Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 78/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 78/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 1159/242/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.78/R/2014

Ședința publică din 20 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. M., judecător

JUDECĂTORI: M. Ș.

A. C.

GREFIER: B. M.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR – V. T.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către P. de pe lângă Judecătoria Huedin, inculpata B. V. și partea civilă . sentinței penale nr.118 din 26 iunie 2013 a Judecătoriei Huedin, pronunțată în dosarul nr._, inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea a patru infracțiuni de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.01.2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA:

P. sentința penală nr. 118 din 26 iunie 2013 pronunțată în dosarul nr._ /2011 a Judecătoriei Huedin, în baza art. 215 alin. 1 C.P.., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P.. a fost condamnată inculpata B. V. – fiica lui G. și E., născută la data de 01.10.1951 în Săcuieu, jud. Cluj, posesoare a C.I. . nr._, eliberată de SPCLEP Huedin, CNP_, studii medii, contabil la ., fără antecedente penale, domiciliată în Huedin, . nr. 8, ., ., la pedeapsa de:1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate ..

În baza art. 215 alin. 1 C.P.., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P.. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate . IMPEX SRL.

În baza art. 215 alin. 1 C.P.., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P.. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de: 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate ..

În baza art. 215 alin. 1 C.P.., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P.. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de: 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate . SRL.

În baza art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) C.P.. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, care a sporit-o cu 6 luni, inculpata urmând să execute în final 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C.P.. au fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II– a C.P..

În baza art. 81 și 71 alin. final C.P.. s-a suspendat condiționat executarea atât a pedepsei principale, cât și a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.P..

În baza art. 359 C.Pr.P.. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 C.P.. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 14 și 346 C.Pr.P.. rap. la art. 998 C.Civ.a fost obligată inculpata la plata sumei de 3.896 lei, la care s-au adăugat penalități de întârziere până la achitarea integrală a prejudiciului, către partea civilă .>, prin administrator P. V., cu sediul în Huedin, ., jud. Cluj.

În baza art. 14 și 346 C.Pr.P.. rap. la art. 998 C.Civ. a fost obligată inculpata la plata sumei de 16.050 lei, la care se adaugă penalități de întârziere până la achitarea integrală a prejudiciului, către partea civilă ., prin administrator S. V. S., cu sediul în com. Izvoru Crișului, ., jud. Cluj.

În baza art. 14 și 346 C.Pr.P.. rap. la art. 998 C.Civ. a fost obligată inculpata la plata sumei de 3.806,23 lei, la care se adaugă penalități de întârziere până la achitarea integrală a prejudiciului, către partea civilă ., prin administrator U. L., cu sediul în com. M., ., jud. Cluj.

În baza art. 14 și 346 C.Pr.P.. rap. la art. 998 C.Civ. a fost obligată inculpata la plata sumei de 54.062 lei, la care se adaugă penalități de întârziere până la achitarea integrală a prejudiciului, către partea civilă . SRL, prin administrator A. L.-G., cu sediul în Huedin, . ..1, jud. Cluj.

În baza art. 193 C.Pr.P.. a fost oblilgată inculpata la plata sumei de 500 lei către partea civilă . cu titlul de cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 alin. 1 C.Pr.P..a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin inculpata B. V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a patru infracțiuni de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin.1 C.P.., cu aplicarea art. 41 alin.2 C.P..

S-a reținut în actul de inculpare și sesizare a instanței că, în perioada anilor 2000-2010 inculpata, în calitate de contabil al ., SC I. P. COM IMPEX SRL, . și . SRL Huedin, a cerut și primit lunar sume de bani de la administratorii acestor societăți, în vederea achitării obligațiilor fiscale ale societății, către bugetul de stat, sume de bani pe care și le-a însușit și le-a folosit în scop personal, inducând în eroare pe administratori, pe care-i asigura că a achitat obligațiile fiscale și a înregistrat chitanțele respective în contabilitate.

Inculpata a recunoscut săvârșirea faptelor în cursul urmăririi penale. În instanță inculpata și-a nuanțat poziția procesuală, declarând că prejudiciul creat societății . este mai mic, iar prejudiciul creat . SRL nu este real, recunoscând integral prejudiciul cauzat părților vătămate .și SC I. P. .>

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

În fapt, inculpata B. V. a deținut calitatea de administrator al ., societate având ca obiect de activitate evidență contabilă și consultanță financiară. În această calitate inculpata a încheiat înțelegeri cu ., SC I. P. . și . SRL, în vederea conducerii evidenței contabile și achitării obligațiilor fiscale către bugetul statului.

Astfel, în perioada octombrie 2008 – noiembrie 2009, inculpata B. V. a condus evidențele contabile ale ., având-o ca administrator pe numita S. V. S.. Inculpata B. V. nu a achitat aceste obligații fiscale, deși administratorul i-a înmânat sumele necesare, aceasta precizând că banii i-a cheltuit în interes personal. Din adresa cu nr. 3071/29.03.2012, Administrația Finanțelor Publice Huedin a comunicat că pentru perioada menționată . a acumulat o datorie de 16.050 lei, din care suma de 8.956 lei reprezintă debitul, iar diferența o reprezintă dobânzile și penalitățile de întârziere.

În perioada februarie 2005 – august 2010, în urma unei înțelegeri verbale, inculpata a desfășurat activități de contabilitate și consultanță fiscală în cadrul . administrată de către numitul P. V.. Inculpata a primit sume de bani în vederea achitării obligațiilor fiscale lunare către Administrația Finanțelor Publice și Inspectoratul Teritorial de Muncă, însă aceste sume nu au fost depuse. Conform adresei întocmite de către Administrația Finanțelor Publice Huedin nr. 3071/29.03.2012, pentru perioada 01.02.2005 – 31.08.2010, societatea . acumulat o datorie în sumă de 3.896 lei, din care suma de 2.037 lei reprezintă debitul, iar diferența o reprezintă dobânzile și penalitățile de întârziere.

În perioada 1999 – 2007 inculpata a condus evidențele contabile ale ., agent economic cu sediul social în localitatea M., nr. 402, jud. Cluj, societate care o avea ca administrator pe numita U. L.. Aceasta i-a predat începând cu anul 2000 și până în luna decembrie 2007 sume de bani pentru a achita obligațiile fiscale către Inspectoratul Teritorial de Muncă, însă în cursul anului 2009 administratorul societății a constatat că banii nu au fost depuși. Din fișa financiară întocmită de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale (CNPAS) rezultă că în perioada 04.2001 – 10.2003 obligațiile către CNPAS au fost achitate, dar începând cu luna 11.2003 obligațiile fiscale datorate nu au mai fost plătite.

În perioada 1998 – decembrie 2009 inculpata a încheiat o înțelegere cu numitul A. L.–G., administrator al . SRL, în vederea conducerii evidențelor contabile. Începând din anul 2004 și până în luna decembrie 2009 administratorul societății i-a dat inculpatei B. V. sumele de bani necesare pentru achitarea obligațiilor fiscale ale societății, aceasta declarând de fiecare dată că a achitat sumele de bani și a înregistrat chitanțele în evidențele contabile. P. adresa cu nr. 3071/29.03.2012 Administrația Finanțelor Publice Huedin a comunicat că . SRL a acumulat în perioada_09, o datorie de 54.062 lei, din care suma de 23.686 lei, reprezintă debitul, iar diferența o reprezintă dobânzile și penalitățile de întârziere.

În privința primelor două societăți inculpata, așa cum s-a reținut anterior, nu a contestat săvârșirea faptelor și prejudiciul cauzat părților vătămate.

În ceea ce privește . inculpata B. V. a arătat că prejudiciul stabilit prin rechizitoriu este excesiv întrucât începând cu luna ianuarie 2008 societatea nu a mai avut activitate.

Apărarea inculpatei este întemeiată și a fost reținută de instanță. Astfel, inculpata a deținut calitatea de contabil până în luna decembrie 2007, iar prejudiciul aferent acestei perioade este de 3.806,23 lei, așa cum rezultă din fișa financiară aflată în dosar la filele 10-14.

În privința prejudiciului cauzat . SRL instanța a apreciat că susținerile inculpatei sunt neîntemeiate. Astfel, martorul A. L.–G., administrator al . SRL, a declarat că a dat inculpatei în repetate rânduri, până în anul 2007, sume de bani pentru care nu i s-a prezentat chitanță, inculpata asigurându-l că debitele fiscale sunt achitate, iar somațiile vin de la finanțe la toate firmele (f. 58). Declarația se coroborează cu declarația martorei A. A. M., care confirmă că inculpata a primit sume de bani pentru a achita datoriile societății către finanțe (f. 59).

Pe de altă parte inculpata a avut o poziție oscilantă în cursul procesului penal, recunoscând că a primit sume de bani de la numitul A. L.–G. pe care și le-a însușit, asigurându-l pe acesta că datoriile sunt achitate, iar chitanțele sunt la dosar (d.u.p., f. 67, 70-71).

Or, potrivit art. 69 C.Pr.P.. declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În drept, fapta inculpatei B. V., care în perioada 01.10.2008 – 31.12.2009, în calitate de contabil al . Huedin, a cerut și primit lunar sume de bani de la administratorul societății numita S. V. S., în vederea achitării obligațiilor fiscale ale societății, către bugetul de stat, sume de bani pe care și le-a însușit și le-a folosit în scop personal, inducând în eroare pe administratorul societății pe care-l asigura că a achitat obligațiile fiscale și a înregistrat chitanțele respective în contabilitate, cauzând un prejudiciu de 16.050 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin.1 C.P.., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P.. faptă pentru care instanța a aplicat inculpatei pedeapsa de 1 an închisoare.

Fapta aceleiași inculpate care, în perioada februarie 2005 – august 2010, în calitate de contabil al . IMPEX SRL Huedin, a cerut și primit lunar sume de bani de la administratorul societății P. V., în vederea achitării obligațiilor fiscale ale societății, către bugetul de stat, sume de bani pe care și le-a însușit și le-a folosit în scop personal, inducând în eroare pe administratorul societății, pe care-l asigura că a achitat obligațiile fiscale și a înregistrat chitanțele respective în contabilitate, cauzând un prejudiciu de 3.896 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin.1 C.P.., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P.. faptă pentru care instanța a aplicat inculpatei pedeapsa de 1 an închisoare.

Fapta aceleiași inculpate care, în perioada 2000 – 2007, în calitate de contabil al ., a cerut și primit lunar sume de bani de la administratorul societății numita U. L., în vederea achitării obligațiilor fiscale ale societății, către bugetul de stat, sume de bani pe care și le-a însușit și le-a folosit în scop personal, inducând în eroare pe administratorul societății, pe care-l asigura că a achitat obligațiile fiscale și a înregistrat chitanțele respective în contabilitate cauzând un prejudiciu de 3.806,23 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin.1 C.P.., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P.. faptă pentru care instanța va aplica inculpatei pedeapsa de 1 an închisoare.

Fapta aceleiași inculpate care, în perioada 2004 – 31.12.2009, în calitate de contabil al L. I.-EXPORT SRL, a cerut și primit lunar sume de bani de la administratorul societății numitul A. L. G., în vederea achitării obligațiilor fiscale ale societății, către bugetul de stat, sume de bani pe care și le-a însușit și le-a folosit în scop personal, inducând în eroare pe administratorul societății, pe care-l asigura că a achitat obligațiile fiscale și a înregistrat chitanțele respective în contabilitate, cauzând un prejudiciu de 54.062 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin.1 C.P.., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P.. faptă pentru care instanța a aplicat inculpatei pedeapsa de 1 an închisoare..

La individualizarea și dozarea pedepselor instanța a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, poziția relativ sinceră a inculpatei pe parcursul procesului penal, dar și nerepararea prejudiciilor create societăților comerciale, precum și celelalte criterii prev. de art. 72 C.P..

Având în vedere existența concursului de infracțiuni instanța, în baza art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) C.P.. a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, care a sporit-o cu 6 luni, inculpata urmând să execute în final 1 an și 6 luni închisoare.

De asemenea instanța, în baza art. 71 C.P.. și văzând considerentele deciziei nr. LXXIV/2007 pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost interzise inculpatei drepturile prev. în art. 64 lit. a teza a II– a C.P.. din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, reținând ca sunt întrunite dispozițiile art. 81 alin. 1 lit. a și b C.P.. și apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim privativ de libertate instanța, în baza art. 81 și 71 alin. final C.P.. s-a suspendat condiționat executarea atât a pedepsei principale, cât și a pedepsei accesorii, pe o perioadă de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.P..

În baza art. 359 C.Pr.P.. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 C.P.. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.

Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 15 alin. 2 C.Pr.P.. constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

Părțile vătămate au precizat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă cu sumele restante, precum și penalitățile aferent. Instanța a apreciat că aceste părți vătămate și-au formulat cererile în termenul legal prevăzut de art. 15 alin. 2 C.Pr.P..

Potrivit art. 15 alin. 1 C.Pr.P.. persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului și persoanei responsabile civilmente.

Instanța a reținut că în procesul penal acțiunea civilă, având același izvor ca și acțiunea penală, nu poate avea ca și obiect decât repararea prejudiciilor generate prin infracțiune, cu îndeplinirea următoarelor condiții: să existe o vătămare, vătămarea să fie generată de infracțiune și persoana vătămată să declare că înțelege să devină parte vătămată.

Partea civilă, reclamant în latura civilă a cauzei, are obligația să probeze toate pretențiile sale deduse judecății, potrivit art. 1169 C.Civ. și art. 129 C.Pr.Civ.

Așa cum s-a reținut anterior prejudiciile create părților civile . și . IMPEX SRL sunt certe și necontestate de inculpată. În ceea ce privește . aceasta datorează suma de 3.806,23 lei conform fișei financiare, iar către . SRL datorează suma de 54.062 lei, așa cum rezultă din evidențele ANAF (d.u.p., f. 66), coroborate cu declarațiile martorilor și ale inculpatei.

În cauză s-a solicitat și acordarea de cheltuieli judiciare făcute de partea civilă . în cursul procesului penal. S-a făcut dovada cu chitanță a plății sumei de 500 lei onorariu avocațial (f. 25).

Având în vedere admiterea pretențiilor civile instanța, în baza art. 193 C.Pr.P.. a obligat inculpata la plata sumei de 500 lei către partea civilă cu titlul de cheltuieli judiciare.

Ca o consecință a condamnării instanța în baza art. 191 alin. 1 C.Pr.P.. a obligat inculpata la plata sumei de 1.800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA HUEDIN, inculpata B. V. și partea civilă . M..

P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA HUEDIN a solicitat, potrivit precizărilor din ședința publică din data de 9.12.2013, susținute și în data de 13.01.2014, schimbarea încadrării juridice a faptei în ce privește activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatei, din dispozițiile referitoare la infracțiunea de înșelăciune prev.de art.215 al.1 C.pen. cu aplic.art.41 al.2 C.pen., reținute de prima instanță, în disp.art.215/1 al.1 C.pen., cu reținerea art.41 al.2 C.pen., respectiv aceea de delapidare, majorarea cuantumului pedepseiși suspendarea sub supraveghere a executări acesteia.

S-a arătat că infracțiunea săvârșită de inculpată este tipică și specifică elementelor constitutive la care se referă delapidarea, întrucât inculpata, având atribuții faptice concrete și legale în calitatea sa de contabil a firmelor constituite ca parte civilă, a primit sume de bani în scopul realizării plăților legate de obligațiilor fiscale ale acestor părți civile și le-a însușit în timp ce se afla în exercițiul acestor atribuții.

Raportat la numărul de acte de gestionare defectuoasă a sumelor de bani, la urmările produse în ce privește patrimoniul acestora și caracterul complex al activității infracționale, se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum majorat și a se modifica modalitatea de executare a pedepsei considerând că art.81 Cod penal nu reflectă modalitatea sau posibilitățile de reeducare a inculpatei raportat la aceste circumstanțe.

Inculpata B. V. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și rejudecând cauza a se dispune aplicarea unei pedepse rezultante coborâte sub minimul prevăzut de lege, fără aplicarea vreunui spor, cu aplicarea prev.art.81 Cod penal.

Raportat la conduita inculpatei s-a considerat că pot fi reținute circumstanțele atenuante prev.de art.74 Cod penal, deoarece aceasta a avut o atitudine sinceră, a recunoscut întru totul activitatea infracțională pe care a avut-o, cu excepția .” SRL.

În ce privește latura civilă a cauzei a solicitat respingerea constituirii de parte civilă doar a .” SRL, întrucât inculpata a recunoscut prejudiciul față de celelalte societăți și este de acord cu recuperarea acestuia, în măsura în care va avea această posibilitate.

Din procesul verbal de sechestru rezultă că .” SRL avea o datorie de 47.428.793 lei ROL. Acest proces verbal a fost semnat de administratorul societății și nu a contestată această datorie. Mai mult, la fila 59 dosar se află declarația soției administratorului societății, care arată că nu avea nici o calitate în societate dar că ducea la un interval de 2-3-4 luni sume de bani inculpatei pentru a depune viramentele. Nu a fost încheiat un contract, ci a existat doar o înțelegere verbală, iar în perioada 2008 – 2012 societatea nu a avut nici o încasare.

Partea civilă . înscrisul depus la dosar la f.67 a arătat că renunță la recursul declarat în cauză.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, Curtea de Apel Cluj constată că recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin este fondat în ce privește încadrarea juridică dată faptelor inculpatei, recursul inculpatei este fondat în ce privește cuantumul pedepsei și modalitatea de executare și în aceste limite vor fi admise, iar partea civilă și-a retras recursul.

Astfel, se constată că instanța de fond a stabilit o stare de fapt corectă, susținută de probele administrate, dar a dat o greșită încadrare juridică acestora și a procedat la greșită individualizare a pedepsei aplicate inculpatei.

A rezultat din ansamblul probator că în perioada 01.10.2008 – 31.12.2009, în calitate de contabil al . Huedin, inculpata B. V. a cerut și primit lunar sume de bani de la administratorul societății numita S. V. S., în vederea achitării obligațiilor fiscale ale societății, către bugetul de stat, sume de bani pe care și le-a însușit și le-a folosit în scop personal, cauzând un prejudiciu de 16.050 lei.

În perioada februarie 2005 – august 2010, în calitate de contabil al . IMPEX SRL Huedin, inculpata a cerut și primit lunar sume de bani de la administratorul societății P. V., în vederea achitării obligațiilor fiscale ale societății, către bugetul de stat, sume de bani pe care și le-a însușit și le-a folosit în scop personal, cauzând un prejudiciu de 3.896 lei.

În perioada 2000 – 2007, în calitate de contabil al ., inculpata a cerut și primit lunar sume de bani de la administratorul societății numita U. L., în vederea achitării obligațiilor fiscale ale societății, către bugetul de stat, sume de bani pe care și le-a însușit și le-a folosit în scop personal, cauzând un prejudiciu de 3.806,23 lei.

În perioada 2004 – 31.12.2009, în calitate de contabil al L. I.-EXPORT SRL, inculpata a cerut și primit lunar sume de bani de la administratorul societății numitul A. L. G., în vederea achitării obligațiilor fiscale ale societății, către bugetul de stat, sume de bani pe care și le-a însușit și le-a folosit în scop personal, cauzând un prejudiciu de 54.062 lei.

Aceste fapte ale inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, infracțiune care s-a consumat în momentul însușirii sumelor de bani, acțiunile ulterioare ale inculpatei de prezentare a unei alte situații administratorilor societății, pe care-i asigura că a achitat obligațiile fiscale și a înregistrat chitanțele respective în contabilitate, fiind acțiuni prin care a încercat să ascundă comiterea faptelor de delapidare și nefiind caracteristice laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune.

Ca urmare, Curtea de Apel Cluj, va proceda la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei B. V. din înșelăciune în formă continuată în delapidare în formă continuată, potrivit celor de mai jos.

În ce privește individualizarea pedepselor pentru fiecare din infracțiunile reținute în sarcina inculpatei Curtea de Apel Cluj apreciază că, raportat la perioada în care au fost comise infracțiunile, la vârsta inculpatei, la atitudinea sinceră și de regret manifestată de aceasta, la încercarea de recuperare parțială a prejudiciului, pedepsele de câte 6 luni închisoare, stabilite prin reținerea circumstanței atenuante prev.de art.74 lit.a Cod penal, respectiv conduita bună avută anterior comiterii infracțiunilor, va fi suficientă pentru atingerea scopului prev.de art.52 Cod penal.

De asemenea, referitor la modalitatea de executare, Curtea de Apel Cluj consideră, având în vedere timpul scurs de la comiterea faptelor, că suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante este suficientă pentru îndreptarea inculpatei, condamnarea în sine la pedeapsa închisorii constituind un avertisment serios pentru aceasta.

Nu poate fi primită solicitarea inculpatei de respingere a pretențiilor civile ale părții civile ., câtă vreme în cauza nu s-a demonstrat că în perioada 2004 – 31.12.2009 această parte civilă ar fi avut angajat un alt contabil, iar suma datorată bugetului de stat, pentru perioada menționată, este clar stabilită prin actele emise de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Huedin (f.66 dosar u.p.)

Partea civilă . M. a învederat că își retrage recursul formulat, împrejurarea de care instanța de control judiciar urmează a lua act.

Pentru considerentele prezentate, în baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va admite recursurile declarate de către P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA HUEDIN și inculpata B. V. împotriva sentinței penale nr. 118 din 10.07.2013 Judecătoriei Huedin, pe care o va casa în parte, sub aspectul încadrării juridice a faptelor inculpatei B. V. și a cuantumului pedepsei și rejudecând în aceste limite:

P. schimbarea încadrării juridice, conform art.334 Cod procedură penală, din infracțiunea de înșelăciune prev.de art. 215 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea de delapidare, prev.de art.215/1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a, art.76 lit.d Cod penal, va condamna pe inculpata B. V. – fiica lui G. și E., născută la data de 01.10.1951 în Săcuieu, jud. Cluj, posesoare a C.I. . nr._, eliberată de SPCLEP Huedin, CNP_, studii medii, contabil la ., fără antecedente penale, domiciliată în Huedin, . nr. 8, ., ., la pedeapsa de: 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în dauna părții vătămate ..

P. schimbarea încadrării juridice, conform art.334 Cod procedură penală, din infracțiunea de înșelăciune prev.de art. 215 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea de delapidare, prev.de art.215/1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a, art.76 lit.d Cod penal, va condamna pe aceeași inculpată la pedeapsa de: 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în dauna părții vătămate . IMPEX SRL.

P. schimbarea încadrării juridice, conform art.334 Cod procedură penală, din infracțiunea de înșelăciune prev.de art. 215 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea de delapidare, prev.de art.215/1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a, art.76 lit.d Cod penal, va condamna pe aceeași inculpată la pedeapsa de: 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în dauna părții vătămate ..

P. schimbarea încadrării juridice, conform art.334 Cod procedură penală, din infracțiunea de înșelăciune prev.de art. 215 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea de delapidare, prev.de art.215/1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a, art.76 lit.d Cod penal, va condamna pe aceeași inculpată la pedeapsa de: 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în dauna părții vătămate . SRL.

În baza art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b Cod penal va contopi pedepsele stabilite, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, care se sporește cu 2 luni, inculpata urmând să execute în final pedeapsa de 8 luni închisoare.

Se va menține suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata de 2 ani și 8 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

II. În baza art.385/4, art.369 Cod procedură penală se va lua act de retragerea recursului părții civile . M. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu ce se va avansa din fondul MJ în favoarea av.S. L. D..

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga partea civilă recurentă să plătească suma de 350 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursurile declarate de către P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA HUEDIN și inculpata B. V. împotriva sentinței penale nr. 118 din 10.07.2013 Judecătoriei Huedin, pe care o casează în parte, sub aspectul încadrării juridice a faptelor inculpatei B. V. și a cuantumului pedepsei și rejudecând în aceste limite:

P. schimbarea încadrării juridice, conform art.334 Cod procedură penală, din infracțiunea de înșelăciune prev.de art. 215 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea de delapidare, prev.de art.215/1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a, art.76 lit.d Cod penal, condamnă inculpata B. V. – fiica lui G. și E., născută la data de 01.10.1951 în Săcuieu, jud. Cluj, posesoare a C.I. . nr._, eliberată de SPCLEP Huedin, CNP_, studii medii, contabil la ., fără antecedente penale, domiciliată în Huedin, . nr. 8, ., ., la pedeapsa de: 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în dauna părții vătămate ..

P. schimbarea încadrării juridice, conform art.334 Cod procedură penală, din infracțiunea de înșelăciune prev.de art. 215 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea de delapidare, prev.de art.215/1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a, art.76 lit.d Cod penal, condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa de: 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în dauna părții vătămate . IMPEX SRL.

P. schimbarea încadrării juridice, conform art.334 Cod procedură penală, din infracțiunea de înșelăciune prev.de art. 215 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea de delapidare, prev.de art.215/1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a, art.76 lit.d Cod penal, condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa de: 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în dauna părții vătămate ..

P. schimbarea încadrării juridice, conform art.334 Cod procedură penală, din infracțiunea de înșelăciune prev.de art. 215 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea de delapidare, prev.de art.215/1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a, art.76 lit.d Cod penal, condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa de: 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în dauna părții vătămate . SRL.

În baza art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b Cod penal contopește pedepsele stabilite, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, care se sporește cu 2 luni, inculpata urmând să execute în final pedeapsa de 8 luni închisoare.

Menține suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata de 2 ani și 8 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

II. În baza art.385/4, art.369 Cod procedură penală ia act de retragerea recursului părții civile . M. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art.189 Cod procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu ce se va avansa din fondul MJ în favoarea av.S. L. D..

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă partea civilă recurentă să plătească suma de 350 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2014.

PREȘEDINTEJUDECĂTORI

L. M. M. Ș. A. C.

GREFIER

M. B.

Red. L.M./M.N.

2 ex./24.01.2014

Jud.fond: C. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 78/2014. Curtea de Apel CLUJ