Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 697/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 697/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 11494/117/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 8428
DECIZIA PENALĂ NR.697/A/2014
Ședința publică din data de 04 septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. D. L.
JUDECĂTOR – I. M.
GREFIER – G. I.-B.
Ministerul Public reprezentat prin A. S. – procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare apelul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGFP Cluj împotriva sentinței penale nr.356 din 17.04.2014 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul penal nr._, privind pe inculpata M. V. G., trimisa în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin nr. 581/P/2010 din data de 11 decembrie 2013, pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prev. de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpata M. V. G. în stare de libertate asistată de apărătorul desemnat din oficiu avocat D. D. C., din cadrul Baroului Cluj cu delegație la dosarul cauzei, lipsă fiind partea responsabilă civilmente . și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGFP Cluj
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care Curtea comunică inculpatei în scris drepturile prevăzute de art.83, art.108 alin.1 și 2 și art.374 alin.2 din Noul Cod de Procedură penală, iar potrivit art.420 alin.4 din Noul Cod de procedură penală aduce la cunoștință acesteia împrejurarea că poate da o nouă declarație în fața instanței de apel.
Inculpata arată că este de acord să fie asistată de către apărătorul desemnat din oficiu. Totodată precizează că își menține declarația dată la instanța de fond și nu dorește să adauge nimic în plus. Arată că a recuperat cca.50.000 lei din prejudiciul cauzat părții civile.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul inculpatei solicită respingerea apelului declarat de partea civilă ca nefondat. Arată că prima instanță a constatat că inculpata a achitat părții civile suma de 50.654 lei și a dispus în mod corect încetarea procesului penal în baza disp. 396 alin.6 rap. la art. 16 alin.1 lit.h C.pr.pen. rap. la art.10 alin.1 din Legea nr.241/2005 și art.5 C.pen. Având în vedere că inculpata a achitat debitul principal, apreciază că instanța a constat în mod corect încetarea procesului penal și a dispus obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile reprezentând majorări și penalități de întârziere, precum și impozitul pe profit până la data plății efective. Raportat la cele expuse apreciază că partea civilă nu a înțeles dispozitivul sentinței penale atacate, motiv pentru care solicită respingerea apelului ca nefondat. Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de partea civilă ANAF ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului. Apreciază hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală. Arată că inculpata a achitat suma de 50.654 lei sumă cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, conform constituirii de parte civilă formulată în faza de urmărire penală – fila 33, precum și cea din faza de judecată - fila 14 dosar instanță, rămânând de achitat doar un debit suplimentar, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere până la data de 08.07.2013. Solicită respingerea apelului ca nefondat.
Inculpata M. V. G. având ultimul cuvânt arată că nu are nimic de spus.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 356 din 17.04.2014 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul penal nr._, în temeiul art.396 al. 6 rap. la art. 16 al.1 lit.h C.pr.pen. și art. 10 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art. 5 C.pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata M. V. G., fiica lui T. și V., născută la data de 02.11.1976 în or. Huedin, jud. Cluj, cetățean roman, studii medii, administrator la . Huedin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.
În temeiul art. 91 al.1 lit.c din Codul penal din 1969 coroborat cu art. 10 al.1 teza a III-a din Legea nr. 241/2005 s-a aplicat inculpatei M. V. G. sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de: 800 (opt sute) lei.
În temeiul art. 397 al. 1 rap. la art. 25 C.p.pen. și la art. 1349 C.civ. s-a admis în parte acțiunea civilă a Statului R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGFP Cluj prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și în consecință, a fost obligată inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente . Huedin să plătească în favoarea părții civile despăgubiri civile reprezentând majorări și penalități de întârziere corespunzătoare TVA suplimentară în sumă de_ lei și 6114 lei impozit pe profit suplimentar calculate până la data de 08.07.2013 și în continuare, până la data plății efective.
În temeiul art. 272 C.p.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. M. G. D..
În temeiul art. 275 pct. 2 lit. a C.p.pen. a fost obligată inculpata să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 600 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 581/P/2010 din data de 11.12.2013 emis de P. de pe lângă Judecătoria Huedin a fost trimisă în judecată inculpata M. V.-G., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
S-a reținut, în esență, în actul de sesizare al instanței faptul că inculpata M. V. G., în perioada ianuarie 2010 - iunie 2011, în calitate de administrator al ., în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, nu a înregistrat, calculat, declarat și implicit virat, la bugetul general consolidat al statului, obligațiile fiscale aferente sumelor neînregistrate în evidența contabilă, cauzând bugetului statului un prejudiciu constând în impozit pe profit în sumă de_ lei și TVA suplimentară în sumă 37.256 lei.
