Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 53/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 53/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 1128/242/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.53/R/2014
Ședința publică din 15 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G., judecător
JUDECĂTORI: D. P.
S. S.
GREFIER: D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror:
D. S.
S-au luat spre examinare – pentru pronunțare - recursurile declarate de inculpatul B. V., părțile civile S. C. G. și S. I. G. V. și asigurator . împotriva sentinței penale nr.181 din 01 noiembrie 2013 a Judecătoriei Huedin, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin 1 și 3 Cod penal, respectiv de art. 184 alin 2 și 4 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08 ianuarie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față,
Prin sentința penală nr. 181 din 1 noiembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._/2012 a Judecătoriei Huedin, în baza art. 184 alin. 1 și 3 Cod Penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, a fost inculpatul B. V., fiul lui V. și A., născut la data 11. 08. 1971 în Sighetu Marmației, jud. Maramureș, posesor al C.I. . nr._, eliberată de Municipiul C., CNP_, studii medii, stagiu militar satisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C. și reședința în București, .. 78, ., ., la pedeapsa de:1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 184 alin. 2 și 4 Cod Penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod Penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II– a Cod Penal.
În baza art. 34 lit. b raportat la art. 33 lit. b Cod Penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 81 și 71 alin. final Cod Penal s-a suspendat condiționat executarea atât a pedepsei principale, cât și a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod Penal.
În baza art. 359 Cod Procedură Penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 Cod Penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 14 și 346 Cod Procedură Penală cu raportare la art. 1357 și urm. cod civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 38.570,71 lei în favoarea Spitalului C. Județean de Urgență Cluj, cu sediul în Cluj-N., .-5, jud. Cluj, cu dobânda legală din prima zi următoare datei externării, până la achitarea integrală a debitului, cu titlul de cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 14 și 346 Cod Procedură Penală cu raportare la art. 1357 și urm. Cod Civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.856,57 lei în favoarea Spitalului C. de Urgență ,,Prof. dr. O. F.,, Cluj, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, cu dobânda legală din prima zi următoare datei externării, până la achitarea integrală a debitului, cu titlul de cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 14 și 346 Cod Procedură Penală cu raportare la art. 1357 și urm. Cod Civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 euro cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale în favoarea părții civile S. I. G. V., cu domiciliul în București, ., .. C, ., sector 6 și a sumei de 150.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale în favoarea aceleiași părți civile .
În baza art. 14 și 346 Cod Procedură Penală cu raportare la art. 1357 și urm. Cod Civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 27.490,34 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale în favoarea părții civile S. C. G., cu domiciliul în A., . F, jud A. și a sumei de 180.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale în favoarea aceleiași părți civile .
În baza art. 193 Cod Procedură Penală a fost obligat inculpatul la plata 5.500 lei către partea civilă S. I. G. V. cu titlul de cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 Cod Procedură Penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 lei către partea civilă S. C. G. cu titlul de cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 alin. 1 Cod Procedură Penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Prezenta sentință este opozabilă asiguratorului ., cu sediul în Sibiu, .. 5 – Centrul de Afaceri, Corpul A, .. Sibiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 1048/P/2011, inculpatul B. V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin 1 și 3 Cod penal, respectiv de art. 184 alin 2 și 4 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal.
S-a reținut în actul de inculpare și sesizare a instanței că inculpatul B. V., la data de 07. 11. 2010, pe DN 1 E 60, la km. 534, în ., în timp ce conducea autoturismul „F. Punto”,_, în sensul de circulație Oradea - Cluj, datorită nerespectării dispozițiilor legale care reglementează traficul rutier, a cauzat vătămarea corporală a numiților S. - I. G. - V. (30-35 de zile de îngrijiri medicale) și S. - C. G. (90 - 100 de zile de îngrijiri medicale), în aceleași împrejurări de fapt. Culpa inculpatului, exclusivă în speță, este aceea de a nu se fi asigurat în mod necesar și suficient pentru a evita, o dată ce s-a angajat în depășirea autotractorului, orice coliziune cu vehiculul / vehiculele ce se puteau apropia din sens contrar, situație în care nu a apreciat cum trebuia dacă dispunea de suficient spațiu pentru a reintra pe banda inițială (după efectuarea manevrei de depășire ori în timpul ei, în caz de pericol), obligând astfel conducătorii celor două autoturisme care se apropiau din sens contrar să efectueze manevre de evitare a coliziunii (fără rezultat însă). A treia victimă a accidentului, numita M. M., concubina inculpatului, aflată în mașina condusă de acesta, a suferit vătămări corporale pentru care a nu a dorit să fie examinată medico-legal și nici să ceară pedepsirea inculpatului, aceasta neavând nicio pretenție în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a prevederilor legale aplicabile, instanța a reținut următoarele:
În fapt, la data de 07. 11. 2010, în jurul orelor 09,50, organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Huedin și Postului de Poliție Poieni, au fost sesizate despre faptul că pe DN 1 E 60, între localitățile Huedin și Poieni, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unor persoane.
Cu ocazia deplasării la fața locului și din celelalte probe administrate în cauza, s-a stabilit că accidentul a avut loc pe DN 1 E 60, la km, 534, fiind comis de către inculpatul B. V., care, în timp ce conducea autoturismul marca F. Punto,_, din direcția Oradea spre Huedin, a efectuat manevra de depășire a autotractorului marca DAF, MM-46S7-11/U, ce tracta semiremorca înmatriculată în Germania, WLD 759, în timp ce din direcție opusă circulau autoturismele marca Audi A4,_, condus regulamentar de către S. - I. G. - V. și Skoda O.,_, condus regulamentar de către S. - C. G..
Pentru a evita un impact frontal cu autoturismul marca F. Punto,_ conducătorul autoturismului marca Audi A 4,_, a frânat, însă a intrat în derapaj, lovindu-se de autotractorul marca DAF, MM-4687-_, după care a fost proiectat în afara părții carosabile, iar autoturismul F. Punto și-a continuat deplasarea intrând în coliziune frontală cu autoturismul Skoda,_ .
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoturismului marca Audi A4,_, S. - I. Geiu - V., a conducătorului autoturismului marca Skoda O.,_, S. - Colian G., a conducătorului autoturismului marca F. Punto,_, B. V., și a pasagerei de pe scaunul din dreapta-față a aceluiași autoturism, M. M., toți patru fiind transportați în unități medicale din Cluj-N. pentru asistență și îngrijiri medicale.
După producerea accidentului celor patru conducători auto le-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar din buletinele de analiză toxicologică-alcoolemie reiese că niciunul dintre ei nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, alcoolemiile fiind 0 (zero).
Persoana vătămată S. - I. G. - V. a fost internat în perioada 07-11. 11. 2010 în cadrul Clinicii Chirurgie I din Cluj-N. cu diagnosticul: „TCC grad 0, contuzie forte supraorbital, fractură cu deplasare apofize transvers stâng", iar după externare s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală „M. Minovici" din București, unde a fost supus unui control medico-legal. Din raportul de expertiză medico-legală nr. Al/_/2010 din 04. 02. 2011, rezultă că leziunile traumatice necesită 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale. S-a putut aprecia în privința acestei victime că o consecință a faptei care i-a produs vătămarea este un prejudiciu estetic, la nivelul feței, în evoluție. De aceea s-a lăsat la aprecierea instanței dobândirea caracterului definitiv a acestei vătămări și aprecierea în consecință a existenței sau nu a „sluțirii".
Persoana vătămată S. - C. G. a fost transportată la S. C. de urgență „Prof. Dr. O. F.", Clinica Ortopedie-Traumatologie II, din Cluj-N., stabilindu-se următorul diagnostic: „Politraumatism prin accident rutier, fractură cap femural drept cu luxația postero-superioară pipkin II, fractură cominutivă rotulă stânga, excoriații multiple, TCC minor grad 0", rămânând internat până la data de 18. 11. 2010, iar după externare s-a prezentat la Serviciul Județean de Medicină Legală A., unde a fost supusă unui control medico-legal, iar din raportul de expertiză medico-legală cu nr. 23 din 10. 01. 2011 reiese că leziunile traumatice suferite necesită 90 - 100 de zile de îngrijiri medicale, fără ca aceste leziuni să pună în primejdie viața victimei.
Conducătorul auto, respectiv inculpatul, B. V. a fost internat în perioada 07. 11-24. 12. 2010 în cadrul Clinicii Chirurgie I din Cluj-N., cu diagnosticul „Fractură cominutivă femur drept, fractură deschisă tibie 1/3 distală, fractură 1/3 distală de peroneu", iar persoana vătămată M. M. a fost internată în cadrul aceleiași unități medicale în perioada 07-29. 11. 2010 având diagnosticul „Fractură de olecran stâng, fracturi costale XI, XII dreapta, fractură process transvers L 3".
În drept, fapta inculpatului B. V. care, la data de 07. 11. 2010, pe DN 1 E 60, la km. 534, în ., în timp ce conducea autoturismul „F. Punto2”,_, în sensul de circulație Oradea - Cluj, datorită nerespectării dispozițiilor legale care reglementează traficul rutier, a cauzat vătămarea corporală a părții vătămate S. – I. G. - V. (30-35 de zile de îngrijiri medicale), întrunește elementele constitutive a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 1 și 3 Cod Penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, faptă pentru care instanța a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare.
Fapta inculpatului B. V. care, la data de 07. 11. 2010, pe DN 1 E 60, la km. 534, în ., în timp ce conducea autoturismul „F. Punto”,_, în sensul de circulație Oradea - Cluj, datorită nerespectării dispozițiilor legale care reglementează traficul rutier, a cauzat vătămarea corporală a părții vătămate S. - C. G. (90 - 100 de zile de îngrijiri medicale), întrunește elementele constitutive a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod Penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod Penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II– a Cod Penal.
În baza art. 34 lit. b raportat la art. 33 lit. b Cod Penal, va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 81 și 71 alin. final Cod Penal s-a suspendat condiționat executarea atât a pedepsei principale, cât și a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod Penal.
În baza art. 359 Cod Procedură Penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 Cod Penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 15 alin. 2 Cod Procedură Penală, constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.
Potrivit art. 15 alin. Cod Procedură Penală persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului și persoanei responsabile civilmente.
Instanța a reținut că în procesul penal acțiunea civilă, având același izvor ca și acțiunea penală, nu poate avea ca și obiect decât repararea prejudiciilor generate prin infracțiune, cu îndeplinirea următoarelor condiții: să existe o vătămare, vătămarea să fie generată de infracțiune și persoana vătămată să declare că înțelege să devină parte vătămată.
În consecință în baza art. 14 și 346 Cod Procedură Penală cu raportare la art. 1357 și urm. Cod Civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 38.570,71 lei în favoarea Spitalului C. Județean de Urgență Cluj, cu sediul în Cluj-N., .-5, jud. Cluj, cu dobânda legală din prima zi următoare datei externării, până la achitarea integrală a debitului, cu titlul de cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 14 și 346 Cod Procedură Penală cu raportare la art. 1357 și urm. Cod Civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.856,57 lei în favoarea Spitalului C. de Urgență ,,Prof. dr. O. F.,, Cluj, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, cu dobânda legală din prima zi următoare datei externării, până la achitarea integrală a debitului, cu titlul de cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 14 și 346 Cod Procedură Penală cu raportare la art. 1357 și urm. Cod Civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 euro cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale în favoarea părții civile S. I. G. V., cu domiciliul în București, ., .. C, ., sector 6 și a sumei de 150.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale în favoarea aceleiași părți civile .
