Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Decizia nr. 492/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 492/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 26-08-2014 în dosarul nr. 2701/117/2014/a5

ROMANIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.492/2014

Ședința Camerei de Consiliu din 26 august 2014

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: S. S.

GREFIER: L. C.

S-au luat spre examinare contestațiile formulate de inculpații C. E. Ș., C. O. și D. D., împotriva încheierii penale din 25.07.2014, pronunțată în dosar nr._ 14 al Tribunalului C., prin care s-au respins excepțiile și cererile cu privire la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală invocate de inculpați, aceștia fiind cercetați în dosarul nr.142/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial C. astfel:

- C. E.-Ș., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prev. de art.255 alin.1 V.C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen., art.5 C.pen. și art.41 alin.1 C.pen. (5 acte materiale), de spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.5 C.pen., art.41 alin.1 C.pen., de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 V.C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. în forma participației improprii ca instigator potrivit art.52 alin.3 C.pen., art.41 alin.1 C.pen. (2 acte materiale), de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat potrivit legii prev. de art.334 alin.1 C.pen. (2 acte materiale), cu aplicarea art.5 C.pen., art.35 alin.1 C.pen. și art.41 alin.1 C.pen., de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere de înmatriculare false, prev. de art.334 alin.2 C.pen. (2 acte materiale), cu aplicarea art.5 C.pen., art.35 alin.1 C.pen. și art.41 alin.1 C.pen., totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.;

- C. O., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prev. de art.255 alin.1 V.C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. (4 acte materiale), de spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.5 C.pen., de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 V.C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. în forma participației improprii ca instigator potrivit art.52 alin.3 C.pen. (2 acte materiale), de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat potrivit legii prev. de art.334 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen., de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere de înmatriculare false, prev. de art.334 alin.2 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen., totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.;

- D. D., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. de art.289 alin.1 C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. (5 acte materiale), de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată, prev. de art.12 lit.b din Legea nr.78/2000, de complicitate la spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.5 C.pen. și art.48 alin.1 C.pen., de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 V.C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. în forma participației improprii ca instigator potrivit art.52 alin.3 C.pen. (2 acte materiale), totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.;

Cauza s-a luat fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care,

JUDECĂTORUL DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI;

Asupra contestației de față,

Analizând actele și lucrările dosarului nr._ înregistrat la Curtea de Apel C. în data de 6 august 2014, se constată că prin încheierea penală din 25 iulie 2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului C., în baza art.346 alin.1 C.pr.pen. s-au respins excepțiile și cererile cu privire la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală invocate de inculpații C. E.-Ș., C. O., D. D. și S.C. „F. P. Servicii” S.R.L. C.-N., prin apărătorii lor aleși și, în consecință, s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial C. emis în dosarul de urmărire penală nr.142/P/2013, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecății în cauză privind pe inculpații:

- C. E.-Ș., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prev. de art.255 alin.1 V.C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen., art.5 C.pen. și art.41 alin.1 C.pen. (5 acte materiale), de spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.5 C.pen., art.41 alin.1 C.pen., de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 V.C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. în forma participației improprii ca instigator potrivit art.52 alin.3 C.pen., art.41 alin.1 C.pen. (2 acte materiale), de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat potrivit legii prev. de art.334 alin.1 C.pen. (2 acte materiale), cu aplicarea art.5 C.pen., art.35 alin.1 C.pen. și art.41 alin.1 C.pen., de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere de înmatriculare false, prev. de art.334 alin.2 C.pen. (2 acte materiale), cu aplicarea art.5 C.pen., art.35 alin.1 C.pen. și art.41 alin.1 C.pen., totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.;

- C. O., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prev. de art.255 alin.1 V.C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. (4 acte materiale), de spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.5 C.pen., de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 V.C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. în forma participației improprii ca instigator potrivit art.52 alin.3 C.pen. (2 acte materiale), de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat potrivit legii prev. de art.334 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen., de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere de înmatriculare false, prev. de art.334 alin.2 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen., totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.;

