Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 3/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 3/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 4280/100/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.3/A/2014

Ședința publică din 14 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. V. A., judecător

JUDECĂTORI: I. M.

GREFIER: L. C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj – reprezentat prin PROCUROR – S. D.

S-a luat spre examinare apelul declarat de către revizuientul H. D., împotriva sentinței penale nr.347/22.05.2013 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr._, având ca obiect cerere de revizuire a deciziei penale nr.294/29.01.2013 pronunțată de ÎCCJ pronunțată în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al revizuientului, av.P. L., din cadrul Baroului București, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind revizuientul H. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.

Apărătorul revizuientului, arată că există o cauză de nepedepsire în privința unor anumite aspecte de fapt cu privire la care nu s-au administrat probe. Consideră că fapta comisă de inculpat a fost în legitimă apărare, există martori în acest sens care nu au fost audiați și împrejurarea de fapt care dă adevărata situație la care instanța trebuie să se raporteze în momentul la care pronunță o hotărâre este aceea că acesta a fost participant la o încăierare, victima nu a fost un personaj pasiv, o simplă persoană însărcinată cu păstrarea ordinii într-o discotecă care a încercat să aplaneze un conflict ci a fost un element declanșator al conflictului și a încercat să-l blocheze în momentul la care inculpatul a încercat să părăsească incinta. Consideră că notorietatea acestuia în zonă este dovedită cu martori ca fiind un personaj care a mai avut incidente cu legea penală, poate fi întărită și de condamnarea pe care o are, respectiv are o condamnare la 10 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, viol și lipsire de libertate, aceste aspecte nefiind luate în considerare nici de către organele de anchetă și nici de instanță, favorizat de faptul că inculpatul muncind în străinătate nu i-a fost posibil să se prezinte la proces și apărarea acestuia a fost inconsecventă. Solicită ca acest apel să nu fie încadrat în șirul cererilor de revizuire respinse ci să se creeze premisele unei erori judiciare pentru că instanța poate observa circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv că provine dintr-o familie organizată, este la prima abatere, a fost o greșeală din tinerețe, în prezent are o familie închegată și are două fetițe. Menționează că dacă sentința va rămâne așa cum a fost pronunțată de prima instanță, nu va fi decât o condamnare la 8 ani de închisoare fără nici o posibilitate de reexaminare a cauzei sale, aspect care este foarte greșit pentru că inculpatul merită ca situația acestuia să fie analizată mult mai amănunțit. În consecință, solicită admiterea apelului cu consecința admiterii cererii de revizuire și acordării unei șanse în sensul judecării cauzei sale cu toate probele administrate. Arată că la dosar a depus două declarații autentificate ale unor persoane care au participat în conflict și care nu au fost audiate. Solicită a se avea în vedere că martorii audiați nu sunt martori imparțiali, aceștia sunt implicați fie din anturajul părții vătămate fie persoane care nu au văzut mare lucru, astfel că relevante în cauză sunt mărturiile persoanelor audiate și care fiind implicate în conflict, nu aveau interesul să spună ce s-a întâmplat.

Reprezentantul Parchetului, arată că argumentele invocate de apărare nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de lege. Pe de altă parte, vinovăția acestuia a fost stabilită pe parcursul procesului penal, fiind verificată și de Înalta Curte de Casație și Justiție care l-a găsit vinovat pe inculpat. Trebuie reținut și aspectul că acesta nu și-a asumat niciodată această faptă și a încercat să scape de răspundere penală cu atât mai mult cu cât a fost asistat de apărători aleși și nu din oficiu, astfel că și-a putut face o apărare efectivă. Raportat la toate actele desfășurate în cauză și la motivul invocat de revizuient, consideră că nu se impune admiterea în principiu a cererii de revizuire.

CURTEA:

Prin sentința penală nr. 347 pronunțată la data de 22.05.2013 de Tribunalul Maramureș, în temeiul art. 403 Cod procedură penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul-revizuent H. D. (fiul lui V. și C., născut la data de 16.09.1981, cu domiciliul procesual ales în București, .. 4, ., .) privind revizuirea sentinței penale nr. 528 din 30.12.2010 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr._ .

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul-revizuent la plata către stat a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin sentința penală nr. 528 din 30.12.2010 a Tribunalului Maramureș, definitivă prin decizia penală nr. 294 din 29.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins cererea formulată de inculpatul H. D., prin apărător, având ca obiect schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal, precum și cererea având ca obiect reținerea prevederilor art. 73 lit. b din Codul penal și s-a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- port nelegal de cuțit prevăzută și pedepsită de art. 11 pct. 1 din Legea 61/1991, republicată, la pedeapsa de 1 an închisoare;

- tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art. 175 alin. 1 lit. i din Codul penal, la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal pe timp de 2 ani;

- ultraj prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a și b Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal pe timp de 2 ani.