În baza art. 14 și 346 Cod Procedură Penală cu raportare la art. 1357 și urm. Cod Civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 27.490,34 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale în favoarea părții civile S. C. G., cu domiciliul în A., . F, jud. A. și a sumei de 180.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale în favoarea aceleiași părți civile.
În baza art. 193 Cod Procedură Penală a fost obligat inculpatul la plata 5.500 lei către partea civilă S. I. G. V. cu titlul de cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 Cod Procedură Penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 lei către partea civilă S. C. G. cu titlul de cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 alin. 1 Cod Procedură Penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul B. V., părțile civile S. C. G., S. I. G. V., asiguratorul S.C. C. asigurare S.A. SIBIU.
Prin motivele scrise și orale, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței judecătoriei și rejudecând dosarul, a se reține culpa comună a sa și a părților civile în producerea accidentului de circulație.
Învederează că, pasagerii din autoturismul pilotat de el au relevat o altă stare de fapt, decât cea descrisă în rechizitoriu. Impactul s-a realizat cu autoturismul Audi și nu cu autovehiculul Skoda.
Având în vedere că în cauză nu s-a efectuat o probă științifică, nu s-a putut dovedi cu ce viteză au circulat atât inculpatul cât și părțile civile și modul în care s-a ajuns la consecințele generatoare de pagube.
Inculpatul susține că, părțile civile au circulat cu o viteză superioară limitei maxime pe acel segment de drum și nici nu au păstrat distanța legală între cele două autoturisme.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, pe lângă culpa concurentă ce solicită a fi reținută, apreciază că daunele morale sunt excesive și lipsește o corelare între numărul de zile de îngrijiri medicale avute de părțile civile și sumele la care a fost obligat, pentru refacerea sănătății fizice și psihice a acestora.
Părțile civile prin apărătorul ales au solicitat după cum urmează: în privința părții civile S. G. V. să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin.1 și 3 Cod penal, în dispozițiile art. 184 alin.2 și 4 Cod penal, cu majorarea corespunzătoare a daunelor morale de la suma de 150.000 lei la suma de 300.000 lei și obligarea inculpatului la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, reprezentând onorariu avocațial, întrucât S. G. V. prezintă un prejudiciu estetic ireversibil, ceea ce justifică cererile formulate, acesta nemaiputând participa la evenimente culturale și sociale, refuzând socializarea cu alte persoane, preferând o viață izolată în locul celei normale, pe care a avut-o până în prezent.
În privința părții civile S. C. G. s-a apreciat că se impune majorarea daunelor morale de la suma de 180.000 lei la suma de 500.000 lei, față de numărul ridicat de zile de îngrijiri medicale avut de această parte civilă, internările repetate în spital, operațiile la care a fost supus și suferința încercată ca urmare a activității ilicite a inculpatului.
Asigurătorul S.C. C. A. SA SIBIU a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței judecătoriei și trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond, deoarece aceasta nu a procedat la o cercetare judecătorească reală, ci a copiat rechizitoriul, fără o analiză minuțioasă a probelor testimoniale administrate, precum și a celor scrise.
În subsidiar, solicită reaprecierea probatoriului pe latura civilă și rejudecând cauza, să se dispună diminuarea daunelor morale acordate părților civile, acestea fiind excesive raportat la leziunile suferite, perioada de spitalizare și suferințele fizice și psihice încercate.
Curtea examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Cu privire la recursul asigurătorului
Prin art.48 din Legea 136/1995 modificată, se prevede că „persoanele fizice sau juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, iar pe de altă parte, acesta atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru prejudiciile produse terților prin accidente de autoturisme.” Aceste prevederi legale impun obligativitatea încheierii și menținerii valabilității contractelor de asigurare, în scopul eliberării persoanelor fizice și juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.
Drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente „se pot exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei”.
Conform art.54 alin.4 din Legea 136/1995 modificată, „în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, asigurații sunt obligați să se apere în proces, iar citarea asiguratorului este obligatorie.” De aici rezultă voința legiuitorului de a limita poziția procesuală a societății de asigurare la calitatea sa de asigurător, care îi oferă suficiente posibilități de apărare atât în nume propriu, cât și prin subrogare în drepturile asiguratului.
Este de observat că din nicio prevedere a legii menționate nu rezultă că societatea de asigurare ar avea o altă calitate procesuală decât aceea de asigurator, așa cum este ea denumită repetat în cuprinsul legii, după cum nici dispozițiile din codul de procedură penală, coroborate cu cele ale Codului civil, nu impun să se considere că, în asemenea cazuri, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente.
Caracterul limitat, derivat din contract, al obligației asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziției sale, cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nicio prevedere legală nu permite o astfel de interpretare.
Natura juridică a obligației pe care și-o asumă societatea de asigurare prin încheierea contractului cu asiguratul este total diferită de răspunderea pentru fapta altuia.
Pe de altă parte, nici nu se poate considera că răspunderea civilă a asiguratorului pentru prejudiciul cauzat de asigurat a fost reglementată prin dispoziție specială a legii civile, deoarece prin Legea 136/1995 s-a prevăzut obligativitatea citării societății de asigurare în calitate de „asigurător de răspundere civilă” fără a se face trimitere la vreo dispoziție care să permită să i se atribuie calitatea de partea responsabilă civilmente sau de garant.
Așadar, din analiza dispozițiilor legale și a principiilor de drept enunțate mai sus, rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă repararea pagubei bazată pe dispozițiile Codului civil, cu cea contractuală a asiguratorului, bazată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea 136/1995 modificată.
Pe cale de consecință, rezultă că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, dar nu este parte în proces conform art.23,24 C.pr.pen. și care să impună din partea instanței constituirea sa, ca parte civilă sau responsabilă civilmente în temeiul art.15 și 16 C.pr.pen. până la citirea actului de sesizare. Introducerea ei în cauză se rezumă în realitate la opozabilitatea hotărârii judecătorești față de asigurator.
Curtea reține că nu se impune reducerea daunelor morale în favoarea părților civile S. C. G. și S. I. G. V., întrucât instanța de fond la stabilirea lor a ținut cont de realitatea pagubei încercate de victime și caracterul rezonabil al sumelor solicitate.
În speță, s-a dovedit culpa exclusivă a inculpatului B. V. în producerea accidentului de circulație și a constat în aceea că, acesta nu s-a asigurat în mod necesar și suficient pentru a evita evenimentul rutier, din momentul în care s-a angajat în depășirea autotractorului, precum și orice coliziune cu vehiculele ce se puteau apropia din sens contrar, situație în care nu a apreciat corespunzător, dacă dispunea de suficient spațiu pentru a reintra pe banda inițială de mers – după efectuarea depășirii, ori în timpul ei, în caz de pericol – obligând astfel conducătorii celor două autoturisme care se apropiau din sens contrar să efectueze manevre de evitare a coliziunii, fără rezultat însă.
Curtea, în analizarea recursului declarat de asigurător,în privința trimiterii dosarului spre rejudecare instanței de fond, întrucât judecătoria a preluat integral susținerile actului de sesizare, reține că alături de prima instanță, își însușește starea de fapt stabilită prin rechizitoriu, împrejurare ce determină ca aceasta să devină a instanței de judecată, semnificând unitatea de vedere dintre parchet și magistrați, în evaluarea și interpretarea probelor. Ea nu înseamnă stabilirea faptelor numai în baza probelor administrate la urmărirea penală, ci, fie, concordanța acestor probe cu cele administrate în cadrul anchetei judecătorești, fie nepotrivirea dintre cele două categorii de probe și, reținerea, de către instanțe, ca mai credibile, în consonanță cu adevărul, a celor administrate la urmărirea penală.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
În speță, se observă că dosarul a fost judicios soluționat de către prima instanță, avându-se în vedere și principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanțiilor procesuale.
Cu titlu de premisă, Curtea are în vedere, că potrivit art. 63 alin 2 Cod procedură penală, probele nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de organul de urmărire penală sau instanță, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu cele administrate în fața judecătorului, probele administrate în fața procurorilor se analizează coroborat cu cele realizate în faza cercetării judecătorești iar scopul probelor prev. în art. 62 Cod procedură penală constând în aflarea adevărului, este identic, pentru ambele faze ale procesului penal.
Prin urmare, probele administrate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanța este obligată să verifice legalitatea probelor și să stabilească utilitatea și concludența acestora în cadrul cercetării judecătorești, nu duce automat la concluzia eliminării probelor administrate în faza de urmărire penală.
Vinovăția exclusivă a inculpatului a fost dovedită prin propria recunoaștere a acestuia, de la fila 96 dosar u.p, fila 95, din declarația dată în fața procurorului (f.119 din 5 iunie 2012), precum și din cea efectuată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală unde a arătat că nu solicită nici probe testimoniale și nici probe științifice, în faza de urmărire penală nefiind administrată vreo expertiză care să stabilească dinamica producerii accidentului, care se coroborează perfect cu declarația martorilor P. D. M., f.42-43 și G. S. T.- f.44 și cu concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală ale părților civile S. C. G. și S. I. G. V..
Așa fiind, Curtea va reține că prima instanță a stabilit în mod judicios culpa exclusivă a inculpatului B. V. în producerea evenimentului rutier, în baza actelor scrise și testimoniale ale cauzei, neimpunându-se trimiterea dosarului la prima instanță în vederea readministrării probațiunii.
Pe de altă parte, raportat la leziunile suferite de părțile civile, numărul de zile de îngrijiri medicale avut de acestea, privațiunile la care au fost supuse în urma activității ilicite a inculpatului, justifică pe deplin daunele morale acordate, neimpunându-se reducerea cuantumului acestora.
Curtea a avut în vedere că partea civilă S. I. G. V. este în vârstă de 34 de ani, iar S. C. G. este în etate de 40 de ani la acest moment.
Niciuna dintre victime nu a prezentat prejudicii estetice anterioare, acestea fiind provocate exclusiv din culpa inculpatului, ceea ce justifică o compensare în prezent, sub forma daunelor morale, care în cuantumul stabilit de judecătorie, se apreciază a fi îndestulătoare.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul declarat de asigurator, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen.
Cu privire la recursul inculpatului:
În esență, critica inculpatului vizează interpretarea eronată de către judecătorie a probelor administrate, testimoniale și scrise prin prisma dispozițiilor art.63 și 64 C.proc.pen.
Premisa coerenței și predictibilității sistemului judiciar constă în previzibilitatea interpretării și aplicării normelor de drept.
În operațiunea de interpretare a normelor juridice, magistratul este chemat să deslușească voința legiuitorului în edictarea acestora.
Una din cele mai utilizate metode de interpretare și, de regulă, prima la care apelează magistratul, este cea literală sau gramaticală, deoarece în acest fel se asigură, cu cea mai mare certitudine, condiția previzibilității legii.
În acest sens, în Avizul nr.11 din 2008 al Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni, în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătorești se arată că „examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept. Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea, atât a conținutului regulii de drept, cât și a aplicării sale și contribuie la calitatea sistemului judiciar”.
Existența unor contradicții între probe și mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, sunt inevitabile, cauzele fiind diverse și nu obligatoriu izvorâte din comportamentul răuvoitor sau neconform legii al persoanelor ascultate ori al celor care au strâns și administrat probele. Unele se referă la împrejurări neesențiale, nerelevante pentru aflarea adevărului și corecta stabilire a situației de fapt, dar altele pot afecta judicioasa deslușire a stării de fapt și în mod obligatoriu, trebuie înlăturate de organele judiciare prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă.
În unele cazuri, contradicțiile invocate de părți sunt consecința evaluării subiective a probatoriului administrat și constituie o motivare a recursului.
Potrivit art.63 alin.2 C.proc.pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor și formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziții de includere a capacității apreciative a instanței în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens și cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Miniștri ai Statelor Membre asupra Independenței eficacității și rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente și să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcțiile lor”.
Deși formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecție și de conștiință constituie suportul rațional al demersului judiciar pentru cunoașterea faptelor, drept garanție a unui proces echitabil și în concordanță cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenția Europeană și Protocolul nr.7, instanța are obligația de a-și motiva soluția dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziție a instanței de recurs, este reliefată și de practica CEDO – cauza B. contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți”.
Vinovăția exclusivă a inculpatului rezultă prin propria recunoaștere a acestuia, de la fila 96 dosar u.p, fila 95, din declarația dată în fața procurorului (f.119 din 5 iunie 2012), precum și din cea efectuată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală unde a arătat că nu solicită nici probe testimoniale și nici probe științifice, în faza de urmărire penală nefiind administrată vreo expertiză care să stabilească dinamica producerii accidentului, care se coroborează perfect cu declarația martorilor P. D. M., f.42-43 și G. S. T.- f.44 și cu concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală ale părților civile S. C. G. și S. I. G. V..
Astfel, în declarația de la fila 96 dos. u.p. inculpatul B. V. arată că „în dimineața zilei de 7 noiembrie 2011 în jurul orelor 10,30 se afla la volanul autoturismului marca F. Punto cu nr._ fiind însoțit de logodnica sa, martora M. M. și circula pe DN1- E 60 din direcția Oradea-Cluj.
La un moment dat, circula în spatele unui autocamion pe o porțiune de drum în aliniament și s-a asigurat atât din spate cât și din față, pentru a se angaja în depășirea acelui autocamion.
Inculpatul precizează că, neobservând ca din sens opus să vină vreun alt autoturism s-a angajat în depășire, însă înainte de a reintra pe banda sa de mers, a văzut că din direcția opusă circula un vehicul de culoare închisă care a intrat în derapaj și datorită acestui fapt, a venit cu partea laterală dreaptă spre inculpat, intrând în autoturismul pe care-l conducea.
Recurentul B. precizează că, după impactul cu autoturismul de culoare închisă, autoturismul său a intrat în șanțul din partea opusă direcției sale de deplasare, respectiv pe partea dreaptă a șoselei cu sensul de mers Cluj-Oradea.
Inculpatul B. recunoaște că la data producerii accidentului, polițiștii i-au adus la cunoștință, vina sa exclusivă în producerea accidentului, constând în faptul că a efectuat manevra de depășire în mod neregulamentar, soldată cu rănirea gravă a celor două părți civile”.
Cu această ocazie în declarația de la fila 96 dată în fața Poliției Huedin, inculpatul precizează textual: „ nu am cereri de formulat sau probe de propus în apărarea mea”.
Curtea reține că aceeași poziția de recunoaștere a infracțiunilor comise a avut-o inculpatul și în declarația dată în fața organelor de cercetare penală din data de 2 mai 2011, în care arată textual: „ în momentul depășirii tir-ului eram prin dreptul cabinei acestuia, când mi-a apărut fulgerător în față un autoturism de culoare neagră, care se învârtea pe banda mea de depășire, lovindu-mă cu partea lateral dreapta spate, în partea din față și aruncându-mă în șanțul din stânga carosabilului. În acea declarație, recurentul B. a precizat că nu formulează plângere penală, împotriva persoanelor vinovate de vătămările suferite de el, nu se constituie parte civilă și nu dorește expertizarea sa din punct de vedere medico-legal”.
Vinovăția exclusivă a inculpatului B. V. în producerea accidentului rutier rezultă fără dubiu și echivoc din declarația martorului P. D. M., din faza de urmărire penală fila 42 dos u.p. menținută în fața instanței, a martorului G. S. din faza de urmărire penală- f.44, confirmată în fața judecătoriei, din declarațiile martorilor A. I. G.- f.35 și B. V., f.33 din faza de urmărire penală, care se coroborează perfect cu concluziile procesului verbal de cercetare a locului faptei, întocmit de organele de poliție, din data de 7 noiembrie 2010 – f.6.
Astfel, martorul P. D. M. în fața poliției, relatează textual: „în data de 7 noiembrie 2010, circulam cu autotractorul marca DAF cu nr. înmatriculare MM-46-87 care tracta o semiremorcă din direcția Oradea-Cluj. În jurul orelor 9.45 circulam pe DN1 E 60, iar înainte de Huedin cu aproximativ 5 km, am observat că dinspre Cluj spre Oradea se apropie două autoturisme, primul marca Audi de culoare închisă, iar al doilea marca Skoda, de culoare gri. Cele două vehicule circulau în coloană, cu aprox. 90-100 km/h, iar la ieșire dintr-o curbă ușoară la dreapta, pentru sensul de mers Cluj-Oradea, am observat cum primul autoturism, respectiv Audi frânează brusc și începe să derapeze, intrând pe sensul meu de mers. Eu am început să frânez cu intenția de a vira spre stânga, dar când m-am asigurat în oglinda retrovizoare stânga, am observat cum, în depășirea mea se angajează un autoturism marca F., fapt pentru care mi-am păstrat sensul de deplasare, frânând brusc. Autoturismul Audi, m-a acroșat în partea dreaptă, după care acesta a sărit pe câmp. După ce autoturismul Audi a trecut de mine, s-a auzit un zgomot puternic, iar când m-am uitat spre stânga, am observat cum autoturismul F. condus de inculpat, care se afla în depășirea mea, s-a izbit frontal cu autoturismul marca Skoda, care circula în spatele autoturismului Audi. Autoturismul Audi a intrat în derapaj în momentul când conducătorul auto a frânat brusc, pentru a evita impactul frontal cu autoturismul condus de inculpat, care era angajat în depășirea mea.”
Martorul și-a menținut în întregime această declarație în fața primei instanțe de judecată.
În același sens, declară și martorul G. S.- f.44 u.p. care relevă: „în data de 7 noiembrie 2010, în jurul orelor 9.45 fiind în cursă împreună cu martorul P. D. M., ce conducea autotractorul DAF, cu nr. MM-4687, în apropiere de Huedin, dinspre Oradea spre Cluj, la ieșirea dintr-o curbă ușoară la dreapta, pentru sensul de mers Cluj-Oradea, am observat că se apropiau două autoturisme: unul Skoda de culoare gri și unul Audi de culoare închisă. Vehiculul Audi circula în față și am observat că acesta frânează brusc, intră în derapaj, pe sensul nostru de mers și ne izbește în partea dreaptă față a autotractorului, după care a ajuns pe câmp în partea dreaptă a șoselei. Autoturismul Skoda și-a continuat deplasarea, pe banda sa de mers.
Martorul G. S., în fața Judecătoriei Huedin, relevă fără echivoc vinovăția exclusivă a inculpatului B. V. în comiterea accidentului, învederând textual: ”manevra de depășire făcută de inculpat s-a produs înainte de o curbă, care nu presupunea vizibilitate și menționez că această manoperă nu ar fi putut să fie finalizată, nici chiar în condițiile în care, de pe sens opus, nu ar fi venit vreun autoturism, aceasta deoarece începea linia continuă. Arăt că finalizarea manevrei de depășire s-ar fi produs, chiar la începerea curbei. Șoferul autoturismului Audi a frânat brusc, pentru a evita coliziunea cu vehiculul F. al inculpatului. Accidentul s-a produs exact în fața cabinei tirului, în partea stângă a cabinei. Nici Audi și nici Skoda nu puteau evita accidentul, deoarece autotrenul nostru, era pe banda sa de mers, doar autoturismul inculpatului era în depășirea noastră.”
Declarația martorei M. M. din faza de urmărire penală și din fața instanței, vor fi înlăturate ca pur subiective, efectuate din interes, martora fiind logodnica inculpatului, depozițiile sale necoroborându-se cu celelalte probe scrise și testimoniale ale dosarului.
Susținerile martorei, în sensul că inculpatul s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de depășire, iar pe de altă parte, părțile civile sunt vinovate de producerea accidentului, nu sunt susținute cu nimic, urmând a fi înlăturate, ele fiind făcute pro cauza.
Din procesul-verbal de cercetare a locului faptei, depus la fila 6, rezultă fără îndoială vinovăția exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, actul relevând că evenimentul rutier s-a produs pe un sector de drum în aliniament, la ieșirea dintr-o curbă ușoară, la dreapta pentru sensul de mers Cluj-Oradea, carosabilul era din asfalt, era uscat, pe timp de zi, cu cer senin, vizibilitate bună, existând marcaj longitudinal discontinuu, pentru separarea sensurilor de mers precum și pentru separarea părții carosabile de acostament.
La fața locului au fost fixate și fotografiate 4 urme de derapaj pe banda de mers Cluj-Oradea, 2 urme de frânare pe banda Oradea-Cluj, iar pe ambele sensuri de mers, între autoturism și autocamion se aflau împrăștiate bucăți de material plastic metal și cioburi de sticlă provenite în urma impactului dintre cele 4 autovehicule.
Din declarația martorului B. V. L. fila 33 u.p. „rezultă că acesta, împreună cu colegii de serviciu, au efectuat descarcerarea inculpatului și a martorei M. din interiorul autoturismului F.. Martorul relevă că atunci la 7.11.2010, s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului a fost inculpatul, conducătorul autoturismului F., care a circulat din direcția Oradea spre Cluj și care a efectuat manevre de depășire neregulamentară a autocamionului, care circula în aceeași direcție de mers, iar autoturismele Audi și Skoda, care circulau din direcții opuse, au fost obligate să frâneze brusc, pentru a evita un impact frontal cu inculpatul”.
Din declarația martorului A. I. G. fila 35 u.p., rezultă fără echivoc că în calitate de martor asistent a aflat de la organele de poliție „că vinovat de producerea accidentului a fost inculpatul B., conducătorul autoturismului F., care circula din direcția Oradea spre Cluj și care a intrat într-o depășire neregulamentară a unui autocamion, care se deplasa în aceeași direcție, iar din sens opus circulau două autoturisme, care, pentru a evita un impact frontal cu vehiculul inculpatului, au frânat puternic, însă conducătorii acestor vehicule care rulau din direcția Cluj-Oradea, nu au putut evita producerea impactului”.
Curtea, coroborând și sintetizând toate probele scrise și testimoniale administrate în această cauză, reține că inculpatului îi aparține culpa exclusivă în producerea evenimentului rutier, întrucât acesta a încălcat prevederile art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, art.101 alin.3 lit.d din același act normativ și art. 120 alin.1 lit.j din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Astfel, potrivit art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, rezultă că „participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice și private”.
La art. 101 alin. 3 lit.d din același act normativ, se prevede: ”conducătorului de vehicul îi este interzis să circule pe sensul opus, cu excepția cazului în care efectuează regulamentar manevra de depășire”.
Mai mult, conform art. 120 alin. 1 lit.j din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, rezultă că „se interzice depășirea vehiculelor în următoarele situații: lit.j „ când din sens opus, se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii”.
Curtea nu a încuviințat efectuarea unei expertize auto care să stabilească dinamica producerii accidentului, câtă vreme chiar inculpatul din primul moment și de la primele declarații, a recunoscut integral condițiile de săvârșire a evenimentului rutier, recunoașteri care s-au coroborat perfect cu probele testimoniale și cele scrise administrate în cauză, respectiv cu declarațiile martorilor G. S., P. D. M., B. V. L. și A. I. G., și cu declarațiile părților civile S. G. V., S. C. G. și cu procesul-verbal de cercetare la fața locului.
Așa fiind, nu se poate reține apărarea inculpatului din recurs, în sensul constatării vreunei culpe a părților civile în producerea evenimentului rutier.
Pentru motivele ce preced, este exclusă vreo culpă a victimelor în producerea accidentului rutier, acesta având loc datorită modului de rulare a inculpatului pe drumurile publice și a nerespectării dispozițiilor legale prevăzute în OUG nr. 195/2002, la care s-a făcut referire mai sus.
Potrivit art. 69 C.proc.pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declarațiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susținerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.
Chiar și în acest context, instanța are facultatea, iar nu obligația de a reține declarațiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declarațiile pot servi” iar nu „servesc” doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.
Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului din fața Curții, sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecințele penale ale faptei sale, fiind vădite pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.
Dând sens și dispozițiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța de recurs a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Deși inculpatul a revenit în fața Curții asupra recunoașterilor făcute la organul de urmărire penală, afirmând că trebuie reținută și culpa concurentă a părților civile, sau exclusivă a acestora, susținerile sale, nu au suport probator.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
Și latura civilă a primit o judicioasă rezolvare, instanța de fond la stabilirea daunelor morale având în vedere o . criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de părțile civile pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Sumele de bani stabilite de judecătorie ca daune morale, au pe de o parte efecte compensatorii, iar pe de altă parte, rezultă că ele nu constituie amenzi excesive pentru inculpat și nici venituri nejustificate pentru cei care le-au suferit.
Așa fiind, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art. 385 ind.15 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Cu privire la recursul părților civile:
- Referitor la solicitarea părții civile S. I. G.
V. de schimbare a încadrării juridice din art. 184 alin.1 și 3 C.penal în art. 184 alin.2 și 4 C.penal, întrucât sunt prezente consecințele „sluțirii”, prezentând la nivelul feței mai multe cicatrici, care îi afectează înfățișarea normală, cu caracter permanent, Curtea reține următoarele:
Constatarea producerii sluțirii, trebuie determinată nu numai în raport de semnificația curentă a acestei noțiuni, adică mutilare, schilodire, desfigurare, cu consecința creerii aspectului hidos, pocit, respingător, foarte urât, ci și ținându-se seama de echivalența ce se poate da noțiunii respective, prin comparare cu celelalte urmări grave la care se referă textul de lege menționat. Ori, pentru a fi echivalată cu vătămarea ce a avut ca urmare pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, producerea unei infirmități permanente fizice sau psihice, gravitatea vătămării cauzate, trebuie determinată, numai pe baza evaluării tuturor modificărilor survenite în structura anatomică a victimei.
Pentru a se determina cât mai exact prejudiciul estetic adus fizionomiei persoanei vătămate prin existența cicatricilor, mai pot fi avute în vedere și unele criterii specifice, cum ar fi vârsta, sexul sau profesia acesteia. Evident, la stabilirea împrejurării dacă cicatricile au avut ca efect sluțirea părții civile, trebuie să se aibă în vedere, cu prioritate, gravitatea concretă a rezultatului imediat produs prin accidentul de circulație.
Din probele dosarului rezultă fără echivoc că această parte civilă este în prezent în vârstă de 34 de ani, de sex masculin, având un loc de muncă, anterior producerii accidentului.
Curtea reține că, pentru a se putea hotărî dacă prin vătămarea corporală s-a cauzat părții vătămate o sluțire, este necesar să se stabilească, să se constate, printr-un act medico-legal complet, cu concluzii precise, dacă alterarea înfățișării fizice a acesteia, îi creează un aspect neplăcut, constituind un prejudiciu estetic.
Din raportul de expertiză medico-legală depus la dosar fila 74 u.p., rezultă că la 4.02.2011, recurentul S. I. G. V. „prezintă un prejudiciu estetic, prin cicatricile de la nivelul feței, al cărui caracter definitiv – corespunzător noțiunii medico-legale de sluțire - poate fi apreciat, numai după epuizarea tuturor mijloacelor de tratament, inclusiv chirurgie plastică și reparatorie”.
Având în vedere că în prezent părții civile nu i s-a stabilit cu caracter definitiv, că prezintă un prejudiciu estetic, permanent și ireversibil, printr-un act medico-legal, Curtea nu va accepta schimbarea încadrării juridice, la acest moment procesual.
Curtea reține că, dacă partea civilă recurentă, în viitor, trebuie să suporte noi operații estetice, pentru corectarea cicatricilor de la nivelul feței, urmări ale evenimentului rutier, contravaloarea acestora precum și a daunelor morale generate de noile intervenții chirurgicale, va putea fi cerută pe calea unei acțiuni civile separate, scutită de taxă de timbru, faptul generator constituindu-l infracțiunea comisă de inculpatul B. V..
Referitor la motivul de recurs, vizând majorarea daunelor morale pentru partea civilă S. I. G. V. de la suma de 150.000 lei la suma de 300.000 lei, iar pentru partea civilă S. C. G. de la suma de 180.000 lei la suma de 500.000 lei, raportat la traumele fizice și psihice de excepție, încercate de victimele accidentului de circulație produs de inculpatul B. V., Curtea reține următoarele:
CEDO reamintește că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părți, determină statul de a pune capăt acelei încălcări și de a elimina consecințele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecințelor acestei încălcări, art.41 din Convenția Europeană conferă Curții competența de a acorda o reparație în favoarea părții vătămate. Printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunță în materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din pretinsa încălcare, și prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor și a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum și din alte pagube nemateriale. (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004).
De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincția între prejudiciul material și cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună. (cauza Comingersoll împotriva Portugaliei CEDO 2000).
Conform jurisprudenței Curții Europene, partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material și moral în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum și caracterul rezonabil al cuantumului.
Referitor la daunele morale, cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din art. 1391 din actualul Cod civil (repararea daunelor morale).
Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.
Răspunderea civilă delictuală nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită (art.14 C.proc.pen.).
În privința părților civile S. și S., Curtea constată că victimele unor infracțiuni de natura celei comise de inculpatul B., au dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin vătămări corporale aduse sănătății lor, acest prejudiciu constând în suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat de pe urma faptului ilicit.
Astfel, victima S. C. G., o persoană în vârstă de 40 ani, a fost supusă unor intervenții chirurgicale, ca urmare a fracturilor suferite, a fost spitalizată o lungă perioadă de timp, a necesitat pentru vindecare 100 de zile îngrijiri, după care s-a aflat în tratament medical, în cursul căruia a continuat să aibă dureri.
Partea civilă a suferit în urma accidentului cauzat de inculpat „politraumatism prin accident rutier, fractură cap femural drept; fractură rotulă stângă; luxație coxo-femurală dreaptă; excizia fragmentelor libere intraarticulare; osteosinteză la rotula stângă cu două broșe și un hobanaj”.
Astfel, victima S. I. G. V. o persoană în vârstă de 34 de ani, a suferit în urma accidentului cauzat de inculpat, leziuni traumatice constând în echimoze, plăgi, hematoame, precum și fractură cu deplasare apofize transverse pe partea stângă L1 și L2; un hemoperitoneu minim și o colecție pleurală bilaterală, ce au necesitat pentru vindecare 35 de zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice potrivit actului medico-legal depus la dosar la 4.02.2011, nu au pus în primejdie viața victimei, iar aceasta nu prezintă o infirmitate fizică posttraumatică.
Această parte civilă prezintă însă un prejudiciu estetic, datorită cicatricilor de la nivelul feței, al cărui caracter definitiv, corespunzător noțiunii de sluțire, poate fi apreciat, după epuizarea tuturor mijloacelor
de tratament, inclusiv chirurgie plastică și reparatorie.
Internarea în spital, conștiința de a fi bolnav, suferința de a fi privat de o viață normală corespunzătoare vârstei, implică și o suferință psihică, ce presupune, de asemenea, o compensație, și anume sub forma unor daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial ce l-a cauzat victimelor.
Curtea, examinând atât probele testimoniale cât și cele științifice atașate cauzei, constată că părțile civile S. și S. au suferit un prejudiciu corporal, atât unul de agrement, cât și unul estetic care reclamă o compensație corespunzătoare, aceasta cu rostul de a le alina victimelor, pe cât posibil, suferințele încercate, atât ca o consecință directă a vătămării, cât și pe acelea ce le vor suporta în viitor, decurse din starea de infirmitate în care au ajuns.
Perceperea de către victime a desfigurărilor suferite sau a cicatricelor în zona feței și a gambelor, este cauza suferințelor psihice.
Fotografiile victimelor atașate dosarului, atât înainte cât și după accident, justifică constatarea împrejurării că ele au suferit un prejudiciu estetic real, condiții în care acordarea daunelor morale, a fost bine apreciată de către prima instanță, cuantumul acestora urmând a fi menținut de către Curte, ca judicios stabilit.
Așadar, Curtea reține că prin infracțiunea săvârșită, este neîndoielnic, că inculpatul B. V., a determinat supunerea părților civile S. și S., nu numai la traume fizice și psihice excepționale, dar și la unele prejudicii estetice, care, chiar cu efectuarea în viitor a unor operații de profil, le limitează accesul la o viață socială și afectivă normală, potrivit vârstei și intereselor lor.
Curtea reține că daunele morale stabilite trebuie să aibă efecte compensatorii și nu să constituie amenzi excesive pentru autorii prejudiciilor și nici venituri nejustificate pentru victimele accidentelor. Așa cum se arată în literatura de specialitate „sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să poată fi calificate numai ca despăgubiri”.
Astfel, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatului și prejudiciul nepatrimonial încercat de părțile civile, Curtea apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică, corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern și exigențelor art.3 din Protocolul nr.7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, astfel că va respinge ca nefondat recursul părților civile, în baza art. 385 ind. 15 pct.1 lit.b C.proc.pen., neonorându-le plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1.500 lei.
Curtea apreciază astfel că, sumele acordate de către judecătorie cu titlu de daune morale, părților civile, vor constitui o compensare rezonabilă a traumei psihice de excepție încercate de acestea, ca efect al faptei inculpatului.
În baza art. 192 alin. 2 C.proc.pen., recurenții: B. V., părțile civile S. C. G., S. I. G. V. și asigurătorul S.C. C. ASIGURĂRI SA SIBIU vor fi obligați să achite statului suma de câte 250 lei cheltuieli judiciare, fiecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul B. V., părțile civile S. C. G., S. I. G. V., asiguratorul S.C. C. ASIGURARE S.A. SIBIU împotriva sentinței penale nr. 181 din 1 noiembrie 2013 a Judecătoriei Huedin.
Obligă pe recurenți să plătească în favoarea statului suma de câte 250 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
G. V. D. P. - S. S.
GREFIER
D. S.
Red. D.P./C.C.
2 ex./21.01.2014
Jud.fond.- D. O. C.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 109/2014.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 33/2014.... → |
|---|
