Cerere de liberare provizorie pe cauţiune. Art. 160 ind.9 CPP. Decizia nr. 44/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 44/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 11691/117/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.44/R/2014
Ședința publică din 14 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. H., judecător
JUDECĂTORI: I. M.
: V. V. A.
GREFIER: L. C.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj – reprezentat prin PROCUROR – D. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul C. D. F., împotriva încheierii penale nr.4/07.01.2014, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj, având ca obiect cerere de liberare provizorie pe cauțiune, inculpatul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev. de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C.D.F., aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.C. C. G., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat în cauză.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, să se dispună punerea în libertate a inculpatului având în vedere și cauțiunea care a fost consemnată. Solicită a se observa că în hotărârea recurată se face vorbire despre faptul că inculpatul nu a cooperat cu organele de urmărire penală și că nu a deconspirat sursa iar poziția acestuia în ierarhia practicaților de droguri ar fi una destul de sus, însă, tot acest scenariu și povestea cu drogurile aduse din Spania este neprobată în dosar și este doar o presupunere deoarece la dosar nu există indicii sau probe în acest sens. Mai mult, inculpatul a dat declarații în dosar și a spus cu exactitate proveniența drogurilor, de unde le cumpăra și ce făcea cu ele. De altfel, se cunoaște faptul că acesta este consumator de droguri și că activitatea de traficare a acestor substanțe a fost una sporadică. În altă ordine de idei, se reține în sarcina inculpatului că a desfășurat o activitate infracțională în perioada 2010-1013. Solicită a se observa că la dosar există declarația martorului M. A., de la fila 382 din volumul II de urmărire penală care spune că l-a cunoscut pe inculpat în urmă cu trei ani și apoi face referire că la finele anului 2011 a discutat cu el și a aflat că este consumator de droguri. Această declarație este cea de la care s-a pornit extinderea cercetărilor în ceea ce-l privește pe inculpat. Având în vedere că inculpatul este cercetat pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc și nu de mare risc așa cum ceilalți coinculpați au aceste fapte reținute și având în vedere că nu există nici o probă din care să rezulte că pe viitor inculpatul ar zădărnici aflarea adevărului, că s-ar sustrage de la urmărirea penală sau că ar săvârși alte infracțiuni, solicită a se considera că buna desfășurare a procesului penal poate fi atinsă și cu inculpatul în stare de libertate. De asemenea, solicită a se reține și faptul că inculpatul este student și ar trebui să susțină examenele din sesiune precum și sprijinul de care părinții săi nevăzători au nevoie să le acorde. Arată că inculpatul a făcut o solicitare organelor de cercetare penală pentru a lămuri toată povestea cu drogurile însă până în acest moment nu s-a materializat însă în cursul săptămânii se va elucida și această problemă. Apreciază că inculpatul îndeplinește toate criteriile pentru ca acesta să fie cercetat în stare de libertate.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică, legală și judicios motivată a încheierii recurate. În mod corect prima instanță a reținut că cererea de liberare provizorie pe cauțiune este neîntemeiată și neoportună cercetarea în stare de libertate a inculpatului. Arată că liberarea pe cauțiune se poate acorda atunci când este depusă cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prev.de art.160/2 C.pr.pen.. Mai mult, aceasta nu este un drept absolut ci este o posibilitate lăsată instanței de judecată care în urma unei analize temeinice decide asupra oportunității unei astfel de cereri. Astfel, instanța a făcut o analiză a circumstanțelor reale ale cauzei, a temeiurilor arestării și a circumstanțelor personale ale inculpatui și a apreciat că nu se impune admiterea cererii.
Inculpatul C.D.F., având ultimul cuvânt, solicită judecarea lui în stare de libertate ca să-și poată ajuta părinții arătând că a recunoscut și regretat comiterea faptei.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4 din 7 ianuarie 2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 1608a alin. 6 C.pr.pen. s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul C.D.F., fiul lui T. și I., născut la data de 21.04.1992, aflat în Arestul IPJ Cluj.
