Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 272/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 272/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 3626/256/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 272/P
Ședința publică de la 10 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. M.
Judecător C. C.
Grefier C. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-au luat în examinare apelurile penale formulate împotriva sentinței penale nr. 3237 din data de 29 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ de
- P. DE PE L. JUDECĂTORIA MEDGIDIA,inculpatul
- T. V., fiul lui G. și P., născut la 26 februarie 1979, deținut în ., ., jud. C., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia cu nr. 5370/P/2012 din 25.04.2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de: ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 din Codul Penal; modificarea stării locului accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea unei persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului, faptă prevăzută de art. 89 alin.2 din OUG 195/2002 republicată; cu aplicarea dispozițiilor art. 33 literele a din Codul P. și părțile civile
- N. M. - domiciliată în Călărași . județul Călărași
- L. L. – domiciliat în Lipnița .. 296 județul C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3 aprilie 2014 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a stabilit, în conformitate cu disp.art.391 alin.1 Cod pr.penală pronunțarea la data de 10 aprilie 2014.
CURTEA ,
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.3237/29.11.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, în baza art.178 alin.1 și 2 din Codul penal 1968, cu aplicarea art.74 alin.2, raportat la art.76 lit.d din Codul penal 1968, s-a dispuscondamnarea inculpatului T. V. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art.89 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.74 alin.2 raportat la art.76 lit.d din Codul penal 1968, s-a dispuscondamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de modificarea locului accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea unei persoane fără acordul echipei de cercetare la fața locului.
În baza art.83 din Codul penal 1968, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate privind pedeapsa de o lună închisoare aplicată prin sentința penală nr.2231/31.10.2011 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin nerecurare, care a fost adăugată pedepselor de mai sus, rezultând astfel două pedepse de câte 1 an și 1 lună închisoare.
În baza art.33 lit.a raportat la art.34 lit.b din Codul penal 1968, s-au contopit pedepsele de mai sus, aplicându-se inculpatului T. V. pedeapsa cea mai grea de 1 an și o lună închisoare.
În baza art.71 din Codul penal 1968, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II a și b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art.57 din Codul penal 1968, s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție.
A fostrespinsă ca tardiv formulată constituirea de parte civilă formulată de partea vătămată V. I..
Au fost admise în parte acțiunile civile formulate de părțile civile N. M. și L. L., iar în baza art.14-16 din Codul de procedură penală, raportat la art.1349 și art.1357 din Codul civil și art.50 din Legea nr.136/1995,a fostobligat inculpatul T. V., în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă S.C. C. ASIG S.A. Sibiu, în limita plafonului legal, la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:
- 172 lei, cu titlul de despăgubiri materiale și 2.000 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la momentul plății efective, cu titlul de daune morale către partea civilă N. M.;
- 2.000 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la momentul plății efective, cu titlul de daune morale, către partea civilă L. L..
În baza art.193 din Codul de procedură penală 1968, a fost obligat inculpatul T. V. la plata către partea civilă N. M. a sumei de 1.000 lei și către partea civilă L. L. a sumei de 1.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
În baza art.191 din Codul de procedură penală 1968, a fost obligat inculpatul T. V. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.000 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 13.11.2012, în jurul orelor 12,40, inculpatul T. V. s-a deplasat cu autoturismul marca „Dacia”, cu numărul de înmatriculare_, la un magazin din satul Coslugea, ., pe . de a cumpăra dibluri.
Inculpatul a pătruns cu autoturismul în curtea magazinului și l-a parcat cu fața către curte și cu spatele către poartă, magazinul aflându-se în stânga autoturismului. Când inculpatul a intrat în magazin, aici se afla și victima L. E., în vârstă de 89 ani, care discuta cu vânzătoarea S. D..Inculpatul a cumpărat din magazin o sticlă cu apă minerală și a cerut și dibluri.Întrucât vânzătoarea avea diblurile într-o magazie din spatele magazinului, cei doi au plecat către magazia din spate, iar victima a ieșit din magazin pe ușa din față, urmând să coboare cele câteva trepte ale scării de la intrare și să iasă în stradă.
După circa 2-3 minute, inculpatul și martora s-au întors de la magazia din spatele magazinului.Inculpatul a urcat la volanul autoturismului și a pornit motorul, timp în care a apelat telefonic pe martorul Batală M..În acest timp, inculpatul a efectuat manevra de mers înapoi, iar întrucât cel apelat nu a răspuns, a lăsat telefonul pe bancheta din spate și atunci a simțit că s-a urcat cu roata spate stânga peste un obstacol. Astfel, acesta a înaintat 1,5-2 metri, trecând din nou peste acel obstacol și a oprit, coborând să vadă ce s-a întâmplat.În acel moment, inculpatul a văzut-o pe victima L. E. căzută la pământ, cu fața în jos, realizând că obstacolul peste care trecuse era chiar victima.
Inculpatul a strigat la martorul B. F., căruia i-a solicitat să sune la serviciul de urgență 112.Totodată, acesta a ajutat victima să se ridice și a ajutat-o să se așeze pe o bancă din apropiere.În acest timp a trecut pe lângă ei martorul C. Fichilet, care a văzut-o pe victimă plină de sânge.
Inculpatul a condus-o pe victimă acasă și a întins-o pe un pat, după care s-a întors la mașină, manevrând-o, pentru a ieși din curtea magazinului.
Atunci, inculpatul l-a văzut pe martorul C. Fichilet, pe care l-a întrebat dacă a văzut ce s-a întâmplat, răspunsul acestuia fiind în sensul că nu a văzut nimic.
Astfel, inculpatul a plecat cu mașina la locuința victimei și a parcat în fața casei acesteia, în spatele ambulanței care sosise la victimă.
La data de 20.12.2012, s-a procedat la efectuarea unei examinări criminalistice a autoturismului implicat în accident, însă nu s-au identificat urme ce pot prezenta interes judiciar sau alte urme specifice unei acroșări.
Totodată, cu această ocazie s-au efectuat și fotografii judiciare.
În cursul urmăririi penale, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică auto care a concluzionat următoarele:
- din perspectiva dinamicii accidentului, în premomentul impactului victima se deplasa în aceeași direcție, fiind lovită cu partea stângă spate a autoturismului. Locul impactului se află în dreptul grămezii cu piatră și pietriș și la distanță laterală de aceasta la circa 1,00 m;
- în premomentul producerii accidentului, inculpatul a avut o viteză de 4-5 km/h;
- conducătorul auto a încălcat dispozițiile art.128 lit.c din O.U.G. nr.195/2002, republicată, care interzice mersul înapoi al autovehiculelor de pe proprietăți alăturate drumurilor publice. Victima a încălcat dispozițiile art.72 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, ce obligă pietonii în lipsa acostamentelor să circule pe partea stângă a direcțiilor lor de mers, cât mai aproape de marginea drumului;
- cauza determinantă a producerii accidentului o constituie deplasarea autoturismului pe direcția de mers înapoi către . cauză nu a observat victima. Accidentul putea fi prevenit și de către victimă, dacă se deplasa pe partea stângă a căii de acces a direcției sale de mers, motiv pentru care instanța reține culpa concurentă a victimei L. E. în producerea accidentului.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.714/A3/2012 din 08.02.2013, întocmit de către S.M.L. C., moartea victimei L. E. a fost violentă, fiind consecința insuficienței respiratorii acute, consecutivă hemopneumotoraxului traumatic stâng, urmare unui traumatism toraco-pulmonar acut închis, în cadrul unui politraumatism cranio-toraco-abdominal și de membre (accident rutier). Leziunile traumatice constatate la cadavru au putut fi produse prin lovire și frecare de corpuri dure și plan dur cu asperități (posibil pietriș cu granulație mică) și comprimare între corp dur și plan dur cu asperități; pot data cu circa cinci ore înainte de deces; cele situate la nivelul toracelui au legătură directă cu cauzele tanatogeneratoare. Înainte de deces, victima a beneficiat de îngrijiri medicale. Moartea poate data din data de 13.11.2012. în sângele prelevat de la cadavru s-a constatat o alcoolemie de 0,25g %o.
Inculpatul a recunoscut fapta de ucidere din culpă în să nu a recunoscut cea de a doua faptă de modificare a locului accidentului arătând că, de fapt a revenit la locul accidentului și a luat autoturismul în scopul de a transporta victima la spital, în acel moment sosind și ambulanța.
Situația de fapt reținută a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: procesul-verbal din 13.11.2013, de constatare a accidentului și de cercetare la fața locului, împreună cu planșa fotografică aferentă; schița locului accidentului; procesul-verbal de examinare a autoturismului; raportul de expertiză tehnică auto-judiciară; expertiza medico-legală de necropsie întocmită de S.M.L. C.; procesul-verbal de reconstituire; declarațiile martorilor S. D., C. Fichilet, B. F., B. V., L. L., C. A. N. și L. I.; declarațiile inculpatului de recunoaștere parțială a faptelor.
Instanța, coroborând probele administrate în prezenta cauză și necontestate de inculpat, reține situația de fapt de mai sus și vinovăția inculpatului la săvârșirea faptei.
Totodată, aceasta reține și culpa concurentă a victimei, care avea obligația de a circula pe partea stângă a direcției sale de mers cât mai aproape de marginea drumului, și nu pe partea dreaptă.
Instanța a înlăturat apărarea inculpatului, cu privire la fapta de modificare a locului accidentului, potrivit căreia acesta a luat mașina de la locul accidentului pentru a transporta victima la spital, ea neavând nici un suport probator și fiind contrazisă de probele de la dosar. Astfel, instanța reține că martorii C. Fichilet și B. F. au arătat că la fața locului sosise ambulanța, atunci când inculpatul a luat mașina din fața magazinului și a parcat-o în spatele ambulanței, la locuința victimei. În consecință, în cauză nu se poate reține decât intenția inculpatului de a modifica locul accidentului, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.
Împotriva sentinței penale nr.3237/29.11.2013 a Judecătoriei Medgidia au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Medgidia, inculpatul T. V. și părțile civile N. M. și L. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât sub aspectul sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile.
În fața Curții nu au fost administrate probe noi, căile de atac exercitate în cauză fiind calificate ca apeluri, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.255/2013, pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală.
În apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, se solicită majorarea pedepselor aplicate inculpatului, cu consecința înlăturării dispozițiilor art.74 alin.2 și art.76 din Codul penal 1968, motivându-se că acestea au fost greșit reținute, în raport de gradul ridicat de pericol social al faptelor, evidențiat prin consecințele produse și conduita imprudentă a conducătorului auto.
De asemenea, se mai arată că dispozițiile art.74 alin.2 din Codul penal au fost greșit reținute, în condițiile în care în sarcina victimei nu se poate reține vreo culpă în producerea accidentului, la momentul respectiv aceasta circulând pe singura cale de acces, care făcea legătura între incinta magazinului și străzile din imediata apropiere.
Totodată, se apreciază că reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului nu se justifică, în raport de conduita nesinceră din timpul cercetării la fața locului și antecedentele sale penale, care privesc tot infracțiuni la regimul circulației rutiere.
În apelul părților civile, se critică sentința penală atacată sub aspectul modalității greșite de cuantificare a despăgubirilor civile, considerându-se că acestea au fost reduse în mod nejustificat, fără a ține seama de plafonul maximal stabilit prin Ordinul C.S.A. nr.22/2012.
D. urmare, se solicită majorarea daunelor materiale și morale acordate, precum și obligarea în exclusivitate a asigurătorului la plata acestor sume, cu excluderea procentului de culpă a victimei în producerea accidentului de circulație.
În apelul inculpatului, se solicită, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art.89 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, în infracțiunea prevăzută de art.89 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare în temeiul art.16 lit.b din Codul de procedură penală, motivându-se că inculpatul nu a avut intenția modificării locului accidentului sau părăsirii acestui loc.
Astfel, în momentele ulterioare producerii accidentului, inculpatul a solicitat martorilor prezenți apelarea Serviciului de urgență 112 și chemarea la fața locului a unei ambulanțe, conducând-o pe victimă la domiciliu și informându-l pe fiul acesteia asupra celor întâmplate, dând explicații echipei de cercetare sosite la fața locului, cu privire la condițiile producerii evenimentului.
În ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, inculpatul solicită schimbarea regimului de executare a pedepsei, solicitând aplicarea în favoarea sa a dispozițiilor art.81 sau 861 din Codul penal 1968, raportat la circumstanțele sale personale și împrejurările producerii accidentului, evidențiate prin culpa comună a victimei și viteza redusă de deplasare a autoturismului.
1. Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, făcând o justă apreciere a probelor administrate în cauză, pe baza cărora a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor prevăzute de art.178 alin.1,2 din Codul penal 1968 și art.89 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, pronunțând în mod legal și temeinic o soluție de condamnare a inculpatului la o pedeapsă rezultantă cu închisoarea, cu executare în regim de detenție, ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiționate anterioare.
Deși cu privire la infracțiunea de ucidere de culpă, prevăzută de art.178 alin.1,2 din Codul penal 1968, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art.3201 din Codul de procedură penală 1968, Curtea nu își poate însuși o atare cerere, având în vedere că dispozițiile acordului de recunoaștere a vinovăției presupun recunoașterea în integralitate a faptelor, o astfel de poziție procesuală nefiind adoptată de către inculpat, care, atât în fața primei instanțe, cât și în apel s-a considerat nevinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.89 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată.
Nici solicitarea inculpatului de a fi achitat sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.89 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, nu poate fi primită de către instanța de apel, în condițiile în care această faptă se săvârșește nu doar cu intenție directă, ci și cu intenție indirectă, inculpatul acceptând comiterea ei, odată cu deplasarea autoturismului de la locul inițial al producerii accidentului până la sosirea organelor de poliție.
Deși inculpatul a susținut că mutarea autoturismului de la locul accidentului s-ar fi realizat fără intenție, probele administrate în cauză contrazic o astfel de apărare, deoarece inculpatul nu a transportat victima la domiciliu cu ajutorul autoturismului, iar în prezența martorilor, cu ocazia cercetării locului faptei, dar și cu prilejul primei declarații, a negat contactul autoturismului cu victima, neavând reprezentarea colizionării acesteia.
Mai mult, susținând că a intenționat să o transporte pe victimă la spital, inculpatul a încercat a induce în eroare organele judiciare, deoarece, în momentul deplasării mașinii din locul inițial, ambulanța era sosită la locuința victimei, acest fapt fiindu-i deja cunoscut inculpatului.
D. urmare, cunoscând că ambulanța sosise la locuința victimei, inculpatul nu ar fi avut vreun motiv să mai deplaseze autoturismul de la locul accidentului, având obligația de a aștepta sosirea echipajului de poliție.
De altfel, inculpatului nu i-a reținut în sarcină comiterea infracțiunii prevăzute de art.89 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, deoarece probele administrate în cauză nu exprimă în nici un caz intenția sa de a părăsi locul accidentului, ci pe aceea de a modifica starea locului faptei, urmarea socialmente periculoasă fiind cel puțin prevăzută și acceptată de inculpat, prin nesocotirea obligațiilor legale ce îi reveneau.
Prin urmare, Curtea nu poate primi apărarea inculpatului, care a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei și reținerea în sarcina sa a infracțiunii prevăzute de art.89 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, incidența infracțiunii prevăzute art.89 alin.1 fiind determinată de evoluția situației de după comiterea accidentului, datorită intervenției inculpatului asupra unor împrejurări de fapt ce nu puteau fi alterate până la sosirea organelor de poliție.
Relevantă în stabilirea poziției subiective a inculpatului, este și împrejurarea ce rezultă din probe, în sensul că acesta, după ce a transportat victima la domiciliu, l-a întrebat pe martorul C. Fichilet dacă „a văzut cum a căzut victima”.
Deși o astfel de poziție subiectivă nu poate fi interpretată exclusiv în sensul că inculpatul ar fi urmărit, cu bună știință, modificarea locului accidentului, profitând de absența oricăror martori oculari, totuși aceasta exprimă intenția ascunderii adevărului, deoarece inculpatul, sub imperiul stării de panică în care se găsea, a declarat polițiștilor că a găsit victima căzută pe pietrișul din fața magazinului, unde i-a acordat primul ajutor.
În mod evident, încă din primele cercetări o astfel de apărare nu a corespuns adevărului, rezultatul testării poligraf infirmând-o, inculpatul, prin declarațiile ulterioare date fața procurorului și primei instanțe recunoscând că a simțit un obstacol, cu prilejul manevrei de mers înapoi și că prin declarația inițială a precizat un alt loc în care a găsit victima, pe care însă l-a indicat cu ocazia reconstituirii faptei.
Din perspectiva dinamicii evenimentului de circulație, Curtea apreciază drept întemeiate criticile exprimate în apelurile Ministerului Public și părților civile, privind greșita reținere a culpei victimei în producerea accidentului, în condițiile în care nici expertiza tehnică nu reține o astfel de conduită drept cauză determinantă a producerii evenimentului, aprecierile expertului fiind doar în sensul că modalitatea în care victima se deplasa ar fi favorizat respectiva coliziune.
În aprecierea Curții, culpa concurentă a victimei în producerea accidentului de circulație nu ar putea fi reținută, deoarece, în premomentul apariției stării de pericol, persoana vătămată nu ar fi avut posibilitatea de a deplasa cât mai aproape de acostament, . magazin făcându-se pe o platformă betonată, acoperită cu pietriș, ce constituia singura de acces în incintă.
Acest aspect, ce se evidențiază prin schița locului accidentului și fotografiile judiciare aflate la dosar, este reținut chiar de expertul tehnic, prin raportul întocmit în faza de urmărire penală (pct.2.4 lit.b), singurul vinovat de producerea accidentului fiind inculpatul, datorită nerespectării obligațiilor de a se asigura cu privire la pietonii ce se deplasau în spatele autoturismului, cu ocazia manevrelor efectuate.
Conduita imprudentă a inculpatului se exprimă și prin aceea că, după un prim contact cu obstacolul pe care îl simțise la roata din spate, acesta, potrivit propriilor declarații, a revenit în efectuarea aceleiași manevre de mers înapoi. În acest caz, obligația minimă de prudență impunea oricărui șofer a nu mai pune în mișcare autoturismul, odată cu reprezentarea unui eventual impact, chiar dacă victima nu figura în oglinda retrovizoare.
Pe de altă parte, potrivit propriilor declarații, inculpatul, în momentul efectuării manevrei de mers înapoi, se folosea de telefonul mobil, încălcând, astfel, dispozițiile art.100 alin.1 pct.10 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, care interzic efectuarea de către conducătorul auto a unor activități de natură a-i distrage atenția de la conducere.
Prin urmare, culpa în producerea evenimentului revine în exclusivitate inculpatului, prezența victimei pe drumul de acces către magazin neputând constitui nici măcar o cauză favorizantă a accidentului, câtă vreme în locul respectiv nu exista o altă cale amenajată pentru pietoni, aceasta fiind singura posibilitate pentru ca victima să ajungă la oricare din străzile învecinate.
În mod evident, înlăturarea procentului de culpă a victimei în producerea accidentului de circulație presupune și reaprecierea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, acestea urmând a fi majorate, prin efectul admiterii apelului procurorului, fără însă ca circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului să fie în vreun fel înlăturate.
Ca și prima instanță, Curtea reține că în favoarea inculpatului pot fi reținute acele circumstanțe personale grefate pe conduita bună, reflectată prin înscrisurile depuse la dosar, acesta fiind cunoscut ca o persoană integrată social, care nu a avut conflicte cu membrii comunității, având o familie închegată, fiind căsătorit și fiind tată al unui minor, având un loc de muncă și o ocupație stabilă, ce îi asigură obținerea de venituri constante din agricultură.
Deși în prima fază a cercetărilor inculpatul a negat comiterea infracțiunii prevăzute de art.89 alin.2 din OUG nr.195/2002, republicată, conduita acestuia nu poate fi etichetată drept necooperantă, inculpatul acordând primul ajutor victimei, fără a o abandona la fața locului, așteptând sosirea la fața locului a organelor de poliție și recunoscându-și faptele într-o modalitate nuanțată, potrivit reprezentării lor în plan subiectiv, fără a îngreuna cercetările și prezentându-se la termenele de judecată, atât în fața primei instanțe, cât și în apel.
De aceea, reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art.74 alin.2 și art.76 din Codul penal 1968 se justifică în opinia Curții, efectele mai favorabile în planul reducerii pedepsei făcând ca legea penală mai favorabilă să fie legea veche, din perspectiva succesiunii legilor penale în timp, potrivit art.5 din Codul penal actual.
Și din perspectiva regimului sancționator al concursului de infracțiuni, Curtea reține că reglementarea anterioară este mai favorabilă inculpatului, deoarece, potrivit art.10 din Legea nr.187/2012, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi doar atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile.
În mod excepțional, aceste dispoziții speciale consacrate prin Legea nr.187/2012 pot suferi o atenuare numai în cazul în care, raportat la situația concretă de fapt, noile dispoziții din materia pluralității de infracțiuni consacrate în legea nouă ar fi mai favorabile inculpatului, situație în care ele ar deveni aplicabile, în virtutea principiului general consacrat de art.5 din Codul penal.
În cauza de față însă, datorită comiterii faptelor ce intră în alcătuirea concursului sub imperiul legii vechi și având în vedere aplicarea unui spor de pedeapsă nu se impune, tratamentul sancționator mai favorabil este cel prevăzut de legea veche, sistemul actual, prin dispozițiile art.39 alin.1 lit.b Cod penal, consacrând obligativitatea aplicării unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, pe când sporul prevăzut de legea veche, având caracter facultativ, este lăsat la aprecierea judecătorului, inclusiv sub aspectul determinării cuantumului, cu condiția de a nu depăși limită maximă de 5 ani.
În ceea ce privește limitele speciale ale pedepselor, Curtea reține că, din perspectiva noilor dispoziții cuprinse în art.192 alin.1,2 și art.338 alin.2 din noul Cod penal, acestea au rămas nemodificate, ambele infracțiuni fiind pedepsite cu închisoarea de la 2 la 7 ani, reglementarea anterioară fiind însă mai favorabilă, prin prisma efectelor ce decurg din reținerea circumstanțelor favorabile.
Astfel, potrivit art.76 alin.1 lit.d din Codul penal 1968, în cazul în care minimul pedepsei cu închisoarea este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboară redusă sub acest minim până la maximul general, această dispoziție fiind mai favorabilă decât cea cuprinsă în art.76 alin.1 din noul Cod penal, care prevede reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu o treime.
2. Sub aspectul modalității de soluționare a laturii civile, înlăturarea procentului de culpă a victimei în producerea evenimentului de circulație, presupune reaprecierea întinderii despăgubirilor materiale și morale, fapt ce justifică admiterea apelurilor declarate de părțile civile.
Ținând seama de faptul că martorii M. G. și Maceac M. au declarat că, în fapt, cheltuielile de înmormântare și de pomenire a victimei au fost suportate fiicele persoanei decedate, Curtea constată că partea civilă N. M. este unica îndreptățită la majorarea daunelor materiale, cu precizarea că singura sumă dovedită prin probe este cea specificată în cuprinsul facturii fiscale nr._ din 13.11.2013, în valoare de 688 lei, celelalte cheltuieli efectuate neputând fi indicate de martori, fiind necunoscute ca întindere.
Și din perspectiva întinderii daunelor morale, criticile părților civile se dovedesc întemeiate, stabilirea culpei exclusive a inculpatului în producerea accidentului de circulație justificând majorarea sumelor acordate cu acest titlu, ținând seama de natura evenimentului produs și relațiile apropiate dintre rude și victimă.
Deși evaluarea oricărui prejudiciu nepatrimonial este lăsata la libera apreciere a judecătorului, totuși în aprecierea acestuia și, implicit în analiza criteriilor ce stau la baza acestui gen de răspundere, consacrate pe cale jurisprudențială, trebuie urmărit ca sumele acordate cu titlu de reparație să nu devină sursa unei îmbogățiri nelegitime.
De aceea, acordarea unor daune morale într-un cuantum mai ridicat se justifică, de regulă, în cazul decesului unor persoane aflate la vârstă fragedă, o asemenea pierdere fiind mult mai dureroasă și având consecințe profunde asupra celor apropiați, aflați în situația de a întrerupe o legătură sufletească ce se anunță mult mai îndelungată.
Deși în alte circumstanțe relațiile apropiate dintre părțile civile și victimă ar fi justificat acordarea unor daune morale într-un cuantum sporit celui stabilit în primă instanță, în cazul de față, vârsta înaintată a victimei face ca suferința în plan psihic să fie ceva mai restrânsă, motiv pentru care suma de 5.000 de euro, echivalent în lei la data efectivă a plății, potrivit ratei de schimb a B.N.R., reprezintă pentru fiecare din părțile civile o justă și echitabilă reparație.
În justa soluționare a cauzei, Curtea reține drept nefondată solicitarea părților civile în sensul ca obligația de plată a despăgubirilor civile să fie stabilită în exclusivitate în sarcina asigurătorului, câtă vreme acțiunea civilă este alăturată acțiunii penale, iar în procesul penal aceasta urmărește tragerea la răspundere civilă a inculpatului, alături de care, în mod complementar, pot răspunde și alte persoane, în scopul protejării intereselor victimei.
În acest sens, dispozițiile art.19 alin.2 din Codul de procedură penală prevăd că acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente.
Prin urmare, dispozițiile art.54 alin.2 din Legea nr.136/1995, potrivit cărora, în cazul stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, trebuie înțelese în contextul legislației asigurărilor, acțiunea civilă exercitată în cadrul unui proces penal neputându-l exonera pe inculpat de obligația de reparare a pagubei, ca autor al faptului ilicit cauzator de prejudicii.
Mai mult decât atât, în situația de speță, obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile reprezintă un beneficiu câștigat de partea civilă, astfel încât, prin modificarea unei asemenea dispoziții din hotărâre, părților civile li s-ar agrava situația în propria cale de atac, încălcându-se prevederile art.418 din Codul de procedură penală.
În lumina considerentelor mai sus evocate, Curtea, considerând drept nefondate criticile formulate de inculpat pe latură penală, va respinge apelul acestuia ca nefondat, urmând ca, în baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, să admită apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia și apelantele părți civile N. M. și L. L..
Urmare admiterii acestor apeluri, Curtea va desființa în parte sentința penală apelată, și, în urma rejudecării, va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an și o lună închisoare aplicată inculpatului T. V., urmând a repune în individualitatea lor cele două pedepsele componente a câte 1 an închisoare, stabilite sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.178 alin.1,2 din Codul penal 1968 și art.89 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, ambele cu aplicarea art.74 alin.2 și art.76 alin.1 lit.d din Codul penal 1968, alături de pedeapsa de o lună închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2231/31.10.2011 a Judecătoriei Medgidia.
Va majora pedeapsa aplicată inculpatului T. V. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.1,2 din Codul penal 1968, cu aplicarea art.74 alin.2 și art.76 alin.1 lit.d din Codul penal 1968, de la 1 an închisoare la 1 an și 4 luni închisoare.
De asemenea, va majora pedeapsa aplicată inculpatului T. V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.89 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.74 alin.2 și art.76 alin.1 lit.d din Codul penal 1968, de la 1 an închisoare la 1 an și 4 luni închisoare.
Menținând dispoziția de revocare a beneficiului suspendării condiționate privind pedeapsa de o lună închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2231/31.10.2011 a Judecătoriei Medgidia, Curtea va dispune executarea în întregime a acesteia, alături de fiecare din pedepsele aplicate prin prezenta decizie, în final inculpatul T. V. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an și 5 luni închisoare, potrivit art.33 lit.a și art.34 alin.1 lit.b din Codul penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.10 din Legea nr.187/2012.
În stabilirea regimului de executare a pedepsei rezultante, Curtea nu va da eficiență prevederilor art.81 sau art.861 din Codul penal 1968, având în vedere că infracțiunea prevăzută de art.89 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, comisă cu intenție, împiedică aplicarea suspendării condiționate a executării, acest beneficiu legal putând opera numai în cazul în care ambele infracțiuni ar fi fost comise din culpă.
Pe latură civilă, precum s-a arătat în cele ce preced, Curtea va majora cuantumul daunelor materiale acordate părții civile N. M. de la suma de 172 lei la suma de 688 lei, precum și cuantumul daunelor morale acordate fiecăreia din părțile civile N. M. și L. L. de la 2.000 euro la câte 5.000 euro, echivalentul în lei la data plății efective, raportat la rata de schimb a Băncii Naționale a României, urmând a obliga inculpatul, alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. C. ASIG S.A. Sibiu, la plata acestor sume către părțile civile.
Se vor înlătura din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și se vor menține celelalte dispoziții.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, Curtea va obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia și părților civile vor fi lăsate în sarcina statului.
În baza art.276 alin.6 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat, alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. C. ASIG S.A. Sibiu, la plata sumei de 500 lei către partea civilă N. M., reprezentând cheltuieli de judecată avansate în faza apelului, proporțional majorării în parte a pretențiilor civile.
În baza art.272 Cod procedură penală, onorariul parțial de avocat din oficiu S. V., în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.421 pct.l lit.b Cod procedură penală, respinge apelul declarat de apelantul inculpat T. V. împotriva sentinței penale nr.3237/29.11.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ /2012, ca nefondat.
În baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelurile declarate împotriva aceleiași sentințe penale de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia și apelantele părți civile N. M. - domiciliată în Călărași . județul Călărași și L. L. – domiciliat în Lipnița sat Coslugea .. 296 județul C..
Desființează în parte sentința penală apelată, și, rejudecând, dispune:
Decontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și o lună închisoare aplicată inculpatului T. V. și repune în individualitatea lor cele două pedepsele componente a câte 1 an închisoare, aplicate sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.178 alin.1,2 din Codul penal 1968 și art.89 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, ambele cu aplicarea art.74 alin.2 și art.76 alin.l lit.d din Codul penal 1968, alături de pedeapsa de o lună închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2231/31.10.2011 a Judecătoriei Medgidia.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului T. V. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.1,2 din Codul penal 1968, cu aplicarea art.74 alin.2 și art.76 alin.l lit.d din Codul penal 1968, de la 1 an închisoare la 1 an și 4 luni închisoare.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului T. V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.89 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.74 alin.2 și art.76 alin.l lit.d din Codul penal 1968, de la 1 an închisoare la 1 an și 4 luni închisoare.
Menține dispoziția de revocare a beneficiului suspendării condiționate privind pedeapsa de o lună închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2231/31.10.2011 a Judecătoriei Medgidia și dispune executarea în întregime a acesteia, alături de fiecare din pedepsele aplicate prin prezenta decizie, în final inculpatul T. V. - fiul lui G. și P., născut la 26 februarie 1979, deținut în ., ., jud. C., urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an și 5 luni închisoare, potrivit art.33 lit.a și art.34 alin.l lit.b din Codul penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.lOdin Legea nr.187/2012.
Majorează cuantumul daunelor materiale acordate părții civile N. M. de la suma de 172 lei la suma de 688 lei, precum și cuantumul daunelor morale acordate fiecăreia din părțile civile N. M. și L. L. de la 2.000 euro la câte 5.000 euro, echivalentul în lei la data plății efective și obligă pe inculpatul T. V., alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. C. ASIG S.A. Sibiu, la plata acestor sume către părțile civile.
înlătură din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și menține celelalte dispoziții.
în baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală, obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
In baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia și părților civile rămân în sarcina statului.
în baza art.276 alin.6 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul T. V., alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. C. ASIG S.A. Sibiu, la plata sumei de 500 lei către partea civilă N. M., cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în faza apelului.
în baza art.272 Cod de procedură penală, onorariul parțial de avocat din oficiu S. V., în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.04.2014.
Președinte,Judecător,
M. D. M. C. C.
Grefier,
C. C.
Jud.fond - A.I.S.
Tehnored.dec.jud. – C.C.
9 ex./22.04.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 265/2014.... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
