Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 262/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 262/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 11085/212/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 262/P

Ședința publică din 10 aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. U.

Judecător E. C. M.

Grefier I. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr. 1267 din data de 29 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ de inculpatul

- A. VERGICĂ, fiul lui V. și P., născut la data de 31.07.1976, în ., domiciliat în C., .. 97, jud. C., studii 8 clase, necăsătorit, fără ocupație, fără loc de muncă, cu antecedente penale, CNP_ trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de lege, faptă prevăzută de art.87 al.1 din OUG 195/2002 republicată și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, faptă prevăzută de art.86 al.1 din OUG 195/2002 republicată.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen de pronunțare la data de 2.04.2014 și 10.04.2014, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Asupra apelului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentința penală nr. 1267 din data de 29 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:

„În baza art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic. art.3201 alin 7 C.p.p., condamnă inculpatul A. Vergică (la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., contopeste pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C.penal.

În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.”

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:

„Prin Rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului A. Vergică, sub aspectul savarsirii infractiunilor prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. și de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 01.07.2012, în jurul orei 08.30, inculpatul A. Vergică a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe . din mun. C., fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și având o îmbibație de 2,90 g‰ alcool pur în sânge - proba I, respectiv 2,80 g‰ alcool pur în sânge -proba II, iar în zona Cofetăriei S. a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.

În ședința de judecată din data de 22 octombrie 2013, instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit art. 3201 C.p.p., acesta recunoscând în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaște și le însușește. In acest sens inculpatul a avut în vedere: proces-verbal de constatare; proces - verbal de recoltare probe biologice din sânge; buletin de examinare clinică; B.A.T.A. nr. 822-823/A12/05.07.2012 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală C.; declarațiile martorilor I. R. V., S. C. Olimp, I. L. E., T. C., Bojof Tanior, M. S.; declarații inculpat A. VERGICĂ.

La data de 01.07.2012, în jurul orei 08.30, după ce a consumat o cantitate mare de băuturi alcoolice, inculpatul A. Vergică s-a urcat la volanul autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare_, pe care l-a condus pe . din mun. C., deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe ., în zona Cofetăriei S., inculpatul a lovit în partea din spate autobuzul marca MAZ cu nr. de înmatriculare_ aparținând R.A.T.C. C., care se afla oprit regulamentar în stația de autobuz pentru urcarea și coborârea călătorilor.

În aceste condiții, au fost sesizate organele de poliție, care ajungând la fața locului au observat că inculpatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceste condiții inculpatul A. Vergică a fost condus la Spitalul Clinic Județean C., unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, rezultând o îmbibație de 2,90g %0 alcool pur în sânge - prima probă și 2,80 g%0 alcool pur în sânge - a doua probă .

Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța constată că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpatul A. Vergică.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanta va avea in vedere criteriile prev. de art. 72 C.pen., si anume: dispozitiile din partea generala a Codului Penal; limitele de pedeapsa prevazute in legea speciala; gradul de pericol social al faptei pe care instanța îl apreciază ca fiind foarte ridicat, raportat la faptul că inculpatul a condus autoturismul având un grad foarte mare de alcool in sânge, având un comportament dezordonat, neorientat în spațiu și timp, atenție dispersată, judecată incoerentă, într-o zonă foarte aglomerată din mun. C., la o oră în care traficul rutier și pietonal era intens, punându-l grav în pericol prin lipsa experienței, reflexelor și cunoștințelor teoretice necesare autoturismului în condiții de siguranță, provocând un accident de circulație soldat cu avarierea a două autovehicule, unul dintre ele fiind un autobuz staționat in stație pentru urcarea și coborârea călătorilor, creând astfel un pericol iminent pentru integritatea corporală a acestora.

Instanța va avea în vedere totodată persoana și conduita inculpatului – este în vârstă de 37 ani, este cunoscut cu antecedente penale, are 8 clase, nu are ocupație și loc de muncă, nu este căsătorit, în prezenta cauză a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii, după ce i s-a admis cererea de a fi judecat în procedură simplificată, inculpatul nu a depus un minim efort în a înainta înscrisurile in circumstanțiere încuviințate de instanță, aspect ce reflectă indiferența acestuia față de propria situație juridică.

Instanta apreciaza ca scopul preventiv educativ al pedepsei prevazut de legiuitorul roman in art. 52 C.pen. poate fi atins prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevazut de lege, redus cu o treime potrivit art. 3201 alin. 7 C.p.p.

Având în vedere că inculpatul a comis infracțiunile înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în baza art. 33 lit. a și 34 lit. b va contopi pedepsele aplicate în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanța apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea în regim de detenție, astfel că pedeapsa aplicată inculpatului va fi executată conform dispozițiilor art.57 Cod penal.”

Împotriva susmenționatei sentințe a formulat apel inculpatul A. Vegică criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei aplicată inculpatului sub aspectul modalității de executare, apreciindu-se că, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului sunt îndeplinite condițiile impuse de art.86 ind.1 cod penal pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sau obligarea la prestarea unei munci în folosul comunității.

Se solicită aplicarea dispozițiilor art.5 cod penal referitoare la aplicarea legii mai favorabile.

Examinând legalitatea și temeinicia susmenționatei sentințe, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art.417 cod procedură penală, Curtea constată:

Instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică, și a stabilit în mod corect vinovăția inculpatului în comiterea celor două infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea sa, în acord cu materialul probator administrat în cauză.

De altfel, judecata cauzei s-a realizat în condițiile art.320 ind.1 cod procedură penală, neexistând critici cu privire la aspectele reliefate.

Conform art.5 cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.

Condițiile de aplicare a legii penale mai favorabile, astfel cum rezultă din dispoziția legală enunțată sunt: succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei și momentul judecării definitive a infractorului; legea penală să fie în vigoare la data când urmează să se aprecieze cu privire la legea penală mai favorabilă; toate legile să incrimineze fapta comisă; legile succesive incriminează sau sancționează diferit fapta comisă.

Având în vedere că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul cod penal, moment la care, cauza privindu-l pe apelant se afla în cursul judecății, nefiind pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă, împrejurarea că atât OUG nr.195/2002 cât și noul cod penal incriminează infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului iar noul cod penal incriminează și sancționează diferit infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcolică în sânge peste limita legală, apreciem că, în cauză referitor la această infracțiune sunt îndeplinite condițiile impuse de art.5 cod penal.

În ceea ce privește criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, instanța va avea în vedere:

Deosebiri sub aspectul condițiilor de incriminare.

În raport de acest criteriu legile succesive comparându-se sub aspectul conținutului infracțiunii forma de bază sau calificată, urmând să fie considerată mai favorabilă legea care prevede unele condiții pentru existența faptei ca infracțiune deoarece în lipsa acestor condiții fapta nu există ca infracțiune.

Deosebiri sub aspectul condițiilor de urmărire și judecată, de tragere la răspundere penală.

Deosebiri sub aspectul sancțiunilor.

În raport de acest criteriu compararea legilor se va face prin observarea limitelor de pedeapsă, urmând a se avea în vedere atât pedeapsa principală cât și pedepsele accesorii și complementare, natura pedepsei principale, conținutul pedepselor accesorii și complementare, condiții de aplicare a acestora, examinarea tuturor reglementărilor privitoare la pedeapsă și la mijloacele legale de individualizare.

Comparând cele două legi penale succesive din punctul de vedere al condițiilor de incriminare, se constată că fapta incriminată în OUG nr.195/2002 prin art.87 alin.1 și în raport de care s-a dispus condamnarea inculpatului, are corespondent în noul cod penal în infracțiunea prev. de art.336 alin.1 cod penal.

Între cele două reglementări succesive, referitoare la infracțiunea menționată există deosebiri și sub aspect sancționator, întrucât, deși se prevede aceleași limite de pedeapsă se prevede și alternativ pedeapsa amenzii penale și totodată noul cod penal înlătură aplicarea obligatorie a pedepsei accesorii în cazul condamnării la pedeapsa cu închisoarea, astfel cum rezultă din dispozițiile art.65 cod penal, care impune aplicarea pedepsei accesorii numai dacă se aplică și o pedeapsă complementară.

În același sens sunt și dispozițiile art.12 din Legea nr.187/2012 care reglementează punerea în aplicare a noului cod penal.

Se constată, astfel, referitor la cele două aspecte că legea penală mai favorabilă în cauză este noul cod penal.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, evidențiem că prin noul cod penal aceasta este reglementată prin dospozițiile art.335 alin.1 cod penal însă acesta din urmă incriminează și sancționează identic respectiva infracțiune, astfel încât, în cauză, referitor la această infracțiune, sub aspectul încadrării juridice, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art.5 cod penal.

În consecință, Curtea, în baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală, va admite apelul formulat de apelantul inculpat A. Vergică împotriva sentinței penale nr.1267/29.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în baza art.423 alin.2 cod procedură penală, va desființa, în parte sentința penală nr.1267/29.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ și rejudecând, în baza art.386 cod procedură penală în ref. la art.5 cod penal, va dispune schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul A. Vergică din infracțiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 în infracțiunea prev. de art.336 alin.1 cod penal.

Se va proceda la individualizarea pedepsei pentru infracțiunea pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice.

