Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 798/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 798/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 10447/117/2013*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 8428
DECIZIA PENALĂ NR.798/A/2014
Ședința publică din data de 02 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. D. L. AGHINIȚĂ, judecător
JUDECĂTOR – M. Ș.
GREFIER – G. I.-B.
M. Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror V. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul Țigăroi M. împotriva sentinței penale nr.445 din 26.09.2013 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul cu nr._ al aceleași instanțe.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată lipsa inculpatului Țigăroi M. și a părții civile DGFP Cluj – Direcția Regională pentru accize și operațiuni vamale Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-au depus în probațiune de către D.G.F.P.- Cluj hotărârile judecătorești menționate în întâmpinarea nr.7506/J/10.07.2014 depusă la dosarul nr._ al Tribunalului Cluj.
Curtea din oficiu invocă excepția inadmisibilității apelului declarat de inculpatul Țigăroi M. împotriva sentinței penale nr.445 din 26.09.2013 a Judecătoriei D.. Constată că inculpatul a declarat două recursuri înregistrate la două date diferite, respectiv la data de 19 octombrie 2013 la secția civilă a Tribunalului Cluj și la data de 21 octombrie 2013 la Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, dosar care a fost soluționat prin decizia penală nr.1692/11.12.2013, conținutul celor două recursuri fiind identice.
Având în vedere că această cauză a fost deja soluționată definitiv Curtea, invocă excepția inadmisibilității apelului declarat de inculpatul Țigăroi M..
Reprezentanta Ministerului Public apreciază calea de atac exercitată ca fiind inadmisibilă, solicită admiterea excepției invocate.
CURTEA:
Prin decizia penală nr. 51 din 17 iulie 2014 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
În temeiul art. 50, art.47 coroborat cu art.38, art. 408 C.pr.pen. s-a declinat competența de soluționare a apelului formulat de către inculpatul Țigăroi M., domiciliat în Bistrița, .. 6, ., jud. Bistrița Năsăud, cu reședința în Bistrița, Aleea Plopilor, ., jud. Bistrița-Năsăud împotriva sentinței penale nr. 445 din data de 26.09.2013 a Judecătoriei D. pronunțată în dosarul cu nr. 993 /219/2013 al aceleiași instanțe, în favoarea Curții de Apel Cluj.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, la data de 29.10.2013, pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat o cerere de recurs formulată de către inculpatul Țigaroi M. împotriva Sentinței penale nr.445/26.09.2013 pronunțată de către Judecătoria D. prin care a solicitat desființarea sentinței penale și pronunțarea unei noi hotărâri, de condamnare la pedeapsa amenzii ori, în subsidiar, la pedeapsa închisorii penale sub minimul special. Inițial cererea formulată ca și recurs a fost înregistrată la secția de contencios, secția de contencios prin Încheierea civilă nr. 1293/R/2014 a dispus transpunerea prezentului recurs la secția penală a Tribunalului, la secția penală a fost înregistrat pe completul de contestații IV-C. La termenul de judecată din data de 17 iulie 2014, față de dispozițiile art. 421ind.1 C.pr.pen., art. 38 C.pr.pen. instanța a dispus recalificarea căii de atac promovate, din contestație în apel.
Analizând apelul declarat în cauză pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 445/26.09.2013 pronunțată de către Judecătoria D. în dosarul cu nr._ al aceleiași instanțe s-a dispus condamnarea inculpatului Țigaroi M. la pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni prev. de art. 296 ind.1 al.1 din Legea nr. 571/2003, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni închisoare.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs inculpatul Țigaroi M., calea de atac promovată fiind soluționată de Curtea de Apel Cluj prin Decizia penală nr. 1692/R/11.12.2013.
Ulterior, la data de 29.10.2013, pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat o nouă cerere de recurs formulată de către inculpatul Țigaroi M. împotriva Sentinței penale nr.445/26.09.2013 pronunțată de către Judecătoria D. prin care a solicitat desființarea sentinței penale și pronunțarea unei noi hotărâri, de condamnare la pedeapsa amenzii ori, în subsidiar, la pedeapsa închisorii penale sub minimul special.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale invocate în cauză, tribunalul a reținut că, potrivit art. 38 alin. 2 C.pr.pen., curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de judecătorii și de către tribunale.
Față de aceste dispoziții legale, având în vedere că sentința penală apelată a fost pronunțată de Judecătoria D., tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și, în temeiul art.50, art.47 coroborat cu art.38, art.408 C.pr.pen., s-a declinat competența de soluționare a apelului formulat de către inculpatul, în favoarea Curții de Apel Cluj.
În baza art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul ȚIGĂROI M. solicitând instanței de control judiciar, admiterea căii de atac promovate, desființarea hotărârii instanței fondului, și reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, în principal fie aplicarea unei amenzi penale, iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse a închisorii, îndreptate spre minimul general prevăzut de lege, pedepse a căror executare să fie suspendate condiționat.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat, și a dispozițiilor art. 417 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este inadmisibil, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Inculpatul ȚIGĂROI M. a înregistrat la data de 22 octombrie 2013 recurs împotriva sentinței penale nr. 445/26 septembrie 2013 a Judecătoriei D..
Acest recurs a fost soluționat prin decizia penală nr. 1692/R/2013 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr._ .
În data de 26 octombrie 2013 pe rolul Tribunalului Cluj, a fost înregistrată o nouă cerere de recurs, formulată de către inculpat împotriva aceleiași sentințe, cerere care însă a fost înregistrată la secția de contencios, care, prin încheierea civilă nr.1293/R/2014 a dispus transpunerea prezentului recurs, la Secția penală a Tribunalului.
Astfel investit cu soluționarea recursului Tribunalul Cluj, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a recursului, recalificat apel, în favoarea Curții de Apel Cluj.
Curtea a fost sesizată la data de 12 septembrie 2014, și a constatat că împotriva aceleiași sentințe, au fost declarate la date diferite căi de atac și că sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului ca nefondat, prin decizia penală nr. 1692/R/11 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj.
În aceste condiții, noul recurs formulat de către inculpat – în prezent apel conform dispozițiilor Codului de procedură penală, care sunt de imediată aplicare - este inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 421 alin 1 pct 1 lit a Cod procedură penală, deoarece nu pot fi promovate două căi de atac, la date diferite, împotriva aceleiași sentințe.
Va fi obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform dispozițiilor art. 275 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil apelul declarat de către inculpatul T. M., domiciliat în Bistrița, .. 6, . împotriva sentinței penale nr. 445 din 26 septembrie 2013 a Judecătoriei D..
Obligă pe apelantul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. D. L. AGHINIȚĂMONICA Ș.
GREFIER
G. I.-B.
Red. M.Ș./M.N.
4 ex./16.10.2014
Jud.fond.-M. R.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 245/2014.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 686/2014. Curtea de... → |
|---|








