circumstanțele personale ale acestora.
Intimatul inculpat B. R. L., având ultimul cuvânt,față de aspectele invocate de reprezentanta parchetului, precizează că a recunoscut fapta din data de 14.06.2013, data la care s-a efectuat percheziția domiciliară, ocazie cu care a înmânat organelor de cercetare penală 2 pungi cu substanțe interzisă, fapt ce trebuia avut în vedere, însă niciodată nu a fost pus în discuție. De asemenea, a recunoscut că aceste pungi erau de la București și nu din Spania, astfel cum s-a susținut.
Totodată, precizează că nu a luat legătura cu fratele său din luna august 2013, fiind certat cu el și nu fost vizitat de acesta, întrucât i-a expirat actul de identitate, astfel că nu i s-a dat voie să-l viziteze, având doar 2 sau 3 vizite de la acesta când se afla în arest la Sf. G., astfel că nu avea cum să influențeze sau amenința martori, neavând niciun interes în acest sens.
Solicită să fie cercetat în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol public, a ajutat organele de cercetare penală și dorește să se reintegreze în societate, să-și caute un loc de muncă, fiind susținut financiar și moral de către familie. De asemenea, arată că va respecta toate obligațiile impuse de instanță, nu va părăsi orașul și nu va lua legătura cu martorii.
Intimatul inculpat C. R., având ultimul cuvânt, arată că nu are nici un interes să influențeze nici un martor și nu a luat legătura decât telefonic cu avocata sa, mama sa fiind în Italia, iar cu prietena sa a luat legătura doar după 3 luni, după prezentarea rechizitoriului, fiind deja audiată.
De asemenea, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va da.
Intimatul inculpat Șoaigo A., având ultimul cuvânt, arată că nu a influențat nici un martor, aceștia fiind audiați. Solicită judecarea în stare de libertate, urmând a respecta toate obligațiile impuse.
CURTEA
Asupra contestației de față de față, constată:
Prin încheierea de ședință din 25.02.2014, pronunțată în dosar nr._ 13, Tribunalul C., în baza art. 242 al. 1 Cod procedură penală, a respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpații B. R. L., Șoaigo A. și C. R..
În baza art. 242 al. 2 Cod procedură penală a admis cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpați și a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de aceștia cu măsura controlului judiciar.
În baza art.215 alin.1 Cod procedură penală, au fost impuse inculpaților respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Poliția municipiului S. G., județul C., desemnată cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați.
În baza art.215 alin.2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, a impus inculpaților să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească o limita teritorială a municipiului S. G., județul C., decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată;
b) să nu frecventeze nici un bar, club sau locuri de distracție.
c) să nu se apropie de unul de celălalt și să nu comunice între ei direct sau indirect, să nu se apropie de martorii din cauză, de membrii familiei acestora, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;
d) să comunice periodic, respectiv la 1 lună, informații relevante despre mijloacele lor de existență;
e) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
S-a dispus punerea în libertate a inculpaților B. R. L., Șoaigo A. și C. R., dacă nu sunt arestați în altă cauză.
În baza art.215 alin.3 și 7 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Din probele administrate în cauză a rezultat în continuare suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi comis infracțiunile de trafic de droguri de risc, de introducere în țară a unor astfel de droguri și constituire a unui grup infracțional în vederea săvârșirii acestei infracțiuni.
Relativ la starea de pericol pentru ordinea publică, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 5 CEDO prevăd că ,,orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță, nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepția cazurilor prevăzute și potrivit căilor legale.
În lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol pentru ordinea publică, criteriile ce trebuie folosite pentru a se putea aprecia dacă lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică sau nu, sunt gravitatea concretă a faptei comise, care nu trebuie confundată cu pericolul social al infracțiunii săvârșite (care este relevat în pedeapsa prevăzută de lege), și circumstanțele personale, acestea conjugate contribuind la formarea opiniei instanței care a apreciat dacă inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică.
