Falsul intelectual. Art. 289 C.p.. Hotărâre din 13-11-2014, Curtea de Apel CONSTANŢA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 29779/212/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

D ECIZIA PENALĂ Nr. 764/P

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. D. M.

Judecător - C. C.

Cu participarea: Grefier - C. A.

Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr.583 din 05 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ de inculpata:

- C. V., fiica lui M. și M., născută la data de 08.12.1969 în oraș S., jud. Tulcea, CNP_, cu domiciliul in mun. Constanta, ., .. C, ., trimisă in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 ind.1 Cod penal și fals intelectual, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 Cod penal, raportat la art. 43 din Legea nr.82/1991, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06 noiembrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 13 noiembrie 2014, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 583 din 05 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-a hotărât:

„A. Cu aplicarea art. 5 C. pen.:

În baza art. 386 C. proc. pen. schimba incadrarea juridica a faptei retinuta in sarcina inculpatei prin rechizitoriu din infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 ind.1 Cod penal și fals intelectual, faptă prevăzută de art. 289 Cod penal, raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen. în infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 ind.1 Cod penal de la 1968 și fals intelectual, faptă prevăzută de art. 289 Cod penal de la 1968, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b C. pen. de la 1968.

B.1. În baza art. 215 ind.1 Cod penal de la 1968 condamnă inculpata C. V. (fiica lui M. și M., născută la data de 08.12.1969 în oraș S., jud. Tulcea, CNP_, cu domiciliul in mun. Constanta, .. 23, ., apt. 61, jud. C. f.f.l. în mun. C., ., ., jud. C., cetățenie română, studii 12 clase, divorțată, loc de muncă . SRL Brasov, fara antecedente penale) la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

2. . În baza art. 289 Cod penal de la 1968 condamnă aceeași inculpată C. V. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

3. În baza art. 33 lit. b rap. la art. 34 lit. b C. pen. de la 1968 contopește pedepsele de mai sus, de 1 (unu) an cu cea de 6 (șase) luni, inculpata C. V. va executa pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare.

C. În baza art. 81 C. pen. de la 1968 suspenda condiționat executarea pedepsei de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare pe o durata de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni, termen de încercare stabilit in conditiile art. 82 C. pen. de la 1968.

Atrage atentia inculpatei asupra dispozitiilor art. 83 C. pen. de la 1968 a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate.

D. În baza art. 25 alin. 1 și art. 397 alin. 1 C.proc.pen. rap. la art. 998 și urm. C. civ. 1864 admite, pretențiile civile formulate de partea civilă Asociația de proprietari „Speranției 23 – . obligă inculpata C. V. la plata sumei de 23.533,48 lei cu titlu de daune materiale.

Respinge restul pretențiilor solicitate cu titlu de daune materiale și morale, ca neintemeiate.

E. În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen. acordă onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. G. A. E. - pentru inculpata C. V., în cuantum de 200 lei conform delegatiei .. nr. 6682/2012, din fondurile M.J.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Sesizarea instantei

Prin Rechizitoriul nr. 893/P/2012 din data de 20.11.2012, al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., s-a dispus trimiterea în judecată, în stare libertate, a inculpatei C. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- delapidare, prevăzută de art. 215 ind.1 Cod penal și

- fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal, raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991.

S-a reținut în sarcina inculpatei că, în perioada 01.01.2008_-_31.10.2008 în calitate de administrator al Asociației de P. „SPERANȚIEI 23 - . încasat de la proprietari diferite sume de bani pe care i-a folosit în interes personal fără a achita datoriile asociației față de furnizorii de servicii, precum și de a efectua cu știință, înregistrări inexacte ori de a omite cu știință înregistrările în contabilitate având drept consecință denaturarea veniturilor și cheltuielilor

Probe administrate

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă :declarația martorului B. G. - președintele Asociației de proprietari; declarația părții vătămate Asociația de Proprietari „SPERANȚIEI 23 - . de T. C.; raportul de expertiză contabilă judiciară nr.246/19.10.2010 al CECCAR - Filiala C. ; supliment la raportul de expertiză, declarația învinuitei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .

În cursul judecății, s-a urmat procedura de drept comun, și au fost audiați martorii B. V., Z. G., Aragea I., Brai fostă C. M., B. G. (membri ai asociației de proprietari parte civilă ), partea civilă prin reprezentant T. C. .

Pentru inculpata a fost admisă proba cu inscrisuri in circumstantiere .

Situatia de fapt retinuta de instanta

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale si in cursul cercetării judecătorești, se reține următoarea situație de fapt:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria C. la data de 11.02.2009, Asociația de Proprietari „SPERANȚIEI 23 . președintele B. G. s-a solicitat efectuarea de cercetări penale față de numita C. V. pentru comiterea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 ind. 1 Cod penal.

În susținerea plângerii formulate, Asociația de proprietari a anexat raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit la data de 09 ianuarie 2009 de către expertul contabil ARAC EA IS A. A, din cadrul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România -Filiala C., expertize care concluzionează că, în perioada 01.01._08, inculpata C. V., în calitate de administrator al Asociației de P. „SPERANȚIEI 23 - . cauzat un prejudiciu asociației în valoare de 18.730,07 lei prin însușirea și folosirea în interes propriu a banilor rezultați din încasările întreținerii de la proprietari și neachitarea facturilor pentru servicii (R.A.J.A., R.A.D.E.T. etc.).

Inculpata C. V. a îndeplinit funcția de administrator în cadrul Asociației de P. „SPERANȚIEI 23 - . perioada 2001 - 2008.

Conform declarației dată în calitate de învinuită în cursul urmăririi penale, inculpata avea ca atribuții încasarea cheltuielilor de întreținere de la proprietarii asociației, în baza chitanțelor, precum și plata către furnizorii de servicii (R.A.D.E.T, R.A.J.A., S.).

Totodată, inculpata ținea și evidența contabilă primară, întocmind registre speciale.

In plângerea formulată de către Asociația de proprietari se consemnează că în luna octombrie 2008, în urma unei notificări a R.A.D.E.T. C., se specifica că, datorită neachitării la timp a agentului termic în contravaloare de aproximativ 18.000 lei, asociației nu i se va mai furniza apă caldă și căldură, în baza prev. art. 21 alin.4 din Legea nr.230/2007.

Inculpatei i s-a solicitat să se prezinte la sediul asociației pentru a preda o parte din documentele contabile, însă aceasta a refuzat să predea evidența contabilă a asociației pentru anii 2006 și 2007, precum și ianuarie 2008, motivând că celelalte documente contabile le-ar fi pierdut.

In baza documentelor predate a fost efectuată o expertiză contabilă extrajudiciară, din care rezultă că în gestiunea asociației exista în perioada februarie - octombrie 2008 un minus de_,07 lei.

Ulterior, pe parcursul cercetărilor penale efectuate în cauză, în dovedirea și pentru stabilirea vinovăției inculpatei, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare, astfel că din raportul de expertiză contabilă judiciară nr. 246/19.10.2010 al C.E.C.C.A.R. s-a concluzionat că inculpata C. V. ar fi cauzat un prejudiciu Asociației de proprietari în cuantum de 23.533,48 lei, din care 4.631,75 lei reprezentând fond de rulment constituit (încasat de la locatari) și neutilizat și 18.901,73 lei reprezentând excedent de numerar (plus în casă) încasat și neutilizat.

Tot din raportul de expertiză contabilă judiciară se concluzionează că inculpata C. V., în calitate de administrator al Asociației de proprietari a denaturat soldul de casă, în sensul că a înregistrat eronat sau nu a înregistrat unele chitanțe în perioada mai 2008 - octombrie 2008, în sumă de 4.791,94 lei, având consecință reducerea artificială a disponibilităților bănești.

De asemenea, s-a mai constatat că au fost majorate plățile cu suma de 774, 96 lei reprezentând cheltuieli fictive de transport, ce nu sunt aprobate prin Hotărâre a Adunării Generale a Asociației.

Fiind audiată în calitate de învinuita în crusul urmăririi penale, inculpata nu a contestat concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară și a declarat că nu-și poate explica prejudiciul creat.

Prin fapta comisă inculpata C. V. a creat un prejudiciu în cuantum de 23.533,48 lei părții vătămate Asociația de Proprietari „SPERANȚIEI 23 - .>

Martorii audiați de către instanță B. V., Z. G., Aragea I., Brai fostă C. M., B. G. (membri ai asociației de proprietari parte civilă ) precum și partea civilă prin reprezentant T. C., au confirmat aspectele mai sus reținute de instanță.

Incadrarea juridica

În drept, fapta inculpatei C. V. care:

- în perioada 01.01._08 în calitate de administrator al Asociației de P. „SPERANȚIEI 23 - . încasat de la proprietari diferite sume de bani pe care i-a folosit în interes personal fără a achita datoriile asociației față de furnizorii de servicii, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 ind. 1 C. pen. de la 1968.

- cu știință, a efectuat înregistrări inexacte ori de a omite cu știință înregistrările în contabilitate având drept consecință denaturarea veniturilor și cheltuielilor, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. de la 1968, rap. la art.43 din Legea nr.82/1991 .

Latura subiectivă

Sub aspectul laturii subiective, inculpata a săvârșit faptele expuse anterior, cu forma de vinovăție cerută de legiuitor, intenția directa, în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., acesta prevăzând și urmărind rezultatul produs.

Instanta constata, conform art. 396 alin. 2 C. proc. pen., dincolo de orice indoiala rezonabila, ca faptele exista, constituie infractiuni si au fost savarsite de inculpata.

Indiviualizarea pedepsei

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatei, instanța va avea în vedere criteriile generale, prev. de art. 72 C. pen., și anume: dispozițiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă stabilite pentru infarcțiunile comise, gradul ridicat de pericol social concret al faptei săvârșite pe care instanța îl apreciază ca fiind ridicat și care rezultă din împrejurările în care inculpata a comis infracțiunea – o perioadă lungă de timp, folosindu-se de funcția și atribuțiile pe care le avea, prin numeroase acte materiale ce au implicat utilizarea unor date cu caracter personal, prin insusirea in interes personal a sumei de 23.533,48 lei din incasarile efectuate in mod direct de la membrii asociației, fără a achita datoriile asociației de proprietari către furnizorii de servicii – obțienrea de venituri ilicite, utilizând astfel în interes personal suma de bani obținută, prin efectuarea de înregistrări inexacte ori de a omite cu știință înregistrările în contabilitate având drept consecință denaturarea veniturilor și cheltuielilor precum și persoana inculpatei care, nu este cunoscută cu antecedente penale, așa cum rezultă din copia de pe cazierul judiciar este integrată social, loc de muncă . SRL Brasov fiind angajată din anul 2011 angajată la .> Circumstanțe atenuante

Având în vedere că inculpata nu a achitat prejudiciul provocat, în cauză nu se impune reținerea vreunei circumstanțe atenuante față de inculpată cu consecința atenuării aplicării pedepsei.

Solutia

Pentru aceste motive, va condamna inculpata C. V. :

În baza art. 215 ind.1 Cod penal de la 1968 la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În baza art. 289 Cod penal de la 1968 la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

Constatând că prezentele infracțiuni au fost săvârșite înainte de a fi intervenit vreo hotărâre de condamnare pentru vreuna din ele, va face aplicarea regulilor de la concursul de infracțiuni și în baza art. 33 lit. b rap. la art. 34 lit. b C. pen. de la 1968 va contopi pedepsele de mai sus, de 1 (unu) an cu cea de 6 (șase) luni, va aplica un pedeapsa ceama grea de 1 an pe care o va spori cu 6 luni, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare.

Modalitatea de executare

Fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 81 C.pen. de la 1968 instanta apreciază ca reeducarea inculpatei in sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, -având în vedere și faptul că este angajată, a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcină, nu are antecedente penale, poate avea loc si fara privare de libertate, dand posibilitatea inculpatei sa reflecteze asupra propriului comportament raportat la relatiile sociale pe care a inteles sa le incalce prin savarsirea infractiunii, astfel ca va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare stabilit in conditiile art. 82 C.pen. si compus din durata pedepsei aplicate la care se adauga un interval de timp de 2 ani.

Latura civilă

Analizând pretențiile civile formulate de partea civilă, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 și urm. C. civ., instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatei, potrivit art. 998 și urm. C. civ., astfel există fapta ilicită săvârșită de aceasta, care a avut ca urmare producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții civile (astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză) și există legătură de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciul cauzat, iar inculpata a acționat, așa cum s-a arătat, cu vinovăție.

Suma ce se va reține cu titlu de prejudiciu este în valoare totală de 23.533,48 lei, reprezintă suma efectiv însușită de inculpată.

Față de aceste aspecte va admite, pretențiile civile formulate de partea civilă Asociația de Proprietari „Speranției 23 – . va obliga inculpata C. V. la plata sumei de 23.533,48 lei cu titlu de daune materiale.

Respinge restul pretențiilor solicitate cu titlu de daune materiale și morale, ca neintemeiate, întrucât nu a fost făcută dovada provocarii contravalorii acestora.

Onorariu avocat oficiu si cheltuieli judiciare

În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen. va acorda onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. G. A. E. - pentru inculpata C. V., în cuantum de 200 lei conform delegatiei .. nr. 6682/2012, din fondurile M.J.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Inculpata C. V. a declarat apel împotriva sentinței penale nr.583 din 05 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

Pentru termenul din data de 06.11.2014 inculpata C. V. a precizat, printr-o declarație scrisă, că își retrage calea de atac formulată în cauză.

Potrivit art.415 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor la, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage calea de atac. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces – verbal de către administrația locului de deținere.

Constatând că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele art. 415 Cod procedură penală, curtea va lua act de manifestarea de voință exprimată de inculpată, în sensul retragerii apelului declarat împotriva sentinței penale nr. 583 din 05 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

Partea civilă Asociația de Proprietari Speranței 23 . solicitata obligarea inculpatei la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu apărător ales), conform chitanței . nr. 443/15.09.2014.

În conformitate cu dispozițiile art. 276 alin. 6 Cod procedură penală, instanța stabilește obligația de restituire a cheltuielilor judiciare efectuate de părți potrivit legii civile.

Conform art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În condițiile în care inculpata și-a retras apelul, are poziția procesuală a unei părți care a pierdut procesul, fiind în culpă procesuală, de aceea trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea civilă, fiind îndeplinită ipoteza cerută de art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă.

Astfel, urmează ca în baza art. 276 alin. 6 Cod procedură penală inculpata C. V. va fi obligată către partea civilă Asociația de Proprietari Speranței 23 . plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu apărător ales).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 415 alin. 1 C. pr. pen. ia act de retragerea apelului declarat de inculpata C. V., fiica lui M. și M., născută la data de 08.12.1969 în oraș S., jud. Tulcea, CNP_, cu domiciliul in mun. Constanta, ., .. C, ., jud. C., împotriva sentinței penale nr. 583/05.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata C. V. la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.

În baza art. 276 alin. 6 Cod procedură penală obligă inculpata C. V. către partea civilă Asociația de Proprietari Speranței 23 . plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu apărător ales).

În baza art. 272 Cod procedură penală suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu pentru inculpat - avocat N. A. V. se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.11.2014.

Președinte, Judecător,

M. D. M. C. C.

Grefier,

C. A.

Jud.fond A.B.A.

Red.dec.jud.M.D.M./5 ex./18.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Falsul intelectual. Art. 289 C.p.. Hotărâre din 13-11-2014, Curtea de Apel CONSTANŢA