Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 464/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 464/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 12-08-2014 în dosarul nr. 3444/117/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.464/2014
Ședința publică din 12 august 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. P., judecător
GREFIER: M. B.
Ministerul Public – D. – Serviciul Teritorial C. reprezentat prin PROCUROR – L. C.
S-a luat spre examinare contestația formulată de condamnatul C. G. împotriva sentinței penale nr.505 din 13 iunie 2014 a Tribunalului C., având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul C. G. în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu av. I. I. din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, condamnatul C. G. arată că își menține contestația formulată și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
La întrebarea instanței, condamnatul C. G. arată că a formulat o cerere cu privire la aplicarea legii mai favorabile, respectiv a disp.art.6 N.C.P., pe care o menține, solicitând retroactivarea legii penale mai favorabile, apreciind că în actuala reglementare se produce o discriminare față de ceilalți inculpați, care au fost judecați anterior intrării în vigoare a noului cod penal, față de cei care se află în prezent în curs de judecată.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul C. G. arată că disp.art.6 NCP, vizează aplicarea legii penale mai favorabile în sensul reducerii sancțiunii, având în vedere că acestui condamnat i-a fost aplicată o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
Din actele de la dosar rezultă că fapta pentru care a fost condamnat C. G. este încriminată și în dispozițiile Noului Cod Penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textele legale fiind mai reduse, iar pedeapsa aplicată de 7 ani nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
In aceste condiții, raportat la dispozițiile legale solicită a se aprecia dacă este întemeiată contestația formulată de condamnat.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulată de condamnat ca nefondată și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală pentru motivele arătate pe larg în considerentele hotărârii atacate, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Condamnatul C. G. având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei.
CURTEA:
Asupra contestației de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul C. prin sentința penală nr.505 din 13 iunie 2014, în baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013 și în baza art. 595 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către condamnatul C. G., fiul lui V. și M., născut la data de 31.08.1966, cetățean român, în prezent deținut în P. G..
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul să plătească 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut faptul că acest petent se află în P. G., în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.324 din 03.11.2010 a Tribunalului A., pentru comiterea infracțiunii p.p.de art.13 al.1,3 și 4 din Legea nr.678/2001 cu art.13 al.1 și 41 al.2, art.42 C.penal și interzicerea pe 2 ani a exercițiului drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și b C.penal. În baza acestei sentințe a fost emis mandatul nr.424 din 17.10.2012 de către Tribunalul A..
Analizând noile prevederi care incriminează faptele comise de către condamnat, precum și art.36 NCP, instanța a constatat că regimul juridic ce reglementează infracțiunea se regăsesc în prev.art.211 al.1 NCP, astfel că nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile.
Pe cale de consecință, în baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013 și în baza art. 595 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către condamnatul C. G..
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul să plătească 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul C. G. solicitând admiterea acesteia și modificarea pedepsei aplicate în primă instanță de către Tribunalul A. și intrată în puterea lucrului judecat, întrucât această infracțiune în actualul cod penal în art.211 este pedepsită cu limitele mai mici de pedeapsă. Apreciază că se impune reducerea pedepsei sub 7 ani închisoare, întrucât prin apariția noului cod penal, se crează o discriminare între persoanele care au fost definitiv judecate sub imperiul vechii legi și cele care au în curs de soluționare procese, cărora urmează să li se aplice prevederile noului cod penal.
Curtea examinând contestația formulată, prin prisma motivelor invocate, constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Spre deosebire Codul penal din 1969, în care aplicarea legii penale mai favorabile infracțiunilor definitiv judecate era prevăzută în două variante, cu reglementări diferite (art. 14 și art. 15), în noul Cod penal aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei a fost prevăzută într-o singură variantă, referindu-se doar la aplicarea obligatorie a legii noi, când maximul special al pedepsei prevăzute de legea nouă este mai redus sau de o specie mai ușoară decât pedeapsa pe care o execută condamnatul, renunțându-se la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile.
Atunci când se pune problema aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, nu se mai pot analiza toate criteriile care se au în vedere în situația în care cauza este în curs de judecată, întreg textul art. 6 referindu-se doar la cuantumul pedepselor, la conținutul și limitele măsurilor educative și ale măsurilor de siguranță.
Autoritatea de lucru judecat trebuie respectată, inclusiv de către legiuitor sau judecător, astfel încât intervenția asupra condamnării și pedepsei aplicate definitiv să fie minimă. Înfrângerea autorității de lucru judecat trebuie să fie neapărat necesară, iar modificarea hotărârii definitive trebuie să se realizeze numai în limitele necesității identificate, respectiv numai atunci când s-ar încălca principiul legalității incriminării (în cazul condamnării definitive pentru infracțiuni dezincriminate de legea nouă) sau principiul legalității sancțiunii (aceeași infracțiune este pedepsită în legea nouă cu un alt tip de pedeapsă, mai ușoară, respectiv, deși este posibilă aplicarea aceluiași tip de pedeapsă, cuantumul maxim aplicabil conform legii noi este mai mic decât pedeapsa efectiv aplicată sub imperiul vechii legi).