Având în vedere cele expuse, tribunalul a reținut, sub aspectul circumstanțelor personale, potrivit constatărilor și concluziilor referatelor de evaluare efectuate în cauză de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. (filele 141-152 dosar instanță) că inculpatul B. R. L. provine dintr-o relație înafara căsătoriei, are ca pasiune sportul, în special atletismul și boxul, pe care le-a practicat la nivel de amator în copilărie, nu a manifestat interes pentru actul educațional, abandonând școala după absolvirea a zece clase, școală profesională zidar- faianțar, a plecat de la 16 ani în străinătate unde a lucrat ca zilier sau sezonier în domeniul agricol, forestier sau construcții; locuiește cu frații săi vitregi în apartamentul părinților, dispunând ce siguranță locativă, suport financiar din partea mamei și tatălui vitreg, iar din memoriul depus și declarațiile date în cauză rezidă că a conștientizat dimensiunea și consecințele faptelor pentru care este trimis în judecată.
Cu privire la inculpatul Șoaigo A., potrivit referatului de evaluare, provine dintr-o familie legal constituită cu care are relații bune și se bucură de sprijinul acestora și de siguranță locativă, are un nivel de școlarizare corespunzător, după absolvirea școlii profesionale din cadrul Grupului Școlar Agricol din S. G. cu specializarea electromecanic auto și a unui curs de calificare în meseria ospătar, a lucrat ca ospătar în Cluj N., Italia și Spania și la o firmă de curierat din S. G., a prestat activități necalificate în construcții sau de menajerie casnică în Austria, apreciindu-se că beneficiază de resurse individuale optime ce pot susține o evoluție comportamentală viitoare pozitivă.
De asemenea, s-a mai avut în vedere lipsa antecedentelor penale, starea de sănătate a membrilor familiilor, că inculpatul Șoaigo A. a lucrat ca vânzător la . în locul mamei sale care suferă de hemipareză stângă din 2010, precum și împrejurarea că se bucură de apreciere în rândul comunității în care trăiesc (fila 80 dosar nr._ al Curții de Apel B. atașat și filele 165-167 dosar instanță), în prezent are posibilitatea angajării la . S. G., unde i s-a oferit un loc de muncă, astfel cum rezultă oferta de lucru nr.10/24.02.2014 emisă de . S. G. depusă la dosar la termenul din 24.02.2013, împrejurări care au valența acelor garanții menite să asigure prezența sa la proces și împrejurarea că nu va impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal.
În ceea ce îl privește pe inculpatul C. R., s-a constatat că acesta provine dintr-o familie legal constituită, însă destrămată în urma decesului tatălui său. În prezent, mama și fratele său sunt plecați la muncă în Italia, respectiv, Franța.
Inculpatul a lucrat la ., apoi în domeniul agricol în G. și apoi a plecat la mama sa în Italia care l-a întreținut, apoi, după absolvirea unui stagiu de calificare la . din Torino unde a și primit un salariu de 1179 euro lunar, s-a întors în țară unde a desfășurat activități de comercializare de mașini second hand și piese auto.
S-a apreciat că inculpatul se bucură de siguranță locativă trăind cu prietena sa de 8 ani de zile în apartamentul familiei, bucurându-se de afecțiune și sprijin din partea mamei, fratelui și prietenei, dispunând de resurse familiale.
Conform jurisprudenței constante a CEDO caracterul rezonabil al procedurilor în materia penală se apreciază în funcție de complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului și comportamentul autorităților.
După trecerea a 9 luni de la data presupusei săvârșiri a infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată și aproape 8 luni, respectiv 7 luni de când sunt arestați preventiv, nu se mai poate susține că judecarea în stare de libertate a acestora ar mai tulbura în mod real ordinea publică, ar mai putea produce în cadrul colectivității acel sentiment de insecuritate socială.
Aplicând criteriile impuse de jurisprudență CEDO prezentei cauze, fără a minimaliza gradul de pericol social sporit pe care îl prezintă faptele deduse judecății, având în vedere și data presupusei săvârșiri a infracțiunilor imputate, timpul scurs de la această dată, împrejurarea că privarea de libertate a inculpaților B. R., Șoaigo A. și C. R. s-a dispus la 15.06.2013, respectiv 12.07.2013, instanța a apreciat că durata măsurii arestării preventive a încetat să mai aibă un caracter rezonabil, față de complexitatea cauzei, amploarea presupusei activități infracționale reținute în sarcina inculpaților, a ariei de acțiune vizată, stadiul în care se află procesul penal, timpul petrecut în stare de arest preventiv reprezentând o durată suficientă și rezonabilă pentru ca măsura arestării preventive să nu se transforme într-o pedeapsă.
Însă pentru buna desfășurare a procesului penal, în raport cu art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 4 adițional la CEDO, s-a impus înlocuirea arestării preventive a inculpaților cu o măsură mai puțin restrictivă de drepturi, respectiv măsura preventivă a controlului judiciar care prezintă garanțiile necesare pentru atingerea scopului urmărit care respectă cerințele de proporționalitate și rezonabilitate necesară și suficientă bunei administrări a procedurii judiciare.
Împotriva hotărârii menționate a formulat contestație P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T – B. Teritorial C., hotărâre criticată pentru netemeinicie.
În motivare procurorul a arătat că înlocuirea măsurii arestării preventive față de cei trei inculpați cu măsura preventivă a controlului judiciar este nu numai inoportună, dar și ineficientă deoarece nu au intervenit modificări de fapt și de drept în ceea ce privește subzistența temeiurilor juridice stabilite în art. 202 al. 1 raportat la art. 223 al. 2 Cod procedură penală.
Inculpații au fost susținuți în activitatea infracțională de persoane a căror identitate a rămas necunoscută, astfel că există temerea că odată puși în libertate vor putea comite alte fapte de acest gen.
Mai mult, circumstanțele personale ale inculpaților au rămas nemodificate, astfel că nu pot constitui un motiv serios al schimbării temeiurilor inițiale.
Procurorul a făcut vorbire despre aspectele defavorabile inculpaților care au fost inserate în referatele de evaluare întocmite de S. de Probațiune.
Existența probelor convingătoare ce dovedesc pericolul efectiv la care ar fi expusă ordinea publică în situația lăsării în libertate a inculpaților fac rezonabilă aprecierea că aceștia prezintă un risc ridicat de reluare a activităților infracționale de același tip cu cele deja comise anterior.
Totodată, procurorul a arătat că durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii arestării preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art. 241 Cod procedură penală referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Gravitatea faptelor presupus a fi comise, dar și circumstanțele personale ale inculpaților sunt suficiente în a aprecia că aceștia pot periclita ordinea publică și buna desfășurare a procesului penal.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 20/P/2013 aș P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. – B. Teritorial C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
- B. R. L. - pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,vânzare de droguri de risc fără drept” prevăzută de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (4 acte materiale); ,,constituirea unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni” prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 Cod penal; ,,cumpărare și deținere de droguri de risc și mare risc, fără drept” prevăzută de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 și ,,introducerea în țară de droguri de risc și mare risc, fără drept” prevăzută de art. 3 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 31 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
- Șoaigo A. - pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,constituirea unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni” prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 Cod penal; ,,cumpărare de droguri de risc și mare risc, fără drept și deținere de droguri de risc și mare risc, fără drept” prevăzută de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000; complicitate la comiterea infracțiunii de ,,introducere în țară de droguri de risc și mare risc, fără drept” prevăzută de art. 3 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 26 Cod penal,raportat la art. 31 al. 2 Cod penal și ,,deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept” prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
- C. R. - pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,constituirea unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni” prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 Cod penal; ,,cumpărare de droguri de risc și mare risc, fără drept și deținere de droguri de risc și mare risc, fără drept” prevăzută de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000; complicitate la comiterea infracțiunii de ,,introducere în țară de droguri de risc și mare risc, fără drept” prevăzută de art. 3 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 26 Cod penal, raportat la art. 31 al. 2 Cod penal și ,,deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept” prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În fapt s-a reținut în sarcina inculpaților C. R. și Șoaigo A. că, în perioada 6 – 7.06.2013, cei doi l-au ajutata cu intenție pe inculpatul B. R. L. pentru ca, la data de 11.06.2013 să introducă în țară cantitățile de 254 g. de cannabis, 393,76 g. rezină de cannabis și 28,21 g. de cocaină găsită cu ocazia percheziției la locuința acestuia, prin aceea că i-au trimis suma de 150 de euro pentru ca inculpatul B. R. L. să-i plătească unei persoane, rămasă neidentificată, care urma să introducă, fără vinovăție, în țară drogurile ca apoi inculpatul să le preia de la acesta din urmă.
Prin încheierea nr. 2/15.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. R. L. pe o durată de 29 de zile, începând cu 15.06.2013, măsură ce ulterior a fost prelungită, respectiv menținută.
Prin încheierea nr. 83/R/12.07.2013 a Curții de Apel B. în dosarul nr._ s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților Șoaigo A. și C. R. pe o durată de 29 de zile de la punerea în executare a mandatului de arestare preventivă nr. 6/12.07.2013 (dosar urmărire penală vol.II, filele 39-73), măsură ce ulterior a fost prelungită, respectiv menținută.
Potrivit art. 242 al. 2 Noul Cod procedură penală măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 al. 1 Cod procedură penală.
Conform art. 5 paragraful 3 CEDO orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.
În speță, inculpații – intimați au fost arestați preventiv cu aproximativ 8 luni în urmă întrucât au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și au existat probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prin raportare la stadiu actual al procedurii, dar și la durata arestării preventive a inculpaților, în mod legal și temeinic, instanța de fond a constatat că se impune înlocuirea măsurii privative de libertate cu o măsură mai puțin severă în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
La înlocuirea măsurii pentru fiecare inculpat s-au avut în vedere nu numai concluziile pozitive ale referatelor de evaluare întocmite de către consilierul din cadrul Serviciului de Probațiune, dar și probatoriul administrat până la acest moment.
Prin încheierea contestată, inculpaților li s-a impus, pe durata măsurii, respectarea anumitor obligații, iar în caz de încălcare cu rea-credință a acestora, se vor aplica dispozițiile art. 215 al. 3, 7 Noul Cod procedură penală.
Ca atare, cum detenția provizorie trebuie să aibă un caracter excepțional, neputându-se prelungi dincolo de limite rezonabile, în speță această durată a fost depășită, existența probelor că inculpații ar fi comis infracțiunile de care sunt acuzați nu mai sunt suficiente pentru a justifica această măsură, chiar dacă faptele sunt de o anume gravitate.
Contrar celor arătate în motivarea contestației, curtea constată că la dosar nu există dovezi care să probeze că, odată puși în libertate, inculpații ar lua legătura cu acele persoane rămase neidentificate și care i-ar fi susținut în activitatea infracțională.
Împrejurarea că inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor de care sunt acuzați, prin prezentarea propriilor versiuni în funcție de probatoriul administrat trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art. 83 Noul Cod procedură penală, neputând fi determinante în menținerea unei măsuri privative de libertate.
Este adevărat că din actele dosarului rezultă că inculpatul Șoaigo A. a fost sancționat administrativ în două rânduri pentru comiterea unor fapte penale, pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale ca urmare a lipsei pericolului social al unei infracțiuni, iar C. R. a mai suferit anterior o condamnare de 2 ani și 9 luni închisoare pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare însă, aceste elemente nu sunt suficiente pentru a fi menținuți în detenție preventivă o perioadă de timp îndelungată.
Întrucât această împrejurare nu se va modifica, persistența ei ar trebui să conducă automat la perpetuarea stării de arest preventiv astfel că aprecierea oportunității menținerii în detenție a unei persoane este incompatibilă cu prevederile art. 5 paragraful 3 CEDO.
În atare condiții, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge, ca nefondată contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.- S. Teritorial C. împotriva încheierii de ședință din 25.02.2014 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._ 13, pe care o va menține.
În baza art.272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul apărătorilor din oficiu, în cuantum de 200 lei, pentru inculpații Șoaigo A. și B. R. L., se va suporta din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului de Avocați B. și se va include în cheltuielile judiciare.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.- S. Teritorial C. împotriva încheierii de ședință din 25.02.2014 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._ 13, pe care o menține.
Onorariul apărătorilor din oficiu, în cuantum de 200 lei, pentru inculpații Șoaigo A. și B. R. L., se suportă din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului de Avocați B. și se include în cheltuielile judiciare.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28.02.2014.
JUDECĂTOR GREFIER
A. M. R. G.
Red.A.M./24.03.2014
Tehnored..R.G./25.03.2014
Jud.fond.R.I.Z.
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... | Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002.... → |
|---|
