Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 630/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 630/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 2375/84/2014/a4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 630/2014
Ședința publică de la 16 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – R. M.
GREFIER - H. A. B.
Ministerul Public, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial Cluj a fost reprezentat de procuror D. D.
Pe rol este judecarea contestației formulate de către inculpatul W. M. N. împotriva încheierii penale nr. 34/P din 8.10.2014 pronunțată de Tribunalul S. cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive în cursul judecății.
La apelul nominal se prezintă inculpatul W. M. N., în stare de arest preventiv, asistat de avocat Tărău C. în substituirea apărătorului ales – avocat C. T. din cadrul Baroului S., cu împuternicire la dosar și interpret autorizat de limba germană – P. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care s-a procedat la prestarea jurământului de către d-na interpret autorizat de limba germană – P. A..
Se constată că inculpatul menține contestația formulată împotriva încheierii penale nr. 34/P din 8.10.2014 pronunțată de Tribunalul S., solicitând cercetarea în stare de libertate. Are cunoștință despre trimiterea în judecată și despre faptul că prin încheierea din data de 3 octombrie 2014 s-a dispus începerea judecății, fixându-se termen pentru data de 29 octombrie 2014.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra contestației formulate, toate susținerile în apărare și în acuzare urmând a fi traduse inculpatului.
Apărătorul inculpatului solicită a se dispune admiterea contestației așa cum a fost formulată și a se desființa încheierea prin care s-a dispus menținerea măsurii arestului preventiv care formează obiectul prezentei contestații, cu consecința revocării măsurii arestului preventiv și înlocuirii acesteia cu o altă măsură preventivă pe care instanța o va aprecia necesară în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal. Apreciază că această măsură preventivă are un caracter restrictiv în ceea ce privește modul de adoptare și de menținere în cursul procesului penal, iar în privința condițiilor reținute inițial, opinează că mai multe dintre acestea nu mai există sau au dispărut de la luarea măsurii – luna mai 2014 – până în prezent, condiții prevăzute de disp. art.202 al.1 teza a II-a și art. 202 al. 3 C.proc.pen. coroborate cu criteriile de la art.223 al.2 C.proc.pen.
Consideră că, în prezent, măsura arestului preventiv nu este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal pentru că nu există probleme cu privire la mediul din care provine inculpatul, anturajul sau antecedentele penale, condiții inserate în cuprinsul art.223 al.2 C.proc.pen. Mai mult, sunt puține condiții care mai sunt încă îndeplinite pentru a justifica menținerea măsurii arestului preventiv, fiind doar o condiție de oportunitate discutabilă din punct de vedere juridic.
Face trimitere la dispozițiile art.202 al. 3 C.proc.pen. privind condiția proporționalității măsurii cu gravitatea faptelor, sens în care apreciază că este vorba despre o faptă cu un grad de pericol social mediu, solicitând a se avea în vedere modificările legislative potrivit cărora limitele de pedeapsă au fost drastic reduse pentru asemenea fapte, respectiv de la peste 10 ani închisoare la 5 sau 7 ani.
În ceea ce privește condițiile arestării preventive, învederează vârsta inculpatului de aproape 60 de ani, faptul că nu a mai avut alte confruntări cu legea penală, dar și împrejurarea că până la această vârstă a trăit în Germania, iar în ultimii 10-15 ani a avut relații cu România și a dezvoltat relații de prietenie cu familia fiului său adoptiv care este de etnie română. În acest context, după ce fiul său a crescut, a ajuns să aibă relații cu România, inițial fiind relații de familie, iar ulterior de afaceri.
Referitor la hotărârea atacată, arată că aceasta are două limite, respectiv analiza riscului în cazul înlocuirii măsurii arestului preventiv cu o altă măsură. Din acest punct de vedere, apreciază că nu se poate vorbi despre riscul sustragerii inculpatului de la cercetări sau riscul împiedicării bunei desfășurări a procesului penal, singurul aspect care poate ridica discuții ar fi posibilitatea inculpatului de a lua legătura cu persoana vătămată. Susține că în perioada arestului preventiv inculpatul a conștientizat că trebuie să existe o întrerupere a relațiilor cu persoana vătămată din cauza diferenței de vârstă și a mentalității total diferite.
În ceea ce privește cea de-a doua limită care trebuie reținută de către instanță constă în dreptul la apărare al inculpatului, drept care în prezent este grav afectat de o perioadă nerezonabilă a detenției în faza de urmărire penală și cameră preliminară, care a durat aproximativ 3-4 luni, ceea ce este nelegal și poate atrage sancțiuni.
