Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 871/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 871/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 19312/212/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 871/P

Ședința publică de la 19 decembrie 2014

Completul compus din:

Președinte - V. L.

Judecător - A. I.

Cu participare Grefier – M. V.

Ministerul Public prin procuror – R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-au luat în examinare apelurile penale declarate împotriva sentinței penale nr. 928 din 19.09.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ de inculpații:

- N. G. - fiul lui G. și M. născut la data de 06.02.1991, CNP_, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. l lit. b și d Cod penal, conducere pe drumurile publice a unui vehicul de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. l Cod penal, toate cu aplic, art.38 alin. l Cod penal.

- S. A. - fiul lui A. și M. născut la data de 21.11.1985, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. l lit. b și d Cod penal, cu aplic. art.77 alin. l lit. a Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. l Cod penal,

toate cu aplic. art. 38 alin. l Cod penal.

- B. A.-M. - fiul lui A. și M., născut la data de 26.08.1995, CNP_, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. l lit. b și d Cod penal, cu aplic. art.77 alin. l lit. a Cod penal, toate cu aplic, art. 38 alin. l Cod penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.12.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen de pronunțare la data de 19.12.2014, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr._, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-a hotărât:

A.1. În baza art. 386 C. proc. pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului N. G., din infracțiunile prev. și ped. de art. 228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p., art.335 alin.l C.p., art.228 alin. 1-229 alin.l lit. b și d C.p., art.335 alin.l C.p., art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. art.335 alin.l C.p., art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p., cu aplic. art.77 alin. l lit.a Cp., art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. art.335 alin.l C.p., art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. toate cu aplic, art.38 alin.l C.p. în infracțiunile prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a, g și i C. pen. 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. 1969 și art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. 1969, ambele cu aplic. art. 33 lit. a C. pen. 1969.

În baza art. 228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul N. G. (fiul lui G. și M. născut la data de 06.02.1991, CNP_, cetățean român, domiciliat în comuna M. K., ., jud. C.), la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 11/12.01.2014 - auto Dacia_ )

În baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 11/12.01.2014 - Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 17/18.01.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 17/18.01.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 20/21.01.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 20/21.01.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ).

În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopește pedepsele principale aplicate, inculpatul N. G. urmând să execute pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen..

În baza art. 399 alin. 1 C. proc. pen., menține măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul N. G..

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și a arestării preventive, de la data de 14.02.2014 la 27.06.2014.

2. În baza art. 386 C. proc. pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului S. A., din infracțiunile prev. și ped. de art. 228 alin. 1-229 alin.l lit. b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp., art. 228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp., art. 228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp., art. 228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp. și art. 228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a, g și i C. pen. 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. 1969 și art. 37 lit. a C. pen. 1969..

În baza art. 228 alin. 1-229 alin.l lit. b și d Cp., cu aplic. art. 77 alin. l lit. a Cp., cu aplic, art. 41 alin.l Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă inculpatul S. A. (fiul lui A. și M. născut la data de 21.11.1985, CNP_, cetățean român, domiciliat în comuna M. K., ., jud. C.) la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat(faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art. 228 alin. 1-229 alin.l lit. b și d Cp., cu aplic. art. 77 alin. l lit. a Cp., cu aplic, art. 41 alin.l Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art. 228 alin. 1-229 alin.l lit. b și d Cp., cu aplic. art. 77 alin. l lit. a Cp., cu aplic, art. 41 alin.l Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art. 228 alin. 1-229 alin.l lit. b și d Cp., cu aplic. art. 77 alin. l lit. a Cp., cu aplic, art. 41 alin.l Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ).

În baza art. 228 alin. 1-229 alin.l lit. b și d Cp., cu aplic. art. 77 alin. l lit. a Cp., cu aplic, art. 41 alin.l Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ).

În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopește pedepsele principale aplicate, inculpatul S. A. urmând să execute pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen..

În baza art. 399 alin. 1 C. proc. pen., menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul S. A..

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și a arestării preventive, de la data de 14.02.2014 la zi.

3. În baza art. 386 C. proc. pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului B. A.-M., din infracțiunile prev. și ped. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art.228 alin. 1-229 alin.l lit. b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a, g și i și C. pen. 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. 1969.

În baza art.228 alin. 1-229 alin. l lit. b și d C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul B. A.-M. (fiul lui A. și M., născut la data de 26.08.1995, CNP_, cetățean român, domiciliat în ., ., jud. C.) la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 11/12.01.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 17/18.01.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ).

În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopește pedepsele principale aplicate, inculpatul B. A.-M. urmând să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen..

În baza art. 399 alin. 1 C. proc. pen., menține măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul B. A.-M..

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și a arestării preventive, de la data de 14.02.2014 la 27.06.2014.

B. În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap. la art. 112 alin. 1 lit. e C.p. confiscă de la inculpatul N. G. suma de 500 lei, dobândită prin vânzarea autoturismului marca Dacia, având nr. de înmatriculare_ .

În baza art. 19 C.proc.pen. rap. la art. 397 C.proc.pen. coroborat cu art. 1357 și art. 1382 Cod civil, admite acțiunea civilă promovată de către partea civilă G. G. și obligă în solidar pe inculpații N. G. și B. A.-M. la plata sumei de 7.000 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19 C.proc.pen. rap. la art. 397 C.proc.pen. coroborat cu art. 1357 și art. 1382 Cod civil, admite acțiunea civilă promovată de către partea civilă G. C. și obligă în solidar pe inculpații N. G. și B. A.-M. la plata sumei de 6.500 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19 C.proc.pen. rap. la art. 397 C.proc.pen. coroborat cu art. 1357 și art. 1382 Cod civil, admite acțiunea civilă promovată de către partea civilă G. A. și obligă în solidar pe inculpații S. A., N. G. și B. A.-M. la plata sumei de 500 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19 C.proc.pen. rap. la art. 397 C.proc.pen. coroborat cu art. 1357 și art. 1382 Cod civil, admite acțiunea civilă promovată de către partea civilă C. N.-I. și obligă în solidar pe inculpații S. A., N. G. și B. A.-M. la plata sumei de 2.000 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale.

Ia act că persoanele vătămate C. V., M. G., M. Ș. și C. N. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art. 274 alin. 2 C. proc. pen., obligă pe inculpatul S. A. la plata sumei de 7.500 lei, pe inculpatul B. A.-M. la plata sumei de 7.500 lei și pe inculpatul N. G. la plata sumei de 10.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariile avocaților din oficiu Pălău C., T. B. și B. T., în cuantum de 600 lei fiecare, onorariul avocatului din oficiu G. M., în cuantum de 300 lei(faza de urmărire penală) precum și onorariile avocaților din oficiu G. M. și G. M.-G. (faza de judecată), în cuantum de 300 lei fiecare, se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

I.Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu

1. Prin rechizitoriul nr. 2373/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, s-a dispus:

1. trimiterea în judecată a inculpatului N. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. (faptă din 11/12.01.2014 - auto Dacia_ ),

- conducere pe drumurile publice a unui vehicul de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev. și ped. de art.335 alin.l C.p. (faptă din 11/12.01.2014 - Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. (faptă din 17/18.01.2014 - auto Dacia_ );

- conducere pe drumurile publice a unui vehicul de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev. și ped. de art.335 alin.l C.p. (faptă din 17/18.01.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. (faptă din 20/21.01.2014 - auto Dacia_ );

- conducere pe drumurile publice a unui vehicul de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev. și ped. de art.335 alin.l C.p. (faptă din 20/21.01.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- conducere pe drumurile publice a unui vehicul de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev. și ped. de art.335 alin.l C.p. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ );

- flirt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ),

toate cu aplic, art.38 alin.l C.p.

2. Trimiterea în judecată a inculpatului S. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ),

toate cu aplic, art.38 alin.l Cp.

3. Trimiterea în judecată, a inculpatului B. A. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp. (faptă din 11/12.01.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., (faptă din 17/18.01.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ),

toate cu aplic, art.38 alin.l Cp.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că în fapt:

- în noaptea de 11/12.01.2014, inculpatul N. G. împreună cu inculpatul B. A. M. au sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, din parcarea blocului CK10 din .>

- în noaptea de 11/12.01.2014 inculpatul N. G. a condus autoturismul susmenționat la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova fară a poseda permis de conducere,

- în noaptea de 17/18.01.2014, inculpatul N. G. împreună cu inculpatul B. A. M. au sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, porprietar G. C., de pe . O.,

- în noaptea de 17/18.01.2014 inculpatul N. G. a condus autoturismul autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova, fară a poseda permis de conducere,

- în noaptea de 20/21.01.2014, inculpatul N. G. a sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. V., de pe . C.,

- în noaptea de 20/21.01.2014 inculpatul N. G. a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova, fară a poseda permis de conducere,

- în noaptea de 08/09.02.2014, inculpatul N. G. împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia Super N., proprietar G. A., cu nr. de înmatriculare_, parcată pe . M. K., pe care l-au abandonat la aproximativ 70 de metri întrucât nu au reușit să pornească motorul,

- în noaptea de 08/09.02.2014, inculpatul N. G. împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. N.-I., parcată în parcarea blocului LI3 din .>

- în noaptea de 08/09.02.2014 inculpatul N. G. a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova, și apoi, întrucât au fost refuzați de gestionarul de la acest centrul de fier vechi, inculpatul a condus, în continuare, autoturismul la centrul de fier vechi aparținând tot S.C. M.-M. S.R.L. din . poseda permis de conducere,

- în noaptea de 13/14.02.2014, inculpatul N. G. împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar M. G., parcată în parcarea blocului TV2 din .>

- în noaptea de 13/14.02.2014, inculpatul N. G. împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras un casetofon de la autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar M. Ș., din parcarea blocului 9SUD din Năvodari

- în noaptea de 13/14.02.2014, inculpatul N. G. împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. N., parcat pe .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 17.07.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

II.Desfășurarea cercetării judecătorești

În ședința de judecată din data de 15.09.2014, instanța a admis cererea inculpaților N. G., S. A. și B. A.-M. de a fi judecați potrivit art. 374 alin. 4 și art. 375 C.p.p., aceștia recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina lor prin rechizitoriu, solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a eventualelor înscrisuri prezentate de părți.

III.Situația de fapt reținută de către instanță

Analizând întregul material probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, instanța retine următoarea situație de fapt:

În noaptea de 13/14.02.2014, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Lumina, aflându-se în patrulare pe . legitimat pe inculpații N. G., S. A. și B. A. M. iar cu ocazia perchezițiilor corporale, asupra lui N. G. au fost găsite mai multe bunuri printre care o cheie auto cu inscripția Dacia, o pereche de mănuși, mai multe CD-uri audio, două telefoane mobile, asupra lui S. A. au fost găsite o pereche de mănuși, un telefon mobil. Asupra lui B. A. M. au fost găsite o șurubelniță și un telefon mobil.

S-a procedat la verificarea zonei în care fuseseră opriți inculpații și, la intersecția străzii Gării cu . 200 de metri de locul legitimării celor trei inculpați, s-au identificat două autoturisme, ambele marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, și respectiv cu nr. de înmatriculare_, fiecare având portierele descuiate.

Au fost identificați, în aceeași noapte, și proprietarii celor două autoturisme și anume M. G., proprietarul autoturismului marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, ce tocmai fusese sustrasă în acea noapte din . C. N., proprietarul autoturismului marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, ce tocmai fusese sustrasă în aceeași noapte din orașul Năvodari.