În baza art. 1605 alin. 4 lit. f C.pr.pen. s-a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 15.000 lei consemnată la CEC Bank Sucursala Cluj potrivit recipisei de consemnare nr._/1 din 06.01.2014.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ inculpatul C.D.F., arestat preventiv prin încheierea penală nr. 113/C/2013 a Tribunalului Cluj suspectat fiind de trafic de droguri, a solicitat liberarea sa provizorie pe cauțiune considerând că, în ce îl privește, nu există nici un impediment dintre cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care să împiedice punerea în libertate din starea de arest preventiv. Astfel, deși lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum s-a stabilit cu ocazia luării măsurii arestului preventiv, temeiul acesteia fiind art. 148 lit. f C.pr.pen., nu există riscul ca, odată lăsat în libertate, inculpatul să se sustragă de la urmărire penală și judecată, riscul de a zădărnici aflarea adevărului, riscul de a tulbura ordinea publică sau riscul de a comite noi infracțiuni, inculpatul prezentând suficiente garanții că, lăsat în libertate, va avea un comportament corespunzător raportat la procedurile judiciare ce se desfășoară împotriva sa.
Cererea inculpatului a fost admisă în principiu raportat la îndeplinirea condițiilor prev. de art. 1606 alin. 1, 2 și 3 C.pr.pen. De asemenea, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat este mai mică de 18 ani închisoare, iar inculpatul a achitat cauțiunea stabilită de instanță în cuantum de 15.000 lei astfel cum rezultă din recipisa de consemnare la CEC Bank și chitanța depuse la dosarul cauzei.
Potrivit Deciziei 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii „instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului sau inculpatului”.
Procedând la o astfel de analiză, instanța a reținut următoarele:
Prin încheierea penală nr. 113/C/2013 a Tribunalului Cluj s-a dispus arestarea preventivă, între alții, a inculpatului C.D.F. acuzat de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev. de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 C.P., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.P. pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 05.12.2013 și până la data de 02.01.2014.
În sarcina inculpatului C.D.F. s-a reținut faptul că, în perioada 2012-2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a desfășurat activități de distribuire, deținere, vânzare și oferire de droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, pe piața de consumatori din mun. Cluj-N., precum și de deținere de droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, pentru consum propriu, fără drept, stabilindu-se faptul că acesta, în mod repetat, a distribuit și vândut în perioada reținută în cercetări droguri de risc – cannabis și rezină de cannabis, numitului C.A.A., fie în vederea vânzării ulterioare de către ultimul pe piața de consumatori din mun. Cluj-N., fie în vederea deținerii pentru consum propriu și tot învinuitul, în data de 04.12.2013 a deținut la locuința sa droguri de risc, respectiv cantitatea de 10,7 grame rezină de cannabis și de asemenea învinuitul în mod repetat, a distribuit și vândut în perioada reținută în cercetări droguri de risc – cannabis și rezină de cannabis, numiților C. V. I., G.A.M., M.A.L. și G.A., pentru consumul propriu al acestora și de asemenea a distribuit, oferit și vândut droguri de risc– cannabis și rezina de cannabis, în perioada reținută în cercetări unui număr ridicat de persoane persoane, consumatori din mun. Cluj-N. și a deținut, în perioada reținută în cercetări, în mod repetat droguri de risc – cannabis și rezină de cannabis, atât în vederea comercializării, cât și în vederea consumului propriu, sau împreună cu alte persoane, droguri care erau deținute la locuința sa.
Prin ordonanța din data de 17.12.2013 s-a dispus extinderea cercetărilor, a urmăririi penale și a acțiunii penale față de inculpatul C.D.F., sub aspectul comiterii și a altor acte materiale care intră în componența infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, în formă continuată, prev.de art.2 alin1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, cercetările față de inculpat fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P.
În final, până la acest moment, în sarcina inculpatului C.D.F. s-a reținut faptul că, în perioada 2010-2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a desfășurat activități de distribuire, deținere, vânzare și oferire de droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, pe piața de consumatori din mun. Cluj-N., precum și de deținere de droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, pentru consum propriu, fără drept, stabilindu-se faptul că inculpatul, în mod repetat, a distribuit și vândut în perioada 2012-2013 droguri de risc – cannabis și rezină de cannabis, coinculpatului C.A.A., fie în vederea vânzării ulterioare de către ultimul pe piața de consumatori din mun. Cluj-N., fie în vederea deținerii pentru consum propriu; în data de 04.12.2013 inculpatul a deținut la locuința sa droguri de risc, respectiv cantitatea de 10,7 grame rezină de cannabis și de asemenea inculpatul în mod repetat, a procedat la distribuirea drogurilor de risc pe piața de consumatori din mun. Cluj-N. și la vânzarea și oferirea drogurilor de risc - cannabis și rezină de cannabis, în perioada 2010-2013 numiților C. V. I., G.A.M., M.A.L., G.A., A. M. C., B. B. A., F. B. A., Hamech P., H. A., Pohgrac P., P. D. A. și a deținut la locuința sa, în perioada reținută în cercetări, în mod repetat droguri de risc – cannabis și rezină de cannabis, atât în vederea comercializării frecvente, cât și în vederea consumului propriu sau împreună cu alte persoane.
Prin încheierea penală nr. 120/CC/23.12.2013 a Tribunalului Cluj s-a dispus prelungirea arestului preventiv începând cu data de 03.01.2014 și până la 01.02.2014.
La rândul său, la fel ca și judecătorul care a dispus la data de 23.12.2013 prelungirea măsurii arestului preventiv, instanța constată că temeiul care a determinat arestarea subzistă, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând un pericol concret pentru ordinea publică raportat la gravitatea acuzației, pericolul social al infracțiunii de trafic de droguri, numărul mare de persoane cărora inculpatul le-a oferit și vândut cannabis sau rezină de cannabis, perioada infracțională îndelungată și sancționarea sa anterioară pentru deținere de droguri de risc ce presupune existența unui contact anterior cu legea penală chiar dacă acesta nu s-a finalizat cu o condamnare.
În ceea ce privește riscurile menționate de apărătorul inculpatului, instanța a reținut că, într-adevăr, în ce privește pe inculpat, nu există riscul ca acesta să tulbure ordinea publică prin punerea sa în libertate, iar la dosarul cauzei nu există date că este necesară împiedicarea acestuia să comită noi infracțiuni, cum nu s-au evidențiat nici date că inculpatul se pregătește să se sustragă de la urmărire penală sau de la o eventuală judecată.
Însă, în opinia instanței, la dosarul cauzei există date că lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment va împiedica buna desfășurare a procesului penal, fiind posibilă zădărnicirea aflării adevărului și împiedicarea anchetei.
Astfel, din probele administrate până în prezent în faza de urmărire penală se desprinde concluzia fermă că, deși perioada infracțională pare să fie extrem de îndelungată (2010-2013), raportat la vârsta inculpatului de doar 22 de ani, acesta nu a deconspirat nici un moment sursa drogurilor. Susținerile sale că a cumpărat droguri de la diverse persoane pe care nu le cunoaște din localuri despre care se știe că sunt frecventate de consumatorii de droguri, care se aflau întâmplător în același local ca și inculpatul, care întâmplător aveau droguri la ele în cantitate de minim 10 grame și, tot întâmplător, inculpatul avea asupra sa 500 lei cu care a cumpărat drogurile, nu sunt verosimile. Este cert că sursa umană a drogurilor obținute de inculpat se află în libertate și că nu se cunoaște proveniența cannabisului. Harta relațională întocmită de specialiști din cadrul IPJ Cluj (vol VII f. 220) menționează că drogurile inculpatului provin din Spania și că el este prima mână care le primește, însă acest lucru nu este susținut de probele administrate până în prezent în faza de urmărire penală.
