Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Încheierea nr. 466/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 466/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 12-08-2014 în dosarul nr. 3975/117/2014/a2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.466/2014
Ședința camerei de consiliu din 12 august 2014
JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ: D. P.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciu Teritorial Cluj reprezentat prin PROCUROR – A. C.
S-au luat spre examinare contestațiile formulate de inculpații C. C. V. și P. R. V. împotriva încheierii penale nr.196/CC din 4 august 2014 dată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Cluj, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. C. V. în stare de arest, asistat de apărători aleși av.T. C. și Burzo A. T. și inculpatul P. R. V. în stare de arest, asistat de apărători aleși av.P. Anatol și Cosea C. G. C., toți avocați din cadrul Baroului Cluj, cu delegațiile la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul ales al inculpatului P. R. V. depune la dosar un memoriu și o caracterizare a inculpatului, care solicită a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Întrebați fiind de către instanță, inculpații C. C. V. și P. R. V. arată că își mențin contestațiile formulate și doresc să dea declarație în fața Curții de Apel Cluj.
Curtea, procedează la audierea inculpaților C. C. V. și P. R. V., depozițiile acestora fiind consemnate în procesele verbale aflate la dosar filele 45-46 dosar.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul ales al inculpatului C. C. V., av.Burzo A. T. solicită admiterea contestației și, în consecință, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu altă măsură restrictivă, respectiv controlul judiciar sau arestul la domiciliu, apreciind că în speță sunt întrunite condițiile pentru luarea uneia dintre aceste măsuri preventive.
Totodată, având în vedere împrejurările prezentei cauze, apreciază că oricare dintre măsurile preventive solicitate este suficientă pentru a garanta împlinirea scopului măsurilor preventive astfel cum este prevăzut în C.pr.pen.
În acest sens, solicită a se constata că numeroasele acte materiale reținute în sarcina inculpatului, au constat în a transmite mesajele telefonice pe care le-a primit la rândul său pe linie ierarhică. In alte situații, acțiunile și intervențiile telefonice ale inculpatului C. nu au avut ca și rezultat neaplicarea sancțiunilor contravenționale aferente împrejurărilor din acel moment, ci eventual neaplicarea unor sancțiuni complementare. Totodată, menționează faptul că inculpatul nu a avut nici un beneficiu în urma activităților desfășurate. Solicită a se avea în vedere că susținerea din actul de sesizare al instanței conform căreia inculpatul a purtat discuții cu reprezentantul societății în vederea angajării soției sale, a fost o simplă discuție, fără vreo obligație din partea părților.
In ce privește suma de bani pe care martorul P. C. i-a acordat-o cu titlu de împrumut inculpatului C. C., solicită a se avea în vedere că aceasta a fost acordată ca urmare a relației de amiciție care exista între cei doi, împrumutul fiind realizat prin virament bancar tocmai pentru a nu exista nici un fel de suspiciune cu privire la natura și destinația acestuia. De asemenea, împrumutul a fost restituit tot prin virament bancar, astfel că nu poate fi reținut ca reprezentând un folos pe care inculpatul l-ar fi obținut în urma activității infracționale desfășurate.
In ce privește încadrarea juridică a faptelor imputate și împrejurarea că inculpatul nu și le-a asumat întru totul nu consideră că este un motiv pentru care instanța să refuze eliberarea din detenție a inculpatului, acesta fiind un atribut ce revine instanțelor de judecată care trebuie să stabilească corecta încadrare juridică.
De asemenea, arată că în cauză mai este cercetat inculpatul D. R. care are o situație aproximativ identică din punct de vedere juridic cu a inculpatului C.. Faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru un număr mai mic de acte materiale săvârșite nu ar trebui să comporte o relevanță atât de mare în ceea ce privește regimul măsurilor preventive.
Încă de la formularea propunerii de arestare preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, a considerat că această măsură nu se impune, respingând propunerea de arestare formulată de parchet, optând pentru măsura arestului la domiciliu. Mai mult, la 17 zile după ce s-a luat măsura arestului preventiv față de inculpat, din nou Tribunalul Cluj a admis o cerere formulată de inculpat de înlocuire a măsurii optându-se din nou pentru măsura arestului la domiciliu. Apreciază că dacă situația acestui inculpat a comportat discuții încă de la debutul acestui dosar iar unele instanțe au considerat măsura arestului preventiv ca fiind mult prea drastică raportat la situația sa particulară, în acest moment se impune înlocuirea acesteia.
Consideră și că termenul de 2 luni poate reprezenta un termen rezonabil, suficient pentru ca urmărirea penală să fie finalizată și întreg probatoriu să fie administrat fără nici un fel de eventuale intervenții din partea inculpatului.
Apreciază că în această etapă procesuală a camerei preliminare, nu este necesară menținerea în stare de arest a inculpatului motiv pentru care solicită cercetarea acestuia în stare de libertate.
Solicită a se avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care este o persoană tânără, absolvent a două facultăți, studii teologice, nu are antecedente penale și provine dintr-o familie bine organizată.
Apărătorul ales al inculpatului C. C. V., av.T. C., având în vedere că oricând în cursul procesului penal instanța poate să înlocuiască o măsură preventivă cu alta dacă consideră că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai puțin restrictivă respectiv controlul judiciar sau arestul la domiciliu, apreciind că nu există argumente care să împiedice măsura arestului preventiv cu o altă măsură preventivă.
Apărătorul ales al inculpatului P. R. V., av.P. Anatol, solicită a se observa faptul că analizând cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu s-a constatat că perioada rezonabilă de arest preventiv nu este îndeplinită.
Pe de altă parte, instanța de fond apreciază că acele condiții prev.de art.242 al.2 sunt îndeplinite și chiar le analizează pe fiecare în parte spunând că dacă nu ar fi trecut așa de puțin timp de la momentul la care s-a luat măsura arestului preventiv, se putea discuta de o admitere a acestei cereri întrucât condițiile sunt îndeplinite.
Apreciază că în mod greșit instanța nu a analizat din ce perspective măsura arestului la domiciliu nu poate fi primită de către instanță în momentul respectiv, chiar și în condițiile în care acele dispoziții sunt îndeplinite.
Instanța de judecată a apreciat că măsura arestului la domiciliu nu ar fi în concordanță cu buna desfășurare a procesului penal și se raportează la existența unui pericol pentru ordinea publică, în condițiile în care s-ar crea o stare de insecuritate pentru membrii comunității în cazul în care s-ar fi dispus cercetarea unei persoane cu o altă măsură preventivă.
Din analiza hotărârii pronunțate de Tribunalul Cluj constată că instanța se bazează pe comportamentul pe care îl va avea inculpatul ulterior, fără să arate la ce anume face referință.
Apreciază ca instanța nu a analizat posibilitatea luării unei alte măsuri și prin jurisprudența exprimată de CEDO în multiplele soluții invocate în cuprinsul memoriului depus la dosar.
Susține că judecătorul trebuie să analizeze faptele descrise în rechizitoriu dar totodată și situația personală a inculpatului care poate justifica luarea unei alte măsuri, care să ducă la realizarea scopului măsurii preventive.
Solicită a se analiza în ce măsură respingerea cererii inculpatului poate fi justificată de instanța de fond și prin prisma analizei dispozițiilor date de CEDO într-o asemenea situație.
Apărătorul ales al inculpatului P. R. V., av.C. C. G. susține că analizând în concret situația cauzei și atitudinea inculpatului constată că nu este necesară privarea sa de libertate, aceasta putând fi înlocuită.
Solicită a se avea în vedere atitudinea de recunoaștere și regret a inculpatului care a dat numeroase declarații și explicații cu privire la faptele imputate. Împrejurarea că prima instanță reține că atitudinea inculpatului nu este de recunoaștere a faptelor apreciază că este greșită întrucât inculpatul a arătat că regretă că a săvârșit faptele penale și faptul că datorită acestora se află în prezent în arest preventiv.
Apreciază că în acest moment nu mai este oportună măsura arestului preventiv, având în vedere că din datele de la dosar nu rezultă nici o probă sau indiciu conform căruia inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, că s-ar sustrage de la judecată sau că ar influența vreun martor ori că buna desfășurare a procesului penal nu s-ar desfășura în condiții normale.
Având în vedere și problemele personale ale inculpatului, susține că este oportun a se considera că măsura arestului este deosebit de gravă și nu este necesară.
În consecință, solicită admiterea contestației și a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public, în baza art.425/1 al.7 pct.1 lit.b C.pr.pen., rap. la art.242 și 205 C.pr.pen., solicită respingerea contestațiilor formulate de inculpați și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că de la momentul primelor propuneri de măsuri preventive și până în prezent, toate instanțele care au soluționat, cercetat și verificat condițiile de luare a măsurii arestului preventiv în ceea ce-l privește pe inculpatul P. R. V. și de Curtea de Apel Cluj în mod concordant și constant în ceea ce-l privește pe inculpatul C. C. V., au constatat că nu este necesară și nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.242 al.2 C.pr.pen. pentru a se ajunge la concluzia necesității înlocuirii măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar.
