Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 85/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 85/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 3278/337/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.85/A/2014
Ședința publică din data de 17 februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. - judecător
JUDECĂTOR: L. M.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: V. T.
S-au luat spre examinare apelurile declarate de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA Z. și partea civilă B. S. împotriva sentinței penale nr.412 din 18 noiembrie 2013 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._, privind pe inculpatul L. A. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.i C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. A., asistat de av. C. I. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av. G. E., ambii avocați din cadrul Baroului Cluj, cu delegațiile la dosar și partea vătămată B. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul L. A. arată că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța aduce la cunoștință părților că potrivit dispozițiilor din nou cod penal, există posibilitatea împăcării părților.
Întrebată fiind de către instanță, partea vătămată B. S. arată că este de acord cu împăcarea, în condițiile în care inculpatul este de acord să achite prejudiciul în sumă de 2.000 lei.
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul L. A. susține că nu este posibilă împăcarea, întrucât nu se consideră vinovat pentru comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.
La întrebarea instanței, inculpatul L. A. arată că își menține declarația dată în fața instanței de fond și nu are de făcut completări sau precizări la aceasta, nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea apelurilor.
Reprezentantul Ministerului Public susține apelul declarat în cauză pentru considerentele arătate și în motivele depuse la dosar, apreciind că soluția primei instanțe este netemeinică sub aspectul soluției de achitare a inculpatului.
Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, a se face o reevaluare a întregului material probator, stabilind pe baza acestuia că sunt suficiente probe pentru a duce la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sens în care solicită a se dispune condamnarea inculpatului la o sancțiune penală, iar datorită intervenției multiplelor modificări în materie, se pune problema aplicării legii penale mai favorabile.
Din perspectiva probațiunii, înțelege să critice soluția primei instanțe întrucât probațiunea administrată a fost interpretată de instanță într-un mod unilateral, pe baza unor împrejurări care au la bază prezumția de nevinovăție a inculpatului. Consideră că de vreme ce nu ne aflăm în situația existenței unor probe directe, datorită unor împrejurări obiective și întâlnite în cvasitotalitatea activităților infracționale specifice infracțiunilor contra patrimoniului persoanei, este evident că trebuie valorificat întreg materialul probator administrat în cauză într-o modalitate, care să permită valorizarea sa și nu înlăturarea de plano. De altfel, instanța a precizat că inculpatul nu este obligat să dea declarații în cauză, însă inculpatul a acceptat darea de declarații, motiv pentru care se aplică teza că orice afirmă poate fi folosit și împotriva sa. Mai mult, declarațiile inculpatului se coroborează cu aspectele arătate în actul de sesizare și memoriul de apel depus la dosar și cu celelalte probe administrate în cauză.
Pe de altă parte, inculpatul a subliniat în declarațiile date că cea mai mare parte a bunurilor le-a găsit într-o locuință, pe care a achiziționat-o de la un martor, ascunse sub niște știuleți de porumb. Solicită a se verifica doar aspectul legat de evidențierea bunurilor prin fotografii judiciare, din care nu rezultă nici o deosebire, raportat la caracteristicile organoleptice, ceea ce conduce la concluzia că inclusiv acest element se poate considera ca un indiciu rezultat din probațiune.
Prin urmare, apreciază că materialul probator administrat în cauză este relevant sub aspectul concluziei că inculpatul este persoana, care a sustras bunurile și ulterior a încercat valorificarea lor, fiind surprins de organele de poliție cu bunurile asupra sa.
În ceea ce privește succesiunea de legi penale intervenite, apreciază că sunt incidente disp.art.5 din N.C.pen. raportat la încadrarea juridică a faptei de furt în actualul text art.229 al.1 lit.d, respectiv furtul calificat prin efracție pentru care pedeapsa din noua lege este mult mai redusă, sens în care solicită a se face această evaluare și a se dispune condamnarea, raportat la această încadrarea juridică.
Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, opinează pentru suspendarea sub supraveghere, raportat la premisele cauzei, poziția procesuală a inculpatului și prejudiciul nerecuperat până în prezent, cu solicitarea de a se rezolva și latura civilă, în sensul obligării inculpatului la plata despăgubirilor către partea civilă ca efect, a susținerii în continuare a acțiunii civile.
Partea civilă B. S. solicită admiterea apelului său și în consecință despăgubirea cu suma solicitată.
