Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 570/2014. Curtea de Apel CLUJ

Sentința nr. 570/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 1149/33/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 570/2014

Ședința publică din data de 23 septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - L. H.

GREFIER - A. B. H.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost reprezentat prin procuror S. D.

Pe rol se află soluționarea sesizării formulate de condamnatul R. M., în baza Hotărârii Guvernului nr. 836/2013, privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Fără citarea părților.

Potrivit articolului 23 alineatul 8 din Legea 255/2013 procedura se desfășoară fără participarea procurorului, a condamnatului și fără participarea avocatului condamnatului.

S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul asupra sesizării, cu precizarea poziției asupra competenței materiale a curții de apel.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că tribunalul este competent pentru a soluționa cererea dedusă judecății.

Instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra excepției necompetentei materiale a curții de apel cu privire la soluționarea cererii condamnatului.

INSTANȚA

Prin sentința penală nr. 1491 din 08 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei G., în temeiul articolului 595 alineatul (2) din Codul de procedură penală s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei G. și s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Cluj, în vederea soluționării cererii de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de petitionarul R. M., născut la data de 12.05.1985, în prezent deținut în Penitenciarul G..

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea formulată de petiționarul R. M., se solicită aplicarea legii penale mai favorabile conform articolelor 4 și 6 din Codul penal.

La termenul de azi, în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Legea numărul 255/2013 (așa cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului numărul 116/2013), articolului 595 alineatul (2) și articolului 47 din Codul de procedură penală, instanța a ridicat din oficiu excepția de necompetență materială a Judecătoriei G. și a propus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Cluj.

Analizând probele aflate la dosar precum și normele juridice în vigoare, instanța a reținut următoarele:

Petiționarul R. M. se află în Penitenciarul G., unde execută pedeapsa de 18 ani închisoare, aplicată prin sentința penală numărul 95/2009 a Curții de Apel București (f.11). La data formulării cererii (08.07.2014), acesta se afla în Penitenciarul G., așa cum rezultă din cererea depusă de petiționar (fila 2), ștampila poștei de pe plicul cu care a fost trimisă cererea (fila 3).

Conform articolului 595 alineatul (1) din Codul de procedură penală, (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal.

Instanța a apreciat că actul de sesizare depus de condamnat este o cerere de aplicare a legii penale mai favorabile, prevăzută de articolul 595 alineatul (1) din Codul de procedură penală raportat la articolul 6 din Codul penal întrucât se solicită reducerea pedepsei ca urmare a intrării în vigoare a legii noi.

Conform articolului 595 alineatul (2) din Codul de procedură penală, instanța competentă să dispună asupra cererii de aplicare a legii penale mai favorabile în acest caz, este instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, … instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere …

Conform articolului 553 alineatul (1) din Codul de procedură penală, în acest caz, instanța de executare este Curtea de Apel Cluj.

În practica judiciară s-a arătat că, atunci … când se invocă amnistia, prescripția, grațierea – cum este cazul în speță – sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, contestația la executare se face, după caz, la instanța de executare, sau la instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere. În speță, condamnatul a fost judecat în fond, în primă instanță de Tribunalul județean Bistrița-Năsăud – care potrivit art. 418 c. proc. pen., este și instanța de executare – și, întrucît condamnatul se află deținut în executarea pedepsei în penitenciarul N., instanța corespunzătoare în grad celei de executare (Tribunalul județean Bistrița-Năsăud) este Tribunalul județean Cluj, în a cărui rază teritorială se află penitenciarul.

Față de cele expuse, urmează a se stabili că, în speță, competența de judecată a contestației revine Curții de Apel Cluj. În speță, la data formulării cererii, petiționarul executa pedeapsa în Penitenciarul G.. Potrivit anexei la Hotărârea Guvernului României numărul 1.849/2004 (modificată prin Hotărârea Guvernului României numărul 362/2007), Penitenciarul G. se află în localitatea G., județul Cluj. În acest caz, Tribunalul Cluj, este instanța de executare dar, conform articolului 36 din Legea numărul 304/2004 este și instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare, astfel că, în temeiul articolului 595 alineatul (2) și articolului 47 din Codul de procedură penală, s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei G. și s-a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Potrivit articolului 370 alineatul (1) din Codul de procedură penală, în acest caz instanța se pronunță prin sentință și conform articolului 50 alineatul (4) din Codul de procedură penală, hotărârea de declinare a competenței nu este supusă căilor de atac (este definitivă, conform articolului 551 punctul 1. din Codul de procedură penală).