Din actele și lucrările dosarului, parchetul a reținut în actul de sesizare următoarea stare de fapt:
Inculpata M. V. G. este administrator al ., agent economic cu sediul social în Huedin, ., jud. Cluj, societate care are ca obiect principal de activitate, transporturi rutiere de mărfuri.
Din actul de control . nr._/28.06.2010, întocmit de Ministerul Finanțelor Publice- Garda Financiară- Secția Cluj, rezulta că, în urma verificării tranzacțiilor comerciale cu material lemnos desfășurate de agentul economic . în perioada 2009-2010, s-a constatat că această societate a efectuat prestări de servicii, respectiv a efectuat 12 transporturi rutiere de material lemnos pentru firma Josef Lukac din Slovacia, de la diferite locuri de exploatare până la depozitul propriu din localitatea Călățele, pentru cantitatea de 140 metri cub material lemnos, pentru care nu a emis facturi, nu a înregistrat în evidența contabilă veniturile realizate și nu le-a declarat organului fiscal, creând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 1.470 lei, din care 672 lei reprezintă impozit pe profit și 798 lei reprezintă TVA.
Pentru stabilirea cu exactitate a prejudiciului creat bugetului consolidat al statului a fost efectuată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția G. a Finanțelor Publice Cluj, o inspecție fiscală la . în urma căreia s-au stabilit următoarele:
- referitor la TVA, în perioada iulie 2010-iunie 2011, . a emis 43 de facturi fiscale de vânzare deșeuri material lemnos către parteneri din România și 9 facturi fiscale de vânzare deșeuri material lemnos către parteneri din Ungaria, care nu au fost înregistrate în evidența contabilă. Având în vedere că, pentru livrările de deșeuri în Ungaria, operatorul economic nu deține documente care să ateste că bunurile au fost efectiv transportate în Ungaria, nefiind aplicabile disp. art. 10 alin. 1 din Ordinul 2222/2006 și art. 143 alin. 2 lit. a din Legea 571/2003, s-a stabilit TVA suplimentară în sumă de 3.557 lei,
În ceea ce privește emiterea celor 43 de facturi fiscale către persoanele juridice române și neînregistrate în contabilitate, s-a calculat TVA de plată suplimentară în sumă de 33.699 lei
- referitor la profit, în perioada ianuarie-februarie 2010, . a efectuat un nr. de 12 transporturi de material lemnos pentru firma Josef Lukac din Slovacia, pentru aceste servicii nefiind emise facturi și nefiind înregistrate veniturile în contabilitate, impozitul pe profit fiind în sumă de 998 lei.
Pentru perioada 01.10 – 31.12.2010, s-a stabilit că operatorul economic a emis facturi fiscale de vânzare deșeuri material lemnos către parteneri din România, care nu au fost înregistrate în evidența contabilă, stabilindu-se că impozitul pe profit suplimentar este în sumă, de 3,798 lei.
Pentru anul 2011 s-a stabilit că operatorul economic a emis facturi fiscale de vânzare deșeuri material lemnos către parteneri din România, care nu au fost înregistrate în evidența contabilă, stabilindu-se că impozitul pe profit suplimentar este în sumă de 8.603 lei.
Față de aspectele verificate, s-a stabilit un prejudiciu total în sumă totală de 50.654 lei, din care 13.398 lei reprezentând impozit pe profit și 37.256 lei TVA.
Inculpata M. V. G. a recunoscut că ea se ocupa de administrarea efectivă a societăți, fiind cea care întocmea avizele de însoțire primare, facturile și celelalte acte necesare funcționării firmei, arătând, de asemenea, că era obligația sa, să prezinte contabilului societății actele mai sus menționate.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatei M. V.-G., care în perioada ianuarie 2010 - iunie 2011, în calitate de administrator al ., cu sediul social în Huedin, ., jud. Cluj, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, nu a înregistrat, calculat, declarat și implicit virat la bugetul general consolidat al statului, obligațiile fiscale aferente sumelor neînregistrate în evidența contabilă, creând bugetului statului un prejudiciu: impozit pe profit în sumă de_ lei și TVA suplimentară în sumă 37.256 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omisiune, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prev. de art. 9 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
Starea de fapt mai sus prezentată a fost probată cu următoarele probe și mijloace de probă: sesizare și raport întocmite de ANAF - Garda Financiară-Secția Cluj (f. 5-16); rapoarte de inspecție fiscală (f. 29-43, 44-52); decizia de impunere (f. 53-56); avize de însoțire, facturi (f. 57-106); declarație martor H. A. (f. 107); declarațiile învinuitei (f. 112, 113-115); fișa cazier judiciar (f. 116); proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (f. 120); caracterizarea învinuitei; învinuita M. V.-G. are 37 de ani, are studii medii și nu are antecedente penale.
În faza de urmărire penală inculpata a avut o atitudine sinceră, arătând că regretă fapta comisă.
Ministerul Finanțelor Publice-ANAF-Direcția G. a Finanțelor Publice Cluj a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 50.654 lei reprezentând impozit pe profit și TVA plus suma de 24.756 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate până la data de 08.07.2013.
La termenul de judecată din data de 10.04.2014, stabilit după parcurgerea procedurii camerei preliminare, inculpata a depus la dosarul cauzei chitanța . nr._ din data de 03.03.2014 din care rezulta faptul achitării prejudiciului în sumă de_ lei, și a solicitat instanței să dispună încetarea procesului penal, conform art.396 al. 6 rap. la art. 16 al. 1 lit. h C.pr.pen. și art. 10 al. 1 din Legea nr. 241/2005 și art. 5 C.pen.
Potrivit art. 10 al. 1 din Legea nr. 241/2005 (anterior modificării sale prin Legea nr. 255/2013 ) „în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege se reduc la jumătate; dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții, este de până la 100.000 euro în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda; dacă prejudiciul cauzat și recuperat este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale se aplică o sancțiune administrativă care se înregistrează în cazierul judiciar”.
Având în vedere modificarea adusă acestui articol prin Legea nr. 255/2013 în sensul că dispozițiile sale sunt aplicabile în cazul în care inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, consideră că devin incidente dispozițiile art. 5 din Noul cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest context inculpata urmând a beneficia de legea penală mai favorabilă, care din perspectiva achitării prejudiciului cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală este fără îndoială legea veche, care permite aplicarea unei sancțiuni administrative, în timp ce legea nouă permite doar reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă.
În opinia noastră, aceste dispoziții sunt aplicabile inculpatei, care a achitat suma de_ lei reprezentând impozit pe profit și TVA, dar nu a achitat și accesoriile aferente, în condițiile în care oricum, din perspectiva caracterului succesiv al acestor obligații accesorii, este dificil de stabilit cuantumul integral al acestora la momentul primului termen de judecată, existând teoretic, întotdeauna o diferență care ar rămâne neachitată.
Chiar dacă recuperarea prejudiciului presupune recuperarea atât a prejudiciului efectiv cauzat, cât și despăgubiri pentru folosul de care partea a fost lipsită, credem că din perspectiva cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, trebuie avut în vedere prejudiciul efectiv, în cazul de față impozitul pe profit și TVA, nu și accesoriile aferente, urmând ca inculpata să fie obligată la acestea, fără însă a fi lipsită de posibilitatea conferită de textul de lege menționat.
Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 396 al. 6 rap. la art. 16 al.l lit.h C.pr.pen. și art. 10 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art. 5 C.pen., a dispus încetarea procesului penal față de inculpata M. V. G., fiica lui T. și V., născută la data de 02.11.1976 în or. Huedin, jud. Cluj, cetățean român, studii medii, administrator la . Huedin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.
În temeiul art. 91 al.l lit.c din Codul penal din 1969 coroborat cu art. 10 al.1 teza a III-a din Legea nr. 241/2005 a aplicat inculpatei M. V. G. sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de: 800 (opt sute) lei.
În temeiul art. 397 al. 1 rap. la art. 25 C.p.pen. și la art. 1349 C.civ. a admis în parte acțiunea civilă a Statului R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGFP Cluj prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și în consecință, a fost obligată inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente . Huedin să plătească în favoarea părții civile despăgubiri civile reprezentând majorări și penalități de întârziere corespunzătoare TVA suplimentară în sumă de_ lei și 6114 lei impozit pe profit suplimentar calculate până la data de 08.07.2013 și în continuare, până la data plății efective.
În temeiul art. 272 C.p.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. M. G. D..
În temeiul art. 275 pct. 2 lit. a C.p.pen. a fost obligată inculpata să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 600 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția G. a Finanțelor Publice Cluj, solicitând admiterea apelului și să se dispună desființarea sentinței primei instanțe, in sensul obligării inculpatei la plata sumei de 75.410 lei precum si la plata accesoriilor prevăzute de lege, de la data de 08.07.2013 pana la data achitării efective a debitelor.
În motivare a arătat că prin Sentința penala nr. 356/17.04.2014 pronunțata de Tribunalul Cluj, instanța a obligat-o pe inculpata M. V. G., in solidar cu partea responsabila civilmente . HUEDIN, sa platesca despăgubiri civile reprezentând majorări si penalități de întârziere corespunzătoare TVA suplimentara in suma de 18.642 lei si suma de 6.114 lei impozit pe profit suplimentar calculate pana la data de 08.07.2013 si in continuare, pana Ia data plații efective.
Prin constituirea de parte civila formulata si înregistrata la data de 03.02.2014, s-a solicitat instanței de judecata obligarea inculpatei la plata sumei de 75.410 lei având următoarea componenta:
- impozit pe profit suplimentar13.398 lei
- majorări de întârziere impozit profit4.104 lei
- penalități de întârziere impozit pe profit 2.010 lei
- TVA suplimentara 37.256 lei
- majorări de întârziere TVA13.054 lei
- penalități de întârziere TVA 5.588 lei.
De asemenea, s-a precizat ca accesoriile (majorări și penalități) au fost calculate pana la data de 08.07.2013, insa potrivit dispozițiilor OG. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, acestea sunt datorate pana la data plații efective.
Se critică in parte hotărârea judecătoreasca pronunțata având in vedere următoarele argumente:
Instanța de judecata a obligat inculpata in solidar cu partea responsabila civilmente . Huedin sa plătească despăgubiri civile reprezentând majorări si penalități de întârziere corespunzătoare TVA suplimentara in suma de 18.642 lei si 6.114 lei impozit pe profit suplimentar calculate pana la data de 08.07.2013 si in continuare, pana la data plații efective.
Procedând in acest mod, instanța de judecata a diminuat in mod nejustificat cuantumul despăgubirilor civile din constituirea de parte civila.
Astfel, a acordat doar accesoriile la sursa TVA( 18.642 lei) iar din impozitul pe profit a acordat doar suma de 6.114 lei(debit) deși din lecturarea dispozitivului se poate constata ca instanța de judecata face referire la accesorii calculate pana la data de 08.07.2013.
Daca se analizează constituirea de parte civila se poate constata ca majorările de întârziere impozit profit(4.104 lei) si penalitățile de întârziere impozit pe profit(2.010 lei) dau suma acordata de instanța de judecata respectiv, suma de 6.114 lei.
Analizând sentința atacată,pe baza motivelor de apel,Curtea reține următoarele:
Prima instanță în mod corect a constatat că inculpata a achitat părții civile suma de 50.654 lei și a dispus încetarea procesului penal în baza disp.art. 396 alin.6 rap. la art. 16 alin.1 lit.h C.pr.pen. rap. la art.10 alin.1 din Legea nr.241/2005 și art.5 C.pen.
Inculpata a achitat până la primul termen de judecată suma de 50.654 lei, sumă cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, conform constituirii de parte civilă formulată în faza de urmărire penală – fila 29-33, precum și cea din faza de judecată - fila 17 dosar instanță, dar nu a achitat și accesoriile aferente, respectiv majorările de întârziere și penalitățile de întârziere atât a impozitului pe profit cât și a TVA, în condițiile în care, din perspectiva caracterului succesiv al acestor obligații accesorii, este dificil de stabilit cuantumul integral al acestora la momentul primului termen de judecată, existând teoretic, întotdeauna o diferență care ar rămâne neachitată.
Prin urmare,instanța a dispus în mod corect încetarea procesului penal în baza disp. 396 alin.6 rap. la art. 16 alin.1 lit.h C.pr.pen. rap. la art.10 alin.1 din Legea nr.241/2005 și art.5 C.pen. având în vedere că inculpata a achitat debitul principal,dispunând totodată obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile reprezentând majorări și penalități de întârziere, precum și impozitul pe profit până la data plății efective.
Prin urmare,rămânând de achitat doar un debit suplimentar, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere până la data de 08.07.2013,a obligat-o pe inculpată în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata restului sumelor.
Curtea apreciază că din perspectiva cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, trebuie avut în vedere prejudiciul efectiv, în cazul de față impozitul pe profit și TVA, nu și accesoriile aferente, în mod corect instanța dispunând încetarea procesului penal ,însă obligând-o pe inculpata la plata accesoriilor așa cum s-a arătat mai sus, în vederea recuperării integrale a prejudiciului.
Așadar,sentința atacată este legală și temeinică,sens în care va respinge ca nefondat apelul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția G. a Finanțelor Publice Cluj.
Va stabili în favoarea Baroului Cluj, suma de 200 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu-avocat D. D. C..
Va obliga pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția G. a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței penale nr. 356 din 17 aprilie 2014 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj, suma de 200 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu-avocat D. D. C..
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. D. L. I. M.
GREFIER,
G. I.-B.
Dact.I.M./Dact.S.M
4 ex./24.09.2014
Jud.fond. A. Ț.
| ← Corupţia sexuală. Art. 202 C.p.. Decizia nr. 760/2014. Curtea... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