Cu privire la apelul declarat de parchet, solicită admiterea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, referitor la apelul părții civile B. S., solicită admiterea acestuia pentru motivele arătate în susținerea apelului declarat de parchet.
Apărătorul inculpatului L. A. solicită respingerea apelurilor declarate în cauză, ca nefondate și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză nu s-a dovedit, dincolo de orice dubiu, vinovăția inculpatului pentru fapta imputată.
De asemenea, inculpatul nu are obligația de a-și dovedi nevinovăția, sarcina probei revenindu-i organului de urmărire penală.
Solicită a se avea în vedere și împrejurarea că partea civilă nu a făcut dovada posesiei bunurilor dispărute și găsite asupra inculpatului, ci doar a susținut că acestea sunt asemănătoare cu cele dispărute.
În consecință, solicită respingerea apelurilor ca nefondate.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Inculpatul L. A., având ultimul cuvânt, solicită respingerea apelurilor și menținerea hotărârii atacate.
CURTEA
Prin sentința penală nr.412 din 18 noiembrie 2013 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosar nr._, s-a dispus în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală - vechea reglementare - achitarea inculpatului L. A. (fiul lui C. și M., născut la data de 11.06.1967, în loc. Z., jud. S., domiciliat în loc. Treznea, nr.35, jud. S., CNP_, cetățean român, studii 10 clase, fără antecedente penale), pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 și art. 209 alin.1 lit. i Cod penal.
În baza art.346 alin.3 Cod procedură penală s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. S. cu domiciliul în loc. Treznea, nr.109, jud. S..
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Z. din data de 24.05.2013 emis în dosarul nr.770/P/2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului L. A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, art.209 alin.1 lit. i Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. la data de 31.05.2013 sub nr._ .
În fapt, în actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul L. A. în perioada 01-07.03.2012, pe timp de zi, prin efracție a pătruns în imobilul proprietatea părții vătămate B. S., situat în loc. Treznea, de unde a sustras bunuri, constând într-un agregat de răcire, tăvi din aluminiu și inox și alte părți componente ale instalației de abatorizare și preparare a mezelurilor, însușindu-le pe nedrept, provocându-i un prejudiciu în sumă de 2000 lei. În data de 07.03.2013, inculpatul a încărcat toate bunurile sustrase în autoturismul proprietatea sa, marca „Dacia 1300”, având nr. de înmatriculare_, pe care l-a umplut, după care s-a deplasat spre punctul de colectare a deșeurilor aparținând S.C. Impex GMC S.R.L. situat în mun. Z. pe ./A, iar când a ajuns pe . fața sediului Poliției mun. Z. a fost oprit de un echipaj de poliție, datorită modului în care era încărcat autoturismul, iar după ce au văzut bunurile transportate, constatând că acestea sunt de uz industrial, trezind suspiciuni că provin din furt, martorul D. R., agent de poliție, i-a cerut inculpatului informații legate de proveniența bunurilor. Întrucât explicațiile date, în sensul că o parte le-a cumpărat de la o persoană necunoscută, iar cealaltă parte le-a găsit în curtea locuinței sale de martorul C. D., nu numai că nu au fost de natură să convingă, ci au întărit convingerea că bunurile sunt sustrase, martorul D. R. l-a însoțit pe inculpat împreună cu expertul criminalist D. Z. la punctul de colectare, unde a asistat la descărcarea și cântărirea bunurilor, constatând că țevile din cupru provenite din dezmembrarea radiatorului au avut o greutate de 23 kg, cele 2 tăvi și tabla găurită au avut o greutate 44 kg, iar cele 5 sertare din inox au avut o greutate de 29 kg, constatând totodată că celelalte componente din fier au avut o greutate de 23 kg, fiind totodată prezent când a fost emisă adeverința de primire și plată nr._/07.03.2012 ce a fost înmânată, inculpatului împreună cu suma de 755,94 lei.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, invocând în apărare faptul că bunurile găsite asupra sa provin din propria gospodărie, fiind găsite în anul 2005 în depozitul de porumb, după ce a cumpărat imobilul de la martorul C. D., care le-a lăsat în imobil, iar o parte din bunuri le-a cumpărat.