În acest sens s-a avut în vedere atât prevederea procedurală din actualul cod de procedură dar și cerințele CEDO exprimate prin art.5, s-au analizat condițiile de luare a măsurii arestului preventiv respectiv de menținere a măsurii arestului preventiv și s-a concluzionat definitiv și irevocabil că sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea măsurii arestului preventiv, așa încât nu apreciază că se impune a discuta asupra aspectelor ce țin de condițiile de luare a măsurii arestului preventiv.
Asupra art.242 al.2 C.pr.pen., și asupra incidenței acestuia în privința celor doi inculpați, instanțele s-au pronunțat și au analizat de fiecare dată concluzionând că, condițiile formale cerute prin prima teză a art.242 al.2 sunt îndeplinite, respectiv sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea măsurii arestului la domiciliu sau a măsurii controlului judiciar, neexistând vreo interdicție formală și principială pentru dispunerea unei asemenea măsuri. În continuare, instanțele de judecată au analizat dacă sunt incidente cerințele din teza II-a respectiv dacă raportat la circumstanțele și împrejurările concrete ale cauzei și raportat la conduita inculpaților, ținând seama de gravitatea acuzațiilor aduse acestora, măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar apare ca fiind suficientă în raport de măsura arestului preventiv.
S-a concluzionat că nu este îndeplinită aceasta din urmă condiție, respectiv a suficienței măsurii mai ușoare, argumentat și motivat raportat la circumstanțele reale ale acestei spețe, concluzionându-se în mod judicios că circumstanțele personale invocate de apărare, pe de o parte nu trebuie avute în vedere la momentul luării acestei decizii a înlocuirii arestului preventiv cu arestul la domiciliu iar pe de altă parte, ele sunt analizate și au fost analizate la momentul luării măsurii arestului preventiv întrucât de toate aceste circumstanțe se ține seama pe parcursul judecății.
Concluzionând, arată că atâta vreme cât în situația stabilirii pe baza unor probe suficiente care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată sunt caracterizate în concret de un grad de pericol social ridicat și este reflectat prin probele administrate, ingerința produsă de organul judiciar în viața privată, lezarea intereselor personale ale inculpaților nu mai este una arbitrară ci este justificată de existența unor date și probe care să justifice reacția organului judiciar pentru a se ajunge la o bună desfășurare a procesului penal în toate fazele sale iar, pe de altă parte, pentru înlăturarea unei stări de pericol pe care faptele au creat-o care este de asemenea stabilită și constatată de fiecare instanță care a analizat această cauză.
În consecință, apreciază că cererile de înlocuire nu sunt fondate astfel că se impune respingerea contestațiilor, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul ales al inculpatului C. C. V., av.T. C., în replică, arată că legiuitorul impune să se facă noi evaluări periodice. Pe de altă parte, interpretările obiective trebuie făcute și în favoarea inculpatului.
Apărătorul ales al inculpatului P. R. V., av.C. C. G. în replică arată că în momentul în care dosarul a fost trimis în camera preliminară motivarea instanței a fost în sensul că există suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit fapte penale iar, pe de altă parte, că se impune menținerea ordinii publice, fără a se aduce vreun argument în acest sens.
Inculpatul C. C. V. având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorilor săi. Solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv, susținând că va respecta toate obligațiile impuse în sarcina sa.
Inculpatul P. R. V. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, susținând că va respecta toate obligațiile impuse în sarcina sa.
JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ
Asupra contestațiilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că judecătorul de cameră preliminară în baza art. 348 alin. 1 rap. la art. 242 alin. 2 din Codul de procedură penală, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulată de inculpatul P. R. V., fiul lui A. și A., născut la data de 29.10.1979, CNP_.
În baza art. 348 alin. 1 rap. la art. 242 alin. 2 din Codul de procedură penală a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu formulată de inculpatul C. C. V., fiul lui V. și M., născut la data de 28.02.1982, CNP_.
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală a obligat pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul de cameră preliminară a reținut în fapt că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 29.07.2014, sub dosar nr._, inculpatul C. C. V. a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv luate față de acesta, în faza de contestație, prin Încheierea penală nr. 72/16.06.2014 a Curții de Apel, în principal cu măsura controlului judiciar, iar în subsidiar cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, motivând în esență că sunt întrunite condițiile pentru luarea oricăreia dintre măsurile preventive mai ușoare, că oricare dintre acestea ar fi suficientă pentru realizarea scopului măsurilor preventive din speță, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, că inculpatul prezintă suficiente garanții, raportat la persoana sa și la circumstanțele comiterii faptelor de care este acuzat, că, lăsat în libertate, se va prezenta la solicitarea organelor judiciare ori de câte ori i se va solicita, invocând jurisprudența CEDO în cauzele C. c/a României, Scundeanu c/a României, Lettelier c/a Franței, Dinler c/a Turciei, Becciev c/a Moldovei. S-a arătat de asemenea, că perioada petrecută în arest preventiv și arest la domiciliu începând cu data de 06.06.2014 este suficientă în situația inculpatului, putând fi considerată perioadă rezonabilă pentru menținerea inculpatului în arest în condițiile în care, inculpatul D. R. I., acuzat de fapte similare, este liber și nu s-a luat față de el nici cea mai ușoară dintre măsurile preventive. Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, a dat declarații ample în legătură cu modul cum a perceput el desfășurarea evenimentelor, crezând că acționează în limitele legii, a intervenit la solicitarea superiorilor săi, nu a obținut foloase patrimoniale sau nepatrimoniale, neexistând constituire de parte civilă din partea ISCTR, prin urmare și gravitatea faptelor este una mică. Arestul preventiv nu este proporțional cu gravitatea acuzației și acest lucru ar fi relevat și de împrejurarea că judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Cluj a respins propunerea de arestare preventivă în ce privește pe acest inculpat, luând inițial măsura arestului la domiciliu. Inculpatul este absolvent a două facultăți, este căsătorit, are un copil minor în întreținere, are domiciliu stabil și se bucură de apreciere în rândul comunității și anturajului din care face parte.
La data de 01.08.2014 a formulat cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv luate prin Încheierea penală nr. 127/05.06.2014 a Tribunalului Cluj cu măsura preventivă a arestului la domiciliu și coinculpatul din aceeași cauză P. R. V., cerere care a fost depusă la dosarul inițial, anterior menționat. În motivarea cererii s-a arătat că etapa urmăririi penale a fost epuizată, s-a întocmit rechizitoriul toate probele fiind administrate, iar dosarul se află în prezent în etapa camerei preliminare. Epuizarea probatoriului face ca măsura să fie inutilă și ineficientă, examinarea probelor administrate în cauză și a datelor despre persoana inculpatului ducând indubitabil la concluzia că măsura preventivă a arestului la domiciliu este proporțională cu gravitatea acuzației și suficientă pentru realizarea scopului măsurilor preventive. S-a invocat o amplă jurisprudență a CEDO în cauzele contra României, precum și împrejurarea că, în privința inculpatului, nu există niciunul dintre riscurile acceptate de CEDO pentru menținerea în stare de detenție a unei persoane. În cauză, judecătorul de drepturi și libertăți nu ar fi menționat la modul concret ce fel de pericol pentru ordinea publică sau pentru climatul de stabilitate socială bazat pe supremația legii și respectarea necondiționată și liber consimțită a acesteia ar crea lăsarea în libertate a inculpatului.
Analizând cererile formulate de inculpați, judecătorul de cameră preliminară a constatat că acestea nu sunt fondate pentru următoarele:
Potrivit art. 242 alin. 2 din Codul de procedură penală măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la ar. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - S. Teritorial Cluj, înregistrat la instanță la data de 11.07.2014, sub număr unic de dosar_ 14, au fost trimiși în judecată inculpații: P. R. V., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu comis în formă continuată cu obținere de foloase necuvenite, prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012 rap. la art. 297 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., ce include actele materiale comise în perioada august 2012 - mai 2014 (40 de acte materiale), permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, prev. de art. 12 lit. b din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., desfășurarea de activități ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 12 lit. a din Legea nr.78/2000, fals intelectual în forma participației improprii, prev. de art.52 alin.3 rap. la art.321 C.pen., șantaj, prev. de art. 207 alin. 1 și 3 C.pen. și luare de mită, prev. de art. 289 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea nr.78/2000, modificată prin Legea nr.187/2012, cu aplicarea art. 5 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.; C. C.-V., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu comis în formă continuată cu obținere de foloase necuvenite, prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012 rap. la art. 297 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., ce include actele materiale comise în perioada 2013 – 21 mai 2014 (39 de acte materiale) și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, prev. de art. 12 lit. b din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. și art.38 alin.1 C.pen.