Dreptul la apărare al inculpatului este afectat și de imposibilitatea de a lua legătura cu avocații, iar pentru a înțelege întreaga situație, dar și consecințele și discuțiile purtate, a efectuat traducerea unor documente din dosar. Apreciază că în aceste condiții dreptul la apărare al inculpatului este afectat și din cauza diferențelor de cultură și limbă, dar și din cauza faptului că în cadrul penitenciarului inculpatul nu are acces la un interpret, iar conversațiile cu inculpatul se poartă în limba engleză.
Susține și ideea unui sentiment de discriminare resimțit de inculpat, sens în care face referire la un caz similar în care un alt inculpat a fost trimis în judecată, pentru fapte similare, în stare de libertate. Prin urmare, apreciază nejustificată perioada de 5 luni de arest, nefiind necesară o asemenea măsură.
Referitor la condiția privind ordinea publică la care face referire art.223 al.2 C.proc.pen., consideră că aceasta nu este pusă în pericol întrucât inculpatul a dezvoltat relații de prietenie atât cu persoana în cauză, cât și cu familia acesteia, singurul motiv pentru care inculpatul se află încă în stare de arest preventiv este teama că va putea lua legătura cu persoana vătămată pentru a o influența în vreun fel, chestiune care ar afecta buna desfășurare a procesului penal. Deci, analizând matematic argumentele pro și contra arestării, atât cele formale cât și cele substanțiale, în prezent, doar 20% din motive mai constituie criterii de formă și de fond pentru menținerea măsurii arestului preventiv, celălalt procent de 80% fiind criterii pentru punerea în libertate.
În ceea ce privește riscul de a lua legătura cu persoana vătămată, acesta poate fi înlăturat prin interzicerea inculpatului de a lua legătura cu partea vătămată și cu familia acesteia, risc ce poate fi înlăturat și prin instituirea măsurii arestului la domiciliu la nepotul inculpatului care și-a dat acordul notarial în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 425 ind. 1 al. 7 pct.1 lit. b C.proc.pen., solicită a se respinge ca nefondată contestația inculpatului pentru că încheierea nr.34/8.10.2014 pronunțată de judecătorul fondului de la Tribunalul S. prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia arestului preventiv și s-a menținut măsura, este legală, temeinică și corect motivată. Astfel, în mod corect judecătorul de la Tribunalul S. a reținut în cuprinsul filei 10 a încheierii atacate că temeiurile reținute inițial, cu ocazia luării măsurii arestării preventive, până în prezent, când inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de act sexual cu minor și pornografie infantilă, nu s-au modificat. În cauză, s-a arătat că din probe rezultă că există bănuiala rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și raportat la dispozițiile art. 223 al. 2 C.proc.pen. se impune menținerea în arest preventiv a inculpatului pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Astfel, în mod corect s-a apreciat durata rezonabilă a măsurii arestului preventiv inclusiv din perspectiva jurisprudenței CEDO.
Referitor la probele din dosar, învederează că acestea au fost analizate atât de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond, cât și de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de control judiciar – Curtea de Apel Cluj – de fiecare dată constatându-se că există această bănuială rezonabilă.
Aceste condiții se bazează pe jurisprudența CEDO, care a statuat că atunci când se discută despre măsura arestului preventiv a unei persoane bănuită că a săvârșit o faptă penală, probele nu trebuie să aibă forța juridică pentru a duce la o condamnare, ci doar la bănuiala rezonabilă că persoana respectivă a săvârșit o astfel de faptă.
Apreciază legală și temeinică încheierea contestată și susține că o eventuală cercetare în stare de libertate ar tulbura liniștea publică prin impactul negativ pe care astfel de fapte le au în rândul comunității. Impactul nu s-a diminuat, astfel că este îndeplinită condiția prevăzută de legea penală în sensul că măsura este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. De asemenea, măsura este oportună și proporțională cu gravitatea faptelor de care este bănuit inculpatul W. M. N..
Totodată, nu se poate ignora riscul ca în cazul înlocuirii măsurii arestării preventive cu o altă măsură, inculpatul să încerce, direct sau indirect, să influențeze persoana vătămată mai ales că în același dosar este cercetat și un alt inculpat care face parte din aceeași familie cu victima.
Având în vedere că cercetarea judecătorească nu a fost începută și în cauză nu a fost audiat cel puțin minorul, consideră că se impune, pentru buna desfășurare a procesului penal, menținerea măsurii arestării preventive.
