Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 10/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 10/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 8405/118/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 10/P
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător M. D. M.
Grefier C. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr. 431 din data de 19 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr. _ de inculpatul
- C. P. – fiul lui G. și M., născut la data de 03.05.1970 în C., domiciliat în C. ., ., . județul C. CNP_, cu antecedente penale, recidivist, posesor al CI . nr._ aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Poarta Albă, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor dare de mită în formă continuată - art. 255 alin 1 c.penal în ref. la art. 6 din legea 78/2000 cu aplic art. 41 alin 2 c.penal- 3 acte materiale și cu reținerea art. 37 lit. b c.penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 9 ianuarie 2014 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 10 ianuarie 2014.
CURTEA ,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.431/19.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, în temeiul art.334 Cod de procedură penală, a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului CĂTALINOIU P., din infracțiunea prevăzută de 255 alin.1 Cod penal, cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 și aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.b Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.255 alin.1 Cod penal, cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000.
În baza art.255 alin.1 Cod penal, cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 și cu aplicarea art.3201 alin.7Cod de procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului CĂTALINOIU P. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive, de la 14.09.2013 la zi.
În baza art.350 Cod de procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art.255 alin.4, în referire la art.254 alin.3 Cod penal, s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumei de 1000 lei, consemnată la B.C.R., potrivit recipisei de consemnare nr._/1 din 23.09.2013.
În baza art.191 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în timpul urmăririi penale.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 05.09.2013, în jurul orelor 22,00, martorul M. A. C., lucrător de poliție judiciară în cadrul Secției 5 Rurale M. K., însoțit martorul B. I., colegul său, a fost sesizat, prin intermediul SNUAU 112, despre faptul că pe raza satului Piatra a avut loc un incident cu violență. Din datele avute la dispoziție, a rezultat faptul că în . persoane înarmate, care s-au deplasat cu două autoturisme, cu scopul de a agresa, în scop de intimidare, mai mulți săteni, pentru rezolvarea unor diferende anterioare.
Unul dintre cei implicați în incident era inculpatul C. P., cunoscut lucrătorilor poliției locale pentru comportamentul său agresiv.
În condițiile în care polițiștii au condus persoanele depistate la sediul postului de poliție Lumina și au inițiat procedura înregistrării unui dosar penal, inculpatul a realizat că poate avea probleme.
La P. de pe lângă Judecătoria C., derivat din acest incident, s-a înregistrat dosarul cu nr._/P/2013, în prezent aflat în lucru la postul de poliție din M. K..
La data de 06.09.2013, cu ocazia solicitării în vederea audierii la sediul poliției, inculpatul i-a promis martorului M. A. C. foloase materiale, fără a-i preciza la acel moment în ce anume ar consta acestea, cu scopul de a-l determina să îi ignore contribuția la comiterea faptelor cercetate.
În aprecierea primei instanțe, deși procurorul apreciază că la acest moment se consumă primul act material al infracțiunii de dare de mită, această încadrare juridică rezultând din chiar definiția dată de art.255 Cod penal, conform căruia se sancționează promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în scopul ca respectivul funcționar să nu îndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri - în cauză trebuie reținut un singur act material, promisiunile făcute de inculpat în mai multe rânduri fiind realizate în scopul îndeplinirii de către polițist a unui singur act privitor la îndatoririle sale de serviciu, constând în rezolvarea afacerii judiciare a inculpatului.
Ca urmare a promisiunii făcute de inculpat, lucrătorul de poliție judiciară a formulat denunțul penal ce a stat la baza formării dosarului de față.
Astfel, în baza aceleași rezoluții infracționale, la data de 11.09.2013, în jurul orelor 10,51, inculpatul a intrat în sediul postului de poliție, căutându-1 pe lucrătorul de poliție judiciară, purtând cu acesta o convorbire înregistrată ambiental. După cum rezultă din conținutul procesului-verbal de redare a acestor convorbiri, inculpatul avea rețineri să vorbească într-un birou, însă îi face polițistului oferta de plată a sumei de 1.500 lei, în scopul menționat. Inculpatul amintește și un episod anterior, când avea la el suma promisă integral, precizând s-a temut să o remită, pentru că i s-a părut că putea fi urmărit.
Cu aceeași ocazie, inculpatul mai precizează că intenționează să facă o combinație, în sensul că va trimite o femeie să-i dea mita promisă polițistului, având în vedere episodul anterior adus la cunoștința lucrătorului de poliție, scop, în care arată că a făcut verificări legate de persoana polițistului pentru a ști dacă este de încredere. La finalul întâlnirii, inculpatul promite că îi va aduce banii în post, „pentru a fi bărbați”, stabilind ca dată de întâlnire ziua de duminică 15.09.2013.
În condițiile în care la această a doua întâlnire se stabilește suma oferită drept mită, se apreciază de către procuror că s-a consumat al doilea act material al infracțiunii instrumentate.
În data de 14.09.2013, deși sâmbătă, dovedind versatilitate, inculpatul îl contactează pe polițist și stabilește „din scurt” o întâlnire, în jurul orelor 17,53, în fața postului de poliție. Cu această nouă ocazie, inculpatul îi oferă efectiv polițistului suma de 1.000 lei, pe care o așează pe scaunul mașinii acestuia, unde a și fost găsită cu ocazia flagrantului. Vădind „pricepere”, inculpatul îl sfătuiește pe polițist să se așeze pe banii care nu era puși în plic sau în altceva similar, menționând în clar că aceștia sunt dați „pentru treaba de la Piatra”.
Deși promisese suma 1.500 lei și a remis doar suma 1.000 lei, inculpatul mai menționează că de fapt diferența stabilită o va achita când dosarul în care era implicat va fi fost terminat, iar el va fi în afara oricărei probleme.
Cu această ocazie, s-a procedat la intervenția corespunzătoare, actele și activitatea menționată în cursul flagrantului fiind înregistrate audio și video și fiind redată în actele procedurale.
La stabilirea acestei situații de fapt, prima instanță a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor M. A. C. și B. I., procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale, planșele fotografice, declarațiile învinuitului și inculpatului, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală și declarația inculpatului dată în fața instanței, prin care acesta, mai înainte de începerea cercetării judecătorești, a precizat că recunoaște fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și dorește să se prevaleze de dispozițiile art.3201 Cod de procedură penală, prin însușirea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Din perspectiva corectei încadrări juridice a faptei, tribunalul apreciază că în cauză nu pot fi reținute dispozițiile art.41 alin.2 Cod penal, sub forma celor trei acte materiale, întrucât deși consumarea infracțiunii are loc în momentul la care se promit sau se remit funcționarului banii sau foloasele materiale, în scopul și în condițiile arătate în art.254 Cod penal, moment în care se produce și urmarea socialmente periculoasă, nu se poate susține că fiecare promisiune în parte, adică fiecare act material apreciat ca atare de către procuror, ar conduce la urmări diferite.
În cazul de față, inculpatul a realizat o singură promisiune, pentru a-și rezolva o singură problemă, urmarea periculoasă fiind unică, astfel încât nu se pot reține mai multe acte materiale săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale, ci un singur act, comis în scopul arătat, înmânarea sumei de bani neconstituind actul în sine, ci momentul la care se produce urmarea socialmente periculoasă în cadrul unei activități unice.
De asemenea, raportat la elementele prezentate în certificatul de cazier judiciare, tribunalul apreciază că inculpatului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.37 lit.b Cod penal, privind recidiva postexecutorie.
Astfel, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare, pentru infracțiunea de viol, fiind încarcerat la data de 08.11.1989 și eliberat în 04.05.1994, cu un rest de 1526 zile. În perioada termenului de reabilitare, dar mai înainte de intervenirea acestuia, inculpatul a fost condamnat, la data de 28.02.2001, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru comiterea de infracțiuni rutiere, fiind eliberat la 13.11.2002.
Ulterior, la data de 05.11 2003, inculpatul este condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare de către Tribunalul Corecțional din Paris 29 C (Franța), pentru furt, sentința rămânând definitivă la data de 19.04 2004, însă nefiind recunoscută în România, fapt pentru care nu poate fi luată în considerare.
În opinia instanței de fond, chiar dacă la acest moment nu a fost pronunțată nici o hotărâre judecătorească de reabilitare, în cauză nu se poate aprecia că fapta dedusă judecății atrage recidiva postexecutorie.
De altfel, și în condițiile în care sentința penală străină ar fi fost recunoscută, calcularea termenului de reabilitare, potrivit art.136 Cod penal, de 9 ani și jumătate, ar fi curs din 19.04 2004. În aceste condiții, termenul de reabilitare s-ar considera împlinit la data de 05.07.2013, deci înaintea datei de 06.09.2013, cea a săvârșirii faptei.
În termen legal, împotriva acestei penale a declarat apel inculpatul C. P., solicitând reducerea pedepsei aplicate, motivând că în mod greșit în favoarea sa nu s-au reținut dispozițiile art.74-76 Cod penal, descrise în partea expozitivă a hotărârii.
Sub forma unei solicitări distincte, inculpatul apreciază că reducerea pedepsei sub minimul special ar fi trebuit să opereze și ca urmare a incidenței dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal, privind scuza provocării, aspect ce ar justifica, în opinia sa, aplicarea concomitentă a prevederilor art.81 sau 861 Cod penal, în raport cu circumstanțele sale personale.
Inculpatul mai arată că întinderea cheltuielilor judiciare a fost în mod stabilită într-un cuantum excesiv, motiv pentru care solicită reducerea acestora și stabilirea lor la o sumă care să corespundă nevoilor reale de fapt, evidențiate prin actele procedurale efectuate, etapele procesuale parcurse și specificul cauzei deduse judecății.
Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, Curtea constată că tribunalul a stabilit în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică, făcând o justă apreciere a materialului probator aflat la doar, pe baza căruia a concluzionat că fapta reținută prin actul de sesizare, săvârșită în exercitarea aceleiași rezoluții infracționale, la datele de 06.09.2013, 11.09.2013 și 14 09.2013 - în modalitatea promiterii de către inculpatul C. P. a sumei de 1.500 lei, din care acesta a oferit efectiv 1.000 lei, lucrătorului de poliție judiciară M. A. C., în scopul determinării sale de nu-l implica în dosarul penal deschis ca urmare a incidentului desfășurat la data de 05.09.2013 pe raza satului Piatra - există, constituie infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art.255 Cod penal, cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 și a fost săvârșită cu vinovăție sub forma intenției directe, justificând pronunțarea unei soluții de condamnare la o pedeapsă cu închisoarea, just individualizată, cu executare în regim de detenție, potrivit exigențelor prevăzute de art.345 alin.2 Cod de procedură penală, art.52 și art.72 Cod penal.
Deși în fața primei instanțe, ca, de altfel, și în fața instanței de recurs, inculpatul s-a prevalat de circumstanța atenuantă a provocării, Curtea reține că fapta comisă nu a fost determinată de o conduită din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită, de natură a produce inculpatului o puternică tulburare sau emoție.
Deosebit de faptul că infracțiunea dedusă judecății nu este susceptibilă a atrage calitatea de persoană vătămată a celui față de care este oferită ori remisă mita, lucrătorul de poliție judiciară neputând fi calificat astfel, reținem că activitatea respectivul funcționar, care nu se caracterizează prin violență, nu a cauzat o atingere gravă demnității persoanei și nici nu intră în sfera ilicitului penal sau de altă natură, nu a putut produce o puternică tulburare sau emoție inculpatului, susceptibilă a determina infracțiunea descrisă prin rechizitoriu.
Inculpatul, în măsura în care ar fi invocat o eventuală provocare, ar fi putut contesta legalitatea unora dintre probele administrate, or, prin recurgerea la procedura judecății simplificate, prevăzută de art.3201 Cod de procedură penală, acesta și-a însușit în totalitate probele administrate la urmărirea penală, probe, care în urma coroborării lor directe, dovedesc dincolo de orice dubiu infracțiunea descrisă prin rechizitoriu, pe care inculpatul a recunoscut-o și regretat-o.
Chiar dacă în procedura judecății simplificate prevederile art.3201 Cod de procedură penală permit și o eventuală schimbare de încadrare juridică, reținerea în cauză a dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal nu se justifică, elocvente sub acest aspect fiind chiar observațiile instanțelor, exprimate încă de la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă.
Așa cum se relevă încă de la acel moment procesual, la baza procedurii inițiate împotriva inculpatului, a stat tocmai propunerea acestuia de a corupe un lucrător de poliție judiciară, ultimul formulând un denunț la data de 07.09.2013, în temeiul căruia s-a organizat flagrantul și au fost efectuate înregistrările audio-video din mediul ambiental.
Provocarea din partea agenților statului nu poate fi privită decât în strânsă corelare cu prevederile art.68 Cod de procedură penală, potrivit cărora „este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii de probe”, or, în cazul de speță, nu se poate reține un astfel de comportament din partea organelor de anchetă, hotărârea de a săvârși infracțiunea aparținând inculpatului, așa cum rezultă din cuprinsul transcrierilor înregistrărilor.
De altfel, insistența cu care inculpatul a acționat nu lasă să se întrevadă o provocare din partea agenților statului, temerea inculpatului de a nu fi descoperit și de a se prezenta la întâlnirea cu lucrătorul de poliție la o altă dată decât cea convenită inițial, fiind încă o dovadă că acesta a premeditat comiterea infracțiunii.
Prin urmare, în condițiile în care inițiativa comiterii faptei a aparținut inculpatului, iar infracțiunea s-a consumat cu ocazia promisiunii sumei de 1.500 lei, simpla luare de contact a denunțătorului cu inculpatului este lipsită de semnificație juridică penală, ea constituind ultima etapă în constatarea unei activități infracționale flagrante, inițiate în afara oricărei provocări din partea agenților statului.
În condițiile în care în cauză nu își găsesc incidența dispozițiile art.73 lit.b Cod penal, Curtea constată a fi nefondată și solicitarea inculpatului de a-i fi aplicate dispozițiile art.74-76 Cod penal, prima instanță neînțelegând a face aplicarea circumstanțelor atenuante, despre care inculpatul pretinde în mod nejustificat că i-ar fi fost reținute în considerentele sentinței penale atacate.
O astfel de solicitare nu poate fi primită, de vreme ce prima instanță nu a procedat decât la enumerarea în conținutul sentinței atacate a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, fără le asimila în vreun fel circumstanțelor atenuante, Curtea, la rândul său, neputând considera aceste elemente drept argumente ale reducerii pedepsei sub minimul special.
Independent de aceasta, în urma analizei actelor aflate la dosar, Curtea nu identifică elemente de natură a atrage o pedeapsă inferioară celei stabilite în primă instanță și nici date care să justifice aplicarea unei pedepse cu suspendare, fie și în modalitatea prevăzută de art.861 Cod penal.
De altfel, așa cum prima instanță reține, în raport cu gravitatea infracțiunii, cu împrejurarea că fapta a fost descoperită și probată fără dificultăți de organul judiciar, atitudinea sinceră a inculpatului și datele personale ale acestuia au fost avute în vedere ca și argument în favoarea unei soluții de aplicării unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.
Potrivit art.52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
În ceea ce privește, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, aceasta nu se rezumă doar la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, ci și la atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat, cât și scopul mediat al pedepsei.
De aceea, nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei, înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia, și în inocularea unor valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.
Pentru ca pedeapsa să își poată îndeplini funcțiile ce-i sunt atribuite, este necesar ca aceasta să corespundă gravității infracțiunii și nevoilor de îndreptare ale infractorului, impunându-se ca ea să fie adaptată pericolului social concret al faptei și periculozității infractorului, asupra căruia trebuie se acționeze.
În acest sens, între gradul de pericol social al faptei săvârșite și periculozitatea infractorului, pe de o parte, și pedeapsa aplicată de instanță, pe de altă parte, trebuie să existe o anumită concordanță, în caz contrar pedeapsa neputându-și atinge scopul, putând conduce chiar la rezultate contrare acestui scop.
De aceea, cu ocazia stabilirii și aplicării pedepsei, trebuie să se țină seama de necesitatea acestei concordanțe, deoarece în măsura în care se atribuie pedepsei funcția de a influența asupra conștiinței, mentalității și conduitei viitoare a condamnatului, pedeapsa trebuia să corespundă în aceeași măsură gradului de receptivitate a condamnatului față de influența educativă a pedepsei.
Firește, acest grad de receptivitate este reflectat și în conduita procesuală a condamnatului, în atitudinea sa față de faptă, în modul în acesta a contribuit la aflarea adevărului și a relaționat în raporturile cu organele judiciare.
Pe de altă parte, în stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, este necesar a fi examinate, în mod cumulativ, circumstanțele reale de comitere a faptei, urmările produse și circumstanțele personale ale inculpatului.
Astfel, potrivit art.72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În cazul de față, reducerea pedepsei și schimbarea modalității ei de executare nu se impun, o asemenea concluzie fiind susținută prin datele ce caracterizează persoana autorului și pericolul social ridicat al faptei, pericol apreciat pe paza probelor certe, a circumstanțelor reale și modului concret de comitere, a mijloacelor folosite și scopului urmărit de infractor.
În evaluarea acestui pericol, Curtea are în vedere repetabilitatea actelor de corupție, precum și persoana inculpatului, care a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravată, fiind eliberat condiționat în anul 1994, cu un rest de pedeapsă de 1.526 de zile. După eliberarea sa din penitenciar, inculpatul a comis infracțiuni rutiere și contra patrimoniului, fiind condamnat de Judecătoria C. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu executare, din care a fost eliberat condiționat la data de 13.11.2002, având un rest neexecutat de 61 de zile. La nici un an după eliberare, inculpatul fost condamnat de o instanță franceză, pentru comiterea infracțiunii de furt, fiindu-i aplicată o pedeapsă la data de 05.11.2003, iar recent acesta a fost implicat în incidentul din satul Piatra din data de 05.09.2013, unde ar fi însoțit alte șapte persoane ca au agresat mai mulți săteni la un bar din localitate.
Perseverența inculpatului în comiterea diferitelor fapte de natură penală exprimă, prin ea însăși, pericolul ce ar rezulta din lăsarea în libertate a unei persoane cu un risc ridicat de recidivă infracțională, avertismentele primite din partea organelor judiciare neputându-l descuraja pe inculpat în repetarea unei conduite cu un pericol social sporit, prin care se aduce atingere unor valori ocrotite de legea penală.
Pronunțarea unei soluții de condamnare la o pedeapsă cu suspendare, indiferent de modalitatea dispusă, ar face ca scopul și funcțiile pedepsei să nu poată fi atinse, pericolul social concret al faptei, desprins și din circumstanțele comiterii ei (inculpatul înțelegând să intervină în buna desfășurare a unei anchete penale, în scopul exonerării de răspundere penală, prin coruperea, în mod repetat, a unui lucrător de poliție judiciară), pledând atât pentru menținerea pedepsei aplicate de prima instanță, cât și pentru menținerea modalității ei de executare.
Din perspectiva motivelor de recurs invocate, Curtea reține ca întemeiată doar critica inculpatului ce vizează întinderea cuantumului cheltuielilor judiciare, soluționarea cauzei cu celeritate în fața primei instanțe și activitățile de cercetare penală, nu foarte complexe, neputând determina stabilirea unor cheltuieli într-un cuantum atât de ridicat.
Prin urmare, raportat la durata urmăririi penale, stabilirea de către procuror a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, apare ca fiind excesivă, depășind limitele rezonabile ale acestui gen de cauze, în care, odată cu formularea denunțului și organizarea ulterioară a flagrantului, activitățile ulterioare de urmărire penală sunt vizibil simplificate.
În lumina considerentelor mai sus arătate, Curtea, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod de procedură penală, va admite apelul formulat de inculpat împotriva sentinței penale nr.431/19.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
În baza art.382 alin.2 Cod de procedură penală, va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând, va reduce cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul C. P. de la suma de 5.200 lei la suma de 2.500 lei, cu consecința menținerii celorlalte dispoziții.
În baza art.383 alin.11, raportat la art.350 alin.1 și art.160b Cod de procedură penală, Curtea urmează a menține măsura arestării preventive a inculpatului C. P., apreciind că motivele ce au determinat-o subzistă, raportat la scopul inițial avut în vedere, gravitatea acuzației aduse, perseverența infracțională, periculozitatea socială a inculpatului și soluția de condamnare pronunțată, toate aceste elemente punând în lumină incidența cazului prevăzut de art.148 lit.f Cod de procedură penală.
Măsura dispusă va fi comunicată locului de deținere.
În baza art.383 alin.2 Cod de procedură penală, raportat la art.88 Cod penal, Curtea va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului și perioada arestării preventive de la data de 19.11.2012 la zi.
În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi lăsate în sarcina acestuia.
În baza art.189 Cod de procedură penală, suma de 50 lei, reprezentând onorariu parțial apărător desemnat din oficiu, urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. pen. admite apelul formulat de inculpatul C. P. – fiul lui G. și M., născut la data de 03.05.1970 în C., domiciliat în C. ., ., . județul C. CNP_, cu antecedente penale, recidivist, posesor al CI . nr._ aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 431/19.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
În baza art. 382 alin. 2 C. pr. pen. desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:
Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul C. P. către stat de la suma de 5.200 lei la suma de 2.500 lei
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate
În baza art. 383 alin. 11 C. pr. pen. raportat la art. 350 alin. 1 C. pr. pen. menține arestarea preventivă a inculpatului C. P..
Măsura dispusă se comunică administrației locului de deținere.
În baza art. 383 alin. 2 C. pr. pen. raportat la art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C. P. și perioada arestării preventive de la data de 19.11.2012 la zi.
În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
În baza art. 189 C. pr. pen. suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial apărător desemnat din oficiu – avocat C. L. P. se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.01.2014.
Președinte,Judecător,
C. C. M. D. M.
Grefier,
C. C.
Jud.fond - C.D.
Tehnored.dec.jud. – C.C.
5 ex./22.01.2014
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Falsul intelectual. Art. 289 C.p.. Hotărâre din 13-11-2014,... → |
|---|