În cadrul aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile pedepselor definitive, nu are loc o nouă individualizare judiciară a pedepsei, ci o individualizare legală. Aceasta, pentru că în privința legii vechi individualizarea a epuizat toate criteriile (legale și judiciare), pe când în privința legii noi, se va face numai o individualizare legală, pedeapsa putând fi redusă numai dacă depășește maximul pe care condamnatul l-ar fi putut primi, conform legii noi, nu doar pentru fiecare infracțiune analizată separat, ci și pentru întreg complexul infracțional (forme calificate ale infracțiunii, circumstanțe agravante, tratamentul pluralității de infracțiuni).
Rațiunea dispozițiilor din art. 6 NCP nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă. Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 NCP prezintă relevanță doar modificările limitelor de pedeapsă, nu și modificarea altor condiții de care depinde sancționarea infractorului.
În practică, singurele analize care se realizează după rămânerea definitivă a unei cauze, sunt cele referitoare la dezincriminare și, apoi, dacă ambele legi incriminează acea faptă, pentru determinarea caracterului mai favorabil se are în vedere numai cuantumul sau conținutul pedepsei (mitior poena).
În cazul pluralității de infracțiuni, inclusiv al concursului acesteia cu circumstanțele agravante sau atenuante, se vor compara rezultantele aplicate potrivit legii vechi, respectiv calculate potrivit legii noi și se va stabili legea mai favorabilă după o analiză globală a tuturor aspectelor care diminuează sau majorează pedeapsa în temeiul fiecăreia dintre cele două legi, iar în cazul concret analizat de judecător se va aplica acea lege care, în întregul ei și în concret, creează condamnatului o situație mai favorabilă.
Pentru alegerea legii mai blânde în cazul hotărârilor definitive se poate apela la metoda identificată de doctrina veche (V. Dongoroz): reținerea uneia dintre legi, cu excluderea absolută a celeilalte legi, ca și cum nici nu ar exista, nefiind, deci, îngăduit, pentru a ușura situația condamnatului, să se ia unele dispoziții din legea veche și altele din legea nouă și prin combinarea lor să se creeze o lex tertia și mai favorabilă acestuia.
La stabilirea legii mai favorabile în cazul în care legile succesive incriminează fapta și stabilesc pentru aceasta pedepse de aceeași natură, Curtea constată că singurul criteriu rămâne compararea pedepsei aplicate în baza legii vechi cu maximul pedepsei prevăzut în legea nouă. Legea penală mai favorabilă va fi legea nouă numai dacă pedeapsa aplicată este mai mare decât maximul special al pedepsei prevăzut de legea nouă. Acest aspect rezultă fără dubiu din art. 4 din Legea de punere în aplicare.
Mai mult, așa cum s-a subliniat în doctrină: „ în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei, criteriile pentru determinarea caracterului mai favorabil sunt multiple: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante și agravante, tentativă și recidivă. Atunci însă când, legea nouă intervine după judecarea definitivă a cauzei, pentru determinarea caracterului mai favorabil se are în vedere numai cuantumul sau conținutul pedepsei (mitior poena) „.
Condamnatul C. G. a fost trimis în judecată și condamnat pentru infracțiunea de trafic de minori prev.de art.13 alin.1, 3 și 4 din Legea 678/2001 cu art.13 alin.1 și 41, 42 la o pedeapsă de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen., de către Tribunalul A..
În baza acestei sentințe a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.424 din 17 octombrie 2012 de către Tribunalul A..
Verificând legea specială în baza căreia a fost condamnat contestatorul, Curtea constată că prevederile art.13 sunt reincriminate în art.211 alin.1 N.C.P., pentru care se prevăd pedepse de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Având în vedere că sancțiunea aplicată de către Tribunalul A. de 7 ani închisoare nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, noul cod penal, pentru infracțiunea săvârșită, este evident că nu poate opera nicio reducere a pedepsei aplicate de către Tribunalul A..
Astfel, solicitările condamnatului de modificare a pedepsei aplicate, sunt nefondate deoarece spre deosebire de aplicarea legii penale mai favorabile infracțiunilor cu privire la care nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă, în cazurile ce intră sub incidența art. 6 Cod penal, instanța verifică exclusiv în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, care dintre acestea este mai favorabilă, fără a lua în considerare modificările condițiilor de angajare a răspunderii penale sau ale conținutului constitutiv al infracțiunii.
Este evident că în speța de față, legea nouă a intervenit după judecarea definitivă a cauzei contestatorului, astfel că pentru determinarea caracterului mai favorabil se are în vedere numai cuantumul sau conținutul pedepsei.
În sinteză, câtă vreme pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată de Tribunalul A., nu depășește maximul special prevăzut de art.211 N.C.P., nu poate fi redusă această sancțiune, pentru că în alte condiții s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești, ceea ce nu este posibil.
Pentru motivele ce preced, contestația condamnatului se va respinge ca nefondată în baza art. 4251 pct.1 alin 7 lit.b NCPP.
Se va stabili onorariu apărător din oficiu în sumă de 100 lei, ce se va avansa din FMJ (av.I. I.) din Baroul C., în baza art.272 alin.1 C.p.p.
Va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 400 lei, în baza art.275 alin.2 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul C. G. fiul lui V. și M., născut la data de 31.08.1966, deținut în P. G., împotriva sentinței penale nr.505 din 13 iunie 2014 a Tribunalului C..
Stabilește onorariu avocațial în sumă de 100 lei, ce se va avansa din FMJ (av.I. I.)
Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 400 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12 august 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. P. M. B.
red.P.D./C.A.
3 ex. – 13.08.2014
jud.fond.I. A.
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 686/2014. Curtea de... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 164/2014. Curtea... → |
|---|
