Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 129/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 129/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 18018/211/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.129/R/2014
Ședința publică din 29 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. S., judecător
JUDECĂTORI: V. G.
D. P.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj
reprezentat prin procuror: D. S.
S-au luat spre examinare – pentru pronunțare - recursurile declarate de inculpatul C. S. R. și P. de pe lângă Judecătoria Cluj N. împotriva sentinței penale nr.1095 din 24 octombrie 2013 a Judecătoriei Cluj N., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de articolul 211 alin. 1, alin. 2 lit. b si c, alin 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.c Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față,
Prin sentința penală nr. 1095 din 24 octombrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Cluj-N., în temeiul articolului 211 aliniatul 1 și 2, literele b și c și aliniatul 21, litera a din Codul penal, cu aplicarea articolului 75, lit.c din Codul penal, a articolului 3201 din Codul de procedură penală și a articolului 74, aliniatul 2 și a articolului 76, litera c din Codul penal, a fost condamnat inculpatul C. S. R., fiul lui A. și S., născut la data de 05.01.1989 în Cluj-N., jud. Cluj, cu domiciliul în Cluj-N., ., ., posesor al CI ., nr._, CNP_, deținut în prezent în Penitenciarul G., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată.
În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal, au fost interzise inculpatului C. S. R. drepturile prevăzute la articolul 64, literele a, teza a 2-a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei.
În temeiul articolului 350 din Codul de procedură penală, s-a menținut măsura arestării inculpatului C. S. R..
În temeiul articolului 88 din Codul penal, s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului C. S. R. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 17.07.2013 și până la zi.
În temeiul articolului 26 raportat la articolul 211 aliniatul 1 și 2, literele b și c și aliniatul 21, litera a din Codul penal, cu aplicarea articolelor 99, 100 și 109 din Codul penal, a articolului 3201 din Codul de procedură penală și a articolului 74, aliniatul 1, lit.a și a articolului 76, litera c din Codul penal, a fost condamnat inculpatul T. G. L., fiul lui L. și M., născut la data de 20.10.1995 în Cluj-N., jud.Cluj, cu domiciliul în Săvădisla, ., jud.Cluj și locuind fără forme legale în Cluj-N., ., ., CNP_, la pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul dispozițiilor articolului 1101 raportat la articolul 110 și 861 din Codul penal, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani.
În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64, literele a, teza a 2-a și b din Codul penal.
În temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la articolul 64, literele a, teza a 2-a și b din Codul penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.
În temeiul dispozițiilor articolului 1101 raportat la articolul 863 din Codul penal, pe durata termenului de încercare, dar după împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate.
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Datele sus-menționate se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul articolului 359 din Codul de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 1101, aliniatul 2 și 3 raportat la articolele 83, 84 și 864 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În temeiul articolului 88 din Codul penal, s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului T. G. L. perioada reținerii începând din data de 17.07.2013 și până în data de 18.07.2013.
În temeiul articolului 346 din Codul de procedură penală, s-a luat act că partea vătămată N. S. E., cu domiciliul în Piatra N., ., . și cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., jud. Cluj, a renunțat la constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal.
În temeiul articolului 191, aliniatul 1, 2 și 3 din Codul de procedură penală au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 800 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului, inculpatul T. G. L., fiind obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente T. G. L., cu domiciliul în Săvădisla, ., jud.Cluj și K. M., cu domiciliul în Cluj-N., ., ..
În temeiul articolului 189 raportat la articolul 171, aliniatul 2 din Codul de procedură penală sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, avocat R. L. L. și avocat Schwachofer A. se vor avansa din FMJ în favoarea Baroului Cluj.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.6351/P/29.07.2013, P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. S. R. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de articolul 211 alin. 1, alin.2, lit. b si c, alin 21, lit. a din Codul penal, cu aplicarea art.75 lit.c din Codul penal și a inculpatului T. G. L. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie prevăzută de art.26 din Codul penal raportat la art. 211 alin. 1, alin.2, lit. b si c, alin 21, lit. a din Codul penal, cu aplicarea art. 99 alin.3 din Codul penal, reținându-se în sarcina inculpaților că la data de 15.07.2013, în jurul orei 22,05, în timp ce se aflau pe o alee lăturalnică a .-N., inculpatul C. S. R. a deposedat cu intenție prin violență pe partea vătămată N. S. E. de un lanț de aur, în timp ce inculpatul T. G. L. se asigura că nu sunt observați de terțe persoane.
La termenul de judecată din data de 08.08.2013, anterior citirii actului de sesizare, avocații inculpaților au solicitat aplicarea art.3201 din Codul de procedură penală.
Inculpații au arătat personal că recunosc în totalitate fapta pentru care au fost trimiși în judecată și au solicitat aplicarea art.3201 din Codul de procedură penală.
Admițând cererea formulată de către inculpați, în temeiul art.3201 din Codul de procedură penală, instanța nu a mai administrat probe noi în cursul cercetării judecătorești.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și coroborând declarațiile de recunoaștere a săvârșirii faptei date de către inculpați atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată cu toate celelalte probe aflate la dosar, respectiv: procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (f 13-19, 47-50), procesul verbal de recunoaștere din grup (f 20, 22-25), declarațiile părții vătămate (f 9-12), declarațiile martorului asistent P. C. (f 21), înscrisurile de la filele 34, 41, 45-46, CD urile cuprinzând imaginile surprinse la locul infracțional (f 43-44), fișele de cazier judiciar (f 63-64) și procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (f 66-67), instanța a reținut în fapt că în data de 15.07.2013, în jurul orei 22,05, în timp ce se aflau pe o alee lăturalnică a .-N., inculpatul C. S. R. a luat prin violență un lanț din aur de la gâtul părții vătămate N. S. E., în timp ce inculpatul T. G. L. se asigura că nu sunt observați de alte persoane.
În drept, așa cum a fost descrisă, recunoscută și probată, fapta inculpatului C. S. R. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de articolul 211 alin. 1, alin.2, lit. b si c, alin 21, lit. a din Codul penal și pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii de la 7 la 20 ani, iar fapta inculpatului T. G. L. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie prevăzută de art.26 din Codul penal raportat la art. 211 alin. 1, alin.2, lit. b si c, alin 21, lit. a din Codul penal și pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii de la 7 la 20 ani.
Întrucât la data comiterii infracțiunii anterior menționate, inculpatul T. G. L. era minor, circumstanță cunoscută de inculpatul C. S. R. la aceeași dată, element de fapt recunoscut de acesta, instanța reține și incidența articolului 99, alin.3 din Codul penal față de inculpatul minor T. G. L. precum și incidența articolului 75, lit.c din Codul penal față de inculpatul major C. S. R..
Prin urmare, instanța a condamnat pe inculpați la câte o pedeapsă la individualizarea judecătorească a căreia vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolul 72 din Codul penal, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse însă potrivit art.3201 din Codul de procedură penală, iar în privința inculpatului minor și potrivit art.109 din Codul penal, gradul de pericol social al faptei, persoana infractorilor și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
In privința inculpatului minor T. G. L., instanța a avut în vedere și circumstanța atenuantă prevăzută de art.74, alin.1 lit.a din Codul penal, constând în conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, calitatea acestei conduite rezultând nu doar din fișa sa de cazier care atestă că nu a mai comis alte fapte penale, ci și din referatul de evaluare întocmit de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj din care rezultă că inculpatul a muncit pe șantier, fiind remunerat pentru munca prestată, iar din banii obținuți și-a cumpărat obiecte pentru uzul propriu (f 75), iar în privința inculpatului major C. S. R., instanța a avut în vedere și circumstanța atenuantă prevăzută de art.74, alin.2 din Codul penal, având în vedere în acest scop împrejurarea că prejudiciul material cauzat părții vătămate a fost integral reparat, că există unele persoane care au reliefat aspecte de conduită pozitive în privința acestui inculpat, așa cum se desprinde din caracterizările de la filele 26-29 și că inculpatul s-a calificat ca zidar – tencuitor – pietrar, desfășurând uneori activități lucrative pentru câștigarea mijloacelor de existență, așa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj (f 59-60).
La stabilirea cuantumului pedepsei ce a fost aplicată inculpatului C. S. R., instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei și autorului ei pentru aprecierea cărora ține seama de circumstanțele în care a fost comisă fapta, de două persoane împreună, prin violență, într-un loc public și profitând de întunericul din timpul nopții și de starea de surpriză a părții vătămate care nu avea cum să prevadă acest gest, ceea ce denotă o îndrăzneală deosebită din partea autorului în comiterea de fapte antisociale. Instanța va avea totodată în vedere faptul că deși inculpatul nu are antecedente penale, așa cum rezultă din fișa sa de cazier judiciar (f 63), acesta a mai fost sancționat anterior de mai multe ori pentru alte fapte penale dintre care unele comise tot împotriva patrimoniului și deși a primit de fiecare dată sancțiunea mai ușoară a amenzii administrative, nu și-a îndreptat conduita, continuând să săvârșească fapte incriminate de legea penală a căror gravitate a crescut progresiv, degenerând din forme mai ușoare (furt) în forme mai grave comise cu violență (tâlhărie). Instanța a reținut de asemenea că inițial, inculpatul a fost nesincer cu privire la participarea sa la săvârșirea faptei pentru care este judecat, că l-a atras și pe coinculpatul minor în comiterea unei fapte penale și că din referatul de evaluare întocmit de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj rezultă că inculpatul a denaturat adevărul aproape în toate ariile discutate, că uneori a avut un comportament nepotrivit și la școală, că pentru o scurtă perioadă de timp a fost angajat ca paznic, dar a fost sancționat contravențional pentru părăsirea postului, fiindu-i solicitată și demisia, că frecventa cluburile, consumând băuturi alcoolice și obișnuind să cheltuiască sume mari de bani inclusiv pentru jocuri de noroc până la identificarea unor indicii de dependență, că obișnuia să consume cu prietenii ocazional substanțe psihoactive, că deși la nivel declarativ regretă infracțiunea comisă și dorește să-și schimbe comportamentul, nu prezintă o motivație intrinsecă, autentică pentru aceasta, nu manifestă empatie pentru victimă și nu conștientizează gravitatea faptelor penale. Instanța a reținut însă în favoarea inculpatului împrejurarea că actele de violență comise pentru sustragerea bunului prezintă o intensitate redusă, că inculpatul a recunoscut în cele din urmă săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și și-a exprimat regretul pentru încălcarea legii penale și că se bucură de sprijinul familiei sale atât material cât și moral.
În consecință, acordând eficiență juridică și circumstanței atenuante prevăzută de art.74, alin.2 din Codul penal, în temeiul în temeiul articolului 211 aliniatul 1 și 2, literele b și c și aliniatul 21, litera a din Codul penal, cu aplicarea articolului 75, lit.c din Codul penal, a articolului 3201 din Codul de procedură penală și a articolului 74, aliniatul 2 și a articolului 76, litera c din Codul penal, a condamnat pe inculpatul C. S. R. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată.
La stabilirea cuantumului pedepsei ce a fost aplicată inculpatului minor T. G. L., instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei și infractorului pentru aprecierea cărora ține seama de circumstanțele reale deja enumerate cu ocazia individualizării pedepsei aplicate celuilalt inculpat, dar și de faptul că inculpatul a avut de la început o poziție sinceră, recunoscând săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și trimis în judecată și a cooperat cu organele de cercetare penală pentru determinarea autorului faptei. Instanța a reținut în favoarea inculpatului împrejurarea că acesta a participat la comiterea infracțiunii de tâlhărie doar în forma complicității morale și s-a lăsat influențat în această participare de inculpatul major căruia i-a aparținut inițiativa actului infracțional comis de inculpați, că la data comiterii faptei era minor, discernământul fiindu-i așadar într-o anumită măsură diminuat din cauza vârstei, că există posibilități reale de reintegrare socială pentru acest inculpat întrucât din referatul de evaluare rezultă că ambii părinți îl sprijină sub toate aspectele, iar tatăl său, dispus să îi ofere atât suport material cât și afectiv, îi poate asigura inclusiv un loc de muncă remunerat și că inculpatul recunoaște autoritatea tatălui, dar și împrejurarea că prejudiciul material cauzat părții vătămate a fost relativ redus și integral reparat. Din cuprinsul aceluiași referat de evaluare, instanța a reținut că factorii principali care au determinat inculpatul minor să participe la comiterea faptei pentru care este judecat au fost anturajul coinculpatului, tentația financiară și neconștientizarea consecințelor legale ale faptei, dar pe parcursul derulării procesului, inculpatul a conștientizat consecințele faptei sale și este motivat să se angajeze în viitor în muncă, tatăl său oferindu-i șanse reale în acest scop.
În consecință, acordând eficiență juridică și circumstanței atenuante prevăzută de art.74, lit.a din Codul penal, în temeiul articolului 26 raportat la articolul 211 aliniatul 1 și 2, literele b și c și aliniatul 21, litera a din Codul penal, cu aplicarea articolelor 99, 100 și 109 din Codul penal, a articolului 3201 din Codul de procedură penală și a articolului 74, aliniatul 1, lit.a și a articolului 76, litera c din Codul penal, instanța a condamnat pe inculpatul T. G. L., la pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Pentru a stabili modalitatea de executare a pedepsei pentru fiecare inculpat, instanța a avut în vedere atât circumstanțele reale și personale anterior expuse cât și concluziile referatelor de evaluare întocmite de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj și apreciază că scopul pedepselor aplicate celor doi inculpați poate fi atins doar cu executarea în regim de detenție în privința inculpatului C. S. R. și chiar fără executarea pedepsei în regim de detenție în privința inculpatului minor T. G. L..
Constatând îndeplinite celelalte două condiții impuse de articolul 1101 raportat la articolul 110 și 861 din Codul penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului minor T. G. L. pe durata termenului de încercare de 3 ani.
Având în vedere concluziile referatului de evaluare a inculpatului minor T. G. L. întocmit de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj din care rezultă că pentru prevenirea reiterării conduitei sale infracționale este necesar ca acesta să evite anturajele ce prezintă risc infracțional, să continue să lucreze pentru a avea propriile venituri și să-și dezvolte abilitățile de rezistență la presiunea grupului, în temeiul dispozițiilor articolului 1101 raportat la articolul 863 din Codul penal, pe durata termenului de încercare, dar după împlinirea vârstei de 18 ani, instanța a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate, b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Datele sus-menționate se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul articolului 359 din Codul de procedură penală instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 1101, aliniatul 2 și 3 raportat la articolele 83, 84 și 864 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei
Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în articolul 64, literele a-c din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, iar conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii. Dar prin decizia nr.74/2007 a ÎCCJ pronunțată în recursul în interesul legii, obiect al dosarului nr.45/2007, s-a decis că dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) – c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.
În consecință, considerând că infracțiunea comisă de inculpați generează o incompatibilitate morală cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice, dar și cu o funcție implicând exercițiul autorității de stat, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal instanța a interzis inculpaților drepturile prevăzute la articolul 64, literele a, teza a 2-a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei, dar în temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la articolul 64, literele a, teza a 2-a și b din Codul penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului minor T. G. L..
Conform dispozițiilor articolului 350, aliniatul 1 din Codul de procedură penală instanța are obligația, ca prin hotărâre, să se pronunțe asupra luării, menținerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului, motivând soluția pronunțată. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor articolului 350, aliniatul 1 din Codul de procedură penală, condamnându-l pe inculpatul C. S. R. la o pedeapsă privativă de libertate, instanța a menținut măsura arestării inculpatului.
Conform dispozițiilor art. 88 din Codul penal timpul reținerii și al arestării preventive s-a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunțate. Prin urmare, în temeiul articolului 88 din Codul penal instanța a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului C. S. R. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 17.07.2013 și până la zi și în același temei juridic, scăzând din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului T. G. L. perioada reținerii începând din data de 17.07.2013 și până în data de 18.07.2013.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut că în ședința publică din data de 10.10.2013, partea vătămată N. S. E. a renunțat la constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal, motiv pentru care în temeiul articolului 346 din Codul de procedură penală, instanța va lua act de această împrejurare.
Conform articolului 191, aliniatul 1 și 2 din Codul de procedură penală, în caz de condamnare inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar când sunt mai mulți inculpați condamnați, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare, la stabilirea acestei părți ținându-se seama, pentru fiecare dintre inculpați, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare.
De asemenea, potrivit articolului 191, aliniatul 3 din Codul de procedură penală, partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Prin urmare, întrucât inculpații au fost condamnați prin prezenta hotărâre, în temeiul articolului 191, aliniatele 1, 2 și 3 din Codul de procedură penală, instanța a obligat pe inculpați la plata sumei de câte 800 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului, inculpatul T. G. L., fiind obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente T. G. L. și K. M..
În temeiul articolului 189 raportat la articolul 171, aliniatul 2 din Codul de procedură penală sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, avocat R. L. L. și avocat Schwachofer A. se vor avansa din FMJ în favoarea Baroului Cluj.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. și inculpatul C. S. R..
Prin motivele scrise și orale P. a solicitat admiterea căii de atac promovate și rejudecând dosarul, a se aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum sporit față de gravitatea sporită a infracțiunii comise, apreciind că, sancțiunea judecătoriei nu corespunde cerințelor prev. de art. 52 și 72 Cod penal.
Prin recursul promovat, inculpatul a solicitat admiterea căii de atac promovate și în urma rejudecării cauzei, a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante recunoscute în favoarea sa, de către magistratul fondului și pe cale de consecință diminuarea sancțiunii, sub minimul special prevăzut de lege.
Curtea examinând recursurile promovate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Cu privire la recursul parchetului:
Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal.
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Instanța de fond a aplicat principiile evidențiate mai sus, a reținut în mod judicios vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei dedusă judecății, însă nu a individualizat corect pedeapsa ce i-a aplicat-o inculpatului.
Judecătoria Cluj-N. nu a ținut seama de modalitatea și împrejurările săvârșirii infracțiunii, respectiv că inculpatul împreună cu un minor, într-un loc public, pe timp de noapte, a prins-o pe partea vătămată N. S. E. din spate, a imobilizat-o prinzând-o de gât cu mâna stângă, iar cu cea dreaptă i-a smuls de la gât, lănțișorul pe care-l purta.
Acțiunea inculpatului a creat victimei sentimente puternice de teamă și nesiguranță, cu atât mai mult, cu cât aceasta se afla în apropierea domiciliului, și a fost conștientă că în imediata apropiere a inculpatului se afla numitul T. G. L., care era pregătit să-i ofere ajutor inculpatului C. S..
Activitatea ilicită a inculpatului prezintă un grad de pericol social ridicat și raportat la persoana și conduita acestuia, ce este în vârstă de 24 de ani, nu are ocupație, nu are surse proprii de venit, fiind anterior condamnat pentru alte infracțiuni de furt calificat, ceea ce dovedește o agravare în plan infracțional a pericolului social al faptelor comise.
Curtea reține că locul comiterii infracțiunii – o zonă cu instituții de interes public care au asigurată paza, în diferite forme, respectiv policlinica Interservisan, Colegiul Tehnic Energetic, benzinăria Pritax, denotă o îndrăzneală ieșită din comun a inculpatului, în punerea în aplicare a rezoluției infracționale.
Raportat la aceste considerente judecătoria nu a efectuat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, nefiind oportună reținerea în favoarea sa, a circumstanțelor atenuante vizate de art. 74 alin.2 Cod penal, respectiv magistratul fondului a reținut că „actele de violență comise pentru sustragerea bunului prezintă o intensitate redusă, datorită faptului că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii”.
Curtea apreciază că nu se poate reține ca circumstanță atenuantă, atitudinea sinceră a inculpatului raportat la modul de săvârșire a infracțiunii, în condițiile în care acesta nu și-a asumat fapta în fața procurorului, atât în declarația dată înainte de începerea urmăririi penale, cât și ulterior, susținând că a primit lănțișorul sustras victimei, de la doi tineri al căror nu îl cunoaște, și care l-au rugat să îl amaneteze.
Pe de altă parte, recunoașterea faptei și a vinovăției au produs deja efecte juridice, permițând aplicarea în favoarea inculpatului a procedurii simplificate de judecată, prev de art 320 1 Cod procedură penală, cu consecința reducerii cu 1/3 a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Așa fiind, prin reținerea în plus a circumstanței atenuante vizând recunoașterea săvârșirii infracțiunii, s-ar acorda dublu efect juridic aceleiași stări de fapt.
Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o decizie recentă a învederat că „atitudinea sinceră în cursul procesului penal, manifestată prin recunoașterea săvârșirii faptei, nu poate fi valorificată, întrucât acestei împrejurări i s-ar acorda o dublă valență juridică, favorabilă inculpatului. Recunoașterea infracțiunii ar putea fi reținută ca circumstanță atenuantă, doar în cazul constatării existenței unei alte atitudini a inculpatului, dintre cele prevăzute în norma penală, cu excepția comportării sincere față de fapta comisă și recunoscută”.
Instanța de fond nu a ținut cont de circumstanțele personale ale inculpatului, care până în prezent mai are în antecedente alte condamnări, pentru furt calificat, ceea ce denotă că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unei sancțiuni severe care să reflecte în mod judicios atât pericolul faptei cât și al făptuitorului.
Tâlhăria este o infracțiune complexă, din structura ei făcând parte atât furtul, care este componenta sa principală, cât și actele de violență, care constituie componenta adiacentă. Ca atare, tâlhăria se consideră ca fiind tentată sau consumată după cum infracțiunea principală – furtul – a rămas în faza tentativei ori s-a consumat.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Actele de violență exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de către instanța de recurs, în alegerea pedepsei.
Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o . datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine sinceră cu privire la fapta comisă, a săvârșit-o împreună cu un minor, pe timp de noapte, cauzând un prejudiciu victimei în sumă de 500 lei, rămas nerecuperat.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 -, potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.
Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.
Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ține seama că fapta inculpatului a fost îndreptată din nou împotriva patrimoniului ceea ce demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că “legea penală apără…persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept”.
Pentru motivele ce preced, va fi admis ca fondat în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.proc.pen. recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj N. împotriva sentinței penale nr.1095/24 octombrie 2013 a Judecătoriei Cluj N., pe care o va casa cu privire la latura penală a cauzei privind pe inculpatul C. S. R. și rejudecând:
În temeiul articolului 211 aliniatul 1 și 2, literele b și c și aliniatul 21, litera a din Codul penal, cu aplicarea articolului 75, lit.c din Codul penal, a articolului 3201 din Codul de procedură penală va condamna pe inculpatul C. S. R., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată.
La dozarea și individualizarea pedepsei s-au avut în vedere dispozițiile art 72 și 52 Cod penal, antecedentele penale ale inculpatului, conduita sa procesuală și art. 3201 Cod procedură penală, comiterea faptei pe timp de noapte și împreună cu un minor și nerecuperarea pagubei.
În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal, vor fi interzise inculpatului C. S. R. drepturile prevăzute la articolul 64, literele a, teza a 2-a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei.
În temeiul articolului 88 din Codul penal, se va scădea din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului C. S. R. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 17.07.2013 și până la zi.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, în baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală.
Cu privire la recursul inculpatului:
Curtea examinând modul în care instanța de fond a analizat critica privind individualizarea pedepsei principale aplicată recurentului C. S. R., constată că nu a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, neevidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea, nefiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare privative de libertate, prin prisma funcțiilor unei asemenea sancțiuni.
Curtea, în baza propriei analize, față de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei consideră că nu se impune a se da curs celor susținute, deoarece nu s-ar putea da eficiență într-un mod prioritar circumstanțelor personale, în raport cu celelalte, față de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.
Curtea consideră că pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, reprezintă o pedeapsă proporțională, atât cu gravitatea efectivă a faptei comise de recurent, concretizată prin modul în care acesta a acționat, prin comiterea unei tâlhării, într-un loc public, împreună cu un minor, prin exercitarea unor violențe asupra victimei, constând în smulgerea de la gât a unui lănțișor din aur, cauzând un prejudiciu în sumă de 500 lei, rămas nerecuperat și ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al recurentului, cât și profilul socio-moral și de personalitate a inculpatului, a cărui atitudine în societate și procesuală în cauză, este parțial pozitivă. Nu este de omis faptul că acesta mai are în antecedente și alte infracțiuni de furt calificat, ceea ce dovedește o perseverență infracțională deosebită a sa, raportat la infracțiunile îndreptate împotriva patrimoniului.
Față de modul concret de săvârșire a faptei, cuantumul pedepsei principale de 5 ani închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului, ca prin programele educaționale desfășurate și în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar și prin restrângerea libertății presupusă de o asemenea modalitate de executare la conștientizarea consecințelor faptei sale, în vederea unei reinserții sociale reale a acestuia.
Cuantumul sancțiunii nu se impune a fi redus față de gravitatea faptei comise, consecințele acesteia, rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni, așa încât nu este oportună reducerea pedepsei.
În raport cu cele menționate, sentința instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele și verificându-se hotărârea atacată, instanța nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art.3859 alin.3 C.proc.pen.
Așa fiind, pentru motivele ce preced, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu, av.P. P., sumă ce se va plăti din FMJ, conform art. 189 Cod procedură penală.
Inculpatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, conform art. 192 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj N. împotriva sentinței penale nr.1095/24 octombrie 2013 a Judecătoriei Cluj N., pe care o casează cu privire la latura penală a cauzei privind pe inculpatul C. S. R. și rejudecând:
În temeiul articolului 211 aliniatul 1 și 2, literele b și c și aliniatul 21, litera a din Codul penal, cu aplicarea articolului 75, lit.c din Codul penal, a articolului 3201 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul C. S. R., fiul lui A. și S., născut la data de 05.01.1989 în Cluj-N., jud. Cluj, cu domiciliul în Cluj-N., ., ., posesor al CI ., nr._, CNP_, deținut în prezent în Penitenciarul G., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată.
În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal, interzice inculpatului C. S. R. drepturile prevăzute la articolul 64, literele a, teza a 2-a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei.
În temeiul articolului 88 din Codul penal, scade din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului C. S. R. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 17.07.2013 și până la zi.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Cheltuielile judiciare în recursul parchetului rămân în sarcina statului.
2. Respinge recursul formulat de inculpatul C. S. R. împotriva aceleiași sentințe.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu, av.P. P., sumă ce se va plăti din FMJ.
Obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
V. GOJADELIA P., S. S.
GREFIER
D. S.
Red. D.P./M.N.
3 ex./3.02.2014
Jud.fond.-M. M.
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 543/2014. Curtea de... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 517/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
