Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 33/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 33/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 12809/211/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.33/A/2014
Ședința publică din 4 februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. M., judecător
JUDECĂTOR: V. V. A.
GREFIER: L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj – reprezentat prin PROCUROR – S. D.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj Npaoca, împotriva sentinței penale nr.1139/07.11.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj N., privind pe inculpatul C. L. T., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N. pentru săvârșirea infracțiunii de încredințarea cu știință a unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publiceunei persoane care nu posedă permis de conducere, prev.și ped.de art.86 alin.3din OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului C. L. T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.
Reprezentantul Parchetului, apreciază că instanța de fond a greșit atunci când a dispus achitarea inculpatului în condițiile în care vinovăția acestuia a fost dovedită. Arată că din coroborarea probelor administrate și anume declarațiile celor doi inculpați care recunosc comiterea faptei, declarația martorului ocular I. O. precum și declarația inculpatului C. L. T. care a declarat în fața organelor de poliție că în momentul încredințării autoturismului inculpatului D. spre a fi condus, cunoștea că acesta nu posedă permis de conducere, consideră că vinovăția este dovedită. Astfel, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună condamnarea inculpatului cu mențiunea că se poate extinde și pentru celălalt inculpat față de care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și întrucât art.81 C.penal nu mai are corespondent în N.C.pen., se impune aplicarea prevederilor art.83 N.C.pen. față de ambii inculpați, respectiv aceea a amânării executării pedepsei.
CURTEA:
Prin sentința penală nr. 1.139 din 7 noiembrie 2013 a Judecătoriei Cluj-N., în baza art. 86 al. 1 din OUG nr.195/2002 cu aplic art 320 ind 1 C.pr.penală, s-a dispus condamnarea inculpatului D. T., fiul lui A. și L. născut la data de 5.10.1981, în mun. Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în Cluj-N., ., nr. 10, ., f.f.l. în Cluj-N., .., jud. Cluj, CNP_, la 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe 2 ani si 8 luni ce constituie termen de încercare.
S-a pus în vedere inculpatului prevederile art 83 Cp.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.penală rap. la art. 10 lit. d C.pr.penală a fost achitat inculpatul C. L. T., fiul lui D. și E., născut la data de 29.03.1962 în ., jud. Cluj, domiciliat în Cluj-N., .. Panticeu, nr. 150, jud. Cluj, f.f.l. în Cluj-N., ..N., jud. Cluj, CNP_, sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art. 86 al. 3 din OUG 195/2002.
In baza art. 191 al. 1, 3 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul D. T. la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor de judecată avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
La data de 14.05.2010, în jurul orei 16,00 inculpatul C. L. T. a încredințat inculpatului D. T. care a primit și condus pe drumurile publice din Cluj-N. (. .), fără a poseda permis de conducere autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_, însă încredințarea nu s-a făcut cu forma de vinovăție a intenției directe cerute de prevederile art. 86 alin. 3 din OUG 195/2002.
Astfel, deși în cursul urmăririi penale inculpatul C. L. T. a recunoscut săvârșirea faptei, cu ocazia audierii sale din cursul judecății (f.33 dos. inst.), acesta și-a nuanțat poziția precizând că, la momentul încredințării autovehiculului și pe parcursul conducerii acestuia pe drumurile publice, nu a cunoscut că inculpatul D. T. nu deține permis de conducere. Aceasta deoarece inculpatul D. T. nu i-a comunicat coinculpatului faptul că nu deține permis de conducere, iar, inculpatul C. L. T. nu l-a întrebat în mod expres pe coinculpat dacă acesta are dreptul legal de a conduce autoturismul. Inculpatul C. L. T. a explicat că anterior săvârșirii faptelor în cauză l-a văzut pe inculpatul D. T. conducând pe drumurile publice un autoturism marca Dacia și apoi manevrând un motostivuitor la o societate care se ocupă cu colectarea fierului vechi, condiții în care a avut reprezentarea că coinculpatul deține permis de conducere. Inculpatul C. L. T. a explicat în mod plauzibil și recunoașterea sa din cursul urmăririi penale (când a declarat în fața polițistului că știa că inculpatul D. T. nu posedă permis de conducere) arătând că această declarație i-a fost luată după ce, în prezența sa, inculpatul D. T. comunicase deja organelor de poliție că nu deține permis de conducere.
Inculpatul D. T. a confirmat în bună măsură apărarea inculpatului prin declarația și suplimentul de declarație date în cursul judecății (f.34,35 dos. inst.). Astfel, după ce a confirmat învinuirea adusă coinculpatului său, susținând că acesta cunoștea că nu posedă permis de conducere, a confirmat și apărarea inculpatului, arătând că nu a fost întrebat de către C. dacă deține permis de conducere, că într-adevăr, în precedent, a deținut și condus un autoturism marca Dacia și că, anterior, a muncit pe un stivuitor al unei firme care se ocupa cu colectarea fierului vechi. Inculpatul a explicat și declarația dată în cursul urmăririi penale, în care a declarat că inculpatul C. cunoștea că nu deține permis, arătând că a declarat în acest mod întrucât a fost de față când inculpatul C. a declarat polițiștilor acest lucru.
Martorul I. O. a confirmat apărarea inculpatului C., arătând că, după oprirea în trafic a mașinii în cauză, polițiștii au purtat mai întâi o scurtă discuție cu cei doi inculpați, după care, la câteva minute, șoferul (inculpatul D. T.) a fost întrebat dacă are permis de conducere răspunsul fiind negativ, iar bărbatul aflat pe scaunul din dreapta față (inculpatul C. L. T.) a fost întrebat dacă știa că șoferul nu are permis de conducere, răspunsul fiind pozitiv (f.47 dos.inst.).
Martorul S. D. a declarat în cursul judecății că întregul conținut al declarației consemnate în cursul urmăririi penale (f.13 d.u.p.) îi este străin, inclusiv ceea ce se consemnează în alineatul final și anume că declarația scrisă în numele său i-ar fi fost citită cuvânt cu cuvânt de agentul de poliție Vințea B.. Martorul nu cunoaște nicio împrejurare relevantă legată de cauză. Prin urmare, instanța de fond nu a dat eficiență juridică declarației martorului S. D. din cursul urmăririi penale, câtă vreme se recunoaște de către acesta doar semnătura. Aceeași lipsă de eficiență, pentru aceleași considerente, afectează și semnarea în calitate de martor asistent („proprietar auto”) de către martorul S. D. a procesului verbal de la f.7,8 d.u.p.
Așa fiind, din analiza probatoriului rezultă că în cauză există un dubiu în privința comiterii de către inculpatul C. L. T. a faptei reținute în sarcina sa cu forma de vinovăție cerută de lege (care poate fi doar intenția directă având în vedere, pe de o parte, scopul special al încredințării autovehiculului pentru conducerea pe drumurile publice, iar, pe de altă parte sintagma „cu știință” din textul incriminator).
Acest dubiu provine din lipsa unui probatoriu suficient care să demonstreze că inculpatul C. L. T. a cunoscut că inculpatul D. T. nu deține permis de conducere, astfel că, sub acest aspect, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de încredințare cu știință a unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 al. 3 din OUG nr.195/2002, sub aspectul laturii subiective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N..
Prin încheierea penală din 04 februarie 2013, în temeiul art. 10 alin. 2 din Legea nr. 55/19.06.2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, care stabilește că recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a noului cod, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluționează de către aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel, s-a dispus recalificarea recursului în apel.
P. a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pronunțând o nouă hotărâre să se dispună condamnarea inculpatului și amânarea aplicării unei pedepse conform dispozițiilor noului Cod penal.
În motivarea apelului s-a arătat că din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpaților și a martorului I. Odan, rezultă vinovăția inculpatului C. L. T., care în momentul încredințării autoturismului știa că inculpatul D. T. nu posedă permis de conducere.
Apelul declarat în cauză este nefondat.
În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului C. L. T. fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
În mod legal și temeinic, instanța de fond a apreciat că în cauză există un dubiu în ce privește vinovăția inculpatului C. L. T., dispunând achitarea acestuia pentru comiterea infracțiunii de încredințare cu știință a unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d din Vechiul C.pr.penală.
Or, probele administrate în cauză nu confirmă în mod suficient și pertinent presupunerea comiterii unei fapte de natură penală și nu pot susține o hotărâre de condamnare, existând un dubiu care profită inculpatului.
În afara motivelor de recurs invocate, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prevăzute de lege care să atragă casarea hotărârii atacate.
Așa fiind, în temeiul art. 421 alin. 1 lit. b C.pr.penală, Curtea va respinge apelul parchetului ca nefondat, urmând ca potrivit art. 275 alin. 3 C.pr.penală, cheltuieli judiciare în apel să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. împotriva sentintei penale nr. 1.139 din 7 noiembrie 2013 a Judecătoriei Cluj-N..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 4 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. M. V. V. A. L. C.
Red.V.V.A./14.02.2014.
Dact.H.C./4 ex./19.02.2014.
Jud.fond: L. B..
| ← Cerere de transfer de procedură în materie penală. Legea... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
