Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 265/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 265/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 6796/118/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 265/P

Ședința publică din 10 aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. U.

Judecător E. C. M.

Grefier I. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr. 336 din data de 18 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ de

- P. DE PE L. TRIBUNALUL C. privind pe inculpatul C. A. – născut la data de 30.08.1975 în C. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat B. M. cu sediul în București .. 41, ..3, . 3, având ca obiect contestație la executare ( art.461 Cod pr.penală ).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen de pronunțare la data de 2.04.2014 și a amânat pronunțarea la 10.04.2014, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Asupra apelului penal de față;

P. sentința penală nr. 336 din data de 18 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ , s-au dispus următoarele:

În baza art.461 alin. 1 lit. d Cod proc.pen. raportat la art. 129 din Legea 302/2004 rep.:

Admite contestația la executare formulată de condamnatul C. A..

În baza art. 134 din Legea 302/2004 rep.:

Admite cererea privind recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penală 104/2012 pronunțată la data de 19.07.2012 de Curtea de Apel R. ( Secția IV penală ) .

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii 507/11.06.2012 emis de Tribunalul C. în baza sentinței penale 227/22.05.2012 a Tribunalului C..

În baza art. 94 din legea 302/2004 rep.:

Dispune retragerea mandatului european de arestare 15/11.06.2013 emis de Tribunalul C..

Dispune comunicarea prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă către Ministerul Justiției, INTERPOL, SIRENE.

În baza art. 192 alin. 3 Cod proc.pen.:

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.”

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

„La data de 19.07.2013, condamnatul C. A. a formulat contestație la executare și cerere privind retragerea mandatului european de arestare emis cu referință la sentința penală 227/22.05.2012 pronunțată de tribunalul C., să se recunoască pe cale incidentală hotărârea penală 104/2012 pronunțată de Curtea de Apel din R. la data de 19.07.2012.

Examinând contestația la executare, instanța constată următoarele:

Contestatorul a fost condamnat prin sentința penală nr. 328/03.09.2009 a Tribunalului C., rămasă definitivă la data de 02.11.2011 prin decizia penală nr. 3877/02.11.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, la o pedeapsa finala de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de a/f. 12 alin. 1 și 2 lit a din Legea nr 678/2001 și art. 329 alin 1 și 2 CP.

P. hotărârea nr. 273/18.09.2009 a Judecătoriei Penale nr. 1 din Lugo, Spania, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza sentinței penale nr. 227 din 22.05.2012 pronunțată de Tribunalul Constanta, s-a recunoscut hotărârea pronunțată de Judecătoria Penala din Lugo (Spania) și s-au contopit pedepsele, rezultând o pedeapsa finala de executat de 5 ani închisoare.

Pentru executarea acestei pedepse, Tribunalul Constanta a emis mandatul de executare nr. 507 din 11.06.2012.

În vederea punerii în executare a mandatului nr. 507 din 11.06.2012, Tribunalul Constanta a emis și mandatul european de arestare nr. 15 din data de 11.06.2012.

P. sentința penala nr. 104/2012. din data de 19.07.2012 a Curții de Apel din R. (secția IV penala), în referința dispozițiilor deciziei cadru 2002/584/JAI a Consiliului i Europei, statul italian a recunoscut hotărârea nr. 227 din 22.05.2012 pronunțată de Tribunalul Constanta și, prin aplicarea dreptului intern italian (amnistiere 3 ani închisoare potrivit Legii 241/31.07.2006), a convertit pedeapsa de 5 ani la o pedeapsa | finala de 2 ani închisoare din care a dedus perioada de 1 luna și 17 zile executata în stare de arest preventiv, rămânând un rest de pedeapsa cu închisoarea de 1 an. 10 luni si 13 zile .

Ca urmare a acestei decizii, instanța italiana a respins punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 15 din data de 11.06.2012. emis de autoritățile romane.

P. decizia nr. 872/2012, Procuratura Generala de pe lângă Curtea de Apel din R. a dispus la data de 10.10.2012 suspendarea executării restului de pedeapsa de 1 an 10 luni si 13 zile .

Fiind găasit pe teritoriul Spaniei și existând mandatul european de arestare nr. 15 din data de 11.06.2012, luând în considerare hotărârea italiană, autoritățile spaniole au refuzat la data de 20.05.2013 executarea a mandatului European.

Potrivit art. 8 lit. (b) din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internaționala în materie penala rep. :„Cooperarea judiciara internațională nu este admisibila dacă în România sau în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași fapta și dacă pedeapsa aplicata în cauza, printr-o hotărâre definitiva de condamnare, a fost executata sau a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părții neexecutate".

Art. 129 din Legea 302/2004 stabilește ca „O persoana în privința căreia s-apronunțat o hotărâre definitiva pe teritoriul unui stat membru al spațiului Schengen nu poate fi urmărita sau judecata pentru aceleași fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executata, este în curs de executare sau nu mai poate fi executata potrivit legii statului care a pronunțat condamnare".

Având în vedere situația de fapt prezentată precum și dispozițiile legale menționate, apreciem că în mod corect a susținut contestatorul că prin recunoașterea și executarea pedepsei pe teritoriul statului italian în condițiile legii penale italiene, exista o cauza reala de împiedicare a executării mandatului de e executare nr. 507 din 11.06.2012 emis de Tribunalul Constanta.

Mai înainte de aceasta însă, este necesar ca hotărârea pronunțată de instanța italiana - sentința penala nr. 104/2012. din data de 19.07.2012 a Curții de Apel din R. (secția IV penala) să fie recunoscută pe teritorul statului roman, respectiv decizia nr.172/2012. prin care Procuratura Generala de pe lângă Curtea de Apel din R..

Acest lucru se realizează pe cale incidentală, potrivit dispozițiilor art. 134 din Legea nr. 302/2004 care prevăd că „Recunoașterea se poate face pe cale incidentala în cadrul unui proces penal In curs, de către procuror în faza de urmărire sau de către instanța de judecata în fata căreia cauza este pendinte".

Ca urmare a recunoașterii hotărârii italiene, apreciem că petentul contestator se află în situația premisă prevăzută de art. 461 lit. (d) C.proc.pen., invocându-se și dovedindu-se intervenția grațierii sau unei cauze de stingere a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării iar consecința logică este anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii 507/11.06.2012 emis de Tribunalul C. în baza sentinței penale 227/22.05.2012 a Tribunalului C..

În baza art. 94 din legea 302/2004 rep., având în vedere că prin anularea mandatului de executare 507/11.06.2012 emis de Tribunalul C. au dispărut temeiurile care au justificat emiterea acestuia, urmează a dispune retragerea mandatului european de arestare 15/11.06.2013 emis de Tribunalul C..”

În termen legal, împotriva acestei sentințe penale a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul C., criticând-o pentru greșita anulare a mandatului de executare a pedepsei și pentru greșita retragere a mandatului european de arestare, motivele detaliate fiind cuprinse în partea introductivă a prezentei decizii.

La Curtea de Apel C. cauza a fost înregistrată sub același nr._ .

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale nr. 336 din data de 18 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ prin prisma criticilor aduse de apelant și sub toate aspectele prev de disp art. 417 alin 1 și 2 C.p.p., curtea constată că apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul C. este nefondat pentru considerentele care urmează a fi analizate.

Astfel, procedând la soluționarea cauzei, curtea apreciază că prima instanță admițând contestația formulată de condamnatul C. A., a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Se reține că prin sentința penală nr. 328 din 3.09.2009 pronunțată de Tribunalul C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3877/2.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție inculpatul C. A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de persoane prev de disp art. 12 alin 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 și trei infracțiuni de proxenetism prev de disp. art. 329 al. 1 și 2 C.p.

P. sentința penală nr. 273 din 18.09.2009 Judecătoria Penală nr. 1 din Lugo Spania a dispus condamnarea inculpatului C. A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de bunuri cu forța, infracțiune prev. și pedepsită de Codul penal spaniol conform art. 237, 238.2 și 240 Cod penal care au corespondent în legislația română, realizând elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev de art. 208, 209 al. 1 lit. a, e, i Cod penal.

P. sentința penală nr. 227 din 22.05.2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2011, s-a admis cererea de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii pronunțate de autoritățile spaniole și s-a dispus contopirea pedepsei de 1 an închisoare cu pedepsele componente ale rezultantei de 5 ani închisoare la care a fost condamnat C. A. prin sentința penală nr. 328 din 3.09.2009 a Tribunalului C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3877 din 2.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în final condamnatul C. A. executând pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit a teza a II a și lit. b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a anulat vechiul mandat de executare și s-a emis mandatul de executare nr. 507 din 11.06.2012 pentru executarea căruia a fost emis mandatul european de arestare nr. 15 din data de 11.06.2012.

Hotărârea nr. 227 din 22.05.2012 pronunțată de Tribunalul C. a fost recunoscută de statul italian unde se afla inculpatul la acel moment prin sentința penală nr. 104/212 din data de 19.07.2012 a Curții de Apel din R., secția IV penală în referire la decizia cadrul 2002/584 JAI a Consiliului Europei. În cauză s-a aplicat dreptul intern italian care, prin amnistierea a 3 ani de închisoare în baza legii 241/31.07.2003 a convertit pedeapsa de 5 ani la o pedeapsă de 2 ani din care a dedus perioada de 1 an și 17 zile executată în stare de arest preventiv rămânând un rest de pedeapsă de 1 an, 10 luni și 13 zile de închisoare față de care prin decizia 872/2012 a Procuraturii Generale de pe lângă Curtea de Apel din R. s-a dispus suspendarea executării la data de 10.10.2012.

Având în vedere hotărârile mai sus menționate, instanța italiană a respins punerea în executare a mandatului de arestare nr. 15 din 11.06.2012, emis de Tribunalul C..

Ulterior, inculpatul a fost identificat pe teritoriul Spaniei unde de asemenea mandatul european de arestare emis de autoritățile române s-a refuzat la data de 20.05.2013 executarea acestuia, avându-se în vedere hotărârile italiene pronunțate.

Curtea observă că sentința penală nr. 104/2012 din 19.07.2012 a Curții de Apel din R., secția penală și decizia penală nr. 872/2012, în temeiul legii privind cooperarea judiciară internațională nr. 302/2004, art. 129 trebuiesc recunoscute pe teritoriul statului român.

În mod corect, prima instanță a reținut incidența disp. art. 134 din legea nr 302/2004 și a recunoscut pe cale incidentală hotărârile menționate.

Ca atare, în urma recunoașterii hotărârii italiene, condamnatul s-a aflat în situația prevăzută de art. 461 lit. d C.p.p. care îi impunea drept consecință anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul C. nr. 507 din 11.06.2012 măsură în raport de care în mod just s-a dispus retragerea mandatului european de arestare nr. 15 din 11.06.2013 emis de Tribunalul C., câtă vreme nu mai există temeiurile care au fost avute în vedere la emiterea acestuia.

Pentru toate aceste considerente, curtea, în baza art. 421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul C. împotriva sentinței penale nr.336/18.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ ,

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală,

Respinge ca nefondat apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul C. împotriva sentinței penale nr.336/18.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ ,

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală,

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitiva,

Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. U. E. C. M.

GREFIER,

I. C.

Jud. fond. M.L.T.

Red.jud.dec. M.U.

Dact. I.C. – 4 ex./3.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 265/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA