Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 658/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 658/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 34538/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 658/P
Ședința publică de la 15.10.2014
Completul compus din:
Cu participarea: Grefier - C. A.
Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul formulat împotriva sentinței penale nr.815/23.07.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ de:
- P. DE PE L. JUDECĂTORIA C. și
inculpatul:
- IANCUȘ S., CNP_, fiul lui N. și M., născut la data de 12.10.1972, în București, cu domiciliul în București, .. 130, ., trimis în judecată sub aspectul săvârșiri infr. prev. de art. 86 alin.2 din OUG 195/2002 rep.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02 octombrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 14 octombrie 2014 și la 15 octombrie 2014, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 815/23.07.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 386 alin. 1 C. p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Iancuș S. din infracțiunea prevăzute de art. 86 alin. 2 din O.U.G. 195/2002 republicată în infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 2 N.C. p. cu aplicarea art. 5 N. C. p.
În baza art. 396 alin. 1, 4 C. p. p. raportat la art. 83 C. p. stabilește pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatului Iancuș S., CNP_, fiul lui N. și M., născut la data de 12.10.1972, în mun. București, cu domiciliul în Mun. București, .. 130, ., ., Sector 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 335 alin. 2 N. C. p., cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b N. C. p. și art. 5 N. C. p.
În baza art. 83 alin. 1 și 3 N. C. p. amână aplicarea pedepsei închisorii pentru un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. p. de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 N. C. p. pe durata termenului de supraveghere de 2 ani inculpatul Iancuș S. trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 404 alin. 3 C. p. p. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C. p. privind revocarea amânării pedepsei în situația nerespectării măsurilor de supraghere și a săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere.
În baza art. 272 C. p. p. onorariul avocatului desemnat din oficiu H. R.-M. în cuantum de 200 lei conform delegației nr. 510/2014 se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
În baza art. 274 alin. 1 C. p. p. obligă inculpatul la plata sumei de 1700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în noaptea de 11/12.08.2013, orele 22,00, lucrătorii din cadrul IPJ C., Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, au oprit și au scos din trafic autoturismul marca „Opel Astra", cu numărul de înmatriculare provizorie_, autoturism care era condus de un bărbat.
Potrivit consemnărilor procesului-verbal de constatare întocmit la data de 11.08.2013, (fila 6), lucrătorii de poliție au stabilit la volanul autoturismului oprit se afla inculpatul Iancuș S..
Cu ocazia verificării actelor solicitate pentru control, s-a constatat că permisul de conducere al inculpatului Iancuș S. i se reținuse acestuia de la data de 18.12.2012, deoarece a fost depistat în trafic conducând sub influența alcoolului.
Din adresa nr._/12.09.2013 a I.G.P. București - Secția Generală de Poliție a Municipiului București, rezultă că la data de 18.12.2012, organele de poliție au întocmit un dosar de cercetare penală în care inculpatul Iancuș S. a fost cercetat pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 87, al. 1, din OUG nr. 192/2002-rep. (fila 7).
Din copia dovezii . nr._/18.12.2012, rezultă că actul menționat a fost eliberat fără drept de circulație iar făptuitorul Iancuș S. a fost condus la IMML unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii infracțiunii prev. de art. 87, al. 1, din OUG nr. 192/2002. (fila 9).
Inculpatul Iancuș S. a precizat în declarația dată la procuror că în noaptea de 11/12.08.2013, orele 22,30, a condus autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ pe A 4, circulând dinspre orașul O. către . permisul de conducere suspendat de la data de 18.12.2012, când s-a constatat de poliție că a condus sub influenta băuturilor alcoolice.
Împrejurarea că prin sentința penală nr. 474 din 19.05.2014, pronunțată în dosarul nr._/301/2014 al Judecătoriei Sectorului III București, definitivă prin neapelare la data de 11.06.2014 inculpatul Iancuș S. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87, al. 1, din OUG nr. 192/2002-rep. deoarece fapta săvârșită a fost dezincriminată prin . dispozițiilor art. 336 alin. 1 din Codul penal din 2009 nu are relevanță sub aspectul săvârșirii infracțiunii de către inculpatul Iancuș S. a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce permis de conducere i-a fost suspendată în condițiile în care inculpatul a fost depistat în trafic în noaptea de 11/12.08.2013, orele 22,00 având permisul de conducere suspendat încă din data de 18.12.2012, măsura fiind luată cu respectarea dispozițiilor legale la acea dată, achitarea inculpatului intervenind ulterior și neavând nicio influență asupra măsurii suspendării dreptului de conduce autovehicule luată în mod legal.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei deduse judecății instanța a reținut următoarele aspecte:
Instanța a reținut, în conformitate cu decizia Curții Constituționale nr. 265/6.05.2014 prin care s-a stabilit faptul că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, drept lege penală mai favorabilă Noul Cod penal având în vedere instituția amânării aplicării pedepsei aplicabilă în speță prevăzută de art. 83 N. C. p., instituție pe care instanța o apreciază, având în vedere faptul că alegerea acestei modalități de individualizare judiciară a pedepsei nu presupune dispunerea de către instanță a unei soluții de condamnare, ca fiind mai favorabilă față de instituția suspendării pedepsei prevăzută de art. 81 C. p. 1968.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 386 alin. 1 C. p. p. instanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Iancuș S. din infracțiunea prevăzute de art. 86 alin. 2 din O.U.G. 195/2002 republicată în infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 2 N.C. p. cu aplicarea art. 5 N. C. p.
La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a reținut căfapta inculpatului Iancuș S. care în noaptea de 11/12.08.2013, orele 22,30, a condus autoturismul marca „Opel Astra" cu numărul de înmatriculare_, pe Autostrada A 4, circulând dinspre orașul O. către . suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice prezintă un grad redus de pericol social motivat de împrejurarea că starea de pericol pentru siguranța pe drumurile publice s-a rezumat la faptul că inculpatului îi fusese suspendat dreptul de a conduce autovehicule, inculpatul având permis de conducere obținut pentru categoria B din data de 21.04.1992. De asemenea instanța a reținut faptul că inculpatul nu poseda antecedente penale, fapta dedusă judecății fiind prima sa încălcare a legii penale, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar.
Instanța a constatat, dată fiind împrejurarea că inculpatului i-a fost suspendat permisul de conducere, însă măsura suspendării permisul de conducere a fost luată, deoarece inculpatul a fost depistat conducând cu o alcoolemie care la acea dată era la limita dintre infracțiune și contravenție faptul că în cauză este incidentă circumstanța atenuantă prevăzută de dispozițiile art. 75 alin. 2 lit. b N. C. p. care prevăd faptul că „Pot constitui circumstanțe atenuante judiciare împrejurările legate de faptă comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.”
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa ce urmează a fi stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv de 4 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 3 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Împotriva sentinței penale nr. 815/23.07.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria C. și inculpatul Iancuș S..
Parchetul de pe lângă Judecătoria C. a solicitat majorarea pedepsei aplicate, în timp ce inculpatul Iancuș S. a solicitat renunțarea la aplicarea pedepsei.
Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelanți, precum și din oficiu, conform art. 420 C. Pr. P.., curtea constată următoarele:
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului Iancuș S., fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 375Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Sub aspectul stării de fapt se constată că în data de 11.08.2013 inculpatul Iancuș S. a condus autoturismul marca „Opel Astra" cu numărul de înmatriculare_, din mun. București către mun. C., deși avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar pe autostrada A 4, circulând dinspre orașul O. către . depistat în trafic de organele de poliție, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Starea de fapt reținută este susținută de următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare din data de 11.08.2013; adresa nr._/12.09.2013 a I.G.P. București - Secția Generală de Poliție a Municipiului București; copia dovezii . nr._/18.12.2012; declarația martorului Mița N.; declarațiile inculpatului Iancuș S..
Prima instanță a apreciat că fapta comisă de inculpat prezintă un grad mai redus de pericol social, întrucât starea de pericol s-a rezumat la conducerea autoturismului, deși inculpatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, astfel că a reținut în favoarea inculpatului o circumstanță atenuantă judiciară, potrivit art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal.
Curtea constată că în mod neîntemeiat prima instanță a reținut incidența art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, dat fiind că circumstanțele reale de comitere a faptei și conduita inculpatului nu reflectă un grad de pericol social așa de redus, care să impună reținerea circumstanței atenuante judiciară, fiind omise din evaluarea primei instanțe aspecte relevante care indică un alt grad de pericol al faptei săvârșite.
Inculpatului Iancuș S. i s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă nedeterminată, ca urmare a faptului că a fost depistat în trafic la data de 18.12.2012 conducând cu o alcoolemie de 0,80 g%0, fiindu-i întocmit și un dosar penal. La data de 11.08.2013, când a săvârșit fapta ce face obiectul prezentei cauze, inculpatul Iancuș S. era urmărit penal în cauza anterioară, dar cu toate acestea nu a ezitat să comită o nouă infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice. Conduita inculpatului Iancuș S. arată desconsiderarea facă de valorile sociale ocrotite de legea penală, lipsa efectului inhibitor al comportamentului infracțional, urmare declanșării unei anchete penale împotriva sa. Deși inculpatul invocă o stare de urgență care ar fi impus deplasarea sa, respectiv starea de sănătate precară a fiului său minor, nu produce nicio probă în sprijinul afirmației sale; mai mult, curtea constată că în declarația din data de 11.08.2013 inculpatul a afirmat că în data de 11.08.2013, în jurul orei 12,00, a primit un telefon și a aflat despre problemele medicale ale fiului său, care ar fi impus prezența sa. Deși invoca un caracter urgent al deplasării, se observă că a fost depistat în trafic la 0oa 22,300, deci nu a plecat din mun. București imediat cum ar fi primit telefonul, în considerarea urgenței deplasării, ci a plecat către seară. Aceste circumstanțe determină curtea să aprecieze că inculpatul nu a fost sincer cu privire la motivul deplasării sale.
De asemenea, deși inculpatul a recunoscut învinuirea, continuă să mai susțină că nu știa că avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, apărare care arătă că inculpatul nu dorește să-și asume în realitate răspunderea pentru fapta comisă. Trebuie subliniat că indiferent de soluția pronunțată după comiterea faptei în cauza anterioară, unde era cercetat pentru conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice, la data de 11.08.2013 acesta nu avea dreptul să condusă autoturisme. De altfel, achitarea inculpatului în cauza anterioară a fost determinată de dezincriminarea faptei după . Noului Cod penal, care dă caracter infracțional doar faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolice peste 0,80 g%0, în timp ce potrivit legii penale anterioare fapta constituia infracțiune și la un nivel al alcoolemiei de 0,80 g%0.
Curtea apreciază și că fapta inculpatului Iancuș S. de a conduce autoturismul pe o distanță așa de mare, din. mun. București până în mun. C. relevă un grad destul de ridicat social și o ignorare semnificativă a interdicției de a mai conduce autovehicule.
Dispozițiile art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal permit reținerea circumstanței atenuante judiciare dacă împrejurările legate de fapta comisă diminuează gravitarea infracțiunii sau periculozitatea infractorului, însă considerentele expuse mai sus nu indică o diminuare a gravității infracțiunii sau a periculozității inculpatului Iancuș S., de aceea în mod greșit prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară, urmând a fi înlăturată de curte, cu consecința majorării pedepsei stabilite pentru inculpat la minimul special prevăzut de art. 335 alin. 2 Cod penal, respectiv 6 luni închisoare.
Inculpatul Iancuș S. a solicitat renunțarea la aplicarea pedepsei, care se poate dispune în condițiile art. 80 Cod penal, respectiv infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit și în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
În cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile obiective referitoare la faptă și nici cel obiective privind persoana inculpatului. Contextul în care a condus inculpatul, distanța mare parcursă, conduita necorespunzătoare a inculpatului, care a săvârșit o infracțiune în timp ce era cercetat penal pentru o infracțiune de același gen, refuzul de a respecta o interdicție legală stabilită de organele de poliție, nu justifică pronunțarea unei soluții de renunțare la aplicarea pedepsei. Datele personale favorabile ale inculpatului ( are o familie, are loc de muncă, nu are antecedente penale, este integrat social ) nu pot susține singular o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei.
În concluzie, curtea constată întemeiat apelul procurorului, în timp ce solicitarea inculpatului nu poate fi primită.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Iancuș S. împotriva sentinței penale nr. 815/23.07.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va fi admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr. 815/23.07.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală se va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând, se va majora pedeapsa stabilită inculpatului Iancuș S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal de la 4 luni închisoare la 6 luni închisoare, prin înlăturarea dispozițiilor art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul Iancuș S. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apelul procurorului vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Iancuș S., CNP_, fiul lui N. și M., născut la data de 12.10.1972, în București, cu domiciliul în București, .. 130, ., ., împotriva sentinței penale nr. 815/23.07.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr. 815/23.07.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:
Majorează pedeapsa stabilită inculpatului Iancuș S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal de la 4 luni închisoare la 6 luni închisoare, prin înlăturarea dispozițiilor art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul Iancuș S. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apelul procurorului rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.10.2014.
Președinte,Judecător,
C. CoadăMarius D. M.
Grefier,
C. A.
Jud.fond C.E.C.
Red.dec.jud.M.D.M./4 ex./27.10.2014
← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 30/2014.... | Spălare de bani. Legea 656/2002 art. 23. Decizia nr. 895/2014.... → |
---|