La individualizarea pedepsei se vor avea în vedere criteriile de individualizare prev. de art.74 cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite, periculozitatea infractorului determinate de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Apreciem că fapta comisă de inculpat prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social, având în vedere împrejurările și modalitatea de comitere determinat în primul rând de gradul deosebit de ridicat de alcoolemie, de împrejurarea că inculpatul a circulat pe o arteră de circulație importantă din C., cu un trafic ridicat, în condițiile în care nu avea nici permis de conducere, producând și un accident rutier prin acroșarea unui mijloc de transport în comun.

Referitor la circumstanțele personale ale inculpatului, reținem faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, nu are un loc de muncă dar și împrejurarea că a avut o atitudine sinceră în tot cursul procesului penal.

În consecință, Curtea, în baza art.336 alin.1 cod penal cu aplic. art.320 ind.1 alin.7 cod procedură penală, va condamna pe inculpatul A. Vergică la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art.86 alin.1 cod penal, apreciem că, instanța de fond a realizat o individualizare corectă a pedepsei sub aspectul cuantumului, având în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 cod penal inclusiv gradul de pericol social concret al faptei comise prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanțiază cât și circumstanțele personale ale inculpatului apelant.

Din perspectiva circumstanțelor reale în care s-a comis fapta, aceasta prezintă un grad relativ ridicat de pericol social determinat de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, având în sânge o îmbibație alcoolică în sânge cu mult peste limita legală, de împrejurarea că inculpatul a circulat pe o arteră de circulație importantă, cu un trafic ridicat, aspect ce amplifică riscul producerii unor evenimente rutiere și, totodată, a produs un accident rutier.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art.320 ind.1 alin.7 cod procedură penală, întrucât, inculpatul a fost judecat în procedura reglementată de aceste dispoziții legale, care îi sunt favorabile, instanța le va menține aplicabilitatea.

Întrucât inculpatul a comis două infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele și având în vedere că acestuia i s-au aplicat pentru cele două infracțiuni pedepse cu închisoare, devin incidente dispozițiile art.33 lit.a – 34 lit.b din vechiul cod penal, apreciate ca fiind mai favorabile din punctul de vedere al regimului sancționator.

În consecință, Curtea, va dispune contopirea pedepsei stabilite prin prezenta decizie, cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 și va aplica inculpatului A. Vergică pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare.

În mod corect s-a apreciat de instanța de fond că, raportat la gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracțiunilor comise, astfel cum a rezultat din analiza circumstanțelor reale în care s-au comis cele două infracțiuni, frecvența deosebită a acestora și pericolul foarte mare al producerii unor evenimente rutiere grave, cu pierdere de vieți omenești, se impune executarea pedepsei în regim de deținere, conform art.60 cod penal.

Sunt incidente dispozițiile art.5 cod penal în ceea ce privește condițiile de aplicare a pedepsei accesorii întrucât, prin art.65 din noul cod penal, aplicarea pedepsei accesorii se impune numai în cazul în care se aplică inculpatului și pedeapsa complementară, condiție care nu este îndeplinită în cauză.

În consecință, Curtea, în baza art.12 din Legea nr.187/2012, se va înlătura aplicarea pedepsei accesorii.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art.272 alin.1 cod procedură penală, onorariul avocat oficiu, în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile MJ, în favoarea avocat G. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală,

Admite apelul formulat de apelantul inculpat A. VERGICĂ - fiul lui V. și P., născut la data de 31.07.1976, în ., domiciliat în C., .. 97, jud. C., studii 8 clase, necăsătorit, fără ocupație, fără loc de muncă, cu antecedente penale, CNP_, împotriva sentinței penale nr.1267/29.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .

În baza art.423 alin.2 cod procedură penală,

Desființează în parte sentința penală nr.1267/29.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ și rejudecând dispune:

În baza art.386 cod procedură penală în ref. la art.5 cod penal,

Dispune schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul A. Vergică din infracțiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 în infracțiunea prev. de art.336 alin.1 cod penal.

În baza art.336 alin.1 cod penal cu aplic. art.320 ind.1 alin.7 cod procedură penală,

Condamnă pe inculpatul A. Vergică la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a – 34 lit.b cod penal,

Dispune contopirea pedepsei stabilite prin prezenta decizie, cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 și aplică inculpatului A. Vergică pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție conform art.60 cod penal.

În baza art.12 din Legea nr.187/2012, înlătură aplicarea pedepsei accesorii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală,

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art.272 alin.1 cod procedură penală,

Onorariul avocat oficiu, în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile MJ, în favoarea avocat G. A..

Definitiva,

Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. U. E. C. M.

GREFIER,

I. C.

Jud. fond. V.V.

Tehnored.de.dec. E.C.M.

4 ex./13.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 262/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA