Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 441/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 441/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 9616/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 441/P
Ședința publică de la 26 Iunie 2014
Completul compus din:
Președinte - A. I.
Judecător - V. L.
Grefier - C. A.
Cu participarea Ministerului Public – prin
Procuror - I. D.
S-a luat în examinare apelul penal formulat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA C. împotriva sentinței penale nr.11/06.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, privind pe inculpata P. M., fiica lui G. și Alicsandrina, născută la data de 26.11.1964 în C., CNP_, domiciliată în C., ., jud. C., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 iunie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 26 iunie 2014.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.11/06.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-a hotărât:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art 10 lit. b1 c.pr.pen achită inculpata P. M. (fiica lui G. și Alicsandrina, născută la data de 26.11.1964 în C., domiciliată în C., ., CNP_) sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 c.pen.
În baza art. 91 lit. c c.pen aplică inculpatei amendă administrativă în cuantum de 500 lei.
Respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. privind obligarea inculpatei în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile în cuantum de 7802 lei; respinge cererea părții civile privind înființarea sechestrului asigurător.
În baza art. 192 pct. 1 lit. d c.pr.pen obligă inculpata la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
1.Prezentarea actului de sesizare a instanței
Prin rechizitoriul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei P. M., pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Cod penal.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpata P. M. a reținut și nu a virat la bugetul general consolidat de stat a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă (contribuții ale angajaților la asigurările sociale, contribuții ale angajaților la asigurările sociale de sănătate, contribuții ale angajaților la fondul de șomaj și impozit pe salarii), în cuantum total de 7802 lei cu toate că societatea dispunea în mod efectiv de sumele de bani necesare achitării cestora impozite.
2. Probațiune
2.1. Mijloace de probă cunoscute și însușite de inculpată
În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces - verbal de sesizare din oficiu încheiat de lucrătorii de poliție din cadrul IPJ - Serviciul de Investigare a Fraudelor adresa nr. 4047/22.03.2011 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice C.; adresa nr._/18.10.2011 emisă de IPJ Contsnța către A.N.A.F, D.G.F.P C.; adresa nr._/09.12.2012 emisă de A.N.A.F, D.G.F.P C. adresa nr. 493/20.01.2012 emisă de A.N.A.F- D.G.F.P C., declarațiile inculpatei care a recunoscut comiterea infracțiunii.
2.2. Poziția procesuală a inculpatei
În cursul urmăririi penale și în faza judecății, inculpata a recunoscut comiterea infracțiunii, în faza judecății cerându-se aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320/1 c.pr.pen, instanța admițând solicitarea inculpatei.
3.Situația de fapt:
La data de 02.08.2011, lucrătorii de poliție din cadrul IPJ -Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, de către administratorul C. SRL Cdnstanța, respectiv inculpata P. M., dat fiind această societate înregistrează debite restante la bugetul general consolidat al statului în cuantum de 24.993 lei, reprezentând impozite și contribuții la sursă, respectiv impozit pe salarii, CAS angajat, CASS angajat și șomaj angajat.
Trebuie precizat că ., al cărei administrator si asociat este inculpata P. M., este înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. sub nr. de ordine J_ și are codul unic de înregistrare_, obiectul principal de activitate este activități de contabilitate și audit financiar, consultanță în domeniul fiscal.
În urma controlului efectuat de organele de inspecție fiscală, pe baza evidenței contabile prezentate de inculpata, s-au constatat prin procesul - verbal din 19.01.2012 următoarele debite neachitate în termen la bugetul general consolidat, în sumă totală de 7802 lei, debite provenite din perioada 01.01._10:
Impozit pe salarii - 3184 lei
CAS angajat-2338 lei
Șomaj angajat - 177 lei
Sănătate angajat - 2103 lei
Din analiza soldurilor conturilor bancare si de casa ale societății din perioada in care au fost constituite impozitele si contribuțiile cu reținere la sursa, rezulta ca aceste conturi au fost debitate cu sume de bani, resursele financiare fiind direcționate spre alte plăți decât impozite si contribuții, respectiv achitarea cu prioritate a salariilor și a diverșilor furnizori, ceea ce înseamnă că învinuita a avut posibilitatea efectiva de achitare, insa nu a efectuat plata in termen.