În concluzie, apreciază legală și temeinică măsura arestării preventive, motiv pentru care solicită a se respinge contestația inculpatului.
Apărătorul inculpatului, în replică, învederează poziția procesuală a apărării care în procedura camerei preliminare nu a invocat vreo excepție și nici nu a formulat cereri tocmai pentru a facilita începerea judecății.
Curtea atrage atenția asupra obiectului prezentei cauze, respectiv legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și nu durata procedurii camerei preliminare. Referitor la susținerea apărării privind inexistența altor incidente cu legea penală, solicită lămuriri inculpatului, arătând că din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către Interpol rezultă că în privința sa au fost efectuate cercetări pentru fapte asemănătoare, pentru una dintre acestea intervenind prescripția.
Inculpatul W. M. N. arată că are cunoștință despre existența acestor cercetări la parchet acum 13 ani, însă cu privire la aceste fapte nu a fost audiat, iar victima nu a formulat plângere împotriva sa. Are cunoștință că a intervenit prescripția.
În ultimul cuvânt, inculpatul W. M. N. arată că vine în România de 20 de ani, timp în care l-a ajutat pe fiul său adoptiv și pe fratele acestuia și nu înțelege motivele pentru care în prezent ar putea să prezinte pericol pentru ordinea publică. În legătură cu vătămările care i se reproșează, susține că au existat mai multe rapoarte medicale și mai există încă unul la sfârșitul lunii care speră să fie edificator în cauză și să arate că nu a încercat să vatăme pe nimeni.
Referitor la infracțiunea de pornografie infantilă, precizează că fotografiile au fost șterse de pe fișierele digitale, acestea erau întâmplător acolo, însă nu a avut posibilitatea vizualizării lor deoarece nu a avut mijloacele necesare pentru a le deschide. Potrivit legislației germane, aceste fotografii nu reprezintă acte de pornografie infantilă. Îi este foarte greu să se pregătească pentru proces și să ia poziție față de acuzațiile aduse de către parchet. Poziția sa procesuală este expusă în cuprinsul a 12 pagini, scrise la un interval de 7 săptămâni de la reținere pentru că nu avea cunoștință completă despre acuzațiile care i se aduc și așteaptă ca acest înscris să fie tradus. Simte că trebuie să se apere singur deoarece contactul cu apărătorii săi este îngreunat și asigură instanța despre îndeplinirea tuturor condițiilor și obligațiilor la care va fi obligat față de poliție sau față de instanță, cu precizarea că se poate prezenta la organul de poliție chiar și de două ori pe zi. Susține că timpul petrecut în stare de arest preventiv a fost suficient pentru liniștirea populației, perioadă în care a învățat foarte mult și a conștientizat greșelile, pe care le regretă profund.
CURTEA
Prin încheierea penală nr. 34/P din 8.10.2014 a Tribunalului S., în baza art. 208 alin. (2) și (3) rap. la art. 207 alin. (4) Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive, luată față de inculpații: W. M. N. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, prevăzute de art.220 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1968 și art.5 Cod penal și art.374 alin.1 și 2 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a) Cod Penal din 1968 și art.5 alin.1 din Cod penal) și R. A. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzute de art.211 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1968 și art.5 Cod penal), prin Încheierea penală nr.40/A din data de 23.05.2014, pronunțată în Dosar nr._ al Tribunalului S.
S-a constatat că inculpatul W. M. N. a fost asistat de apărător ales, av. C. T. și traducător autorizat de limba germană, L. C. D..
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care a asigurat asistența juridică obligatorie a inculpatului R. A., av.N. D., în sumă de 100 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul S..
În baza art.407 alin.1 Cod procedură penală, dispune comunicarea minutei și a încheierii, traduse în limba germană, către inculpatul W. M. N..
S-a constatat că a fost stabilit primul termen de judecată, pentru data de 29.10.2014, cu citarea tuturor părților, asigurarea apărării inculpaților, a asistenței juridice obligatorii pentru victima T. G. C. și prezența traducătorului L. C. D., la sediul instanței.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin încheierea dată în Camera de Consiliu, la data de 03.10.2014, în dosar nr._ 14, Judecătorul de Cameră Preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Biroul Teritorial S., întocmit la data de 28.07.2014, privind pe inculpații W. M. N., R. A. și R. Rămona Voichiță, competența materială a Tribunalului S. de soluționare a cauzei, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor, de către organele de urmărire penală, în dosar nr. 20/D/P /2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Biroul Teritorial S..
Pe cale de consecință, Judecătorul de Cameră Preliminară, a dispus începerea judecății, stabilind primul termen de judecată, pentru data de 29.10.2014, cu citarea tuturor părților, asigurarea apărării inculpaților, a asistenței juridice obligatorii pentru victima T. G. C. și prezența traducătorului L. C. D., la sediul instanței, menținând totodată termenul stabilit la data de 08.10.2014, în dosar nr._ 14/a3, pentru verificarea temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive a inculpaților W. M. N. și R. A., cu citarea inculpaților la locul de detenție, asigurarea apărării și prezența traducătorului L. C. D..
Astfel, în drept, potrivit art. 208 alin. (1)-(3) Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară înaintează dosarul instanței de judecată cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive iar instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului, dispozițiile art. 207 alin. (3) - (5), aplicându-se în mod corespunzător.
În fapt, instanța a constatat că prin Ordonanța nr.20/D/P din data de 23.05.2014 ora 03:10 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial S., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul W. M. N., pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1968 și art.5 Cod penal, iar prin Ordonanța nr.20/D/P din data de 23.05.2014 ora 06:30 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial S. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul R. A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzute de art.211 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1968 și art.5 Cod penal.
De asemenea, prin Ordonanța nr.20/D/P din data de 24.06.2014 a D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial S. s-a dispus extinderea urmăririi penale față de inculpatul W. M. N. pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, prevăzută de art. 374 alin.1 și 2 Cod penal.
Cei doi inculpați W. M. N. și R. A.,au fost arestați preventiv, prin Încheierea penală nr.40/A din data de 23.05.2014 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți, în Dosar nr._ al Tribunalului S. pentru o durată de 30 de zile, de la data de 23.05.2014 la data de 21.06.2014, fiind emise mandatele de arestare preventivă nr.17 și 18/UP/23.05.2014.
În cauză s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art.223 alin. 2 Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este închisoare mai mare de 5 ani, acestea sunt de o gravitate deosebită, iar din analiza circumstanțelor de comitere, a împrejurărilor concrete, a duratei în timp, a vârstei minorului, s-a apreciat că privarea de liberate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Ulterior, constatându-se subzistența temeiurilor care au impus inițial privarea de libertate a celor doi inculpați, măsura arestării preventive a fost prelungită cu câte cu 30 de zile, prin încheierile penale nr. 47/A din data de 17.06.2014 și nr. 56/A din data de 14.07.2014, pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului S., ultima prelungire expirând la data de 21.08.2014.
Prin rechizitoriul întocmit de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Biroul Teritorial S., la data de 28 iulie 2014, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații:
1. W. M. N., având porecla „Michael”, născut la data de 07.01.1956, în orașul Wiesbaden, cu domiciliul în orașul Altensteig, ., Germania, pentru săvârșirea infracțiunilor prev de:
– art. 220 alin. 1 și 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal și cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal, respectiv actul sexual oral sau anal, precum și orice alt act de penetrare anală comise cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, fapta fiind comisă în formă continuată (8 acte materiale), pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi;
– art. 374 alin. 1 și 2 C.p., cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal și cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal, respectiv producerea, deținerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziționarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție, în orice mod, de materiale pornografice cu minori, săvârșite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, fapta fiind comisă în formă continuată (9 acte materiale), pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani;
– totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 din noul C.p.
2. ROSTAS A., fiul lui G. si A., născut la data de 05.02.1986 în Ors. Simleu Silvaniei, jud. S., domiciliat in Ors. Simleu Silvaniei, ., jud. S., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de:
– art. 211 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. și a art. 5 alin. 1 noul Cod penal, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, fapta fiind comisă în formă continuată (8 acte materiale), pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 de ani si interzicerea exercitării unor drepturi;
De asemenea, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata R. RĂMONA-VOICHIȚĂ, fiica lui V. si F., nascut la data de 18.10.1984 in orașul Șimleu Silvaniei, jud. S., cu domiciliul în orașul Șimleu Silvaniei, ., nr. 17, județul S., cu reședința în orașul Șimleu Silvaniei, ., jud. S., posesor al C.I. . nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de:
– art. 211 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. și a art. 41 alin. 1 C.p. și cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, fapta fiind comisă în formă continuată (8 acte materiale) și în stare de recidivă, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 de ani si interzicerea exercitării unor drepturi;
În drept, potrivit art. 348 alin. 2 Cod procedură penală, „în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive”, iar conform art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, „când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.”
În fapt, prin încheierea penală nr. 24 din 14 august 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, în dosarul nr._ 14/a1 a Tribunalului S., în baza art. 348 alin. (2) rap. la art. 207 alin. (4) Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive, luată față de inculpații: W. M. N. și R. A., prin Încheierea penală nr.40/A din data de 23.05.2014, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți, în Dosar nr._ al Tribunalului S., constatând că se mențin temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri preventive.
Contestațiile formulate de cei doi inculpați, împotriva încheierii mai sus menționate, au fost respinse prin încheierea penală din data de 26 august 2014, pronunțată judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, Curtea de Apel Cluj, care, în completarea celor deja reținute prin încheierea atacată, a adus argumente suplimentare, care justifică privarea în continuare de libertate a inculpaților.
În drept, art. 207 alin. (6) Cod procedură penală, prevede că „în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu” și că „dispozițiile alin. (2) - (5) se aplică în mod corespunzător”.
În fapt, prin Încheierea penală nr.25/P din 10 septembrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, în dosarul nr._ 14/a2 a Tribunalului S., în baza art. 348 alin. (2) rap. la art. 207 alin. (4) Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive, luată față de inculpații: W. M. N. și R. A. prin Încheierea penală nr.40/A din data de 23.05.2014, pronunțată în Dosar nr._ al Tribunalului S.. Contestația formulată de inculpatul R. A., împotriva încheierii de menținere a arestării preventive, a fost respinsă de judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, Curtea de Apel Cluj, prin încheierea nr.585 din data de 26 septembrie 2014. De asemenea, prin Încheierea penală nr.32/P din 01 octombrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, în Dosar nr._ 14/a3 al Tribunalului S., în baza art. 348 alin. (2) rap. la art. 207 alin. (4) Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive, luată față de inculpații: W. M. N. și R. A., prin Încheierea penală nr.40/A din data de 23.05.2014, pronunțată în Dosar nr._ al Tribunalului S., stabilind următorul termen pentru verificarea acestei măsuri, la data de azi, 08.10.2014. Cum între timp, judecătorul de cameră preliminară a sesizat instanța de judecată, prin încheierea dată în Camera de Consiliu, la data de 03.10.2014, în drept, la acest moment procesual, atributul verificării măsurii arestului preventiv revine instanței de judecată, în conformitate cu prev. art. 208 alin. (2) și (3) care fac trimitere la disp. art.207 alin.(4) și (5) Cod procedură penală, potrivit cărora:
„(4) Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară (recte instanța) dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.
(5) Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară (recte instanța) dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză”.
Astfel fiind, raportat la prevederile legale mai sus enunțate, trebuie remarcat că, în genere, după trimiterea în judecată a inculpatului, verificarea temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive, luată în cursul urmăririi penale, are loc, în mod periodic, atât în procedura de cameră preliminară (în maxim 30 de zile) cât și, după sesizarea instanței, în cursul judecății (în maxim 60 de zile). Această procedură judiciară nu înseamnă însă nicidecum o reexaminare a propriilor hotărâri de către cele trei organe judiciare, cu atribuții jurisdicționale, în materie de măsuri preventive (judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată), așa cum se sugerează de cele mai multe ori în apărare, inclusiv în cazul de față, prin reiterarea acelorași motive – în lipsa unor elemente noi – care au fost invocate și analizate, cu ocazia luării măsurii și/sau prelungirea/ menținerea acesteia, la termenul anterior. Un astfel de demers judiciar ar însemna implicit o nesocotire a principiului autorității de lucru judecat, principiu ce trebuie să își găsească indiscutabil aplicare în toate cazurile rezolvate printr-o hotărâre judecătorească definitivă (inclusiv în ce privește luarea și menținerea arestării preventive), întrucât, acest principiu, vizează însăși ordinea de drept, într-un stat de drept, democratic și social, așa cum este definită România, prin art. 1 alin. 3 din Constituție (la fel ca obligativitatea respectării legii), întrucât izvorăște din supremația legii (art.16 lin.2 din Constituție) în numele căreia justiția se înfăptuiește (art.124 alin.1 din Constituție).
Cum deci, pe de o parte, principiul autorității de lucru judecat nu poate fi ignorat în nici o situație, dar, în același timp, în materie de măsuri preventive, trebuie ținut cont și dreptul fundamental la libertate (și siguranță) al oricărei persoane (drept recunoscut și consfințit prin art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului, la care România este parte încă din anul 1994), drept care nu poate fi retras de către autoritățile statale- Înalte Părți Contractante, decât în situații excepționale, cu ocazia derulării unei proceduri judiciare penale, în condițiile strict prevăzute de lege și pentru o perioadă de timp limitată și rezonabilă (condiție ce ține dealtfel și de dreptul inculpatului la un proces echitabil, garantat de prev. de art. 6 din aceeași Convenție), pentru transpunerea în practică a acestor drepturi universal recunoscute de statele democratice, legiuitorul român a prevăzut (pe lângă dreptul inculpatului de a solicita oricând în cursul procedurii, revocarea sau înlocuirea arestării preventive, cu o măsură preventivă mai ușoară, neprivativă de libertate, în condițiile art.242 Cod procedură penală), ca o garanție suplimentară, după trimiterea în judecată a inculpatului, instituția verificarii periodice, din oficiu, a temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive, având în vedere că, între timp, pot să dispară temeiurile de fapt și/sau de drept, care au stat la baza acestei măsuri sau dimpotrivă, pot să apară temeiuri noi, care să justifice privarea în continuare de libertate a inculpatului (chiar dacă temeiurile inițiale au dispărut) și nicidecum pentru ca organul judiciar cu atribuții jurisdicționale, în materie de măsuri preventive, să aibă posibilitatea de a-și cenzura propria hotărâre (desigur, dacă s-a comis o eroare judiciară și hotărârea a rămas definitivă, există posibilitatea exercitării unei căi extraordinare de atac, potrivit legii, fie de către inculpat fie de către procuror).
Cu alte cuvinte, activitatea de control a temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive, efectuată către organul judiciar competent, potrivit legii, atât în procedura de cameră preliminară cât și în cursul judecății, se rezumă exclusiv la a verifica, în condițiile și termenele limită prevăzute de lege, dacă, de la luarea, prelungirea sau menținerea acestei măsuri, după caz, au apărut sau nu elemente noi de fapt (evenimente sau împrejurări, de natură să releve o altă situație juridică, decât cea vizată de textul de lege, care a stat la baza luării măsurii) sau de drept (cum ar fi modificarea sau abrogarea între timp a textului de lege care a stat la baza luării măsurii) elemente de fapt și/sau de drept, care să impună prin ele însăși, „revocarea” sau „înlocuirea”, din oficiu, a măsurii arestării preventive, cu o măsură preventivă mai ușoară. După cum se poate lesne observa, disp. art. 207 alin.4 și 5 Cod procedură penală, se referă doar la menținerea sau revocarea arestării preventive, în procedura de verificare a temeiniciei și legalității acestei măsuri, însă nimic nu împiedică instanța ca să procedeze – cu această ocazie – și la înlocuirea sa, cu o măsură preventivă mai ușoară, în virtutea disp.art.242 alin.2 Cod procedură penală.
În toate situațiile însă, instanța va trebui să ia în considerare și perioada de timp scursă de la data luării măsurii, ca element obiectiv ce trebuie avut în vedere pentru a se putea stabili dacă, raportat la gravitatea faptei sau faptelor săvârșite de inculpat, circumstanțele savârșirii acestora, persoana inculpatului și complexitatea derulării procedurilor judiciare, nu există riscul depășirii unui „termen rezonabil” de menținere a inculpatului în detenție provizorie.
Or, astfel fiind, în fapt și în drept, se constată că, în speță, de la ultima pronunțare definitivă a judecătorului de cameră preliminară, în urmă cu o săptămână – 01.10.2014 – în sensul menținerii măsurii arestării preventive, în cazul ambilor inculpați, W. M. N. și R. A., este vădit că nu au încetat temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea, prelungirea și menținera măsurii arestării preventive pentru motivele pe larg arătate, cu acele ocazii, fiind inutilă reiterarea acestora, în prezentul dosar (art. 223 alin.2 – fapte foarte grave iar lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică) iar între timp nu a intervenit nici o modificare legislativă, în ce privește tratamentul juridic al faptelor de care sunt acuzați cei doi inculpați. Totodată, având în vedere că de la data luării acestei măsuri (23.05.2014) și până în prezent, a trecut o perioadă de doar circa 4 (patru) luni și 2 (două) săptămâni, nu se poate aprecia cu suficient temei că, până la data de 29.10.2014 - când este stabilit primul termen de judecată, care ar putea să se finalizeze cu soluționarea pe fond a cauzei - s-ar depăși termenul rezonabil de detenție preventivă, raportat la gravitatea faptelor de care sunt acuzați cei doi inculpați și persoana acestora, pentru a se impune astfel, revocarea măsurii arestării preventive, în conformitate cu prev. art. 207 alin. (5) Cod procedură penală sau înlocuirea acesteia, cu o măsură preventivă mai ușoară, întrucât nu se relevă elemente de fapt noi, din cele prevăzute de art. 242 alin.(2) Cod procedură penală, așa cum s-a arătat (N.B.– soluție propusă de apărătorii inculpaților în ședința de azi, neexistând însă o cerere scrisă și motivată separat, în acest sens, pentru ca instanța să se pronunțe în mod expres, pe procedura de înlocuire),
În concluzie, instanța a constatat că și la acest moment procesual, sunt pe deplin valabile și actuale considerentele de fapt și drept avute în vedere de organele judecătorești, pe parcursul procesului, atât la luarea cât și la prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, astfel că, în baza art. 208 alin. (2) și (3) rap. la art. 207 alin. (4) Cod procedură penală, se va menține în continuare măsura arestării preventive, luată față de inculpații: W. M. N. și R. A., prin Încheierea penală nr.40/A din data de 23.05.2014, pronunțată în Dosar nr._, al Tribunalului S. – desigur pe o perioadă de timp rezonabilă raportat la gravitatea faptelor și complexitatea cauzei – realizându-se în acest fel și scopul general al oricărei măsuri preventive, și anume acela prev. de art. 202 alin.1 Cod procedură penală, cu cele trei componente ale sale: asigurarea bunei desfășurări a procesului penal; împiedicarea sustragerii inculpaților de la judecată; prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.
S-a constatat că inculpatul W. M. N., a fost asistat de apărător ales și traducător autorizat de limba germană, L. C. D..
Conform art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care a asigurat asistența juridică obligatorie a inculpatului R. A., av. N. D., în sumă de 100 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul S.,
În baza art. 407 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus comunicarea minutei și a încheierii traduse în limba germană, către inculpatul W. M. N..
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, contestație, inculpatul criticând soluția ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea contestației sale, inculpatul a învederat faptul că în cauză nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive, aceasta nemaifiind necesară bunei desfășurări a procesului penal. Fapta pentru care este triis în judecată inculpatul este de un pericol social mediu, limitele de pedeapsă fiind reduse de noul cod penal în mod drastic, iar inculpatul prezintă garanții suficiente raportat la vârsta sa, ocupația sa și lipsa antecedentelor penale ca să poată fi cercetat în stare de libertate. Apoi, deptul la apărare a inculpatului a fost grav afectat de păerioada de detenție nerezonabilă, acesta putând comunica doar dificil cu apărătorii săi. Mai mult, în concepția sa, inculpatul este supus unui tratament discriminatoriu față de alți inculpați acuzați de comiterea aceluiași gen de fapte, care însă sunt cercetați în stare de libertate. De asemenea, este de observat faptul că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, atâta vreme cât acesta vine de mulți ani în România, a adoptat un copil român și a dezvoltat relații de prietenie cu familia părții vătămate. Inculpatul a mai învederat faptul că în cazul în care se va dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai blândă, acesta nu va lua legătura cu partea vătămată, obligându-se să locuiască la domiciliul nepotului său, care și-a dat acordul notarial în acest sens.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de contestație formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
Inculpatul a fost arestat la data de 23.05.2014, prin Încheierea penală nr.40/A din data de 23.05.2014 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți, în Dosar nr._ al Tribunalului S. pentru o durată de 30 de zile, reținându-se în sarcina sa că probele administrate până la acea dată conduc la suspiciunea rezonabilă că acesta este autorul unor infracțiuni de un pericol social ridicat și anume cele prev. de art. 220 alin. 1 și 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal și cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal, respectiv actul sexual oral sau anal, precum și orice alt act de penetrare anală comise cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, fapta fiind comisă în formă continuată (8 acte materiale), pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi;
– art. 374 alin. 1 și 2 C.p., cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal și cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal, respectiv producerea, deținerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziționarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție, în orice mod, de materiale pornografice cu minori, săvârșite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, fapta fiind comisă în formă continuată (9 acte materiale), pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 din noul C.p.
Ulterior, în urma administrării și altor probe, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor expuse mai sus, prin rechizitoriu întocmit de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Biroul Teritorial S., la data de 28 iulie 2014. În actul de sesizare al instanței s-a reținut pe scurt, sub aspectul stării de fapt că, în perioada octombrie 2011- 22 mai 2014 inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin acte repetate (un număr de 8 acte materiale) a întreținut relații sexuale orale cu minorul T. G. C. pentru sume de bani cuprinse între 100 – 500 lei / raport, iar, în perioada 4.02._14, în baza aceleiași rezoluții infracționale dar prin acte repetate(în număr de 9) a copiat de pe calculator un număr de două stickuri de memorie, iar ulterior a stocat un număr de 151 de fișiere tip imagine, ce prezintă minori având un comportament sexual explicit.
Probațiunea administrată până în prezent (în speță s-a efectuat procedura de cameră preliminară, fiind declanșată cercetarea judecătorească, primul termen stabilit fiind la data de 29.10.2014) conduce, în continuare la suspiciunea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care este cercetat, iar temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, cele prevăzute de art.235 C.p.p. subzistă.
Apărările inculpatului referitoare la depășirea unii termen rezonabil a măsurii arestului preventiv nu sunt susținute de actele și lucrările dosarului. Astfel, de la data arestării inculpatului și până în prezent s-a scurs o perioadă de aproximativ 5 luni, timp în care s-a finalizat urmărirea penală și s-a efectuat procedura de cameră preliminară, urmând să înceapă judecata, în aceste condiții apreciem că, în perioada de timp scursă de la luarea măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu se poate transforma într-o pedeapsă, nefiind încălcate în speța de față, cerințele legislației europene mai exact a art.5 CEDO.
Apoi, un alt aspect ce trebuie avut în vedere este complexitatea cauzei, presupusa activitate infracțională a inculpatului desfășurându-se pe o perioadă lungă de timp, circa 3 ani, natura și specificul aparte a unor astfel de infracțiuni, care presupun o administrate atentă a probelor raportat la vârsta părții vătămate și la sensibilitatea problemelor pe care le reclamă speța.
În ceea ce privește presupusul tratament discriminatoriu reclamat de inculpat, apreciem că nici această critică nu este fondată în condițiile în care măsura preventivă se dispune in personam, ținându-se seama de toate criteriile ce țin de atât de fapta imputată cât și de făptuitor, conform art.202, 223 C.p.p..
Față de cele de mai sus, se constată, în consens cu judecătorul fondului, că temeiurile ce au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii preventive nu au încetat, iar perioada de timp de aproximativ 5 luni scursă de la data luării măsurii arestării preventive poate fi considerată un termen rezonabil de detenție preventivă, neimpunându-se înlocuirea ori revocarea acestei măsuri, întrucât aceasta este proporțională cu gravitatea faptei imputate.
Văzând și datele referitoare la persoana inculpatului - acesta cu ocazia primei declarații dată în fața organului de urmărire penală (Vol. I u.p., Fila. 107), arătând că a încercat să urmeze un tratament medical în Germania, întrucât simte o atracție fizică față de copii și recunoscând, totodată, că a simțit o „astfel de atracție fizică” și față de minorul T. G. C. – curtea apreciază că inculpatul nu prezintă suficientă garanții că odată lăsat în libertate nu ar încerca influențarea părții vătămate, astfel că o înlocuire a acestei măsuri în acest moment procesual nu este oportună, măsura arestului preventiv fiind în continuare necesară bunei desfășurări a procesului penal.
Așa fiind, în baza art. 206, 208 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația inculpatului W. M. N..
Va obliga inculpatul la plata în favoarea statului a 300 lei, cheltuieli judiciare.
Va stabili onorariu interpret în sumă de 92,6 lei, reprezentând onorariu pentru traducere simultană de 2 ore, în favoarea doamnei traducător A. P..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 206, 208 C.p.p. respinge ca nefondată contestația inculpatului W. M. N. (aflat în Penitenciarul Oradea) împotriva încheierii nr.34/P din 8.10.2014 a Tribunalului S..
Obligă inculpatul la plata în favoarea statului a 300 lei, cheltuieli judiciare.
Stabilește onorariu interpret în sumă de 92,6 lei, reprezentând onorariu pentru traducere simultană de 2 ore, în favoarea doamnei traducător A. P..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. R. A. B. H.
red.MR/SMD
2 ex./22.10.2014
jud.fond. S. M.
| ← Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 993/2014. Curtea... → |
|---|