În susținerea stării de fapt reținută în sarcina inculpatului, s-au indicat următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului L. A. (f.16, 19,37-38), declarațiile părții vătămate B. S. (f.32-33), declarațiile martorului D. R. (f.34), declarațiile martorului C. D. (f.35), procesul-verbal de confruntare dinte inculpat și martorul C. D. (f.30-31), proces-verbal de cercetare la fața locului (f.7-9), planșa foto ce conține 13 fotografii, realizate cu ocazia cercetării la fața locului (f.10-15), proces-verbal de constatare, la care este atașată o planșă fotografică, ce conține 10 fotografii (f.22,23-29), adeverința de primire și plată nr._/07.03.2012 emisă de S.C. Impex GMC SRL (f.21), proces verbal de constatare a actelor premergătoare (f. 5), cazier judiciar inculpat (f.17).
Partea vătămată B. S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.000 lei, reprezentând cuantumul prejudiciului suferit ca urmare a sustragerii bunurilor reclamate.
Instanța a mai administrat următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului L. A. (f.56), declarațiile martorilor D. R. și C. D. (f.66,67).
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 07.03.2013, inculpatul L. A. a transportat cu autoturismul proprietatea sa, marca Dacia 1300, având nr. de înmatriculare_ la punctul de colectare a deșeurilor aparținând S.C. Impex GMC S.R.L. situat în mun. Z. pe ./A, țevi din cupru, 2 tăvi cu mânere, din aluminiu, tablă găurită, 5 sertare din inox și alte componente din fier. Pe . fața sediului Poliției mun. Z. a fost oprit de un echipaj de poliție, iar după ce a văzut bunurile transportate, martorul D. R., agent de poliție, i-a cerut inculpatului, informații legate de proveniența bunurilor și ulterior l-a însoțit pe inculpat împreună cu expertul criminalist D. Z. la punctul de colectare a fierului vechi, unde a asistat la descărcarea și cântărirea bunurilor. Țevile din cupru au avut o greutate de 23 kg, cele 2 tăvi și tabla găurită au avut o greutate de 44 kg, cele 5 sertare din inox au avut o greutate 29 kg, iar celelalte componente din fier au avut o greutate de 23 kg fiindu-i emisă inculpatului adeverința de primire și plată nr._/07.03.2012 și înmânată suma de 755,94 lei (f.21). Toate aceste aspecte reies din procesul - verbal (f.22), și din planșa fotografică ce conține un număr de 10 fotografii (f.23-29).
În data de 19.03.2012 partea vătămată a formulat plângere la Postul de Poliție Treznea, reclamând sustragerea unei buc. radiator cu dimensiunile de 1/1m., de la un agregat de răcire, ce conține tablă găurită de aluminiu și țevi confecționate din cupru, 5 sertare confecționate din inox cu dimensiunea de 50/50 cm., 2 buc tăvi confecționate din aluminiu, cu dimensiunea de 80/40 cm., 1 buc. reductor de la o mașină de tocat carne, un cap mașină de tocat carne cu melc - în urma căreia agenții de poliție s-au deplasat mai întâi la locul de unde partea vătămată susține că au fost sustrase bunurile, încheind în acest sens un proces verbal de cercetare la fața locului (f.7-9), realizând totodată și o planșă fotografică ce conține 13 fotografii (f.10-15). Părții vătămate i-a fost prezentat planșa foto cu cele 10 fotografii, care surprind bunurile găsite asupra inculpatului, iar aceasta a recunoscut, atât cele 2 tăvi din aluminiu, cât și cele 5 sertare din inox, dar și cadrul metalic din foto 5-7 că provine de la agregatul de răcire (f.27), iar despre tabla de aluminiu găurită și țevile din cupru aceasta a declarat că în mod cert provin din dezmembrarea radiatorului de răcire (f.32).
Inculpatul L. A. a declarat în faza de urmărire penală, în declarația dată în data de 20.11.2012 (f.19) faptul că radiatorul din care au rezultat în urma dezmembrării componentele din cupru și aluminiu l-a achiziționat de la o persoană de pe stradă, care se ocupa cu colectarea fierului vechi, iar tăvile și sertarele predate la centrul de colectare a fierului vechi i-au fost lăsate la vânzarea casei de către martorul C. D.. În declarația dată în fața organelor de urmărire penală în data de 22.02.2013 (f.38) inculpatul a mai arătat faptul că bunurile de a căror sustragere este acuzat le-a găsit depozitate în curtea imobilului cumpărat de la martorul C. D., în anul 2002 și le-a păstrat în una din camerele locuinței sale care era nelocuită, respectiv le-a găsit în depozitul pentru porumb (coștei) în cursul anului 2005 când a golit coșteiul de porumb. În fața instanței, inculpatul și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale (f.56)
Martorul C. D. (f.66) a declarat faptul că nu a deținut în fosta sa gospodărie, înstrăinată inculpatului bunurile prezentate martorului în planșele foto existente la dosar, nu știe de unde provin acele bunuri și nu le-a mai văzut înainte de a-i fi prezentate de către organele de cercetare, iar martorul D. R. (f.67), agentul de poliție care l-a însoțit pe inculpat la centrul de predare a fierului vechi în vederea valorificării, a susținut în fața instanței aspectele consemnate de către acesta în procesul-verbal întocmit și a arătat că inculpatul a susținut și în fața sa, în momentul depistării în trafic, că a cumpărat radiatorul de la o persoană de etnie rromă, însă i s-a părut martorului că are o oarecare reținere în a răspunde la întrebările adresate.
În drept, potrivit art.69 Cod procedură penală: declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente. De asemenea, potrivit art.75 Cod procedură penală: declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări, ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Aplicând aceste dispoziții legale în procesul de analiză și interpretare a probelor administrate, raportat la elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art.209 alin.1 lit. i Cod penal, instanța a reținut faptul că, deși luarea unora dintre bunurilor arătate în plângerea formulată (f.5) din posesia părții vătămate s-ar putea reține în cauză prin coroborarea declarației părții vătămate cu prezumțiile simple, ce se desprind din starea de fapt probată în cauză, respectiv din faptul că bunurile găsite în posesia inculpatului, respectiv tăvile și sertarele din aluminiu erau similare cu cele pe care le deține partea civilă în depozit, iar inculpatul nu a dovedit o altă proveniență a bunurilor, însă în ceea ce privește faptul că inculpatul este cel care a luat aceste bunuri în scopul însușirii pe nedrept din posesia părții vătămate nu este probat în cauză dincolo de orice dubiu rezonabil.
Faptul că susținerile inculpatului și explicațiile date în legătură cu modul în care bunurile au ajuns în posesia sa nu au fost probate și nu conduc la stabilirea nevinovăției sale nu poate duce la condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt în detrimentul părții civile, întrucât nu acuzatul este cel care trebuie să-și probeze nevinovăția, în procesul penal acesta bucurându-se de prezumția de nevinovăție, iar la dosar nu există probe cu privire la faptul că inculpatul este autorul infracțiunii de furt, iar acesta nu recunoaște săvârșirea faptei. Nici partea vătămată nu a declarat faptul că are cunoștință că inculpatul este autorul infracțiunii, iar declarațiile martorilor audiați nu sunt concludente în ceea ce privește identificarea autorului faptei.
Nu poate fi reținută în cauză nici prezumția judiciară potrivit căreia inculpatul este cel care a luat bunurile din posesia părții civile, din faptul vecin și conex al găsirii bunurilor asupra inculpatului în loc. Z. în timp ce le transporta la centrul de colectare a fierului vechi, întrucât prezumția judiciară trebuie să fie suficient de puternică încât, coroborată cu probele existente, să se impună ca singură concluzie posibilă, ceea ce nu este cazul în speță întrucât, bunurile găsite asupra inculpatului putea fi cumpărate sau dobândite în alt mod de la o altă persoană, puteau fi găsite sau astfel cum a susținut inculpatul, puteau doar să fie similare cu cele reclamante dispărute de către partea civilă, fără să existe identitate, aceasta mai ales în situația în care susținerile părții civile privind dispariția bunurilor nu este susținută de nici o probă, aceasta nedovedind faptul că a avut în posesie bunurile găsite asupra inculpatului, ci doar faptul că are bunuri asemănătoare în depozitul, cu privire la care s-a efectuat cercetarea la fața locului (f.10-45). În plus, în planșele foto efectuate cu ocazia cercetării la fața locului nu se poate reține existența unor urme de efracție sau pătrundere în alt mod în respectivul depozit și de asemenea, având în vedere starea depozitului și gradul de uzură al obiectelor depozitate acolo, pare greu de crezut faptul că partea civilă și-a dat seama anterior prezentării planșelor foto efectuate la predarea obiectelor de către inculpat la centrul de colectare a fierului vechi, că îi lipsesc exact 2 tăvi și 5 sertare, partea civilă neprezentând nici o listă de inventar sau alte probe privind numărul tăvilor și sertarelor din aluminiu, care se găseau în depozit anterior datei de 07.03.2012 când a fost surprins inculpatul în trafic transportând bunuri asemănătoare și unele similare cu cele deținute de partea civilă.
Faptul că bucățile de țeavă și tabla găurită provin din radiatorul pe care partea civilă l-a reclamat dispărut, nu a fost probat în cauză și de altfel, nici existența anterioară a acestui obiect în posesia părții civile și în plus, partea civilă a mai arătat că i-au fost sustrase și alte bunuri ce nu au fost găsite asupra inculpatului sau în alt loc.
Inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, putând uza de dreptul la tăcere, iar în situația în care a optat să ofere o explicație cu privire la proveniența bunurilor găsite asupra sa, explicație pe care nu a reușit să o probeze, acest lucru nu trebuie folosit împotriva sa ca probă de vinovăție. Chiar dacă s-ar desprinde din probele administrate concluzia comportamentului nesincer al inculpatului, instanța nu poate concluziona faptul că acest comportament se datorează intenției de sustragere de la angajarea răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt, existând și posibilitatea ca acesta să ascundă pentru alte motive proveniența exactă a bunurilor, neputând fi instituită nici în acest caz o prezumție judiciară pentru că din faptele probate se pot desprinde concluzii multiple.
Sarcina probei incumbă acuzării, care este obligată să probeze dincolo de orice dubiu rezonabil toate elementele constitutive ale infracțiunii, iar prezumția de nevinovăție poate fi înlăturată numai prin administrarea de probe care să stabilească cu certitudine vinovăția.
Apreciind, în ansamblu, probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și pe parcursul judecății, instanța a reținut că există dubii serioase cu privire faptul că inculpatul este autorul infracțiunii, pentru care a fost trimis în judecată, iar în temeiul principiului in dubio pro reo, aceste dubii nu pot să profite decât inculpatului.
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art.3 Cod procedură penală, se regăsește în materia probațiunii. În măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-si pot forma o convingere, care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie sa concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură sa reflecte realitatea obiectivă. Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă, respectiv fapta supusă judecății este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
În cauză au fost administrate probe în sprijinul învinuirii și totuși există îndoială cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, astfel încât, în temeiul art.11 pct.2 lit.a) raportat la art.10 lit.c) Cod procedură penală, instanța a dispus achitarea inculpatului L. A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 și art.209 alin.1 lit.i Cod penal.
Având în vedere soluția pronunțată cu privire la latura penală a cauzei, în baza art. 346 alin.3 Cod procedură penală instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. S..
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs (în prezent, apel, potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.255/2013) P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA Z. și partea civilă B. S..
P. de pe lângă Judecătoria Z. a solicitat desființarea hotărârii atacate și, pronunțând o nouă hotărâre, condamnarea inculpatului L. A. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate B. S., pentru care a fost trimis în judecată și, obligarea acestuia la plata despăgubirilor, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.
S-a arătat în motivare că, instanța a făcut o greșită apreciere a probelor administrate, concluzionând în mod eronat că nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială, vinovăția inculpatului.
Vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită de probele administrate în cursul urmăririi penale și, analizate în actul de acuzare, probe care, deși indirecte, prin coroborare, sunt apte a crea convingerea obiectivă că fapta există și a fost comisă de inculpat.
Partea vătămată B. S. a solicitat desființarea hotărârii atacate și obligarea inculpatului la despăgubirile solicitate, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.420 C.pr.pen., Curtea constată nefondate apelurile declarate în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, judicios analizate și interpretate, prima instanță a reținut o stare de fapt corectă (aceea, care a putut fi stabilită cu certitudine) relativ la existența unei fapte de furt, existența unor asemănări, unor similitudini (și nu a unei identități) între bunurile reclamate de partea vătămată și cele găsite asupra inculpatului, dar nu și a existenței vinovăției inculpatului, respectiv, nu a împrejurării că inculpatul este, dincolo de orice îndoială, autorului furtului comis în dauna părții vătămate B. S..
S-a dovedit cu certitudine că, în data de 07.03.2013, inculpatul L. A. a transportat cu autoturismul proprietatea sa, marca Dacia 1300, având nr.de înmatriculare_ la punctul de colectare a deșeurilor aparținând S.C. Impex GMC S.R.L. situat în mun. Z. pe ./A, țevi din cupru, 2 tăvi cu mânere, din aluminiu, tablă găurită, 5 sertare din inox și alte componente din fier.
Bunurile au fost cântărite în prezența organelor de poliție rezultând că țevile din cupru au avut o greutate de 23 kg, cele 2 tăvi și tabla găurită au avut o greutate de 44 kg, cele 5 sertare din inox au avut o greutate 29 kg, iar celelalte componente din fier au avut o greutate de 23 kg.
S-a mai stabilit că partea vătămată B. S. a reclamat furtul unor bunuri asemănătoare celor predate de inculpat la centru de colectare și că, în depozitul proprietatea sa, de unde se susține că s-au sustras bunurile, s-au identificat și alte bunuri din aceeași categorie cu cele sustrase.
Ce nu s-a putut stabili cu certitudine a fost faptul comiterii furtului de către inculpat.
Corect a apreciat instanța că, împrejurarea că inculpatul nu a putut dovedi cu certitudine proveniența bunurilor, nu conduce - în condițiile negării faptei de către inculpat, inexistenței obligației sale de a-și dovedi nevinovăția și necoroborării acestei împrejurări cu altele, stabilite prin probe certe - la concluzia certă a vinovăției inculpatului.
De asemenea, în aceleași condiții și pentru aceleași motive, declarația martorului C., care nu confirmă susținerile inculpatului - chiar dacă ar crea aparența de nesinceritate a acestuia - nu conduce la convingerea vinovăției inculpatului.
Apoi, faptul că gardul împrejmuitor al imobilului, de unde se susține că s-au sustras bunurile, a fost forțat, poate duce la concluzia, într-adevăr, a unei sustrageri, dar în nici un caz și, nu în mod neîndoielnic, la concluzia că inculpatul este autorul faptei.
De asemenea, contrar susținerilor acuzării, nu s-a dovedit o identitate între bunurile, pretins sustrase și cele găsite asupra inculpatului, ci doar o asemănare, o similitudine, dedusă din compararea fotografiilor efectuate la centrul de colectare și cele efectuate la depozitul, în care se mai aflau alte bunuri asemănătoare. Organele de poliție, chiar dacă au efectuat fotografii, nu au efectuat și măsurători, al căror rezultat să coincidă cu dimensiunile redate atât de exact de partea vătămată, la fiecare categorie de bunuri în parte. Dar, chiar prin compararea bunurilor din cele două seturi de fotografii, nu se poate spune cu certitudine că este vorba de aceleași bunuri, se poate observa chiar că sunt în stare diferită de degradare, iar despre dimensiuni, în nicun caz, nu s-ar putea pronunța cineva, cu precizie.
Se mai observă că, și în ipoteza în care bunurile găsite asupra inculpatului ar fi identice cu cele reclamate de partea vătămată, această împrejurare, necoroborată cu restul faptelor stabilite cert în cauză, nu poate dovedi vinovăția inculpatului, bunurile găsite asupra inculpatului putând fi cumpărate sau dobândite în alt mod de la o altă persoană, care eventual, la rândul său, le-ar fi putut sustrage sau, putând fi găsite.
Dincolo de aceste considerații, nu este de neglijat aprecierea instanței, în sensul că nici partea civilă nu a dovedit în vreun fel, existența bunurilor reclamate ca sustrase, ci doar faptul că are bunuri asemănătoare cu cele găsite asupra inculpatului, în depozitul, la care a condus organele de poliție.
Pentru toate aceste motive, Curtea constată legală și temeinică hotărârea atacată, iar apelurile formulate în cauză se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în temeiul art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va fi obligată partea civilă B. S. să plătească în favoarea statului suma de 20 lei, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Z. și partea civilă B. S., domiciliat în ., . împotriva sentinței penale nr. 412 din 18 noiembrie 2013 a Judecătoriei Z..
Obligă pe partea civilă B. S. să plătească în favoarea statului suma de 20 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 februarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. C. L. M.
GREFIER
M. B.
Red./Dact.A.C.
2 ex./20.02.2014
Jud. fond:P. M.D.
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 309/2014. Curtea de... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 237/2014.... → |
|---|