Fiind audiată, inculpata a recunoscut comiterea infracțiunii precizând cu privire la debitele restante la bugetul general consolidat al statului, că nu au fost achitate la scadență din cauza faptului că a înregistrat întârzieri mari la încasarea veniturilor activității desfășurate, fapt ce a schimbat radical prioritatea plăților.
4. Incidența art. 10 lit. b indice 1 c.pr.pen
Având în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, urmarea imediată a acesteia-crearea unui prejudiciu în interval de 5 ani cât a fost analizată activitatea societății de 7802 lei, faptul că prejudiciul modic a fost acoperit în totalitate, având în vedere că inculpata a recunoscut fapta, nu are antecedente penale, instanța constată că fapta acesteia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege, demonstrează în mod vădit lipsa de importanță a faptei.
Soluția se impune în condițiile în care prejudiciul inițial cauzat a fost acoperit, statul realizându-și creanța prin plata de către inculpată în faza judecății a întregii sume datorate.
În consecință, în baza art. 11 pct. 2 lit a rap. la art. 10 lit. b indice 1 c.pr.pen se va dispune achitarea inculpatei P. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 c.pen.
Instanța reține că prin aplicarea sancțiunii amenzii administrative se va asigura reeducarea inculpatei în raport cu normele sociale, astfel că în baza art 91 lit c c.pen se va aplica inculpatei amendă administrativă în cuantum de 500 lei.
Reamintim că I.C.C.J., Secția penală, prin decizia nr. 2142 din 19 iunie_. a statuat că procedura simplificată reglementată în art. 3201 C. proc. pen. nu exclude posibilitatea achitării inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., și aplicarea unei sancțiuni administrative, dacă instanța constată că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. - fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni - constituie singurul temei al achitării compatibil cu procedura simplificată.
Instanța constată că raportat la perioada arătată in rechizitoriu- 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2010, ca perioadă de comitere a faptei, raportat la momentul epuizării activității ilicite, având în vedere că art. 741 a fost declarat neconstituțional, fiind publicată Decizia 573/2011 in 25 mai 2011, însă prejudiciul a fost achitat de inculpata ulterior acestei date-16.09.2013, instanța constată că textul de lege menționat nu este incident.
De asemenea, instanța constată că nu este incident art. 10 din Legea nr. 241/2005, întrucât prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 8/2008 privind examinarea recursului in interesul legii s-a statuat ”In cazul faptelor savarsite sub imperiul Legii nr. 87/1994 si al judecarii lor dupa . Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din aceasta lege numai cei in sarcina carora s-a retinut, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, savarsirea unei infractiuni fiscale prevazute de art. 9 din Legea nr. 241/2005. (…)". În motivare, instanța supremă a reținut că pentru cauzele de nepedepsire si cele de reducere a pedepselor la care se refera art. 10 din Legea nr. 241/2005, astfel cum prevede expres textul mentionat sunt aplicabile numai in cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute de aceasta lege, iar nu si de o alta lege. Avand in vedere ca Legea nr. 241/2005 reglementeaza si alte infractiuni, in afara celor incriminate de legea veche – Legea nr. 87/1994 –, rezulta ca incidenta cauzelor de nepedepsire sau de reducere a pedepselor trebuie raportate numai la infractiunile de evaziune fiscala prevazute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.
5. Latura civilă a cauzei
Instanța va respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. privind obligarea inculpatei în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile în cuantum de 7802 lei.
Aceasta întrucât inculpata a făcut dovada că a depus declarații rectificative (prin care inculpata a renunțat la fondul de pensie pentru a stinge prejudiciul, declarații care sting prin compensare obligațiile fiscale, înregistrate la data de 16.09.2013 la ANAF), care reprezintă titlu de creanță și produce efectele juridice ale înștiințării de plată la data depunerii, conform mențiunilor înscrise pe aceste formulare de declarații rectificative.
Cu toate acestea, partea civilă a precizat că își menține pretențiile civile până la lămurirea situației și a declanșat o inspecție fiscală la societatea inculpatei.
D. fiind efectul acestor declarații rectificative, instanța constată că a operat prin compensare stingerea datoriei societății inculpatei față de stat, fiind nejustificată menținerea pretențiilor civile de către partea civilă, care nu a mai putut justifica existența în continuare a prejudiciului.
Față de cele expuse mai sus, se va respinge și cererea părții civile privind înființarea sechestrului asigurător.
Împotriva sentinței penale nr.11/06.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ , a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria C., criticând soluția de achitare pronunțată de prima instanță.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, curtea constată că apelul este fondat.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești rezultă că la data de 02.08.2011, lucrătorii de poliție din cadrul IPJ -Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, de către inculpata P. M., administratorul C. SRL C., întrucât societatea înregistrează debite restante la bugetul general consolidat al statului în cuantum de 24.993 lei, reprezentând impozite și contribuții la sursă, respectiv impozit pe salarii, CAS angajat, CASS angajat și șomaj angajat.
În urma controlului efectuat de organele de inspecție fiscală, pe baza evidenței contabile prezentate de inculpata, s-au constatat prin procesul - verbal din 19.01.2012 următoarele debite neachitate în termen la bugetul general consolidat, în sumă totală de 7802 lei, debite provenite din perioada 01.01._10:
Impozit pe salarii - 3184 lei
CAS angajat-2338 lei
Șomaj angajat - 177 lei
Sănătate angajat - 2103 lei
Din analiza soldurilor conturilor bancare si de casa ale societății din perioada in care au fost constituite impozitele si contribuțiile cu reținere la sursa, rezulta ca aceste conturi au fost debitate cu sume de bani, resursele financiare fiind direcționate spre alte plăți decât impozite si contribuții, respectiv achitarea cu prioritate a salariilor și a diverșilor furnizori, ceea ce înseamnă că inculpata a avut posibilitatea efectiva de achitare, însa nu a efectuat plata nici până în prezent.
Conform prevederilor art.181 Cod penal din 1968 nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social trebuie avute în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și persoana și conduita făptuitorului.
Analizând aceste dispoziții legale în raport de fapta săvârșită apreciem că acestea nu sunt aplicabile în cauză, astfel că în mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de evaziune fiscală.
Deși inculpata se află la primul conflict cu legea penală, modalitatea de comitere a faptei, urmările efectiv produse nu justifică o concluzie a lipsei gradului de pericol social specific unei infracțiuni.
Așadar, împrejurările reținute de prima instanță nu sunt de natură a fundamenta concluzia lipsei pericolului social concret al faptei deduse judecății. Astfel, în baza propriei analize, Curtea constată că prejudiciul adus bugetului consolidat al statului este într-un cuantum relativ ridicat, fiind cauzat de către inculpată prin acte materiale repetate, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, respectiv 5 ani.
În ceea ce privește susținerile inculpatei în sensul achitării prejudiciului, instanța de apel reține că declarațiile rectificative cu valoarea „0”, depuse de către inculpată la organele fiscale, reprezintă simple afirmații ale acesteia și nu pot conduce la exonerarea acesteia de răspundere penală. Simpla declarare de către inculpată la organele fiscale a valorii „0” pentru perioada 2008-2010, nu poate echivala cu achitarea prejudiciului, astfel cum a fost reținut prin raportul de inspecție fiscală. Prin aceste declarații, inculpata nu a achitat nicio parte din prejudiciu și nici nu a solicitat vreo compensare cu pensia, cum a reținut prima instanță, ci numai a susținut, în mod nereal, că nu a înregistrat datorii la bugetul de stat în respectivele intervale de timp.
Totodată, nici pretinsa poziție și regret cu privire la faptă nu poate fi valorificată în favoarea inculpatei. Sub acest aspect, Curtea evidențiază că, deși inculpata a solicitat aplicarea dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală din 1968, în timpul judecății a depus la dosar mai multe înscrisuri (declarații rectificative cu valoarea „0”, despre care a menționat că au fost depuse și la organe fiscale), contestând în această modalitate valoarea prejudiciului reținut în sarcina sa. În aceste condiții, se remarcă încercarea inculpatei de induce în eroare organele judiciare, dar și pe cele fiscale.
În cadrul procesului de individualizare, trebuie avute în vedere toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 Cod penal, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor ce vizează strict persoana acestuia.
Pentru a-și îndeplini funcțiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Ținând seama de contextul comiterii faptei evidențiat anterior și de datele ce caracterizează persoana inculpatei, se va dispune condamnarea acesteia la pedeapsa de 1 an închisoare, în condițiile art.81-81 Cod penal, sancțiune ce corespunde scopului preventiv și educativ al pedepsei.
În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile în cazul modalității de individualizare a executării pedepsei, se constată că reglementarea din art.81 și urm. Cod penal din 1968 este mai favorabilă față de instituția amânării aplicării pedepsei din noul Cod penal, atât prin prisma condițiilor de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea acestor dispoziții, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile pe durata termenului de încercare sunt mai puține), cât și prin prisma efectelor. Referitor la durata termenului de încercare, se constată că acest element este insuficient pentru a caracteriza noua reglementare ca fiind mai favorabilă. Această concluzie rezultă și din prevederile art.15 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, conform cărora, măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1968 se menține și după . Codului penal. În același sens trebuie reținute și dispozițiile art.16 alin.2 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, care prevede că pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art.5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere. Deși textul se referă la suspendarea sub supraveghere, principiul instituit, ce consacră prevalența conținutului față de durata termenului de încercare, se aplică și în situația analizării aplicării dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei. Referitor la pedepsele accesorii, art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal prevede că, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Astfel, în cazul în care pedeapsa principală a fost stabilită potrivit legii vechi, pedepsele accesorii se vor aplica în condițiile prevăzute de Codul penal din 1968.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, se va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Regională a Finanțelor publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. și va obliga inculpata P. M., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., prin reprezentant Mădîrjac R., la plata către partea civilă a sumei de 7802 lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.
Curtea reține că sunt neîntemeiate pretențiile părții civile constând în majorările de întârziere, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală prejudiciul cauzat cuprinzând numai echivalentul sumelor datorate cu titlu de impozite și taxe.
Din această perspectivă, nu se poate admite soluția de obligare a inculpatei la plata creanțelor accesorii aferente debitului principal, întrucât s-ar ajunge la combinarea a două tipuri de răspundere-civilă delictuală și fiscală, în condițiile în care creanțele accesorii însoțesc numai o creanță principală, datorată de debitorul (contribuabilul) fiscal, respectiv societatea comercială.
Astfel cum rezultă din dispozițiile art.1 și următoarele din Codul de procedură fiscală, dispozițiile speciale în materie se aplică numai raporturilor de drept fiscal și în legătură cu sumele ce reprezintă impozite, taxe și alte contribuții la bugetul de stat, or, prin raportare la art.17 din același act normativ, inculpatul nu poate fi asimilat contribuabilului, ci datorează numai echivalentul sumei ce reprezintă prejudiciul cauzat statului.
Trebuie evidențiat și faptul că, pentru a se putea stabili cuantumul majorărilor de întârziere, trebuie determinat momentul de la care acestea încep să curgă, dar în lipsa unei decizii de impunere și având în vedere prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, nu se poate susține că acesta datorează majorări de întârziere pentru neplata la termen a unor obligații fiscale.
Pentru considerentele expuse anterior,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr.11/06.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
Desființează în totalitate sentința penală apelată și, rejudecând:
În baza art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1968 și art.5 Cod penal condamnă inculpata P. M., fiica lui G. și Alicsandrina, născută la data de 26.11.1964 în C., CNP_, domiciliată în C., ., jud. C., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
În baza art.81 Cod penal din 1968 suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatei pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art.82 Cod penal din 1968.
Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 și art.84 Cod penal din 1968 a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare sau în cazul neexecutării, cu rea-credință, a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
În baza art.71 Cod penal interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit.a-teza a doua, b Cod penal din 1968 și în baza art.71 alin.5 Cod penal din 1968 constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Regională a Finanțelor publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. și obligă inculpata P. M., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., prin reprezentant Mădîrjac R., la plata către partea civilă a sumei de 7802 lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.
Respinge ca nefondată cererea părții civile privind înființarea sechestrului asigurător.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpata la plata sumei de 550 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat la soluționarea cauzei în primă instanță.
În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.06.2014.
Președinte de Complet, Judecător,
A. I. V. L.
Grefier,
C. A.
Jud. fond M.L.C.
Red.dec.jud.A.I./7 ex./07.07.2014
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