Tot așa, la dosarul cauzei există o declarație olografă, netradusă încă, a unui cetățean german pe nume M. Gerhard Weth, care a recunoscut după fotografie pe inculpatul C.D.F. ca persoana numită Freddy care, cu ocazia unor partide de poker a oferit contra cost (50-70 lei), în urmă cu 9 luni, de 2 sau 3 ori cannabis martorului, pe care acesta l-ar fi refuzat (vol II f. 587). Cu toate că inculpatul i s-a recomandat acestui martor cu numele de Freddy, din interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpatului ar reieși că Freddy este o altă persoană, pe care inculpatul o caută insistent și cu care corespondează prin mesaje SMS în limba engleză (vol. VII). Concluzia provizorie ar fi că Freddy este furnizorul de droguri, în libertate la acest moment, cu care, inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar putea lua legătura pentru a-l avertiza, ceea ce ar împiedica identificarea sursei drogurilor și implicit ancheta.
Prin urmare, apreciind că atitudinea inculpatului de necooperare cu organele judiciare în vederea identificării sursei amintite, care ar fi încurajată dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate, împiedică și va împiedica buna desfășurare a procesului penal, instanța urmează a respinge ca nefondată cererea formulată de inculpat.
De altfel, acesta nu recunoaște în totalitate nici actele materiale ce îi sunt reținute în sarcină la acest moment, de exemplu susține că nu îl cunoaște pe Pongrac P.. Acesta din urmă a declarat într-adevăr inițial că nu a cumpărat droguri de la inculpat, însă după aceea a menționat că a consumat țigări cu cannabis sau hașiș care i-au fost oferite de inculpat cu diverse ocazii (majorat, jocuri de poker) vol II f. 602.
Împrejurarea că inculpatul este perceput în societate ca fiind serios și studios și că părinții lui sunt ambii nevăzători, viața lor fiind îngreunată de arestarea inculpatului, nu poate duce automat la punerea în libertate a acestuia, deși este de admirat eforul părinților săi de a procura suma de bani fixată cu titlu de cauțiune și demersurile lor juridice de a-l pune în libertate. Inculpatul a mai fost sancționat administrativ pentru deținere de droguri în vederea consumului propriu ceea ce presupune că știa cum se desfășoară o anchetă penală, care este miza „deținerii de droguri în vederea consumului” și că acordarea unei șanse pentru stoparea implicării în activitățile legate de droguri nu se întâmplă la nesfârșit. Nestopând aceste activități inculpatul și-a asumat riscul de a-și supăra părinții, de a le crea serioase neplăceri și dezamăgiri și de a-i pune în situația de a se descurca mai anevoios.
Nu în ultimul rând, nu se poate neglija faptul că activitatea de distribuție de droguri de care este acuzat presupune un loc mai sus în ierarhia traficanților de droguri, și cu cât poziția acestora este mai ridicată cu atât pericolul social al infractorului este mai ridicat și cu atât mai dificilă și de multe ori neoportună este punerea în libertate.
Este adevărat că situația inculpatului, comparativ cu ceilalți inculpați arestați preventiv care ar avea legătură și cu drogurile de mare risc, este mai puțin gravă, însă acest lucru nu înseamnă că infracțiunile de care este acuzat inculpatul nu sunt grave în sine.
Pentru toate motivele mai sus menționate, în temeiul art. 1608a alin. 6 C.pr.pen. s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul C.D.F..
În baza art. 1605 alin. 4 lit. f C.pr.pen. s-a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 15.000 lei consemnată la CEC Bank Sucursala Cluj potrivit recipisei de consemnare nr._/1 din 06.01.2014.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C.D.F., solicitând casarea încheierii și, rejudecând, să fie admisă cererea de liberare provizorie și să fie cercetat în stare de libertate.
În motivarea recursului, s-a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea unei astfel de cereri, iar la dosar nu există probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Liberarea provizorie nu trebuie condiționată de gravitatea faptei, ci de evitarea creării unei stări de pericol. Pericolul pentru ordinea publică nu se presupune generic, ci trebuie să fie nemijlocit dovedit. Nu există nici un motiv pentru care inculpatul să nu poată fi cercetat în stare de libertate.
Verificând hotărârea atacată în baza actelor și lucrărilor de la dosar, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art. 385/14 și 385/6 alin. 3 C.pr.pen., Curtea constată nefondat recursul inculpatului, pentru următoarele considerente.
Din redactarea textului legal care reglementează condițiile liberării provizorii sub control judiciar – art. 160/2 alin. 1,2 C.pr.pen., rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie – când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie, creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru instanță de a admite cererea.
De asemenea,potrivit art.160/8a al.2 C.pr.pen. instanța ,în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și ,cererea este întemeiată,admite cererea și dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului. Prin urmare,din interpretarea acestui text de lege rezultă că nu orice cerere de liberare provizorie care îndeplinește condițiile prevăzute de lege este și admisibilă,ci această cerere trebuie să fie și întemeiată.
D. fiind faptul că în cauză, temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă și impun în continuare privarea de libertatea a acestuia, simpla îndeplinirea formală a condițiilor legale, nu determină admiterea automată a cererii, aprecierea temeiniciei și oportunității unei astfel de cereri fiind lăsată la aprecierea instanței, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei.
Astfel, în prezenta cauză, rezultă din materialul de urmărire penală că, există în continuare indiciile temeinice, în sensul dispozițiilor art. 68/1 C.pr.pen., respectiv date din care se desprinde presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind mijloacele de probă reținute cu ocazia arestării inculpatului, precum și cele administrate ulterior acestui moment.
Totodată, se constată că sunt îndeplinite în continuare condițiile prev. de art. 148 lit .f C.pr.pen., respectiv limitele de pedeapsă pentru infracțiunile cercetate și, pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, pericol ce rezultă din gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat, din modul și mijloacele de comitere a acestora, din împrejurările în care au fost comise.
Toate aceste elemente sunt de natură a caracteriza evidența pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, în condițiile în care de la data arestării – 5 decembrie 2013 – nu a trecut o perioadă de timp lungă, pentru a putea considera că s-au schimbat dimensiunile acestui pericol, că el s-ar fi diminuat.
Față de amploarea activității infracționale, durata acesteia, se poate aprecia că sentimentul de insecuritate, de revoltă, ce s-a indus în rândul comunității, la nivelul opiniei publice, este la fel de puternic, ca și la data arestării, fiind necesară în continuare privarea de libertate pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal și a descuraja comiterea unor astfel de fapte, de către alți potențiali făptuitori.
Așa fiind, se constată că prima instanță, în mod judicios a apreciat neîntemeiată cererea inculpatului, prin prisma gravității faptelor, pericolului, încă actual, pentru ordinea publică a cercetării inculpatului în stare de libertate, dar și prin prisma jurisprudenței CEDO, care a recomandat anumite criterii ce pot fi avute în vedere ( în funcție și de legislația națională, bineînțeles) la refuzul unei liberări, printre care și posibilitatea ca acuzatul, lăsat în libertate să încerce să împiedice desfășurarea procesului, împrejurare reținută de către prima instanță. Pe de altă parte, sancționarea sa anterioară pentru deținere de droguri de risc,deci existența unui contact anterior cu legea penală, chiar dacă acesta nu s-a finalizat cu o condamnare,este de asemenea un element nefavorabil inculpatului .
În consecință, soluția primei instanțe este legală și temeinică, iar recursul în cauză fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.D.F. împotriva încheierii penale nr. 4 din 7 ianuarie 2014 a Tribunalului Cluj.
Obligă inculpatul să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. H. I. M. V. V. A.
GREFIER,
L. C.
Dact.I.M./Dact.S.M
4 ex./20.01.2014
Jud.fond. S. T.
| ← Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