Sub aspectul stării de fapt s-a reținut, în esență, în ceea ce-l privește pe inculpatul P. R.-V., în calitate de inspector șef teritorial al ISCTR-IT 4 (Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier – Inspectoratul Teritorial 4 ce include în sfera de competență teritorială județele A. Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj. Maramureș, Satu M. și S.), în perioada august_14, singur sau împreună cu inculpații C. C.-V. și D. I.-R., în mod repetat dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale (40 de acte materiale), contrar atribuțiilor legale și de serviciu, a intervenit în activitatea de control desfășurată de către inspectorii din subordine, determinând încălcarea normelor legale privind constatarea și sancționarea faptelor contravenționale săvârșite la regimul transportului rutier, cu consecința producerii de urmări patrimoniale și vătămării grave a intereselor legale ale ISCTR, fiind obținute totodată foloase necuvenite. În perioada 2013-2014, în mod repetat, inculpatul P. R.-V. a permis accesul unor persoane neautorizate (operatori de transport supuși controlului) la date și informații nedestinate publicității privind data, locul și intervalul orar de desfășurare a acțiunilor de control în trafic ori informații care permit identificarea autorului sesizării ce a întemeiat activitatea de control realizată în cursul lunii februarie 2014 la S.C. „Valtrans Impex” S.R.L., în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine și pentru operatorii de transport. În perioada iunie 2012 și până în prezent, în timpul exercitării funcției de inspector șef teritorial al ISCTR-IT4, funcție ce implică exercițiul autorității de stat, inculpatul P. R.-V. a desfășurat activități comerciale ca acte de comerț, incompatibile cu funcția și însărcinările îndeplinite, activități constând în administrarea și conducerea S.C „Universal Auto Special” S.R.L., S.C. „UAS Service” S.R.L., S.C. „Universal Inspecții” S.R.L. și S.C. „Mm Itp Test” S.R.L., obținând în acest mod foloase patrimoniale. La data de 21 mai 2014, inculpatul P. R.-V., în calitate de inspector șef teritorial al ISCTR-IT 4, l-a determinat pe inspectorul Palyi K. I. F. să întocmească procesul-verbal de sancționare contravențională . nr._ consemnând necorespunzător realității încălcarea de către S.C. „Tel Drum” S.A. A. a prevederilor art. 5 pct. 25 din H.G. nr.69/2012, cu consecința aplicării unei amenzi în cuantum de 250 lei. În cursul lunii martie 2014, inculpatul P. R.-V. a constrâns persoana vătămată C. C.-H. prin amenințarea cu demiterea din funcția de inspector coordonator județean al I.C.J. A. (Inspectoratul de Control Județean A.) să anuleze nota de control întocmită la data de 27.03.2014 de către inspectorii din cadrul I.C.J. A., în cuprinsul căreia se rețin încălcări ale obligației de echipare cu tahograf și limitator de viteză a vehiculului deținut de către Școala Gimnazială Bistra, jud. A., constrângere căreia persoana vătămată nu i-a dat curs, acțiuni ce au urmărit obținerea în mod injust de avantaje nepatrimoniale pentru sine (menținerea în funcția de conducere) și respectiv de foloase materiale pentru unitatea școlară. În sfârșit, la data de 9 decembrie 2013 a pretins martorilor denunțători C. Eronim-Ș. și M. C.-D. să plătească pe seama și în numele său suma de 1.500 lei cu titlu de contribuție în susținerea financiară a acțiunii desfășurate de Partidul Național Liberal prin biroul parlamentarului E. U., pentru ca în calitatea sa de inspector șef teritorial al ISCTR să acorde ajutor S.C. „Fany Prestări Servicii” S.R.L. în activitatea de control desfășurată de inspectorii din subordine și pentru susținerea intereselor firmei în obținerea de trasee pentru transportul metropolitan.
Referitor la inculpatul C. C.-V. s-a reținut, în esență, că, în calitate de inspector coordonator al I.C.J. Cluj din cadrul ISCTR-IT 4, în perioada_14, singur sau împreună cu inculpații P. R.-V. și D. I.-R., în mod repetat dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale (39 de acte materiale), contrar atribuțiilor legale și de serviciu, a intervenit în activitatea de control desfășurată de către inspectorii din subordine ori a celorlalți inspectori din cadrul inspectoratului teritorial, determinând încălcarea normelor legale privind constatarea și sancționarea faptelor contravenționale săvârșite la regimul transportului rutier, cu consecința producerii de urmări patrimoniale și vătămării grave a intereselor legale ale ISCTR, fiind obținute foloase necuvenite (patrimoniale și nepatrimoniale) atât pentru sine cât și pentru alții. De asemenea, inculpatul C. C.-V., în calitate de inspector coordonator al ICJ Cluj din cadrul ISCTR-IT 4, în perioada 2013-2014, în mod repetat a permis accesul unor persoane neautorizate (operatori de transport supuși controlului) la date și informații nedestinate publicității privind data, locul și intervalul orar de desfășurare a acțiunilor de control în trafic ori informații care permit identificarea autorului sesizării ce a întemeiat activitatea de control realizată în cursul lunii februarie 2014 la S.C. „Valtrans Impex” S.R.L., în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine și pentru operatorii de transport.
Prin Încheierea penală nr. 127/05.06.2014 a Tribunalului Cluj s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului P. R. V. în temeiul art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal și s-a respins propunerea formulată în același sens de D. – ST Cluj față de inculpatul C. C. V. față de care s-a luat măsura preventivă a arestului la domiciliu. Curtea de Apel Cluj a admis prin Încheierea penală nr. 72/16.06.2014 contestația procurorului și a dispus și arestarea preventivă a inculpatului C., pe același temei.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul C. C. V. a mai formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv, admisă de Tribunalul Cluj, dar respinsă de Curtea de Apel Cluj în contestație, ultima verificare a măsurii arestului preventiv, ocazie cu care ambii inculpați au formulat cereri de înlocuire a măsurii arestului preventiv, având loc la data de 15.07.2014. Tribunalul Cluj a menținut măsura arestului preventiv și a respins cererile de înlocuire a acesteia cu o măsură preventivă mai ușoară, iar contestațiile inculpaților împotriva Încheierii penale nr. 177/15.07.2014 au fost respinse prin Încheierea penală nr. 417/22.07.2014 a Curții de Apel Cluj.
La aproximativ o săptămână de la această hotărâre inculpații formulează din nou cereri de înlocuire a măsurii arestului preventiv, însă niciunul dintre aceștia, prin intermediul apărătorilor lor, nu specifică ce anume s-a schimbat în ce privește starea de pericol pentru ordinea publică pe care, în opinia judecătorilor de până acum, o prezintă inculpații, de natură a permite înlocuirea măsurii arestului preventiv. În realitate, inculpații profită de perioada vacanței judecătorești și a concediilor de odihnă, când judecătorul de cameră preliminară titular este la rândul său în concediu și formulează cereri de înlocuire în ideea că, poate, vreunul dintre judecătorii aflați în instanță, în fiecare săptămână altul de permanență pe camera preliminară, va admite cererile. Evident că acest lucru nu este blamabil, dar formulând cererile la un interval de timp atât de scurt una față de cea anterioară respinsă, riscă să nu lase trecerea timpului să-și facă efectul și să atingă perioada rezonabilă de arest preventiv raportat la gravitatea faptelor ce li se impută. Amintim că potrivit jurisprudenței CEDO (cauza Lettelier c/a Franței) există fapte care, prin gravitatea lor deosebită, impun doar pentru acest considerent, pentru o perioadă de timp rezonabilă, menținerea arestului preventiv.
Desigur că inculpații încearcă să demonstreze atât personal, cât și prin intermediul apărătorilor lor bine pregătiți profesional, că gravitatea faptelor nu este una atât de mare încât doar arestul preventiv să fie proporțional cu aceasta. Însă, dacă se lecturează doar acuzațiile de abuz în serviciu din rechizitoriu, respectiv cele 40 de fapte de corupție imputate inculpatului P. R. V. și cele 39 de fapte imputate inculpatului C. C. V., de către orice persoană obiectivă, atunci este greu de crezut că, s-ar considera, că după doar o lună și jumătate sau două de arest preventiv măsura arestului preventiv nu mai este necesară sau proporțională cu gravitatea acestor fapte.
Primul lucru care „sare în ochi” lecturând probele de la dosar este corupția generalizată de la nivelul instituției conduse de cei doi inculpați, mai precis faptul că abuzurile s-au făcut nici măcar contra unor sume de bani ci pur și simplu doar pentru că puteau fi făcute și pentru că era atât de adânc înrădăcinat acest mod de lucru încât nimănui, de la inspector în trafic la șef, nu i-a trecut prin cap că: 1) e absolut ilegal ce se întâmpla în acea instituție și 2) că era absolut imoral și nedrept ca unii operatori de transport să poată să-și desfășoare activitatea după bunul plac, iar alții să plătească sume uriașe pentru a intra și a se menține în legalitate.
Inculpatul C. C. V. încearcă să acrediteze ideea că a acționat la ordinul superiorului său, coinculpatul P. R. V. și că nu și-a dat seama că sunt nelegale intervențiile pe care le făcea acesta prin intermediul său. Apărarea nu este însă cea mai bună, pentru că persoana care nu își dă seama că a trata preferențial unii transportatori, despre care nici măcar nu cunoaște ce „hibe” grave sau nu aveau în trafic, este nelegal, nu are ce să caute într-o funcție de la acel nivel. Pe de altă parte nici măcar nu corespunde adevărului că nu știa cât sunt de grave și nelegale încălcările, pentru că dacă nu ar fi știut nu era cazul să vorbească la telefon codificat atunci când făcea intervențiile. Raportat la această codificare, este absolut halucinant cum toți, dar absolut toți inspectorii sunați înțelegeau mesajele codificate provenite de la inculpați, cum și inculpații înțelegeau mesajele provenite de la „prietenii” care interveneau, indiferent că se vorbea de vremea probabilă, de salutări din diverse locații sau de loto. Acest lucru indică, din păcate, faptul că toți cei care lucrau în IS 4 știau că așa decurg lucrurile, astfel că intervențiile erau considerate absolut normale.
Realitatea împrejurării că din cauza neregularităților rămase nesancționate nu s-a întâmplat vreun accident grav nu poate fi verificată, pe de o parte, iar pe de altă parte nu este meritul inculpaților că nu s-a întâmplat vreun accident grav provocat de autovehiculele firmelor protejate.
Tot relativ la gravitatea faptelor arătăm faptul că atmosfera de lucru într-o astfel de instituție este insuportabilă pentru că niciunul dintre inspectorii de trafic nu are de unde să știe dacă își poate desfășura activitatea sau nu, cum să întocmească raportul sau procesul verbal de contravenție în așa fel încât „să fie bine”, știind că dacă nu execută ceea ce i se cere se poate trezi detașat la batalionul disciplinar S..
La rândul său, inculpatul P. R. V. încearcă să acrediteze ideea că, din punct de vedere tehnic oricare dintre intervențiile solicitate are o explicație din care să rezulte că el nu a făcut altceva decât să încerce să creeze un echilibru între inspectorii de trafic și operatorii de transport. Probabil că, implicat politic fiind, are impresia că într-o astfel de funcție așa trebuie să decurgă lucrurile, dar din exterior, din punctul de vedere al opiniei publice și al ordinii sociale nu pentru așa ceva a fost pus în acea funcție. Pentru că nu între doleanțele celor care l-au ajutat să acceadă politic în funcția deținută la ISCTR și respectarea obligațiilor de serviciu trebuie să creeze el un echilibru, așa cum de fapt pare că a făcut, ci pur și simplu trebuia să respecte legislația și obligațiile de serviciu și atunci nu ajungea în situația de a fi arestat. Dacă trebuie să plătească în acest mod pentru serviciile anterioare care i s-au făcut pentru a obține funcția atunci, un om cu coloană vertebrală și corect își dă demisia, evident înainte ca să intervină D.-ul. Și nu această instituție a distrus viața familială, profesională și cariera inculpatului ci, dacă s-a întâmplat așa, s-a întâmplat din cauza conduitei lui.
Judecătorul nu a putut să nu remarce că inculpatul P. R. V. nu conștientizează nici acum gravitatea faptelor sale și că regretele sale sunt pentru că a ajuns în arest nu pentru ceea ce a făcut, prin urmare comportamentul său procesual nu este unul care să poată fi reținut în favoarea sa și să impună înlocuirea arestului preventiv.
Este adevărat că există o diferență între faptele imputate inculpatului P. și cele imputate inculpatului C., însă aceasta este doar sub aspectul atitudinii diferite a inculpaților față de intervențiile pe care le făceau. Dacă inculpatul P. este cel care nu accepta ca vreunul dintre inspectori să nu-i respecte ordinele nelegale, având reacții exagerate dacă acest lucru se întâmpla, inculpatul C. este mai potolit și mai împăciuitor. Însă nu poate fi ignorat faptul că inculpatul P. a acționat în marea majoritate a cazurilor prin intermediul lui C. și că, fără contribuția acestuia, mare parte din fapte nu ar fi fost comise (sau ar fi găsit un alt executant). Reamintim că P. este învinuit de 40 de fapte de abuz în serviciu, existând și alte acuzații grave pe care instanța de fond le va analiza, iar C. de una mai puțin, respectiv de 39 de fapte, din care 22 comise de unul singur. În comparație cu acestea inculpatul D. R. I. are 18 fapte, dintre care doar 9 comise de unul singur. Este evident că există o diferență semnificativă între acuzațiile aduse lui C. și cele aduse lui D., de natură a crea diferența de tratament sub aspectul măsurilor preventive.
Nu în ultimul rând, în rechizitoriu există și acuzația că, în schimbul tratamentului favorabil acordat firmei martorului B. V., inculpatul C. C. V. a primit împrumut sumele de 1500 și respectiv 2000 lei, pe care nu le-a restituit. Chiar dacă împrumuturile au fost mai întâi și apoi intervențiile, martorul a arătat că a avut curajul să intervină pentru mașinile sale tocmai în considerarea împrumuturilor nerestituite, de care inculpatul C. a părut să uite. Prin urmare nu se poate afirma că nu există acuzații că inculpatul ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma intervențiilor.
În ceea ce privește garanțiile pe care le prezintă persoana inculpaților facem precizarea că acestea nu au contat atunci când s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv și nu au relevanță suficientă nici acum, pentru că din partea unor persoane care au două facultăți, care sunt doctorande, care au familie și domiciliu stabil și nu posedă antecedente penale, în funcțiile pe care le dețineau, inclusiv cea de consilier județean, nimeni nu se așteaptă să comită fapte de natura celor de care sunt acuzați.
În legătură cu cele 4 motive pentru care CEDO acceptă menținerea în arest (riscul ca lăsat în libertate acuzatul să comită noi infracțiuni, să se sustragă de la judecată, să încerce zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea probelor sau să se producă o puternică tulburare a ordinii sociale), în opinia judecătorului nu înseamnă că dacă nici unul dintre cele 4 riscuri nu este prezent în cazul inculpaților, aceștia trebuie automat puși în libertate. Nici unul dintre riscuri nu se referă la gravitatea acuzațiilor, dar așa cum am menționat, gravitatea faptelor poate constitui, potrivit jurisprudenței CEDO, motiv suficient pentru luarea măsurii arestului preventiv și menținerea ei pentru o perioadă rezonabilă, apreciată de la caz la caz.
Având în vedere cele de mai sus, considerând că perioada rezonabilă de arest preventiv în această cauză nu a fost atinsă și că, în ciuda îndeplinirii condițiilor pentru luarea măsurii arestului la domiciliu, această măsură nu este suficientă pentru realizarea scopului bunei desfășurări a procesului penal, în acest moment doar arestul preventiv fiind proporțional cu gravitatea acuzațiilor, în temeiul art. 242 alin. 2 din Codul de procedură penală s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de fiecare inculpat.
Este adevărat că gravitatea acuzațiilor va fi mereu aceeași, dar perioada rezonabilă de arest preventiv se va putea împlini chiar și în curând, după care, având în vedere și atitudinea procesuală a inculpaților, se va putea înlocui măsura arestului preventiv.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestații inculpații C. C. V. și P. R. V..
Apărătorul ales al inculpatului C. C. V., av.Burzo A. T. a solicitat admiterea contestației și, în consecință, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu altă măsură restrictivă, respectiv controlul judiciar sau arestul la domiciliu, apreciind că în speță sunt întrunite condițiile pentru luarea oricăreia dintre ele.
Apreciază că oricare dintre măsurile preventive solicitate este suficientă pentru a garanta cerințele prevăzute în art.202, art.215, art.218 și art.242 C.pr.pen.
În acest sens, solicită a se constata că numeroasele acte materiale reținute în sarcina inculpatului, au constat în a transmite mesajele telefonice pe care le-a primit la rândul său pe linie ierarhică. In alte situații, acțiunile și intervențiile telefonice ale inculpatului C. nu au avut ca și rezultat neaplicarea sancțiunilor contravenționale aferente împrejurărilor din acel moment, ci eventual neaplicarea unor sancțiuni complementare. Totodată, menționează faptul că inculpatul nu a avut nici un beneficiu în urma activităților desfășurate. Solicită a se avea în vedere că susținerea din actul de sesizare al instanței conform căreia inculpatul a purtat discuții cu reprezentantul societății, în vederea angajării soției sale, a fost o simplă conversație, fără asumarea vreunei obligații din partea părților.
Referitor la suma de bani pe care martorul P. C. i-a acordat-o cu titlu de împrumut inculpatului C. C., solicită a se avea în vedere că aceasta a fost remisă ca urmare a relației de amiciție care exista între cei doi, el fiind realizat prin virament bancar tocmai pentru a nu exista nici un fel de suspiciune cu privire la natura și destinația acestuia. De asemenea, împrumutul a fost restituit tot prin virament bancar, astfel că nu poate fi reținut ca reprezentând un folos pe care inculpatul l-ar fi obținut în urma activității presupus infracționale desfășurate.
In ce privește încadrarea juridică a faptelor imputate și împrejurarea că inculpatul nu și le-a asumat întrutotul, nu consideră că este un motiv pentru care instanța să refuze eliberarea din detenție a inculpatului, acesta fiind un atribut ce revine judecătorului fondului.
De asemenea, arată că în cauză mai este cercetat inculpatul D. R. care are o situație aproximativ identică din punct de vedere juridic cu a inculpatului C.. Faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru un număr mai mic de acte materiale săvârșite, nu ar trebui să aibă o relevanță atât de mare în ceea ce privește regimul măsurilor preventive.
Încă de la formularea propunerii de arestare preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, a considerat că această măsură nu se impune, respingând propunerea de arestare formulată de parchet, optând pentru măsura arestului la domiciliu. Mai mult, la 17 zile după ce s-a luat măsura arestului preventiv față de inculpat, din nou Tribunalul Cluj a admis o cerere formulată de inculpat de înlocuire a privării de libertate, optându-se din nou pentru arestul la domiciliu. Apreciază că dacă situația acestui inculpat a comportat discuții încă de la debutul acestui dosar, iar unele instanțe au considerat măsura arestului preventiv ca fiind mult prea drastică raportat la situația sa particulară, în acest moment se impune înlocuirea acesteia.
Consideră și că termenul de 2 luni poate reprezenta unul rezonabil suficient, pentru ca urmărirea penală să fie finalizată și întreg probatoriul să fie administrat fără niciun fel de eventuale intervenții din partea inculpatului.
Apreciază că în această etapă procesuală a camerei preliminarii, nu este necesară menținerea în stare de arest a inculpatului, motiv pentru care solicită cercetarea acestuia în stare de libertate.
Solicită a se avea în vedere și circumstanțele personale ale acestuia care este o persoană tânără, absolvent a două facultăți, are studii teologice, nu posedă antecedente penale și provine dintr-o familie bine organizată.
Apărătorul ales al inculpatului C. C. V., av.T. C., susține că oricând în cursul procesului penal, instanța poate să înlocuiască o măsură preventivă cu alta, dacă apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege. Solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai puțin restrictivă, respectiv controlul judiciar sau arestul la domiciliu, apreciind că nu există argumente care să împiedice luarea acestora.
Apărătorul ales al inculpatului P. R. V., av.P. Anatol solicită admiterea contestației și înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar sau cu cel la domiciliu, învederând că în mod eronat Tribunalul, nu a analizat din ce perspectivă măsura arestului la domiciliu nu poate fi primită de către instanță în momentul respectiv, chiar și în condițiile în care acele dispoziții sunt îndeplinite.
Instanța de judecată a apreciat că măsura arestului la domiciliu nu ar fi în concordanță cu buna desfășurare a procesului penal și s-a raportat la existența unui pericol pentru ordinea publică, în condițiile în care s-ar crea o stare de insecuritate pentru membrii comunității, în cazul în care s-ar dispune cercetarea unei persoane în stare de libertate.
Din analiza hotărârii pronunțate de Tribunalul Cluj se constată că instanța se bazează pe comportamentul pe care îl va avea inculpatul în viitor, fără să motiveze la ce anume face referire.
Apreciază ca instanța nu a analizat posibilitatea luării unei alte măsuri și prin jurisprudența exprimată de CEDO în multiplele soluții invocate în cuprinsul memoriului depus la dosar.
Susține că judecătorul trebuie să analizeze faptele descrise în rechizitoriu, dar totodată și situația personală a inculpatului, care poate impune luarea unei alte măsuri, care să ducă la realizarea scopului măsurii preventive.
Solicită a se analiza în ce măsură respingerea cererii inculpatului poate fi justificată de instanța de fond și prin prisma analizei dispozițiilor date de CEDO într-o asemenea situație.
Apărătorul ales al inculpatului P. R. V., av.C. C. G. solicită admiterea contestației, învederând că analizând în concret situația cauzei și atitudinea inculpatului, rezultă fără dubiu, că nu este necesară privarea sa de libertate.
În sprijinul acestui argument, solicită a se avea în vedere atitudinea de recunoaștere și regret a inculpatului care a dat numeroase declarații și explicații cu privire la faptele imputate.
Apreciază că în acest moment nu mai este oportună măsura arestului preventiv, având în vedere că din datele de la dosar nu rezultă nici o probă sau indiciu conform căruia inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, că s-ar sustrage de la judecată sau că ar influența vreun martor, ori că buna desfășurare a procesului penal ar fi perturbată.
Curtea examinând contestațiile formulate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Instanța de control judiciar în prealabil, reține că ambii inculpați au invocat motive identice în susținerea căilor de atac promovate, astfel că acestea vor fi examinate împreună:
După cum rezultă din examinarea normelor interne – procesual penale și constituționale, interpretate prin coroborare și prin prisma dispozițiilor art.5 din Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunța, iar garanțiile ce îl însoțesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestuia într-o societate democratică.
Față de principiul expus, rezultă cu necesitate că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate realiza o abatere de la principiul că nicio persoană nu poate fi privată de libertatea sa, au caracter derogatoriu, iar cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta, deoarece regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere, în orice mod și de orice intensitate a substanței dreptului, imprimă acestuia un caracter relativ.
Așa fiind, cazurile în care legea națională și normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme imperative și exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative și exhaustive.
Astfel, în jurisprudența sa, CEDO a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei – Hot.din 10 nov.1969; riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hot.din 27 iunie 1968); să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei Hot.din 10 nov.1969); sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, Hot.din 26 iunie 1991 și Hendriks împotriva Olandei, Hot.din 5 iulie 2007).
Pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Becciev împotriva Moldovei din 4 oct.2005). La fel este și cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuție din perspectiva art.5 în aceste circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, el nu poate fi considerat ca relevant și suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (Letellier citată anterior paragr.51).
Pe de altă parte, CEDO a statuat că, potrivit art.5 paragraf 3, autoritățile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanții în ceea ce privește prezentarea sa la proces.
Plecând de la jurisprudența CEDO, instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenței „pericolului pentru ordinea publică”, printre care reacția colectivă declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul personal al acestuia.
Totodată, instanțele naționale au mai stabilit că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o nouă infracțiune sau de reacția publică declanșată de faptele comise. Rezonanța în opinia publică, o anumită stare de nesiguranță generată de faptele comise sau aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidențiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noțiune care nu trebuie confundată cu cea de „pericol social al faptelor” comise.
D. înțelegând în maniera descrisă semnificația libertății și a privării de libertate se poate realiza în concret și în mod efectiv scopul esențial al reglementării dreptului la libertate, cel al protejării individului împotriva arbitrariului autorității.
Potrivit art. 202 NCPP măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice, din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Prin încheierea penală nr. 196 din 4 august 2014 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondată cererea de înlocuire a arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulată de către ambii contestatori.
Conform rechizitoriului D. S. Teritorial Cluj, înregistrat la instanță la data de 11.07.2014, sub număr unic de dosar_ 14, au fost trimiși în judecată inculpații:
P. R. V., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu comis în formă continuată cu obținere de foloase necuvenite, prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012 rap. la art. 297 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., ce include actele materiale comise în perioada august 2012 - mai 2014 (40 de acte materiale), permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, prev. de art. 12 lit. b din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.; desfășurarea de activități ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 12 lit. a din Legea nr.78/2000; fals intelectual în forma participației improprii, prev. de art.52 alin.3 rap. la art.321 C.pen.; șantaj, prev. de art. 207 alin. 1 și 3 C.pen. și luare de mită, prev. de art. 289 C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea nr.78/2000, modificată prin Legea nr.187/2012, cu aplicarea art. 5 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.;
C. C.-V., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu comis în formă continuată cu obținere de foloase necuvenite, prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012 rap. la art. 297 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., ce include actele materiale comise în perioada 2013 – 21 mai 2014 (39 de acte materiale) și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, prev. de art. 12 lit. b din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. și art.38 alin.1 C.pen.
Sub aspectul stării de fapt, prima instanță a reținut, că inculpatul P. R.-V., în calitate de inspector șef teritorial al ISCTR-IT 4 (Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier – Inspectoratul Teritorial 4 ce include în sfera de competență teritorială județele A. Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj. Maramureș, Satu M. și S.), în perioada august_14, singur sau împreună cu inculpații C. C.-V. și D. I.-R., în mod repetat, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, contrar atribuțiilor legale și de serviciu, a intervenit (40 de acte materiale), în activitatea de control desfășurată de către inspectorii din subordine, determinând încălcarea normelor legale privind constatarea și sancționarea faptelor contravenționale săvârșite la regimul transportului rutier, cu consecința producerii de urmări patrimoniale și vătămării grave a intereselor legale ale ISCTR, fiind obținute totodată foloase necuvenite.