Cu consecințele prevăzute de art. 71, 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.

S-a constatat că partea civilă G. I. nu a mai formulat pretenții civile în cauză.

În temeiul art. 14 Cod procedură penală și art. 313 din Legea 95/2006, a fost obligat inculpatul H. D. la plata sumei de 258,18 lei, cu dobânda legală ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei până la completa achitare, către partea civilă Spitalul orășenesc V. de Sus.

În temeiul art. 191 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul H. D. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

În sarcina inculpatului H. D. s-a reținut, în esență, că în noaptea de 20/21 august 2007, aflându-se în discoteca Blue Sky din V. de Sus, a purtat fără drept, în public, un cuțit de mari dimensiuni, cu care l-a înjunghiat pe partea vătămată G. I., cauzându-i leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viața.

În raport de conținutul cererii de revizuire formulată de condamnatul-revizuent, tribunalul reține că motivele invocate de acesta nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 Cod procedură penală.

Aspectele relevate de condamnatul-revizuent prin cererea formulată privind faptul că acesta a acționat în legitimă apărare, că în cauză nu au fost audiați martorii M. M. și O. M. I. și că expertiza medico-legală inițială era lovită de nulitate au fost examinate de instanțele de judecată la momentul judecării cauzei.

Or, prin cererea de revizuire nu se poate extinde probatoriul administrat într-o cauză soluționată în mod definitiv și nici, în lipsa unor elemente noi necunoscute instanței de fond, solicita administrarea unor noi probe în legătură cu faptele deduse judecății.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul H. D. solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și pronunțându-se o nouă hotărâre să se dispună admiterea, în principal, a cererii de revizuire, cu consecința rejudecării cauzei în fond și completării probatoriului.

În motivarea apelului s-a arătat că cererea de revizuire este admisibilă deoarece în speță există o cauză de nepedepsire, fapta fiind comisă în stare de legitimă apărare, că s-au invocat împrejurări noi care reies din declarațiile unor martori și că revizuientul a fost prins într-o încăierare și provocat să apere integritatea sa și cumnatului său, aspecte care nu au fost luate în considerare de organele de anchetă și de instanțe.

S-a mai susținut că revizuientul provine dintr-o familie organizată, este la prima abatere, iar în prezent are familie și două fetițe minore.

Apelul declarat în cauză este nefondat.

Potrivit art. 394 C.pr.penală, revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută dacă s-au descoperit fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la momentul soluționării cauzei; când un martor, expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se solicită și când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În mod legal și temeinic instanța de fond a concluzionat că motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în nici unul din cazurile enumerate mai sus.

Susținerile din cererea de revizuire în sensul că revizuientul a acționat în stare de legitimă apărare, sens în care a propus audierea a doi martori (M. M. și O. M. I.) și că expertiza medico-legală este lovită de nulitate absolută, au fost analizate de instanțe la momentul judecării cauzei.

Or, propunerea unor martori noi care ar cunoaște un fapt discutat în fața instanței de fond, nu poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 394 lit. a C.pr.penală, întrucât textul invocat cere să fie noi actele și împrejurările (faptele probatorii) invocate și nu mijloacele de probă propuse în completarea probatoriului administrat. O altă interpretare, ar însemna ca în calea extraordinară a revizuirii, să se deschidă posibilitatea unei noi judecări, prin prelungirea administrării unor mijloace de probă, pentru dovedirea unor fapte cunoscute și verificate de instanța de fond, cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și al siguranței juridice, ceea ce este inadmisibil.

În fine, așa cum s-a dispus și prin decizia nr. 60/2007 a Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, cererea de revizuire care se încadrează pe alte motive decât cele prevăzute de art. 394 C.pr.penală este inadmisibilă.

Așa fiind, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.pr.penală, Curtea va respinge apelul condamnatului-revizuient H. D. ca nefondat, obligându-l, potrivit art. 192 alin. 2 C.pr.penală, la 200 lei în favoarea statului reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul H. D., împotriva sentinței penale nr. 347 din 22.05.2013 a Tribunalului Maramureș.

Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 14 ianuarie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

V. V. A. I. M. L. C.

Red.V.V.A./16.01.2014.

Dact.H.C./4 ex./16.01.2014.

Jud.fond: Alb C.V..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 3/2014. Curtea de Apel CLUJ