Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 362/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 362/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 18-04-2014 în dosarul nr. 9437/117/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 362/A/2014
Ședința publică din 18 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I., judecător
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin V. G. – procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-au luat spre examinare apelurile declarate de către recurenții V. N., V. A., V. V., V. O. și V. M. V. împotriva sentinței penale nr. 720 din data de 27 mai 2013 a Judecătoriei D., privind și pe intimații P. R. I., Asociația V. și Pescarilor Voievodul G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul P. R. I. asistat de apărător ales, avocat C.-I. D., din cadrul Baroului Cluj, părțile civile V. N., V. A. prin reprezentant legal, V. N., V. V., V. O. și V. M. V., toate asistate de către avocat D. M. și pentru partea responsabilă civilmente Asociația V. și Pescarilor Voievodul G. Cluj-N. apărătorul ales al acesteia, avocat L. M., din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială la dosar ( f. 13, 38 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Apărătorul ales al inculpatului P. R. I. invocă excepția tardivității recursului, raportat la dispozițiile din noul Cod de procedură penală, respectiv Legea nr. 135/2010 cu referire exactă la textul art. 268 alin. 1, care trebuie transpusă în excepția de nulitate a recursului. Astfel, conform textului de lege, atunci când pentru exercițiul unui drept procesual se prevede un termen, sancțiunea nerespectării acestuia constă în decăderea din exercițiul acelui drept, cu consecința nulității actului care este făcut peste termen. De asemenea, având în vedere că a fost recalificată calea de atac susține criticile cu privire la calea de atac a apelului.
Curtea unește excepția cu fondul și, nefiind cereri de formulat, apreciază apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere. De asemenea, din oficiu, pune în discuție și competența instanței de fond, având în vedere că soluționarea cauzei s-a efectuat de către o instanță civilă.
Apărătorul ales al părților civile V. N., V. A. prin reprezentant legal V. N., V. V., V. O. și V. M. V. susține că motivul de nulitate absolută invocat prin precizarea din data de 26.02.2014 vizează tocmai aspectul invocat din oficiu de către Curte, respectiv faptul că în cauză era obligatorie participarea procurorului având în vedere că obiectul acesteia este soluționarea laturii civile disjunsă dintr-o cauză penală. În consecință, conform dispozițiilor art. 197 alin. 2 din vechiul Cod penal, solicită casarea întregii sentințe și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente și cu completul competent.
De asemenea, mai arată că efectuarea judecării cauzei potrivit procedurii civile a cauzat apelanților o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin rejudecarea cauzei și menționarea în mod corect a căii de atac, astfel încât, în mod evident, nu mai subzistă teza tardivității, întrucât ar încălca inclusiv prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora nu se poate împiedica accesul la justiție pentru faptul că o instanță a menționat eronat calea de atac a hotărârii pronunțate.
În consecință, solicită respingerea ca nefondată a excepției.
Apărătorul ales al inculpatului P. R. I., raportat la excepția pusă în discuție, respectiv a necompetenței instanței de fond, consideră că aceasta este prioritară judecării fondului cauzei, context în care va solicita și administrarea unor probe.
Apărătorul ales al părții responsabile civilmente Asociația V. și Pescarilor Voievodul G. Cluj-N., având cuvântul, susține excepția tardivității formulării căii de atac, respectiv a recursurilor, recalificate în apeluri și consideră că soluționarea acesteia primează celorlalte chestiuni, inclusiv a excepției puse în discuție din oficiu, pentru că se impune declararea apelului într-un termen legal, care este prevăzut în mod evident de dispozițiile legale. Astfel, dispozițiile art. 9 din Legea de punere în aplicare a Noului Cod de procedură penală, clarifică situația incidentă în speță, respectiv situația în care recursurile sunt recalificate în apeluri, caz în care termenul se socotește potrivit dispozițiilor vechi și este de 10 zile de pronunțarea hotărârii. În acest sens, face trimitere la principiul legalității căii de atac și arată că nu are nicio relevanță faptul că în sentința nr. 720 din 2013 pronunțată de către Judecătoria D. apare mențiunea „cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, pentru că dispozițiile legale prevăd calea de atac, astfel că instanța nu poate schimba durata sau data de la care începe să curgă termenul pentru declararea căii de atac.
În consecință, raportat și la dispozițiile art. 9 din legea de punere în aplicare a noilor dispoziții ale Codului de procedură penală solicită să se constate că toate recursurile formulate de către părțile civile au fost efectuate cu încălcarea termenului de 10 zile prevăzut de dispozițiile legale în vigoare la data la care a fost promovată calea de atac. Astfel, pentru soluționarea pe fond a căii de atac împreună cu toate celelalte excepții se impune ca aceasta să fi fost formulată în termen legal, aspect neîndeplinit în cauză datorită faptului că părțile au fost prezente la dezbateri. În acest context, având în vedere și excepția necompetenței materiale a instanței de fond, precum și faptul că hotărârea a fost pronunțată pe dispozițiile Codului de procedură penală, conform dispozitivului ei, respectiv „în temeiul art. 346 lit. a și 347 Cod procedură penală coroborat cu art. 14 alin. 1, alin. 3 lit. b și art. 5 din Codul de procedură penală”, apreciază că singura critică care subzistă este faptul că la judecarea cauzei nu a participat procurorul. Deși nu susține contrariul, precizează că acest aspect trebuia să fie arătat într-un termen legal, respectiv în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii și nu de la comunicarea acesteia.
Apărătorul ales al părților civile V. N., V. A. prin reprezentant legal V. N., V. V., V. O. și V. M. V. arată că prioritar este competența materială a instanței și că soluționarea cauzei s-a efectuat de către o instanță civilă care nu era competentă, iar hotărârea a fost dată cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, aspect efectuat în speță.
Mai mult, susține că apelanta minoră V. N. nu a fost prezentă la niciun termen de judecată și, prin urmare, termenul de 10 zile anterior evocat, curge de la comunicare, sens în care a formulat o cerere de recomunicare a hotărârii, pe care o depune la dosar împreună cu răspunsul comunicat.
Apărătorul ales al inculpatului P. R. I., având cuvântul, raportat la excepția tardivității formulării apelurilor în cauză, consideră că se impune analizarea în mod corect a acesteia, respectiv ca fiind o excepție de nulitate a recursului raportat la dispozițiile art. 268 alin. 1 din Legea nr. 135/2010, conform cărora sancțiunea nerespectării termenului prevăzut de lege pentru exercițiul unui drept procesual constă în decăderea din exercițiul acelui drept și nulitatea actului făcut peste termen. Astfel, în mod evident, posibilitatea declarării unei căi de atac se constituie într-un drept procesual, iar actul de procedură care materializează exercitarea sa este cererea de apel, inițial fiind recurs, pentru că la vremea respectiv era în vigoare vechiul Cod de procedură penală. Ori, în condițiile nerespectării termenului de promovare, cererea de recurs este sancționată cu nulitate.
Totodată, în încheierea de la fila nr. 83 aferentă dezbaterii pe fond a cauzei la prima instanță s-a consemnat faptul că partea civilă V. N. a fost prezentă în dublă calitate, respectiv atât în nume personal, cât și ca reprezentant legal al minorei. Ori, dispozițiile art. 19 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală prevăd că acțiunea penală pentru minor, fie că este cu capacitate de exercițiu restrânsă sau chiar lipsit de capacitate de exercițiu, conform situației în speță, se exercită prin reprezentant legal sau, după caz, prin procuror. Astfel, niciuna dintre aceste persoane nu a declarat calea de atac în termen legal, iar exercițiul prin reprezentant este reglementat și prin dispozițiile Decretului nr. 32/1954 sau art. 43 din Noul Cod Civil, raportat la aplicarea pe latura civilă a cauzei penale a dispozițiilor de drept civil material. Mai mult, consideră că se impune și analizarea cererii de repunere în termenul de declarare a căii de atac, cu care nu a fost sesizată în mod legal curtea, aceasta fiind adresată Judecătoriei D. înafara unui cadru procesual, neexistând o declinare de competență în favoarea curții de apel. În consecință, în absența unei legale sesizări consideră că instanța de control judiciar nu s-ar putea pronunța cu privire la acest aspect.
De asemenea, precizează că dispozițiile art. 9 alin. 1, 3 și 4 din Legea nr. 255/2013 stabilesc că atunci când este vorba despre o sentință pronunțată pe vechiul cod, suspusă recursului și noul cod de procedură a intrat în vigoare în termenul de recurs, în mod evident, termenul de declarare a căii de atac este socotit după dispozițiile art. 363 din vechiul cod. În speță, având în vedere că recursul, respectiv apelul conform noii legi, era deja în stadiul de judecată, în mod cert, termenul de declarare a căii de atac nu se putea socoti decât sub imperiul vechii legi, care a fost depășit, pentru că dezbaterea pe fond a cauzei a fost în data de 13.05.2013, pronunțarea în data de 09.07.2013, iar recursul a fost declarat abia în data de 09.07.2013.
Cu privire la excepția de necompetență invocată în cauză, arată că aceasta nu este incidentă, întrucât din punct de vedere material nu va fi niciodată competentă o altă instanță decât judecătoria pentru soluționarea cauzei. În acest sens, consideră că poate fi pusă în discuție compunerea instanței, ca și excepție, sancțiunea fiind cea a nulității absolute, dar pentru a se constata nulitatea absolută a hotărârii pentru motivul evocat se impune ca anterior să se constate că a fost promovată în termen calea de atac.
În ipoteza în care instanța va respinge excepția invocată de către inculpat, susține că judecarea cauzei s-a efectuat cu participarea procurorului, iar pentru verificarea acestuia aspect solicită înlăturarea omisiunii vădite din cuprinsul încheierilor, respectiv cu privire la faptul că nu s-a menționat prezența procurorului, precum și efectuarea unei adrese la P. de pe lângă Judecătoria D. pentru a comunica dacă prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria D. a participat sau nu la judecarea cauzei. În consecință, întrucât sentința este motivată pe dispozițiile Codului penal, apreciază că nu se poate susține că aceasta a fost soluționată de către o instanță civilă sau că s-ar fi judecat după dispozițiile legii civile.
Reprezentantul Ministerului Public susține că, în conformitate cu încheierea din data de 13 mai 2013 pronunțată de Judecătoria D. aflată la fila nr. 83, procurorul nu a participat la soluționarea cauzei și nici nu a formulat concluzii.
Astfel, în baza art. 421 pct. 2 lit. b din Noul Cod de procedură penală, solicită admiterea apelului declarat de părțile civile împotriva sentinței civile nr. 720 din 27 mai 2013 pronunțată de Judecătoria D., desființarea acesteia în întregime și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria D. pe motiv de nulitate absolută, constând în neparticiparea procurorului la judecată și nerespectarea dispozițiilor ce reglementează competența materială a instanței de judecată, respectiv a judecătoriei. Apreciază că, în mod vădit au fost nesocotite dispozițiile art. 197 alin. 2 din vechiul Cod de procedură penală, în vigoare la data soluționării cauzei, și art. 281 alin. 1 lit. b și d și alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, care reiterează cazurile de nulitate absolută din vechiul Cod de procedură penală. Astfel, Judecătoria D. a pronunțat sentința civilă nr. 720 din 27 mai 2013 în soluționarea acțiunii civile care a fost disjunsă dintr-o acțiune penală, soluționată prin sentința penală nr. 226 din 25.06.2012 a Judecătoriei D. prin care inculpatul P. R. I. a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, definitivă prin decizia penală nr. 1660 din 22.11.2012 a Curții de Apel Cluj. Judecătorul de la Judecătoria D. a procedat la soluționarea cauzei nu în procedura penală, deși erau aplicabile normele de procedură penală ce reglementează desfășurarea procesului penal chiar și în ipoteza în care acțiunea civilă a fost disjunsă de acțiunea penală. P. urmare, consideră că participarea procurorului era obligatorie și, în mod cert, se impunea și pronunțarea unei sentințe penale, cu indicarea unui alt termen de recurs de 10 zile. Mai mult, sentința civilă evocată a fost atacată de către părțile civile în termen legal, cu precizarea că termenul de recurs de 15 zile indicat expres de către prima instanță a început să curgă de la data comunicării, care s-a efectuat în data de 08 iulie 2013, iar recursurile au fost declarate de către părțile civile la data de 09 iulie 2013, context în care Secția civilă a Tribunalului Cluj a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Cluj și a declinat competența de soluționare a recursurilor declarate de către părțile civile în favoarea acestei instanțe. Astfel, fiind în desfășurarea unui proces penal, remediul procesual pentru ca calea de atac a părților civile să fie considerată ca fiind declarată în termen este prevăzut de dispozițiile art. 411 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, aplicabil actualmente potrivit regulii tempus regit actum, astfel că poate avea loc o repunere în termen și anume apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia. În mod evident, apreciază că nu se impune ca nesocotirea sau neobservarea dispozițiilor legale în desfășurarea judecății de către judecătorul primei instanței de judecată care a soluționat în mod greșit cauza în procedura civilă să fie transformată într-o adevărată sancțiune pentru părțile interesate, motiv pentru care consideră că recursul devenit ulterior apel este declarat în termen și că soluția legală și corectă este aceea a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță de judecată.
Apărătorul ales al inculpatului P. R. I., în replică, consideră că legea dă calea de atac și nu judecătorul, respectiv că nu se poate ca cineva să se prevaleze de indicarea greșită a acesteia în hotărâre.
De asemenea, formulează o întrebare retorică, respectiv „cum poate curtea să analizeze criticile privitoare la competența instanței de fond într-o cale de atac care nu a fost declarată în termen legal?!”, iar referitor la concluziile procurorului arată că art. 411 din Noul Cod de procedură penală mai prevede și faptul că derogarea ar putea fi aplicabilă în cazul temeinic justificat, care în opinia sa nu poate fi altul decât un caz de forță majoră și, mai mult, alineatul 2 prevede necesitatea unei cereri de repunere în termen, cu care curtea de apel nu a fost sesizată de niciuna dintre părți.
Inculpatul P. R. I., având ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate și subscrie concluziilor expuse de către apărătorul său ales.
CURTEA
Deliberând reține că,
P. sentința penală nr.720 din 27 mai 2013, Judecătoria D. în temeiul art.346 lit.a și art.347 Cod proc.penală coroborat cu art.14 al.1, al.3 lit.b și al.5 Cod proc.penală, combinat cu art.998 Cod civil, a admis în parte acțiunea reclamanților(părți civile) V. N.,domiciliată în D. . ..A, ., V. V., V. O. ambii domiciliați în D. . ..A, ., V. M. V. domiciliat în D. . ..7 județ Cluj, SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ cu sediul în Cluj-N. .-5 județ Cluj, împotriva pârâtului (inculpat) P. R. I. domiciliat în comuna M. . județ Cluj și D. ..24, . pentru plata despăgubirilor civile - acțiune disjunsă din dos. P._ al Judecătoriei D. și în consecință: a fost obligat pârâtul (inculpat) P. R. I. să achite părților civile V. N., V. V., V. O., V. M. V., 8701 lei despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare, cu dobânda legală aferentă, începând cu 19.01.2010 până la acoperirea prejudiciului.
A fost obligat pârâtul să achite părții civile V. N. pe seama minorei V. A. C. cu titlu de despăgubiri periodice suma de 35 lei lunar( ca diferență între pensia de urmaș și cota de ¼ parte din venitul net lunar ce l-a avut victima), începând cu 19.01.2010 până la majoratul minorei.
A fost obligat pârâtul la 20.000 Euro sau echivalentul în lei în favoarea pșărții civile V. N. cu titlu de daune morale;
A fost obligat pârâtul să achite în favoarea Spitalului Clinic de Urgență Cluj suma de 4.567,71 lei cheltuieli de spitalizare cu victima V. C. cu dobânda legală aferentă începând cu 3.01.2010 până la achitarea sumei;
S-a constatat că pârâtul a achitat părților civile 7000 lei cheltuieli parțiale pentru înmormântarea victimei.
S-a respins ca neîntemeiate pretențiile reclamanților V. V., V. O., V. M. V., pentru plata daunelor morale.
S-a respins capătul de acțiune al reclamantei V. N. pentru obligarea pârâtului la plata rentei viagere.
S-a respins acțiunea reclamanților împotriva comitentului A.V.P.S-„VOIEVODUL G.” Cluj pentru obligarea acestuia în solidar cu pârâtul pentru plata daunelor materiale și morale.
S-a respins capătul de acțiune al reclamanților pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 1276 lei reprezentând contravaloarea expertizei balistice efectuată la solicitarea părților civile pe latura penală a cauzei.
A fost obligat pârâtul la 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
P. sentința penală nr. 226/25.06.2012 dată în dosar penal_ al Judecătoriei D. a fost condamnat inculpatul P. R. I. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru comiterea în stare de concurs a infracțiunii de ucidere din culpă asupra victimei V. C., a infracțiunii de uz de armă letală fără drept, efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme sau muniție precum și infracțiunea de braconaj.
Instanța penală a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani. Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursurilor părților civile și ale inculpatului.
S-a reținut că, pe latura penală inculpatul a fost judecat în procedura abreviată prev.de art.320 ind.1 Cod proc.penală, dispunându-se disjungerea acțiunii civile pentru a fi soluționată pe cale separată.
În cauză, s-a făcut constituire de parte civilă V. N., soția victimei V. C., V. V. și V. O. părinții victimei precum și V. M. fratele victimei.
Din căsătoria victimei cu soția V. N. a rezultat un copil minor A. - C. născ.la 30.07.2008, astfel V. N. soția victimei s-a constituit parte civilă cu suma de 200.000 Euro, V. V. și O. părinții victimei 100.000 Euro, și V. M. fratele victimei 50.000 Euro. Se reține că s-a constituit parte civilă și Spitalul Clinic de Urgență Cluj în vederea recuperării cheltuielilor de spitalizare ale victimei.
La fila 37 din dos. civil disjuns, părțile civile au depus o precizare de acțiune prin care au arătat că pe lângă daunele morale precizate inițial solicită și despăgubiri materiale după cum urmează: cheltuieli de înmormântare de 1.205 lei, cheltuieli monument funerar 2.700 lei, cheltuieli cu pomana 6.300 lei, cheltuieli cu expertiza balistică 1.276,30 lei, transportul defunctului 150 lei + 210 lei = 360 lei, parastas la 6 săptămâni și 6 luni 1.000 lei + 1.000 lei = 2.000 lei; sucuri și apă minerală 203 lei, prosoape 203 lei +140 lei + 110 lei =453 lei, cheltuieli cu spitalizarea victimei – medicamente, supraalimentație 260 lei + 970 lei + 500 lei = 1.730 lei; transporturi la spital la Cluj a familiei, motorină 600 lei; cruce 120 lei; clopote 30 lei; rentă lunară pentru soția supraviețuitoare, ca diferență între veniturile acesteia și veniturile defunctului soț(înainte de uciderea din culpă) și prezent 1.800 lei.
În ce privește acordarea despăgubirilor materiale instanța a reținut că acestea pot fi pretinse de către persoanele care au suferit prejudicii materiale, în speță toți care s-au constituit parte civilă, dovedindu-se cu chitanțe și facturi cuantumul cheltuielilor materiale ocazionate cu spitalizarea victimei V. C., cheltuielile de înmormântare inclusiv ridicarea monumentului funerar, astfel se reține ca dovedite integral cheltuieli de înmormântare (sicriu plus cozonaci plus IML)- 1205 lei; monument funerar 2700 lei; 6300 lei masa de pomenire după defunct; 360 lei transport funerar; 2000 lei parastase la 6 săptămâni și 6 luni; 656 lei băuturi răcoritoare plus prosoape etc.;
- 2330 lei cheltuielile familiei cu spitalizarea victimei,(medicamente, îngrijire supraalimentare etc. 150 lei clopotarul și crucea. Toate aceste cheltuieli se ridică la nivelul sumei de 15.701 lei. În cauză s-a dovedit că, inculpatul a achitat familiei victimei suma de 7000 lei pentru cheltuieli de înmormântare, în consecință, diferența de 8701 lei reprezintă cheltuieli materiale efective făcute de către părțile civile cu spitalizarea și înmormântarea victimei, urmând ca în temeiul art.346 lit.a comb. cu art.14 al.1,3 și comb.cu art.998 cod civil să oblige pe inculpat la plata către părțile civile a acestor despăgubiri cu dobânda legală aferentă, începând cu 19.01.2010 până la acoperirea prejudiciului.
Părțile civile, au inclus printre cheltuielile materiale și suma de 1276,30 lei ce reprezintă costul expertizei balistice din faza urmăriri penale. Cu privire la costul Expertizei Balistice de 1276,30 lei se constată că această sumă achitată de către partea civilă nu poate fi pusă în sarcina pârâtului inculpat. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă a victimei și finalmente condamnat pentru uciderea din culpă.
În pofida tuturor probelor care demonstrează că în cauză a fost vorba de ucidere din culpă, partea civilă a insistat pe toate căile și prin toate mijloacele de probă să demonstreze că a fost vorba de omor calificat.
În al doilea rând, trebuie reținut că acest gen de cheltuieli reprezintă cheltuieli judiciare pe latura penală care pot fi achitate potrivit art.191 cod proc.penală, or, latura penală a fost soluționată definitiv și nu mai pot fi pretinse cheltuieli judiciare de acest gen pe latura civilă a acestei cauze.
În ce privește suma de 4567,71 lei pretinsă de către Spitalul Clinic Județean Cluj, s-a făcut dovada că aceasta reprezintă cheltuielile de spitalizare ale victimei urmând a fi acordate cu dobânda legală aferentă până la acoperirea definitivă a prejudiciului.
S-a demonstrat că victima accidentului de vânătoare fost angajat la ISU Cluj și realiza înainte de deces conform adeverinței de salarizare 1890 lei net lunar.
Întrucât, fiica victimei minora A. - C. beneficiază deja de pensie de urmaș în cuantum de 337 lei lunar, iar pensia de întreținere reprezentând ¼ parte din venitul net al întreținătorului ar fi de 472 lei lunar, urmează ca inculpatul să fie obligat să achite părții civile V. N., soție supraviețuitoare, pe seama minorei cu titlu de despăgubiri periodice suma de 35 lei lunar,(ca diferență dintre pensia de urmaș și cota de ¼ parte din venitul net lunar ce l-a avut victima), începând cu 19.01.2010 până la majoratul minorei. S-a raționat astfel, întrucât renta lunară solicitată pe seama minorei poate avea doar caracter complementar peste pensia de urmaș obținută în cadrul asigurărilor sociale, până la acoperirea prejudiciului integral, încercat prin pierderea susținătorului.
Cu privire la renta solicitată de către soția supraviețuitoare s-a reținut că aceasta nu este îndreptățită la obținerea rentei solicitate, întrucât deși face parte din cercul persoanelor cu vocație la întreținere, nu a întrunit la data decesului victimei condiția legală de a beneficia de astfel de despăgubiri, întrucât nu s-a demonstrat că se afla în nevoie neavând putința unui câștig din muncă din cauza incapacității de a munci. S-a dovedit în cauza că de fapt soția supraviețuitoare V. N. este încadrată în muncă realizând câștiguri proprii.
În ce privește chestiunea daunelor morale trebuie reținut în primul rând caracterul patrimonial al acțiunii civile care este transmisibilă și se pot constitui părți civile în procesul penal doar moștenitorii victimei, jurisprudența în materie este relevantă și de asemenea și în doctrină majoritatea autorilor subscriu acestei teze.
În speță, moștenitorii legali potrivit principiilor devoluțiunii succesorale sunt doar soția supraviețuitoare - V. N. împreună cu minora care înlătură de la moștenire celelalte clase de moștenitori. Astfel prejudiciile încercate de către victimă ca urmare a comiterii unei infracțiuni asupra sa, pot fi pretinse de către aceasta sau în caz de deces de către moștenitorii legali, care în speță sunt soția supraviețuitoare și minora.
În ce privește cuantificarea daunelor morale încercate de către moștenitorii victimei ca urmare a decesului acestuia, instanța apreciază că sunt de 20.000 Euro și reprezintă o reparație echitabilă de natură a da satisfacție morală ca urmare a prejudiciului moral încercat, urmând a fi obligat inculpatul să le achite această sumă.
La stabilirea acestui nivel al daunelor morale, instanța a ținut cont atât de împrejurările concrete ale cauzei, vârsta victimei, a soției supraviețuitoare cât și a minorei cât mai ales de practica judiciară în materie.
Cu privire la solicitarea părților civile de a fi obligat în solidar cu inculpatul la plata daunelor materiale și morale și partea responsabilă civilmente AVPS” Voievodul G.” Cluj se reține următoarele:
Este de netăgăduit că, inculpatul s-a aflat în raporturi de muncă cu AVPS „Voievodul G.” Cluj unde era încadrat ca paznic de vânătoare atribuțiunile sale de muncă fiind stabilite în amănunt prin fișa postului depusă în copie la dosar.
Pentru a fi antrenată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, pe lângă cele 4 condiții generale stabilite prin legea civilă și anume: existența prejudiciului, existența faptei ilicite a prepusului; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției prepusului în săvârșirea faptei ilicite, art.1000 al.3 Cod civil mai cere a fi îndeplinite două condiții specifice și anume: existența raportului de prepușenie precum și ca prepusul să fi săvârșit fapta în funcția ce i-a fost încredințată.
Indubitabil s-a stabilit pe latura penală a cauzei că atât victima accidentului de vânătoare cât și inculpatul au plecat să braconeze iar accidentul de vânătoare,(uciderea din culpă) s-a produs în afara atribuțiunilor de serviciu ale inculpatului.
Atât practica cât și doctrina sunt unanime în a considera că nu poate fi pusă problema răspunderii comitentului pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii săvârșite de prepusul său, dacă fapta nu are nici un fel de legătură cu exercițiul funcției încredințate (CSJ- Decizia 1357/1991 nepublicată), în consecință a fost respinsă acțiunea reclamanților împotriva comitentului pentru obligarea acestuia în solidar cu inculpatul la plata daunelor materiale și morale.
A fost obligat pârâtul inculpat la 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței de la dosar (f.39).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții V. N., reprezentant legal pentru minora V. A., V. V., V. O. și V. M. V., recurs înregistrat la secția civilă a Tribunalului Cluj.
P. decizia civilă nr.1204 din 5.12.2013 dată în dosar nr._ s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului împotriva sentinței civile nr.720 din 27 mai 2013 dată în dosar civil nr._ a Judecătoriei D. în favoarea Curții de Apel Cluj pentru următoarele considerente:
Sentința atacată a fost pronunțată în soluționarea laturii civile disjunse din dosarul penal nr._ al Judecătoriei D. pentru care s-a constituit dosarul cu nr._ al aceleiași instanțe, iar pentru soluționarea laturii civile a procesului penal sunt aplicabile dispozițiile procesual penale, chiar și în ipoteza disjungerii neexistând nicio rațiune pentru a se opera o diferență față de cazul în care soluționarea acțiunii civile se realizează deodată cu rezolvarea acțiunii penale în cadrul aceluiași proces.
În același timp, s-a invocat dispoz.art.281 pct.3 C.pr.pen. potrivit cărora Curtea de Apel ca instanță de recurs judecă recursul împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță.....
Ca urmare a declinării competenței cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj cu nr.de mai sus, iar în ședința din 21.02.2014 în baza art.10 alin.2 din Legea nr.255/2013, recursurile au fost recalificate în apel.
P. apelul declarat, părțile civile V. N., V. A., V. V. și V. M. V. și V. O. au solicitat desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond arătând că hotărârea este lovită de nulitate absolută datorită lipsei procurorului, atât la judecarea în fond a acțiunii civile, cât și la 4 termene de judecată.
Pe de altă parte, inculpatul P. R. I. și partea responsabilă civilmente AVPS Voievodul G. au invocat tardivitatea introducerii apelurilor având în vedere că părțile au fost prezente la judecarea cauzei în fața Judecătoriei D., iar termenul de 10 zile prevăzut de art.363 din vechiul Cod de procedură penală a început să curgă la data de 27 mai 2013 și s-a împlinit la 7 iunie 2013 însă, recursul a fost formulat la 9 iunie 2013, deci cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art.3853 din vechiul Cod de procedură penală.
Analizând excepția privind tardivitatea introducerii căii de atac, Curtea reține următoarele:
Sentința civilă nr.720 a Judecătoriei D. a fost pronunțată la data de 27.05.2013 și a fost dată cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, instanța soluționând acțiunea civilă disjunsă din dosarul penal nr._ al Judecătoriei D., în procedura civilă sub toate aspectele, inclusiv modul de exercitare al căii de atac.
Ulterior, părțile civile menționate mai sus au exercitat calea de atac la instanța civilă, respectiv Tribunalul Cluj în termenul prevăzut de Codul de procedură civilă, așa cum au fost acordat prin hotărârea judecătorească atacată.
În aceste condiții, raportat la împrejurarea că cele reținute de Tribunalul Cluj în hotărârea de declinare a competenței de soluționare a căii de atac referitoare la greșita soluționare a laturii civile în baza dispozițiilor de procedură civilă și nu a celor procesual penale, cu toate că acțiunea civilă era disjunsă dintr-un proces penal, sunt însușite și de către Curte, se apreciază că părțile au fost în eroare cu privire la termenul de declarare a căii de atac, atâta timp cât hotărârea dată a fost consecința soluționării unui proces „civil”, părțile au avut calitatea de „reclamant” și „pârât”, iar termenul de declarare a recursului a fost prevăzut și respectat cel din civil, respectiv de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Față de această situație și având în vedere că instanța de apel a fost sesizată prin hotărârea de declinare a competenței, se va aprecia că excepțiile de tardivitate a căii de atac sunt neîntemeiate și vor fi respinse.
Referitor la excepția nulității absolute invocate de apelanți în sensul că procurorul nu a participat la judecarea cauzei, iar potrivit legii aceasta este obligatorie, Curtea constată că în condițiile în care instanța de fond a disjuns acțiunea civilă din dosarul penal nr._ al Judecătoriei D. și aceasta a fost soluționată fără participarea procurorului, este incident cazul de nulitate absolută prev.de art.281 lit.d C.pr.pen.
Conform art.396 și art.397 C.pr.pen. instanța care hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului se pronunță prin aceeași hotărâre și asupra acțiunii civile. De asemenea, în baza art.26 C.pr.pen., instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile, iar soluționarea acesteia rămâne în competența instanței penale.
Potrivit art.363 C.pr.pen.participarea procurorului la judecată este obligatorie.
Pentru aceste considerente, apelurile vor fi apreciate ca fiind întemeiate, iar în baza art.421 pct.2 lit.b C.pr.pen. vor fi admise, dispunându-se trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, Judecătoria D., ca instanță penală.
Primind cauza spre rejudecare, Judecătoria D. va soluționa acțiunile civile disjunse din dosarul penal nr._ așa cum s-a dispus prin sent.pen.nr.226 din 25 iunie 2012 a Judecătoriei D., cu respectarea dispozițiilor de procedură penală.
Văzând și disp.art.275 alin.3 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității apelurilor.
În temeiul art. 421 pct.2 lit.b Cod proc.penala admite apelurile declarate de p.civile V. N., reprezentant legal pentru minora V. A., V. V., V. O., V. M. V. împotriva sentintei civile nr. 720 din 27 mai 2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei D..
Desființează sentința atacata si dispune rejudecarea cauzei de catre instanța de fond, respectiv Judecătoria D..
Cheltuleile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 aprilie 2014 .
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, GREFIER
C. ILIEȘMARIA B. L. A. S.
red.C.I./A.C.
7 ex. – 29.04.2014
jud.fond.R. S.
| ← Alte cereri privind judecata în fond. Încheierea nr. 337/2014.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