În perioada 2013-2014, în mod repetat, inculpatul P. R.-V. a permis accesul unor persoane neautorizate (operatori de transport supuși controlului) la date și informații nedestinate publicității privind data, locul și intervalul orar de desfășurare a acțiunilor de control în trafic ori informații care permit identificarea autorului sesizării ce a determinat activitatea de control realizată în cursul lunii februarie 2014 la S.C. „Valtrans Impex” S.R.L., în scopul obținerii de foloase necuvenite, pentru sine și pentru operatorii de transport.
În iunie 2012, în timpul exercitării funcției de inspector șef teritorial al ISCTR-IT4, funcție ce implică exercițiul autorității de stat, inculpatul P. R.-V. a desfășurat activități comerciale ca acte de comerț, incompatibile cu funcția și însărcinările îndeplinite, activități constând în administrarea și conducerea S.C „Universal Auto Special” S.R.L., S.C. „UAS Service” S.R.L., S.C. „Universal Inspecții” S.R.L. și S.C. „Mm Itp Test” S.R.L., obținând în acest mod foloase patrimoniale. La data de 21 mai 2014, inculpatul P. R.-V., în calitate de inspector șef teritorial al ISCTR-IT 4, l-a determinat pe inspectorul Palyi K. I. F. să întocmească procesul-verbal de sancționare contravențională . nr._ consemnând necorespunzător realității încălcarea de către S.C. „Tel Drum” S.A. A. a prevederilor art. 5 pct. 25 din H.G. nr.69/2012, cu consecința aplicării unei amenzi în cuantum de 250 lei. În cursul lunii martie 2014, inculpatul P. R.-V. a constrâns persoana vătămată C. C.-H. prin amenințarea cu demiterea din funcția de inspector coordonator județean al I.C.J. A. (Inspectoratul de Control Județean A.) să anuleze nota de control întocmită la data de 27.03.2014 de către inspectorii din cadrul I.C.J. A., în cuprinsul căreia se rețin încălcări ale obligației de echipare cu tahograf și limitator de viteză a vehiculului deținut de către Școala Gimnazială Bistra, jud. A., constrângere căreia persoana vătămată nu i-a dat curs, acțiuni ce au urmărit obținerea în mod injust de avantaje nepatrimoniale pentru sine (menținerea în funcția de conducere) și respectiv de foloase materiale pentru unitatea școlară.
În 9 decembrie 2013 a pretins martorilor denunțători C. Eronim-Ș. și M. C.-D. să plătească pe seama și în numele său suma de 1.500 lei cu titlu de contribuție în susținerea financiară a acțiunii desfășurate de Partidul Național Liberal prin biroul parlamentarului E. U., pentru ca în calitatea sa de inspector șef teritorial al ISCTR să acorde ajutor S.C. „Fany Prestări Servicii” S.R.L. în activitatea de control desfășurată de inspectorii din subordine și pentru susținerea intereselor firmei în obținerea de trasee pentru transportul metropolitan.
Referitor la inculpatul C. C.-V. prima instanță a reținut că în calitate de inspector coordonator al I.C.J. Cluj din cadrul ISCTR-IT 4, în perioada_14, singur sau împreună cu inculpații P. R.-V. și D. I.-R., în mod repetat dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale (39 de acte materiale), contrar atribuțiilor legale și de serviciu, a intervenit în activitatea de control desfășurată de către inspectorii din subordine ori a celorlalți inspectori din cadrul inspectoratului teritorial, determinând încălcarea normelor legale privind constatarea și sancționarea faptelor contravenționale săvârșite la regimul transportului rutier, cu consecința producerii de urmări patrimoniale și vătămării grave a intereselor legale ale ISCTR, fiind obținute foloase necuvenite (patrimoniale și nepatrimoniale) atât pentru sine cât și pentru alții.
De asemenea, inculpatul C. C.-V., în calitate de inspector coordonator al ICJ Cluj din cadrul ISCTR-IT 4, în perioada 2013-2014, în mod repetat a permis accesul unor persoane neautorizate (operatori de transport supuși controlului) la date și informații nedestinate publicității privind data, locul și intervalul orar de desfășurare a acțiunilor de control în trafic ori informații care să permită identificarea autorului sesizării ce a întemeiat activitatea de control realizată în cursul lunii februarie 2014 la S.C. „Valtrans Impex” S.R.L., în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine și pentru operatorii de transport.
Potrivit art. 223 NCPP măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de cameră preliminară, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul a încercat să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert, sau să distrugă, să altereze ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul a exercitat presiuni asupra persoanei vătămate sau a încercat să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a comis cu intenție o
nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.
Potrivit alin. 2 al art. 223 NCPP măsura arestării preventive poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune de corupție, sau alte fapte penale pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către ambii inculpați a infracțiunilor pentru care sunt cercetați.
Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă.
Prin luarea acestei măsuri nu trebuie să se înțeleagă că inculpaților li se impută săvârșirea unor infracțiuni, ci că există probe și indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal. Ori, suntem în prezența indiciilor temeinice atunci când din datele existente în speță rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit fapta.
Referitor la existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice care să dovedească presupunerea rezonabilă că inculpații contestatori ar fi comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată sunt: declarațiile inculpaților din fața procurorului, care se coroborează cu declarațiile părții vătămate C. C., cu conținutul proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, cu procesele verbale de consemnare a activităților de supraveghere tehnică operativă, declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală și menționați în dispozitivul rechizitoriului pentru a fi ascultați nemijlocit de către magistrat, cu conținutul proceselor verbale de percheziție domiciliară efectuate la locuințele contestatorilor.
În „cauza Mckay contra Regatului Unit din 3 octombrie 2006 CEDO a arătat că în prima fază a detenției provizorii, existența motivelor plauzibile de a crede că inculpații sunt autorii faptelor reprezintă un motiv suficient pentru o plasare în detenție”.
Probele care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare, a învederat Curtea Europeană în cauza O”H. contra Regatului Unit din 16 noiembrie 2001.
Împrejurarea că inculpații P. și C. nu-și asumă în totalitate recunoașterea infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
Examinând îndeplinirea, în concret, a condițiilor prevăzute de art.223 NCPP pentru luarea măsurii arestării preventive se constată că în mod întemeiat Tribunalul Cluj a concluzionat în sens afirmativ.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care o justifică, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații P. și C. sunt autorii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentei contestații.
Curtea constată ca fiind justă aprecierea primei instanțe privind pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar determina pentru ordinea publică, sub acest aspect avându-se în vedere natura și gravitatea sporită a activității infracționale de care sunt acuzați – reflectată în regimul sancționator aplicabil acestora, modalitatea presupusă de comitere a faptelor respective, puternica rezonanță negativă pe care astfel de fapte o au în rândul opiniei publice, elemente care în mod obiectiv și rezonabil, justifică reacții ferme și credibile din partea organelor judiciare.
Prima instanță a dat o interpretare corectă și a făcut o aplicare justă a dispozițiilor art.223 alin. 2 NCPP, întrucât circumstanțele personale favorabile invocate de inculpați nu pot constitui, prin ele însele, temei al reconsiderării privării lor de libertate, acestea trebuind evaluate în contextul gravității sporite a faptelor de care sunt acuzați și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile ce au determinat arestarea inițială a contestatorilor, judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară, a constatat că tribunalul a respins în mod legal cererea inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
Așa cum rezultă din încheierea atacată, Tribunalul Cluj a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a contestatorilor și că infracțiunile deduse judecății sunt presupus a fi grave, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii, existând probe certe că lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Condiția existenței pericolului concret pentru ordinea publică, este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpații contestatori au fost cercetați și deduse judecății, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege.
În speță, există indicii temeinice că inculpații au săvârșit presupuse fapte grave, care prin modalitatea de realizare și urmările produse, duc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică. Lăsarea în libertate a contestatorilor ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere a cetățenilor în actul de justiție.
Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale judecătorului de cameră preliminară, nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legilor.
Măsurile preventive în cauze de acest gen, se impun cu necesitate, acestea fiind necesare împotriva persoanelor care încalcă legea penală, prin intervenția autorităților judiciare.
Gradul de pericol social al infracțiunilor de care sunt suspicionați a le fi comis inculpații, săvârșite de persoane care aplică legea, este dat în primul rând de calitatea persoanei asupra căreia există o prezumție de comitere a unor fapte penale, suficient de rezonabilă încât activitatea ilegală, reținută în sarcina lor, să impună măsura arestării preventive, deoarece inspectorul șef teritorial și adjunctul acestuia din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, ce are în competență teritorială șapte județe, asupra cărora planează suspiciunea de a fi implicați în manopere infracționale, abuzează de fapt, de încrederea inerentă funcției publice, iar faptele de încălcare a legii afectează direct, prin percepția creată la nivelul opiniei publice, un întreg corp profesional.
Periculozitatea acestor fapte nu este directă în rândul opiniei publice, dar are efecte directe în rândul justiției, care nu poate fi dominată decât de domnia și supremația legii, iar măsura preventivă a arestării este întemeiată pe elemente substanțiale ce trebuie să asigure pedepsirea și descurajarea unor astfel de comportamente.
Astfel de fapte, de care sunt bănuiți inculpații, sunt de natură să creeze și să inducă opiniei publice convingerea că legea se oprește și nu are eficiență față de astfel de persoane care, prin statutul lor, ar trebui să asigure încrederea societății în funcționarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, astfel că lăsarea în libertate a contestatorilor ar potența starea de neîncredere a opiniei publice, cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea și protejează respectarea valorilor sociale care reglementează buna și corecta desfășurare a actului de justiție.
Condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este îndeplinită și rezultă din analiza probelor de la dosar, după cum urmează: inculpații, în calitatea pe care au avut-o, de persoane obligate să vegheze la respectarea și aplicarea legii în instituțiile statului, s-au folosit de funcțiile lor pentru a obține foloase materiale.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul lor presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-au exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea instituțiilor statului este afectată de acuzațiile de corupție tot mai frecvente, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare.
Curtea nu apreciază ca oportună luarea la acest moment procesual a altei măsuri preventive, mai puțin restrictive de libertate, în mod alternativ, arestul la domiciliu sau controlul judiciar, întrucât în cauză urmează a fi administrate probe pentru verificarea tuturor condițiilor în care au fost săvârșite pretinsele infracțiuni imputate prin rechizitoriu ambilor inculpați, iar față de activitatea infracțională și modalitatea în care au acționat aceștia, ținând seama de relațiile pe care și le-au creat în decursul anilor în mediul profesional, face posibil ca lăsarea lor în libertate să îi descurajeze pe cei care au cunoștință despre acele fapte, în a oferi relațiile necesare organelor judiciare.
Curtea consideră că pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru o bună administrare a justiției, pentru a se împiedica sustragerea inculpaților de la judecată, a nu fi influențat conținutul probelor testimoniale, este oportună la acest moment procesual măsura arestării preventive, subzistând temeiurile invocate de procuror și reținute ca atare de către instanță.
Curtea de Apel efectuând un examen propriu al cauzei, va analiza garanțiile oferite de CEDO împotriva privării arbitrare de libertate a inculpaților, de către autorități, prin prisma menținerii stării de arestare preventivă.
Referitor la tulburarea ordinii publice, prin prisma cauzelor Dinler contra Turciei din 31 mai 2005, Dumont-Maliverg contra Franței din 31 mai 2005, CEDO recunoaște că prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anume timp. Acest factor nu este pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura liniștea publică. În plus, detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată; menținerea în detenție preventivă nu poate fi dispusă numai în anticiparea unei pedepse privative de libertate. Așadar, conform jurisprudenței Curții, riscul de tulburare a ordinii publice nu trebuie să fie apreciat în mod abstract, motivarea instanței cu privire la prelungire trebuind să se refere la toate temeiurile ce impun detenția provizorie.
Curtea apreciază că trecerea unui interval de timp de 70 de zile de la arestarea preventivă a inculpaților, nu a diminuat forța de convingere a justificării detenției preventive numai pe baza unor asemenea considerații, câtă vreme probațiunea testimonială încă nu a fost administrată, din martorii propuși prin rechizitoriu în acuzare nu a fost audiat niciunul, nu a fost începută cercetarea judecătorească, dosarul aflându-se în faza de cameră preliminară.
Pe de altă parte, gravitatea infracțiunilor – existența unei bănuieli puternice de participare la săvârșirea unor infracțiuni grave, - determină Curtea să aprecieze - că legitimează și singură o detenție provizorie (cauza Naus c.Poloniei din 16 sept.2008).
Pericolul ca acuzatul să se sustragă de la procesul penal.
Un asemenea pericol nu se poate aprecia numai pe baza gravității pedepsei pe care o riscă persoana respectivă (cauza Kalay c.Turciei-22 sept.2005; Kankowski c.Poloniei – 4 oct.2005; Karagoz c.Turciei – 20 oct.2005; Muller c.Franței – 17 martie 1997). Alte circumstanțe, cum ar fi caracterul celui interesat, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele, legăturile familiale, legăturile de orice natură cu țara în care sunt urmăriți, pot să confirme existența pericolului de sustragere de la proces, sau să-l facă să pară atât de redus încât să nu justifice detenția provizorie. De asemenea, ar putea fi avut în vedere faptul că, înaintea arestării cel în cauză se sustrăsese urmăririi penale și arestării (cauza Kozik c.Poloniei – 18 iulie 2006). Probele dosarului, așa cum s-a arătat deja învederează că inculpații P. și C., deși au avut loc de muncă la data arestării și resurse materiale din care să-și asigure existența, posedând totodată și studii superioare, nu există nicio garanție față de modul de derulare a activității infracționale, că puși în libertate, nu s-ar sustrage procesului penal sau nu s-ar deda la fapte similare, încercând totodată să denatureze conținutul probelor cu martori ce urmează a fi administrate nemijlocit în fața magistraților.
Pericolul de influențare a procesului.
CEDO acceptă în unele cauze faptul că autoritățile apreciază că trebuie să păstreze un suspect în detenție, cel puțin la începutul anchetei, pentru a-l împiedica să o perturbe, în special dacă este vorba despre o cauză complexă care necesită cercetări delicate și multiple. După o perioadă, imperativele anchetei nu mai sunt suficiente, chiar într-o asemenea cauză, pentru a justifica detenția: în mod normal, pericolele respective diminuează cu timpul, pe măsură ce sunt efectuate investigațiile necesare, sunt luate depozițiile persoanelor implicate și realizate toate verificările cerute de circumstanțele cauzei. (cauza W.c.Elveției – 25 ianuarie 1993).
Riscul presiunilor asupra martorilor sau al obstrucționării anchetei în alte moduri nelegale nu justifică întreaga perioadă de detenție. (cauza Krawczak c.Poloniei – 4 oct.2005). Așa cum s-a mai învederat, în prezent cercetarea judecătorească încă nu a fost demarată, din martorii propuși prin rechizitoriu în acuzare, nu a fost ascultat niciunul, urmând să fie realizate în apărarea inculpaților mai multe probe testimoniale, poate chiar științifice, pentru determinarea corectă a prejudiciului în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, condiții în care până la administrarea acestora, inculpații pot obstrucționa derularea procesului.
Negarea culpabilității de către reclamant
Orice acuzat are dreptul la tăcere și de a contesta faptele care îi sunt reproșate și nu se poate fundamenta menținerea în detenție numai pe faptul că inculpatul neagă orice vinovăție sau refuză să răspundă întrebărilor care îi sunt puse, acesta fiind prezumat nevinovat de-a lungul procesului (cauza Gerard Bernard c.Franței – 26 sept.2006). Autoritățile judecătorești nu ar putea să susțină că, negând fapta, inculpatul ar fi impus practic menținerea sa în detenție (Dumont-Maliverg c.Franței – 31 mai 2005). Cercetarea judecătorească nefiind încă demarată, până la terminarea audierii martorilor, se impune menținerea inculpaților în stare de arest pentru o bună desfășurare a actului de justiție.
Pericolul de repetare al faptelor
Gravitatea unei inculpări poate să conducă autoritățile judiciare să plaseze și să lase suspectul în detenție provizorie pentru a împiedica tentativele de a comite noi infracțiuni. Mai este nevoie, în plus față de alte condiții, ca circumstanțele cauzei și mai ales antecedentele și personalitatea celui acuzat să facă plauzibil pericolul și adecvată măsura (cauza Clooth c.Belgiei – 12 nov.1991).
Spre deosebire de hotărârea J. contra României din martie 2010, unde s-a considerat nejustificată menținerea în arest a unei persoane acuzate de corupție, o perioadă mai mare de 11 luni, după momentul audierii martorilor, când nu mai era periclitată cercetarea judecătorească, în prezenta speță, este de remarcat că judecata în primă instanță nu a demarat, audierea inculpaților și a martorilor propuși prin rechizitoriu nu a avut loc, nu au fost efectuate probele în apărarea inculpaților, apărările formulate de contestatori nu sunt cunoscute integral, astfel că pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea acestora de la proces, este corespunzătoare momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au impus-o.
Nimic nu împiedică magistrații, ca după administrarea probelor testimoniale, dacă se va impune efectuarea și a celor științifice, pentru a nu se prelungi durata rezonabilă a arestării, să dispună înlocuirea privării de libertate cu o altă măsură, mai puțin restrictivă de drepturi, în privința contestatorilor (arest la domiciliu și control judiciar).
Nu în ultimul rând, Curtea reține prin prisma deciziei CEDO „N contra Austriei” din 27 iunie 1968 că la menținerea unei persoane în detenție, magistrații nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia. Atât prin referire la conținutul acestei decizii, cât și a celei pronunțate în cauza Dolgova c. Rusiei din 2 martie 2006 și Scundeanu c.României din februarie 2010, Curtea învederează că în privința inculpaților contestatori sunt întrunite cerințele vizate și temeiul de arestare reglementat de art.223 alin.1 lit.b NCPP și alin. 2 al art. 223 NCPP.
Astfel, inculpatul P. R. învederează că este în vârstă de 34 ani, este căsătorit, are în întreținere copii minori, în anul 2013 a suferit un atac cerebral, fiind în prezent sub tratament medical iar în octombrie 2014 trebuia să-și susțină teza de doctorat, circumstanțe ce ar justifica înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură mai ușoară.
Inculpatul C. V. precizează că este în vârstă de 32 ani, este căsătorit, solicită înlocuirea arestului preventiv pentru a fi alături de familia sa, învederează că are studii superioare, aspecte ce pot determina o soluție favorabilă a instanței, mai ales că are o poziție de recunoaștere a activității ilicite imputate prin actul de sesizare al procurorilor.
Curtea reține că față de atitudinea adoptată de contestatori în prezenta speță, se reliefează un caracter și o moralitate îndoielnice, în măsură să confirme pericolul obstrucționării cercetării judecătorești și a tulburării ordinii publice prin lăsarea lor în libertate la acest moment procesual.
Aceste circumstanțe personale, precum și cele reale referitoare la faptele presupus a fi comise, justifică menținerea stării de arest.
Suspiciunea rezonabilă, contrar susținerilor inculpatului P. R. V. referitoare la împrejurarea că nu subzistă infracțiunile pentru care este dedus judecății, rezultă din probele atașate dosarului de urmărire penală și în special din interceptările telefonice.
Afirmațiile inculpatului P., în sensul că intervențiile sale telefonice au vizat, de fapt, efectuarea unui control al activității inspectorilor din subordine, că nu a pretins plata în numele său a sumei de 1.500 lei care, de fapt, reprezenta o contribuție pentru pomul de C., sau că nu subzistă infracțiunea de șantaj, fiindcă nu a acționat cu intenție specifică acestei fapte, reprezintă apărări de fond care nu pot fi cenzurate în această fază a contestațiilor.
Curtea reține că în sarcina inculpaților s-a stabilit un număr impresionant de acte materiale comise (inculpatul P. 40 acte materiale și inculpatul C. 39) cu o frecvență zilnică, cel puțin în perioada supravegherii tehnice a acestora, rezultând că ei aveau întâlniri de lucru, la care s-au înțeles cum să acționeze în mod conspirativ, astfel încât atunci când unul dintre ei semnala necesitatea unei intervenții favorabile vreunui transportator agreat și protejat, cei care ar efectua supravegherea tehnică să nu perceapă conotațiile penale ale activității lor.
De aceea, nu pot fi primite susținerile inculpatului C. C. care a accentuat contribuția sa secundară la activitatea infracțională și că aceasta a fost determinată de ordinele primite de la coinculpatul pop R., superiorul său.
A învederat că a aplicat amenzi pentru contravenții mai ușoare și nu pentru cele grave cum ar fi nerespectarea timpului de condus și a pauzelor necesare, dar acestea au avut menirea de a realiza siguranța în traficul rutier.
Curtea reține că situația sa juridică nu este identică cu cea a inculpatului D. R. căruia i se impută doar 18 acte materiale cu caracter penal, iar pe de altă parte, acesta a fost sincer, cooperând cu organele judiciare, ajutând la bunul mers al anchetei.
Probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, în faza de urmărire penală, demonstrează că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, continuă să subziste, deoarece probele atașate dosarului confirmă susținerile acuzării.
Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate trebuie particularizată, în raport cu împrejurările cauzei, complexitatea activității de urmărire penală și persoana celui bănuit de comiterea unei infracțiuni, pentru ca aceasta să nu reprezinte un abuz din partea organului judiciar și nicio abatere de la scopul prevăzut de lege.
Cât privește necesitatea menținerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanța europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat, trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăți democratice, în special, preeminența dreptului. Pe de altă parte, autoritățile judiciare naționale pot dispune restrângerea libertății unei persoane doar cu respectarea necesității proporționalității măsurii și a scopului pentru care aceasta a fost aplicată, respectiv buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau judecată, prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în mod constant că, dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție, față de regula respectării libertății individuale fixată de Convenție, prelungirea detenției unui acuzat este legitimă. (CEDH, 26 ianuarie 1993, W.c./Suise, 13 iulie 1996, V. der Tang c/Espagne, 6 noiembrie 2003, Pantano c/Italiei).
Așa fiind, în acord cu jurisprudența CEDO, dar și cu practica instanțelor naționale, Curtea consideră că măsura arestării preventive se impune în acest dosar, pentru că niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în disp.art. 202 NCPP nu este potrivită datelor speței (cauza Wemhoff c/Germaniei).
Astfel, în mai multe cauze CEDO a arătat că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă, nu pot fi negate (împiedicarea persoanei suspecte să fugă, evitarea distrugerii unor probe, împiedicarea comiterii unor noi infracțiuni), opinie împărtășită și de către Curtea de Apel Cluj, în prezenta speță.
Pe de altă parte, în cauza Labita c/Italiei, Curtea a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii, se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii certe, cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, aspect dovedit de către anchetatori și judecători.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.241 NCPP, referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o “decizie definitivă” cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație “să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație”. ( cauza Eckle c.Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de Curte, se referă la “criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale”, statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de C. B.).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este “data la care o persoană este acuzată”, adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau “o dată anterioară” (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de “acuzație penală” în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de “urmări importante” privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee c.Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul “termenului rezonabil”, curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și “comportamentul acuzatului” cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza A. contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de C. B.).
Curtea Europeană a mai decis faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un “termen rezonabil” cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
Curtea apreciază că soluția Tribunalului Cluj este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile CEDO (hotărârea din 31 iulie 2000 Jecius v.Lituania; hotărârea Kudla v.Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita v.Italia din 6 aprilie 2000) prin care s-a decis că nu a fost încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112 “orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca “relevante” și “suficiente” CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o “diligență specială” în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada v.Italia din 24 august 1988 și hotărârea I.A.v.Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților P. și C. de 70 zile este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă. Este de remarcat că infracțiunile de care sunt învinuiți contestatorii, afirmativ s-ar fi comis în perioada (inc. P. august 2012 – 21 mai 2014, iar inc.C. 2013- 21 mai 2014), dată de la care s-a derulat urmărirea penală împotriva acestora, rechizitoriul a fost întocmit la debutul lunii iulie, Tribunalul Cluj fiind sesizat la data de 11 iulie 2014, cu judecarea pe fond a cauzei.
În aceste condiții, este evident că autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor, neputându-li-se imputa nimic.
Referitor la comportamentul părților, nici inculpaților nu li se poate imputa poziția de nerecunoaștere decât parțială a infracțiunilor, nici modul în care își exercită dreptul la apărare.
În privința complexității în fapt și în drept a cauzei, curtea remarcă că în speță, sunt supuși judecății mai mulți inculpați, un număr mare de martori, care potrivit rechizitoriului trebuie audiați, astfel că nu se poate discuta de o nerezonabilitate a procedurilor prin raportare la criteriile enumerate mai sus.
Potrivit jurisprudenței CEDO, se poate discuta de o încălcare a art.6 paragraf 1 în cazul în care ar fi existat perioade de inactivitate a autorităților, iar durata globală a procedurii ar fi nerezonabilă (a se vedea cauzele Petroulia contra Greciei 2008, C. contra României 2008, P. contra Bulgariei 2008).
În acest dosar, este dovedit în afara oricărui dubiu că durata urmăririi penale și a camerei preliminarii, nu a încălcat prevederile art.6 paragraf 1, și nici durata arestării preventive de 70 de zile nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de art.5 paragraf 3 așa cum s-a învederat și în cauza Stogmuller contra Austriei.
Curtea reține că infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată prezintă o gravitate sporită, faptele presupus a fi comise de inculpați având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a contestatorilor, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă mai ușoară.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că arestul preventiv este proporțional cu presupusa gravitate a acuzațiilor aduse contestatorilor de către procurori și este totodată necesar pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea sa, iar pe de altă parte circumstanțele personale ale inculpaților vor fi avute în vedere cu ocazia judecării dosarului pe fond, în acest moment procesual, ele neconstituind un temei pentru înlocuirea privării de libertate.
Așa fiind, contestațiile inculpaților apar ca nefondate și se vor respinge conform art.4251 alin. 7 pct.1 lit.b NCPP.
Vor fi obligați contestatorii să achite statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare fiecare, în baza art.275 al.2 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge ca nefondate contestațiile formulate de contestatorii C. C. V. fiul lui V. și M., născut la 28.02.1982, deținut în P. G. și P. R. V. fiul lui August și A., născut la 29.10.1979, deținut în P. G., împotriva încheierii penale nr.196/CC din 4 august 2014 a Tribunalului Cluj.
Obligă contestatorii să achite statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare fiecare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința camerei de consiliu din 12 august 2014.
JUDECATOR CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER
D. P. M. B.
red.P.D./MB 6 ex./20.08.2014 jud.fond.T. S.
| ← Infracţiuni la legea privind calitatea în construcţii. Legea... | Cerere de transfer de procedură în materie penală. Legea... → |
|---|