- D. D., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. de art.289 alin.1 C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. (5 acte materiale), de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată, prev. de art.12 lit.b din Legea nr.78/2000, de complicitate la spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.5 C.pen. și art.48 alin.1 C.pen., de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 V.C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. în forma participației improprii ca instigator potrivit art.52 alin.3 C.pen. (2 acte materiale), totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.;

- S.C. “F. P. SERVICII” S.R.L. C.-N., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prev. de art.255 alin.1 V.C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 C.pen., spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.5 C.pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 V.C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen., totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.;

- K. P.-O., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat potrivit legii, prev. de art.334 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen. și 35 alin.1 C.pen. (2 acte materiale) și punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere de înmatriculare false, prev. de art.334 alin.2 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen. și art.35 alin.1 C.pen. (2 acte materiale), totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul de cameră preliminară a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial C. emis în dosarul de urmărire penală nr.142/P/2013 la data de 30.04.2014, au fost trimiși în judecată inculpații: C. E.-Ș., pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prev. de art.255 alin.1 V.C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen., art.5 C.pen. și art.41 alin.1 C.pen. (5 acte materiale), de spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.5 C.pen., art.41 alin.1 C.pen., de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 V.C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. în forma participației improprii ca instigator potrivit art.52 alin.3 C.pen., art.41 alin.1 C.pen. (2 acte materiale), de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat potrivit legii prev. de art.334 alin.1 C.pen. (2 acte materiale), cu aplicarea art.5 C.pen., art.35 alin.1 C.pen. și art.41 alin.1 C.pen., de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere de înmatriculare false, prev. de art.334 alin.2 C.pen. (2 acte materiale), cu aplicarea art.5 C.pen., art.35 alin.1 C.pen. și art.41 alin.1 C.pen., totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.; C. O., pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prev. de art.255 alin.1 V.C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. (4 acte materiale), de spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.5 C.pen., de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 V.C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. în forma participației improprii ca instigator potrivit art.52 alin.3 C.pen. (2 acte materiale), de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat potrivit legii prev. de art.334 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen., de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere de înmatriculare false, prev. de art.334 alin.2 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen., totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.; D. D., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. de art.289 alin.1 C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. (5 acte materiale), de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată, prev. de art.12 lit.b din Legea nr.78/2000, de complicitate la spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.5 C.pen. și art.48 alin.1 C.pen., de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 V.C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. în forma participației improprii ca instigator potrivit art.52 alin.3 C.pen. (2 acte materiale), totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.; S.C. “F. P. SERVICII” S.R.L. C.-N., pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prev. de art.255 alin.1 V.C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 C.pen., spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.5 C.pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 V.C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen., totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.; K. P.-O., pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat potrivit legii, prev. de art.334 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen. și 35 alin.1 C.pen. (2 acte materiale) și punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere de înmatriculare false, prev. de art.334 alin.2 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen. și art.35 alin.1 C.pen. (2 acte materiale), totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.

Analizând actele și lucrările dosarului judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D.-Serviciul Teritorial C. și respins excepțiile formulate de inculpat.

Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară prin care s-a dispus începerea judecății au formulat contestație C. E. Ș. C. O. și D. D..

În motivarea contestației inculpatul C. E. Ș. a solicitat anularea unor probe administrate în faza de urmărire penală, mai exact o . procese verbale de certificare a înregistrărilor deoarece acestea ar fi fost efectuate în faza actelor premergătoare, adică în afara procesului penal și nu au fost consemnate într-un proces verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare, după cum prevăd dispozițiile art. 224 alin 3 Cod procedură penală.

Acesta a mai invocat excepția de necompetență materială a D.-Serviciul Teritorial C. pentru cercetarea infracțiunilor de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev de art. 334 alin 1 Cod procedură penală și de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere de înmatriculare false, prev de art 334 alin 2 Cod procedură penală (reținute în sarcina inculpaților C. E. Ș.,C. O. și K. P.-O.), în motivare arătându-se că cele două infracțiuni nu au nicio legătură cu faptele de corupție reținute în sarcina inculpaților (competența efectuării urmăririi penale revenind în acest caz Parchetului de pe lângă Judecătoria C.-N.), D. având o competență limitată și specializată pentru infracțiunile de corupție și cele conexe acestora, prevăzute de Legea nr. 78/2000, respectiv nefiind parchet superior în grad celui de pe lângă judecătorie, D. nefăcând parte din ierarhia parchetelor de drept comun.

În motivarea contestației, inculpata D. D. a arătat că judecătorul de cameră preliminară în mod greșit a constatat că excepțiile invocate în memoriul depus la data de 1 iulie 2014 ar fi fost formulate tardiv.

În argumentarea celor afirmate, inculpata a arătat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 345 alin 3 raportat la art. 346 alin 3 lit a și lit c, aferente procedurilor de cameră preliminară nu sunt termene de decădere, cum greșit a statuat judecătorul când a hotărât să nu analizeze cererile și excepțiile materializate într-un memoriu suplimentar.

S-a mai arătat că încheierea judecătorului de cameră preliminară este lovită de nulitate întrucât acesta s-a pronunțat după 77 zile de la data înregistrării cauzei ori durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 zile.

În opinia inculpatei, în cauză s-au încălcat și dispozițiile art. 5 Cod procedură penală, aflate în strânsă legătură cu cele instituite de art. 6 din CEDO, care prevăd obligația aflării adevărului.

Contestațiile formulate în cauză sunt nefondate.

Inculpatul C. E. a solicitat admiterea excepției nelegalei administrări a mijloacelor de probă și a proceselor verbale de certificare a înregistrărilor (filele 1-29 vol IV, filele 30-70 vol IV; filele 71-135 vol IV; filele 136-183 vol IV; filele 184-258 vol IV; filele 1-426 vol V; filele 427-544 vol II) cu motivarea că acestea au fost efectuate în faza actelor premergătoare și, prin urmare, nu pot constitui probe în procesul penal.

Analizând actele dosarului se poate observa că aceste înregistrări s-au efectuat la următoarele date: 8 februarie 2013, 20 februarie 2013, 27 februarie 2013, 3 decembrie 2013, 18 decembrie 2013, 17 ianuarie 2014, 31 ianuarie 2014, fiind autorizate în baza dispozițiilor art. 911 din Codul de procedură penală din 1969, care nu condiționa acest fapt de începerea urmăririi penale.

Prin urmare, analizând valabilitatea actelor a căror anulare se cere, în funcție de legea în vigoare la data întocmirii lor se poate observa că au fost respectate toate cerințele impuse de art. 911 Cod procedură penală.

Contrar susținerilor inculpatului, instanța de control constituțional nu a constatat încălcarea legii supreme prin posibilitatea recunoscută procedural de a se administra aceste mijloace probatorii anterior începerii urmăririi penale, adică, în faza actelor premergătoare, dacă sunt îndeplinite mai multe condiții și anume: să existe date sau indicii temeinice pentru pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, să privească o infracțiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, să fie necesară și utilă pentru aflarea adevărului (în sensul că interceptarea se impune pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată) și să existe o autorizație din partea judecătorului competent (aceste condiții fiind întrunite în speță, cu privire la toate înregistrările la care se referă inculpatul în memoriul formulat). Totodată, conform art.913 alin.1 V.C.pr.pen. convorbirile telefonice sunt redate integral într-un proces-verbal ce constituie mijloc de probă, conform art.64 alin.1 V.C.pr.pen. (nefiind așadar necesară întocmirea vreunui alt proces-verbal de constatare, conform art.224 alin.3 V.C.pr.pen.). În acest sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, prin decizia nr.10 din 7 ianuarie 2008 și, de altfel, întreaga practică judiciară anterioară intrării în vigoare a noilor coduri în materie penală și procesual penală.

De asemenea, referitor la excepția de necompetență materială a D.N.A. - Serviciul Teritorial C. pentru cercetarea infracțiunilor de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art.334 alin.1 C.pen., și punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu nr. de înmatriculare false, prev. de art.334 alin.2 C.pen., este de menționat faptul că în speță sunt incidente, în mod neîndoielnic, dispozițiile art.43 alin.2 lit.a și c C.pr.pen., art.44 alin.1 C.pr.pen., art.63 alin.1 C.pr.pen. rap. la art.3 alin.1 lit.a și art.24 din O.U.G. nr.43/2002 (prin urmare, existând cazurile de conexitate menționate, D.N.A. - Serviciul Teritorial C. este competent să efectueze urmărirea penală și cu privire la cele două infracțiuni menționate mai sus).

Referitor la susținerile inculpatei D. D. conform cărora nu au fost respectate dispozițiile legale privind administrarea unor probe testimoniale și exercitarea dreptului la apărare, pentru motivul că apărătorii săi aleși nu au fost încunoștințați despre data, ora și locația unde urma să aibă loc audierea martorilor (și, pe cale de consecință, nu au putut asista la aceste audieri), este de precizat, pe de o part,e că nu sunt indicate în concret de către inculpată care sunt probele testimoniale administrate cu nerespectarea dispozițiilor legale menționate (ba mai mult, inculpata arătând că este posibil ca aceste susțineri să fie inexacte și să existe la dosar dovada faptului că s-a încercat încunoștințarea apărătorilor săi aleși), iar pe de altă parte că în dosarul de urmărire penală există numeroase înștiințări ale apărătorilor inculpaților (inclusiv ai inculpatei D. D.) cu privire la data, ora și locul administrării probelor, inclusiv a celor testimoniale (f.128-136, 144-150, 153-159, 162-169, 170-179, 180-186, 187-195, 200-206, 207-213, 214-220 și 221-242 vol III d.u.p.).

Contestația aceleiași inculpate formulată prin apărătorul său, prin care invocă greșita aplicare de către judecătorul de cameră preliminară a sancțiunii decăderii privitor la cererile și excepțiile înaintate după împlinirea termenului stabilit conform art 344 alin 2 Cod penal urmează a fi respinsă.

Nerespectarea termenului înăuntrul căruia legea prevede posibilitatea exercitării unui drept procesual atrage după sine sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen, potrivit art 268 alin 1 Cod procedură penală. Spre deosebire de aceste termen, termenul de desfășurare a procedurii în camera preliminară stabilit de legiuitor este un termen de recomandare (a se vedea în acest sens și lucrarea colectivă Noul Cod de procedură penală- Ghid de aplicare pentru practicieni, editura Hamangiu 2014, pag 398, 402) neîncadrându-se în niciuna dintre categoriile expres prevăzute de art. 268 Cod procedură penală, text ce reglementează sancțiunile nerespectării termenelor. Prevederea legală analizată nu suscită niciun fel de interpretări, discuția juridică propusă de apărare (cu referire la natura diferită a termenului întrucât este stabilit de judecător, iar nu de lege) fiind neavenită față de dispozițiile legale.

Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge contestația formulată de inculpații C. E.-Ș. și D. D. împotriva încheierii penale din 25.07.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul C..

Va obliga pe contestatori la plata cheltuielilor judiciare în sumă de câte 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația formulată de inculpații C. E.-Ș. și D. D. împotriva încheierii penale din 25.07.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul C..

Obligă pe contestatori la plata cheltuielilor judiciare în sumă de câte 200 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința camerei din consiliu din 26 august 2014.

JUDECĂTOR DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI, GREFIER,

S. SISERMANLENUȚA C.

Red. S.S./M.N.

4 ex./6.10.2014

Jud.fond.-M. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Decizia nr. 492/2014. Curtea de Apel CLUJ