În temeiul articolului 272 și articolului 275 alineatul (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Examinând sesizarea Judecătoriei G., Curtea constată că în spetă competenta de solutionare a cererii apartine Tribunalului Cluj.

În acest sens, se observă că petentul este încarcerat în Penitenciarul G. unde executa o pedeapsă de 28 ani și 1 lună închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 95/01.03.2009 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 2399/11.07.2012 a ICCJ (f.11).

Esential este faptul că prin sentinta mentionata s-au recunoscut hotărârile penale pronubnțate de Tribunalul Corecțional din Charleroi la data de 05.03.2007, 16.10.2006 și 21.05.2008 si Curtea cu juri din Provincia Hinaut din data de 10.09.2009 si s-a dispus transferarea condamantului R. M. pentru continuarea executării pedepsei în România.

Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, executarea unei hotărâri penale străine are loc potrivit legii române (alin. 1), iar hotărârile străine recunoscute și executate în România produc aceleași efecte ca și hotărârile pronunțate de instanțele române (alin. 2).

În ceea ce privește conversiunea condamnării, potrivit dispozițiilor art. 157 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în cazul schimbării condamnării se aplică procedura prevăzută de legea română.

În cauza de față, întrucât contestatorul a invocat o cauză de micșorare a pedepsei, sunt aplicabile prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc o competență alternativă - între instanța de executare și instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere a condamnatului -, în ceea ce privește contestația întemeiată pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. a), b) și d) din același cod și o competență exclusivă a instanței ce a pronunțat hotărârea ce se execută, în cazul contestației la executare fundamentată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În cauză, Judecătoria G. în mod greșit a declinat competența Curții de Apel Cluj, instanță egală în grad instanței de executare, în a cărei circumscripție se află locul de deținere a condamnatului.

În speța de față, Curtea de Apel București nu reprezintă instanța de executare, ci reprezintă o instanță specială desemnată prin Legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, pentru a recunoaște în România, la momentul respectiv, hotărârile pronunțate în străinătate și care a dispus transferul condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din țară.

Potrivit art. 553 C. proc. pen., instanța de executare este, de regulă, prima instanță de judecată.

Deși activitatea de executare a hotărârii penale se desfășoară potrivit normelor de reglementare proprii fazei de executare, există însă unele corelații între aceste norme și cele din partea generală a Codului de procedură penală.

Astfel, instanța de executare, fiind prima instanță de judecată, determinarea ei se face practic prin aplicarea regulilor privitoare la competență din partea generală a Codului de procedură penală.

Codul de procedură penală repartizează cauzele penale, sub raportul competenței după materie, acelor organe judiciare penale pe care le consideră potrivite pentru soluționarea lor, iar la repartizarea cauzelor penale se ține seama de calificarea faptelor săvârșite, fie în raport cu incriminarea lor tipică, fie în raport cu vreo variantă agravată a incriminării.

Repartizarea se referă la instanța căreia i se atribuie competența de a judeca fapta respectivă în primă instanță.

În cauză, raportat la infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat în străinătate – tentativă de omor, furt calificat, viol, coruptie sexuala și nerespectarea regimului armelor și munițiilor -, instanța competentă material în România să judece astfel de infracțiuni în primă instanță este tribunalul, astfel că instanța de executare și totodată instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere a condamnatului este Tribunalul Cluj.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 50 C.proc.pen. se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj căruia.

Potrivit art. 275 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Declină în favoarea Tribunalului Cluj competența de soluționare a cererii formulate de condamnatul R. M. având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 septembrie 2014.

P., GREFIER,

L. H. H. A. B.

Dact.L.H./Dact.S.M

4 ex./02.10.2014

Jud.fond. H. O. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 570/2014. Curtea de Apel CLUJ