Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 163/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 163/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 703/88/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 163/P/C
Ședința publică de la 26 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. J.
Grefier A. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a fost reprezentat de procuror – V. P.
S-a luat în examinare contestația formulată de condamnatul M. O., fiul lui V. și N., născut la 03.1101.1990, în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea, împotriva sentinței penale nr.310 din data de 20 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea disp.art.358 cod pr.penală se constată lipsa contestatorului condamnat M. O., pentru care răspunde avocat desemnat din oficiu Firsov M. M., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3411/2014 emisă de Baroul C...
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.258-263 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează atașarea la dosar a unei cereri formulată de condamnatul M. O., prin care solicită judecarea în lipsă, potrivit prevederilor art. 364 alun 4Cod de Procedură Penală.
Constatând că nu sunt cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru contestatorul – condamnat M. O., avocat Firsov M. M. solicită a se observa că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 11 luni închisoare, descontopirea pedepselor care să fie reindividualizate în raport de limitele de pedeapsă din legea nouă.
Reprezentantul Parchetului ,având cuvântul, solicită respingerea, ca nefondată a contestației formulată de condamnatul M. O. și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
apreciază că, în mod corect instanța a admis în parte sesizarea Comisiei de evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Poarta Albă reținând împrejurarea că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1,2 lit a, b cod penal a fost redusă și nu are nicio relevanță faptul că pedeapsa a fost calculată potrivit art.1899 cod penal, câtă vreme depășește pedeapsa rezultantă Pe cale de consecință, solicită respingerea ca nefondată a contestației formulată de către condamnat și menținerea, ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond .
În ultimul cuvânt, contestatorul condamnat Șaban A., susține că a executat 16 ani din pedeapsă, are o familie și copii și dorește să i se reducă pedeapsa rezultantă.
CURTEA
Asupra contestației de față.
Prin sentința penală nr. 310 din data de 20 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. _ s-a hotărât:
„Respinge cererea petentului M. O., fiul lui V. și N., născut la 03.1101.1990, în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea, ca nefondată.
În temeiul art. 275, alin. 2 c.pr.pen.;
Obligă petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare”.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a dispus următoarele :
„Analizând cauza, conform dispozițiilor art. 23 din legea nr. 255/2013, Tribunalul reține că prin sentința penală nr. 29/23 ianuarie 2012 a Tribunalului Iași, petentul M. O. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 11 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și b c.pen. anterior, compusă din pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și b c.pen. anterior pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 3, alin. 1 din legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 3201 c.pr.pen.anterior, 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și b c.pen. anterior pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2, alin. 1 din legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 3201 c.pr.pen.anterior, 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. i și alin. 2, lit. b c.pen.anterior, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. d c.pen., 4 ani și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. g și i c.pen.anterior, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b și d c.pen., 1 an și 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 - art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. a, g și i c.pen.anterior, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 32 - art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b și d c.pen., 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 27, alin. 1 raportat la art. 1, pct. 11 din legea nr. 365/2002, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 250, alin. 1 c.pen.
Prin art. 81 din legea nr. 187/2012 au fost modificate dispozițiile legii nr. 143/2000, inclusiv în ce privește limitele pedepselor aplicate pentru infracțiunile prevăzute de respectiva lege.
În ce privește pe petent, pentru infracțiunea prevăzută de art. art. 3, alin. 1 din legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 396, alin. 10 c.pr.pen. maximul pedeapsei prevăzută de noile dispoziții legale este de 10 ani închisoare, deci mai mare decât pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare aplicată de instanță.
De asemenea, în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 2, alin. 1 din legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 396, alin. 10 c.pr.pen. pedeapsa maximă prevăzută de legea în vigoare în prezent este de 4 ani și 4 luni închisoare, de asemenea mai mare decât pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată de instanță.
Și pentru infracțiunile prevăzute de art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. i și alin. 2, lit. b c.pen.anterior, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. d c.pen., art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. g și i c.pen.anterior, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b și d c.pen., art. 20 - art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. a, g și i c.pen.anterior, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 32 - art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b și d c.pen. și art. 27, alin. 1 raportat la art. 1, pct. 11 din legea nr. 365/2002, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 250, alin. 1 c.pen. maximul pedepselor prevăzute de dispozițiile legii noi sunt mai mari decât pedepsele aplicate.
Potrivit art. 6, alin. 1 c.pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Cum în cauză pedepsele aplicate nu depășesc maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunile săvârșite, nu pot fi aplicate dispozițiile art. 6, alin. 1 c.pen.
De asemenea, în ce privește pedeapsa complementară, această este într-un cuantum de 4 ani, mai mic decât maximul prevăzut de noul cod penal de 5 ani.”
În termen legal, împotriva susmenționatei hotărâri a formulat contestație condamnatul Șaban A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în raport de motivele cuprinse detaliat în partea introductivă a prezentei decizii .
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale contestate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, Curtea constată caracterul nefundat al acesteia pentru motivele ce se vor arăta.
Prin Sentința penală nr. 29/23 ianuarie 2012 a Tribunalului Iași, petentul M. O. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 11 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și b c.pen. anterior, compusă din pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și b c.pen. anterior pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 3, alin. 1 din legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 3201 c.pr.pen.anterior, 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și b c.pen. anterior pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2, alin. 1 din legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 3201 c.pr.pen.anterior, 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. i și alin. 2, lit. b c.pen.anterior, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. d c.pen., 4 ani și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. g și i c.pen.anterior, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b și d c.pen., 1 an și 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 - art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. a, g și i c.pen.anterior, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 32 - art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b și d c.pen., 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 27, alin. 1 raportat la art. 1, pct. 11 din legea nr. 365/2002, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 250, alin. 1 c.pen.
Potrivit art. 6 din Codul penal, ,,Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”
Potrivit Deciziei nr.1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ /HP/P în dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia „În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.
În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal.
În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.”
În mod corect instanța de fond a analizat corespondența dintre infracțiunile și pedepsele aplicate condamnatului cu infracțiunile prevăzute în noul Cod penal și maximul pedepselor ce ar putea fi aplicat pentru o situație juridică similară.
Astfel pentru infracțiunea prevăzută de art. art. 3, alin. 1 din legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 396, alin. 10 c.pr.pen. maximul pedepsei prevăzută de noile dispoziții legale este de 10 ani închisoare, fiind mai mare decât pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare aplicată de instanță.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 2, alin. 1 din legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 396, alin. 10 c.pr.pen. pedeapsa maximă prevăzută de legea în vigoare în prezent este de 4 ani și 4 luni închisoare, fiind mai mare decât pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată de instanță.
Cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. i și alin. 2, lit. b c.pen.anterior, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. d c.pen., art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. g și i c.pen.anterior, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b și d c.pen., art. 20 - art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. a, g și i c.pen.anterior, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 32 - art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b și d c.pen. și art. 27, alin. 1 raportat la art. 1, pct. 11 din legea nr. 365/2002, infracțiune ce are corespondent în dispozițiile art. 250, alin. 1 c.pen. maximul pedepselor prevăzute de dispozițiile legii noi sunt mai mari decât pedepsele aplicate.
Având în vedere că pedepsele aplicate nu depășesc maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunile săvârșite, nu sunt incidente prevederile art 6 alin 1 C.pen cu privire la aplicarea legii penal mai favorabile iar cu privire la pedeapsa complementară, această este într-un cuantum de 4 ani, fiind într-un cuantum mai redus decât maximul prevăzut de noul cod penal de 5 ani.
În consecință, cererea petentului va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b respinge ca nefondată contestația formulată de către petentul M. O..
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. obligă petentul M. O. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art 272 alin 1 C.proc.pen dispune avansarea din fondurile MJ a onorariului în cuantum de câte 100 de lei privind asistența juridică din oficiu către Baroul C.. ( av. Firsov M. M., delegație . nr 3411)
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2014.
PREȘEDINTE, Grefier,
C. J. A. B.
Jud fond A I.
Red. dec. jud. C jigău
2ex/27.06.2014
← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 76/2014. Curtea de Apel... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
---|