Fiind chestionați cu privire la prezența lor în zonă, inculpatul B. A. M. a recunoscut săvârșirea faptelor ce li se rețin în sarcină inculpaților în acea seară, respectiv că au sustras cele două autoturisme, și în plus, a susținut inculpatul, inculpatul S. A. a sustras un radiocasetofon dintr-un alt autoturism, tot marca Dacia, în orașul Năvodari. Ceilalți doi inculpați nu au recunoscut săvârșirea faptelor.

M. G. a fost informat de organele de poliție cu privire la dispariția autoturismului său, și, în declarația sa, a confirmat că i-a dispărut autoturismul marca Dacia 1310, de culoare roșie, cu nr. de înmatriculare_, parcată în parcarea blocului TV2 din .>

Autoturismul i-a fost restituit persoanei vătămate de către organele de poliție.

Cu privire la dispariția autoturismului său a fost anunțat și C. N., care, în declarația dată în fața organelor judiciare, a confirmat că i-a dispărut autoturismul marca Dacia 1310, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare_, parcată în zona de domiciliu, pe ..

Autoturismul i-a fost restituit și acestuia de către organele de poliție.

Totodată a fost identificat și numitul M. Ș., din orașul Năvodari, proprietarul autoturismului marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, din care a fost sustras un radiocasetofon marca AXON, radio casetofon ce a fost găsit pe bancheta din spate a autoturismului marca Dacia 1310, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare_ . Fiindu-i prezentat lui M. Ș., acesta 1-a recunoscut ca fiind bunul său, sustras de la autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, aspect ce confirmă cele susținute de B. A. M. în fața polițiștilor care i-au depistat în noaptea de 13/14.02.2014. Bunul a fost restituit proprietarului.

Fiind audiați în calitate de inculpați, N. G., S. A. și B. A. M., au recunosut săvârșirea faptelor de sustrageri ale autoturismelor din noaptea de 13/14.02.2014, inclusiv sustragerea de către S. A. a radiocasetofonului din autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_ .

S-a procedat și la reconstituirea faptelor prezentate mai sus, ocazie cu care toți cei trei inculpați au recunoscut săvârșirea faptelor ce li se rețin în sarcină.

Astfel în urma administrării probatoriului a rezultat că cei trei inculpați, N. G., S. A. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia 1310, de culoare roșie, cu nr. de înmatriculare_, proprietar M. G., parcată în parcarea blocului de domiciliu ale persoanei vătămate, TV2 din .>

Cu acest autoturism, cei trei inculpați au mers în orașul Năvodari.

în Năvodari, cei trei inculpați au identificat autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, căruia N. G. i-a forțat încuietoarea, au deschis portiere și au încercat să-1 sustragă însă nu au reușit.

Inculpații au sustras de la autoturismul de mai sus, radiocasetofonul marca AXON, după care cei trei inculpați au găsit un alt autoturism marca Dacia 1310, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare_ . Cu ajutorul unei șurubelnițe au sustras acest autoturism. Cei trei inculpați, împreună cu cele două autoturisme, au pornit către . Lumina cei trei inculpați s-au hotărât să abandoneze autoturismele însă au fost, la scurt, timp opriți de organele de poliție.

În cursul cercetărilor, în prezența apărătorilor, cei trei inculpați au recunoscut întreaga activitate infracțională desfășurată.

Astfel, la data de 13.01.2014, G. G. a sesizat organele de poliție că autori necunoscuți i-au sustras din fața blocului de domiciliu, CK10, situat pe . din . marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, de culoare albastră, proprietar în acte socrul său, dar pe care G. G. o folosea în fapt.

Din declarațiile date în fața organelor de anchetă, inculpatul N. G. susține că în noaptea de 11/12.01.2014, împreună cu B. A. M. au sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, proprietar G. G., din parcarea blocului CK10 situat în .>

Inculpatul N. G. a declarat că a condus autoturismul susmenționat până în orașul Hârșova, fară a poseda permis de conducere și aici, l-au valorificat la centrul de fier vechi aparținând S.C. M. M. S.R.L., mai exact l-au vândut martorului D. V.-I., în schimbul sumei de 500 de lei. Autoturismul nu a fost recuperat întrucât nu a fost găsit, fiind anterior dezmembrat și valorificat ca deșeuri de fier.

Cele declarate de N. G. sunt confirmate de D. V.-I., care 1-a și recunoscut din fotografie. Martorul mai susține că N. G. mai era însoțit de o persoană, pe care nu o cunoaște.

S-a procedat inclusiv la reconstituirea faptelor săvârșite, ocazie cu B. A. M. a indicat de unde a sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ .

La data de 18.01.2014, G. C. din orașul O. a sesizat organele de poliție că, în noaptea de 17/18.01.2014, autori necunoscuți i-au sustras din fața locuinței, situată pe . O., autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, de culoare gri.

A rezultat că, în noaptea de 17/18.01.2014, inculpații N. G. și B. A. M. au sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, proprietar G. C., de pe . O..

Inculpatul N. G. a condus, la aceeași dată, autoturismul susmenționat la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova, fară a poseda permis de conducere, unde a vândut autoturismul sustras contra sumei de 500 de lei, din care B. A. M. a primit suma de 100 lei.

Aspectele de mai sus au fost confirmate de martorul D. V.-I. care a recunoscut, după ce i-a fost prezentat în forografie de organele de poliție, autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, ca fiindu-i adus de către N. G.

Autoturismul nu a fost recuperat întrucât a fost dezmembrat la centrul de fier vechi.

La data de 22.01.2014, C. V. din municipiul C. a sesizat organele de poliție că, în noaptea de 20/21.01.2014, autori necunoscuți i-au sustras din fața locuinței, situată pe . C., autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, de culoare albă.

A rezultat că, în noaptea de 20/21.01.2014, inculpatul N. G. a sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. V., de pe . C..

Inculpatul N. G. a condus, la aceeași dată, marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova, fară a poseda permis de conducere.

Inculpatul N. G. a vândut autoturismul la centrul de fier vechi contra sumei de 500 de lei. Autoturismul nu a fost recuperat întrucât a fost dezmembrat la centrul de fier vechi, reprezentanții centrului plătindu-i ulterior persoanei vătămate C. V., suma de 4000 de lei, drept despăgubire pentru paguba suferită.

Audiat fiind, martorul D. V.-I. susține că N. G. i-a adus și autoturismul Dacia, cu nr. de înmatriculare_, de culoare albă, și, întrucât arăta bine, martorul i-a solicitat inculpatului să-i predea și actele întrucât intenționa să o oprească pentru el, motiv pentru care avea nevoie de documentele autoturismului.

Susține martorul că inculpatul i-a declarat că a făcut un schimb de autoturisme cu o altă persoană, și, în urma acestui schimb, a dobândit autoturismul Dacia, cu nr. de înmatriculare_ . Urma ca peste câteva zile să-i obțină și actele autoturismului. Ulterior, inculpatul a revenit cu un SMS către martor și i-a comunicat că poate să taie la fier vechi autoturismul întrucât cel cu care făcuse schimbul îi mai cerea o sumă de bani în schimbul actelor autoturismului, și inculpatul nu era dispus să-i plătescă.

Incupatul N. G. a recunoscut săvârșirea faptelor, de sustragere și conducere fară permis, atât cu ocazia audierii cât și cu ocazia efectuării reconstituirii.

In noaptea de 08/09.02.2014, inculpații N. G., S. A. și B. A. M. au sustras autoturismul marca Dacia Super N., de culoare albastră, proprietar G. A., cu nr. de înmatriculare_, parcat în fața blocului de domiciliu, situat pe . M. K., pe care l-au abandonat la aproximativ 70 de metri de locul în care se afla parcat întrucât nu au reușit să pornească motorul autoturismului.

Anterior, la data de 10.02.2014, G. A., domiciliat în . organele de poliție cu privire la dispariția autoturismului său, în noaptea de 08/09.02.2014.

Fiind audiați, cei trei inculpați au recunoscut săvârșirea faptei ce li se reține în sarcină, inclusiv cu ocazia efectuării reconstituirii.

Întrucât nu au reușit sustragerea autoturismului marca Dacia Super N., în aceeași noapte de 08/09.02.2014, inculpații N. G., S. A. și B. A. M. au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. N.-I., parcată în parcarea blocului LI 3 din .>

Inculpatul N. G. a reușit să descuie portiera autoturismului folosindu-se de o șurubelniță pe care o avea la el. Cei trei inculpații au împins autoturismul, l-au pornit și au plecat spre orașul Hârșova.

Inculpatul N. G. a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova, și apoi, întrucât au fost refuzați de gestionarul de la acest centrul de fier vechi, martorul D. V.-I., inculpatul a condus, în continuare, autoturismul la centrul de fier vechi aparținând tot S.C. M.-M. S.R.L. din . poseda permis de conducere.

Dispariția autoturismului fusese sesizată la data de 10.02.2014, de către C. N.-I. organelor de poliție. Autoturismul a fost vândut, contra sumei de 500 de lei, către martorul I. J., angajat la centrul S.C. M.-M. S.R.L. din .> Martorul I. J. 1-a recunoscut pe N. G. ca fiind cel care a coborât de la volanul autoturismului, și cu care s-a înțeles ca prețul autoturismului să fie de 500 de lei, bani care au și fost predați inculpatului.

Mai susține martorul că în autoturism erau două persoane, însă în timp ce discuta cu aceștia, la poartă s-a mai prezentat o altă persoană de sex masculin despre care a înțeles că-i însoțea pe cei doi.

întrucât autoturismul arăta prea bine pentru a fi predat la centrul de fier vechi, martorului i s-a părut suspect acest lucru. Totodată martorul a găsit în interiorul autoturismului actele acestuia cu numele de C. N.-I. și un număr de telefon, probabil aparținând acestuia.

Având suspiciuni că autoturismul a fost sustras, martorul 1-a apelat, pe numărul de telefon, pe C. N.-I., și astfel au constatat că autorurismul tocmai fusese sustras de la C. N.-I..

Autoturismul a fost identificat la centrul de fier vechi menționat mai sus, nedezmembrat, și a fost restituit persoanei vătămate.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule C. a comunicat prin adresa nr._/04.03.2014, că cei trei inculpați nu posedă permise de conducere.

Situația de fapt reținută de instanță se susține cu următoarele mijloace de probă: plângeri persoane vătămate; declarații persoane vătămate; declarații inculpați; declarații martori; proces-verbal de cercetare la fața locului; procese-verbale de recunoaștere din fotografii; procese-verbale de reconstituire; procesele-verbale întocmite de organele de cercetare ale poliției judiciare; raport de constatare tehnico-științifică; fotografii judiciare.

În baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpații N. G., S. A. și B. A. M..

IV.Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță:

La termenul de judecată din data de 15.09.2014, avocații celor trei inculpați au solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute prin rechizitoriu în sarcina celor trei inculpați, apreciind că le sunt mai favorabile acestora prevederile C. pen. 1969 raportat la tratamentul penal sancționator al concursului de infracțiuni precum și la condițiile legale de reținere a infracțiunii continuate.

Instanța urmează să respingă ca nefondate cererile formulate pentru considerentele care succed.

Astfel, prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, instanța de control constituțional a statuat că în interpretarea art. 5 C. pen. nu este permisă combinarea dispozițiilor din legi penale succesive, instanța de judecată fiind obligată să aplice unui inculpat fie legea veche(C. pen. 1969), fie legea nouă(actualul Cod penal), în integralitate.

În ceea ce-l privește pe inculpatul S. A. nici nu poate fi vorba de aplic. art. 5 C. pen. întrucât toate faptele reținute în sarcina acestuia au fost săvârșite ulterior intrării în vigoare a Codului Penal.

Referitor la inculpații N. G. și B. A. M., instanța constată că art. 10 din Legea nr. 187/2012 prevede că ”Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.”

De asemenea, constată că deși activitatea infracțională a celor doi inculpați a debutat sub legea veche, aceasta s-a epuizat sub imperiul legii noi. Chiar dacă faptele de furt calificat reținute în sarcina celor doi inculpați întrunesc, conform C. pen. 1969, elementele constitutive ale unei infracțiuni unice, continuate, de furt calificat, devine incident principiul activității legii penale. Or, în raport cu acest principiu, prezintă relevanță data săvârșirii infracțiunii precum și legea în vigoare la această dată. Este unanim acceptat în practică și jurisprudență faptul că în cazul infracțiunii continuate, legea penală aplicabilă se determină în raport cu momentul epuizării(în cazul de față, data de 14.02.2014).

Pe cale de consecință, singura lege aplicabilă tuturor celor trei inculpați este Codul Penal, atât în raport cu pedepsele ce urmează a fi aplicate acestora pentru fiecare infracțiune în parte cât și referitor la celelalte instituții juridice incidente: concurs de infracțiuni, recidivă etc.

Sub aspect obiectiv, faptele inculpatului N. G. care:

- în noaptea de 11/12.01.2014, împreună cu B. A. M. a sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, din parcarea blocului CK10 din .>

- în noaptea de 11/12.01.2014 a condus autoturismul susmenționat la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova fară a poseda permis de conducere,

- în noaptea de 17/18.01.2014, împreună cu B. A. M. au sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, porprietar G. C., de pe . O.,

- în noaptea de 17/18.01.2014 a condus autoturismul autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova, fară a poseda permis de conducere,

- în noaptea de 20/21.01.2014, a sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. V., de pe . C.,

- în noaptea de 20/21.01.2014 a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova, fară a poseda permis de conducere,

- în noaptea de 08/09.02.2014, împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia Super N., proprietar G. A., cu nr. de înmatriculare_, parcată pe . M. K., pe care l-au abandonat la aproximativ 70 de metri întrucât nu au reușit să pornească motorul,

- în noaptea de 08/09.02.2014, împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. N.-I., parcată în parcarea blocului LI3 din .>

- în noaptea de 08/09.02.2014 a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova, și apoi, întrucât au fost refuzați de gestionarul de la acest centrul de fier vechi, inculpatul a condus, în continuare, autoturismul la centrul de fier vechi aparținând tot S.C. M.-M. S.R.L. din . poseda permis de conducere,

- în noaptea de 13/14.02.2014, împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar M. G., parcată în parcarea blocului TV2 din .>

- în noaptea de 13/14.02.2014, împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras un casetofon de la autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar M. Ș., din parcarea blocului 9SUD din Năvodari

- în noaptea de 13/14.02.2014, împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. N., parcat pe .,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp. (faptă din 11/12.01.2014 - auto Dacia_ );

- conducere pe drumurile publice a unui vehicul de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev. și ped. de art.335 alin.l Cp. (faptă din 11/12.01.2014 - Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp. (faptă din 17/18.01.2014 - auto Dacia_ );

- conducere pe drumurile publice a unui vehicul de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev. și ped. de art.335 alin.l Cp. (faptă din 17/18.01.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp. (faptă din 20/21.01.2014 - auto Dacia_ );

- conducere pe drumurile publice a unui vehicul de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev. și ped. de art.335 alin.l Cp. (faptă din 20/21.01.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- conducere pe drumurile publice a unui vehicul de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev. și ped. de art.335 alin.l Cp. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ ),

toate cu aplic, art.38 alin.l Cp.

Sub aspect obiectiv faptele inculpatului S. A. care,

- în noaptea de 08/09.02.2014, împreună cu inculpații N. G. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia Super N., proprietar G. A., cu nr. de înmatriculare_, parcată pe . care l-au abandonat la aproximativ 70 de metri întrucât nu au reușit să pornească motorul,

- în noaptea de 08/09.02.2014, împreună cu inculpații N. G. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. N.-I., parcată în parcarea blocului LI3 din .>

- în noaptea de 13/14.02.2014, împreună cu inculpații N. G. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar M. G., parcată în parcarea blocului TV2 din .>

- în noaptea de 13/14.02.2014, împreună cu inculpații N. G. și B. A. M., au sustras un casetofon de la autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar M. Ș., din parcarea blocului 9SUD din Năvodari

- în noaptea de 13/14.02.2014, împreună cu inculpații N. G. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. N., parcat pe .,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp., cu aplic, art.41 alin.l Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ ),

toate cu aplic, art.38 alin.l Cp.

Sub aspect obiectiv Faptele inculpatului B. A. M. care,

- în noaptea de 11/12.01.2014, împreună cu N. G. au sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, din parcarea blocului CK10 din .>

- în noaptea de 17/18.01.2014, împreună cu N. G. au sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, proprietar G. C., de pe . O.,

- în noaptea de 08/09.02.2014, împreună cu inculpații N. G. și S. A., au sustras autoturismul marca Dacia Super N., proprietar G. A., cu nr. de înmatriculare_, parcată pe . care l-au abandonat la aproximativ 70 de metri întrucât nu au reușit să pornească motorul autoturismului,

- în noaptea de 08/09.02.2014, împreună cu inculpații N. G. și S. A., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. N.-I., parcată în parcarea blocului LI3 din .>

- în noaptea de 13/14.02.2014, împreună cu inculpații N. G. și S. A., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar M. G., parcată în parcarea blocului TV2 din .>

- în noaptea de 13/14.02.2014, împreună cu inculpații N. G. și S. A., au sustras un casetofon de la autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar M. Ș., din parcarea blocului 9SUD din Năvodari

- în noaptea de 13/14.02.2014, împreună cu inculpații N. G. și S. A., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. N., parcat pe .,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp. (faptă din 11/12.01.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., (faptă din 17/18.01.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ );

- furt calificat, faptă prev. de art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d Cp., cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ ),

toate cu aplic, art.38 alin.l Cp.

Sub aspect subiectiv, inculpații au acționat cu intenție directă, cf. art. 16 alin. (3) lit. a C.p..

Potrivit fișei de cazier judiciar inculpatul S. A. a săvârșit infracțiunile deduse judecății în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr.77/23.02.2011, pronunțată de Judecătoria Reghin, definitivă prin nerecurare.

V.Individualizarea judiciară a pedepsei:

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților N. G., S. A. și B. A. M. precum și la proporționalizarea acestora, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 C.pen., potrivit cărora stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii (inculpații au acționat în mod conjugat, în timpul nopții, prin efracție, sustrăgând autovehicule și bunuri aparținând mai multor persoane vătămate), precum și mijloacele folosite(folosirea de mănuși pentru a nu lăsa urme în câmpul infracțional, folosirea șurubelnițelor pentru a deschide și porni autovehiculele sustrase); starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (inculpații au adus atingere patrimoniilor persoanelor vătămate, respectiv siguranței circulației pe drumurile publice ); natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii (inculpații au produs prejudicii însemnate unui număr mare de persoane vătămate); motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit (însușirea bunurilor aparținând persoanelor vătămate în vederea obținerii unor surse ilicite de venit); natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (inculpatul S. A. a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unor infracțiuni similare celei din prezenta cauză. Inculpații N. G. și B. A. M. se află la primul conflict cu legea penală); conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (inculpații au recunoscut faptele atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței); nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (sunt tineri, nu au locuri de muncă, nu au ocupație).

1. Astfel, în baza art. 228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna pe inculpatul N. G. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 11/12.01.2014 - auto Dacia_ )

În baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 11/12.01.2014 - Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 17/18.01.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 17/18.01.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 20/21.01.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 20/21.01.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ).

În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., va contopi pedepsele principale aplicate, inculpatul N. G. urmând să execute pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare.(1 an și 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite).

Pedeapsa se va executa în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen..

Având în vedere modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instanța, în baza art. 399 alin. 1 C. proc. pen., va menține măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul N. G..

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.penal, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și a arestării preventive, de la data de 14.02.2014 la 27.06.2014.

În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap. la art. 112 alin. 1 lit. e C.p. va confisca de la inculpatul N. G. suma de 500 lei, dobândită prin vânzarea autoturismului marca Dacia, având nr. de înmatriculare_, având în vedere faptul că persoana vătămată C. V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal iar suma de bani respectivă nu servește la despăgubirea acesteia.

2. În baza art. 228 alin. 1-229 alin.l lit. b și d Cp., cu aplic. art. 77 alin. l lit. a Cp., cu aplic, art. 41 alin.l Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna inculpatul S. A. la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat(faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art. 228 alin. 1-229 alin.l lit. b și d Cp., cu aplic. art. 77 alin. l lit. a Cp., cu aplic, art. 41 alin.l Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art. 228 alin. 1-229 alin.l lit. b și d Cp., cu aplic. art. 77 alin. l lit. a Cp., cu aplic, art. 41 alin.l Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art. 228 alin. 1-229 alin.l lit. b și d Cp., cu aplic. art. 77 alin. l lit. a Cp., cu aplic, art. 41 alin.l Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ).

În baza art. 228 alin. 1-229 alin.l lit. b și d Cp., cu aplic. art. 77 alin. l lit. a Cp., cu aplic, art. 41 alin.l Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ).

În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., va contopi pedepsele principale aplicate, inculpatul S. A. urmând să execute pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare (2 ani și 3 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite).

Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen..

Față de natura și circumstanțele comiterii infracțiunilor, de pronunțarea prezentei hotărâri de condamnare, de persoana inculpatului, instanța apreciază că prin lăsarea acestuia în libertate s-ar crea pericol pentru ordinea publică, raportat la riscul de repetare a comiterii unor fapte similare, astfel că, în baza art. 399 alin. 1 C.p.p., va menține măsura arestării preventive a inculpatului S. A..

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.penal, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și a arestării preventive, de la data de 14.02.2014 la zi.

3. În baza art.228 alin. 1-229 alin. l lit. b și d C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna pe inculpatul B. A.-M. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 11/12.01.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 17/18.01.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 08/09.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ).

În baza art.228 alin. 1-229 alin.l lit.b și d C.p. cu aplic. art.77 alin.l lit.a Cp. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din 13/14.02.2014 - din auto Dacia_ ).

În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., va contopi pedepsele principale aplicate, inculpatul B. A.-M. urmând să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare. (1 an și 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite).

Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen..

Având în vedere modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instanța, în baza art. 399 alin. 1 C. proc. pen., va menține măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul B. A.-M..

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.penal, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și a arestării preventive, de la data de 14.02.2014 la 27.06.2014.

VI. Latura civilă:

Instanța constată că în cursul urmăririi penale, persoanele vătămate G. G., G. C., G. A. și C. N. I. s-au constituit părți civile în procesul penal, solicitând obligarea inculpaților la plata sumelor de 5.500 lei, 1.500 lei, 500 lei și respectiv 2.000 lei, cu titlu de daune materiale. Ulterior, în cursul cercetării judecătorești părțile civile G. G. și G. C. și-au majorat întinderea pretențiilor civile la 7.000 lei respectiv 6.500 lei.

Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 și 1357 C.civ., respectiv existența faptelor ilicite (sustragerea autoturismelor și a bunurilor aparținând persoanelor vătămate respectiv distrugerea sistemelor de închidere a acestora), producerea unui prejudiciu (diminuarea patrimoniul persoanelor vătămate cu sumele de bani reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase respectiv manopera necesară înlocuirii componentelor avariate), existența raportului de cauzalitate (prejudiciul nu s-ar fi produs în lipsa faptelor ilicite ale inculpaților) și vinovăția inculpaților (sub forma intenției directe).

Raportat la situația de fapt și având în vedere recunoașterea de către inculpați a sustragerii respectiv avarierii bunurilor anterior menționate, evaluarea făcută de către părțile civile apare ca fiind una rezonabilă.

Pentru aceste motive, în baza art. 19 C.proc.pen. rap. la art. 397 C.proc.pen. coroborat cu art. 1357 și art. 1382 Cod civil, va admite acțiunea civilă promovată de către partea civilă G. G. și va obliga în solidar pe inculpații N. G. și B. A.-M. la plata sumei de 7.000 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19 C.proc.pen. rap. la art. 397 C.proc.pen. coroborat cu art. 1357 și art. 1382 Cod civil, va admite acțiunea civilă promovată de către partea civilă G. C. și va obliga în solidar pe inculpații N. G. și B. A.-M. la plata sumei de 6.500 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19 C.proc.pen. rap. la art. 397 C.proc.pen. coroborat cu art. 1357 și art. 1382 Cod civil, va admite acțiunea civilă promovată de către partea civilă G. A. și va obliga în solidar pe inculpații S. A., N. G. și B. A.-M. la plata sumei de 500 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19 C.proc.pen. rap. la art. 397 C.proc.pen. coroborat cu art. 1357 și art. 1382 Cod civil, va admite acțiunea civilă promovată de către partea civilă C. N.-I. și va obliga în solidar pe inculpații S. A., N. G. și B. A.-M. la plata sumei de 2.000 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale.

Va lua act că persoanele vătămate C. V., M. G., M. Ș. și C. N. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

Împotriva sentinței penale nr._, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ , au declarat apel, în termen legal, inculpații N. G., S. A. și B. A. M.. În susținerea motivelor de apel inculpatul N. G. solicită schimbarea încadrări juridice în într-o singură infracțiune de furt calificat în formă continuată și reducerea cuantumului pedepsei aplicate de către prima instanță. Inculpatul S. A. a solicitat achitarea, în temeiul dispozițiilor art.16 lit.c Cod procedură penală, arătând că este nevinovat. Apelul inculpatului B. A. M. vizează individualizarea pedepsei.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, Curtea constată că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, confirmată de probe, încadrarea juridică și vinovăția inculpaților, pronunțând în mod judicios o soluție de condamnare, fiind îndeplinite cerințele art.396 alin.2 Cod de procedură penală.

Prezenți personal în fața primei instanțe, la termenul de judecată din data de 15.09.2014 inculpații au arătat că doresc ca judecata să se facă potrivit art.375 Cod procedură penală, au recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, declarând că își însușesc probele administrate în faza de urmărire penală.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă că:

- în noaptea de 11/12.01.2014 inculpatul N. G. a condus autoturismul Dacia cu numărul de înmatriculare_ la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova fară a poseda permis de conducere,

- în noaptea de 17/18.01.2014, inculpatul N. G. împreună cu inculpatul B. A. M. au sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, porprietar G. C., de pe . O.,

- în noaptea de 17/18.01.2014 inculpatul N. G. a condus autoturismul autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova, fară a poseda permis de conducere,

- în noaptea de 20/21.01.2014, inculpatul N. G. a sustras autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. V., de pe . C.,

- în noaptea de 20/21.01.2014 inculpatul N. G. a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova, fară a poseda permis de conducere,

- în noaptea de 08/09.02.2014, inculpatul N. G. împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia Super N., proprietar G. A., cu nr. de înmatriculare_, parcată pe . M. K., pe care l-au abandonat la aproximativ 70 de metri întrucât nu au reușit să pornească motorul,

- în noaptea de 08/09.02.2014, inculpatul N. G. împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. N.-I., parcată în parcarea blocului LI3 din .>

- în noaptea de 08/09.02.2014 inculpatul N. G. a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, la centrul de fier vechi aparținând S.C. M.-M. S.R.L. din orașul Hârșova, și apoi, întrucât au fost refuzați de gestionarul de la acest centrul de fier vechi, inculpatul a condus, în continuare, autoturismul la centrul de fier vechi aparținând tot S.C. M.-M. S.R.L. din . poseda permis de conducere,

- în noaptea de 13/14.02.2014, inculpatul N. G. împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar M. G., parcată în parcarea blocului TV2 din .>

- în noaptea de 13/14.02.2014, inculpatul N. G. împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras un casetofon de la autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar M. Ș., din parcarea blocului 9SUD din Năvodari

- în noaptea de 13/14.02.2014, inculpatul N. G. împreună cu inculpații S. A. și B. A. M., au sustras autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, proprietar C. N., parcat pe .

În susținerea motivelor de apel inculpatul S. A. a solicitat achitarea, în temeiul prevederilor art.16 lit.c Cod procedură penală.

Sub acest aspect, se constată că, prezent în fața primei instanței, inculpatul S. A. a recunoscut comiterea faptelor, solicitând aplicarea dispozițiilor art.374 alin.4 Cod procedură penală, cerere încuviințată de prima instanță prin încheierea din data de 15.09.2014.

Inculpatul contestă în prezentul apel aplicarea procedurii recunoașterii învinuirii, susținând că este nevinovat.

Conform art.349 alin.2 și art.374 alin.4 Cod procedură penală, judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată, iar instanța de judecată constată că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

În prezenta cauză inculpatul a declarat în fața primei instanțe că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, nu a solicitat administrarea de probe, iar prima instanță a apreciat întemeiat că ansamblul probator este suficient pentru aflarea adevărului, astfel încât în mod corect a judecat cauza în condițiile procedurii recunoașterii învinuirii.

Deși inculpatul și-a modificat poziția procesuală în apel, negând săvârșirea infracțiunilor, în condițiile în care în primă instanță a recunoscut săvârșirea faptelor și a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art.374 alin.4 Cod procedură penală, acesta nu mai poate reveni asupra solicitării de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, acordul său de aplicare a procedurii simplificate având un caracter irevocabil. Astfel, modificarea poziției procesuale în apel nu permite judecarea potrivit procedurii de drept comun.

D. urmare, criticile inculpatului privind greșita aplicare a dispozițiilor art.374 alin.4 Cod procedură penală din 1968 privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii nu sunt întemeiate, la fel ca și cele privind achitarea în temeiul art.16 lit.c Cod procedură penală. Cu privire motivul de apel ce vizează solicitarea de exonerare de răspundere penală, Curtea constată că din mijloacele de probă administrate pe parcursul urmării penale reiese, fără dubiu, vinovăția inculpatului S. A.. Relevante în acest sens sunt: declarațiile inculpaților N. G., S. A. și B. A. M., declarațiile persoanelor vătămate G. G., G. C., C. V., G. A., C. N., M. G., M. Ș. și C. N., procesele-verbale de cercetare la fața locului, depozițiile martorilor I. Jean, D. V., D. G. și M. S., procesele-verbale de recunoaștere din fotografii.

În ceea ce privește motivele de apel ce vizează încadrarea juridică a faptelor deduse judecății, instanța de apel evidențiază că spre deosebire de infracțiunea de furt, prevăzută de art.228-art.229 Cod penal, când făptuitorul sustrage pe nedrept un bun din posesia sau detenția altei persoane în scopul însușirii, în cazul furtului de folosință, incriminat prin dispozițiile art.230 Cod penal, va exista o luare pe nedrept a unui vehicul din posesia sau detenția unei persoane fizice sau juridice, fără consimțământul acesteia, în scopul folosirii temporare. Aprecierea poziției psihice a făptuitorului în momentul comiterii faptei trebuie să aibă în vedere acțiunile acestuia care pot contura forma de vinovăție cu care acționează.

În speță, împrejurările în care au acționat inculpații denotă faptul că aceștia au intenționat să își însușească bunurile, dat fiind că, ulterior sustragerii, au valorificat autoturismele fie prin vânzare, fie prin dezmembrare și valorificare la centre de fier vechi.

Nu pot fi primite nici motivele de apel ce vizează schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune continuată de furt calificat. Din această perspectivă, subliniem că Noul Cod penal a modificat condițiile de existență a infracțiunii continuate, art.35 alin.1 impunând o condiție suplimentară, respectiv unitatea de subiect pasiv.

Prin urmare, în raport de condițiile de existență stabilite de noua reglementare, pluralitatea de acțiuni de sustragere săvârșite de inculpați (după data intrării în vigoare a Noului Cod penal, respectiv 01.02.2014) nu poate fi calificată ca infracțiune continuată.

Curtea constată că prima instanță a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.74 Cod penal, evidențiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanțelor reale, dar și a circumstanțelor personale ale inculpaților, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor ce vizează strict persoana acestora, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare privative de libertate, prin prisma funcțiilor unei asemenea sancțiuni.

Curtea, în baza propriei analize, față de criticile formulate în sensul reducerii cuantumului pedepselor consideră că nu se impune a se da curs celor susținute, deoarece nu s-ar putea da eficiență într-un mod prioritar circumstanțelor personale, în raport cu celelalte date ale cauzei, față de regula examinării plurale a criteriile privind individualizarea judiciară a pedepselor.

În cadrul procesului de individualizare, trebuie avute în vedere toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.74 Cod penal, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor ce vizează strict persoana acestuia.

Potrivit art.74 Cod penal, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Pentru a-și îndeplini funcțiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Trebuie subliniat și faptul că exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin pedeapsa aplicată, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală.

Instanța de apel evidențiază că inculpații au comis fapte cu un grad ridicat de pericol social, raportat la valorile sociale lezate, împrejurările reale în care au fost săvârșite (pe timp de noapte, prin efracție, din locuri publice), amploarea activității infracționale, urmările produse.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpaților, se constată că, neavând ocupație și nici loc de muncă, au înțeles să își asigure în mod illicit mijloacele de existență, iar inculpatul S. A. este cunoscut cu antecedente penale pentru săvârșirea unor infracțiuni similare celor deduse judecății.

În consecință, raportat la elementele de natură a caracteriza atât fapta penală, cât și pe inculpați, instanța de apel apreciază că pedepsele aplicate de către prima instanță corespund gradului de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite și pot realiza scopul preventiv și educativ la pedepsei, având în vedere gravitatea faptelor comise, consecințele acestora, reacția în comunitate și reacția pe care organele judiciare trebuie să o aibă față de săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Pentru considerentele expuse anterior,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații N. G., S. A. și B. A. M. împotriva sentinței penale nr.928/19.09.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

În temeiul art.241 alin.1 lit.c Cod procedură penală constată încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului S. A..

Conform art.424 alin.3 Cod procedură penală raportat la art.72 Cod penal deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului S. A. perioada arestării preventive de la data de 19.09.2014 la zi.

Conform art.275 alin.2,4 Cod procedură penală obligă inculpații la plata a câte 400 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art.272 Cod procedură onorariile apărătorilor desemnați din oficiu-avocați G. A. și Ș. G. L., în cuantum de 300 lei fiecare și R. E., în cuantum de 75 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.12.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

V. L. A. I.

GREFIER,

M. V.

Jud.fond: D.G. P.

Jud. red. dec: A. I.

2ex. / 07.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 871/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA